Știri
Știri din categoria Educație
România rămâne în coada clasamentului la finanțarea educației per elev, un decalaj care se traduce în presiune pe infrastructura școlară și pe resursele disponibile în școli, potrivit unei analize publicate de Economedia, pe baza datelor OCDE (Education at a Glance 2025) prelucrate de Visual Capitalist.
În timp ce statele din Europa de Vest și America de Nord alocă, în general, între 18.000 și 21.000 de dolari (aprox. 82.800–96.600 lei) pe elev anual, România se află în partea inferioară a clasamentului, cu un nivel „semnificativ mai mic” decât media OCDE, indicată la aproximativ 15.000 de dolari (aprox. 69.000 lei) pe elev.
Diferența față de țările din vârful clasamentului este „de mai multe ori mai mare”, iar analiza leagă acest ecart de investițiile în educație, infrastructura școlară și resursele pentru elevi. În practică, astfel de diferențe tind să se reflecte în calitatea clădirilor, dotări, acces la tehnologie și condițiile de predare.
Luxemburg este liderul global, cu peste 31.000 de dolari (aprox. 142.600 lei) per elev anual, urmat de Norvegia, Austria și Statele Unite, fiecare cu peste 19.000–22.000 de dolari (aprox. 87.400–101.200 lei) per elev.
În Europa de Est și în economiile emergente, mai multe țări sunt la coada clasamentului, cu investiții mult sub media OCDE. În același grup regional, Polonia și Ungaria sunt menționate în jurul valorilor de 10.000–11.000 de dolari (aprox. 46.000–50.600 lei) per elev.
În afara Europei, Mexic, Turcia și Africa de Sud investesc aproximativ 4.000–5.000 de dolari (aprox. 18.400–23.000 lei) per elev, iar Peru este indicat la aproximativ 2.600 de dolari (aprox. 12.000 lei).
Datele OCDE citate în analiză sugerează că nivelul investițiilor în educație diferă în funcție de resursele economice și de prioritățile fiecărui stat. În acest context, poziționarea României indică un risc structural: un sistem subfinanțat are mai puțin spațiu pentru modernizare și pentru reducerea diferențelor de calitate, ceea ce poate afecta pe termen lung competențele forței de muncă și productivitatea.
Recomandate
În educație, „ ipotetic ” e un semnal de rigoare: separă presupunerile de fapte. Dexonline propune pe 11 iunie 2026 cuvântul „ipotetic”, definit ca „bazat pe o ipoteză; prezumtiv, presupus; nesigur”, cu etimologie din francezul „hypothétique”. În practică, termenul contează în școală și universitate pentru că obligă la precizie: o afirmație „ipotetică” nu este verificată, ci formulată ca posibilă, în baza unei ipoteze. În evaluări, proiecte sau lucrări, diferența dintre „ipotetic” și „demonstrat” poate schimba atât concluziile, cât și modul în care sunt notate argumentele. Ce înseamnă „ipotetic” (și cum se folosește corect) Dexonline indică trei nuanțe apropiate: „bazat pe o ipoteză” (pleacă de la o presupunere de lucru); „prezumtiv, presupus” (acceptat provizoriu, fără confirmare); „nesigur” (nu are certitudine). În limbajul educațional, „ipotetic” e util mai ales când elevul sau studentul: formulează un scenariu de tip „dacă… atunci…”; propune o explicație posibilă, dar încă netestată; delimitează explicit ce știe din date și ce deduce. Exemple în context educațional Într-un eseu: „Ipoteza mea este că…; rezultatul rămâne ipotetic până la verificare.” Într-un proiect: „Modelul descrie un caz ipotetic, nu o situație observată.” La științe: „Explicația este ipotetică în lipsa măsurătorilor.” În toate aceste situații, cuvântul funcționează ca o etichetă de „provizoriu”: ajută cititorul (profesor, evaluator, coleg) să înțeleagă nivelul de certitudine al ideii. De ce contează pentru elevi și profesori Folosirea corectă a termenului reduce confuziile dintre opinie, presupunere și concluzie susținută de dovezi. În plus, îi încurajează pe elevi să-și construiască argumentele în pași: ipoteză → testare → concluzie, în loc să prezinte presupunerile ca fapte. [...]
