Știri
Știri din categoria Externe
Deși ritmul de lansare a scăzut, Iranul își păstrează capacitatea de atacuri masive cu drone care pot „străpunge apărarea aeriană”, avertizează un expert ucrainean citat de Digi24. Miza operațională este că degradarea programului iranian nu elimină riscul: Teheranul poate încă satura sistemele de apărare, iar experiența acumulată în războiul din Ucraina accelerează modernizarea dronelor.
Potrivit materialului, flotele de drone Shahed ale Iranului au fost expuse în conflictul cu SUA și Israelul, iar același model a fost folosit de Rusia în Ucraina, cu efecte semnificative. În acest context, analiștii ucraineni studiază de mult timp dronele iraniene, folosind datele din teren pentru a înțelege evoluția tehnologică și lanțurile de aprovizionare.
Serhii Kuzan, președintele Centrului ucrainean pentru Securitate și Cooperare, spune pentru Sky News că serviciile de informații ucrainene și alte agenții au analizat dronele doborâte, documentând modificările de design și originea componentelor.
Obiectivele urmărite, conform declarațiilor sale, sunt:
În același cadru, Kuzan afirmă că, după ce Rusia a obținut drone din Iran pentru atacuri, proiectele iraniene ar fi fost transferate ulterior către Rusia, iar ingineri iranieni ar fi ajutat la înființarea unor linii de producție pentru dronele Shahed în regiunea rusă Tatarstan.
Kuzan susține că Iranul a demonstrat capacitatea de a produce în serie drone și de a le folosi împotriva adversarilor. El indică o scădere a ritmului de lansare: de la 100–800 de drone pe zi în prima săptămână, la o medie de 50–100 de drone pe zi la începutul lunii aprilie.
Chiar și așa, expertul avertizează că Teheranul își păstrează capacitatea de a organiza atacuri masive care pot depăși apărarea aeriană a aliaților din Orientul Mijlociu. În plus, el afirmă că Iranul folosește experiența și componente tehnologice rusești pentru a-și moderniza dronele.
În evaluarea lui Kuzan, UAV-urile (vehicule aeriene fără pilot) iraniene au fost îmbunătățite pentru a fi mai rezistente la măsuri de război electronic, ceea ce le face mai greu de doborât.
El evidențiază Shahed-238, o versiune cu propulsie cu reacție, prezentată public de Iran în 2023, despre care spune că este echipată cu un motor turbojet chinezesc Telefly JT80. Comparativ cu dronele cu elice, o astfel de platformă ar fi mai dificil de interceptat din cauza vitezei mai mari și a timpului de reacție mai scurt cerut sistemelor de apărare.
Întrebat despre riscul pentru navele americane din apropierea Iranului, Kuzan spune că poate exista o amenințare, dar nu de aceeași magnitudine. În schimb, el indică drept ținte principale navele civile, în special petrolierele care părăsesc Golful Persic, argumentând că lovirea unui petrolier neprotejat este mai simplă.
Kuzan mai atrage atenția că atacurile asupra petrolierelor ar implica și riscuri de scurgeri de petrol și poluare, care ar putea deveni un instrument de presiune pentru regimul de la Teheran.
