Știri
Știri din categoria Știință
O echipă de cercetare din China a măsurat precis conductivitatea termică a unui singur grăunte de sol lunar, potrivit ITHome, care citează informații publicate de „Planetary Science” pe 22 martie.
Demersul a fost realizat de un consorțiu format din Centrul pentru Aplicații Spațiale al Academiei Chineze de Științe, Universitatea Tsinghua și Institutul de Geochimie al Academiei Chineze de Științe. Ținta a fost solul lunar adus pe Pământ de misiunea Chang’e 5 (CE5), iar noutatea este măsurarea la nivel de particulă individuală, nu pe probe agregate.
Rezultatele indică faptul că particulele de „ciment” (materialul care leagă fragmentele din regolit) au, în condiții de vid, o conductivitate termică de circa 8 mW·m⁻¹·K⁻¹. Echipa susține că această valoare plasează materialul la un nivel de izolare comparabil cu aerogelurile artificiale de înaltă performanță și că ar fi cea mai mică conductivitate termică raportată până acum pentru o substanță naturală.
Autorii leagă această proprietate de „îmbătrânirea” în spațiu a solului lunar: caracterizări structurale și simulări de la scară atomică la mezoscară arată că porozități pe mai multe scări și interfețe între faze diferite acționează împreună pentru a reduce transportul fononilor (cuante ale vibrațiilor din rețea, care poartă căldura în solide). În interpretarea lor, mecanismul de izolare nu este dominat doar de porozitate, ci de combinația dintre goluri și interfețe.
Dincolo de explicația, la scară microscopică, a conductivității termice foarte scăzute a solului lunar și a modului în care se formează mediul termic extrem de la suprafața Lunii, studiul este prezentat și ca un reper pentru proiectarea de materiale izolatoare destinate condițiilor dure. Lucrarea științifică este disponibilă în Nature Communications Earth & Environment.
Recomandate
China a pus în funcțiune „Open-Sea Floating Island”, o platformă uriașă de cercetare marină . Proiectul a fost inaugurat sâmbătă, 28 martie, la Shanghai, și este prezentat ca prima instalație „ultra-mare” de cercetare oceanică plutitoare din lume, concepută ca teren de testare în larg. Platforma este destinată cercetării și testării în domenii precum echipamente maritime, resurse marine și științe oceanice. Inițiativa este susținută de Shanghai Jiao Tong University (SJTU), care a înființat un institut dedicat științei și tehnologiei pentru adâncimi mari. Din punct de vedere tehnic, instalația are trei componente principale: o platformă centrală, laboratoare pe nave și o infrastructură de sprijin la țărm. Elementul central este o platformă cu un design descris drept „dublu corp semisubmersibil”, o configurație care ar permite testarea echipamentelor pentru mare adâncime cu greutăți de câteva sute de tone și desfășurarea de activități de cercetare și explorare la adâncimi de până la 10.000 de metri. Până la finalizarea planificată în 2030, platforma ar urma să funcționeze ca „teren deschis” de testare pe mare, inclusiv pentru sisteme de minerit în adâncime, tehnologii maritime considerate esențiale și instalații offshore de petrol și gaze. În paralel, China își extinde o rețea de senzori în Pacific și Oceanul Indian, iar zeci de nave de cercetare cartografiază fundul mării și amplasează instrumente de măsurare. Oficial, datele sunt destinate cercetării climatice și oceanografice, însă, experți citați, indică și o posibilă motivație legată de îmbunătățirea capacităților de operare ale submarinelor chineze. O analiză a mișcărilor navelor realizată de compania Starboard Maritime Intelligence arată că, pe parcursul a peste cinci ani, 42 de nave chineze de cercetare au fost active. [...]
