Știri
Știri din categoria Apărare
Marea Britanie a ridicat de la sol două avioane Typhoon după ce un aparat neidentificat s-a îndreptat spre spațiul aerian britanic, într-un incident care alimentează din nou presiunea operațională asupra apărării aeriene în contextul tensiunilor cu Rusia, potrivit Focus.
Avioanele Royal Air Force (RAF) au decolat marți din nordul Scoției pentru a monitoriza și, dacă ar fi fost necesar, a opri aeronava. Un purtător de cuvânt al RAF a precizat însă că interceptarea nu a mai fost necesară, deoarece aparatul a rămas în afara spațiului aerian al Regatului Unit.
Identitatea aeronavei nu a fost confirmată oficial. Totuși, The Telegraph și portalul itv.com au relatat că ar fi putut fi vorba despre un bombardier rusesc cu rază lungă de acțiune, mențiune pe care autoritățile britanice nu au validat-o public.
În această ipoteză, episodul s-ar înscrie într-o serie mai lungă de acțiuni considerate provocatoare în proximitatea Regatului Unit, notează publicația.
Focus enumeră mai multe incidente atribuite activității militare ruse în zonă:
Focus îl menționează și pe Keir Starmer, premierul Marii Britanii, ca fiind unul dintre cei mai activi susținători ai Ucrainei, element care poate amplifica sensibilitatea Londrei la astfel de incidente.
Recomandate
Războiul din Iran a expus limitele de reacție ale armatei britanice , amplificând presiunea politică asupra premierului Keir Starmer să accelereze investițiile în apărare, după ani de avertismente privind reducerea capacităților militare, potrivit The Jerusalem Post , care preia o analiză Reuters. Un episod invocat de publicație este atacul cu dronă asupra unei baze britanice din Cipru, la începutul conflictului din martie: Regatul Unit a avut nevoie de trei săptămâni pentru a trimite o navă de război în estul Mediteranei, în timp ce Franța, Grecia și Italia au dislocat nave în câteva zile. Întârzierea a alimentat criticile privind disponibilitatea flotei de suprafață. O capacitate mai mică, pe fondul tăierilor bugetare Analiza descrie o forță militară „aproape la jumătate” față de perioada Războiului Rece, iar armata terestră este la cel mai redus nivel din secolul al XIX-lea. Reducerile sunt puse în contextul scăderii cheltuielilor de apărare ca pondere în economie: de la circa 3,8% din PIB la începutul anilor ’90 la 2,3% în 2024. În plan politic, Starmer a susținut miercuri că guvernul său, aflat la putere de aproape doi ani, a inițiat „cea mai mare creștere susținută” a cheltuielilor militare de la Războiul Rece. În paralel, capacitățile diminuate au devenit și subiect de ironii la Washington: președintele SUA, Donald Trump, a catalogat cele două portavioane britanice drept „jucării”, iar secretarul apărării, Pete Hegseth, a ridiculizat „marea și rea Royal Navy”, potrivit materialului. Marina: flotă de suprafață redusă și presiune pe mentenanță Royal Navy are 38.000 de militari, două portavioane și un total de 13 distrugătoare și fregate. În 1991, avea aproximativ 62.000 de oameni, trei portavioane și circa 50 de distrugătoare și fregate. Nava HMS Dragon a ajuns în estul Mediteranei pe 23 martie. Comparativ, în războiul din Golf (1990–1991), marina britanică a trimis în regiune 21 de nave de suprafață și două submarine, plus 11 nave auxiliare (Royal Fleet Auxiliary). Totodată, până în decembrie 2025, Marea Britanie a avut timp de decenii o navă în Orientul Mijlociu, dar prezența s-a încheiat odată cu scoaterea din uz a HMS Lancaster în Bahrain, cu câteva săptămâni înainte de izbucnirea războiului din Iran. Analiza notează și constrângeri operaționale: fregatele îmbătrânite trebuie retrase înainte ca înlocuitoarele să fie disponibile, iar distrugătoarele sunt în lucrări de mentenanță. Un total de 13 fregate noi Type 26 și Type 31 ar urma să intre în serviciu în anii următori. În plus, marina este solicitată