Știri
Știri din categoria Știință
NASA a amânat lansarea Artemis II pentru martie 2026 după ce un test-cheie a fost întrerupt din cauza unei scurgeri de hidrogen lichid, potrivit Yahoo News. Incidentul a apărut în timpul repetiției generale (dress rehearsal) din 3 februarie, când a fost detectată o pierdere la conexiunea „umbilicală” de pe catargul de servicii, adică punctul prin care racheta este alimentată și monitorizată la rampă.
Amânarea lovește în calendarul celei mai așteptate misiuni cu echipaj din programul Artemis: Artemis II ar urma să fie primul zbor cu astronauți în apropierea Lunii după mai bine de 50 de ani. În termeni operaționali, o scurgere de hidrogen lichid este una dintre cele mai sensibile probleme la pregătirea lansării, deoarece combustibilul este extrem de volatil și necesită proceduri stricte de siguranță, ceea ce poate duce la oprirea testelor și reprogramări.
„Repetiția generală pentru Artemis II a fost întreruptă pe 3 februarie din cauza unei scurgeri de hidrogen lichid la conexiunea umbilicală de pe catargul de servicii.”
În același material, este menționat că întârzierea Artemis II se suprapune peste ambițiile europene din program: Agenția Spațială Europeană (ESA) a confirmat că primul european care va zbura spre Lună în cadrul Artemis va fi din Germania, în baza unui acord prin care Europa furnizează module de servicii pentru capsula Orion și componente pentru viitoarea stație Gateway. Totuși, această perspectivă depinde de ritmul în care NASA reușește să stabilizeze calendarul misiunilor, începând cu Artemis II.
Mai departe, Artemis III, misiunea care ar trebui să readucă oameni pe suprafața Lunii pentru prima dată din 1972, este indicată ca fiind planificată „nu mai devreme de finalul lui 2027”, conform informațiilor citate în articol din Space.com. În acest context, orice amânare la Artemis II poate crea efecte în lanț asupra etapelor următoare, inclusiv asupra momentului în care un astronaut european ar putea ajunge efectiv într-o misiune cu miză istorică.
Recomandate
Descoperirea de carbon organic direct la suprafața unei roci marțiene complică interpretarea „semnelor de viață” și întărește nevoia de a aduce probe pe Pământ , potrivit Ars Technica . Roverul NASA Perseverance a detectat un tip de carbon macromolecular pe suprafața unei formațiuni din craterul Jezero , într-o zonă de la marginea unui vechi canal fluvial numit Neretva Vallis, la un sit denumit Bright Angel. Spre deosebire de descoperirile anterioare, unde carbonul organic a fost găsit în interiorul rocilor și a necesitat forare sau abraziune pentru a fi expus, de această dată semnalul a apărut „la vedere”, pe suprafață. Autoarea principală a studiului, Ashley E. Murphy (Planetary Institute, Tucson), spune că este, din câte se știe, cea mai „superficială” detecție de materie organică de până acum pe suprafața marțiană. Ce a măsurat Perseverance și unde Detecția a fost realizată cu SHERLOC, un spectrometru Raman în ultraviolet montat pe brațul robotic al roverului. Instrumentul folosește un laser în ultraviolet profund și analizează lumina reflectată la energii „deplasate”, ceea ce permite identificarea unor legături moleculare specifice. În intervalul solurilor 1180–1218, Perseverance a analizat patru ținte la Bright Angel: Steamboat Mountain – o rocă obișnuită folosită ca probă de control; Cheyava Falls , Apollo Temple și Walhalla Glades – au indicat o semnătură spectroscopică de carbon macromolecular . Semnalul identificat este așa-numita bandă grafitică (G-band) , care indică o rețea încâlcită, „înnodată” de atomi de carbon în mare parte reduși, rezistentă la degradare chimică și termică. De ce contează: semnalul seamănă cu „kerogenul”, dar originea rămâne necunoscută În limitele de precizie ale instrumentelor de pe rover, materialul detectat se potrivește aproximativ cu kerogenul terestru. Totuși, cercetătorii evită deliberat termenul: pe Pământ, kerogenul provine aproape exclusiv din materie biologică (în principal microbi fosilizați), iar folosirea lui ar sugera o sursă biogenă. În schimb, echipa folosește formularea „carbon macromolecular” tocmai pentru a reflecta incertitudinea: nu este stabilit dacă originea este biotică (legată de viață) sau abiotică (procese geologice/chimice fără viață). Ce urmează: răspunsul ar putea depinde de aducerea probelor pe Pământ Pe Terra, o cantitate mare de carbon macromolecular este adesea asociată cu procese biologice, dar în cazul lui Bright Angel nu există încă o explicație clară. Concluzia practică, potrivit autoarei studiului, este că pentru a înțelege ce este acest carbon și de unde provine ar putea fi necesară aducerea de eșantioane pe Pământ , unde analizele de laborator pot depăși limitările instrumentelor aflate pe rover. [...]
