Știri
Știri din categoria Externe

Debarcarea pasagerilor de pe MV Hondius este organizată ca o operațiune „fără contact” cu populația locală, după ce toți cei aflați la bord au fost considerați, preventiv, „contacte cu risc ridicat”, relatează HotNews. Miza imediată este una operațională: repatrierea și izolarea pasagerilor în condiții controlate, pentru a limita orice risc de transmitere.
Nava de croazieră a ajuns duminică dimineață în apropiere de insula spaniolă Tenerife, potrivit imaginilor live transmise de presa spaniolă.
Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (ECDC) a recomandat ca pasagerii fără simptome să fie repatriați pentru autoizolare prin mijloace de transport special organizate de țările lor, nu prin zboruri comerciale regulate.
Operațiunea de debarcare era preconizată să înceapă între 06:30 și 07:00 GMT (09:30–10:00 în România), iar autoritățile spaniole au anunțat că procesul este construit astfel încât să nu existe „niciun contact” cu populația locală pe tot parcursul evacuării.
Planul prezentat de autorități prevede un examen medical la bord, urmat de debarcare „eșalonată și ordonată”, fără bagaje. Cei 14 cetățeni spanioli ar urma să coboare primii, iar toți pasagerii vor purta măști FFP2.
Pasagerii cu simptome trebuie prioritizați pentru evaluare medicală și testare la sosire, potrivit ECDC. În funcție de starea lor, aceștia pot fi izolați în Tenerife sau evacuați medical în țările de origine.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a indicat că pasagerii vor fi supuși unei supravegheri timp de 42 de zile.
OMS a transmis vineri că opt persoane s-au îmbolnăvit, dintre care trei au decedat (un cuplu olandez și un cetățean german). Șase dintre cele opt cazuri au fost confirmate, iar alte două sunt suspecte, potrivit organizației.
De regulă, hantavirusul se răspândește prin rozătoare, însă în cazuri rare poate fi transmis de la persoană la persoană. Autoritățile sanitare au declarat că riscul de răspândire este scăzut.
În paralel, șeful OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a ajuns sâmbătă seara în portul industrial Granadilla de Abona pentru a supraveghea operațiunile, potrivit unui material anterior al HotNews.