Știri
Știri din categoria Știință
O echipă a Institutului de Optică și Mecanică Fină din Shanghai (Academia Chineză de Științe) a reușit să genereze și să „captureze” în laborator un fenomen similar fulgerului sferic, oferind o bază experimentală repetabilă pentru explicarea acestui mister natural, potrivit iThome. Rezultatele au fost publicate pe 16 aprilie în revista științifică „Nature Photonics”, iar materialul citează un raport al agenției Xinhua din 16 aprilie.
Experimentul este relevant în primul rând prin componenta operațională: pentru prima dată, un fenomen descris istoric mai ales prin observații rare și greu de verificat primește un echivalent de laborator care poate fi diagnosticat precis și repetat, ceea ce schimbă ritmul în care pot fi testate ipotezele despre „fulgerul sferic”.
Echipa spune că a excitat artificial un corp luminos sferic cu formă, stare și proprietăți de emisie apropiate de cele ale fulgerului sferic din natură. Concluzia centrală a lucrării, așa cum este redată în articol, este că esența fulgerului sferic ar fi un „soliton electromagnetic” – adică o structură stabilă în care undele electromagnetice se comportă ca un „pachet” coerent, asemănător unei particule, menținându-și forma.
În lipsa unui cadru experimental repetabil, fulgerul sferic a rămas un subiect cu teorii multiple, dar greu de verificat. Noul rezultat ar reduce această incertitudine, pentru că oferă o platformă de testare controlată.
Conform declarațiilor citate de iThome, „mingea” de energie obținută în laborator ar avea un diametru de aproximativ 100 de micrometri și o durată de viață de circa 100 de nanosecunde. Spectrul de lumină emis ar acoperi o bandă largă, de la ultraviolet la infraroșu.
Cercetătorii susțin că, prin transformări de scalare fizică, acest soliton electromagnetic ar corespunde în natură unui fulger sferic cu diametru de ordinul zecilor de centimetri și o durată de câteva secunde.
Articolul descrie un mecanism bazat pe ghidarea unei unde de suprafață în domeniul terahertz (radiație electromagnetică între microunde și infraroșu) către vârful unui ac nanometric, pentru a obține o intensificare locală a câmpului electric. În paralel, un jet supersonic de argon este injectat în zona de câmp apropiat; gazul este ionizat rapid în plasmă (gaz ionizat), iar sarcinile sunt împinse spre exterior, formând o cavitate sferică.
Pe suprafața acestei cavități se formează o „coajă” densă de plasmă fierbinte, iar echilibrul dintre presiunea radiației în interior și presiunea termică a învelișului ar „închide” undele terahertz în interior, stabilizând structura – un analog al fulgerului sferic.
Potrivit unor „experți din industrie” citați în material, miza depășește rezolvarea unui „caz” din fizica atmosferică: mecanismele de confinare a energiei electromagnetice în regimuri extreme ar putea fi relevante pentru cercetări din domenii precum energia de fuziune, fizica la densități mari de energie și stocarea energiei. Articolul nu oferă însă un calendar sau aplicații concrete, ci doar direcții generale de interes.