Recomandate
Donald Trump a sugerat că SUA au interceptat o navă cu un posibil transport din China către Iran, un episod care poate amplifica riscul de sancțiuni și tarife într-un moment în care Washingtonul își intensifică presiunea maritimă asupra Teheranului , potrivit Adevărul . Declarația a fost făcută marți, într-un interviu pentru CNBC, fără ca președintele american să ofere detalii despre natura încărcăturii. Trump a spus că SUA au reținut „recent” o navă care ar fi avut la bord un „cadou” din partea Chinei pentru Iran, formulând însă afirmații neclare și lăsând loc de interpretări. Casa Albă nu a răspuns solicitărilor de comentarii privind declarația, conform materialului. Miza: sancțiuni și tarife într-un context deja tensionat O eventuală livrare de armament către Teheran ar putea declanșa sancțiuni economice dure, în condițiile în care Trump a amenințat cu tarife de până la 50% pentru orice stat care sprijină militar Iranul, insistând că „nu vor exista excepții sau derogări”. În același timp, analiza notează că rolul Chinei în sprijinirea Iranului „nu este tocmai limpede”, iar Beijingul evită, de regulă, să furnizeze arme în conflicte externe sau să încalce deschis sancțiunile SUA. Reacția Chinei: negare și apel la controlul exporturilor Autoritățile chineze au respins acuzațiile privind implicarea în livrări de produse chimice pentru rachete către Iran. Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Guo Jiakun, a afirmat că, „din câte știu, nava confiscată de SUA este un vas comercial străin” și că „China respinge orice asociere falsă și speculații”. Ambasada Chinei la Washington a reiterat că Beijingul gestionează „exportul de produse militare într-un mod prudent și responsabil” și controlează strict exportul articolelor cu dublă utilizare (bunuri care pot avea utilizare civilă și militară). Ce indică informațiile din SUA și ce urmează Potrivit unor informații ale serviciilor de informații americane, China ar pregăti livrarea către Iran a unui nou sistem de apărare antiaeriană în următoarele săptămâni, inclusiv rachete portabile sol-aer, acuzații negate în mod repetat de partea chineză. Trump a mai spus anterior, într-un interviu pentru Fox Business, că Xi Jinping i-ar fi transmis într-o scrisoare că Beijingul nu furnizează arme Iranului. Cei doi lideri sunt așteptați să se întâlnească la Beijing la mijlocul lunii mai, după ce o întâlnire anterioară a fost amânată din cauza războiului împotriva Iranului. În acest context, analiști citați în material susțin că Trump ar fi constrâns de costurile unui posibil nou conflict comercial cu China, în timp ce Beijingul ar urmări menținerea unei „stabilități fragile” în relația bilaterală. Presiune operațională: controale maritime mai dure în Strâmtoarea Ormuz În paralel, SUA au intensificat controalele maritime în Strâmtoarea Ormuz, interceptând nave pentru a pune presiune pe Iran înaintea negocierilor. Potrivit Comandamentului Central al SUA, armata americană a oprit un petrolier sancționat și o navă cargo iraniană și a forțat întoarcerea a 28 de nave. Pe fondul speculațiilor privind sprijinul indirect al Chinei pentru Iran, materialul menționează și achizițiile de petrol iranian, care ar contribui la susținerea economiei Teheranului. [...]
Donald Trump susține că Iranul pierde zilnic 500 de milioane de dolari (aprox. 2,3 miliarde lei) dacă Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă , argumentând că presiunea financiară ar împinge Teheranul spre negocieri, potrivit Digi24 . Mesajele au fost publicate pe platforma Truth Social, la scurt timp după ce liderul de la Casa Albă a anunțat prelungirea armistițiului cu Iranul. Într-o postare citată de publicația americană The Hill , Trump a afirmat că Iranul ar vrea, de fapt, ca Strâmtoarea Ormuz să rămână deschisă pentru a „câștiga 500 de milioane de dolari pe zi”, sumă pe care ar pierde-o dacă traficul ar fi blocat. El a susținut și că Teheranul ar invoca public închiderea strâmtorii pentru „a-și salva reputația”, după ce ar fi fost „blocată complet” de SUA. „Iranul se prăbușește financiar! Vor ca Strâmtoarea Ormuz să fie deschisă imediat – Au nevoie disperată de bani! Pierd 500 de milioane de dolari pe zi. Armata și poliția se plâng că nu sunt plătiți. SOS!!!” Armistițiul, legat de reluarea negocierilor Trump a anunțat marți, 21 aprilie, că prelungește armistițiul dintre SUA și Iran până când partea iraniană se va prezenta la negocieri cu o propunere. Într-o postare separată pe Truth Social, el a invocat și faptul că guvernul iranian ar fi „profund divizat”, precum și solicitarea venită din Pakistan, prin mareșalul Asim Munir și premierul Shehbaz Sharif, de a amâna un atac asupra Iranului până la formularea unei poziții comune la Teheran. Context: statusul Strâmtorii Ormuz rămâne disputat Săptămâna trecută, Iranul a anunțat că Strâmtoarea Ormuz este „complet” deschisă, după ce fusese în mare parte închisă de la începutul conflictului SUA–Israel împotriva Teheranului. Ministrul iranian de Externe, Abbas Aragchi, a declarat pe platforma X că trecerea navelor comerciale este „complet liberă” pe durata rămasă a acordului de încetare a focului, pe o rută coordonată. A doua zi, Teheranul a transmis că „reia” controlul strict asupra strâmtorii pe durata blocadei navale americane. Digi24 notează, astfel, o succesiune de declarații care indică o situație fluidă în teren, în care accesul și controlul asupra rutei maritime pot fi folosite ca instrument de presiune în negocieri. [...]