China construiește un pod feroviar de 1.800 km prin deșertul Gobi , un coridor gândit pentru transport mai rapid de resurse. Proiectul ar urma să lege zona punctului de frontieră Erenhot (China) de Mongolia și mai departe de Rusia, într-o regiune cu condiții de mediu considerate printre cele mai dificile. Investiția totală este estimată la aproximativ 28 de miliarde de dolari, iar efectul economic invocat este scurtarea timpului de transport: de la circa 20 de zile pe mare la aproximativ 3 zile pe calea ferată, conform aceleiași surse. Miza este reducerea costurilor și a timpilor de livrare în lanțurile logistice regionale, în special pentru materii prime. Din punct de vedere tehnic, traseul traversează zone cu temperaturi între -40°C iarna și peste 50°C vara, iar solul este afectat de cicluri repetate de îngheț-dezgheț. Pentru a limita riscurile asociate terenului instabil, aproximativ 60% din linie este realizată ca viaduct, pe piloni de beton, restul fiind construit la sol doar acolo unde stabilitatea permite. „Soluția tehnică de a ridica linia feroviară pe piloni permite menținerea alinierii șinelor și asigurarea siguranței structurii, în ciuda variațiilor solului”, a explicat un specialist, citat de Ok Diario. Articolul menționează și alte elemente de proiectare pentru operare în condiții extreme, inclusiv tuneluri cu ventilație și încălzire, mecanisme antiîngheț pentru șine și monitorizare seismică în timp real. Linia ar fi proiectată pentru trenuri de marfă grele și viteze de până la 120 km/h. Un detaliu cu impact operațional este alegerea ecartamentului internațional, pentru a evita schimbarea garniturilor la graniță, în contrast cu „standardul sovietic tradițional” menționat de sursă. În plan economic, coridorul este prezentat ca o rută pentru resurse minerale precum cărbune, cupru și metale rare, din Mongolia către porturile și capacitățile de procesare din China. Libertatea notează că Mongolia are rezerve importante (inclusiv Oyu Tolgoi și Tavan Tolgoi), iar China „domină deja procesarea globală”, cu 40% din producția de cupru și 85% din metalele rare, ceea ce ar amplifica relevanța strategică a unei legături logistice mai scurte. În context, Libertatea trece în revistă și alte proiecte recente de infrastructură din China, citând agenții de presă de stat și AFP, dar amintește și un exemplu negativ: prăbușirea parțială a Podului Hongqi în Sichuan, la câteva luni după inaugurare. Date-cheie din proiectul descris: lungime: 1.800 km investiție: aproximativ 28 de miliarde de dolari reducerea timpului de transport: de la 20 de zile (pe mare) la 3 zile (pe șine) soluție constructivă: circa 60% viaducte pe piloni de beton parametri de operare menționați: până la 120 km/h, ecartament internațional, sisteme antiîngheț și monitorizare seismică în timp real [...]
China vizează trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030 , într-un program care poate eroda avantajul Statelor Unite în zborurile spațiale cu echipaj uman, potrivit AGERPRES , care preia o analiză AFP publicată pe 26 martie 2026. În timp ce NASA pregătește pentru începutul lunii aprilie misiunea Artemis 2, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după o pauză de peste 50 de ani, analiza notează că Beijingul mizează pe o strategie pe termen lung, construită în ultimele trei decenii, pentru a ajunge la aselenizare și, ulterior, la o prezență permanentă. Programul chinez cu echipaj uman și rolul stației Tiangong Programul chinez pentru zboruri cu echipaj uman a fost lansat în 1992, după ce China a fost exclusă treptat din cooperarea internațională de către Statele Unite. De atunci, și-a dezvoltat în mare parte singură capacitățile, realizând aproximativ 15 misiuni cu echipaj uman după primul zbor al astronautului Yang Liwei, în 2003. Un punct de sprijin este stația spațială Tiangong („Palatul celest”), construită după ce SUA au interzis participarea Chinei la proiectul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Tiangong și-a primit primii rezidenți în 2021 și este ocupată în prezent de trei astronauți, oferind experiență pentru ieșiri în spațiu, andocări, mentenanță și studii privind efectele asupra corpului uman. „Această eficacitate se explică printr-o fermă voință politică la vârful statului, finanțări stabile, ingineri spațiali de prim rang la nivel internațional, prioritate acordată mai degrabă progreselor tehnice decât presiunilor exercitate de calendarul misiunilor și prin integrarea întregului lanț industrial în proces”, a subliniat Richard de Grijs, profesor la Universitatea Macquarie din Australia. Calendarul pentru Lună: vehicule