și de amenințările rusești mai aproape de casă, inclusiv misiuni recente de urmărire a submarinelor rusești în Atlanticul de Nord. O parte importantă a bugetului apărării merge către componenta nucleară: aproximativ o cincime este alocată submarinelor nucleare, inclusiv descurajării Trident (patru submarine din clasa Vanguard). Acestea ar urma să fie înlocuite cu clasa Dreadnought la începutul anilor 2030. Forțele aeriene și armata terestră: mai puține platforme, efective mai mici Royal Air Force are peste 150 de avioane de vânătoare în serviciu (aproximativ două treimi Eurofighter Typhoon, restul F‑35) și circa 31.000 de angajați permanenți. În 1991, RAF avea aproximativ 700 de avioane de luptă și circa 88.000 de oameni; în războiul din Golf a dislocat 157 de aeronave în regiune, inclusiv peste 80 de avioane de vânătoare. Înainte de războiul din Iran, Marea Britanie a trimis șase F‑35 în Cipru și patru Typhoon (Escadrila 12, unitate comună RAF–Qatar) în Qatar, apoi încă patru Typhoon la începutul lui martie, după începerea loviturilor SUA și Israelului asupra Iranului. Spre deosebire de 1990–1991, Londra nu este implicată direct în conflict, dar Starmer a permis misiuni „defensive” pentru protejarea rezidenților din regiune, inclusiv a cetățenilor britanici. Armata terestră are în prezent 74.000 de militari activi, față de 148.000 în 1991. Numărul tancurilor principale de luptă a scăzut de la circa 1.200 la finalul Războiului Rece la aproximativ 150 operaționale în prezent. De ce contează Dincolo de dezbaterea politică internă, episodul Cipru și comparațiile cu dislocările rapide ale altor state europene indică o problemă de capacitate și disponibilitate: Marea Britanie are platforme moderne pe hârtie (portavioane, F‑35), dar o masă critică mai mică de nave, aeronave și personal, ceea ce poate limita viteza și amploarea intervențiilor în crize regionale. În acest context, promisiunile de creștere a bugetului apărării vor fi judecate nu doar prin nivelul cheltuielilor, ci și prin ritmul în care se transformă în forțe efectiv utilizabile. [...]
Armata israeliană spune că a eliminat trei comandanți Hamas în două lovituri în Gaza, într-o operațiune prezentată ca prevenire a refacerii capacităților militare ale grupării , potrivit The Jerusalem Post , care citează anunțul făcut joi de Forțele de Apărare ale Israelului (IDF). Lovitura din prima zi a săptămânii, descrisă ca având loc luni, i-a ucis pe Islam Hisham Riyad Kanita și Mahmoud Hamed Youssef Hamdouna, ambii comandanți în „Unitatea de Producție” a Hamas, conform armatei israeliene. IDF susține că cei doi erau implicați activ în eforturi de reconstruire a capabilităților militare ale organizației, inclusiv în perioada armistițiului. Armata afirmă că, înaintea atacului, a luat „măsuri multiple” pentru a reduce riscul de vătămare a civililor, inclusiv folosirea de muniții de precizie și supraveghere aeriană. A doua lovitură: țintă în zona orașului Gaza A doua lovitură, despre care IDF spune că a avut loc marți, l-a ucis pe Ahmed Abu Khdeira, comandant în „Unitatea de Comunicații” a Hamas, în zona orașului Gaza. Potrivit armatei, acesta era implicat în avansarea unor planuri de atac „iminente” împotriva trupelor IDF și reprezenta o amenințare directă pentru soldați. Incident separat: doi „teroriști” uciși după trecerea „Liniei Galbene” Într-un anunț separat, tot joi, IDF a transmis că a eliminat doi „teroriști” care ar fi trecut „Linia Galbenă” în nordul Fâșiei Gaza. Armata spune că aceștia au fost loviți într-un atac al Forțelor Aeriene israeliene, ghidat de soldați IDF, după ce s-ar fi apropiat de trupe „într-un mod care reprezenta o amenințare imediată”. Informațiile din material se bazează pe comunicările IDF; articolul nu oferă o confirmare independentă a identității persoanelor vizate sau a circumstanțelor din teren. [...]
