Știri
Știri din categoria Știință
Geografia dictează costurile și logistica recuperării capsulelor: SUA își încheie de regulă misiunile cu „splashdown” în ocean, în timp ce capsulele rusești Soyuz aterizează pe uscat, arată o analiză BGR. Diferența nu ține de „stil” sau de moștenirea Războiului Rece, ci de accesul practic la zone de recuperare sigure și de infrastructura disponibilă.
Din 1961, navele spațiale americane cu echipaj și fără echipaj folosesc parașute pentru a-și reduce viteza, iar oceanul preia șocul impactului. După amerizare, NASA și armata SUA colaborează pentru a scoate capsula și echipajul din apă și a le aduce la țărm, un tip de operațiune facilitat de ieșirea la mare și de prezența navală extinsă.
Rusia are cu aproximativ 10.000 de mile (circa 16.000 km) mai multă coastă decât SUA, însă o mare parte este la Oceanul Arctic, unde recuperarea unei capsule ar fi „periculoasă și dificilă”. În schimb, Rusia dispune de întinderi mari de teren deschis, slab populat, ceea ce face mai eficientă aterizarea pe uscat.
Această realitate se vede și în infrastructură: lansările rusești au loc în principal de la cosmodromul Baikonur, aflat în Kazahstan, o locație fără ieșire la mare, iar capsulele sunt proiectate să atingă solul.
Pentru că apa ajută la absorbția șocului, capsulele americane pot „accepta” un impact mai dur cu suprafața, după frânarea cu parașute. În schimb, Soyuz trebuie să compenseze lipsa acestui amortizor natural: folosește retro-rachete care se aprind chiar înainte de contactul cu solul, reducând viteza de coborâre la sub 5 feet pe secundă (aprox. 1,5 m/s). Prin comparație, navele americane lovesc apa la circa 80 feet pe secundă (aprox. 24 m/s), potrivit articolului.
Chiar și așa, aterizările Soyuz nu sunt descrise ca fiind „blânde”. Astronautul italian Paolo Nespoli, care a zburat pe Soyuz în 2011 (Expedition 27), a comparat impactul cu:
„o coliziune frontală între un camion și o mașină mică”, în care capsula este mașina mică
O singură misiune rusească cu echipaj s-a încheiat prin amerizare: Soyuz 23, în 1976. Și atunci a fost un accident care „aproape i-a ucis” pe cei doi membri ai echipajului, rămași blocați într-un lac parțial înghețat timp de aproximativ nouă ore, notează BGR.
În esență, alegerea între ocean și uscat nu este una „preferențială”, ci rezultatul unui calcul operațional: acces la zone de recuperare, risc acceptabil și capacitatea de a mobiliza rapid resursele necesare după reintrarea în atmosferă.
Recomandate
NASA a deschis accesul public la peste 800 GB de date științifice lunare din misiunea Artemis 2 , un set care poate accelera analiza impacturilor pe Lună și calibra observațiile viitoare, potrivit IT之家 . Arhiva a fost încărcată în Planetary Data System (PDS) și este disponibilă cercetătorilor și publicului, însă o mică parte din materialele filmate cu iPhone de echipaj nu este încă inclusă, fiind în curs de organizare. Datele publicate includ peste 11.000 de fotografii și videoclipuri la rezoluție completă, aproximativ 8,5 ore de înregistrări audio ale observațiilor științifice făcute de astronauți și adnotări scrise de mână lăsate direct pe imagini. NASA precizează că o parte dintre aceste materiale nu fusese făcută publică anterior. Setul de date documentează observațiile din timpul misiunii Artemis 2 din aprilie 2026, descrisă ca prima misiune cu echipaj care a orbitat Luna în cadrul programului Artemis. Lansarea a avut loc pe 1 aprilie, iar întoarcerea pe 10 aprilie, durata totală fiind de aproximativ nouă zile. În timpul zborului, cei patru astronauți au observat Luna pe rând prin hublourile navei Orion, cu o fereastră de observații concentrată de circa șapte ore. De ce contează: observații umane rare, utile pentru știința impacturilor NASA încadrează aceste date drept unele dintre puținele seturi moderne de „date planetare” obținute în principal prin observație directă umană, la peste o jumătate de secol după Apollo. Evaluările „din mers” ale culorii, luminozității și schimbărilor de relief pot completa atât arhivele istorice, cât și măsurătorile obținute de sonde robotice. Un element de interes din materialele publicate este observarea a cinci „fulgerări” extrem de slabe în apropierea feței îndepărtate a Lunii. Conform documentelor NASA din 7 octombrie, astronauții au văzut din Orion cinci sclipiri punctiforme și au marcat pozițiile pe imagini, în condițiile în care nava se afla la aproximativ 46.000 de mile (aprox. 