noi, rachetă dedicată și modul de aselenizare Agenția spațială chineză CNSA indică drept țintă anul 2030 pentru momentul în care astronauții chinezi ar urma să pășească pe Lună. China a trimis deja roboți pe Lună și a adus pe Terra eșantioane lunare, însă o misiune cu echipaj uman presupune sisteme diferite, aflate acum în testare. Elementele-cheie menționate în analiză sunt: zborul de testare pe orbită, în 2026, pentru noul vehicul spațial Mengzhou („Nava viselor”), care ar urma să înlocuiască Shenzhou și să transporte astronauți spre orbita lunară; dezvoltarea rachetei ultra-puternice Long March 10 (aproximativ 90 de metri), descrisă ca indispensabilă pentru misiunile lunare; aceasta a realizat deja un prim zbor la altitudine suborbitală pe 11 februarie; modulul de aselenizare Lanyue („Îmbrățișarea Lunii”), care ar putea avea zborul inaugural în 2028-2029. Baza lunară și miza polului sudic: resurse, infrastructură și competiție implicită China afirmă că vrea o bază pe Lună și urmărește ca până în 2035 să construiască o versiune „de bază” a unei stații științifice locuibile, Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), în apropierea polului sudic lunar, unde este prezumată existența apei sub formă de gheață. Proiectul este derulat împreună cu Rusia și include și alte țări asociate, precum Thailanda, Pakistan și Belarus. Construcția ar urma să folosească „cărămizi” realizate la fața locului din regolit lunar (stratul de praf și fragmente de rocă de la suprafață), cu imprimante 3D; tehnica a fost testată pe Terra și pe Tiangong și ar urma să fie testată pe Lună în misiunea robotizată Chang’e-8, programată în 2028. În paralel, China dezvoltă constelația de sateliți „Queqiao”, destinată serviciilor de comunicații, navigație și teledetecție pentru activitățile lunare. Analiza subliniază că Beijingul evită să vorbească despre o „cursă” cu SUA, însă miza practică există: dacă China ar instala prima o bază, ar putea complica planurile americane, în condițiile în care zonele favorabile din apropierea polului sudic sunt limitate. În același timp, un specialist citat, Chen Lan, spune că China rămâne deocamdată în urma SUA la zboruri cu echipaj uman, invocând superioritatea vehiculelor Dragon și Orion față de Shenzhou, dar că o aselenizare în 2030 ar însemna recuperarea decalajului. După 2040, potrivit CNSA, baza lunară ar urma să fie folosită pentru „validarea tehnologiilor și capacităților” necesare unei misiuni cu echipaj uman spre Marte, însă Chen Lan apreciază că proiecte concrete pentru „Planeta Roșie” nu vor apărea înainte de aselenizare și de prima etapă a bazei lunare. [...]
Sonda chineză Tianwen-2 funcționează normal în drum spre asteroidul Kamoʻoalewa , iar autoritățile de la Beijing confirmă că misiunea de prelevare de probe rămâne în grafic, potrivit SpaceNews . Actualizarea oficială, rară în cazul programului spațial chinez, a fost prezentată pe 9 februarie 2026 de Zhou Jishi, reprezentant al Administrației Naționale Spațiale din China, în cadrul unei reuniuni ONU la Viena. Lansată pe 28 mai 2025, Tianwen-2 se află în prezent pe o traiectorie heliocentrică de transfer către asteroidul apropiat de Pământ 469219 Kamoʻoalewa (2016 HO3). Deși data exactă a sosirii nu a fost anunțată, calendarul indică o posibilă atingere a obiectivului în iulie 2026, urmând ca probele colectate să fie aduse pe Pământ până la sfârșitul lunii noiembrie 2027. Etapele misiunii Apropiere graduală de asteroid, la altitudini de 20 km, 3 km, 600 m și 300 m. Studierea suprafeței cu 11 instrumente științifice, inclusiv camere, spectrometre și radar. Colectarea probelor prin trei metode: prelevare din plutire, atingere rapidă și ancorare. Revenirea pe Pământ cu eșantioane în 2027. Redirecționarea sondei către cometa 311P/PANSTARRS, cu sosire estimată în 2034. Misiunea este considerată complexă deoarece Kamoʻoalewa este un corp mic, cu gravitație foarte redusă, formă și rotație insuficient cunoscute. Se presupune că asteroidul se rotește rapid, ceea ce complică manevrele de apropiere și prelevare. Interesul științific este major. Unele studii sugerează că asteroidul ar putea proveni din material ejectat de pe Lună, posibil dintr-un crater relativ tânăr, în timp ce alte cercetări indică o origine clasică în centura principală de asteroizi, urmată de migrarea spre apropierea Pământului. Probele aduse de Tianwen-2 ar putea clarifica această dispută. Programul face parte din seria Tianwen, care include și Tianwen-3, misiune de aducere de probe de pe Marte programată pentru 2028, și Tianwen-4, dedicată explorării sistemului lui Jupiter în jurul anului 2030. [...]
