Știri
Deficitul cronic de angajați calificați a adăugat, în medie, circa 3,1 puncte procentuale la inflație în perioada 2019-2024, potrivit cursdeguvernare , care prezintă o cercetare semnată de Mădălin Viziniuc, din direcția de studii economice a Băncii Naționale a României (BNR). Contribuția anuală estimată a variat între 2,7 și 3,5 puncte procentuale, cu un vârf de 3,5 puncte în 2019 și 2023. Lucrarea urmărește două direcții: evaluează efectul deficitului de forță de muncă asupra salariilor și asupra numărului de angajați la nivelul firmelor, apoi integrează rezultatele într-un model macroeconomic multisectorial pentru a estima impactul asupra inflației. Autorul notează că variația de la un an la altul a fost redusă (0,36 puncte procentuale în valoare absolută), ceea ce sugerează o problemă mai degrabă structurală, care se schimbă lent. În analiză sunt indicate mai multe cauze care alimentează deficitul de personal, atât pe partea de ofertă, cât și pe partea de cerere de muncă: participarea redusă a populației pe piața muncii; emigrația; un sistem educațional insuficient adaptat cerințelor economiei moderne; schimbările tehnologice, care cresc cererea de competențe specializate; creșterea economică rapidă și integrarea în lanțurile de producție europene, care au amplificat cererea de forță de muncă. La nivel microeconomic, cercetarea arată că firmele care se confruntă cu dificultăți majore în recrutarea de personal calificat majorează salariile reale cu 6,6 puncte procentuale pe an, în medie, dar mențin aproape neschimbat numărul de angajați. Pentru a lega această evoluție de prețuri, autorul folosește un model macroeconomic multisectorial care include interacțiuni între ramuri, rigidități ale prețurilor și fricțiuni pe piața muncii. Rezultatele indică faptul că aproximativ 56% din creșterea salariilor reale se transmite în prețurile de consum, ceea ce susține existența unui canal puternic de transfer al costurilor salariale către inflație. Totodată, efectele diferă între sectoare: în unele ramuri, salariile cresc mai mult decât prețurile, pe fondul rigidităților de ajustare, în timp ce în altele scumpirile sunt mai rapide, semn al unei transmisii mai directe a costurilor către prețurile de producție și, ulterior, către consumatori. [...]