NASA a lansat misiunea Swift Boost pentru a împinge pe o orbită mai sigură observatorul spațial Swift, un activ evaluat la circa 500 milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) , potrivit IT之家 . Lansarea a avut loc pe 3 iulie, la ora 04:36 (ora Coastei de Est a SUA), adică 11:36 ora României, și urmărește să prevină reintrarea necontrolată a satelitului în atmosferă. Misiunea a pus pe orbită un vehicul robotic de service numit LINK, construit de Katalyst Space, lansat cu o rachetă Pegasus XL a Northrop Grumman. Racheta a fost eliberată în zbor de avionul modificat L-1011 „Stargazer” la circa 40.000 de picioare (aprox. 12.192 metri), înainte de a-și continua traiectoria spre orbită. De ce a ajuns Swift în pericol „Swift” (Neil Gehrels Swift Observatory) a fost lansat în noiembrie 2004 și este folosit în principal pentru detectarea exploziilor de raze gamma. Problema, conform aceleiași surse, este că observatorul nu are propriul sistem de propulsie, iar orbita i-a scăzut treptat din cauza „umflării” atmosferei la altitudini mari, pe fondul activității solare. Fără intervenție, NASA estima că în toamna lui 2026 satelitul ar fi coborât sub pragul critic de 300 km, ceea ce ar fi făcut mai dificilă și mai riscantă orice tentativă de salvare. Modelul operațional: contract rapid, echipă mică, risc acceptat Intervenția este derulată de Katalyst Space Technologies , care a primit în septembrie 2025 un contract NASA de 30 milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei). Cerința: proiectare, fabricație, testare și lansare în 10 luni. Pentru a respecta fereastra de lansare, compania a format o echipă de aproximativ 40 de persoane și a aplicat măsuri „neconvenționale”, inclusiv producția internă a unor componente-cheie și comprimarea semnificativă a etapelor de testare. Ce urmează: andocare și „împingerea” pe orbită mai înaltă LINK este echipat cu trei propulsoare cu xenon de tip „Hall effect” (propulsie electrică eficientă pentru manevre orbitale) și trei brațe mecanice cu cleme. Planul este ca, după andocarea cu Swift, vehiculul să ridice observatorul pe o orbită mai înaltă, considerată mai sigură. Dincolo de salvarea unui satelit anume, misiunea este prezentată ca un test pentru un model comercial de „salvare” în spațiu cu costuri mai mici și toleranță mai mare la risc, care ar putea influența modul în care sunt prelungite viețile operaționale ale sateliților fără propulsie proprie. [...]
