Știri
Știri din categoria Apărare
România este invocată la NATO ca exemplu de sprijin operațional pentru SUA, într-un moment în care Washingtonul reia presiunea asupra aliaților europeni să contribuie mai mult la apărarea colectivă, potrivit G4Media.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că înțelege criticile președintelui american Donald Trump la adresa Alianței, dar a insistat că statele europene au sprijinit operațiunile militare conduse de SUA, inclusiv prin utilizarea bazelor de pe continent pentru misiuni legate de acțiunile militare împotriva Iranului. Declarațiile au fost făcute la Fox News, informație preluată de Agerpres.
Rutte a indicat că sprijinul european s-a tradus în volume mari de misiuni aeriene și în utilizarea infrastructurii militare din Europa. El a dat exemplul Italiei, de unde „500 de avioane americane au decolat de pe bazele americane din Italia” pentru a susține operațiunea.
Tot el a afirmat că, la nivelul întregii Europe, ar fi fost „între 4.000 și 5.000 de misiuni”.
În același cadru, șeful NATO a menționat România ca exemplu de țară care ar fi fost nevoită să reducă traficul aerian comercial în București, deoarece aeroportul era folosit pentru instalații destinate avioanelor-cisternă (aeronave de realimentare în aer).
Remarcile vin după ce Trump a reînnoit presiunea asupra aliaților NATO pentru a crește contribuțiile la apărarea colectivă și pentru a sprijini misiunile Alianței. Rutte a spus că îl susține pe Trump „în această privință când vine vorba de NATO”, adăugând că, deși există „dezamăgire”, ar fi vorba de „cazuri izolate”.
Recomandate
Revenirea lui Trump readuce în prim-plan riscul unei „recalibrări” a angajamentului SUA în NATO , iar miza pentru Europa este una operațională: cât de mult se poate baza pe capabilitățile americane dacă Washingtonul condiționează tot mai dur sprijinul de cheltuielile de apărare și de cooperarea în dosare precum Iranul. O analiză preluată de Digi24 din Foreign Affairs susține că tensiunile actuale nu sunt fără precedent și că alianța a supraviețuit tocmai pentru că, în crize repetate, costul ruperii a rămas mai mare decât costul compromisului. În acest tablou, semnalul politic venit de la Casa Albă contează nu doar ca retorică, ci ca posibilă schimbare de postură militară. Potrivit textului, Trump și-a început al doilea mandat criticând cheltuielile europene „derizorii” și punând sub semnul întrebării angajamentul SUA față de Articolul 5 (clauza apărării colective). Totodată, el a deplâns refuzul unor state membre de a se alătura eforturilor SUA în Iran sau de a oferi acces la survol și baze, iar administrația sa ar fi luat măsuri pentru a reduce capabilități militare de lovire în adâncime pe continent, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune. Două surse recurente de fricțiune, cu efect direct asupra planificării militare Analiza identifică două tipare care reapar în aproape toate „crizele NATO” și care, în practică, influențează felul în care se împart sarcinile și riscurile în alianță: împărțirea sarcinilor : nemulțumirea constantă a SUA că aliații europeni cheltuiesc prea puțin pentru propria apărare și „profită” de puterea americană; operațiunile în afara zonei : dezacordurile despre ce ar trebui să facă NATO dincolo de aria tratatului și dacă interesele de securitate ale unui aliat devin automat obligația tuturor. Foreign Affairs argumentează că NATO a găsit soluții de fiecare dată nu pentru că divergențele au dispărut, ci pentru că interesele comune de securitate și costul unei despărțiri au împins părțile spre compromis. Cheltuielile de apărare: tensiune „înscrisă” în tratat, nu o excepție a erei Trump Textul insistă că disputa privind banii este la fel de veche ca alianța. Articolul 5 lasă statelor libertatea de a acorda asistență „prin acțiunile pe care le consideră necesare”, iar Articolul 3 obligă aliații să-și mențină și dezvolte capacitățile prin „autoajutorare” și ajutor reciproc — o formulă care a alimentat, istoric, percepții diferite despre cât „datorează” fiecare. Sunt invocate episoade timpurii care arată că Washingtonul a încercat încă din anii ’50 să evite o prezență militară permanentă în Europa, în timp ce europenii au