Știri
Știri din categoria Știință
Cercetătorii au identificat o cale de a crește eficiența materialelor fotocatalitice, relatează Antena 3 CNN, într-un demers care ar putea accelera tehnologii capabile să transforme direct lumina soarelui în combustibili sau alte substanțe utile. Potrivit articolului, informațiile sunt preluate din Science Daily.
Miza este îmbunătățirea fotocatalizei, un proces prin care energia solară declanșează reacții chimice, cu potențial de utilizare în producerea de combustibili „curați” sau în transformarea dioxidului de carbon în compuși utili. În practică, eficiența acestor reacții depinde de cât de bine reușește materialul să folosească energia luminii, fără pierderi rapide.
Studiul se concentrează pe poliimide heptazinice, materiale din familia nitrurilor de carbon, cu structură stratificată, asemănătoare grafenului, dar cu un conținut ridicat de azot. Conform sursei, ele pot absorbi lumina vizibilă și sunt descrise ca fiind relativ ieftine, stabile și netoxice, însă până acum au avut o limitare majoră: electronii generați de lumină se recombinau rapid, iar energia se pierdea sub formă de căldură, în loc să susțină reacțiile chimice.
Cercetătorii au constatat că performanța acestor materiale poate crește semnificativ dacă în structura lor sunt introduși ioni metalici pozitivi. Rolul acestora este să ajute la separarea sarcinilor electrice, un pas esențial pentru ca reacțiile chimice să se desfășoare eficient, în loc ca energia să se disipeze.
Abordarea este importantă și prin prisma aplicabilității: îmbunătățirea separării sarcinilor este una dintre problemele recurente în materialele fotocatalitice, iar o soluție care funcționează pe o clasă de materiale stabile și accesibile poate reduce barierele pentru dezvoltări ulterioare.
Pentru că numărul combinațiilor posibile este foarte mare, echipa a folosit modele pe calculator pentru a restrânge opțiunile, analizând 53 de tipuri de ioni metalici și modul în care aceștia influențează proprietățile materialului. Articolul notează că metodele de calcul au ținut cont inclusiv de comportamentul electronilor când materialul este expus la lumină, un aspect care ar fi adesea omis în studiile obișnuite.
Rezultatele teoretice au indicat că introducerea ionilor modifică structura materialului, inclusiv distanța dintre straturi și legăturile dintre atomi, cu efect direct asupra absorbției luminii și a eficienței reacțiilor. Pentru validare, cercetătorii au realizat în laborator opt variante de materiale, fiecare cu un alt ion metalic, iar testele au confirmat predicțiile, inclusiv în producerea peroxidului de hidrogen, menționat ca substanță importantă în industrie.
Conform sursei, descoperirea ar putea grăbi dezvoltarea tehnologiilor care folosesc lumina solară pentru a produce combustibili, precum hidrogenul, sau pentru a transforma dioxidul de carbon în substanțe utile. În esență, progresul este prezentat ca un pas către proiectarea mai rapidă și mai precisă a materialelor necesare acestor aplicații.
Rămâne ca astfel de rezultate să fie extinse către sisteme și procese scalabile, dar direcția indicată de studiu sugerează că optimizarea materialelor prin modificări controlate ale structurii, ghidate de simulări, poate reduce timpul dintre cercetare și aplicații industriale.
