Știri
Știri din categoria Apărare
Mai multe state NATO își retrag nave și avioane din exercițiul militar din Arctica, pe fondul escaladării conflictului cu Iranul, ceea ce obligă aliații să redirecționeze resurse spre Orientul Mijlociu. Potrivit Yahoo News, exercițiul „Cold Response 2026”, desfășurat între 9 și 19 martie în nordul Norvegiei și Finlandei, continuă cu aproximativ 25.000 de militari din 14 țări, însă unele dintre cele mai importante echipamente militare planificate au fost retrase în ultimele săptămâni.
Exercițiul „Cold Response” este organizat o dată la doi ani și are rolul de a testa capacitatea NATO de a opera în condiții arctice. În 2026, manevrele au loc într-un context geopolitic complicat, deoarece conflictul izbucnit în Orientul Mijlociu la 28 februarie a determinat mai multe state membre să își redistribuie rapid forțele militare.
Mai multe decizii luate de aliați au redus vizibil amploarea componentelor aeriene și navale ale exercițiului:
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat la începutul lunii martie că portavionul și grupul său de luptă au fost trimiși în estul Mediteranei pentru a proteja rutele maritime și cetățenii francezi din regiune, în contextul extinderii conflictului.
Chiar dacă unele echipamente au fost retrase, exercițiul continuă la scară largă. Aproximativ 4.000 de pușcași marini americani participă în continuare la manevre, alături de mii de militari din Finlanda și Suedia. În nordul Finlandei operează circa 7.500 de soldați, în cadrul scenariilor de luptă și cooperare în condiții arctice.
Oficialii norvegieni au precizat că schimbările au fost anunțate din timp și că obiectivele principale de instruire nu vor fi afectate.
Situația evidențiază dilema strategică a NATO: consolidarea flancului nordic – importantă în contextul activității militare crescute a Rusiei în Arctica – trebuie acum echilibrată cu nevoia urgentă de forțe în Orientul Mijlociu. Exercițiul din acest an face parte din noul cadru operațional Arctic Sentry, lansat de Alianță pentru coordonarea operațiunilor din regiunea polară.
Analiștii citați de Norwegian SciTech News subliniază că situația arată cât de interconectată rămâne planificarea militară europeană cu cea a Statelor Unite, iar izbucnirea unui conflict major într-o altă regiune poate schimba rapid prioritățile strategice ale alianței.
Recomandate
Europa este împinsă să-și crească autonomia de apărare în NATO , pe fondul tensiunilor și incertitudinilor generate de revenirea administrației Trump, fără ca asta să însemne o ruptură de SUA, potrivit Agerpres . Javier Colomina , reprezentant special al NATO pentru vecinătatea sudică, a susținut la Forumul La Toja de la Lisabona ideea unei Alianțe „diferite”, cu „un pilon european mai puternic”, dar „întotdeauna în interiorul unei legături transatlantice”. Oficialul a descris perioada actuală drept una „complicată” pentru NATO, din mai multe motive, nu doar din cauza comportamentului președintelui american. De ce contează: presiune pentru o „singură voce” europeană, dar fără alternativă la NATO În evaluarea lui Colomina, Europa ar trebui să fie „capabilă să aibă o singură voce și o voce mai puternică”, în condițiile în care, în prezent, vocea europeană este „divizată”. Mesajul are o miză operațională și de politici publice: o coordonare mai strânsă între statele europene în interiorul NATO, nu construirea unei structuri paralele. Oficialul NATO a insistat că întărirea pilonului european nu trebuie tratată ca „o alternativă la ceea ce există acum”, ci ca o evoluție a Alianței în cadrul relației transatlantice. Argumentul bugetar: SUA rămân principalul contributor la investițiile de apărare Colomina a motivat necesitatea menținerii legăturii transatlantice și prin realitatea financiară: SUA „reprezintă în continuare mai mult de jumătate din bugetul de investiții în apărare al NATO ”, chiar dacă europenii și canadienii și-au majorat cheltuielile de înarmare. În acest context, întărirea componentei europene este prezentată ca o recalibrare internă a NATO, nu ca o schimbare de alianțe sau o decuplare de Washington. [...]
