Știri
Știri din categoria Știință
NASA repoziționează Artemis 3 ca misiune de test în orbită joasă, pentru a reduce riscurile și costurile înainte de aselenizarea planificată cu Artemis 4, potrivit Space. Agenția a publicat pe 13 mai noi detalii despre zborul cu echipaj care va exersa întâlnirea și andocarea (rendezvous & docking) cu unul sau mai multe module de aselenizare, dar „aproape de casă”, în jurul Pământului.
NASA descrie Artemis 3 drept „una dintre cele mai complexe misiuni” pe care le-a întreprins, deși nu va merge la Lună. Miza operațională este să valideze, în condiții mai controlabile decât un zbor lunar, integrarea dintre:
NASA a confirmat explicit că misiunea se va desfășura în orbită joasă a Pământului (low Earth orbit), lucru presupus până acum, dar neprecizat oficial.
Un element cu impact direct asupra costurilor și configurației este decizia ca Artemis 3 să folosească un „spacer” (un element inert) în locul treptei superioare funcționale a SLS (ICPS – interim cryogenic propulsion stage), care în mod normal ar împinge Orion spre Lună.
NASA explică, în comunicatul său oficial, că spacerul va păstra aceleași dimensiuni și puncte de interfață ca treapta superioară, iar activitățile de proiectare și fabricație sunt în derulare la Marshall Space Flight Center (Alabama). Logica este simplă: dacă misiunea nu părăsește orbita terestră, treapta superioară dedicată zborului lunar nu mai este necesară.
După separarea de rachetă, modulul de serviciu european al Orion va asigura propulsia pentru circularizarea orbitei în jurul Pământului.
NASA mai arată că astronauții vor petrece mai mult timp la bordul Orion decât în Artemis 2, pentru a avansa evaluarea sistemelor de suport vital. Ca reper, Artemis 2 a durat aproximativ 10 zile (1–10 aprilie), însă pentru Artemis 3 agenția nu oferă încă o estimare de durată.
Misiunea va folosi și un scut termic Orion modernizat, iar astronauții „ar putea” intra cel puțin într-un articol de test al unui lander.
NASA nu a decis public care lander va participa efectiv la zbor (Starship, Blue Moon sau ambele) și nici alte detalii-cheie: echipajul, experimentele științifice, modul de testare a noilor costume Artemis (dezvoltate de Axiom Space).
Un punct operațional important: agenția spune că solicită input din industrie pentru îmbunătățirea comunicațiilor cu solul, deoarece Deep Space Network nu va fi folosită. În plus, NASA caută interes intern și internațional pentru posibile cubesat-uri care să fie lansate și desfășurate pe orbită terestră în cadrul misiunii, pe măsură ce conceptul operațional este definit.
Recomandate
NASA a cerut oprirea lucrărilor la modulul HALO, de 1,1 miliarde de dolari, ceea ce crește riscul ca investiția să rămână fără utilizare în noua arhitectură a programului lunar, potrivit Ars Technica . Decizia vine la trei luni după ce NASA a anunțat, la Washington, că își mută accentul de la stația orbitală Lunar Gateway la o bază pe suprafața Lunii și că va „pune pe pauză” lucrările la Gateway. În același pachet de schimbări, agenția a indicat că elementul Power and Propulsion Element (PPE) — una dintre cele două componente aflate cel mai avansat — ar urma să fie reutilizat ca modul central pentru o demonstrație de propulsie nuclear-electrică în spațiul îndepărtat. Ce se întâmplă cu HALO și de ce contează financiar HALO (Habitation and Logistics Outpost) este modulul presurizat în care astronauții ar fi petrecut cea mai mare parte a timpului în timpul vizitelor la Lunar Gateway. NASA a acordat către Northrop Grumman contracte în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari pentru proiectarea, construcția și integrarea modulului de locuire cu PPE. După anunțurile NASA din martie, Northrop Grumman a făcut demersuri pentru ca HALO să fie inclus în planurile pentru baza lunară. Informațiile obținute de publicație indică însă că acest scenariu este acum puțin probabil, ceea ce pune sub semnul întrebării valorificarea unei investiții deja contractate. Semnal operațional: oprirea lucrărilor la un subcontractor-cheie Săptămâna trecută, Paragon Space Development Corp., un contractor important pentru HALO, a fost informat să oprească lucrul la vehiculul spațial, au declarat două surse pentru Ars Technica . Paragon primise în 2022 un contract de peste 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de susținere a vieții (life-support) al modulului HALO. În lipsa unor detalii suplimentare în material despre pașii următori, rămâne neclar dacă oprirea este o măsură temporară sau preludiul unei anulări mai ample a activităților legate de HALO. [...]