Recomandate
Nava experimentală chineză Qīngzhōu a intrat în operare pe termen lung după ce a validat tehnologii de reducere a costurilor , inclusiv panouri solare cu preț de o zecime față de soluțiile tradiționale, potrivit IT之家 . Primele rezultate științifice și de testare inginerească au fost prezentate pe 15 aprilie de Institutul de Inovare pentru Microsateliți al Academiei Chineze de Științe, care a dezvoltat nava. Qīngzhōu (numită și „Báixiàng”) a fost lansată pe 30 martie 2026 cu racheta Lìjiàn-2 Yáo-1 și are o masă totală de 4,2 tone, cu 1 tonă de încărcătură pentru experimente științifice. Conform informațiilor publicate, nava are o capacitate de zbor pe orbită de până la trei ani și a finalizat testele de control al zborului, ridicându-și activ orbita la 600 km, după care a trecut oficial în etapa de funcționare pe termen lung. De ce contează: validări care pot coborî costul viitoarelor misiuni Miza principală a programului este demonstrarea unor soluții care să reducă costurile de dezvoltare și operare, fără a compromite fiabilitatea, pentru a susține proiectarea viitoarei nave cargo Qīngzhōu (varianta „de serie”, menționată în material ca următor pas). În zona de „design cu cost redus”, rezultatele menționate includ: Energie: panouri solare pliabile, ultrsubțiri, flexibile, din siliciu monocristalin, cu performanță stabilă pe orbită și cost declarat la o zecime din cel al bateriilor/panourilor tradiționale. Comunicații: un modul de comunicații „aer-aer” (între vehicule spațiale) care ar permite transmisii de date la peste 450 km . Producție și materiale: utilizarea imprimării 3D și a unor materiale noi pentru a reduce costurile și a scurta ciclul de fabricație, cu o verificare a „utilizării pe orbită” pentru componente cu cost redus. Ce a mai testat nava: manevre, eliberări de sateliți și „servicii pe orbită” Pe lângă obiectivele de cost, misiunea a urmărit și extinderea capabilităților operaționale. Pe 2 și 3 aprilie, nava a eliberat succesiv doi sateliți mici și a realizat, împreună cu satelitul Xīnzhēngchéng 01, un test de apropiere de la distanță și retragere în siguranță, pentru a valida o tehnologie de control „cuplată” orbită–atitudine pentru configurații cu mai multe corpuri. Materialul mai notează că platforma de găzduire a sarcinilor utile este una „universală”, de tip „plug-and-play” („conectezi și folosești”), iar până acum ar fi fost finalizate șase teste de sarcini utile cu tehnologii noi, inclusiv izolare activă a vibrațiilor și fabricație metalică pe orbită, cu rezultate considerate bune și cu „acoperirea unor goluri” tehnologice în domenii relevante. Context de program Potrivit cronologiei prezentate, proiectul a intrat în faza de argumentare și proiectare sincronizată în octombrie 2024, soluția a fost stabilită în ianuarie 2025, iar dezvoltarea a durat 11 luni până la lansarea din 30 martie 2026. În etapa curentă, nava urmează să continue testele de validare a tehnologiilor-cheie ale platformei, testele de stabilitate și misiunile de extindere, în regim de operare pe termen lung. [...]
China a testat un sistem care poate ține dronele în aer ore întregi fără aterizare , prin transfer de energie cu microunde de la sol către aparatul aflat în zbor, ceea ce ar putea schimba modul de operare al flotelor de drone în misiuni prelungite. Demonstrația este descrisă de Interesting Engineering . Sistemul se bazează pe un emițător mobil la sol care direcționează energia către o rețea de antene montată sub dronă, permițând alimentare continuă fără conexiuni fizice. Un element notabil al testului este că transmisia a rămas stabilă chiar și în condițiile în care atât drona, cât și unitatea de la sol erau în mișcare, depășind scenariile statice prezentate de obicei în astfel de experimente. Ce au arătat testele și de ce contează operațional În probe, sistemul montat pe vehicul a susținut drone cu aripă fixă în zbor timp de până la 3,1 ore, la o altitudine de aproximativ 49 de picioare (circa 15 metri), potrivit unui material al South China Morning Post citat de publicație. Rezultatele au fost publicate în revista de specialitate „Aeronautical Science & Technology” și sunt atribuite unei echipe de la Xidian University , instituție asociată cu tehnologii legate de apărare. Miza operațională este reducerea dependenței de ciclurile de aterizare și schimbare a bateriilor, cu efect direct asupra: supravegherii continue, misiunilor de lovire, războiului electronic, prin menținerea mai îndelungată a dronelor în zona de interes. Provocarea tehnică: alinierea fasciculului în mișcare Coordonatorul proiectului, Song Liwei, indică drept obstacol major menținerea alinierii precise a emițătorului cu drona în timp ce ambele platforme se deplasează. Soluția descrisă combină poziționare GPS, un mecanism de urmărire în timp real și sisteme de control al zborului la bord, pentru corecții continue ale direcției fasciculului. Microunde vs. laser: compromisuri și scalare Articolul plasează demonstrația în contextul unei competiții mai largi pentru alimentarea dronelor în zbor. În SUA, DARPA a susținut mai multe inițiative de transfer de energie fără fir, inclusiv prin radiofrecvență și laser, iar companii private au prezentat concepte de încărcare cu laser. Diferențele evidențiate: sistemele cu laser pot oferi precizie mai mare și distanțe mai lungi, dar sunt vulnerabile la ceață, praf și turbulențe atmosferice și pot genera semnături în infraroșu detectabile; transmisia cu microunde este descrisă ca fiind, în general, mai robustă în condiții meteo nefavorabile și mai puțin afectată de degradarea „linie de vizare”, iar un singur emițător ar putea alimenta simultan mai multe drone, ceea ce ar favoriza utilizarea în medii operaționale dense. Publicația notează și un posibil efect de design: dacă alimentarea în zbor devine viabilă, dronele ar putea depinde mai puțin de baterii mari la bord, eliberând spațiu și greutate pentru încărcături utile mai mari și senzori suplimentari. Limitarea importantă: materialul nu oferă detalii despre randament, puterea transmisă sau distanța efectivă de transfer, dincolo de altitudinea testului. [...]