74.030 km) de Lună. Echipa științifică NASA interpretează aceste sclipiri ca lumină produsă de fragmente de rocă ce au lovit suprafața lunară, într-un interval în care Luna bloca Soarele, iar mediul era mai întunecat. Dimensiunea exactă a obiectelor implicate urmează să fie stabilită prin analize ulterioare. Ce mai include pachetul și ce lipsește încă Pe lângă imagini și audio, NASA a publicat și documentație de lucru: „Raport preliminar de știință lunară Artemis 2” „Raport de operațiuni științifice lunare” „Ghidul utilizatorului pentru datele științifice lunare” NASA notează că arhiva publicată reprezintă dosare de observații științifice organizate de echipa de știință lunară și nu include toate datele de telemetrie și operare ale navei generate pe durata misiunii. Totodată, ghidul de utilizare menționează că un volum mic de materiale realizate de echipaj cu iPhone nu era încă pregătit la momentul publicării și nu a fost inclus în arhivă. Datele pot fi consultate prin Planetary Data System al NASA, unde sunt disponibile materialele și rapoartele asociate, iar agenția indică faptul că aceste rezultate sunt deja folosite ca referință pentru planificarea științifică a misiunii Artemis 3 și a etapelor următoare. [...]
NASA pregătește o misiune care să verifice dacă peșterile de lavă de pe Lună pot deveni adăposturi naturale pentru viitoare echipaje , o abordare cu impact operațional direct: ar reduce expunerea la radiații, temperaturi extreme și micrometeoriți, înainte ca o bază „clasică” să fie construită. Informațiile apar în Știrile Pro TV , care citează Agerpres și Space.com. NASA a selectat proiectul GIMLI (Geophysical Instruments for Marius Lunar Pit Investigation) pentru a identifica o peșteră suficient de mare sau un tub de lavă format în trecutul geologic al Lunii, care ar putea fi amenajat ca bază selenară în cadrul programului Artemis. Potrivit materialului, NASA vizează o viitoare bază în apropierea polului sud. De ce contează: adăpost „gata făcut” pentru misiuni mai lungi Miza practică a proiectului este folosirea cavităților naturale ca infrastructură de protecție. Conform articolului, tuburile de lavă ar putea funcționa ca un „buncăr” pentru astronauți, oferind: protecție față de temperaturile extreme de la suprafața Lunii; reducerea expunerii la radiații; protecție împotriva micrometeoriților. În acest scenariu, chiar dacă o bază lunară va include probabil structuri construite de oameni, peșterile ar putea deveni o resursă imediată, accesibilă, pentru siguranță și continuitatea operațiunilor. Ținta: Groapa Marius Hill și ipoteza unui tub de lavă subteran Locul vizat este Groapa Marius Hill, descoperită în 2009 de sonda japoneză Kaguya. Cercetătorii iau în calcul că nu este doar o cavitate la suprafață, ci ar putea fi conectată la o peșteră subterană extinsă, formată de lavă în trecutul îndepărtat. Dacă ipoteza se confirmă, proiectul ar contribui și la înțelegerea istoriei vulcanice a Lunii, prin identificarea și caracterizarea unui tub de lavă. Cum va fi investigată zona: radar, senzori seismici și gravimetru GIMLI ar urma să lucreze direct pe suprafața selenară, scanând subsolul pentru semne ale tubului de lavă. Investigația, condusă de Institutul de Științe Planetare (PSI), este finanțată prin programul NASA PRISM (Payloads and Research Investigations on the Surface of the Moon). Pentru implementare, proiectul colaborează cu Honeybee Robotics la construirea echipamentelor. Acestea ar urma să ajungă pe Lună cu un modul de aselenizare și un rover, prin programul NASA Commercial Lunar Payloads Services. Setul de instrumente menționat în articol include: radar care penetrează solul; senzori seismici; gravimetru (instrument care măsoară variații ale gravitației, utile pentru a deduce structuri subterane). Datele colectate vor fi analizate de o echipă condusă de directorul asociat al PSI, Than Putzig, iar măsurătorile ar trebui să arate dacă există un tub de lavă și, în caz afirmativ, cât de mare este. [...]