Riscul de șoc pe piața energiei crește după ce Iranul a transmis că nu va negocia cu SUA pe programele nuclear și balistic, iar președintele american Donald Trump a legat explicit orice acord de controlul asupra Strâmtorii Hormuz , potrivit G4Media . Miza economică imediată este traficul maritim prin Hormuz, un punct critic pentru exporturile de petrol și gaze din Golf. Într-o postare pe rețeaua Truth, Trump a susținut că Iranul ar vrea menținerea strâmtorii deschise pentru a evita pierderi de „500 de milioane de dolari pe zi” (aprox. 2,3 miliarde lei), dar că deschiderea ar face imposibil un acord cu Teheranul. Declarațiile vin în contextul prelungirii armistițiului, pe care televiziunea de stat iraniană o descrie ca fiind „prelungită unilateral” de SUA. Iran: nu negociem nuclearul și rachetele, chiar dacă blocada se ridică Televiziunea de stat iraniană a precizat că Teheranul nu intenționează să negocieze cu Washingtonul pe programele sale nucleare și balistice, „chiar dacă blocada navală din Strâmtoarea Hormuz ar fi ridicată”. Mesajul pune o limită explicită pentru orice discuții, invocând „independența și demnitatea” țării și refuzul de a accepta teme care ar afecta capacitățile defensive. În paralel, potrivit aceleiași relatări, Iranul „a respins condițiile impuse de SUA pentru negocieri”. Ținte energetice în Golf, dacă războiul reîncepe Gărzile Revoluției (Pasdaran) au actualizat lista potențialelor ținte din Golful Persic, iar accentul s-ar muta de la baze militare americane către infrastructură energetică, conform unui anunț atribuit comandantului Forțelor Aerospatiale, generalul Seyyed Majid Mousavi, preluat de agenția Fars. În material sunt enumerate, ca exemple de infrastructură menționată în presa italiană La Repubblica, obiective din mai multe state din regiune, inclusiv rafinării, zăcăminte și instalații de tratare a gazelor. Semnale politice: Trump prudent, ONU cere reținere Wall Street Journal scrie că, deși Trump continuă public să amenințe cu noi atacuri, ar prefera să închidă conflictul, pe fondul costurilor politice interne ale unui război prelungit. În același timp, secretarul general al ONU, Antonio Guterres , a salutat prelungirea armistițiului și a cerut părților să evite acțiuni care l-ar putea submina. Separat, vicepreședintele SUA JD Vance și-a anulat călătoria în Pakistan, notează G4Media, fără detalii suplimentare în fragmentul publicat. De ce contează pentru economie Din perspectiva piețelor, combinația dintre: condiționarea politică a unui eventual acord de situația din Hormuz, refuzul Iranului de a discuta dosarele nuclear și balistic, și amenințările privind ținte energetice în Golf menține ridicat riscul de perturbări pe rutele maritime și în producția regională de energie, cu potențial de transmitere rapidă în prețurile internaționale ale petrolului și gazelor. Materialul nu oferă, însă, date despre reacția piețelor sau cotații la zi. [...]