Un nou „univers virtual” promite simulări mai fidele ale formării galaxiilor, cu implicații directe pentru modul în care sunt interpretate observațiile JWST : proiectul COLIBRE a generat un „univers sintetic” care reproduce îndeaproape aspectul universului timpuriu surprins de telescopul spațial James Webb , susținând astfel modelul cosmologic standard ΛCDM, potrivit ITmedia . Simularea COLIBRE este construită pe baza modelului cosmologic standard și urmărește evoluția materiei din primele aproximativ un miliard de ani după Big Bang până în prezent. Elementul care o diferențiază, conform materialului, este puterea de calcul folosită și capacitatea de a modela mai bine mișcarea gazului rece și a prafului cosmic — componente esențiale pentru descrierea formării stelelor și, implicit, a galaxiilor. De ce contează: o potrivire mai bună cu JWST și o validare a ΛCDM Publicația notează că universul sintetic obținut de COLIBRE este „înalt concordant” cu imaginile universului timpuriu observate de JWST. Această potrivire este prezentată ca un argument în favoarea modelului ΛCDM (Lambda Cold Dark Matter), cadrul teoretic folosit pe scară largă pentru a descrie expansiunea universului și rolul materiei întunecate reci. Un membru al echipei, Carlos Frenk, spune într-o declarație citată că galaxiile „născute” în computer seamănă puternic cu cele reale și reproduc caracteristici observabile precum numărul, luminozitatea, culoarea și dimensiunea. „Să vezi «galaxii» născute în computerul nostru, aproape indistincte de galaxiile reale, [...] este extrem de incitant.” (Carlos Frenk, declarație citată de ITmedia) Cum a fost posibil: accent pe gazul rece și pe rolul prafului Simularea a rulat pe supercomputerul COSMA8 de la Universitatea Durham și a vizat o problemă pe care alte proiecte mari ar fi tratat-o insuficient: modelarea gazului rece. Motivul este operațional pentru astrofizică: stelele se formează prin colaps gravitațional al gazului rece și al prafului, iar o simulare realistă a formării stelare depinde de descrierea corectă a acestor componente. COLIBRE a inclus și modelarea particulelor fine de praf și a efectelor lor, inclusiv: facilitarea formării moleculelor de hidrogen; blocarea radiației ultraviolete, care altfel ar împiedica răcirea gazului și ar frâna nașterea stelelor. „Majoritatea gazului din galaxiile reale este rece și plin de praf, dar până acum majoritatea simulărilor la scară mare au fost nevoite să ignore acest lucru.” (Joop Schaye, declarație citată de ITmedia) Limite și ce urmează: „micile puncte roșii” rămân un mister Deși modelul este descris ca foarte avansat, ITmedia precizează că simulările nu rezolvă un puzzle identificat de JWST: apariția unor obiecte numite „micile puncte roșii”, observate în număr mare la circa 600 de milioane de ani după Big Bang și care ar dispărea în jurul pragului de aproximativ 1,5 miliarde de ani. Materialul menționează ipoteza că acestea ar putea fi „semințe” ale găurilor negre masive. Cea mai mare parte a simulărilor ar fi fost finalizată în 2025, unele rulări continuă, iar analiza datelor ar urma să dureze ani, potrivit articolului. Echipa indică și o direcție de popularizare: transformarea unor rezultate de vizualizare în reprezentări audio, pentru a face fenomenele mai accesibile publicului. Studiul asociat proiectului a fost publicat la 13 aprilie în „Monthly Notices of the Royal Astronomical Society”, conform ITmedia. [...]
