Știri
Știri din categoria Externe
Un proiect de acord SUA–Iran pe 60 de zile ar putea debloca Strâmtoarea Hormuz și exporturile de petrol ale Iranului, cu potențial impact direct asupra fluxurilor energetice globale, potrivit The Jerusalem Post, care citează informații publicate de Axios despre un Memorandum de Înțelegere (MOU) aflat în lucru.
Documentul, pe care părțile „se așteaptă” să îl semneze, ar include concesii de ambele părți și ar putea fi prelungit în interiorul perioadei de 60 de zile, conform detaliilor prezentate de Axios.
Un element central al proiectului de MOU este redeschiderea Strâmtorii Hormuz. Draftul ar prevedea ca trecerea să fie permisă „fără taxe”, iar Iranul să curețe minele pe care le-ar fi amplasat în zonă, potrivit Axios.
În schimb, SUA ar urma să ridice blocada asupra porturilor iraniene și să renunțe la o parte dintre sancțiunile impuse, ceea ce ar permite Iranului „să vândă petrol liber”, conform aceleiași surse.
Ridicarea unor sancțiuni și relaxarea măsurilor asupra porturilor iraniene ar echivala, în practică, cu o revenire mai ușoară a petrolului iranian pe piață, în condițiile în care proiectul de acord leagă explicit redeschiderea rutei maritime de posibilitatea Teheranului de a exporta.
Articolul nu oferă estimări privind volumele sau calendarul exact al livrărilor și nici detalii despre ce sancțiuni ar fi eliminate.
Potrivit Axios, chestiunile legate de capacitățile nucleare ale Iranului și stocul de uraniu îmbogățit ar rămâne „în mare parte” sub negociere, însă MOU ar include o prevedere ca Iranul să înceteze orice demers pentru obținerea unei arme nucleare.
Un oficial american citat de Axios a avertizat că înțelegerea ar putea să nu reziste întreaga perioadă de 60 de zile dacă SUA ajung la concluzia că Iranul nu tratează serios negocierile nucleare.
„Va fi interesant de văzut până unde va fi Iranul cu adevărat dispus să meargă, dar dacă sunt capabili și vor să-și schimbe traiectoria, această etapă următoare îi va forța să ia câteva decizii critice despre ce vor să fie ca țară”, a declarat oficialul, potrivit Axios.
În paralel, Hossein Shariatmadari, redactor-șef al ziarului conservator iranian Kayhan, a susținut că Iranul ar trebui să perceapă taxe de tranzit navelor care trec prin Strâmtoarea Hormuz, potrivit Iran International, citat de The Jerusalem Post.
„Strâmtoarea Hormuz face parte din apele teritoriale ale Iranului și păstrăm dreptul legal de a colecta taxe de tranzit de la navele și vasele care trec prin apele noastre teritoriale”, a scris Shariatmadari, potrivit Iran International.
Proiectul de MOU ar aborda și războiul din Liban dintre Israel și Hezbollah, precizând că ostilitățile se vor încheia, potrivit Axios. Un oficial american a declarat pentru publicație că nu ar fi vorba despre o încetare a focului „unilaterală” și a condiționat comportamentul Israelului de comportamentul Hezbollah.
„Bibi are considerentele lui interne, dar Trump are interesele SUA și ale economiei globale la care trebuie să se gândească”, a spus oficialul, potrivit Axios.
The Jerusalem Post notează că informațiile sunt în curs de dezvoltare, iar elemente ale acordului rămân încă în negociere.