căutat garanții cât mai ferme. În anii următori, pe fondul schimbării percepției amenințării sovietice și al scăderii cheltuielilor, au reapărut acuzațiile reciproce. Mai târziu, sunt menționate inițiative politice în SUA pentru reducerea trupelor din Europa și, în 2006, stabilirea țintei de 2% din PIB pentru apărare, pe care până în 2014 o îndeplineau doar puțini membri. „În afara zonei”: când crizele externe devin teste de solidaritate A doua linie majoră de fractură este legată de intervenții și crize din afara ariei formale a tratatului. Articolul 6 delimitează geografic obligațiile, dar, în practică, aliații nu au căzut niciodată complet de acord asupra granițelor și a consecințelor lor. Ca exemplu de ruptură, analiza amintește criza Suezului din 1956 , când Franța și Regatul Unit au acționat împreună cu Israelul fără consultarea Washingtonului, iar SUA au folosit cadrul ONU pentru a forța retragerea. Mai târziu, Franța lui Charles de Gaulle s-a retras din structura de comandă militară integrată, iar NATO a fost nevoită să-și mute sediul de la Paris la Bruxelles, într-o reorganizare logistică amplă. Ce rezultă pentru Europa: presiune pentru capacități, nu doar pentru declarații Concluzia de fond a analizei este că NATO a funcționat, în repetate rânduri, ca un mecanism de gestionare a crizelor interne, nu ca o alianță lipsită de conflicte. În logica acestui argument, dacă Washingtonul își condiționează mai dur implicarea, Europa ar putea fi împinsă să facă mișcări — chiar și modeste sau întârziate — pentru a evita o ruptură . Rămâne însă o limitare importantă: textul discută tendințe și precedente istorice, fără a oferi un calendar sau detalii verificabile public despre amploarea și ritmul reducerilor de capabilități americane în Europa. În lipsa acestor elemente, impactul imediat se vede mai ales în incertitudinea de planificare și în presiunea politică asupra bugetelor de apărare ale statelor europene. [...]
Pensionarea anticipată a comandantului trupelor SUA din Europa și Africa ridică semne de întrebare despre continuitatea comenzii NATO pe flancul estic , într-un moment în care Washingtonul își reevaluează postura militară în Europa, potrivit Mediafax . Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth , a forțat retragerea anticipată a generalului Christopher Donahue, comandantul US Army Europe and Africa din toamna lui 2024 și, simultan, comandant terestru al NATO. Conform Armatei SUA, Donahue va părăsi funcția la 2 iulie, după 18 luni de mandat, notează TVPWorld. Ce se schimbă, concret, în lanțul de comandă Decizia vine pe fondul unui proces mai amplu de reorganizare a prezenței militare americane în Europa, derulat de administrația președintelui Donald Trump. Surse din Pentagon indică faptul că este analizată inclusiv retrogradarea comenzii pentru Europa și Africa de la nivelul de general cu patru stele la unul cu trei stele, ceea ce ar reduce prestigiul și greutatea instituțională a postului. În același timp, Donahue este prezentat drept unul dintre cei mai importanți ofițeri care au ieșit din sistem de la preluarea mandatului de către Hegseth, fost prezentator Fox News, care a inițiat o reformă controversată la nivelul rangurilor superioare. În această perioadă, „aproape douăzeci și patru” de lideri militari de top s-au pensionat, au fost demiși sau au plecat anticipat din funcții, potrivit informațiilor din articol. De ce contează pentru Europa și pentru NATO Donahue, ofițer de carieră provenit din forțele speciale, a avut un rol în adaptarea strategiei Armatei SUA folosind lecțiile războiului din Ucraina împotriva Rusiei și era considerat un comandant cu experiență în zona forțelor terestre americane. Articolul amintește și că Donahue a fost ultimul soldat american care a părăsit Afganistanul în august 2021, în timpul retragerii SUA – operațiune criticată în mod repetat de Trump și Hegseth și care este, în prezent, reevaluată la nivelul Pentagonului. Ce urmează Până la 2 iulie, Donahue rămâne în funcție, însă materialul nu precizează cine îi va succeda și nici dacă retrogradarea comenzii (de la patru la trei stele) va fi decisă. Informațiile disponibile indică doar că această opțiune este „analizată” în Pentagon. [...]