O eroare operațională a scos din funcțiune una dintre cele mai importante antene ale NASA, cu reparații estimate la 4,1–4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) , într-un moment în care Rețeaua Spațială Profundă (Deep Space Network, DSN) funcționează deja la limită, potrivit Gizmodo . Incidentul vizează antena DSS-14 (diametru 230 de picioare, adică aprox. 70 de metri) de la complexul Goldstone, lângă Barstow, California, un nod critic pentru trimiterea de comenzi și recepția de date de la misiuni în spațiul îndepărtat. Antena rămâne offline, iar NASA spune că reparațiile, împreună cu mentenanța și modernizările, ar urma să fie finalizate în octombrie 2028. Ce s-a întâmplat și de ce a contat operațional Pe 16 septembrie 2025, DSS-14 „a căzut” după o supra-rotire care a tensionat cablurile și conductele din zona centrală a antenei. Au fost avariate și furtunurile sistemului de stingere a incendiilor, ceea ce a dus la inundații și pagube provocate de apă. În momentul incidentului, antena urmărea misiunea Juno (sondă aflată pe orbită în jurul lui Jupiter). Investigația a stabilit că o problemă electrică din ziua precedentă a făcut ca sistemul de control să raporteze greșit starea de rotație a antenei. Defecțiunea nu a fost observată, iar în timpul urmăririi lui Juno au apărut opriri repetate la limită (limit stops). Operatorii au încercat să identifice cauza și au făcut pași de depanare care, fără intenție, au ocolit protecții software și hardware — ceea ce a dus, în final, la supra-rotire. După ce au observat inundația, operatorii au încercat să „stocheze” antena ca măsură de siguranță, dar sistemul depășise deja limitele de rotație; manevra a împins antena și mai mult în supra-rotire și a produs daune suplimentare. Concluziile investigației: protecții slabe și un ultim „gard” mecanic nefuncțional Consiliul de investigare a pus incidentul pe seama unei combinații de vulnerabilități software, eroare umană și o defecțiune anterioară nedocumentată. Un element critic: sistemul hidraulic de limitare (ultima protecție mecanică) era nefuncțional în ziua incidentului, după ce fusese avariat într-un eveniment anterior care nu fusese documentat. Potrivit raportului, sistemul nu fusese testat adecvat pentru o perioadă nedeterminată. În declarațiile citate, conducerea NASA indică măsuri de întărire a proceselor și disciplinei operaționale la nivelul DSN. „NASA tratează siguranța și orice abatere de la procedurile stabilite cu maximă seriozitate, iar investigația de la Goldstone a arătat că trebuie să ne consolidăm procesele.” (Joel Montalbano, NASA) Problema de fond: DSN este deja la capacitate, iar cererea crește Miza nu este doar costul reparațiilor, ci și presiunea asupra unei infrastructuri globale care susține comunicațiile cu sondele interplanetare. DSN este alcătuită din trei facilități, poziționate la aproximativ 120 de grade una față de alta, pentru a asigura acoperire pe măsură ce Pământul se rotește: Goldstone (SUA), lângă Madrid (Spania) și lângă Canberra (Australia). Un raport din 2023 al Office of Inspector General (OIG) din cadrul NASA a constatat că cererea pentru antenele DSN depășește oferta cu până la 40% în anumite momente. În plus, cererea ar urma să crească semnificativ în următorul deceniu și să depășească capacitatea cu 50% în anii 2030, pe fondul programului Artemis (care vizează o aselenizare cu echipaj până în 2028). În acest context, scoaterea din funcțiune a unei antene majore precum DSS-14 amplifică riscul de congestie operațională: mai multe misiuni concurează pentru „timp de antenă”, iar orice indisponibilitate poate reduce flexibilitatea de planificare și marja de siguranță a comunicațiilor. Ce urmează NASA estimează costuri de reparație între 4,1 și 4,6 milioane de dolari (aprox. 18,9–21,2 milioane lei) și un orizont de finalizare până în octombrie 2028. În paralel, agenția spune că lucrează la standardizarea proceselor și instruirii în toate cele trei situri ale rețelei, după ce investigația a indicat și factori de cultură organizațională: presiune pentru operare rapidă, roluri extinse dincolo de pregătire, proceduri insuficiente și dependență de practici nedocumentate. [...]