Recomandate
Planul Washingtonului de a strânge șurubul economic Iranului depinde de China , dar Beijingul respinge sancțiunile americane și avertizează că va riposta, ceea ce ridică riscul unei escaladări cu efecte directe asupra comerțului și finanțelor globale, potrivit CNN . Miza este simplă: China rămâne „colacul de salvare” economic pentru Teheran, cumpărând cea mai mare parte a exporturilor iraniene de petrol, evaluate de CNN la „zeci de miliarde de dolari” anul trecut, pe lângă alte schimburi comerciale. În acest context, inițiativa anunțată de secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent – „ Operation Economic Outcast ”, care amenință cu noi sancțiuni țările ce refuză să oprească afacerile cu Iranul – poate eșua fără cooperarea Beijingului. De ce e greu de adus Beijingul „de partea” SUA China respinge de mult timp sancțiunile americane pe care le numește „unilaterale” și își apără dreptul la comerț „normal” cu parteneri precum Iranul și Rusia. După conferința de presă a lui Bessent, Ministerul chinez de Externe a spus că va lua „toate măsurile necesare” pentru a-și proteja „drepturile și interesele legitime”. Purtătorul de cuvânt Lin Jian a criticat explicit abordarea de „război economic” și „presiune maximă”, avertizând asupra efectelor de propagare în economie și finanțe: „Războiul economic și presiunea maximă nu vor ajuta la rezolvarea problemei; ele vor intensifica doar tensiunile și conflictele, vor crea riscuri de propagare și vor perturba ordinea economică și financiară globală.” În paralel, dosarul Iran se suprapune peste o agendă bilaterală sensibilă: o vizită a lui Xi Jinping în SUA este așteptată luna viitoare, iar cele două părți ar putea discuta prelungirea unui armistițiu comercial care urmează să expire în toamnă. CNN notează și că Beijingul ar presupune că Washingtonul ar evita o confruntare economică mai largă care ar lovi ambele economii, înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din SUA. Cum funcționează „plasa” prin care intră petrolul iranian în China Potrivit analizei, importurile de petrol iranian sunt realizate printr-un sistem conceput să fie izolat de dolar și de expunerea la sancțiuni. Un rol central îl au rafinăriile private mici, așa-numitele „teapot refineries”, care cumpără și procesează țiței iranian sancționat, folosind o rețea de porturi, instituții financiare și petroliere „firewalled” (separate operațional pentru a limita expunerea internațională). China nu mai înregistrează oficial aceste achiziții de ani de zile, de când SUA au reimpus sancțiuni după retragerea primei administrații Trump din acordul nuclear cu Iranul. Unde ar putea apăsa SUA și ce riscă în schimb Deși sistemul este opac, există „puncte de presiune”, spun analiști citați de CNN. Un argument este că, în amonte, unele entități sunt deținute direct sau indirect de mari companii de stat chineze integrate în sistemul dolarului. Max Meizlish, analist la Foundation for Defense of Democracies, susține că sancționarea filialelor ar putea forța companiile-mamă să se retragă pentru a evita acuzația că sprijină entități sancționate. Bessent a spus anterior că Washingtonul a avertizat două bănci chineze nenumite pentru rolul lor în tranzacții legate de Iran. Întrebat ce măsuri ar urma pentru bănci și firme de transport care nu se conformează, el a afirmat că „nimeni nu este mai presus” de sancțiuni. Totuși, Beijingul a văzut și în trecut amenințări americane care au fost apoi retrase. În plus, China are pârghii economice semnificative asupra SUA, inclusiv controlul asupra unor lanțuri de aprovizionare cu minerale rare strategice. Un pas precum sancționarea unor bănci chineze majore ar putea declanșa reacții care să deterioreze rapid climatul politic înaintea unui summit Trump–Xi, avertizează un expert citat de CNN. Ce ar putea urma: „diplomație discretă”, nu aliniere la sancțiuni CNN descrie perioada următoare drept una de „diplomație discretă” – formularea folosită de Bessent – în care SUA ar încerca să obțină conformare prin presiuni private asupra partenerilor economici ai Iranului. În același timp, analiști chinezi văd spațiu limitat pentru cererile Washingtonului, pe ideea că Beijingul nu va accepta ca SUA să decidă ce pot tranzacționa legal companiile chineze cu țări terțe. Pe fond, China ar putea face mișcări tactice fără a valida public regimul de sancțiuni: reducerea discretă a achizițiilor de petrol sau intensificarea mesajelor politice către Teheran pentru reținere. De altfel, achizițiile chineze de petrol iranian „au scăzut deja puternic” față de anul trecut, pe fondul blocadei americane care a constrâns exporturile iraniene, mai notează CNN. În plan diplomatic, Beijingul își leagă mesajele de stabilitatea rutelor comerciale: Xi Jinping a cerut „restabilirea trecerii normale” prin Strâmtoarea Hormuz și o „soluție cuprinzătoare” a conflictului, iar vice-ministrul de Externe Miao Deyu a spus că China este „activ angajată” în promovarea discuțiilor de pace. Chiar și așa, analiza subliniază că Beijingul evită rolul de mediator direct și nu vrea ca o eventuală cooperare să fie interpretată drept „un favor” făcut lui Trump sau o aliniere la strategia americană de „presiune maximă”. [...]