NATO și Ucraina pun pe masă un premiu de 250.000 de euro pentru tehnologii care pot bloca pe termen lung utilizarea aerodromurilor militare , într-o încercare de a transforma atacurile punctuale asupra infrastructurii aviatice într-o presiune operațională susținută, potrivit TechRadar . Inițiativa, numită „Persistent Airfield Denial”, caută soluții „practice” care să afecteze nu doar aeronavele, ci și elementele-cheie care fac posibilă operarea lor: piste, depozite de combustibil, stocuri de muniție și infrastructura de sprijin la sol. Miza este reducerea capacității adversarului de a genera ieșiri aeriene repetate, nu doar producerea de pagube într-un singur atac. Ce se caută: sisteme rezistente la bruiaj și fără navigație satelitară Competiția este organizată de NATO Allied Command Transformation împreună cu NATO-Ukraine Joint Analysis, Training and Education Centre (JATEC). Potrivit Ministerului Apărării din Ucraina, rațiunea este direct legată de rolul aerodromurilor în operațiunile aeriene rusești. „Fiecare ieșire a aviației ruse pentru a lovi Ucraina începe la un aerodrom.” Regulile permit „aproape orice arhitectură tehnologică”, cu condiția să livreze efectul operațional cerut. Sunt menționate explicit opțiuni precum drone, muniții rătăcitoare (muniții care pot „aștepta” deasupra zonei-țintă înainte de lovire), tehnologii de tip roi (swarm) sau alte metode de livrare a încărcăturilor distructive la distanțe semnificative. O cerință centrală este funcționarea în condiții de război electronic: soluțiile trebuie să rămână eficiente când comunicațiile sunt degradate sau indisponibile și când nu există acces la navigație satelitară. Organizatorii cer și operare pe tot parcursul anului, în condiții meteo variate, fără degradări semnificative de performanță. Calendar, prag de maturitate și presiune pe livrare rapidă NATO indică un nivel de maturitate tehnologică (Technology Readiness Level) între 5 și 7, adică prototipuri funcționale, nu concepte teoretice. În plus, participanții trebuie să livreze o versiune minim funcțională în șase săptămâni, ceea ce împinge competiția spre soluții care pot fi testate și apoi trecute relativ repede în utilizare operațională, dacă validarea reușește. Termenele din competiție: depunerea propunerilor: până la 20 iulie 2026 ; anunțarea finaliștilor: 11 august 2026 . Sunt încurajate să participe companii ucrainene din zona miltech, startup-uri, echipe de inginerie și dezvoltatori din apărare. Contextul „Spiderweb” și disputa pe evaluarea pagubelor Articolul leagă competiția de „ Operation Spiderweb ”, un atac coordonat cu drone asupra a cinci aerodromuri rusești, desfășurat anul trecut de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Kievul a susținut că operațiunea a distrus sau avariat 41 de aeronave și a produs pagube de circa 7 miliarde de dolari (aprox. 32 miliarde lei), în timp ce Rusia a afirmat că a pierdut 11 avioane și aproximativ 26 milioane de dolari (aprox. 120 milioane lei). TechRadar notează aceste cifre ca afirmații ale părților, fără o verificare independentă în text. În acest context, Ucraina caută tehnologii „de tip Spiderweb” care să poată produce efecte similare sau mai mari, inclusiv în condițiile în care pe câmpul de luptă comunicațiile pot fi întrerupte, iar bruiajul poate afecta navigația și controlul la distanță. Informația este atribuită și publicației Defense Express, menționată în material ca sursă secundară. Pentru industrie, competiția semnalează o cerere tot mai explicită pentru sisteme autonome sau semi-autonome, capabile să opereze „degradat” (fără legături stabile și fără GPS), cu accent pe prototipuri care pot fi puse rapid în testare și, dacă trec evaluarea, în teren. [...]