Războiul din Iran a ajuns la 25 mld. dolari (aprox. 115 mld. lei) pentru Pentagon , primul „preț” oficial comunicat de administrație pentru campania militară americană, potrivit Politico . Suma a fost prezentată într-un moment în care Casa Albă discută un posibil pachet suplimentar de finanțare de până la 200 mld. dolari (aprox. 920 mld. lei), ceea ce mută rapid dezbaterea din zona strategică în cea bugetară. Cifra a fost avansată de Jules Hurst, comptroller interimar al Pentagonului (oficialul responsabil de buget), în timpul unei audieri în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, la care au participat și secretarul Apărării Pete Hegseth și șeful Statului Major Interarme, gen. Dan Caine. Conflictul durează de două luni și, deși a existat recent un armistițiu, „nu are un final clar”, notează publicația. Hurst a spus că „aproximativ până în această zi” cheltuielile pentru „ Operation Epic Fury ” sunt de circa 25 mld. dolari, „în cea mai mare parte pentru muniții”, dar și pentru „operațiuni și mentenanță” (cheltuieli curente de funcționare) și înlocuirea echipamentelor. Politico precizează că suma este sub multe estimări externe, având în vedere ritmul operațiunilor aeriene și navale și costurile de refacere a stocurilor de apărare antiaeriană. Presiune pentru bani suplimentari și o cerere „în curând” Potrivit articolului, Hurst le-a spus participanților la un summit de apărare din martie, la Washington, că prima săptămână a războiului ar fi costat aproximativ 11 mld. dolari (aprox. 51 mld. lei). Între timp, oficiali ai administrației discută o cerere suplimentară de finanțare de până la 200 mld. dolari pentru conflict și reînnoirea stocurilor de armament, deși au subliniat public că nu au stabilit încă un nivel final. Pentagonul este așteptat să trimită „în curând” solicitarea de fonduri suplimentare, iar Hurst a spus că administrația o va face „odată ce avem o evaluare completă a costului conflictului”. Congresul cere detalii, iar disputa se mută pe rezultate Întrebarea privind costurile a venit de la democratul Adam Smith, membrul de rang al comisiei, care s-a declarat surprins de nivelul de specificitate și a cerut ca detaliile să fie transmise Congresului, după o perioadă lungă în care legislativul a solicitat un număr oficial. Audierea, programată inițial pe bugetul pe 2027, a virat rapid spre Iran și spre întrebarea dacă operațiunea a produs câștiguri strategice. Smith a susținut că programul nuclear al Iranului ar fi „exact” la nivelul de dinaintea războiului și că Teheranul își păstrează capacități precum programul de rachete balistice și posibilitatea de a bloca Strâmtoarea Hormuz . În replică, Hegseth a atacat criticile venite din partea democraților din Congres și „unor republicani”, potrivit Politico. [...]
NATO riscă să transforme creșterea bugetelor de apărare într-un blocaj industrial , pentru că industria nu poate livra suficient de repede echipamentele comandate, iar lanțurile de aprovizionare rămân vulnerabile, potrivit Digi24 . Fostul șef militar al Alianței, amiralul Rob Bauer , spune că statele membre se lovesc de „rafturi goale” după trei decenii de subinvestiții. Bauer a declarat pentru The Times , după Forumul de Securitate de la Kiev de săptămâna trecută, că armatele se confruntă cu termene de livrare „inacceptabile”, de până la șapte ani, pentru tancuri, avioane de vânătoare și sisteme de apărare aeriană Patriot . Bani există, dar capacitatea de producție nu ține pasul În evaluarea fostului președinte al Comitetului Militar al NATO, presiunea politică din ultimii ani a accelerat alocările bugetare: el afirmă că Donald Trump a fost o „binecuvântare” pentru relansarea investițiilor, împingând statele să atingă ținta de 2% din PIB pentru apărare și să convină asupra unei creșteri la 3,5% până în 2035. Problema, spune Bauer, este că finanțarea suplimentară nu se traduce automat în livrări, deoarece producția nu poate fi extinsă rapid. „Capacitatea de producție în domeniul apărării reprezintă în prezent cea mai mare provocare în cadrul alianței. De fapt, avem banii, știm ce trebuie să cumpărăm, dar nu putem face achizițiile pentru că rafturile sunt goale. În Europa există în prezent peste 800 de miliarde de euro care așteaptă să fie cheltuiți”. Dependența de materii prime și riscul de șocuri în lanțurile de aprovizionare Bauer leagă blocajul industrial și de dependența de materii prime și componente din zone care pot deveni ostile. El afirmă că firmele din apărare nu și-au securizat lanțuri de aprovizionare „la scară largă” care să nu depindă de potențiali adversari. În acest context, el indică rolul Chinei pe piața metalelor rare: potrivit