NASA mută Artemis III în orbita Pământului pentru a testa două landere lunare, o schimbare operațională menită să reducă riscul înaintea unei noi aselenizări. Potrivit Jalopnik , misiunea programată pentru 2027 nu va zbura către Lună și nu va include un echipaj „revenit” din Artemis II, ci va funcționa ca o demonstrație complexă de integrare între mai multe vehicule și companii. Planul inițial era ca Artemis III să fie prima misiune de aselenizare cu echipaj uman după 1972, însă NASA a redesenat programul în februarie, tocmai pentru a evita trimiterea astronauților la o aselenizare fără testarea prealabilă a vehiculelor de coborâre. În noua arhitectură, Artemis III rămâne pe orbită terestră și încearcă, într-o singură misiune, să valideze două sisteme diferite de aselenizare. Cum ar urma să decurgă misiunea Artemis III Secvența descrisă include trei lansări separate și mai multe andocări: o rachetă SLS lansează patru astronauți pe orbită, într-o capsulă Orion, într-un profil similar cu Artemis II; Blue Origin trimite pe orbită landerul lunar Blue Moon, lansat cu o rachetă New Glenn ; Orion andochează cu Blue Moon pentru două zile, timp în care astronauții fac teste și exersează trecerea în cealaltă navă; SpaceX lansează Starship pe orbită, care andochează cu Orion pentru o zi; astronauții fac teste, dar, conform articolului, nu ar urma să intre efectiv în Starship; Orion revine pe Pământ și amerizează pentru recuperare, durata totală fiind estimată la aproximativ două săptămâni. De ce crește complexitatea (și riscul) operațional Miza nu este doar numărul de manevre, ci dependența de maturitatea tehnică a mai multor sisteme în paralel. Jalopnik notează că misiunea ar implica trei lansări cu trei rachete diferite, plus două secvențe de andocare/dezandocare. În plus, publicația citează o analiză Space.com potrivit căreia niciunul dintre cele două landere nu există în acest moment, iar Starship nu a zburat încă pe orbită. În același timp, New Glenn a suferit recent o explozie pe rampa de lansare, ceea ce ar putea împinge calendarul, întrucât Blue Origin nu ar putea relua lansările decât după câteva luni, cel puțin. Ce urmează: Artemis IV și obiectivul unei baze lunare Dacă Artemis III își atinge obiectivele de testare, ideea este ca Artemis IV să încerce să ducă astronauți pe suprafața Lunii în 2028. Dacă apar întârzieri sau eșecuri, calendarul ar urma să fie împins. În logica programului, aceste demonstrații sunt pași necesari pentru planurile mai ample ale NASA de a construi o bază lunară, însă, înainte de orice aselenizare, agenția trebuie să dovedească faptul că poate integra și opera în siguranță vehiculele de coborâre în regim real de misiune. [...]