Femeile reprezintă 57% din angajații din tehnologie și cercetare din România , un nivel peste media Uniunii Europene, iar această structură a forței de muncă poate atenua deficitul de specialiști din domeniile tehnice, potrivit Digi24 , pe baza datelor Eurostat . În total, aproape două milioane de angajați lucrează în România în domenii tehnice sau de cercetare, iar 1.150.000 dintre ei sunt femei. Procentul de 57% este „puțin peste” media europeană de 53%, ceea ce plasează România pe primele locuri în Europa la ponderea femeilor în aceste ocupații, conform aceleiași surse. Unde sunt cele mai multe joburi tehnice ocupate de femei Distribuția regională este relativ echilibrată, însă cele mai multe femei care ocupă posturi tehnice sunt în sudul țării și în București-Ilfov. La polul opus, cele mai puține sunt în vest și sud-vest, potrivit datelor citate. Ce se schimbă în educație și pe piața muncii Rectorul Universității Tehnice din Iași, Dan Cașcaval, spune că a crescut „sensibil” numărul fetelor în inginerie mecanică și construcții, iar în zona de automatică și calculatoare și în electronică creșterea este și mai vizibilă. La nivel european, numărul femeilor care aleg profesii tehnice a crescut cu aproape o treime în ultimii 10 ani, iar România este „în top”, mai notează Digi24 . Persistă diferențe între „administrație tehnică” și industrie Deși ponderea femeilor este ridicată în ansamblu, sociologul Ștefan Cojocaru atrage atenția că distribuția pe tipuri de activități rămâne inegală: „Avem o administrație tehnică feminizată, dar muncile hard, cele de industrie, de inginerie, sunt în continuare masculinizate.” În paralel, femeile care lucrează în domeniu spun că nu au scăpat complet de prejudecăți, iar stereotipul că ar fi „un domeniu al bărbaților” le poate pune presiune să „dovedească mai mult”, potrivit mărturiilor din material. În Europa, Letonia, Ungaria și Estonia sunt menționate ca state cu cele mai multe femei angajate în domenii tehnice, depășind 60% în anumite regiuni. [...]
„Năstrușnicie” înseamnă o ciudățenie concretă, cu efect în comportament , nu doar o idee „trăsnită”, potrivit definiției publicate de Dexonline la rubrica „ Cuvântul zilei ” din 7 iunie 2026. În dicționar, „năstrușnicie” este substantiv feminin și desemnează „faptă, idee, comportare etc. năstrușnică; ciudățenie”. Cu alte cuvinte, termenul acoperă atât gesturi, cât și decizii sau atitudini ieșite din tipar, cu accent pe caracterul lor neobișnuit. Din punct de vedere al formării cuvântului, Dexonline indică derivarea din „năstrușnic” prin adăugarea sufixului „-ie”, mecanism frecvent în română pentru a transforma o însușire (adjectiv) într-o noțiune (substantiv) care numește manifestarea acelei însușiri. În uz educațional, „năstrușnicie” poate fi util tocmai pentru precizia lui: nu descrie doar excentricitatea ca etichetă, ci „ciudățenia” ca fapt observabil – o nuanță care ajută la redactare și la înțelegerea textelor literare sau a comentariilor de limbă. [...]
„Învălmășeală” descrie atât aglomerația dezordonată, cât și confuzia. În selecția „ Cuvântul zilei ” de sâmbătă, 30 mai 2026, Dexonline propune un termen util în educație și comunicare, pentru că acoperă, cu aceeași rădăcină, situații concrete (mulțimi, lucruri îngrămădite) și stări abstracte (zăpăceală, neorânduială). Potrivit definiției din dicționar, „învălmășeală” înseamnă, în primul rând, „îngrămădire dezordonată de lucruri sau de ființe”, asociată cu „forfoteala unei mulțimi” și „neorânduială”. Prin extensie, termenul poate desemna „zgomot mare, zarvă”, iar în sens figurat se referă la „confuzie, zăpăceală”. Un al doilea sens indicat este cel de „luptă, încăierare”, sinonim cu „învălmășag”, ceea ce arată că termenul poate descrie nu doar dezordinea pasivă, ci și o situație tensionată, cu interacțiuni fizice. Cum se folosește corect, în contexte educaționale În practică, cuvântul e relevant pentru a diferenția între: dezordine și aglomerație (o mulțime care se îngrămădește, obiecte amestecate); zgomot și zarvă (o situație în care nivelul sonor devine dominant); confuzie (o „învălmășeală” de idei, informații sau mesaje); încăierare (când dezordinea escaladează într-un conflict). Din punct de vedere al formării, Dexonline notează că termenul provine din „învălmăși” + sufixul „-eală”, ceea ce îl plasează în familia de substantive care denumesc acțiuni sau stări. Într-un registru educațional, „învălmășeală” funcționează ca un instrument de precizie: poate descrie atât o situație observabilă (aglomerarea), cât și efectul ei asupra înțelegerii (confuzia), fără a recurge la formulări vagi. [...]