Recomandate
NASA a readus racheta SLS pe rampa de lansare pentru misiunea Artemis , cu o posibilă fereastră de lansare la începutul lunii aprilie, după remedierea unei probleme la sistemul de heliu, potrivit BBC. Miza este reluarea zborurilor cu astronauți în jurul Lunii, o inițiativă pe care NASA nu a mai încercat-o de peste 50 de ani. Racheta Sistemului de Lansare Spațială (SLS), cu o înălțime de 98 de metri, împreună cu nava Orion, sunt transportate pentru a doua oară de la hala de asamblare la platforma 39B din cadrul Centrului Spațial Kennedy, Florida. Revenirea pe rampă vine după ce NASA a renunțat la o încercare de lansare în martie și a dus vehiculul înapoi în interior pentru reparații, din cauza unei probleme la sistemul de heliu. Inginerii spun că defecțiunea a fost rezolvată, iar următoarele teste la platformă ar urma să confirme dacă racheta este pregătită pentru lansare. Transportul pe distanța de aproximativ șase kilometri se face cu Crawler-Transporter-2, un vehicul pe șenile construit în 1965 pentru programul Saturn V. Ansamblul rachetă-platformă are circa 5.000 de tone, iar deplasarea este intenționat foarte lentă, cu o viteză maximă de aproximativ 1,6 km/h, astfel încât drumul poate dura până la 12 ore. După sosirea la platformă, echipele NASA vor petrece câteva zile verificând dacă reparațiile realizate în Clădirea de Asamblare a Vehiculelor (VAB) au funcționat și dacă transportul nu a afectat componentele. Sunt prevăzute reconectarea turnului de lansare, teste de presiune pentru sistemul de heliu și repetarea unor etape ale numărătorii inverse, fără alimentarea rezervoarelor cu combustibil. O decizie privind continuarea procedurilor este așteptată după o reuniune a echipei de management al misiunii, programată cu câteva zile înainte de prima oportunitate de lansare menționată pentru 1 aprilie. [...]
„Bateria din Bagdad” rămâne un mister arheologic, nu dovada clară a electricității antice , potrivit Interesting Engineering , care trece în revistă una dintre cele mai discutate descoperiri legate de tehnologiile lumii vechi. Obiectul, găsit în 1936 la Khujut Rabu, în apropiere de vechea metropolă Ctesifon, în actualul Irak, este format dintr-un vas ceramic, un tub de cupru și o tijă de fier, combinație care a alimentat de zeci de ani ipoteza că ar fi putut funcționa ca o celulă galvanică primitivă. Ideea a fost lansată în 1938 de Wilhelm König , pe atunci director al Muzeului Național al Irakului, care a sugerat că ansamblul ar fi putut fi folosit pentru galvanizare sau chiar în scopuri medicale. Teoria a atras atenția tocmai pentru că materialele obiectului pot produce o reacție electrochimică atunci când sunt combinate cu un lichid acid, precum oțetul sau vinul. Totuși, faptul că un astfel de mecanism ar fi existat cu aproape 2.000 de ani în urmă rămâne intens disputat. În jurul artefactului s-au conturat mai multe explicații. Unele ipoteze spun că vasul ar fi putut servi la placarea unor obiecte cu metale prețioase. Altele indică o posibilă utilizare medicală, prin forme rudimentare de electroterapie. Există și teoria unui rol religios, în care obiectul ar fi fost folosit pentru a crea un efect spectaculos în cadrul ritualurilor. Pe de altă parte, mulți arheologi cred că vasul avea, de fapt, o întrebuințare mai banală, posibil pentru păstrarea unor suluri sacre, mai ales că piese asemănătoare au fost descoperite și în alte situri din zonă. Printre argumentele care alimentează dezbaterea se numără și experimentele moderne. După al Doilea Război Mondial, Willard Gray a reconstruit dispozitivul și a arătat că acesta poate genera curent dacă este umplut cu suc de struguri. Mai târziu, în 1978, Arne Eggebrecht a susținut că ar fi reușit să folosească o replică pentru galvanizare, însă lipsa unor dovezi clare a păstrat scepticismul comunității științifice. Inclusiv emisiunea „MythBusters” a testat ideea, demonstrând că mai multe recipiente conectate în serie pot produce tensiune electrică, dar la un nivel modest. Pe scurt, disputele se poartă între câteva variante principale: o celulă galvanică folosită pentru galvanizare; un dispozitiv cu posibil rol medical; un obiect cu funcție ritualică; un simplu recipient cu alt scop practic, fără legătură cu electricitatea. Articolul plasează și această poveste într-un cadru mai larg, al evoluției bateriilor, de la speculațiile despre antichitate până la pila voltaică a lui Alessandro Volta și la bateriile litiu-ion moderne. Tocmai de aceea, „ bateria din Bagdad ” continuă să fascineze: nu pentru că ar demonstra fără echivoc faptul că anticii stăpâneau electricitatea, ci pentru că arată cât de subțire este uneori granița dintre invenție, interpretare și mit în istoria tehnologiei. [...]
