Știri
Știri din categoria Apărare
Războiul SUA–Iran consumă resurse și atenție, iar Beijingul vede o fereastră de oportunitate în Indo-Pacific, pe fondul dificultăților Washingtonului de a gestiona simultan un conflict prelungit în Orientul Mijlociu și descurajarea Chinei, potrivit unei analize din Politico.
Miza imediată este una de capacitate operațională și credibilitate strategică: oficiali americani actuali și foști din domeniul apărării avertizează că blocajele din conflictul cu Teheranul — de la eforturile de a redeschide Strâmtoarea Hormuz până la consumul de muniții de înaltă tehnologie — îi oferă Chinei argumente și informații utile înaintea unei întâlniri Trump–Xi programate pentru săptămâna viitoare. SUA se află, între timp, într-un armistițiu incert, cu aliați frustrați și cu presiune politică internă asupra președintelui Donald Trump, notează publicația.
Un oficial din domeniul apărării, citat sub protecția anonimatului din motive de informații sensibile, spune că armata chineză studiază îndeaproape modul în care SUA își planifică și execută operațiunile, inclusiv ritmul loviturilor cu rachete și felul în care este colectată informația. În același timp, Beijingul ar fi observat dificultățile Washingtonului de a contracara atacurile iraniene asupra navelor americane și a aliaților din regiune, precum și problemele legate de reluarea traficului prin strâmtoare.
Analiza indică și un semnal cu greutate pentru Beijing: redistribuirea de nave, sisteme de apărare antiaeriană și trupe dinspre Pacific către Orientul Mijlociu sugerează că arsenalul american nu este „nelimitat”.
În plan strategic, conflictul ar fi început să împingă în plan secund obiectivul de „descurajare a Beijingului”, potrivit articolului, inclusiv prin semnale din documentele strategice ale Pentagonului. În plan strict militar, China ar urmări cât de repede „arde” SUA muniții scumpe și rare, de la rachete Tomahawk la interceptori pentru sistemele Patriot.
Un fost oficial american rezumă implicația pentru Indo-Pacific: fiecare rachetă folosită în Iran este o rachetă care nu mai poate fi folosită pentru descurajare în Asia.
Oficiali americani au susținut public că mutarea unor capabilități — inclusiv un grup de lovire cu portavion și mai multe nave care transportă 2.500 de pușcași marini — nu a redus nivelul de pregătire în Pacific. Amiralul Samuel Paparo, comandantul responsabil de zona Pacificului, le-a spus luna trecută parlamentarilor că nu vede „costuri reale” pentru capacitatea de descurajare a Chinei și că experiența operațională acumulată de echipaje ar putea conta, mai ales în comparație cu forțele chineze, considerate mai puțin testate în luptă.
Pe de altă parte, un oficial din apărare citat de Politico spune că, deși Pentagonul arată „performanță tactică” solidă, fără o politică și o strategie clare apar probleme la nivel operațional — iar întrebarea este dacă acestea țin de actuala administrație sau sunt o vulnerabilitate mai largă a modului american de a purta războiul.
Conflictul, inițial orientat spre distrugerea programelor nucleare iraniene, ar fi alunecat într-o confruntare mai lungă și mai complicată, centrată pe controlul Strâmtorii Hormuz, pe unde trece aproximativ 20% din oferta mondială de petrol, potrivit articolului.
Politico notează și un element tactic relevant pentru China: Iranul a folosit eficient drone ieftine, de unică folosință, pentru atacuri la scară mare și pentru a suprasolicita unele apărări antiaeriene. Becca Wasser, expert în strategie de apărare și fost membru al Comisiei pentru Strategia Națională de Apărare numită de Congres, spune că stocul de rachete al Chinei este probabil mult mai mare decât cel al Iranului, ceea ce i-ar permite să folosească o parte din rachete în mod „consumabil”, similar cu felul în care Teheranul a folosit dronele.
Analiza punctează că și China are vulnerabilități: nu a mai purtat un război din 1979 (invazia Vietnamului) și se află în plină epurare militară. În această săptămână, doi foști miniștri ai apărării, Li Shangfu și Wei Fenghe, au fost condamnați la moarte, iar peste 100 de ofițeri superiori ar fi fost demiși din 2022, potrivit unui bilanț al think tank-ului Center for Strategic and International Studies, citat de Politico.
