Știri
Știri din categoria Apărare
Armata israeliană pregătește o achiziție de 12.000 de drone FPV de asalt, cu un cost total estimat la 30 milioane șekeli, într-o mișcare care mută bugetul și cerințele tehnice spre sisteme mai scumpe și cu lanț de aprovizionare „occidental”, pe fondul intensificării războiului cu drone cu Hamas și Hezbollah, potrivit The Jerusalem Post.
Licitația este derulată de Forțele Terestre ale IDF împreună cu Direcția de Achiziții a Ministerului Apărării și vizează drone „first-person-view” (FPV) – aparate pilotate manual de la distanță, prin ochelari de realitate virtuală și joystick. Specificațiile includ și dotări precum camere cu vedere pe timp de noapte. Publicația notează că, în sudul Libanului, Hezbollah a crescut utilizarea dronelor în ultimele săptămâni, iar IDF a anunțat recent că forțele unității Egoz au ucis un militant Hezbollah folosind o dronă de asalt, aparent un model „Bat” produs de compania israeliană Xtend.
Prețul estimat pentru fiecare dronă din noua licitație este de 20.000–25.000 șekeli, semnificativ peste nivelul din licitația anterioară, unde costul era estimat la 3.500 șekeli pe unitate. În consecință, costul total al noii achiziții ar putea ajunge la 30 milioane șekeli, „mult peste” licitația precedentă, conform sursei.
Anul trecut, Xtend a câștigat o licitație a Ministerului Apărării pentru producția și livrarea a 5.000 de drone de asalt cu cost redus. Acea procedură a atras critici în industrie, inclusiv pentru cerințe considerate cu profitabilitate scăzută și pentru includerea unei componente din China (un emițător video produs de o companie din Hong Kong).
Noua specificație nu mai impune utilizarea de componente electronice din China și urmărește un lanț de aprovizionare „mai occidental”, după criticile potrivit cărora afluxul de drone și componente din China ar putea afecta securitatea datelor în campanie.
În același timp, articolul menționează că o parte semnificativă din dronele de supraveghere și informații ale armatei israeliene sunt încă modele chinezești, inclusiv de la DJI și Autel.
Printre potențialii ofertanți sunt menționați Ondas Holdings, Xtend (furnizor și pentru armata SUA) și compania israeliană Robotican, producătorul dronei Rooster. În schimb, unele companii care au participat anterior nu ar mai concura: Dronix (pe fondul unor condiții de clasificare), Tehiru (care s-a retras din zona dronelor operate manual) și Sapir (care s-ar concentra pe alte produse de securitate). Publicația notează că nu a primit un răspuns din partea IDF.
The Jerusalem Post descrie o escaladare a războiului cu drone în regiune, inclusiv apariția tot mai frecventă a dronelor FPV conectate prin fibră optică, care sunt relativ imune la bruiajul comunicațiilor (deși au limitări de manevrabilitate), în timp ce dronele fără fir pot fi detectate de radar și contracarate prin război electronic.
Un expert citat anonim susține că mai multe companii israeliene ar putea îndeplini cerințele armatei, dar că licitația „nu va schimba semnificativ” nici câmpul de luptă, nici industria locală, întrucât tendința globală – cu Ucraina în prim-plan – merge spre producție ieftină și în masă de drone mici.
Ca termen de comparație, articolul arată că 12.000 de drone reprezintă echivalentul producției Ucrainei în „puțin sub două zile”, iar producția anuală ar depăși 1 milion de unități. În plus, o estimare dintr-un studiu al institutului american FDD indică faptul că dronele FPV au devenit un factor major pe frontul din Ucraina, inclusiv prin volum și eficiență, iar Hezbollah ar putea încerca tactici similare, inclusiv împotriva elicopterelor folosite de IDF pentru interceptarea dronelor organizației.