China încearcă să-și protejeze interesele energetice și comerciale din Orientul Mijlociu fără să se implice direct în războiul din Iran , mizând pe diplomație și pe imaginea de actor „responsabil”, potrivit Al Jazeera . În centrul mesajului Beijingului este redeschiderea Strâmtorii Hormuz, rută strategică pentru transportul de petrol, blocată în mare parte după ce Iranul a restricționat traficul maritim în urma declanșării războiului pe 28 februarie, iar SUA au instituit o blocadă a porturilor iraniene pe 13 aprilie. Într-o convorbire telefonică de luni cu prințul moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, Xi Jinping a susținut „toate eforturile care contribuie la restabilirea păcii” și a cerut menținerea „trecerii normale” prin Strâmtoarea Hormuz , conform unei informări chineze citate în articol. Abordarea este prezentată ca un contrast față de retorica președintelui american Donald Trump, care a descris public evoluția conflictului drept un succes și a condiționat continuarea blocadei navale de obținerea unui „acord” cu Teheranul. De ce contează pentru economie: petrol, comerț și riscul de escaladare Pentru Beijing, miza imediată este reducerea riscului ca războiul să afecteze securitatea energetică și fluxurile comerciale. China este cel mai mare partener comercial al Iranului și cumpără „până la 90%” din petrolul iranian, potrivit US-China Economic and Security Commission, citată de Al Jazeera. În același timp, China și-a consolidat în ultimul deceniu relațiile cu statele din Golf (inclusiv Arabia Saudită, Qatar și Emiratele Arabe Unite) și rămâne un partener comercial important atât pentru SUA, cât și pentru Israel. Un alt element de presiune este dependența mai largă de regiune: un analist citat în material avertizează că o escaladare ar putea amenința securitatea economică și energetică a Chinei într-o măsură care ar putea forța implicarea directă, în condițiile în care „mai mult de 40%” din importurile sale de țiței provin din Orientul Mijlociu. Strategia Beijingului: „prieten cu toți”, fără asumarea costurilor păcii Analiștii citați descriu o tactică de „așteptare” și valorificare a oportunităților, prin care China își construiește profilul de „voce a rațiunii” fără „mișcări dramatice”. Această poziționare se sprijină pe politica de „neinterferență” și pe faptul că Beijingul păstrează canale funcționale cu toate părțile relevante. În același registru, articolul notează că China a respins la începutul lunii, prin veto în Consiliul de Securitate al ONU , o rezoluție care cerea statelor membre să „coordoneze eforturi, de natură defensivă” pentru redeschiderea Strâmtorii Hormuz, interpretată de un analist drept o consecință a aversiunii Beijingului față de intervenții. Diplomație intensă, dar cu profil redus China și-a intensificat contactele diplomatice: ministrul de externe Wang Yi ar fi avut 26 de convorbiri telefonice între 28 februarie și perioada premergătoare armistițiului Iran–SUA din 8 aprilie, potrivit Ministerului chinez de Externe, iar emisarul special pentru Orientul Mijlociu, Zhai Jun, ar fi avut aproape două duzini de întâlniri cu actori-cheie. Totuși, Beijingul ar fi încercat să-și minimizeze rolul în obținerea unui armistițiu de două săptămâni între SUA și Iran, spre deosebire de vizibilitatea pe care și-a asumat-o în 2023, când a facilitat normalizarea relațiilor dintre Arabia Saudită și