declarațiilor sale, China extrage cel puțin 60% din metalele pământurilor rare la nivel mondial și procesează peste 90% dintre acestea, resurse esențiale inclusiv pentru industria de apărare. Ca exemplu de pârghie economică, Bauer menționează blocarea exportului de magneți după tarifele impuse de Trump, cu efecte rapide în industrie. „Piața nu va rezolva”: apel la intervenția statului și prioritizare Pe fondul acestor constrângeri, Bauer susține că guvernele vor trebui să intervină pentru a redirecționa materiale și capacități dinspre producția civilă către cea militară, argumentând că mecanismele de piață nu sunt suficiente pentru a rezolva problema. „Sunt convins că avem nevoie de intervenția statului. Piața nu va rezolva această problemă”. El mai spune că reticența de a investi în industria de apărare, inclusiv din partea instituțiilor financiare europene, a contribuit la subdezvoltarea sectorului în ultimii 30 de ani, iar războiul din Ucraina a schimbat percepția, fiind tratat ca o investiție în securitatea europeană, nu ca „caritate”. Ce urmează: presiune pe achiziții, producție și resurse Mesajul central al lui Bauer este că reînarmarea nu mai este doar o chestiune de bugete, ci de capacitate industrială, acces la materii prime și decizii politice privind prioritizarea producției. În lipsa unor măsuri care să crească livrările și să reducă dependențele, creșterea cheltuielilor riscă să rămână blocată în comenzi care nu pot fi onorate în termene utile. [...]
Germania își aduce un colonel american în centrul planificării operațiunilor terestre , într-un pas rar de integrare în structurile de comandă, menit să crească interoperabilitatea în NATO, chiar în timp ce relația politică Berlin–Washington se tensionează, potrivit Politico . Din octombrie, un colonel american va fi încadrat la Comandamentul Armatei Germane, ca adjunct al șefului Diviziei de Operațiuni — zona în care se planifică misiunile și se pregătesc deciziile, au transmis armata germană și Pentagonul. Un purtător de cuvânt al armatei germane a spus că obiectivul este „aprofundarea cooperării germano-americane și optimizarea capacității operaționale comune în cadrul NATO”. Deși Bundeswehr are programe de schimb cu ofițeri străini, o astfel de integrare „adâncă” în structuri de comandă de bază este neobișnuită. Lt. gen. Christian Freuding, șeful armatei germane, a descris numirea drept o extindere a cooperării bilaterale și un semn de încredere reciprocă. De ce contează operațional: interoperabilitate și recalibrarea prezenței SUA în Europa Partea americană a încadrării a pus accent pe dimensiunea strategică: există un acord de schimb de ofițeri pe o bază „foarte selectivă”, iar colonelul va lucra la sediul armatei germane cu un mandat legat de îmbunătățirea interoperabilității „în sprijinul NATO și al cerințelor bilaterale”. În același timp, expertul în apărare Nico Lange, fost oficial de rang înalt în Ministerul Apărării din Germania, a spus că mutarea indică și faptul că SUA își „recalibrează” forțele în Europa și are nevoie de un ofițer senior „în teren” pe durata acestui proces. Decizia privind plasarea colonelului în structura germană a fost luată cu câțiva ani în urmă, notează publicația. Context politic: tensiuni Merz–Trump și incertitudine în jurul NATO La nivel politic, relațiile dintre Washington și Berlin s-au deteriorat în ultimele zile, după ce Donald Trump l-a atacat public pe cancelarul Friedrich Merz, acuzându-l că a evaluat greșit amenințarea reprezentată de Iran. Merz spusese anterior că SUA au fost „umilite” de Teheran. În paralel, Trump a pus în mod repetat sub semnul întrebării utilitatea NATO, iar aliații europeni se tem că SUA ar putea retrage o parte din trupele de pe continent. Politico notează și că Pentagonul nu intenționează, pentru prima dată în decenii, să publice o analiză a amplasării trupelor americane în străinătate, așteptată de mult timp. Această incertitudine împinge statele europene să își asume un rol mai mare în propria apărare, în linie și cu Strategia Națională de Apărare a SUA pentru 2026, care arată că partenerii sunt așteptați să „preia conducerea” împotriva amenințărilor mai relevante pentru ei, cu un sprijin american „critic, dar mai limitat”. Modelul european invocat: integrarea cu Olanda, ancorată în NATO Germania are deja exemple de integrare militară avansată în Europa, în special cu Olanda, unde unele brigăzi olandeze sunt complet integrate în divizii germane, inclusiv la nivel de comandă. Astfel de structuri sunt prezentate ca un posibil model pentru apărarea europeană, care rămâne ancorată în NATO, chiar dacă relația de securitate tradițională cu SUA se schimbă. [...]
