Știri
Știri din categoria Externe
Experții intervievați pun sub semnul întrebării scenariul în care SUA ar debloca 12 miliarde de dolari (aprox. 55,2 miliarde lei) către Iran înainte de negocieri, iar miza reală ar fi momentul și condiționalitățile oricărei relaxări financiare, care ar putea funcționa ca „linie de salvare” pentru Teheran, potrivit The Jerusalem Post.
Afirmația privind deblocarea banilor a fost publicată de Mehr News Agency, un canal semi-oficial apropiat regimului, care susține că Washingtonul ar fi acceptat eliberarea a 12 miliarde de dolari din active înghețate, plus încă 12 miliarde de dolari (încă aprox. 55,2 miliarde lei) pe parcursul a 60 de zile de negocieri, invocând un presupus memorandum de înțelegere în 14 puncte. Casa Albă nu a confirmat public „termenii” despre care se discută.
Shany Mor, cercetător la Britain Israel Communications and Research Centre (BICOM), spune că Teheranul are un tipar de a publica o „listă de dorințe” prezentată ca termeni deja agreați, profitând de discreția Washingtonului asupra condițiilor unui posibil acord. În evaluarea sa, singurele concesii plauzibile din partea SUA ar fi cele care pot fi retrase rapid dacă Iranul nu își respectă angajamentele sau nu negociază „cu bună-credință”.
Mor avertizează că diferența majoră este între:
În plus, el apreciază că SUA nu ar fi fost supuse unei presiuni suficiente pentru a accepta termenii vehiculați de presa iraniană, chiar dacă perturbările din Strâmtoarea Hormuz au alimentat inflația, iar Iranul a produs unele pagube costisitoare intereselor și facilităților americane din regiune. Dincolo de faptul că Washingtonul nu ar dori un război lung, „nu se află într-un mare dezavantaj”, potrivit analizei sale.
Alexander Grinberg, expert pe Iran la Jerusalem Institute of Strategy and Security (JISS), spune că acordă puțină greutate raportării iraniene, dar este mai dispus să ia în calcul ideea că SUA ar fi putut accepta termeni mai favorabili pentru Iran după lovitura Israelului de duminică asupra Beirutului.
Atacul a vizat un centru de comandă Hezbollah, după ce gruparea susținută de Iran a lansat mai multe atacuri aeriene. Declarații făcute duminică atât de președintele SUA Donald Trump, cât și de președintele parlamentului iranian Mohammad Bagher Ghalibaf ar fi sugerat că lovitura a amenințat negocierile. În același context, oficiali iranieni au declarat pentru The New York Times că regimul nu a atacat Israelul ca răspuns aparent la acțiunea militară israeliană, după o intervenție diplomatică a lui Trump.
Mor avertizează că, dacă un acord „nu este foarte bun”, iar Iranul primește relaxare de sancțiuni și deblocări de active, atunci i se oferă „o mare șansă să se reînarmeze, să se reconstruiască și să continue investiția în rețelele de proxy”.
Din perspectiva Golfului, analistul politic bahrainez Ahmed Alkhuzaie (Khuzaie Associates LLC) spune că o „injecție financiară” ar aduce Teheranului un respiro pe termen scurt, însă fără mecanisme stricte de supraveghere crește probabilitatea ca resursele să fie direcționate către operațiuni de influență regională și către rețele de miliții și proxy din Irak, Siria, Liban și Yemen. El mai susține că Acordul de la Islamabad s-ar baza pe amânări, nu pe rezolvări, menținând riscul ca Iranul să treacă pragul nuclear și alimentând perspectiva unei curse regionale a înarmării.
Menahem Merhavi, de la Harry S. Truman Institute (Universitatea Ebraică din Ierusalim), afirmă că, chiar dacă termenii ar avantaja Teheranul, un astfel de „boost” ar ajuta doar pe termen scurt. În opinia sa, modul în care regimul gestionează economia face improbabilă o ameliorare durabilă, iar Iranul are probleme interne prea mari pentru a-și cumpăra legitimitatea.
„Văd mai multă frustrare înainte. Nu vor avea pe cine să dea vina pentru condițiile grave ale economiei.”