Chiar și așa, concluzia centrală a oficialilor intervievați este că războiul cu Iranul oferă Beijingului o „lecție” în timp real despre dependențele și limitele proiecției de forță americane — de la baze și avioane cisternă până la război electronic și cibernetic — într-un moment în care Washingtonul încearcă să-și păstreze credibilitatea de descurajare în Indo-Pacific.
Recomandate
Planul administrației Trump de a construi 15 cuirasate nucleare ar putea ajunge la 275 de miliarde de dolari (aprox. 1.265 miliarde lei) , iar șantierele navale americane s-ar putea să nu aibă capacitatea necesară pentru un asemenea volum, potrivit unui raport al Biroului pentru Buget al Congresului (CBO), relatat de HotNews . Costul total estimat vizează 15 nave de luptă de suprafață cu propulsie nucleară, cu un preț „în jur de” 18 miliarde de dolari (aprox. 83 miliarde lei) pe unitate, ceea ce le plasează în aceeași categorie de cost cu portavioanele din „clasa Ford”, cele mai scumpe nave militare construite până acum. Cât ar costa, concret, programul și cum se compară cu alte nave În planul de construcții navale pentru 2027, publicat în mai, Marina SUA a indicat că intenționează să achiziționeze 15 cuirasate cu un deplasament de 35.000 de tone în perioada 2028–2056. CBO estimează că prima navă ar costa 23,4 miliarde de dolari (aprox. 108 miliarde lei), iar cele construite ulterior aproximativ 18 miliarde de dolari (aprox. 83 miliarde lei) fiecare. Raportul notează că aceste valori sunt peste estimările anterioare: 15,1 miliarde de dolari pentru prima unitate și 10,2 miliarde de dolari pentru a doua și a treia. Diferența este pusă, în raport, pe faptul că estimarea inițială viza o navă cu propulsie convențională, nu una cu propulsie nucleară. Ca repere de comparație, CBO indică: portavionul „USS Gerald R. Ford”, intrat în serviciu în 2017, a costat 13,3 miliarde de dolari (aprox. 61 miliarde lei), iar versiunile mai noi din „clasa Ford” sunt estimate la circa 22 de miliarde de dolari (aprox. 101 miliarde lei) fiecare; viitoarele submarine purtătoare de rachete balistice din „clasa Columbia” sunt estimate la aproximativ 10 miliarde de dolari (aprox. 46 miliarde lei) bucata. Capacitatea industrială, a doua constrângere majoră Dincolo de finanțare, CBO avertizează că șantierele navale din SUA ar putea să nu poată susține volumul de muncă necesar. Noile cuirasate ar urma să fie de peste trei ori și jumătate mai mari decât distrugătoarele cu rachete ghidate din „clasa Arleigh Burke”, care domină în prezent construcția navelor de luptă de suprafață pentru Marina SUA. „Până în 2035, planul Marinei (…) ar urma să crească mai mult decât dublu volumul total, exprimat în tonaj, al navelor mari de luptă de suprafață pe care constructorii navali ar trebui să le producă (…). Adaptarea la o asemenea creștere semnificativă a producției de nave mari de luptă de suprafață ar putea reprezenta o provocare pentru industria construcțiilor navale”, se arată în raportul CBO. Raportul plasează această problemă într-un context mai larg al industriei, descrisă ca fiind afectată frecvent de întârzieri și depășiri de costuri. În acest sens, este citată o declarație din anul precedent a fostului secretar al Marinei, John Phelan, potrivit căreia cel mai performant program de construcții navale avea o întârziere de șase luni și depășise bugetul cu 57%. „Toate programele noastre sunt un dezastru”, a declarat el în fața Congresului. Context: ce ar urma să includă noile cuirasate Administrația de la Washington a anunțat proiectul în decembrie anul trecut, președintele SUA afirmând că navele vor fi echipate cu „tunuri și rachete la cel mai înalt nivel”, arme hipersonice, tunuri electromagnetice, rachete de croazieră și „cele mai sofisticate lasere din lume”. Ulterior, Marina SUA a precizat că aceste cuirasate vor transporta rachete de croazieră cu focoase nucleare, ceea ce le-ar transforma în cele mai puternice nave din arsenalul american, după submarinele cu rachete balistice. [...]