Omanul și Iranul negociază redeschiderea parțială a Strâmtorii Ormuz printr-un coridor temporar și deminare , într-un demers cu miză operațională directă pentru fluxurile maritime din Golf, potrivit Economica . Strâmtoarea rămâne blocată de Teheran și este în centrul tensiunilor din Orientul Mijlociu. Ministrul de externe al Omanului, Badr al-Busaidi, a transmis pe X că speră „să anunțe în curând” un nou coridor de navigație și „aranjamente practice pentru restabilirea siguranței navigației”. El a adăugat că orice „soluție permanentă” ar trebui să se bazeze pe memorandumul de înțelegere semnat între Teheran și Washington în iunie , care „a eșuat între timp”, dar pe care Iranul continuă să îl considere reper. Ce include „cadrul etapizat” discutat la Teheran Al-Busaidi și omologul său iranian, Abbas Araghchi, au discutat la Teheran „despre un cadru etapizat”, conform unei declarații publicate de Muscat. Acesta ar urma să includă: „stabilirea unui coridor de navigație temporar comun prin Strâmtoarea Ormuz”; un acord pentru implementarea „unui proiect comun de deminare a strâmtorii”. În paralel, negocierile ar urma să continue pentru stabilirea unui coridor „permanent”, pentru definirea „gestionării viitoare a strâmtorii” și pentru un mecanism de „furnizare a serviciilor de navigație și de securitate necesare”. Cele două țări au subliniat și importanța unor discuții comune cu celelalte state riverane Golfului Persic. Contextul de securitate: mesajul lui Trump despre mine Discuțiile au loc în condițiile în care președintele american Donald Trump a reafirmat pe Truth Social că, potrivit Marinei americane, „toate minele au fost îndepărtate și/sau distruse în apele internaționale ale Strâmtorii Ormuz”. „Iranul a fost informat că orice vas care plasează noi mine noi va fi distrus” În lipsa unor detalii suplimentare în sursă despre calendar sau parametrii tehnici ai coridorului, rămâne de urmărit dacă părțile ajung la un acord aplicabil rapid și cum va fi organizată, în practică, componenta de deminare și furnizare a serviciilor de securitate pentru navigație. [...]