În lipsa confirmării publice din partea Casei Albe, concluzia comună a experților citați este că discuția relevantă nu este doar „dacă” se deblochează bani, ci „când” și în ce condiții — pentru că o deblocare timpurie ar putea schimba rapid capacitatea Iranului de a-și finanța agenda regională și de a-și consolida poziția înaintea negocierilor.
Recomandate
Donald Trump a susținut că Benjamin Netanyahu „aproape a deraiat” înțelegerea SUA–Iran , într-un moment în care acordul ar urma să deschidă o nouă rundă de negocieri pe dosarul nuclear iranian, potrivit The Jerusalem Post . Declarațiile au fost făcute de Trump într-un interviu acordat The New York Times, la scurt timp după anunțul că Washingtonul și Teheranul au ajuns la un memorandum de înțelegere. Trump l-a descris pe premierul israelian drept „un tip foarte dificil” și a spus că Netanyahu „ar trebui să fie foarte recunoscător” SUA pentru negocierea acordului, argumentând că, „dacă Iranul ar avea o armă nucleară, Israelul nu ar mai exista nici două ore”. Memorandumul de înțelegere dintre Teheran și Washington a fost anunțat duminică și urmează să fie semnat vineri, în Elveția . Ce urmează după semnare Potrivit vice-ministrului iranian de Externe, Kazem Gharibabadi, semnarea acordului va declanșa 60 de zile de negocieri suplimentare privind programul nuclear al Iranului și „alte chestiuni”. Trump a mai spus că, dacă nu se ajunge la un acord nuclear final cu Teheranul, SUA ar relua atacurile asupra Iranului și ar deveni „gardianul Orientului Mijlociu”. Publicația notează că informațiile sunt în curs de actualizare. [...]
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz devine miza economică imediată după ce SUA și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere pentru încheierea conflictului, iar traficul maritim ar urma să fie reluat treptat, potrivit HotNews . Donald Trump a spus că vineri va avea loc o ceremonie oficială de semnare la Geneva și că strâmtoarea va fi „complet deschisă”. Președintele SUA a declarat, înaintea reuniunii G7, că acordul este „semnat în întregime” și că textul memorandumului ar urma să fie făcut public la scurt timp după semnarea oficială. Trump a precizat că nu știe dacă va participa la ceremonia de vineri, dar că vicepreședintele JD Vance va fi prezent. JD Vance a afirmat că documentul a fost semnat digital duminică și că, „deocamdată”, nu au fost eliberate fonduri pentru Iran. În privința sancțiunilor, Trump a condiționat orice ridicare de „comportamentul” Teheranului. Ce se schimbă pentru transportul maritim și energie Un oficial american, citat de Reuters, a spus că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar contribui la soluționarea crizei energetice globale provocate de război, care a lovit economia globală. Acesta a anticipat o creștere „semnificativă” a traficului, deja începută, dar a avertizat că revenirea la normal nu va fi rapidă. Potrivit aceluiași oficial, strâmtoarea va fi deschisă fără taxe timp de 60 de zile, conform acordului dintre SUA și Iran. Ce nu este încă limpede: termenii și condițiile politice Termenii memorandumului nu sunt cunoscuți în întregime și nu au fost publicați. Un oficial american a declarat pentru Reuters că se așteaptă ca aceștia să fie făcuți publici în următoarele 24–48 de ore, însă Trump a indicat că publicarea ar putea avea loc după vineri. Deși Trump a spus că navele au început deja să traverseze strâmtoarea, armata americană le-a transmis transportatorilor că nu a ridicat încă blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce sugerează că reluarea fluxurilor ar putea rămâne graduală și dependentă de măsuri operaționale. Armistițiu de 60 de zile și dosarele rămase deschise Conform declarațiilor ambelor părți, acordul ar urma să prelungească armistițiul pe o perioadă de negociere de 60 de zile, în care negociatorii ar urma să decidă asupra unor chestiuni controversate, inclusiv viitorul programului nuclear al Iranului. Vance a spus că acordul ar putea permite, în cele din urmă, accesul Iranului la un fond de reconstrucție de până la 300 de miliarde de dolari, cu condiția renunțării la material nuclear, fond care ar urma să fie finanțat de vecinii arabi din Golf. Riscul major: condiționarea de evoluțiile din Liban Soarta imediată a pactului ar putea depinde de Liban, unde Israelul luptă cu Hezbollah. Iranul a susținut că acordul preliminar impune încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, în timp ce Israelul a transmis că își rezervă dreptul de a acționa împotriva amenințărilor Hezbollah. Surse din domeniul securității au spus că luptele din sudul Libanului s-au atenuat, dar nu au încetat complet. În acest context, un oficial israelian a descris acordul, în discuții private cu Reuters, drept „oribil pentru Israel”, iar ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că Israelul va rămâne „pe termen nelimitat” în zonele ocupate din sudul Libanului. [...]