Blue Origin a făcut un pas operațional important spre lansări mai dese, reușind pentru prima dată să lanseze racheta New Glenn cu un propulsor deja folosit și să îl recupereze, însă misiunea a fost afectată de o problemă care a dus la plasarea încărcăturii pe o orbită diferită de cea planificată, potrivit Agerpres . Racheta, cu o înălțime de aproape 100 de metri, a decolat de la Cap Canaveral (Florida) la 07:25 ora locală (14:25, ora României). După separarea treptelor, treapta superioară a continuat zborul pentru a livra în spațiu satelitul de comunicații al AST SpaceMobile . În paralel, propulsorul a aterizat cu succes pe o platformă plutitoare din Oceanul Atlantic, la aproximativ nouă minute și 30 de secunde după decolare. Blue Origin a transmis ulterior pe X că satelitul a fost plasat „cu succes”, dar pe o orbită diferită de cea vizată, compania evaluând amploarea diferenței. De ce contează: reutilizarea propulsorului scurtează ciclul de lansare Reutilizarea și recuperarea propulsorului sunt esențiale pentru a crește ritmul lansărilor și pentru a reduce efortul de producție între misiuni, într-un sector în care SpaceX a impus deja acest model operațional, notează materialul citat de Agerpres (care preia informații transmise de France Presse). Blue Origin mai reutilizase rachetele New Shepard, însă acestea sunt mai mici și folosite pentru zboruri turistice spațiale de scurtă durată. New Glenn este racheta „mare” pe care compania își bazează ambițiile de a recupera teren în fața SpaceX. Ce s-a întâmplat cu propulsorul reutilizat Propulsorul folosit acum este același care fusese recuperat în noiembrie, la a doua tentativă, când a aterizat controlat pe o barjă în Atlantic. Pentru această primă reutilizare, compania a decis să înlocuiască toate motoarele și să facă „câteva alte modificări” înainte de relansare. Context: miza depășește o singură misiune Performanțele New Glenn sunt urmărite atent deoarece racheta se află în centrul planurilor lui Jeff Bezos de a concura cu SpaceX inclusiv în programul lunar Artemis al NASA, unde ambele companii dezvoltă module lunare. Agerpres mai arată că Statele Unite depun eforturi pentru a readuce astronauți pe Lună în 2028, iar evoluțiile companiilor implicate sunt monitorizate îndeaproape în acest context. [...]