Recomandate
Interceptarea unei drone Hezbollah de către Marina Israelului indică intensificarea operațiunilor navale în cadrul „ Operation Roaring Lion ”, cu circa 40 de misiuni similare raportate până acum, potrivit The Jerusalem Post , care citează confirmarea armatei israeliene (IDF). Intercepția a fost realizată de o navă purtătoare de rachete a Marinei Israeliene, după ce drona ar fi fost lansată spre Israel, iar armata a publicat și imagini video despre care spune că surprind incidentul produs în noaptea dintre miercuri și joi. Ce spune armata despre ritmul operațiunilor IDF afirmă că echipajele navelor de rachete au participat la aproximativ 40 de operațiuni de acest tip de la începutul „Operation Roaring Lion”, un indicator al frecvenței ridicate a misiunilor de apărare aeriană pe mare, în contextul amenințărilor cu drone. Lovituri în sudul Libanului și descoperirea unui depozit subteran Separat, armata a publicat imagini cu lovituri despre care susține că au vizat militanți Hezbollah „ascunși în tufișuri” în sudul Libanului, precum și alte atacuri asupra unor ținte din zonă. Totodată, IDF precizează că Brigada 769 a localizat în sudul Libanului o facilitate subterană de stocare a armelor aparținând Hezbollah și a confiscat armamentul găsit acolo, inclusiv: puști Kalașnikov, rachete antitanc, lansatoare de grenade propulsate (RPG), proiectile de mortar. [...]
SIG SAUER analizează un parteneriat industrial la Cugir pentru producția de puști de asalt moderne , un pas care ar putea repoziționa fabrica românească în lanțul european de apărare, dacă discuțiile se concretizează în co-fabricație și transfer de tehnologie, potrivit Ziarul Financiar . Conducerea companiei germane de armament SIG SAUER a făcut o vizită în România, care a inclus fabrica de la Cugir, pentru a evalua posibilitățile unui parteneriat în domeniul militar. În centrul interesului se află perspectiva fabricării în România a unor puști de asalt moderne, pe un fond în care România nu a finalizat, la scară largă, un program coerent de reînnoire a armelor individuale ale infanteriei. Ce urmărește SIG SAUER în România Compania spune că vizita a avut trei obiective operaționale, relevante pentru un eventual angajament industrial pe termen lung: cartografierea capacităților industriale locale compatibile cu portofoliul SIG SAUER; identificarea potențialilor parteneri de subcontractare și co-fabricație; evaluarea condițiilor pentru un proiect industrial pe termen lung în România. ZF notează că tradiția de peste un secol a Cugirului în producția militară și experiența acumulată în livrări către forțele armate ale zeci de state au fost elemente care au facilitat vizita lui Ron Cohen , director executiv al SIG SAUER. Miza economică: transfer de know-how și capacități locale Din perspectiva impactului industrial, SIG SAUER indică explicit ce ar putea aduce într-un proiect la Cugir: pachete de date tehnice și de fabricație, utilaje și echipamente de producție, programe de formare a forței de muncă, plus capacități de service și asistență pe termen lung. În același timp, compania plasează discuția în contextul poziției geografice a României în NATO și al revenirii portofoliului de arme naționale ca prioritate instituțională, după retragerea parțială a platformei AK produse la Cugir și o tranziție incompletă la standardele NATO. „România dispune de baza industrială, forța de muncă și poziția strategică necesare pentru a deveni un contribuitor autentic la producția europeană de apărare. Ne aflăm aici pentru a înțelege cum poate SIG SAUER să construiască un proiect strategic de lungă durată aici, împreună cu partenerii săi români”, a declarat Ron Cohen, CEO al SIG SAUER. Ce urmează Materialul nu indică existența unui acord semnat sau un calendar de implementare. În acest moment, demersul este prezentat ca o etapă de evaluare a capacităților și a condițiilor pentru un parteneriat, cu potențial de co-fabricație și dezvoltare industrială locală, dacă negocierile avansează. [...]