Sonda chineză Tianwen-2 funcționează normal în drum spre asteroidul Kamoʻoalewa , iar autoritățile de la Beijing confirmă că misiunea de prelevare de probe rămâne în grafic, potrivit SpaceNews . Actualizarea oficială, rară în cazul programului spațial chinez, a fost prezentată pe 9 februarie 2026 de Zhou Jishi, reprezentant al Administrației Naționale Spațiale din China, în cadrul unei reuniuni ONU la Viena. Lansată pe 28 mai 2025, Tianwen-2 se află în prezent pe o traiectorie heliocentrică de transfer către asteroidul apropiat de Pământ 469219 Kamoʻoalewa (2016 HO3). Deși data exactă a sosirii nu a fost anunțată, calendarul indică o posibilă atingere a obiectivului în iulie 2026, urmând ca probele colectate să fie aduse pe Pământ până la sfârșitul lunii noiembrie 2027. Etapele misiunii Apropiere graduală de asteroid, la altitudini de 20 km, 3 km, 600 m și 300 m. Studierea suprafeței cu 11 instrumente științifice, inclusiv camere, spectrometre și radar. Colectarea probelor prin trei metode: prelevare din plutire, atingere rapidă și ancorare. Revenirea pe Pământ cu eșantioane în 2027. Redirecționarea sondei către cometa 311P/PANSTARRS, cu sosire estimată în 2034. Misiunea este considerată complexă deoarece Kamoʻoalewa este un corp mic, cu gravitație foarte redusă, formă și rotație insuficient cunoscute. Se presupune că asteroidul se rotește rapid, ceea ce complică manevrele de apropiere și prelevare. Interesul științific este major. Unele studii sugerează că asteroidul ar putea proveni din material ejectat de pe Lună, posibil dintr-un crater relativ tânăr, în timp ce alte cercetări indică o origine clasică în centura principală de asteroizi, urmată de migrarea spre apropierea Pământului. Probele aduse de Tianwen-2 ar putea clarifica această dispută. Programul face parte din seria Tianwen, care include și Tianwen-3, misiune de aducere de probe de pe Marte programată pentru 2028, și Tianwen-4, dedicată explorării sistemului lui Jupiter în jurul anului 2030. [...]
NASA introduce o misiune suplimentară de test înaintea revenirii astronauților pe Lună potrivit Reuters , agenția spațială americană modifică semnificativ programul Artemis și amână în practică momentul aselenizării cu echipaj. Anunțul a fost făcut pe 27 februarie 2026, la Centrul Spațial Kennedy din Florida, de administratorul NASA , Jared Isaacman, care a explicat că noua strategie este „singura cale” pentru a respecta termenele și a reduce riscurile tehnice. Noua misiune, programată pentru 2027 pe orbită joasă a Pământului, va testa andocarea capsulei Orion cu unul sau ambele module lunare dezvoltate de SpaceX, compania lui Elon Musk, și Blue Origin, fondată de Jeff Bezos. Testul este considerat esențial înainte ca NASA să trimită astronauți pe suprafața Lunii, misiune planificată acum pentru 2028, în cadrul Artemis IV . Ce se schimbă în programul Artemis Introducerea unei misiuni de andocare pe orbită terestră înaintea aselenizării. Renunțarea la modernizarea rachetei Space Launch System (SLS). Creșterea ritmului de producție și lansare a actualei versiuni SLS, cu obiectivul de cel puțin o lansare pe an. Decizia de a abandona dezvoltarea unei trepte superioare mai puternice pentru SLS afectează un contract de aproximativ 2 miliarde de dolari al companiei Boeing. NASA mizează însă pe accelerarea lansărilor, în condițiile în care în prezent racheta zboară o dată la doi sau trei ani. Programul Artemis, lansat în 2017 ca succesor al misiunilor Apollo încheiate în 1972, se confruntă cu întârzieri tehnice. Artemis II, prima misiune cu echipaj, ar urma să ducă patru astronauți – trei americani și un canadian – într-un zbor de zece zile în jurul Lunii. Recent, o scurgere de hidrogen și o problemă la treapta superioară a rachetei au forțat NASA să retragă vehiculul pentru reparații. Reconfigurarea programului are loc pe fondul competiției cu China, care vizează o aselenizare cu echipaj până în 2030. Oficialii americani subliniază că testele suplimentare sunt necesare pentru siguranța echipajelor și pentru a asigura un calendar sustenabil al misiunilor lunare. [...]