SUA mențin pe agendă o posibilă producție de interceptoare Patriot pentru Ucraina , deși președintele Donald Trump și-a exprimat recent rezervele față de un astfel de acord, potrivit Agerpres , care citează patru surse familiarizate cu discuțiile. Miza este una operațională: Kievul caută urgent rachete PAC-3, printre puținele capabile să intercepteze rachete balistice, într-un context în care Ucraina susține că a rămas fără interceptoare Patriot. Discuțiile vizează inclusiv varianta ca Ucraina să producă unele componente, iar asamblarea finală să aibă loc în altă parte a Europei. O opțiune menționată de surse este trimiterea componentelor în Germania pentru asamblare finală. Contextul politic rămâne însă volatil. Luna trecută, Trump i-a spus lui Volodimir Zelenski, la o întâlnire la Ankara, că SUA ar urma să acorde o licență pentru fabricarea rachetelor PAC-3, dar săptămâna trecută a declarat presei că SUA nu au fost de acord să permită Ucrainei să construiască rachete Patriot și că Washingtonul trebuie să fie „foarte atent” când permite altora să le producă. Potrivit a două surse, schimbarea de ton a venit după o întâlnire „dificilă” cu Zelenski la Casa Albă. Ce opțiuni sunt analizate Potrivit celor patru surse citate, pe masă sunt mai multe variante, între care: fabricarea de componente Patriot în Ucraina și asamblarea lor în Germania; includerea Ucrainei într-un program americano-european existent pentru interceptoare Patriot; permisiunea ca Ucraina să construiască o versiune mai ieftină a PAC-3. Emisarul Washingtonului la NATO, Matthew Whitaker , conduce eforturile de a ajunge la un acord și a fost la Kiev luna trecută pentru discuții cu oficiali ucraineni și directori din industria de armament. Una dintre surse a precizat că „nu a fost dat niciun ordin de oprire a discuțiilor”. Casa Albă a refuzat să comenteze. Limitarea-cheie: livrările nu ar veni rapid Chiar dacă se ajunge la un acord, Ucraina nu ar începe să primească rachete noi mai devreme de un an, potrivit sursei. Pentru nevoile imediate, Kievul îndeamnă aliații să transfere o parte din propriile stocuri. În paralel, fosta ambasadoare a Ucrainei în SUA, Olga Stefanișîna, a declarat că Kievul explorează achiziții pe termen lung de PAC-3 și un schimb de livrări cu alte țări pentru a primi rachete mai devreme; ea a mai spus că Lockheed Martin este implicată și ar urma să trimită o echipă în Ucraina. Compania nu a răspuns solicitărilor de comentarii, conform materialului. Pe fundal, oficiali americani citați indică faptul că licențierea producției de arme americane în Europa este discutată activ din 2022, dar avertizează că deschiderea de noi linii de producție nu este simplă, iar producția începe de obicei la trei până la șapte ani după semnarea unui acord de licență. Totodată, stocurile globale de rachete de ultimă generație ar fi scăzut după războiul din Iran, iar interceptoare Patriot destinate Ucrainei ar fi fost redirecționate către armata americană și aliații SUA din Golf, potrivit sursei. [...]
