Știri
România rămâne în urmă la „greutatea” marilor companii în economie , iar fără jucători cu afaceri de zeci de miliarde de euro va fi greu să treacă la următorul nivel de dezvoltare, susține Sorin Pâslaru într-un discurs la conferința Top 1.000 companii , publicat de Ziarul Financiar . Miza, în această lectură, nu este doar mărimea unor bilanțuri, ci capacitatea țării de a crea „campioni” care să tragă după ei investiții, talent și finanțare mai ieftină. În 2024, primele cinci companii din România ca cifră de afaceri (OMV Petrom și OMV Petrom Marketing – entități surori –, Dacia, Lidl și Kaufland) au cumulat 26 mld. euro, raportat la un PIB de 370 mld. euro, ceea ce înseamnă o pondere de 7% a veniturilor top 5 în PIB. Prin comparație, Ungaria ar avea 25%, iar Cehia și Polonia câte 16%, potrivit datelor invocate în discurs. De ce contează ponderea „top 5” în PIB Argumentul central este că marile companii funcționează ca vectori de creștere: pot atrage „cei mai buni oameni”, au vizibilitate mai bună asupra direcției economiei și acces la finanțare mai ieftină, iar prin dimensiune ajung să conteze la „masa marilor jucători” europeni. În această logică, diferența față de țările din regiune nu ține doar de resurse, ci de capacitatea de a construi și menține companii integrate și competitive internațional. În exemplificare, sunt menționate câteva repere regionale: MOL (22 mld. euro cifră de afaceri) și MVM (11 mld. euro venituri) în Ungaria, respectiv grupul OTP cu active de 120 mld. euro; în Cehia, Skoda ar fi ajuns la 24 mld. euro afaceri, iar CEZ la 8 mld. euro; în Polonia, PKN Orlen este indicată cu 69 mld. euro venituri. „Strategia” ca diferențiator: de la campioni economici la campioni sociali Pâslaru leagă ideea de „campioni” economici de o gândire strategică pe termen lung și folosește Oneștiul ca exemplu de context care poate produce performanță în domenii diferite: Nadia Comăneci, Daniel Dines (creatorul UiPath) și Loredana Groza, toți din același oraș. Teza este că apariția lor nu ar fi fost întâmplătoare, ci favorizată de investiții și infrastructură locală (industrie, educație, sport, cultură), care creează cadrul pentru identificarea și dezvoltarea talentelor. În plan economic, mesajul se traduce într-o concluzie pragmatică: fără o „agregare a forțelor” și fără proiecte care să ducă la companii mult mai mari, România riscă să rămână cu o economie fragmentată, în care liderii de piață au o influență relativ mică raportat la dimensiunea PIB-ului. Ce urmează, în termenii discuției Discursul nu propune măsuri punctuale, dar fixează o direcție: decizii strategice asumate pe ani și decenii, cu obiectivul de a crea companii suficient de mari încât să ridice competitivitatea întregii economii. Limitarea este că, în material, „strategia” rămâne un concept-cadru, fără un set explicit de politici sau instrumente de implementare. [...]