Iran condiționează acordul cu SUA de includerea Libanului , iar semnarea unui memorandum de înțelegere este programată pentru vineri, la Geneva, potrivit The Jerusalem Post . Teheranul susține că proiectul de document menționează Libanul de trei ori și cere încetarea războiului „pe toate fronturile”, precum și respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării. Declarațiile au fost făcute luni de purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, Esmaeil Baghaei, care a indicat că Iranul pregătește vizite diplomatice în state din regiune înainte de semnarea acordului, prevăzută pentru 15 iunie 2026, la Geneva (Elveția). Ce schimbă includerea Libanului în arhitectura acordului Mesajul Teheranului sugerează că înțelegerea cu SUA nu este tratată ca un aranjament bilateral limitat, ci ca un cadru care ar urma să acopere și dimensiunea regională a conflictului. Baghaei a spus că memorandumului îi este atribuit explicit un obiectiv de „încetare a războiului pe toate fronturile”, cu referire directă la Liban și la necesitatea respectării suveranității acestuia. Calendarul semnării și pașii procedurali Baghaei a precizat că decizia finală privind „modul și mecanismul” de semnare a memorandumului urmează să fie luată „astăzi și mâine”, iar rezultatul va fi anunțat oficial. Confirmare din partea președintelui iranian Președintele iranian Masoud Pezeshkian a confirmat luni pentru agenția iraniană Tasnim News intenția guvernului de a semna acordul. În declarația citată, el a susținut că rezultatul a fost obținut prin acțiunile autorităților iraniene și a afirmat că, deși „inamicul” ar fi mizat pe destabilizarea țării în timpul războiului, „situația a fost bine gestionată”. Materialul este prezentat ca „în curs de actualizare”. [...]
Israel ar trebui să-și mute o parte din efort de la lovituri militare la o strategie politică și financiară de erodare a rețelei Iran–Hezbollah , pentru că forța, singură, nu livrează o „victorie finală” împotriva actorilor motivați ideologic și dispuși să susțină costuri mari, argumentează o analiză de opinie din The Jerusalem Post . Autorul pornește de la ideea că ultima rundă de confruntare cu Iranul arată determinarea regimului de a continua lupta și de a-și coordona proxy-urile rămase – Hezbollah în Liban, houthi în Yemen și miliții șiite în Irak – pentru a semnaliza că „Axa Rezistenței” rămâne relevantă. În acest context, răspunsul Israelului ar fi fost, în esență, escaladarea forței („mai multă forță”), cu mențiunea că o eventuală intervenție a președintelui SUA, Donald Trump, ar putea opri o astfel de direcție, potrivit textului. De ce „mai multă forță” nu închide conflictul Analiza susține că, în conflicte cu state sau organizații animate de ideologii religioase ori naționaliste și hotărâte să nu capituleze, loviturile decisive rapide sunt improbabile. În astfel de cazuri, războaiele tind să se prelungească sau să continue la intensități variabile, iar „victoria finală” rămâne greu de atins, cu exemple istorice invocate (Vietnam, Afganistan, Irak, Ucraina). Ca alternativă, textul propune o „a treia cale”: o abordare indirectă și discretă, bazată pe subversiune și manevrare, pentru a destabiliza adversarul din interior, a-l slăbi și, eventual, a-i schimba regimul pe termen lung. Autorul notează că o astfel de metodă a fost folosită în special împotriva Iranului, inclusiv prin acțiuni atribuite Mossad pentru sabotarea programului nuclear și asasinate ale unor oameni de știință, însă obiectivele finale (oprirea unui Iran nuclear sau răsturnarea regimului) nu au fost atinse până acum. Pivotul propus: slăbirea proxy-urilor prin instrumente politice și economice În locul unei concentrări exclusive pe „inima” (Iran), analiza recomandă slăbirea „membrelor” (proxy-urile), prin mijloace adaptate fiecărui teatru. Siria este prezentată ca studiu de caz: ieșirea ei din cercul proxy-urilor ar fi fost, în principal, rezultatul unui proces intern început cu revolta din 2011, la care Israelul ar fi contribuit prin slăbirea regimului. Libanul și Hezbollah: miza este statul, nu doar arsenalul „Provocarea