NASA a selectat trei investigații care ar putea reduce costurile și riscurile unei baze lunare , prin folosirea unor adăposturi naturale (peșteri/lava tubes) și a resurselor locale precum gheața de apă, potrivit Science Daily . Instrumentele și tehnologiile au fost alese în programul PRISM și urmează să ajungă pe Lună prin inițiativa CLPS (Commercial Lunar Payload Services), în cadrul Moon Base Program. Selecția vizează trei probleme operaționale majore pentru o prezență umană de durată: protecția habitatelor, identificarea resurselor utilizabile și înțelegerea hazardelor de mediu. În esență, NASA încearcă să obțină date „înainte de timp” pentru a decide unde amplasează viitoarele habitate și cum le proiectează, astfel încât să minimizeze riscurile pentru astronauți și echipamente. Monitorizarea hazardelor: micrometeoriți, „moonquakes” și volatili Prima investigație, Lunar Environment Monitoring Station — South Pole (LEMS-SP), va instala o stație autonomă care să urmărească pe termen extins condițiile de mediu și amenințările potențiale. Printre obiective se află: detectarea micrometeoriților, un risc mai mare decât pe Pământ, deoarece Luna nu are o atmosferă densă care să ardă majoritatea obiectelor la intrare; măsurarea abundenței de „volatili” (substanțe care se transformă ușor în gaz) din stratul extrem de subțire de gaze de la suprafață; folosirea unui seismometru de perioadă scurtă pentru a detecta vibrații și activitate seismică, inclusiv „moonquakes”. Datele ar urma să ajute inginerii să proiecteze infrastructură mai sigură și mai fiabilă pentru o bază permanentă. Investigația este condusă de dr. Mehdi Benna (University of Maryland, Baltimore County). Căutarea peșterilor: tuburi de lavă ca adăpost natural A doua investigație, GIMLI (Geophysical Instruments for Marius Lunar pit Investigation), va analiza Marius Hills Pit, o deschidere care ar putea fi conectată la un tub de lavă subteran. Miza este confirmarea existenței și dimensiunii unor spații subterane care ar putea funcționa ca adăposturi naturale. Motivul este practic: suprafața Lunii este expusă la variații mari de temperatură, radiații ionizante și impacturi frecvente ale particulelor mici. Un tub de lavă ar putea oferi temperaturi mai stabile și ecranare naturală, influențând direct atât alegerea amplasamentului viitoarelor habitate, cât și designul acestora. Investigator principal: dr. Nathaniel Putzig (Planetary Science Institute). Gheața de apă și operațiunile la sol: resurse locale și aterizări mai sigure A treia investigație, DISCO (Depth Imager with Spectral and Color Optics), urmărește să facă primele măsurători directe de la suprafața Lunii ale gheții păstrate în „micro-capcane reci” (zone foarte reci, cu puțină sau fără lumină solară directă). Identificarea locației, cantității și distribuției gheții este relevantă pentru a evalua dacă poate deveni o resursă practică. Science Daily notează și componenta operațională: DISCO va studia proprietățile fizice ale suprafeței, inclusiv efectele aterizărilor — jetul motoarelor poate împrăștia praf și material liber, cu potențial impact asupra echipamentelor și structurilor din apropiere — și stabilitatea terenului pentru deplasarea în siguranță a astronauților și vehiculelor. Investigația este condusă de dr. Ariel Deutsch (NASA Ames Research Center). De ce contează pentru programul Artemis și planurile pentru Marte NASA leagă aceste investigații de Artemis și Moon Base, cu obiectivul de a crește frecvența misiunilor lunare și de a pregăti o prezență susținută. În același timp, agenția indică faptul că rezultatele pot fi relevante și pentru obiectivul pe termen mai lung de a trimite oameni pe Marte, prin reducerea incertitudinilor legate de mediu, resurse și siguranță. „NASA Science construiește ghidul suprem de supraviețuire interplanetară… pentru a minimiza riscurile pentru astronauții noștri… pe măsură ce înființăm primul avanpost lunar al umanității în pregătirea trimiterii primilor astronauți pe Marte”, a declarat Nicky Fox, administrator asociat în cadrul Science Mission Directorate (NASA Headquarters, Washington). În arhitectura logistică, inițiativa CLPS are rolul de a transporta către Lună instrumente științifice și tehnologii în parteneriat cu companii americane, ceea ce sugerează un model operațional în care livrările comerciale devin infrastructură-cheie pentru pașii următori ai programului de bază lunară. [...]