Rusia își extinde capacitatea de lovire la distanță de pe mare prin începerea construcției submarinului nuclear „Murmansk ”, un nou exemplar din clasa modernizată Jasen-M, proiectat să poată lansa rachete cu rază mare și, potențial, arme hipersonice, potrivit Focus . Noul submarin ar urma să fie al nouălea din seria Jasen-M, conform portalului ucrainean United24, citat de publicație. Navele din această clasă sunt descrise ca fiind multirol: pot ataca ținte la mare distanță, pot combate nave inamice și pot opera la adâncimi de până la 600 de metri. De ce contează: platformă pentru rachete moderne, inclusiv hipersonice Miza principală este integrarea unor rachete mai noi pe aceste platforme. Focus notează că patru submarine Jasen-M sunt deja în serviciu, iar al cincilea, „Perm”, este în testare și ar urma să intre în serviciu până la finalul lui 2026. Potrivit publicației de specialitate Interesting Engineering, „Perm” ar putea deveni primul submarin din această clasă echipat cu rachete hipersonice Zirkon , considerate dificil de interceptat; aceeași sursă indică faptul că și „Murmansk” ar putea primi acest tip de armament. În paralel, „Uljanovsk” este pregătit pentru lansare la apă, iar „Woronej” și „Wladiwostok” sunt încă în construcție, conform articolului. Date tehnice: dimensiuni, autonomie și armament Focus prezintă câteva caracteristici ale clasei Jasen-M: aproximativ 130 metri lungime și circa 13 metri lățime; deplasament în imersiune de aproximativ 13.800 tone; propulsie cu reactor nuclear de tip OK-650V; viteză de până la 31 de noduri în imersiune și aproximativ 16 noduri la suprafață; autonomie de misiune de până la 100 de zile; echipaj de 64 de persoane. La capitolul armament, clasa are 10 lansatoare verticale pentru rachete, unde pot fi încărcate Oniks, Kalibr și, pe unitățile mai noi, Zirkon. Potrivit Interesting Engineering, ar fi posibilă încărcarea a până la 32 de rachete Oniks sau Zirkon ori până la 40 de rachete de croazieră Kalibr. În plus, sunt menționate 10 tuburi lans-torpilă și o sonară mare în prova, iar construcția corpului ar urmări reducerea detectabilității. În lipsa unor detalii despre calendarul exact al „Murmansk” sau despre confirmarea echipării cu Zirkon, articolul indică mai degrabă direcția programului: creșterea numărului de platforme capabile să lanseze rachete moderne, cu accent pe lovituri la distanță și supraviețuire în misiuni lungi. [...]
Imagini satelitare indică avarii la cel puțin două clădiri ale uzinei de dispozitive semiconductoare „Sborca” din Voronej, după un atac cu rachete atribuit Forțelor Armate ale Ucrainei, potrivit Meduza . Informația contează prin prisma impactului operațional: uzina este descrisă de partea ucraineană ca producător de electronice pentru sisteme de armament rusești. Imaginile sunt fotografii din satelit realizate pe 23 iunie, de compania Planet Labs , și publicate de proiectul „Sxemi” al publicației „Radio Svoboda”. Pe acestea se observă deteriorări la cel puțin două clădiri de pe teritoriul uzinei. Ce se știe despre țintă și rolul ei în lanțul militar Atacul a avut loc pe 22 iunie. Guvernatorul regiunii, Aleksandr Gusev, a declarat că au fost avariate „obiective de producție ale uneia dintre întreprinderile din Voronej”. Statul Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei a confirmat că armata ucraineană a atacat o uzină care produce electronice pentru: rachetele „Iskander ” și H-101; sistemele de apărare antiaeriană „Pantsir-S1”. Victime și reacția autorităților Potrivit guvernatorului, în urma loviturii au murit cinci persoane. În regiune au fost declarate zile de doliu în perioada 23–25 iunie. Meduza mai notează că posturile federale ruse de televiziune au ignorat atacul în buletinele lor de știri. [...]
O capsulă blindată ucraineană promite fortificarea rapidă a liniei frontului , oferind adăpost și poziție de luptă pentru până la 10 militari înarmați, potrivit HotNews . Dispozitivul, dezvoltat de compania ucraineană PARABELLA , este gândit pentru amplasarea directă în prima linie, ca „buncăr” compact pentru poziții fortificate. Capsula este realizată din oțel blindat cu trei straturi, cu grosimea de 16 milimetri, și folosește ecrane metalice menite să protejeze soldații de efectele obuzelor. În interior, spațiul este dimensionat pentru a găzdui simultan până la 10 militari înarmați. Ce aduce nou din perspectivă operațională Conform publicației ucrainene de apărare Militarnyi (citată de HotNews), sistemul ar oferi „protecție completă” și un câmp vizual de 360 de grade pentru supravegherea zonei din jur, ceea ce îl poziționează ca o soluție de fortificare rapidă, cu rol atât defensiv, cât și de observare. Militarnyi precizează că a analizat specificațiile capsulei la expoziția internațională Eurosatory, desfășurată la Paris în perioada 15–19 iunie 2026. Context: soluții similare au mai existat HotNews notează că astfel de soluții inginerești nu sunt complet noi ca idee: încă din perioada Uniunii Sovietice au existat structuri metalice prefabricate pentru construirea rapidă a „cuiburilor” de mitraliere și a posturilor de comandă și observație. Printre echivalentele menționate se află modelele sovietice BUK și VSB (capsule blindate din care se poate deschide focul), precum și SPS (structură prefabricată pentru mitraliere). În plus, fortificații similare, cunoscute ca MVS-2, ar fi fost construite în timpul apărării orașului-port Mariupol , în regiunea Donețk. [...]