NASA a adus X-59 la parametrii necesari pentru zboruri deasupra zonelor locuite , un pas operațional esențial înaintea testelor în care agenția vrea să măsoare reacția populației la „bubuitura” atenuată a unui avion supersonic, potrivit IT之家 . Aeronava de cercetare X-59 a finalizat la începutul acestei luni primul său zbor supersonic, iar NASA spune că a fost verificată atingerea vitezei și altitudinii cerute pentru viitoarele zboruri de test deasupra zonelor rezidențiale din SUA. Miza programului este demonstrarea unui zbor supersonic fără „boom sonic” puternic, înlocuit de un sunet mai slab, descris ca un zgomot surd. În cel mai recent zbor de test (vinerea trecută), X-59 a atins 1,4 Mach (aprox. 924 mile/oră, adică circa 1.487 km/h) și a urcat la 55.000 de picioare (aprox. 16,8 km). În testul anterior, din 5 iunie, aeronava a zburat cu 1,1 Mach. De ce contează testul: pregătirea pentru misiunea Quesst NASA a indicat că acest zbor a fost mai „cheie” decât cel precedent, deoarece avionul a îndeplinit mai mulți indicatori de bază care urmează să fie replicați în misiunea „Quiet Supersonic Technology Demonstration” (Quesst). Lansarea efectivă a misiunii este estimată peste câteva luni. Ce urmează: validare acustică și feedback de la populație Înainte de zborurile peste zone dens populate, X-59 intră într-o etapă de validare acustică, în care echipa va măsura caracteristicile sonore la regim supersonic pentru a confirma că, la trecerea barierei sunetului, nu apare un boom sonic clasic. În testele Quesst, X-59 va survola zone locuite, iar NASA va colecta feedback de la oamenii de la sol pentru a evalua cum este perceput în practică acest tip de zgomot redus — un element critic pentru orice discuție viitoare despre acceptabilitatea zborului supersonic deasupra uscatului. [...]
O lucrare academică readuce în discuție riscul de a reglementa AI pe o definiție prea îngustă a conștiinței , după ce doi cercetători argumentează că „minți” ar putea apărea în univers în forme și „materiale” radical diferite de cele biologice, potrivit Futurism . Autorii sunt Eric Schwitzgebel , profesor de filosofie la University of California, și Jeremy Pober, cercetător postdoctoral la University of Antwerp . Într-un „working paper” (o lucrare în circulație, nefinalizată în mod necesar printr-un proces editorial complet), ei susțin că, având în vedere dimensiunea universului, e plauzibil să existe entități conștiente foarte diferite de viața de pe Pământ. Un punct central al argumentului este „flexibilitatea substratului” (substrate flexibility) – ideea că aceeași funcție poate fi realizată de materiale diferite. Așa cum un pahar poate fi făcut din mai multe materiale și tot să-și îndeplinească rolul, conștiința ar putea, în această logică, să nu depindă strict de „carne și sânge” pe bază de carbon. De ce contează pentru discuția despre AI Miza practică, în lectura autorilor, este că o presupunere „terrocentrică” – că doar arhitectura biologică familiară nouă poate produce conștiință – poate distorsiona modul în care evaluăm posibilitatea ca sisteme artificiale să devină conștiente. Ei notează că modelele de inteligență artificială nu au un corp fizic, ceea ce ar face ca o eventuală „conștiință” a acestora să fie, prin definiție, diferită de cea umană sau animală. În același timp, materialul descrie o divergență între cei doi cercetători: Pober ar fi de părere că, „până avem motive să credem altfel”, ar trebui să presupunem că cipurile actuale nu pot realiza conștiința, în timp ce Schwitzgebel spune că „ar trebui să fim deschiși” la această posibilitate. Argumentul „statistic” și principiul mediocrității copernicane Lucrarea pornește și de la un raționament probabilistic: dacă pe Pământ conștiința ar exista la vertebrate, cefalopode și unele insecte, iar în medie fiecare galaxie ar avea un milion de planete pe care evoluează specii cu un nivel comparabil de sofisticare comportamentală, atunci universul observabil ar găzdui, pe durata sa de viață, „un quintilion” de planete „calificate”, scriu autorii. Cu „atâtea extrageri la loterie”, unele forme de viață ar urma să fie „cu adevărat stranii”. În concluzie, ei leagă ideea de principiul mediocrității copernicane din cosmologie (că oamenii nu ocupă o poziție privilegiată în univers) și susțin că ar fi o încălcare a acestui principiu să credem că, dintre entități complexe apărute în „substraturi” diverse, doar noi – sau doar cele foarte asemănătoare nouă – ar fi conștiente. Materialul nu oferă dovezi empirice că astfel de „conștiințe” există, ci prezintă un argument filosofic despre plauzibilitatea lor și despre consecințele pe care le-ar putea avea asupra felului în care definim și evaluăm conștiința, inclusiv în contextul inteligenței artificiale. [...]