Datele strânse de Perseverance indică existența unor sisteme hidrotermale pe Marte , un tip de mediu care pe Pământ poate susține microbi și care ridică miza științifică a craterului Jezero ca țintă pentru căutarea urmelor de viață. Potrivit WinFuture , roverul NASA a identificat în rocile din zona „Margin Unit” semnături minerale compatibile cu circulația apei fierbinți, pe lângă urme ale altor episoade de interacțiune cu apa. Ce au găsit cercetătorii: trei episoade distincte de „apă în rocă” Analiza indică faptul că apa a modificat rocile din Jezero în cel puțin trei momente separate, prin mecanisme diferite: Fază 1 (ape subterane bogate în CO₂): apa subterană ar fi reacționat cu mineralul olivină, formând minerale carbonat în fisurile rocii. Fază 2 (apă de lac): urme de compuși ai siliciului sugerează o etapă în care apa provenită dintr-un lac existent în trecut ar fi contribuit la alterarea rocilor, mai ales în zone care ar fi putut fi sub nivelul apei. Fază 3 (apă fierbinte / hidrotermal): în partea estică a „Margin Unit” au fost observate vene minerale de sulfat de calciu și fluorit , considerate indicii că apă încălzită a circulat prin roci de origine vulcanică. De ce contează: mediile hidrotermale sunt „candidați” pentru habitabilitate Relevanța principală a descoperirii este legată de potențialul biologic: pe Pământ, sistemele hidrotermale pot crea habitate pentru microorganisme. În acest context, semnăturile de apă fierbinte din Jezero sugerează că, pe lângă un posibil mediu lacustru, regiunea ar fi putut oferi mai multe tipuri de condiții favorabile vieții în trecutul îndepărtat al planetei. Context operațional: așteptări infirmate despre „țărmul” unui lac antic Perseverance investighează „Margin Unit” din 2023. Cercetătorii se așteptau inițial să găsească roci sedimentare depuse pe malul unui lac de acum miliarde de ani, însă roverul a întâlnit roci magmatice (formate din magmă răcită în subteran sau prin procese vulcanice). Tocmai aceste roci par să fi păstrat un „istoric” mai complex al interacțiunilor cu apa. Studiul s-a bazat pe măsurători realizate cu instrumentul SuperCam , care a analizat peste 185 de puncte de pe roci. Ce nu se știe încă Publicația notează că momentul exact al fiecărei faze de interacțiune cu apa nu poate fi stabilit deocamdată. Totuși, succesiunea urmelor minerale arată că zona nu a fost doar un simplu țărm de lac, ci un loc unde ape subterane, ape de suprafață și fluide fierbinți au acționat în etape diferite, lăsând un registru geologic valoros despre evoluția timpurie a lui Marte. Rezultatele sunt prezentate într-un studiu semnat de Candice Bedford și echipa sa, publicat la 21 septembrie în Nature Communications Earth & Environment : Nature Communications Earth & Environment . [...]
Anunțul SUA despre o armă pe orbită ridică miza securității sateliților , într-un moment în care marile puteri își testează tot mai des capacitățile de a se apropia, bruia sau scoate din funcțiune infrastructura spațială de care depind comunicațiile și operațiunile militare, potrivit Antena 3 , care citează BBC. Washingtonul a oferit puține detalii despre sistemul desfășurat. Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, a spus că arma aflată „pe orbită” este necesară pentru protejarea forțelor americane împotriva acțiunilor inamice ostile, fără să precizeze capacitățile sau momentul plasării ei pe orbită. În context, analiza amintește că armatele avansate folosesc deja sateliți pentru comunicații securizate, recunoaștere, furnizarea de date de localizare pentru lovituri țintite și detectarea lansărilor de rachete. Pe măsură ce conflictele devin mai tehnologizate, analiștii se așteaptă la o utilizare mai intensă a echipamentelor militare în spațiu. Ce ar putea fi „arma” despre care au vorbit SUA Dr. Bleddyn Bowen ( Royal United Services Institute / Universitatea Durham) spune că poate doar să emită ipoteze privind arma anunțată de SUA, iar scenariul cel mai probabil ar fi unul „non-distructiv”, axat pe perturbarea funcționării sateliților. Ipotezele menționate: platformă de război electronic sau bruiaj radio , care ar putea perturba comunicațiile prin satelit; Bowen explică faptul că, dacă legăturile radio sunt întrerupte, satelitul devine „practic inutil”; satelit pentru inspecție de aproape și capturare , adică un aparat capabil să se apropie de alți sateliți pentru a-i verifica sau a interacționa cu ei. Bowen nu exclude însă existența unor arme „mai periculoase”, care ar putea produce deșeuri spațiale și