Testarea unei noi mobilizări în Rusia ridică riscuri economice și de securitate la granița NATO , inclusiv prin scenariul unui front deschis dinspre Kaliningrad, pe fondul uzurii războiului din Ucraina, potrivit unei analize publicate de HotNews , care preia un comentariu din presa italiană. Miza imediată nu este doar militară, ci și una de funcționare a economiei ruse: o mobilizare în masă ar scoate și mai mulți oameni din piața muncii, într-un moment în care Rusia se confruntă deja cu deficit de forță de muncă, alimentat de înrolări, plecări din țară și atragerea lucrătorilor civili către industria de apărare. În plus, fiecare soldat nou înseamnă costuri bugetare directe (plată, echipare, logistică și eventuale despăgubiri), dar și costuri indirecte prin pierderea unui angajat din sectoare productive. Mobilizarea „intră în planificare”, dar fără o decizie anunțată Analiza citată arată că forțele armate ruse desfășoară exerciții pentru a testa capacitatea de a absorbi o nouă mobilizare: convocarea rezerviștilor, cazarea, hrănirea, echiparea și instruirea lor. Informația este atribuită unor surse din serviciile de informații occidentale, citate de Wall Street Journal , prin intermediul Corriere della Sera. Nu rezultă că decizia ar fi fost luată. Kremlinul ar putea amâna cel puțin până după alegerile parlamentare de la sfârșitul lunii septembrie, însă simplul fapt că procedurile sunt testate indică o opțiune aflată în pregătire concretă. Limita economică: deficit de muncă și costuri duble pentru stat Textul subliniază explicit o constrângere economică: Rusia are deja o lipsă de forță de muncă, iar o mobilizare în masă ar agrava blocajul, inclusiv prin nevoia de a găsi lucrători străini pentru a acoperi golurile. În paralel, costul este „dublu”: statul suportă cheltuieli directe pentru fiecare militar (salariu, hrană, echipament, logistică, compensații); economia pierde un lucrător dintr-o fabrică, o companie de construcții, transporturi sau comerț. De ce Kaliningrad contează operațional pentru NATO Unul dintre exercițiile de mobilizare menționate a avut loc în Kaliningrad, exclava rusă dintre Polonia și Lituania. Importanța ei este strategică: regiunea permite desfășurarea de capabilități militare ruse în proximitatea statelor NATO, dar este și vulnerabilă, fiind separată de restul Federației Ruse. Punctul sensibil este Coridorul Suwalki , o fâșie de aproximativ 60 km la granița polono-lituaniană, între Kaliningrad și Belarus, care reprezintă legătura terestră dintre Polonia și statele baltice. Într-un scenariu de conflict, conectarea forțelor din Kaliningrad cu cele din Belarus ar putea întrerupe această legătură, complicând sau întârziind întăririle NATO către Estonia, Letonia și Lituania. Analiza precizează că nu există dovezi că Vladimir Putin ar fi decis să atace NATO și insistă asupra diferenței dintre pregătirea unei opțiuni militare și intenția de a o folosi. Totuși, Polonia și statele baltice își calibrează evaluările pe baza capabilităților, nu a asigurărilor. Ce urmează: presiune pe flancul estic și un semnal despre uzura războiului O mobilizare de masă ar fi, în primul rând, un semnal al dificultăților Rusiei în Ucraina și al faptului că recrutarea voluntară nu mai acoperă nevoia de personal. În același timp, scenariul Kaliningrad adaugă o dimensiune de risc pentru flancul estic al NATO, prin posibile provocări și incidente (aeriene sau navale), război electronic ori amenințări la adresa Coridorului Suwalki, până la varianta extremă a unei acțiuni limitate care să testeze Articolul 5. În acest context, textul notează că NATO și-a întărit într-o anumită măsură postura pe flancul estic, menținând forțe multinaționale avansate și operațiuni aeriene și navale, precum și exerciții în zona Suwałki Gap. [...]