Epuizarea rapidă a rachetelor americane de precizie cu rază lungă în războiul de cinci luni cu Iranul ridică semne de întrebare privind capacitatea SUA de a susține operațiuni similare și de a descuraja alți adversari, potrivit unei analize publicate de The Jerusalem Post , care citează Reuters și surse familiarizate cu datele interne. Potrivit a trei persoane care cunosc situația, Armata SUA a consumat o mare parte din stocul de muniții de precizie cu rază lungă, în principal rachete sol-sol ATACMS (Army Tactical Missile Systems) și PrSM (Precision Strike Missiles). Două dintre surse afirmă că SUA au folosit „practic toate” aceste arme, fără a preciza câte mai rămân. Munițiile respective, care costă peste 1 milion de dolari bucata (aprox. 4,6 milioane lei), sunt esențiale pentru lovituri de la distanță, reducând riscul pentru piloți și platforme. În contextul în care PrSM este generația mai nouă destinată să înlocuiască ATACMS, scăderea stocurilor poate influența opțiunile operaționale ale Washingtonului dacă ar relua atacuri la scară mare asupra Iranului, inclusiv printr-o dependență mai mare de misiuni cu avioane pilotate, considerate mai riscante. Ce înseamnă pentru pregătirea militară și descurajare Sursele citate spun că diminuarea stocurilor ar putea limita capacitatea SUA de a răspunde la alte crize și de a descuraja adversari precum Rusia și China. Un al patrulea interlocutor afirmă că US Central Command (CENTCOM) a ajuns aproape să epuizeze rachetele terestre pe care le avea înainte de război, dar a reușit să se reaprovizioneze din stocuri americane din alte regiuni ale lumii. În paralel, în interiorul administrației Trump au avut loc discuții tensionate, în ultima săptămână, despre cât timp pot continua loviturile asupra Iranului fără ca stocurile să scadă la niveluri care ar afecta reacția la alte situații. Casa Albă a transmis o declarație a președintelui Donald Trump, potrivit căreia SUA au „mult mai multe muniții decât oricine din lume” și „mult mai mult decât avem nevoie”, adăugând că industria de apărare produce mai mult și își extinde capacitățile. Producția crește, dar riscul unui deficit rămâne Analiștii citați în material apreciază că producția unor muniții (inclusiv obuze de artilerie și mai multe tipuri de rachete) este la niveluri record, dar avertizează că ar putea să nu acopere necesarul unui război prelungit. Lockheed Martin, producătorul ATACMS și PrSM (și al sistemului THAAD), nu a răspuns imediat solicitărilor privind nivelul stocurilor sau declarațiile lui Trump. Nici Raytheon, producătorul rachetelor Tomahawk și al interceptorilor Patriot, nu a oferit un răspuns imediat. Purtătorul de cuvânt-șef al Pentagonului, Sean Parnell, a declarat că armata SUA „are tot ce îi trebuie” pentru a acționa „la momentul și în locul ales de președinte” și că a derulat operațiuni în mai multe comandamente, menținând în același timp un „arsenal profund” de capabilități. Și munițiile defensive se reduc: Patriot, THAAD și Tomahawk Un raport al Center for Strategic and International Studies (CSIS) publicat săptămâna trecută estimează că între februarie și iulie au fost consumate aproximativ 65% din interceptoarele Patriot, iar stocul de interceptori THAAD ar fi cu cel puțin 38% mai mic decât la începutul războiului. Reuters precizează că nu a văzut datele de stoc, însă două surse spun că aceste estimări corespund datelor interne. În plus, una dintre surse afirmă că SUA au consumat „puțin sub jumătate” din stocul global de rachete de croazieră Tomahawk de la începutul războiului, o cifră pe care Reuters spune că nu a putut să o verifice independent. În acest context, Raytheon (divizie a RTX) ar fi ajuns la un acord preliminar multianual cu Pentagonul pentru creșterea producției de Tomahawk, ca parte a efortului de refacere a stocurilor. Context politic: autoritatea de a purta război fără Congres Conflictul a alimentat dezbaterea privind autoritatea lui Trump de a desfășura ostilități împotriva Iranului fără autorizare din partea Congresului. Potrivit materialului, nu a fost înaintată nicio cerere pentru o declarație de război sau pentru o autorizare de folosire a forței militare. În paralel, două surse spun că lideri militari au avertizat de săptămâni că stocurile de arme defensive se reduc. Mai multe instituții media au relatat recent că Trump ar fi renunțat la o nouă ofensivă majoră în Iran, parțial din cauza acestor avertismente; un oficial american a contestat relatările, susținând că decizia a fost influențată de presiuni din partea statelor din Golf. [...]