NASA încearcă să evite pierderea telescopului Swift printr-o intervenție robotizată de 30 de milioane de dolari , mizând pe vehiculul „Link” pentru a-i ridica orbita și a preveni reintrarea în atmosferă, care altfel ar urma să aibă loc în octombrie, potrivit Antena 3 . Misiunea, descrisă drept riscantă și întinsă pe mai multe luni, a fost lansată vineri, după amânări succesive din motive meteo și tehnice. Lansarea a avut loc la 08:36 GMT (11:36, ora României), de pe un atol din Oceanul Pacific. De ce contează: costuri și continuitate operațională Operațiunea este evaluată la 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) și urmărește să prelungească viața unui telescop care a costat 250 de milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei). Miza este menținerea în funcțiune a unui instrument folosit de NASA pentru a studia exploziile de raze gamma, considerate cele mai puternice explozii din Univers. Swift a fost lansat în 2004 și, potrivit sursei, misiunea sa a fost extinsă în mod repetat, pe fondul rezultatelor obținute. Cum ar trebui să funcționeze intervenția „Link” Robotul spațial Link, dezvoltat de startup-ul american Katalyst , a fost lansat cu o rachetă Pegasus, care la rândul ei este lansată din aer, cu ajutorul unui avion. Planul de lucru include mai multe etape: intrarea pe o orbită apropiată de cea a telescopului Swift, desfășurarea panourilor solare și verificări inițiale; identificarea telescopului și apropierea de acesta, urmată de „prinderea” lui cu trei brațe mobile; ridicarea orbitei lui Swift cu aproximativ 300 de kilometri, până aproape de nivelul inițial. Manevrele de apropiere și andocare ar urma să dureze câteva săptămâni, iar ridicarea orbitei cel puțin o lună, conform planului prezentat. Riscul: reintrare în atmosferă până în octombrie Swift a fost plasat inițial pe o orbită la 600 de kilometri deasupra Pământului, dar nu are motoare proprii pentru menținerea altitudinii. În prezent, observatorul este pe cale să coboare sub 300 de kilometri și să se prăbușească pe Terra până în octombrie, dacă misiunea eșuează. În contextul riscurilor, Shawn Domagal-Goldman, directorul diviziei de astrofizică din cadrul NASA, a spus că este „foarte recunoscător” pentru „șansa de a încerca” salvarea telescopului Swift. În paralel, sursa notează și avantajul operațional al Swift față de Hubble în privința vitezei de reacție: deși Hubble poate obține imagini mai clare, redirecționarea lui către o țintă nouă poate dura până la două zile, în timp ce Swift are nevoie de doar câteva minute. [...]
NASA condiționează un „suvenir” pe Lună de un rezultat sportiv , promițând că va trimite o minge de fotbal în cadrul viitoarelor misiuni Artemis dacă naționala masculină a SUA câștigă actuala Cupă Mondială, potrivit WinFuture . Inițiativa este prezentată ca un instrument de popularizare a științei, dar readuce în discuție o temă sensibilă pentru programele spațiale: folosirea unui spațiu de transport limitat și costisitor pentru obiecte simbolice. Anunțul a fost făcut de șeful NASA, Jared Isaacman , în timpul unei prezentări despre viitoare baze lunare. Mesajul a fost formulat ca un stimulent pentru echipă și ca o încercare de a lega sportul de cercetare și educație. Cum ar fi implementat: „mingea” ca parte din încărcătura Artemis Dacă SUA ar câștiga trofeul, mingea ar urma să fie inclusă în încărcătura utilă („payload”, adică totalul echipamentelor și obiectelor transportate) a unor zboruri viitoare din programul Artemis, care vizează revenirea pe Lună și dezvoltarea unei prezențe susținute. Carlos Garcia-Galan, inginer responsabil pentru nava Orion, a spus că transportul este fezabil și că greutatea redusă a unei mingi nu ar crea probleme logistice, iar un loc în capsule ar fi rezervat pentru acest obiect. Context: precedentul Apollo 14 și „mingea” deja ajunsă pe ISS Potrivit AFP, citată de Phys.org (menționate în materialul WinFuture), gestul face trimitere la episodul din 1971, când astronautul Alan Shepard a lovit pe Lună două mingi de golf în timpul misiunii Apollo 14. WinFuture notează și că nu ar fi primul „bal extraterestru”: o minge oficială, denumită Trionda, se află deja la bordul Stației Spațiale Internaționale (ISS). De ce contează: dezbaterea despre costuri și priorități în misiunile spațiale Deși promisiunea a atras atenție mediatică, chiar Isaacman ar fi admis că șansele ca SUA să câștige turneul sunt mai degrabă reduse. În paralel, apar critici legate de oportunitatea folosirii unui spațiu de transport „strâns” și scump pentru obiecte fără valoare științifică directă, în condițiile în care încărcătura misiunilor este, de regulă, rezervată instrumentelor și experimentelor. NASA își apără însă demersul ca acțiune de comunicare publică menită să atragă tineri către domenii științifice și tehnice (MINT/STEM), mizând pe efectul de inspirație al unui gest ușor de înțeles pentru publicul larg. [...]