China a testat cu succes racheta Long March-10, pregătind reutilizarea lansatoarelor, potrivit Xinhua , un pas important pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Lună. Testele au avut loc pe 11 februarie 2026, la centrul spațial Wenchang din provincia Hainan, iar ora anunțată local – 20:08 (14:08 în România). În cadrul exercițiului, autoritățile chineze au efectuat: un zbor demonstrativ la altitudine joasă al rachetei Long March-10; un test de abort la presiune dinamică maximă pentru noua navă spațială cu echipaj, Mengzhou. Racheta, aflată încă în fază de prototip, are aproximativ 55 de metri lungime și este echipată cu șapte motoare cu oxigen lichid și kerosen, dezvoltând o tracțiune de aproape 1.000 de tone – cea mai mare pentru un modul unic construit până acum în China. Seria Long March-10 va avea două versiuni: una cu trei trepte și propulsoare auxiliare și varianta Long March-10A, cu două trepte, fără propulsoare laterale. Testul a verificat trei elemente esențiale: condițiile de evacuare în timpul urcării navei Mengzhou, funcționarea simultană a mai multor etaje și tehnologiile de revenire controlată. După separarea capsulei, prima treaptă a continuat zborul până la altitudinea stabilită, a oprit motoarele și a intrat într-o fază de planare, ajustându-și poziția pentru reintrare. La circa 110 kilometri altitudine, au fost desfășurate patru aripioare de ghidaj pentru stabilizare. Secvența de revenire a inclus reaprinderea motoarelor pentru frânare, corecții aerodinamice și o coborâre controlată în mare, în zona prestabilită. La aproximativ 120 de metri deasupra apei a fost activat un sistem care simulează capturarea cu o plasă montată la sol, parte a viitoarei soluții de recuperare coordonată rachetă-sol. Potrivit experților companiei China Aerospace Science and Technology Corporation, reutilizarea rachetelor ar putea reduce costurile de lansare și crește frecvența misiunilor. În 2025, aceeași rachetă a trecut prin două teste statice ale motoarelor, iar folosirea repetată a aceluiași prototip a permis acumularea de date și reducerea cheltuielilor de dezvoltare. Programul Long March-10 este esențial pentru ambițiile Chinei de a trimite echipaje umane pe Lună în următorii ani. [...]
Astronautul NASA Mike Fincke spune că și-a pierdut brusc capacitatea de a vorbi în spațiu , potrivit Antena 3 CNN , într-un episod medical care a dus, în ianuarie, la prima evacuare medicală a agenției de pe Stația Spațială Internațională (ISS). Conform relatării, medicii nu au stabilit încă diagnosticul pentru problema apărută pe orbită, iar Fincke spune că simptomele au apărut rapid și fără durere, în timp ce lua cina, pe 7 ianuarie, după pregătiri pentru o ieșire în spațiu programată a doua zi. Publicația britanică The Independent a relatat că astronautul și-a pierdut brusc vorbirea, alarmându-și colegii, care au contactat echipa medicală de la sol. „A fost complet neașteptat. S-a întâmplat uimitor de repede”, a declarat Mike Fincke, într-un interviu acordat Associated Press de la Centrul Spațial Johnson din Houston. Fincke, în vârstă de 59 de ani, a spus că episodul a durat aproximativ 20 de minute și că după aceea s-a simțit bine, descriindu-l ca pe un eveniment „izbitor”, asemănător cu „un fulger foarte, foarte rapid”. El a adăugat că nu a mai trecut printr-o experiență similară nici înainte, nici după acel moment. Medicii au exclus un atac de cord, iar astronautul a precizat că nu s-a înecat cu mâncare. Investigațiile continuă, iar Fincke a spus că medicii iau în calcul o posibilă legătură cu cele 549 de zile petrecute în imponderabilitate; la momentul incidentului, se afla de cinci luni și jumătate pe stația spațială. Misiunea a fost scurtată, iar echipajul a revenit pe Pământ pe 15 ianuarie, cu o rachetă SpaceX, după care a mers direct la spital, mai notează The Independent. Fincke a mai spus că NASA analizează și dosarele medicale ale altor astronauți pentru a identifica eventuale cazuri similare și că el nu poate oferi mai multe detalii, invocând protejarea confidențialității medicale; în pofida incidentului, astronautul afirmă că speră să se poată întoarce în spațiu. [...]