Marina SUA a întărit controlul în Strâmtoarea Ormuz , iar traficul comercial a scăzut abrupt , pe fondul presiunilor militare și economice asupra Iranului, potrivit Știrile Pro TV . Miza imediată este securitatea unei rute energetice critice, cu efecte directe asupra fluxurilor de petrol și, implicit, asupra economiei globale. În material se arată că șefii armatei americane au avertizat că, dacă Iranul „nu cade la pace”, SUA sunt gata să reia atacurile militare „în orice moment”. În paralel, distrugătoare americane patrulează în zonă și ar urmări orice navă care încearcă să sprijine Teheranul sau să încarce petrol iranian. Strâmtoarea Ormuz: restricții de facto și trafic mult sub nivelul „de dinainte de război” Comandamentul Central al SUA a anunțat că, în ultimele zile, 13 nave „au făcut cale întoarsă” după somațiile forțelor navale americane staționate la ieșirea din Strâmtoarea Ormuz. În același timp, miercuri ar fi tranzitat strâmtoarea între 6 și 20 de nave (tancuri petroliere și cargoboturi fără legături cu Iranul), față de „măcar 100 de vase comerciale” înainte de război, conform relatării. În context, corespondentul CNN Richard Quest spune că SUA susțin că nu blochează strâmtoarea propriu-zisă și că navele fără legături cu Iranul pot traversa, însă traficul este direcționat pe culoare considerate mai sigure, întrucât una dintre rute a fost desemnată „zonă periculoasă”. Capabilități militare și presiune economică: sancțiuni, soldați și „gesturi de fațadă” Generalul Dan Caine, șeful Statului Major Interarme al armatei americane, descrie distrugătoarele din clasa Arleigh Burke drept „coloana vertebrală” a flotei SUA, cu un deplasament de 9.000 de tone și o dotare extinsă (rachete sol-aer, rachete de croazieră pentru atac terestru, rachete antinavă și antisubmarin, torpile, tunuri navale, sisteme de război electronic și elicoptere). „Distrugătoarele din clasa Arleigh Burke sunt coloana vertebrală a flotei americane. Au un gabarit de câte 9.000 de tone și reprezintă «mașinile de curse» ale Marinei americane. Sunt înarmate până în dinți cu rachete sol-aer, rachete de croazieră pentru atac terestru, rachete antinavă, rachete antisubmarin, torpile, tunuri navale de 5 inci, multiple sisteme de război electronic și elicoptere la bord.” Pe componenta economică, Departamentul Trezoreriei SUA a anunțat noi sancțiuni care vizează industria petrolieră a Iranului, iar o derogare anterioară, valabilă 30 de zile, privind sancțiunile asupra petrolului iranian „nu va fi reînnoită”. Analistul Martin Kelly (EOS Marine) apreciază că blocada este „eficientă” prin faptul că restricționează comerțul maritim al Iranului, dar avertizează că trebuie luată în calcul reacția Teheranului. Riscul extinderii: amenințări în Marea Roșie și rolul Chinei Iranul a amenințat că va bloca traficul în Marea Roșie prin aliații Houthi din Yemen, scenariu descris drept un „dezastru” pentru economia mondială, potrivit analiștilor citați în material. În același timp, BBC, prin analistul Frank Gardner, indică faptul că Beijingul ar fi direct afectat de blocajele din regiune, întrucât China importă cantități mari de energie din Golful Persic, „în special din Iran”, și s-ar fi implicat „în culise” pentru a împinge Iranul spre discuții. Negocieri și constrângeri politice: fereastra limitată a Casei Albe În plan diplomatic, premierul și șeful armatei din Pakistan ar face „eforturi frenetice” pentru reluarea negocierilor americano-iraniene, aflându-se în regiunea Golfului și făcând naveta între capitale pentru a facilita un acord. În același timp, materialul notează că administrația americană are și constrângeri interne: Casa Albă ar mai avea la dispoziție 13 zile în care poate purta un război fără autorizarea Congresului, în condițiile în care „puterile de război” ale președintelui fără avizul Congresului sunt limitate la 60 de zile. Analistul iranian Kariem Sadjadpour susține că „niciuna dintre tabere nu vrea să reia războiul”, dar descrie o combinație de presiuni militare și economice, pe fondul unei „situații economice dramatice” în Iran și al unei „aprig[e] lupte pentru putere” în interiorul țării. „Cred că niciuna dintre tabere nu vrea să reia războiul. (...) Cred că există multe gesturi de fațadă, folosite drept mijloace de presiune. (...) maschează (...) o situație economică dramatică. În plus, în Iran se duce și o aprigă luptă pentru putere în acest moment”.” În lipsa unor detalii suplimentare despre calendarul negocierilor, concluzia operațională rămâne că Strâmtoarea Ormuz funcționează cu un trafic mult redus, sub presiunea combinată a patrulelor navale, a sancțiunilor și a riscului de escaladare în alte rute maritime. [...]