Apariția în Ucraina a blindatelor finlandeze Sisu GTP , fără o livrare anunțată oficial, ridică semne de întrebare privind traseul și transparența transferurilor de armament către Kiev , potrivit Focus . Vehiculele ar fi fost observate pentru prima dată la unități de forțe speciale ucrainene, însă nu este clar cine le-a furnizat și în ce număr. Informația a fost relatată inițial de portalul ucrainean Militarnyi , care indică faptul că istoricul militar Andri Haruk a publicat o fotografie pe blogul său, despre care spune că ar arăta un Sisu GTP în dotarea Regimentului 8 al forțelor speciale ucrainene. Haruk susține că până acum nu erau cunoscute livrări ale acestui model către Ucraina, „cu atât mai puțin numărul lor”. Cine ar fi putut livra vehiculele Finlanda nu a confirmat oficial vreo livrare de Sisu GTP către Ucraina. În același timp, Focus notează că Helsinki oferă rareori detalii despre pachetele de armament, iar informațiile despre tipul și cantitatea sistemelor livrate sunt, de regulă, nepublice. O ipoteză avansată de Militarnyi este că vehiculele ar fi putut ajunge din Suedia: țara a comandat peste 300 de unități Sisu GTP și ar fi putut transfera unele către forțele speciale ucrainene. În prezent, doar Finlanda și Suedia operează acest model, conform aceleiași surse. Rămâne neclar și dacă Sisu GTP sunt folosite exclusiv de forțele speciale sau au ajuns și la alte unități ale armatei ucrainene. De ce contează: un vehicul nou, gândit pentru amenințări specifice frontului Sisu GTP este un vehicul blindat proiectat pentru misiuni cu risc ridicat, cu accent pe reducerea efectelor minelor și ale dispozitivelor explozive improvizate. În contextul războiului din Ucraina, unde minele și capcanele explozive de pe marginea drumurilor sunt printre cele mai mari pericole pentru vehicule, astfel de platforme pot avea un impact operațional direct, mai ales pentru unități care se deplasează rapid și discret, aproape de linia frontului sau în spatele acesteia. Militarnyi mai arată că mobilitatea ridicată în teren dificil și pe infrastructură degradată este un avantaj în zonele unde drumurile au fost afectate de lupte. Date tehnice menționate în material Conform Focus, Sisu GTP: transportă până la 10 persoane (variantă transport trupe); în varianta pickup cu cabină dublă, 4–5 persoane; are blindaj la standardul STANAG 4569 Level 1 (protecție menționată împotriva muniției 7,62×51 mm de la 30 m); folosește un motor diesel Mercedes-Benz OM926, 308 CP, cu transmisie automată Allison 3500 (6 trepte) și cutie de transfer ZF VG750; are masă maximă de 16,5 tone și sarcină utilă de până la 5 tone; are 6,0 m lungime, 2,5 m lățime, 2,55 m înălțime și gardă la sol de 40 cm; depășește 100 km/h și are autonomie de până la 700 km. În material se mai menționează că utilizarea de vehicule occidentale la forțele speciale ucrainene nu este o noutate, fiind observate anterior și platforme Rheinmetall, inclusiv modelul Caracal, deja livrat Ucrainei. [...]