principală” este Hezbollah, iar argumentul central este că, atât timp cât Israelul ocupă teritoriu libanez, organizația își poate întări narațiunea de „protector al Libanului”. În consecință, Israelul ar trebui să sprijine un proces intern libanez de limitare a puterii Hezbollah, într-un moment în care discursul din Liban despre o înțelegere cu Israelul s-ar fi schimbat semnificativ, inclusiv la nivelul președintelui și guvernului, potrivit opiniei. Elementele-cheie ale strategiei descrise în text includ: mobilizarea statelor din regiune și a comunității internaționale (SUA, Uniunea Europeană, Banca Mondială) într-un efort coordonat; o strategie politică și diplomatică pe termen lung, nu doar dezarmare și livrări suplimentare de arme către armata libaneză; încercări persistente de acord cu statul libanez, pentru a crea o separare între instituțiile oficiale și Hezbollah; o retragere israeliană din sudul Libanului, prezentată discret ca fiind condiționată de dezarmarea Hezbollah, pentru a crea un „orizont politic” și presiune internă (inclusiv din partea șiiților strămutați din satele din sud); întărirea armatei libaneze cu personal și echipamente avansate, inclusiv printr-o combinație de armament occidental finanțat de state din Golf și instruire în Iordania sau Egipt (scenariu prezentat ca posibilă soluție). Un punct cu relevanță economică și operațională este că autorul descrie Hezbollah ca o infrastructură complexă, nu doar o forță militară: „bănci, clinici, supermarketuri subvenționate, școli” și alte servicii. În această logică, cheia ar fi ca statul libanez să ocupe acest „vid”, împreună cu actori șiiți din afara Hezbollah, inclusiv prin sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția sudului – în contrast cu reconstrucția finanțată anterior din bani iranieni după 2006, potrivit textului. Ce ar urma să câștige Israelul, în această logică Analiza susține că o politică „sub radar” în Liban și Yemen ar reduce antagonismul generat de utilizarea deschisă a forței și ar avea șanse mai mari să producă rezultate pe termen lung, inclusiv o reintegrare diplomatică regională a Israelului după deteriorarea imaginii sale internaționale. Concluzia autorului este că „mai puțină forță” ar putea produce „mai multă putere”, de data aceasta prin diplomație. [...]
Acordul de pace SUA–Iran, care ar include redeschiderea Strâmtorii Hormuz și oprirea blocadei americane asupra Iranului, este tratat de liderii internaționali ca un potențial factor de detensionare cu efect direct asupra pieței energiei , potrivit Reuters . Oficialii americani și iranieni au spus duminică că au convenit o înțelegere pentru a pune capăt războiului, ceea ce ar putea duce la scăderea prețurilor la energie odată cu reluarea transporturilor de petrol prin acest culoar maritim critic. Miza economică imediată este Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru exporturile de petrol. Reuters notează că acordul ar prevedea redeschiderea strâmtorii și reluarea livrărilor, un element urmărit îndeaproape de piețe. ONU: „pas critic” și cadru pentru negocieri ulterioare Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a transmis că acesta „salută anunțul” privind acordul, care ar include „o încetare a focului imediată și permanentă”, redeschiderea Strâmtorii Hormuz și „un cadru pentru negocieri ulterioare”. „Acesta reprezintă un pas critic către soluționarea pașnică a conflictului.” Marile capitale europene: accent pe navigație și dosarul nuclear Într-o declarație comună, liderii E4 (Marea Britanie, Franța, Germania și Italia) au reiterat că „Iranul nu trebuie să dobândească niciodată o armă nucleară” și au spus că sunt pregătiți să lucreze cu SUA, Iran și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în acest sens. Premierul britanic Keir Starmer a cerut restabilirea „libertății de navigație” în Strâmtoarea Hormuz și a repetat poziția privind interdicția ca Iranul să obțină armă nucleară. Președintele francez Emmanuel Macron a cerut „implementarea rapidă și deplină” a acordului de către toate părțile și a spus că înțelegerea trebuie să permită „redeschiderea