Cehia riscă să rateze pragul NATO de 2% din PIB la Apărare , deși premierul Andrej Babiš susține că guvernul va face „tot ce este necesar” pentru a-și respecta angajamentele, pe fondul disputelor interne privind ce cheltuieli pot fi contabilizate ca apărare, potrivit G4Media . Declarațiile au fost făcute după o întâlnire la Praga cu secretarul general al NATO, Mark Rutte . Babiš a spus că obligațiile în cadrul NATO sunt „o prioritate” și că țara își va îndeplini ținta de 2% din PIB, însă a indicat că nu urmărește ținte mai ridicate, invocând alte priorități, precum sănătatea. Bugetul revizuit: mai puțini bani la Ministerul Apărării În planul bugetar revizuit pentru 2026, promovat de partidul ANO al lui Babiš după preluarea puterii în decembrie, alocarea pentru Ministerul Apărării a fost redusă la 154,8 miliarde de coroane (7,49 miliarde de dolari, aprox. 34,5 miliarde lei), echivalentul a 1,73% din PIB, sub propunerea guvernului anterior. Guvernul susține, însă, că per total a alocat aproape 2,1% din PIB pentru apărare. Disputa de fond: ce intră la „cheltuieli de apărare” în criteriile NATO Autoritatea de supraveghere fiscală a Cehiei și președintele Petr Pavel (fost oficial NATO) au avertizat că unele cheltuieli incluse de guvern — precum proiecte rutiere — ar putea să nu îndeplinească criteriile NATO. În acest scenariu, cheltuielile efective ar putea rămâne sub angajamentul de 2% din PIB. Presiune înaintea summitului NATO din iulie Mark Rutte nu a comentat direct nivelul cheltuielilor cehe, dar a confirmat că subiectul a fost discutat. El a argumentat că majorarea cheltuielilor este necesară pentru a asigura „forțele, resursele și capacitățile” cerute de securitatea aliaților. În context, țările europene membre NATO s-au angajat anul trecut să crească cheltuielile la 3,5% din PIB, plus 1,5% pentru alte investiții relevante pentru apărare, în următorul deceniu. În iulie, aliații se reunesc la un summit la Ankara, unde va fi evaluat modul în care alianța își îndeplinește planurile, potrivit lui Rutte. Separat, ambasadorul SUA la NATO, Matthew Whitaker, a declarat luna trecută, după aprobarea bugetului în camera inferioară a Parlamentului ceh, că toți aliații „trebuie să-și aducă contribuția”. [...]
UE și NATO vor să-și coordoneze mai strâns investițiile și producția de armament în Europa , într-o mișcare cu miză directă pentru finanțarea și capacitatea industrială a apărării, pe fondul riscului politic ca SUA să-și reducă angajamentul în Alianță, potrivit Euronews . Ursula von der Leyen a transmis, după întâlnirea de joi de la Bruxelles cu secretarul general al NATO, Mark Rutte , că obiectivul este accelerarea efortului european: investiții mai mari, producție mai mare și livrare mai rapidă. Cei doi au convenit și „să lucreze în strânsă colaborare” pentru pregătirea summitului NATO de la Ankara, programat la începutul lunii iulie. Presiunea politică din SUA împinge Europa spre reînarmare și capacitate proprie Contextul este tensionat de declarațiile repetate ale lui Donald Trump la adresa aliaților europeni și de amenințările privind o posibilă retragere a SUA din NATO. Trump a scris săptămâna trecută, după o întâlnire la Washington cu Mark Rutte: „NATO nu a fost acolo când am avut nevoie de ei și nu vor fi acolo când vom avea din nou nevoie de ei”. Potrivit materialului, președintele american îi acuză pe europeni inclusiv că ar fi refuzat să ajute Washingtonul în războiul din Orientul Mijlociu, purtat împreună cu Israelul, iar Mark Rutte a încercat să-l calmeze în ultimele luni. În paralel, Rutte a punctat public ideea că o Europă mai puternică înseamnă un NATO mai puternic. 150 de miliarde de euro în credite și primele plăți așteptate în mai Pe partea de finanțare, Bruxellesul a decis să sprijine reînarmarea statelor UE în fața amenințării ruse, inclusiv prin credite totale de 150 de miliarde de euro (aprox. 750 de miliarde de lei). Primele plăți ar urma să aibă loc în luna mai, potrivit lui Kubilius, citat în articol. În plus, sunt anunțate „alte măsuri de susținere”, cu accent pe IMM-uri, care „se confruntă frecvent cu dificultăți pentru a aduna fonduri” — un semnal că viitoarele programe ar putea viza mai direct lanțul de furnizori și capacitățile de producție din industria europeană de apărare. Pentru context, Euronews amintește și un material separat despre presiunile lui Trump asupra NATO: Euronews . [...]