distrugeri semnificative, dar consideră mai puțin probabil un „vehicul de distrugere cinetică” (un dispozitiv care lovește direct un satelit pentru a-l distruge). De ce contează: operațiunile RPO și riscul de escaladare Materialul descrie intensificarea manevrelor spațiale ale Rusiei și Chinei din ultimul deceniu, cunoscute ca operațiuni de întâlnire și proximitate (RPO) – zboruri foarte apropiate de sateliții occidentali. În teorie, astfel de sateliți manevrabili pot deveni „vânător-ucigaș”, fie prin coliziune, fie prin împingerea țintei în afara orbitei, potrivit dr. Rod Thornton (King’s College Londra), citat de BBC. Bowen adaugă că partea chineză a demonstrat capacități de „remorcare spațială”: un vehicul se poate apropia de un satelit, îl poate prinde și îl poate muta pe o altă orbită. Aceeași capacitate poate avea o utilizare pozitivă (îndepărtarea deșeurilor spațiale), dar și una ofensivă (scoaterea din uz a sateliților funcționali). Ce capacități sunt atribuite Rusiei Thornton susține că Rusia ar compensa lipsurile la capitolul armament spațial și sateliți prin rachete: sisteme lansate de la sol care pot lovi sateliți pe orbita joasă a Pământului și rachete antisatelit (ASAT) lansate de la mare altitudine cu ajutorul aeronavelor. Tot el avertizează că, „ca ultimă soluție”, Rusia ar putea lansa arme nucleare în spațiu, iar unda de șoc electromagnetică ar „prăji” sateliții neprotejați pe o suprafață vastă. Într-un astfel de scenariu, afirmă Thornton, Rusia – având mai puțini sateliți – ar putea ieși „marea câștigătoare” dintr-un conflict spațial. Informațiile despre arma americană rămân, deocamdată, limitate, iar evaluările se bazează pe ipoteze și pe tiparele de capabilități deja demonstrate de marile puteri în operațiuni de proximitate și în sisteme antisatelit. [...]
Misiunea de aprovizionare SpaceX către ISS aduce un plus de energie și noi experimente biomedicale , odată cu livrarea ultimului set de panouri solare IROSA, care ar urma să crească capacitatea stației de a genera electricitate pentru operațiuni și cercetare, potrivit Science Daily . Capsula Dragon a SpaceX a ajuns la Stația Spațială Internațională pe 15 octombrie, la 10:27 a.m. EDT (17:27, ora României), andocându-se la portul orientat spre spațiu al modulului Harmony. La bord au fost peste 6.300 de livre de alimente, consumabile esențiale și echipamente științifice pentru echipajul Expedition 75 (aprox. 2.860 kg). Aceasta este a 35-a misiune comercială de reaprovizionare SpaceX către laboratorul orbital, în baza contractului cu NASA . Ce aduce „marfa ciudată”: energie și cercetare cu potențial medical Cel mai important element operațional este livrarea ultimului set de International Space Station Roll-Out Solar Arrays (IROSA) . Aceste panouri sunt proiectate să extindă capacitatea de producție de energie electrică a stației, ceea ce se traduce în mai multă putere disponibilă pentru funcționare și pentru experimente. Instalarea este planificată pentru mai târziu în această toamnă. Pe lângă componenta energetică, Dragon a transportat o serie de experimente neobișnuite, cu miză în special pentru biomedicină și știința materialelor: echipamente pentru fabricarea de retine artificiale în microgravitație, cu speranța că producția în spațiu ar putea contribui, în timp, la tehnologii de restaurare a vederii pe Pământ; modele 3D de țesut cardiac , destinate dezvoltării metodelor de testare a unui număr mare de potențiale medicamente în viitoare misiuni spațiale; materiale pentru a studia formarea unui nou tip de sticlă în microgravitație, pentru a înțelege mai bine cum se dezvoltă și cum se comportă fără influența gravitației terestre; organoizi cerebrali (modele tridimensionale miniaturale de țesut cerebral crescute din celule), folosiți pentru a investiga procese greu de studiat direct la oameni; cercetătorii speră să identifice ținte potențiale de tratament pentru afecțiuni neurologice, inclusiv boala Alzheimer, boala Parkinson și scleroza multiplă. Calendarul misiunii și întoarcerea pe Pământ Dragon ar urma să rămână andocat la stație până la mijlocul lunii noiembrie, după care este așteptat să aducă înapoi pe Pământ materiale de cercetare sensibile la timp și alte încărcături. Încheierea misiunii este planificată prin amerizare în Oceanul Pacific, în largul coastei Californiei. Misiunea a început pe 13 octombrie, la 6:33 a.m. EDT (13:33, ora României), când o rachetă Falcon 9 a decolat de la Space Launch Complex 40, Cape Canaveral Space Force Station, Florida. [...]