Războiul din Iran a scos în evidență vulnerabilități care pot deveni costuri directe pentru apărarea europeană , de la penuria de muniții la flote subdimensionate și tensiuni politice interne, într-un moment în care oficiali militari europeni avertizează că Rusia ar putea fi în poziția de a ataca un stat membru NATO până în 2029, potrivit Adevărul . Conflictul dintre SUA-Israel și Iran nu a implicat NATO, dar a funcționat ca un „test de stres” pentru capacitatea Alianței de a susține un efort militar de durată. Generalul Dominique Tardif, adjunctul șefului Forțelor Aeriene franceze, a spus că lecțiile din Ucraina și Orientul Mijlociu trebuie privite împreună atunci când sunt proiectate „războaiele de mâine” și dezvoltarea capabilităților. Cinci deficiențe cu impact operațional și bugetar Lista de vulnerabilități discutată de POLITICO cu diplomați, oficiali NATO și experți în apărare indică probleme care, dacă sunt confirmate în planificarea militară, ar împinge statele europene spre investiții accelerate în muniții, apărare aeriană, capabilități de lovire la distanță și flote. Principalele puncte: Penurie de muniție și interceptori : SUA ar fi consumat aproape jumătate din stocul total de rachete critice Patriot, iar oficiali francezi au avertizat că rezervele de rachete Aster și Mica s-au epuizat în primele două săptămâni de război. Un diplomat NATO a spus că, dacă SUA își mută atenția spre Indo-Pacific, „vor fi retrase resurse substanțiale” din Europa. Justin Bronk ( Royal United Services Institute ) a avertizat că, în ritmul actual, aliații ar putea rămâne fără rachete de apărare aeriană de mare valoare în „câteva săptămâni”, pe fondul producției ruse de „6.000 până la 7.000” de drone de atac pe lună, și a pledat pentru interceptori mai accesibili și pentru măsuri de protecție pasivă (de exemplu, adăposturi fortificate pentru avioane). Lipsa muniției ar urma să fie un subiect important la summitul NATO din iulie , potrivit unei persoane familiarizate cu discuțiile. Limite ale superiorității aeriene : capacitatea Iranului de a continua atacuri cu rachete și drone, în pofida campaniei aeriene americane, arată limitele ideii că o țară poate fi „trimisă în genunchi” doar prin bombardamente convenționale, potrivit lui Pieter Wezeman (SIPRI). În acest context, Bronk a indicat nevoia de investiții accelerate în arme de precizie cu rază lungă, inclusiv pentru a lovi producția de drone și ținte militare în adâncime. Flote subdimensionate și disponibilitate scăzută : desfășurarea limitată a Europei pentru a sprijini aliații din Golf a evidențiat investiții insuficiente în forțele navale. Exemplul dat este Marea Britanie, care a avut nevoie de trei săptămâni pentru a trimite distrugătorul HMS Dragon spre Mediterană, iar nava s-a întors în port din cauza unei defecțiuni tehnice. Șeful marinei britanice, Gwyn Jenkins, a recunoscut că Royal Navy nu este pregătită de război, iar premierul canadian Mark Carney a spus anterior că mai puțin de jumătate din flota Canadei este operațională. Experți citați arată că, într-un conflict cu Rusia, flotele ar fi esențiale pentru misiuni anti-submarin și pentru contracararea navelor cu rachete de croazieră Kalibr. Dezbinare politică persistentă : războiul ar fi adâncit prăpastia în interiorul NATO, în condițiile în care Europa a refuzat cererile președintelui american Donald Trump de sprijin militar, iar Washingtonul ar fi elaborat opțiuni de represalii. În paralel, Trump a continuat să atace NATO, numind-o în mod repetat „tigru de hârtie”. Riscul, potrivit lui Ed Arnold (fost oficial NATO), este ca SUA să decidă „de data aceasta nu ne implicăm” sau să se limiteze la o desfășurare redusă în cazul unei invazii ruse. Anders Fogh Rasmussen, fost secretar general al NATO, a susținut că europenii ar trebui să adopte o abordare „tranzacțională”, legând sprijinul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz de angajamentul Washingtonului față de NATO. Ucraina ca furnizor de capabilități : Ucraina a trimis experți în drone pentru a ajuta țări din Orientul Mijlociu și a semnat parteneriate de apărare pe zece ani cu națiuni din Golf. NATO și-a extins legăturile instituționale cu Ucraina, inclusiv printr-un centru comun de instruire și cercetare în Polonia și printr-un program industrial pentru achiziția de tehnologie din Ucraina (UNITE-Brave NATO). Un diplomat NATO a spus că „Ucraina acționează ca un furnizor de securitate”. Ce urmează: presiune pe planificare și pe stocuri În lectura prezentată, miza imediată pentru NATO este trecerea de la constatări la decizii de planificare și achiziții, în special pe zona de muniții și apărare aeriană, unde consumul rapid poate deveni un punct de vulnerabilitate într-un conflict de durată. În paralel, problemele de disponibilitate ale flotelor și tensiunile politice transatlantice rămân factori care pot întârzia sau limita răspunsul Alianței într-un scenariu de criză. Pentru context suplimentar din aceeași publicație: Adevărul și Adevărul . [...]
