Administrația Xi Jinping accelerează integrarea Xinjiang și Tibet în lanțurile globale de aprovizionare - investiții în energie, infrastructură și turism pe o treime din teritoriul Chinei

Beijingul vrea să lege economic Xinjiang și Tibet de lanțurile globale , într-o mișcare care poate consolida atât exporturile Chinei, cât și capacitatea ei de a rezista sancțiunilor occidentale, potrivit Digi24 . Campania politică lansată de administrația lui Xi Jinping vizează investiții în energie, resurse, infrastructură și turism și ar urma să transforme o treime din teritoriul Chinei, o zonă descrisă ca fiind de 10 ori mai mare decât Marea Britanie și aproape egală cu suprafața Europei de Vest. Miza economică este dublă: conectarea regiunilor izolate din vest la centrele economice și demografice ale țării și integrarea lor în rutele comerciale către Europa, prin inițiativele „ Noul Drum al Mătăsii ” și „Noul Coridor Comercial Internațional Terestru-Maritim”. În analiza citată de Digi24, Financial Times notează că această integrare ar putea ajuta inclusiv armata chineză să întărească măsurile de securitate la granițele cu India, Rusia, Afganistan, Pakistan și alte zone din Asia Centrală. De ce contează pentru Europa: reducerea dependenței devine mai dificilă În logica Beijingului, dezvoltarea accelerată a vestului Chinei ar trebui să contracareze eforturile țărilor occidentale de a-și diversifica importurile și de a-și reduce dependența de China. Lizzie Lee, cercetătoare la Centrul pentru Analiza Chinei al Institutului de Politici ale Societăților din Asia, explică faptul că autoritățile chineze au schimbat chiar și modul în care descriu rolul acestor regiuni: de la „marea zonă din spate” la „marea linie a frontului”. Dacă strategia reușește, boicoturile și sancțiunile folosite de guvernele occidentale ca răspuns la represiunea din Xinjiang riscă să devină mai puțin eficiente, pe măsură ce regiunea capătă o pondere mai mare în lanțurile globale de aprovizionare. Investiții și turism: cifre mari, dar și controverse În Xinjiang, inițiativa este descrisă ca fiind în stadiul cel mai avansat, pe fondul sancțiunilor impuse de SUA pentru abuzuri împotriva uigurilor și a altor musulmani. Potrivit ONU, acțiunile din timpul campaniei de represiune – în urma căreia aproximativ 1 milion de uiguri au fost arestați – ar putea fi catalogate drept crime împotriva umanității. Guvernul chinez susține că măsurile fac parte dintr-o campanie de combatere a terorismului și extremismului și respinge acuzațiile privind reeducarea și munca forțată. Pe componenta economică, turismul este prezentat ca un motor major al transformării: 323 de milioane de turiști au vizitat anul trecut Xinjiang, față de 210 milioane înainte de pandemie; 70 de milioane de oameni au vizitat Tibetul, cu 30 de milioane mai mult decât în 2019; lanțuri hoteliere internaționale au deschis cel puțin 163 de hoteluri în Xinjiang; dintre acestea, 40 s-au deschis anul trecut, iar alte 52 sunt planificate sau în construcție. În paralel, aparatul de securitate care monitorizează minoritățile – inclusiv cei 12 milioane de uiguri menționați în material – rămâne activ, în ciuda expansiunii economice. Energie și infrastructură: proiecte gigant, riscuri regionale Un exemplu central este proiectul unei hidrocentrale pe râul Yarlung Tsangpo din Tibet, descris ca având o „amploare fără precedent” și o capacitate de producție de trei ori mai mare decât Barajul celor Trei Defilee, cea mai mare hidrocentrală din lume. Totodată, o linie de ultra-înaltă tensiune de 7 miliarde de dolari (aprox. 31,5 miliarde lei) ar urma să lege proiectele din Tibet de Guangdong și Hong Kong, cu obiectivul de a transforma regiunea într-un „centru energetic regional major”, capabil să exporte energie verde în alte părți ale Chinei și în țări vecine din Asia de Sud-Est. Materialul atrage însă atenția că barajele uriașe pot amenința ecologia zonei și accesul la apă pentru comunitățile din aval, inclusiv din India, Myanmar și Bangladesh. Într-o comparație citată de Digi24, autorii Richard Ghiasy și Jagannath Panda (Institutul pentru Politici de Securitate și Dezvoltare din Stockholm) descriu abordarea drept transformarea Tibetului într-o „frontieră a resurselor”, mai degrabă un „depozit de bogății extractive și un avanpost strategic” decât o „comoară ecologică”. În ansamblu, planul Beijingului combină investiții masive și conectivitate comercială cu un control de securitate ridicat, iar efectul economic extern cel mai important este presiunea suplimentară asupra încercărilor Europei de a-și reduce dependența de importurile din China. [...]