Regulamentul UE care va interzice produsele făcute prin muncă forțată devine o pârghie în disputa comercială cu China , după ce tot mai mulți muncitori chinezi îl invocă online ca instrument de presiune asupra angajatorilor, pe fondul tensiunilor dintre Bruxelles și Beijing, potrivit HotNews . UE intră în negocieri comerciale cu China cu un argument suplimentar: nemulțumirea internă legată de orele suplimentare excesive, despre care criticii din afara țării susțin că oferă exportatorilor chinezi un avantaj neloial. Bruxellesul a dat Beijingului termen până în octombrie pentru a aborda dezechilibrele comerciale, în condițiile în care UE a avut anul trecut un deficit comercial cu China de aproape un miliard de euro pe zi . De ce contează: munca forțată devine instrument de politică comercială Regulamentul UE privind munca forțată, adoptat în 2024 și programat să intre în vigoare în decembrie 2027, interzice produsele realizate prin muncă impusă sau involuntară, inclusiv prin ore suplimentare excesive. În contextul cererii interne slabe din China — pusă, între altele, pe seama creșterilor salariale lente și a protecției insuficiente a angajaților — această temă capătă relevanță economică directă: importurile Chinei scad, iar producătorii locali sunt împinși să caute piețe externe, inclusiv în UE. În paralel, regulamentul european a început să „rezoneze” cu muncitori chinezi care critică de ani buni „ cultura 996 ” (program de 12 ore pe zi, șase zile pe săptămână), iar discuția a ajuns vizibilă chiar și pe un internet puternic cenzurat. Rețele sociale, cenzură și sesizări către autoritățile UE Un mesaj publicat pe RedNote (platformă chineză similară Instagram) care susținea sancționarea muncii forțate a strâns rapid aproape 3.000 de aprecieri înainte să fie șters, iar în comentarii utilizatorii au distribuit informații despre cum pot fi depuse plângeri către autoritățile UE. Pe Douyin (versiunea chineză a TikTok), videoclipuri etichetate „site-ul UE pentru sesizări” și „procedurile UE pentru sesizări” au depășit 200.000 de vizualizări, iar un clip explicativ despre procedura oficială de depunere a plângerilor a adunat 5.442 de aprecieri și 714 distribuiri. Xiao Qiang, fondatorul China Digital Times (publicație cu sediul în SUA care monitorizează cenzura din China), a spus că unele platforme ar limita distribuirea unor astfel de mesaje și a interpretat apariția subiectului ca semn că o parte a publicului nu mai vede automat interesele exportatorilor ca fiind identice cu interesul național și cu cel al muncitorilor. Ce indică datele și cum se vede dinspre Bruxelles Datele oficiale citate arată că în China se lucrează, în medie, peste 48 de ore pe săptămână, peste limita legală de 44 de ore, ceea ce sugerează o aplicare deficitară a protecției muncii. În plus, anul trecut unele companii chineze, inclusiv producătorul de electrocasnice Midea, au anunțat ore obligatorii de încheiere a programului. Un oficial al Comisiei Europene a declarat pentru Reuters că executivul comunitar a primit sesizări informale privind încălcări ale drepturilor muncitorilor, inclusiv legate de ore suplimentare excesive, dar că nu a observat recent o creștere semnificativă a numărului de plângeri. Context: presiune și dinspre SUA O parte dintre utilizatorii chinezi au sugerat și depunerea de plângeri la Washington. În iulie, SUA au impus taxe vamale de până la 12,5% asupra mărfurilor provenite de la 60 de parteneri comerciali, inclusiv UE și China, invocând eșecul acestora de a verifica sau limita utilizarea muncii forțate. În China, tema riscului de reacție externă a fost ridicată și intern: Lu Ming, membru al CPPCC (principalul organism consultativ politic), a cerut în martie consolidarea protecției muncitorilor, avertizând că alte țări ar putea interpreta competitivitatea prețurilor drept rezultat al unei munci excesive și al unei calități slabe a vieții, ceea ce ar putea genera bariere comerciale. [...]