Turcia își fixează ca țintă 40 de echipe de comando , într-o extindere care schimbă capacitatea operațională a armatei și sugerează o adaptare la „amenințările actuale” și la concepte de luptă moderne, potrivit Mediafax . Anunțul vizează mărirea numărului de brigăzi de comando, iar noile echipe ar urma să fie structurate diferit față de cele existente, pentru a se potrivi mai bine războiului modern. Informația este atribuită de Mediafax publicației Clash Report. Ținta declarată și evoluția capacității Potrivit datelor prezentate, Turcia ar urma să adauge 15 echipe noi, în contextul unei creșteri accelerate a acestei componente în ultimele decenii. Evoluția menționată în material este: 4 brigăzi în 1994; 12 după următorii 24 de ani; 16 după deciziile Consiliului Militar Suprem din 2018; 18 în 2020; 25 în 2026. Ministerul Apărării din Turcia indică drept „noul obiectiv” atingerea unui total de 40 de echipe. De ce contează: impact operațional Miza principală este una operațională: creșterea numerică, combinată cu o reorganizare a noilor structuri, indică o orientare către unități mai potrivite pentru tipul de amenințări și misiuni asociate conflictelor recente. Materialul nu oferă detalii despre calendar, buget sau modul concret de implementare, dincolo de ținta de capacitate și de numărul de echipe noi menționat. [...]
Marina SUA a alocat circa 850 milioane de dolari (aprox. 3,9 miliarde lei) pentru modernizarea Trident II , printr-o modificare de contract acordată Lockheed Martin Space , într-un moment în care Washingtonul își menține blocada asupra Strâmtorii Hormuz după un război de peste o lună cu Iranul, potrivit The Jerusalem Post . Contractul vizează continuarea lucrărilor de proiectare avansată și dezvoltare pentru programul Trident II (D5) Life Extension 2. Ce cumpără, de fapt, Marina SUA: prelungirea „coloanei vertebrale” a descurajării nucleare Acordul este descris ca o modificare „cost-plus-incentive-fee” (costuri rambursate plus un stimulent legat de performanță) la un contract existent, ceea ce indică un proiect tehnic complex, cu riscuri și incertitudini de cost. Miza este menținerea viabilității componentei maritime a descurajării nucleare americane „în a doua jumătate a secolului”, adică pe termen foarte lung. Programul Life Extension 2 urmărește, în esență, să împingă durata de viață operațională a rachetei până în anii 2080, prin: actualizarea componentelor îmbătrânite; înlocuirea electronicii devenite depășite; integrarea de tehnologii noi, astfel încât racheta să rămână compatibilă cu viitoarea generație de submarine purtătoare de rachete balistice, inclusiv clasa Columbia. Context operațional: tensiunile cu Iranul și rolul „descurajării ascunse” Materialul plasează decizia de finanțare pe fondul blocadei americane asupra Strâmtorii Hormuz, instituită după conflictul denumit în SUA „Operation Epic Fury”. În acest context, publicația notează accentul pus de Marina SUA pe menținerea unei „descurajări strategice credibile”, inclusiv pentru reasigurarea aliaților. Trident II este o rachetă balistică lansată de pe submarin, cu trei trepte și combustibil solid, cu rază menționată între 2.500 și 11.500 km. Sistemul este desfășurat pe submarinele americane din clasa Ohio și pe submarinele britanice din clasa Vanguard, ceea ce îi conferă și o dimensiune de interoperabilitate în cadrul alianței. Performanță și testare: unde este programul acum The Jerusalem Post amintește că Trident II D5 a atins capacitatea operațională inițială în 1990 și a trecut prin mai multe modernizări de-a lungul timpului. Ultimul zbor de test a avut loc în septembrie, în largul coastelor Floridei, fiind al 197-lea test reușit al armei, potrivit declarațiilor citate dintr-un comunicat al Marinei SUA. „Lansările continuă să demonstreze credibilitatea și fiabilitatea capacităților noastre de descurajare strategică”, a declarat viceamiralul Johnny R. Wolfe, director al Strategic Systems Programs, conform comunicatului citat. De ce contează Dincolo de suma alocată, contractul semnalează o accelerare a efortului de a menține funcțională, pe termen de decenii, o capabilitate strategică centrală pentru SUA și Marea Britanie. În termeni operaționali, investiția reduce riscul ca tranziția către noile submarine (precum Columbia) să creeze un „gol” de compatibilitate sau disponibilitate în componenta navală a descurajării nucleare. [...]
