Panourile solare pe acoperiș nu pot înlocui rapid fermele solare, iar motivul ține mai ales de politici publice și costuri, potrivit unei analize publicate de BGR. Chiar dacă tehnic o locuință poate ajunge să funcționeze 100% pe energie solară, consumatorii mari – în special centrele de date – mențin nevoia de capacități dedicate, la scară industrială.

La nivel operațional, comparația de scară rămâne dificilă pentru acoperișuri. BGR notează că o fermă solară de 100 MW poate ocupa 640 de acri (aprox. 259 de hectare), ceea ce ar însemna acoperirea cu panouri a cel puțin aceleiași suprafețe de acoperișuri pentru a o „anula” – și, în practică, chiar mai mult, deoarece instalațiile la scară de utilitate sunt mai eficiente decât panourile montate fragmentat pe proprietăți private.

De ce fermele solare rămân relevante: eficiență și consumatori mari

Argumentul central este că locuințele nu sunt cei mai mari consumatori de energie. În „era centrelor de date”, necesarul de panouri pentru a alimenta astfel de clădiri arată, în interpretarea publicației, că fermele solare au în continuare un rol puternic în mixul energetic.

În plus, eficiența mai bună a proiectelor la scară mare (utility-scale) înseamnă că aceeași cantitate de energie poate fi obținută mai predictibil și mai concentrat decât prin mii sau milioane de instalații mici, dispersate.

Ce ar putea schimba ecuația: acoperișuri peste tot, dar cu condiții greu de îndeplinit

BGR admite că panourile pot fi instalate pe „aproape orice tip de acoperiș” și că, teoretic, dacă fiecare clădire ar avea panouri, fermele solare ar putea deveni redundante. Ca exemplu de ordinul mărimii, publicația compară cea mai mare fermă solară din SUA, din deșertul Mojave, care acoperă peste 4.600 de acri (aprox. 1.861 de hectare), cu suprafața de teren urban „conveiat sau dezvoltat” din Las Vegas, de 44.000 de acri (aprox. 17.806 hectare). Ideea: la nivel de oraș, există suficientă suprafață construită încât, în scenariul maximal, acoperișurile ar putea face o parte din capacitățile dedicate mai puțin necesare.

Principalul blocaj: reglementarea și economia investiției

Motivul pentru care nu vedem panouri pe fiecare acoperiș este, în analiza BGR, „lipsa politicilor publice”. Concret, ar fi nevoie de:

• un cadru reglementat prin care persoanele și companiile să poată transfera energia în exces în rețea;
• prețuri standardizate pentru servicii și utilități legate de solar.

Pe partea economică, fără stimulente guvernamentale, mulți sunt descurajați de costul inițial ridicat și de perioada lungă de recuperare. Publicația menționează un reper: poate dura până la 15 ani până când panourile instalate acasă „se plătesc singure”. În cazul instalațiilor comerciale, recuperarea este de regulă mai rapidă, dar rămâne un efort financiar pe care nu toți vor să și-l asume.

În scenariul în care panourile ar deveni obligatorii pentru clădiri rezidențiale și comerciale, BGR subliniază că ar fi necesare și măsuri de eficientizare dificil de generalizat: reducerea umbrelor pe proprietate și baterii pentru stocarea energiei în exces. Concluzia analizei este că aceste condiții nu sunt nici deosebit de dorite, nici practice la scară largă, ceea ce face puțin probabilă, pe termen scurt, „ieșirea din joc” a fermelor solare.