Armata SUA accelerează achiziția muniției XM1225 APEX pentru AH-64 Apache, vizând o creștere de cinci ori a volumelor , într-un efort de a face din elicopter o platformă mai eficientă și mai „ieftină la foc” pentru misiuni anti-dronă, potrivit Twz . Miza este una operațională: XM1225 APEX este o muniție de 30x113 mm pentru tunul M230 montat sub botul elicopterului, iar Armata SUA o vede ca pe o opțiune mai disponibilă și mai puțin costisitoare decât unele alternative din „arsenalul” anti-dronă al Apache-ului, în condițiile în care rolul de contracarare a dronelor capătă greutate în doctrină și în planificarea de înzestrare. Ce înseamnă „ramp-up” în producție și cine îl cere Nevoia de creștere a producției a fost transmisă către Northrop Grumman , compania care produce muniția, a declarat generalul-maior Clair A. Gill, comandantul U.S. Army Aviation Center of Excellence de la Fort Rucker (Alabama), în marja Army Aviation Warfighting Summit (Nashville), eveniment la care publicația a fost prezentă. Gill a indicat și un reper de volum, fără a detalia calendarul complet al contractării: „Avuseserăm în total 600 de cartușe. Au produs deja 1.000 luna aceasta și pot produce încă 1.000 și își vor crește ritmul probabil la de cinci ori.” Northrop Grumman nu a oferit imediat comentarii despre acest efort, mai notează sursa. Cum funcționează muniția APEX și de ce contează în lupta anti-dronă XM1225 APEX este o muniție cu focos de proximitate: detonează când ajunge suficient de aproape de țintă și produce o dispersie de schije. Acest mecanism este relevant împotriva dronelor, care sunt ținte mici și manevriere, unde lovirea directă cu muniție clasică poate fi mai dificilă. Pe lângă utilizarea anti-dronă, muniția ar putea fi folosită și împotriva unor ținte de la sol (personal, vehicule ușoare, ambarcațiuni mici), oferind efecte de zonă diferite față de muniția explozivă standard a Apache-ului, care detonează la impact. Un alt avantaj operațional menționat este reducerea riscului asociat tragerilor asupra dronelor cu proiectile care, dacă ratează, pot continua să zboare pe distanțe mari: muniția cu focos de proximitate și auto-distrugere diminuează acest tip de pericol, comparativ cu muniția explozivă sau incendiară standard. Testare și integrare: fără modificări majore, cu pregătire minimă Armata SUA a comunicat anterior că Apache a testat cu tragere reală muniția în decembrie 2025 la Yuma Proving Ground (Arizona). Într-un comunicat din februarie, armata a descris testul drept prima angajare aer-aer a Apache-ului folosind muniție de proximitate de 30 mm împotriva unor ținte de tip sistem aerian fără pilot, la distanțe variate. Potrivit armatei, cartușul APEX este proiectat să contracareze amenințări moderne, inclusiv drone, personal expus și ambarcațiuni mici, fără a necesita modificări la sistemul de armament M230 sau la sistemul de conducere a focului. Sursa mai notează că tranziția ar necesita puțină instruire suplimentară, deoarece caracteristicile balistice sunt aproape identice cu cele ale muniției M789 (explozivă cu dublu scop) deja aflate în dotare. În ansamblu, creșterea de cinci ori a achizițiilor este prezentată ca un semnal că Armata SUA intenționează să scaleze rapid o capabilitate anti-dronă „de volum”, bazată pe tunul de bord al Apache-ului, nu doar pe interceptori mai scumpi sau mai rari. [...]