urgentă și necondiționată” a Strâmtorii Hormuz, menționând că o misiune internațională stabilită împreună cu Regatul Unit este pregătită să sprijine acest demers. Cancelarul german Friedrich Merz a calificat acordul drept o „descoperire diplomatică” și a spus că acesta ar putea deschide calea către „o economie globală revigorată” și un Orient Mijlociu mai sigur, subliniind că implementarea trebuie făcută „cu determinare”. Asia-Pacific: stabilitate regională și securitatea rutelor comerciale Premierul australian Anthony Albanese a salutat acordul și a insistat asupra nevoii de „reținere” și „angajament constructiv” pentru a preveni o nouă escaladare, arătând că prelungirea războiului amplifică impactul. Premierul japonez Sanae Takaichi a spus că Japonia „speră puternic” ca navigația „liberă și sigură” prin Strâmtoarea Hormuz să fie asigurată „în practică” și ca un acord final privind dosarul nuclear iranian și alte chestiuni să fie atins cât mai curând. Ministrul de externe al Noii Zeelande, Winston Peters, a descris înțelegerea drept un „acord constructiv” și „un pas” către reducerea tensiunilor într-o regiune „critică pentru securitatea economică globală”, punctând că dialogul și diplomația rămân cele mai eficiente mijloace de rezolvare a problemelor vechi. Ce rămâne de urmărit Din reacțiile citate de Reuters, două condiții apar ca esențiale pentru ca acordul să producă efecte economice: implementarea efectivă a încetării focului și redeschiderea Strâmtorii Hormuz, respectiv continuarea negocierilor pe tema programului nuclear al Iranului, cu implicarea AIEA. Reuters notează că reluarea transporturilor de petrol prin strâmtoare ar putea pune presiune de scădere pe prețurile energiei, însă amploarea efectului depinde de aplicarea acordului în teren. [...]
Un acord anunțat între SUA și Iran ar putea debloca Strâmtoarea Ormuz și reduce presiunea pe piața petrolului , însă conținutul înțelegerii rămâne neclar, potrivit HotNews , care citează informații publicate de BBC. Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat că s-a ajuns la un „acord de pace” între SUA și Iran, care ar urma să pună capăt „operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, conform BBC . Acordul ar urma să fie semnat oficial vineri, în Elveția, însă detaliile despre ce include – sau ce exclude – sunt încă în curs de publicare. În acest context, Donald Trump a afirmat că „petrolul va curge” după semnarea acordului, deși, la acest moment, nu există suficiente informații publice pentru a evalua concret ce se schimbă în teren și în ce calendar. De ce contează: Strâmtoarea Ormuz, rută-cheie pentru petrol și gaze Războiul ar fi început pe 28 februarie, după atacuri americane și israeliene în Iran, ceea ce a determinat Iranul să atace Israelul și state aliate cu SUA din Golf și să închidă „efectiv” Strâmtoarea Ormuz, descrisă drept o rută-cheie pentru transportul petrolului și gazelor. Un analist citat de BBC notează că orice evoluție care duce la eliberarea Strâmtorii Ormuz ar fi „binevenită” pentru industria maritimă globală și economia mondială, dar și pentru Iran. În același timp, aceeași analiză susține că pagubele economice pentru Iran, ca urmare a blocadei navale asupra porturilor din Golf, au fost „uriașe”, chiar dacă Teheranul ar fi încercat să minimizeze public efectele. Ce rămâne neclar: efectul în Liban și componenta nucleară Ministrul adjunct de externe al Iranului a confirmat la televiziunea de stat că a fost finalizat un acord, iar comandamentul militar superior al țării l-a prezentat ca pe o victorie pentru Teheran. Totuși, nu este clar dacă înțelegerea va aduce un răgaz Libanului, în condițiile în care „două armistiții anterioare nu au produs efecte”. Pe termen mai lung, testul major invocat în analiză este dacă acordul reduce, așa cum susține președintele SUA, riscul ca Iranul să dezvolte o armă nucleară. În oglindă, este menționată și temerea că membri ai liniei dure din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) ar putea încerca să accelereze în secret obținerea unei bombe, ca măsură de descurajare față de un nou atac. [...]