Abandonul școlar rămâne un cost economic recurent, de ordinul miliardelor de euro, care se vede direct în deficitul de forță de muncă și în consum , pe fondul unei rate încă ridicate a părăsirii timpurii a școlii în România, potrivit Wall-Street , care citează date OECD și estimări AmCham România – Universitatea din București. România avea în 2024 o rată de 16,8% a tinerilor între 18 și 24 de ani care au abandonat școala, față de media UE de 9,4%, conform unui studiu OECD . Deși indicatorul s-a redus ușor față de acum un deceniu, nivelul rămâne printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, în timp ce alte state, precum Spania și Bulgaria, au reușit să coboare semnificativ rata. În mediul rural, aproape 1 din 4 copii (26,3%) abandonează școala sau nu o finalizează. La tranziția spre liceu, între 15 și 19 ani, aproape 1 din 3 copii (32%) nu mai este înscris în nicio formă de învățământ, potrivit rapoartelor OCDE citate în articol. Nota de plată pentru economie: venituri mai mici și presiune pe bugete Legătura cu piața muncii este una directă: analize OECD din 2025 arată că rata de ocupare la adulții de 25–64 de ani crește odată cu nivelul de calificare. În termeni de impact financiar, un raport realizat de AmCham România și Universitatea din București (2024), citat de Wall-Street, estimează că abandonul școlar costă economia românească 2,3 miliarde euro anual (aprox. 11,5 miliarde lei), iar pierderile cumulate din ultimii 11 ani depășesc 15,7 miliarde euro (aprox. 78,5 miliarde lei). La nivel individual, un elev care abandonează școala ar urma să câștige pe durata vieții cu aproape 200.000 euro mai puțin (aprox. 1 milion lei) decât un absolvent de liceu, ceea ce înseamnă, în lanț, venituri mai mici, consum mai redus și contribuții mai mici la taxe și la sistemele sociale. Articolul indică și o pierdere medie de 23.000 de elevi pe cohortă, începând cu 2005. Ce încearcă să schimbe: intervenții pe termen lung și folosirea facilităților fiscale În acest context, asociația EduAct lansează campania de conștientizare „Anii lor absenți ne lipsesc tuturor”, prezentată ca un apel către companii, instituții și cetățeni, pornind de la ideea că abandonul școlar afectează atât oferta de angajați, cât și baza de consumatori. EduAct spune că a construit un model de intervenție pe întreg traseul școlar (primar, gimnazial, liceu), care combină educația non-formală cu literația digitală și orientarea profesională, în școli identificate ca vulnerabile, cu peste 1.400 de beneficiari anual. Președinta asociației, Ioana Breazu, susține că intervențiile susținute pe minimum 2–4 ani pot reduce semnificativ abandonul, iar efectele nu apar imediat: „Intervenția susținută pe minimum 2–4 ani a redus rata de abandon cu până la 54% față de grupurile de control. (...) Ce e interesant e că nu au existat efecte considerabile după primul an. Abia în al doilea an scorurile medii la testele academice au crescut semnificativ.” Campania are și un obiectiv de mobilizare financiară, prin: redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit; parteneriate cu companii; donații individuale, punctuale sau recurente. Totodată, articolul menționează facilitatea fiscală D177, prin care companiile pot cere redirecționarea către ONG-uri a unei părți din impozitul pe profit deja plătit la ANAF, în termen de 45 de zile, printr-o procedură administrativă. De ce contează pentru companii Mesajul central pentru mediul privat este că problema nu se oprește la „lipsa de candidați”: abandonul școlar reduce structural și puterea de cumpărare. În plus, Wall-Street notează că, potrivit Deloitte Global Gen Z and Millennial Survey 2024, aproximativ 70% dintre tinerii profesioniști iau în considerare responsabilitatea socială a angajatorului când evaluează ofertele de muncă, ceea ce poate influența și competiția pentru talente. [...]
„Compulsiune” descrie o conduită în care persoana se simte constrânsă să acționeze , sub presiunea unei forțe interne obsesionale, cu teamă de angoasă și culpabilitate, potrivit DEX Online , în „Cuvântul zilei” din 27 mai 2026. Termenul este relevant în educație și sănătate mintală prin felul în care delimitează comportamentele „făcute cu greu” de cele declanșate de o constrângere psihică. DEX definește „compulsiune” (substantiv feminin) ca „tip de conduită în care individul se simte constrâns a acționa sub efectul unei forțe interne obsesionale, amenințat de angoasă, de culpabilitate”, cu etimologie din franceză („compulsion”). În practică, definiția indică un mecanism: acțiunea nu este doar o alegere sau un obicei, ci o reacție la o presiune internă, asociată cu disconfort psihic. Într-un context educațional, cuvântul ajută la formularea mai precisă a unor situații întâlnite în discuții despre comportament și autocontrol, de exemplu: când un elev repetă un gest sau o verificare „ca să se liniștească”, deși știe că nu e necesar; când o persoană descrie că „nu se poate opri”, iar oprirea ar crește anxietatea sau sentimentul de vinovăție. [...]