Germania ia în calcul trimiterea de nave de deminare și avioane de recunoaștere în Strâmtoarea Ormuz , o mișcare cu miză directă pentru securitatea rutelor energetice, în condițiile în care traficul prin zonă este aproape complet blocat, potrivit Digi24 . Planul ar urma să fie activat doar după un armistițiu și cu aprobarea guvernului și a parlamentului de la Berlin. Cancelarul german Friedrich Merz intenționează să prezinte vineri, la Paris, o ofertă concretă privind participarea Germaniei la o posibilă misiune militară de securizare a Strâmtorii Ormuz, în cadrul unor discuții internaționale. În scenariul descris, Bundeswehr ar furniza nave pentru neutralizarea minelor, o navă de escortă și aeronave de recunoaștere, după încheierea ostilităților și în baza unor „criterii stricte”. Ce ar include misiunea și ce resurse are Bundeswehr Misiunea ar viza deminarea, recunoașterea maritimă și supravegherea pe termen lung a zonei, potrivit unor surse citate de agenția germană dpa. În prezent, Bundeswehr are opt nave de vânătoare de mine și două nave de scafandri specializați în deminare, însă nu este precizat câte ar putea fi desfășurate efectiv. Navele au o lungime de peste 50 de metri și sunt operate, de regulă, de echipaje de 42 de militari, care pot fi suplimentate cu scafandri deminori, dacă este necesar. Potrivit unui raport publicat de Süddeutsche Zeitung, marina germană ar putea folosi și baza logistică din Djibouti pentru misiuni de recunoaștere maritimă, poziționată strategic pentru operațiuni în regiune. Condițiile politice: armistițiu și vot în parlament Merz a spus, după o întâlnire la Berlin cu premierul Irlandei, Micheál Martin, că o eventuală participare germană ar putea avea loc doar după „cel puțin un armistițiu provizoriu” și numai cu aprobarea guvernului și a parlamentului. „Suntem încă departe de acest moment”, a declarat Merz. La reuniunea de la Paris, găzduită de președintele Franței, Emmanuel Macron, și de premierul britanic Keir Starmer, sunt așteptați și premierul Italiei, Giorgia Meloni, iar alți potențiali susținători ai misiunii ar urma să participe prin videoconferință. În paralel, este analizată și posibilitatea ca Germania să preia unele sarcini ale aliaților NATO în Atlanticul de Nord, pentru a permite redirecționarea unor forțe către Strâmtoarea Ormuz. De ce contează: blocajul din Ormuz apasă pe energie Traficul prin Strâmtoarea Ormuz — rută prin care, înainte de război, tranzita aproximativ o cincime din petrolul și gazele naturale lichefiate la nivel mondial — este „aproape complet blocat” de la începutul conflictului cu Iranul, declanșat de loviturile aeriene ale SUA și Israelului din 28 februarie, potrivit informațiilor citate. Consecința imediată menționată este creșterea prețurilor energiei la nivel global. În plus, șeful Agenției Internaționale pentru Energie a avertizat că Europa mai are „poate aproximativ șase săptămâni de combustibil pentru avioane”, dacă blocajul persistă. [...]