Iran. Explicația avansată de observatori: China vrea să fie „pacificator” fără să „subscrie” costurile și garanțiile unui proces de pace complex. Riscuri și constrângeri: acuzații din presa occidentală și presiunea tarifelor Materialul menționează și riscul ca Beijingul să fie perceput ca influențând conflictul din umbră. CNN a relatat, citând oficiali occidentali din domeniul informațiilor, că China s-ar pregăti să livreze Iranului sisteme portabile de apărare antiaeriană (MANPADS). Separat, Financial Times a publicat o investigație potrivit căreia Iranul ar fi achiziționat în 2024 un satelit chinez de spionaj, folosit ulterior pentru a viza baze militare americane din Orientul Mijlociu. O cercetătoare de la Universitatea Tsinghua, citată de Al Jazeera, spune că nu se așteaptă ca Beijingul să acționeze „neglijent” înaintea unei întâlniri planificate Xi–Trump în mai, în contextul în care Xi ar urmări discuții despre un acord comercial și tarifele americane. Trump a amenințat separat cu tarife de 50% pentru țările care furnizează arme Iranului, iar China se pregătește și pentru al doilea Summit China–Statele Arabe, în timp ce încearcă să finalizeze un acord de liber schimb cu Consiliul de Cooperare al Golfului (GCC). În evaluarea analiștilor citați, China „merge pe sârmă” între relația cu Iranul și legăturile cu statele din Golf, calculând inclusiv „ziua de după război” — reconstrucție, reluarea activității economice și investiții — pentru a rămâne bine poziționată de ambele părți ale Golfului. [...]
Amenințarea Iranului de a lovi infrastructura petrolieră din Golf ridică riscul unui șoc energetic regional și pune presiune suplimentară pe securitatea livrărilor din Orientul Mijlociu, într-un moment în care armistițiul cu Statele Unite se apropia de expirare, potrivit Adevărul . Gardienii Revoluției au transmis marți seara că vor „distruge complet” producția petrolieră a țărilor din Golf dacă un atac împotriva Iranului ar fi lansat de pe teritoriul acestora. Mesajul a fost formulat ca avertisment direct către statele vecine din sud. „Vecinii noştri din sud trebuie să ştie că, dacă teritoriul şi instalaţiile lor sunt puse în slujba duşmanilor pentru a ataca naţiunea iraniană, pot spune adio producţiei petroliere din Orientul Mijlociu”, a avertizat comandantul Forţei Aerospatiale a Corpului Gărzilor, Majid Moussavi, citat de agenţia Fars, scrie News. Context: armistițiu fragil și tensiuni în jurul Strâmtorii Ormuz În timpul războiului declanșat pe 28 februarie de atacurile israeliano-americane, Iranul a lansat „multiple atacuri” împotriva monarhiilor din Golf, pe care le acuză că ajută Statele Unite, potrivit articolului. În paralel, a doua rundă de negocieri de pace, care ar fi trebuit să aibă loc la Islamabad, este descrisă ca incertă, pe fondul tensiunilor legate de blocada americană asupra Strâmtorii Ormuz și al acuzațiilor reciproce privind încălcarea armistițiului. Ce urmează: negocieri sub semnul întrebării și semnale contradictorii din SUA Vicepreședintele american JD Vance era așteptat să plece marți dimineață spre Pakistan, dar a rămas la Washington pentru consultări, relatează CNN, conform aceleiași surse. Totodată, președintele american Donald Trump a acuzat Iranul că a încălcat armistițiul cu 24 de ore înainte de expirarea acestuia, ceea ce crește riscul reluării ostilităților și, implicit, al unor noi perturbări în regiune. [...]