NASA încearcă să prelungească viața telescopului Swift cu o misiune de 30 de milioane de dolari (aprox. 138 milioane lei) , într-o operațiune care ar putea deschide piața serviciilor comerciale de „întreținere” a sateliților pe orbită, potrivit Antena 3 . NASA a contractat startup-ul Katalyst Space Technologies pentru a ridica Observatorul Swift pe o orbită mai înaltă, astfel încât să-și poată continua misiunea de detectare a unor evenimente cosmice rare, precum exploziile de raze gamma și supernovele. Misiunea ar urma să înceapă chiar din această săptămână, odată cu lansarea planificată a unei nave robotice, iar lansarea „ar putea avea loc chiar de marți”, conform informațiilor citate în material. Presiunea de timp vine din degradarea orbitei: Swift, lansat în 2004, pierde altitudine tot mai rapid din cauza activității solare intense. Pentru ca salvarea să fie posibilă, telescopul trebuie să rămână la peste 300 km altitudine, iar estimările indică faptul că va coborî sub acest prag critic în luna octombrie. Cum ar urma să fie „prins” și ridicat Swift Nava autonomă a Katalyst, numită Link, este descrisă ca având dimensiunea aproximativă a unui frigider, cu panouri solare cu anvergură de 12 metri și trei brațe de puțin peste un metru fiecare, dotate cu dispozitive de prindere. Planul operațional prezentat în articol: Link ar avea nevoie de aproximativ o lună ca să ajungă la Swift și să îl captureze; apoi încă aproximativ două luni pentru a-i ridica orbita de la 360 km la 600 km. Dacă operațiunea reușește, Swift și-ar putea relua activitatea până în septembrie, potrivit directorului executiv al Katalyst Space, Ghonhee Lee. De ce contează: un test pentru „service” comercial în spațiu Swift nu a fost proiectat pentru a fi reparat sau capturat, iar compania admite că nu există garanția succesului. NASA a semnat contractul cu Katalyst în septembrie anul trecut, cu două cerințe: să se miște rapid, dar fără să agraveze situația. Pentru a câștiga timp, NASA a oprit instrumentele științifice ale telescopului, iar observațiile sunt suspendate din februarie. Șefa misiunilor științifice ale NASA, Nicky Fox, argumentează că efortul este justificat și dintr-un motiv bugetar: în prezent, agenția „nu are bugetul necesar” pentru a construi un înlocuitor. Miza pe termen lung: model replicabil, inclusiv pentru Hubble Materialul notează că următorul telescop aflat sub risc ar putea fi Hubble, care își pierde și el altitudinea pe fondul erupțiilor solare. Katalyst susține că un robot „de nouă generație”, încă în dezvoltare, ar putea interveni și în cazul Hubble, mult mai mare. În același context, este menționat că doar China a mai încercat o misiune similară, reușind în urmă cu patru ani să ridice un satelit pe o orbită-cimitir mai înaltă. „Acesta este primul robot spațial american care merge să facă ceva de acest fel”, a declarat Lee pentru Associated Press. Katalyst vede misiunea Swift ca începutul unei industrii de reparații spațiale: compania spune că robotul următor, programat să zboare anul viitor, ar putea interveni la sateliți până la altitudini de 35.800 km și, pe termen mai lung, ar putea susține operațiuni precum realimentare, repoziționare și construcția de platforme spațiale. [...]