SUA își întăresc blocada navală asupra Iranului în Strâmtoarea Ormuz , mizând pe distrugătoare „înarmate până în dinți” și pe supravegherea activă a oricărei nave care ar încerca să sprijine Teheranul, potrivit HotNews . Mesajul transmis de la Pentagon este unul operațional: controlul traficului maritim ar urma să fie aplicat inclusiv în apele teritoriale iraniene, dar și în apele internaționale. Generalul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme al armatei americane, a spus într-o conferință de presă că SUA vor urmări „în mod activ” orice navă sub pavilion iranian sau orice navă care încearcă să ofere sprijin material Iranului, menționând explicit navele din „Flota Neagră” care transportă petrol iranian. În paralel, Caine a afirmat că armata americană este „gata să reia operațiuni militare de amploare practic în orice moment”. Cum ar urma să fie aplicată blocada și ce forțe sunt implicate Potrivit declarațiilor prezentate, peste 10.000 de marinari, pușcași marini și piloți ar executa misiunile legate de blocadă, alături de „peste o duzină de nave” și „zeci de avioane de luptă”. Blocada navală asupra porturilor iraniene a fost dispusă de președintele american Donald Trump după eșuarea negocierilor de pace din weekendul trecut de la Islamabad, iar instituirea ei a fost indicată pentru luni, la ora 17:00 (ora României). Comandamentul Central al SUA a susținut că nicio navă nu a străpuns până atunci liniile de blocadă, însă termenii exacți și modul de aplicare „rămân neclari”, conform informațiilor din articol. Nave întoarse din drum și „mașinile de curse” din Strâmtoarea Ormuz Dan Caine a afirmat că, pe 13 aprilie, la mai puțin de trei ore de la instituirea blocadei, au existat încercări de a o străpunge, iar de la începutul blocadei 13 nave ar fi fost obligate să se întoarcă. El a descris mecanismul de descurajare ca o combinație între un distrugător aflat în strâmtoare și puterea aeriană a portavionului USS Abraham Lincoln . În același briefing, Caine a spus că distrugătoare din clasa Arleigh Burke — pe care le-a numit „mașinile de curse” ale Marinei SUA — patrulează deja în Strâmtoarea Ormuz. El le-a descris drept nave „înarmate până în dinți”, cu un arsenal care include rachete sol-aer, rachete de croazieră pentru atac terestru, rachete antinavă, rachete antisubmarin, torpile, tunuri navale de 5 inci, sisteme de război electronic și elicoptere la bord. Miza: armistițiul care expiră și riscul de escaladare Între SUA și Iran este în vigoare un armistițiu care urmează să expire pe 22 aprilie, fără ca părțile să fi convenit o prelungire „clară”. Caine a susținut că eforturile din cadrul „Operațiunii Epic Fury” — denumirea americană a conflictului cu Iranul — au creat condițiile necesare pentru armistițiu. În aceeași conferință, secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că forțele SUA din Orientul Mijlociu sunt pregătite să reia operațiunile de luptă dacă Iranul nu încheie un acord de pace. „Dar dacă Iran alege prost, vor avea o blocadă și bombe lansate asupra infrastructurii, inclusiv asupra celei energetice”, a avertizat Pete Hegseth. Indiciu de presiune limitată: două superpetroliere au traversat strâmtoarea În pofida afirmațiilor oficialilor americani, date de transport maritim citate de Reuters indică faptul că un al doilea superpetrolier supus sancțiunilor SUA a intrat în Golful Persic prin Strâmtoarea Ormuz. Petrolierul „RHN” (VLCC – Transportator Foarte Mare de Țiței) ar fi intrat miercuri, conform datelor LSEG și Kpler, având o capacitate de 2 milioane de barili de petrol; destinația nu era clară imediat. Cu o zi înainte, VLCC-ul „Alicia”, sancționat de SUA, ar fi traversat strâmtoarea și s-ar îndrepta spre Irak, potrivit datelor Kpler. Ambele petroliere au transportat petrol iranian în ultimii ani, conform datelor Kpler. [...]