Absența publică a noului lider suprem oferă regimului iranian spațiu de manevră în negocieri și în fața criticilor interne , într-un moment în care Teheranul încearcă să-și gestioneze supraviețuirea politică după moartea lui Ali Khamenei, potrivit Adevărul , care citează o relatare CNN. La peste șase săptămâni de la anunțul că Mojtaba Khamenei a devenit lider suprem, acesta rămâne absent din spațiul public, deși apar declarații oficiale în numele lui. Mesajele sunt citite de prezentatori ai televiziunii de stat sau publicate pe canale oficiale, iar în unele cazuri au fost folosite inclusiv imagini generate cu inteligență artificială pentru a-l arăta adresându-se națiunii, alimentând speculații că nu își poate exercita funcția sau că s-ar afla în afara țării. Un vid de imagine care poate funcționa ca „scut” pentru decidenți În contrast cu Ali Khamenei, care intervenea frecvent și public în deciziile majore, noul lider rămâne în umbră, iar ambiguitatea a devenit parte din mecanismul de guvernare. CNN citează surse potrivit cărora Mojtaba Khamenei ar fi fost rănit în atacurile în care au fost uciși tatăl său și mai mulți lideri militari iranieni, suferind o fractură la picior, o vânătaie la ochiul stâng și răni minore la nivelul feței. În paralel, alte relatări „pe surse”, inclusiv ale Reuters, susțin că ar participa la ședințe prin conferințe audio și ar fi implicat în decizii strategice, inclusiv legate de război și de eventuale negocieri cu Statele Unite, însă nivelul real al implicării rămâne neclar. Ali Vaez, directorul programului pentru Iran de la International Crisis Group, spune că Mojtaba „nu este într-o stare în care să poată lua decizii critice sau să microgestioneze negocierile”, dar că sistemul îl folosește pentru „aprobarea finală” a deciziilor majore. În interpretarea sa, absența este exploatată deliberat: atribuirea unor poziții în numele liderului suprem devine o acoperire pentru negociatori în fața criticilor interne. Negocieri externe, presiune internă și întrebarea „cine aprobă” În plan extern, președintele american Donald Trump a afirmat în repetate rânduri că Iranul ar fi trecut printr-o schimbare de regim și i-a descris pe noii interlocutori drept „rezonabili”, susținând că SUA tratează „cu oameni cu totul diferiți” față de trecut. Pe fondul absenței liderului suprem, Teheranul a trimis la discuțiile de la Islamabad o delegație amplă, condusă de președintele parlamentului, Mohammad Bagher Ghalibaf (fost comandant în cadrul Gardienilor Revoluției), alături de ministrul de externe Abbas Araghchi, într-un gest interpretat ca semnal de unitate. Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat după încheierea negocierilor de săptămâna trecută fără acord că delegația iraniană a trebuit să se întoarcă acasă pentru a obține aprobarea liderului suprem sau a „altcuiva”. Potrivit analizei citate, este posibil ca Iranul să fi intrat într-o etapă în care sprijinul vizibil al liderului suprem să nu mai fie indispensabil pentru susținerea unui acord, ceea ce ar schimba modul în care se iau și se legitimează deciziile. Costul ambiguității: fricțiuni în interiorul regimului În interior, neclaritatea privind cine decide produce tensiuni inclusiv în rândul susținătorilor regimului. După ce ministrul de externe a spus că Strâmtoarea Ormuz rămâne deschisă navigației comerciale, presa afiliată statului a reacționat critic, argumentând că o asemenea decizie „necesită aprobarea conducerii” și clarificări oficiale. Și președintele Masoud Pezeshkian a fost criticat după ce și-a cerut scuze față de statele arabe și a sugerat că nu vor mai exista atacuri împotriva acestora. Hamidreza Azizi, cercetător la Institutul German pentru Afaceri Internaționale și de Securitate, apreciază că liderii iranieni trebuie să „meargă pe o sârmă foarte subțire” între presiunile interne și externe, ceea ce indică o dilemă reală. În spatele ușilor închise, Iranul pare să funcționeze cu o autoritate împărțită, însă mecanismul exact rămâne neclar, iar absența lui Mojtaba Khamenei alimentează speculații despre posibile lupte interne. În același timp, Vaez avertizează că regimul nu a depășit pericolul și că miza rămâne supraviețuirea, inclusiv cu riscul revenirii la război — context în care, cel puțin deocamdată, lipsa unei figuri vizibile la vârf rămâne utilă negociatorilor, care se pot proteja mai ușor de criticile interne. [...]