Canada ridică miza în războiul tarifar cu SUA , iar strategia Ottawa – contra-tarife țintite, asumarea unor costuri interne și sprijin financiar pentru companii – este prezentată ca un model de negociere pe care Europa l-ar putea folosi în fața presiunilor comerciale ale lui Donald Trump , potrivit unei analize publicate de Focus . Deși Uniunea Europeană are o forță economică mai mare decât Canada, Bruxelles ar fi cedat în fața politicii tarifare a lui Trump, în timp ce Ottawa a ales confruntarea controlată, acceptând riscuri economice pe termen scurt pentru a evita, în logica autorului, costuri mai mari pe termen lung. Ce măsuri anunță Canada și cât de mari sunt Guvernul condus de premierul Mark Carney a anunțat că, din 8 septembrie, va introduce contra-tarife de 15%, 25% sau 50% pentru peste 700 de produse americane. Volumul măsurilor este de 27,6 miliarde dolari canadieni, echivalentul a aproape 20 miliarde dolari SUA (aprox. 86 miliarde lei). Pe lângă lista extinsă de produse, Ottawa dublează taxele la oțel și aluminiu de la 25% la 50%. Sunt vizate, între altele, produse lactate, pește și fructe de mare, electrocasnice, electronice, mobilă, îmbrăcăminte, precum și produse din industria hârtiei și din sectorul agricol. Costurile interne: inflație mai mare și „taxă” pe consumatori Analiza subliniază că disputa este riscantă tocmai pentru că economiile Canadei și SUA sunt puternic interconectate, iar Canada este al doilea partener comercial al Statelor Unite după Mexic. Contra-tarifele scumpesc importurile și pot alimenta inflația în Canada, funcționând, în practică, ca o povară suplimentară pentru consumatori. Guvernul canadian nu ar ascunde aceste costuri și le-ar „împacheta” într-o strategie mai largă: un pachet de sprijin de ordinul miliardelor pentru companii și angajați și un apel către populație să cumpere produse canadiene, pentru a întări reziliența economică internă. De ce sunt „țintite” tarifele: presiune politică în SUA Elementul central al strategiei este selecția politică a produselor, astfel încât impactul să se simtă în state americane relevante electoral, în special acolo unde republicanii au alegeri dificile sau unde Trump are sprijin puternic. Sunt date ca exemple: brânzeturi din Wisconsin; produse pescărești din Maine; mașini de spălat și uscătoare din Kentucky. Ideea este ca presiunea economică să se transforme în costuri politice interne în SUA, prin reacția companiilor, angajaților și aleșilor afectați. Mesajul pentru Europa: negociere, dar pe bază de reciprocitate Autorul argumentează că Trump ar trata concesiile ca pe o invitație la noi cereri, într-o logică de „testare a forței”, nu de compromis bazat pe reguli. În acest context, Canada ar transmite că rămâne deschisă la discuții, dar nu acceptă negocieri în care industria sa este tratată ca un „atașament” al economiei americane. Pentru UE, concluzia este că are resurse mai mari decât Canada – populație, piață internă, putere de reglementare și greutate economică – și, dacă Ottawa își poate apăra suveranitatea comercială în condiții de dependență mai mare de SUA, Europa ar putea face același lucru, cu condiția unei voințe politice mai ferme. [...]
Donald Trump a încercat să reducă miza politică a vizitei șefului CIA la Moscova , descriind deplasarea drept „semi-rutină” și sugerând că discuțiile au fost strict între servicii, într-un moment în care Casa Albă caută în continuare o ieșire din războiul din Ucraina , potrivit G4Media . Într-un interviu acordat comentatorului conservator Glenn Beck, președintele SUA a spus că vizita rară a directorului CIA la Moscova a alimentat „numeroase speculații”, dar a insistat că nu a avut legătură nici cu Iranul, nici cu amenințările rusești la adresa NATO. „A fost un fel de semi-rutină. Urăsc să îi dezamăgesc pe oameni.” Ce spune Washingtonul și ce confirmă Kremlinul Trump a susținut că deplasarea nu a vizat subiectele vehiculate public, afirmând, când a fost întrebat despre Iran și NATO: „Nu a fost acolo pentru niciunul dintre lucrurile pe care le menționați.” Dinspre Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că John Ratcliffe a venit pentru discuții „între serviciile de informații” și că nu s-a întâlnit cu președintele Vladimir Putin. De ce contează: controlul așteptărilor în jurul Ucrainei Mesajul public al lui Trump pare construit pentru a tempera așteptările legate de o posibilă „descoperire” diplomatică imediată. Totuși, președintele SUA a legat vizita de obiectivul mai larg al opririi războiului, afirmând că și-ar dori ca acesta „să se oprească” și că „ar putea rezulta ceva” din deplasarea directorului CIA. Contextul rămâne unul de rezultate limitate: încercările anterioare ale lui Trump de a pune capăt conflictului, inclusiv un summit organizat în Alaska cu Vladimir Putin „în urmă cu puțin peste un an”, nu au dus până acum la un deznodământ, potrivit aceleiași relatări. [...]
