COST$994.62+0.84%

Marina SUA începe să instaleze pe patru distrugătoare un interceptor anti-dronă cu cost mai mic, „Coyote”, pentru a reduce presiunea financiară și riscul de epuizare rapidă a muniției în fața atacurilor în roi. Informația este relatată de iThome, care citează Naval News și arată că sistemul, produs de Raytheon, a fost deja montat pe distrugătorul din clasa Arleigh Burke USS „Carl M. Levin”.

Miza este una operațională și de buget: atacatorii pot folosi drone ieftine, adesea în „roi” (grupuri numeroase coordonate), în timp ce apărătorii se bazează frecvent pe interceptări explozive sau prin impact, scumpe și disponibile în număr limitat. Potrivit materialului, doctrina „o lovitură, o țintă” duce la costuri de interceptare care pot ajunge la „zeci de mii de dolari” per angajare, ceea ce devine greu de susținut financiar în scenarii cu volum mare.

De ce contează: „adâncimea muniției” devine o vulnerabilitate

Publicația descrie o problemă recurentă în apărarea antiaeriană apropiată: în cazul unui atac masiv, interceptoarele clasice se consumă rapid, iar nava poate rămâne fără „adâncime de muniție” (capacitatea de a susține un număr mare de angajări succesive). Într-un astfel de context, chiar și un sistem performant poate fi împins spre limită dacă fiecare interceptare este scumpă și stocul este mic.

Ce este „Coyote” și cum ar urma să fie folosit

„Coyote” este prezentat ca o platformă de interceptare anti-dronă care, la rândul ei, este o dronă. Conform articolului, poate distruge ținte fie cu un focos, fie prin lovire directă, iar după misiune poate fi recuperată cu ajutorul unei plase.

iThome mai notează că armata americană a început să introducă platforma pentru testare și pune accent pe componenta de operare în rețea: „Coyote” poate funcționa ca nod într-o rețea de comandă-control pentru apărare aeriană în zona înaintată, interconectându-se cu alte unități „Coyote”.

Componenta de operare în rețea: alocare automată de ținte

Un element cheie menționat este capacitatea de coordonare între interceptori: aceștia își pot distribui țintele și pot decide strategia de atac fără operare manuală, inclusiv prin configurarea „câmpului de atac” pentru a gestiona simultan mai multe ținte aeriene. În logica descrisă de sursă, automatizarea și cooperarea între interceptori sunt menite să crească eficiența în scenarii cu roiuri, unde viteza de reacție și numărul de angajări contează la fel de mult ca performanța fiecărei interceptări.