NASA a oprit unul dintre ultimele instrumente științifice ale sondei Voyager 1 pentru a economisi energie și a prelungi funcționarea misiunii , într-o decizie care arată cât de strâns a devenit „bugetul” de putere al celui mai îndepărtat obiect construit de om, potrivit NPR . Voyager 1, lansată în 1977 și proiectată inițial pentru o misiune de cinci ani, funcționează de aproape 49 de ani și se află, în această primăvară, la peste 15 miliarde de mile de Pământ (aprox. 24 miliarde km). La această distanță, un semnal radio are nevoie de peste 23 de ore ca să ajungă la sondă, într-un singur sens, ceea ce complică orice intervenție și crește riscul operațional atunci când apar probleme. De ce a fost oprit un instrument: energie în scădere și risc de oprire automată Sonda este alimentată de un generator termolectric cu radioizotopi, care transformă căldura produsă de plutoniu în electricitate. Nu are panouri solare și nici baterii reîncărcabile, iar puterea disponibilă scade cu aproximativ 4 wați pe an. După aproape cinci decenii, această scădere a devenit critică. În urma unei manevre de rutină la final de februarie, nivelul de energie a coborât neașteptat, iar Voyager 1 s-a apropiat de declanșarea unui mecanism automat de protecție (oprire de siguranță), care ar fi forțat echipa să treacă printr-un proces lung și riscant de recuperare. În acest context, inginerii au decis să reducă consumul înainte ca sonda să intre în regim de avarie. Ce a oprit NASA și ce mai funcționează pe Voyager 1 Pe 17 aprilie, echipa misiunii a trimis comenzi pentru dezactivarea experimentului Low-energy Charged Particles (LECP), unul dintre instrumentele științifice rămase. LECP a măsurat ioni, electroni și raze cosmice din Sistemul Solar și din afara lui, contribuind la cartografierea mediului interstelar. Instrumentul echivalent de pe Voyager 2 a fost oprit în martie 2025, iar oprirea LECP pe Voyager 1 făcea parte dintr-o ordine stabilită anterior de echipele de știință și inginerie, pentru a conserva energie păstrând cât mai mult din capacitățile considerate esențiale. „Deși oprirea unui instrument științific nu este preferința nimănui, este cea mai bună opțiune disponibilă”, a declarat Kareem Badaruddin, managerul misiunii Voyager la JPL, într-o postare pe blog publicată vineri de NASA. După această oprire, Voyager 1 mai are două instrumente științifice operaționale: unul care „ascultă” undele de plasmă; unul care măsoară câmpurile magnetice. Inginerii estimează că oprirea LECP ar putea oferi misiunii aproximativ încă un an de „respiro”. Ce urmează: planul „Big Bang” și ținta anilor 2030 Echipa lucrează și la un plan mai amplu de economisire a energiei, numit informal „Big Bang”: o schimbare coordonată a mai multor componente alimentate, pentru a înlocui sisteme mai vechi cu alternative cu consum mai mic. Testele pe Voyager 2 sunt programate pentru mai și iunie 2026; dacă acestea merg bine, aceeași procedură ar urma să fie încercată pe Voyager 1 nu mai devreme de iulie. Dacă planul reușește, există chiar o șansă mică ca LECP să poată funcționa din nou. Obiectivul declarat al inginerilor este să mențină cel puțin un instrument activ pe fiecare dintre cele două sonde până în anii 2030, prelungind colectarea de date dintr-o regiune a spațiului în care nicio altă misiune nu operează. [...]
Blue Origin a reușit prima recuperare a unui booster reutilizabil pentru racheta New Glenn , un pas operațional esențial pentru scăderea costurilor și creșterea ritmului de lansări, într-o piață dominată de SpaceX, potrivit Profit . Compania aerospațială a anunțat duminică faptul că boosterul rachetei New Glenn a aterizat cu succes după lansare, marcând prima recuperare reușită a unui booster reutilizat din acest program. Informația este atribuită de Profit agenției Reuters. Într-o postare pe platforma X, Blue Origin a transmis mesajul „BOOSTER TOUCHDOWN! ‘Never Tell Me The Odds’ a reușit din nou!”, referindu-se la numele dat boosterului folosit în misiune, potrivit News.ro. De ce contează: reutilizarea, condiția pentru competitivitate New Glenn este racheta orbitală de mare capacitate dezvoltată de Blue Origin, compania fondată de Jeff Bezos , și este prezentată drept principala încercare a firmei de a concura direct cu rachetele reutilizabile Falcon 9 și Falcon Heavy ale SpaceX. Sistemul este proiectat să transporte: sateliți comerciali, misiuni guvernamentale, iar pe viitor, echipamente pentru explorarea spațială profundă. Recuperarea boosterului este un element-cheie în modelul rachetelor reutilizabile, deoarece permite refolosirea unor componente scumpe și, în consecință, poate reduce costul per lansare și poate susține o frecvență mai mare a misiunilor. Profit nu oferă, în materialul citat, detalii despre costuri, calendarul următoarelor lansări sau numărul de reutilizări vizate pentru acest booster. [...]