NASA a revizuit programul lunar Artemis și a introdus o misiune suplimentară de testare, înaintea primei aselenizări cu astronauți americani după mai bine de 50 de ani, potrivit Agerpres , care citează Reuters. Ajustarea vine pe fondul intensificării competiției spațiale cu China și al avertismentelor interne privind necesitatea unor verificări suplimentare de siguranță. Modificarea centrală este introducerea, în cadrul Artemis III, a unui test de andocare (cuplare în spațiu) pe orbita joasă a Pământului între capsula Orion și unul sau chiar ambele module de aselenizare aflate în dezvoltare. Misiunea Artemis III este planificată pentru 2027 și ar urma să includă astronauți la bordul capsulei Orion, tocmai pentru a demonstra, în condiții reale, că procedura de andocare poate fi realizată înainte de etapa de coborâre spre Lună. În noua arhitectură a programului, aselenizarea cu echipaj, care anterior era asociată cu Artemis III, este împinsă în cadrul Artemis IV, programată pentru 2028. Reuters notează că decizia este legată și de evaluările experților americani în siguranța zborurilor, care au indicat că sunt necesare mai multe teste înainte ca NASA să încerce trimiterea unui echipaj pe suprafața Lunii, în timp ce China își menține obiectivul de a trimite astronauți pe Lună în 2030. Revizuirea include și o schimbare de direcție pentru racheta Space Launch System (SLS): NASA renunță la planul de modernizare pentru a se concentra pe creșterea producției și a frecvenței lansărilor, care a fost până acum relativ redusă față de rachete mai noi. Decizia afectează un contract de 2 miliarde de dolari cu Boeing pentru dezvoltarea unei trepte superioare mai puternice a SLS, plan care a fost anulat, conform informațiilor transmise. În paralel, programul Artemis rămâne dependent de un lanț industrial complex: SpaceX (Elon Musk) și Blue Origin (Jeff Bezos) dezvoltă module de aselenizare concurente, în timp ce Boeing și Northrop Grumman construiesc SLS, iar Lockheed Martin produce capsula Orion. NASA a efectuat deja un zbor de test fără echipaj cu SLS și Orion în 2022, iar pentru Artemis II are în vedere luna aprilie 2026, misiune care ar urma să ducă patru astronauți în jurul Lunii și înapoi pe Pământ. În acest context, noul test de andocare din Artemis III este prezentat ca un pas intermediar menit să reducă riscurile înaintea aselenizării propriu-zise. [...]
Astronautul NASA Mike Fincke s-a întors mai devreme pe Pământ după un incident medical petrecut pe Stația Spațială Internațională , potrivit unei postări publicate de NASA pe platforma X, la solicitarea acestuia. În mesaj, Fincke explică faptul că pe 7 ianuarie 2026, în timp ce se afla la bordul stației, a suferit un eveniment medical care a necesitat intervenția rapidă a colegilor și consultarea medicilor NASA. După evaluări suplimentare, agenția spațială a stabilit că cea mai sigură opțiune este revenirea anticipată a echipajului Crew-11. Potrivit astronautului, nu a fost o situație de urgență, ci o decizie coordonată pentru a permite efectuarea unor investigații medicale avansate, indisponibile pe Stația Spațială Internațională. Capsula a amerizat pe 15 ianuarie 2026, în largul coastelor orașului San Diego, după o misiune de aproximativ cinci luni și jumătate. În declarația sa, Mike Fincke le-a mulțumit colegilor din Expediția 74 – Zena Cardman, Kimiya Yui, Oleg Platonov, Chris Williams, Sergey Kud-Sverchkov și Sergei Mikayev – precum și echipelor NASA, SpaceX și personalului medical de la Scripps Memorial Hospital La Jolla, implicat în îngrijirea sa. El a precizat că se simte bine și că urmează programul standard de recuperare post-zbor la Centrul Spațial Johnson din Houston. Mesajul subliniază că reacția rapidă a echipajului și coordonarea cu specialiștii medicali au contribuit la stabilizarea stării sale, iar revenirea pe Pământ a fost o măsură preventivă pentru a asigura cele mai bune condiții de evaluare și tratament. [...]