Japonia își leagă reînarmarea de creșterea economică , într-un mesaj care pregătește terenul pentru noi majorări de buget și pentru o politică industrială orientată spre producția de armament, potrivit HotNews . În cea mai recentă „carte albă” a apărării, Tokyo susține că investițiile în apărare pot aduce beneficii economiei și nivelului de trai, în paralel cu accelerarea consolidării militare pe fondul tensiunilor regionale. Raportul anual evaluează drept principale riscuri China, Rusia și Coreea de Nord și recomandă ca Japonia să valorifice tehnologia, să finanțeze start-up-uri și să folosească mai multe componente comerciale în producția de armament, într-o încercare de a crește capacitatea industrială și viteza de livrare. Apărarea, prezentată ca politică economică Documentul Ministerului nipon al Apărării argumentează explicit că investițiile în apărare au efecte pozitive „asupra economiei în ansamblu și vieții cetățenilor”, mesaj aliniat cu abordarea prim-ministrei Sanae Takaichi de a folosi cheltuielile strategice ale statului pentru stimularea creșterii economice. Schimbarea de poziționare este susținută și simbolic: coperta raportului este realizată în stil anime și prezintă o familie într-un peisaj urban „futurist”, în locul imaginilor militare dominante în edițiile anterioare, potrivit unui oficial al ministerului. China, „cea mai mare provocare strategică”, și reacția Beijingului Cartea albă afirmă că activitățile militare și alte acțiuni ale Chinei reprezintă „cea mai mare provocare strategică” pentru Japonia și un motiv de îngrijorare pentru comunitatea internațională. În replică, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării din China, Chen Xi, a acuzat raportul că este „plin de narațiuni false” și că exagerează „așa-zisa amenințare chineză”, susținând că Japonia caută pretexte pentru relaxarea restricțiilor militare postbelice. Tensiunile bilaterale s-au amplificat după ce Takaichi a declarat în noiembrie că Japonia ar putea mobiliza Forțele de Apărare dacă un atac chinez asupra Taiwanului ar amenința supraviețuirea Japoniei, poziție criticată de Beijing. Presiune pe buget: 2% din PIB pentru apărare și spațiu fiscal limitat Japonia a construit un pachet de finanțare care include majorări de impozite, reforme ale cheltuielilor și venituri excepționale pentru a susține cea mai amplă consolidare militară de la al Doilea Război Mondial, ducând cheltuielile de apărare la 2% din PIB. În același timp, sursa notează că Takaichi nu a explicat încă limpede cum ar finanța o extindere suplimentară fără presiune nouă asupra finanțelor publice, deja tensionate: guvernul a asigurat un buget record de 122,3 trilioane de yeni pentru anul fiscal care se încheie în martie 2027 și a adăugat ulterior un pachet suplimentar de 3,1 trilioane de yeni pentru a amortiza costurile mai mari ale energiei pentru gospodării și companii. Unde se duc banii: rachete cu rază lungă și, posibil, drone O parte importantă din noile cheltuieli a mers către rachete capabile să lovească ținte la peste 1.000 de kilometri. Pentru o eventuală creștere suplimentară, experții militari citați se așteaptă ca o componentă semnificativă să fie orientată către drone și alte sisteme fără pilot, pe modelul utilizării lor pe scară largă în războiul din Ucraina. În fundal, administrația Takaichi pregătește o nouă strategie de securitate națională, iar așteptarea centrală este că aceasta va împinge mai departe creșterea cheltuielilor, cu obiectivul de descurajare a unui conflict în jurul Taiwanului care ar putea implica și Japonia. [...]
Negocierile pentru co-producția rachetelor Patriot rămân fără rezultat concret , iar prioritatea Washingtonului este accelerarea livrărilor de apărare antiaeriană către Ucraina înainte de iarnă, potrivit Kyiv Post , care citează declarațiile ambasadorului SUA la NATO, Matthew Whitaker . Whitaker a spus, într-un interviu la Fox Business (3 august), că nu există încă un acord care să permită Ucrainei să producă pe plan intern interceptori Patriot (PAC-3). El a invocat regimul strict de control la export pentru această tehnologie și faptul că, în prezent, producția este permisă doar producătorilor americani. Totuși, oficialul american a indicat că sunt discutate opțiuni de co-producție cu parteneri ucraineni și europeni, pentru a crește capacitatea industrială și a sprijini apărarea Ucrainei și a Europei. A precizat că SUA „lucrează la unele dintre aceste acorduri”, dar că nu are „nimic de anunțat” în acest moment. Miza operațională: iarna vine înaintea unui acord industrial Mesajul