Un studiu publicat în 2026 aduce primele dovezi directe că reintrarea unei rachete poate polua atmosfera superioară , după ce o reintrare necontrolată a unui Falcon 9 a generat un nor de litiu detectabil deasupra Europei, potrivit BGR . Rezultatul ridică o problemă de reglementare și monitorizare pentru industria spațială comercială, pe fondul creșterii frecvenței lansărilor și reintrărilor. În februarie 2025, un Falcon 9 a suferit o defecțiune de motor și a reintrat necontrolat în atmosferă. Deși trebuia să ajungă în Oceanul Pacific, fragmente au căzut în Europa, inclusiv în interiorul limitelor unei localități din Polonia, ceea ce a amplificat controversa publică și a creat, în același timp, un „caz” rar pentru cercetare. Ce au măsurat cercetătorii și de ce contează Pe măsură ce racheta s-a dezintegrat, a eliberat un nor de vapori de litiu care ar fi traversat peste 1.000 de mile (aprox. 1.600 km) deasupra continentului european. Echipa de cercetare a urmărit efectul în atmosfera superioară și a raportat că nivelurile de litiu au fost de circa 10 ori peste normal timp de aproximativ 20 de ore după reintrarea deasupra Europei. Autorii spun că, prin modelarea vânturilor atmosferice, au putut corela norul de litiu cu traiectoria de zbor, ceea ce ar constitui prima dovadă directă a poluării atmosferei superioare cauzate de reintrarea deșeurilor spațiale. Studiul a fost publicat în Nature în 2026: Nature . Cum a fost identificat „poluantul invizibil” Cercetătorii s-au concentrat pe litiu deoarece funcționează ca un „indicator” pentru deșeuri spațiale: multe metale pot proveni și din surse naturale (de exemplu meteori), însă litiul este descris ca fiind extrem de rar în atmosfera Pământului și asociat, de regulă, cu nave spațiale moderne. Pentru investigație, echipa a combinat date din instrumente științifice și modele pe calculator. Observația-cheie a venit de la un sistem lidar din Germania (tehnologie cu laser folosită pentru a detecta cantități foarte mici de substanțe la altitudine), care a înregistrat în noaptea reintrării creșterea masivă a nivelului de litiu. Ulterior, cercetătorii au verificat datele pentru a exclude cauze naturale, astfel încât să izoleze componenta atribuită reintrării Falcon 9. După analiză, echipa a transmis concluziile către SpaceX pentru comentarii sau explicații, însă, potrivit sursei, nu a primit răspuns înainte de publicarea studiului. Implicații: presiune pentru monitorizare, pe fondul reintrărilor tot mai dese Deși analiza se referă la un singur eveniment, autorii avertizează că numărul în creștere de nave care revin pe Pământ ar putea duce la acumularea treptată de metale și oxizi metalici (compuși formați când metalele reacționează cu oxigenul) în atmosferă. În timp, aceste materiale ar putea influența chimia ozonului și clima, prin modificarea modului în care atmosfera absoarbe și reflectă energia. În același timp, cercetătorii subliniază limita majoră: fiind primul studiu de acest tip, este nevoie de cercetări suplimentare pentru a vedea dacă un vârf de litiu de această magnitudine apare și la alte reintrări și cum se deplasează realist litiul în atmosferă. Concluzia practică este un apel la monitorizarea mai atentă a lansărilor și reintrărilor, pentru a înțelege efectele pe termen scurt și lung asupra mediului. [...]