O echipă de cercetători a reușit să citească integral un sul carbonizat de la Herculaneum fără să-l deschidă , folosind scanări cu raze X și algoritmi care fac textul lizibil pe baza urmelor de cerneală, potrivit Gizmodo . Reușita e relevantă operațional: validează un flux de lucru „non-invaziv” care poate fi replicat pentru alte suluri extrem de fragile, unde deschiderea fizică ar distruge materialul. Sulul descifrat, „PHerc. 1667”, are aproximativ 4,6 feet (circa 1,4 metri) și conține 22 de coloane de text în greacă. Rezultatele au fost publicate într-un preprint (lucrare științifică înainte de evaluarea formală) și sunt prezentate ca un prag important pentru Vesuvius Challenge , o competiție globală care mobilizează echipe să folosească învățarea automată (machine learning), viziunea computerizată și geometria pentru a recupera informații din sulurile carbonizate de la Herculaneum. De ce contează: o metodă repetabilă pentru „cărți” care nu pot fi atinse Miza nu este doar un text antic în plus, ci demonstrația că un sul poate fi „desfășurat” virtual complet, fără intervenție fizică. În trecut, încercările de deschidere mecanică au putut deteriora iremediabil sulurile, iar fragilitatea lor a limitat accesul la conținut. Brent Seales, cofondator al proiectului și informatician la University of Kentucky, a descris saltul tehnic într-o conferință de presă: „Acum doar un an ar fi fost nebunesc pentru oricare dintre noi să creadă că va exista un sul complet citit complet non-invaziv, cu sute de coloane de text. Iar astăzi v-am arătat că asta s-a întâmplat.” Cum a fost „desfășurat” sulul fără deschidere Procesul descris în preprint are trei pași principali: sulul a fost scanat cu raze X de înaltă rezoluție la European Synchrotron Radiation Facility ; datele au fost folosite pentru a reconstrui virtual sulul într-o suprafață „plată”, lizibilă; un program de învățare automată a ajutat la rafinarea urmelor vizibile de cerneală. Autorii subliniază însă o limitare importantă: modelele nu „citesc” singure textul, ci amplifică vizibilitatea pentru verificare de către experți. Transcrierea și descifrarea finală au fost făcute de papyrologi (specialiști în manuscrise pe papirus). Ce se știe despre conținut: un text stoic despre etică Potrivit echipei, textul pare a fi un tratat filozofic despre etică, cu tematică stoică. Este menționat Aristocreon, un savant antic și nepot al lui Chrysippus, filozof stoic. Alte pasaje discută, conform anunțului, teme stoice despre natura umană, impuls și progresul moral al oamenilor. Federica Nicolardi, papyrolog la University of Naples Federico II, implicată în proiect, a rezumat semnificația pentru The Guardian: „Aceste suluri de la Herculaneum, nedeschise, arată ca niște cărți moarte, dar nu sunt. Încep să vorbească din nou.” Context: de la demonstrația din 2015 la competiția lansată în 2023 Villa of the Papyri din Herculaneum a fost descoperită în secolul al XVIII-lea, dar abia în 2015 Seales și colegii săi au arătat, cu tomografie cu raze X și viziune computerizată, că se pot recupera informații fără deschiderea sulurilor. Acea demonstrație a dus la lansarea Vesuvius Challenge în 2023, competiție care, potrivit organizatorilor, a generat un flux constant de descoperiri și metode noi. Ce urmează, în logica proiectului, este extinderea aceleiași metode către alte suluri carbonizate, cu aceeași constrângere operațională: recuperarea textului fără a atinge fizic materialul fragil. [...]