central al lui Whitaker este că un acord de producție pe termen lung nu poate livra efecte în timp util pentru sezonul rece. În schimb, „cel mai important” este ca sistemele și muniția de apărare antiaeriană necesare Ucrainei „să fie mutate cât mai repede posibil”, fie din stocurile aliaților care au rachete în plus, fie prin creșterea producției în fabricile americane. Context politic: Trump a nuanțat promisiunea privind licențierea Articolul amintește că președintele SUA, Donald Trump, a avansat inițial ideea acordării unui drept de producție pentru Ucraina la summitul NATO de la Ankara (7–8 iulie), după o întâlnire cu Volodîmîr Zelenski. Ulterior, după o nouă întâlnire la Casa Albă (28 iulie), a urmat o temperare a poziției: la o ședință de Cabinet la Camp David (31 iulie), Trump a spus că „nu s-a ajuns la un acord”, invocând dificultatea de a ceda o astfel de tehnologie și riscul ca beneficiarii „să se întoarcă într-o zi împotriva ta”. Presiunea din teren: stocuri epuizate și atacuri cu rachete balistice Kyiv Post notează că interceptorii PAC-3 sunt descriși ca fiind singura armă capabilă să intercepteze racheta balistică rusească Iskander-M . În cel mai recent atac menționat (1 august), apărarea aeriană ucraineană ar fi interceptat doar una din 27 de rachete balistice lansate asupra Kyivului, într-un atac care a inclus și opt rachete de croazieră și 185 de drone. Bilanțul indicat: cel puțin nouă morți și 30 de răniți. Potrivit lui Zelenski, eșecul interceptării restului rachetelor balistice a fost legat direct de epuizarea stocurilor, iar deficitul ar încuraja noi lovituri rusești. În acest context, discuția despre co-producție rămâne relevantă strategic, dar nu rezolvă problema imediată a livrărilor și a muniției disponibile înainte de iarnă. [...]
Ritmul accelerat de testare al J-36 sugerează că China validează în paralel mai multe soluții tehnice , însă asta nu înseamnă automat că avionul va intra curând în dotarea operațională, potrivit WinFuture , care citează imagini recente ce ar indica apariția unui al cincilea prototip. Ce se vede nou la prototipul „al cincilea” și de ce contează Conform publicației, de la primul zbor (decembrie 2024), aeronava – un design fără ampenaj (fără deriva și fără stabilizatoare orizontale) – ar fi trecut deja prin trei schimbări majore de configurație, cu scopul de a rafina aerodinamica și caracteristicile de tip „stealth” (reducerea detectabilității). Observatorii ar fi identificat diferențe structurale față de versiunile anterioare, iar inginerii ar fi modificat componente-cheie pentru a evalua performanța în condiții reale de zbor, inclusiv: prize de aer revizuite, pentru un flux mai eficient la viteze mari; o nouă aranjare a evacuărilor motoarelor, pentru gestionarea temperaturii; un tren principal de aterizare modificat. WinFuture notează că J-36 ar avea trei motoare și ar fi configurat pentru doi membri ai echipajului. Semnalul operațional: mai mult decât un „vânător” clasic Dimensiunea mare a J-36 este interpretată ca indiciu al unui concept de utilizare diferit: mai puțin un interceptor manevrier și mai degrabă o „platformă de comandă” aeriană. În această ipoteză, avionul ar combina rază mare de acțiune, încărcătură internă semnificativă și senzori puternici, putând coordona roiuri de drone autonome și un sistem extins de apărare aeriană în Indo-Pacific. Publicația subliniază însă că multe detalii rămân neconfirmate și se bazează pe analiza imaginilor disponibile public; tipul exact de motor și specificațiile finale ale radarului nu sunt documentate oficial. Ritm mare de prototipuri, dar calendarul rămâne deschis WinFuture citează un material din South China Morning Post , potrivit căruia schimbările rapide de design ar indica testarea în paralel a mai multor abordări. Analistul Andreas Rupprecht, menționat în articol, apreciază că diferențele ar fi prea mari pentru a fi vorba mereu de aceeași aeronavă. Chiar și așa, publicația avertizează că viteza programului de testare nu garantează o intrare rapidă în serviciu. Așteptările analiștilor, așa cum sunt redate în material, indică apariția unor modele de preserie pentru forțele aeriene chineze înainte de 2030. Context: competiția directă cu SUA Dezvoltarea J-36 este plasată în competiția militară cu Statele Unite, care lucrează la propriul sistem de generația a șasea, Boeing F-47. În lectura WinFuture, ritmul prototipurilor J-36 arată intenția Beijingului de a ține pasul – sau chiar de a depăși – SUA la nivel de tehnologie militară aeriană, chiar dacă prioritățile operaționale pot diferi. [...]
