Știri
Știri din categoria Știință
Cercetători din China, Franța și Macao au reușit să crească eficiența celulelor solare pe bază de perovskit la 26,74%, menținând totodată performanța acestora timp de peste 1.000 de ore sub lumină constantă, conform Interesting Engineering. Această descoperire adresează una dintre cele mai mari probleme ale tehnologiei: instabilitatea în timp, care până acum împiedica comercializarea pe scară largă a acestui tip promițător de panouri solare.
Perovskitul este un material semiconductiv care promite eficiență ridicată la un cost de producție mult mai redus decât siliciul, utilizat în panourile fotovoltaice clasice. Problema majoră a acestui material o constituie însă degradarea internă cauzată de lumină și oxigen, care duce la scăderea performanței în doar câteva sute de ore.
Cercetătorii au integrat în structura celulei un stabilizator de lumină din clasa aminelor steric-hindrede, folosit deja în industria plasticului. Acesta funcționează astfel:
Un avantaj major al acestei metode este faptul că procesul este regenerativ, ceea ce înseamnă că stabilizatorul poate funcționa pe termen lung fără a fi consumat.
Pe lângă protecția chimică, stabilizatorul reușește și să:
Celulele realizate cu această metodă au fost testate fără a fi încapsulate, adică fără protecție fizică suplimentară, și au menținut peste 95% din performanța inițială după 1.000 de ore de expunere continuă la lumină.
| Parametru | Valoare obținută |
|---|---|
| Eficiență de conversie | 26,74% (certificată) |
| Timp de testare | 1.000 ore sub iluminare continuă |
| Pierdere de performanță | Sub 5% |
| Condiții de fabricație | Aer ambient |
| Protecție suplimentară | Nu (fără încapsulare) |
Aceste rezultate reprezintă un pas semnificativ spre comercializarea celulelor cu perovskit, în special pentru aplicații precum panouri integrate în clădiri sau module hibride împreună cu siliciu.
Studiul sugerează că strategia de protecție chimică aplicată aici ar putea fi utilizată și în alte domenii care implică materiale sensibile la lumină, cum ar fi LED-urile sau fotodetectorii.
Autorii cercetării afirmă că soluția propusă este ușor de integrat în procesele actuale de fabricație și nu presupune costuri suplimentare semnificative. Studiul complet a fost publicat în jurnalul științific eScience.
Recomandate
China vizează trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030 , într-un program care poate eroda avantajul Statelor Unite în zborurile spațiale cu echipaj uman, potrivit AGERPRES , care preia o analiză AFP publicată pe 26 martie 2026. În timp ce NASA pregătește pentru începutul lunii aprilie misiunea Artemis 2, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după o pauză de peste 50 de ani, analiza notează că Beijingul mizează pe o strategie pe termen lung, construită în ultimele trei decenii, pentru a ajunge la aselenizare și, ulterior, la o prezență permanentă. Programul chinez cu echipaj uman și rolul stației Tiangong Programul chinez pentru zboruri cu echipaj uman a fost lansat în 1992, după ce China a fost exclusă treptat din cooperarea internațională de către Statele Unite. De atunci, și-a dezvoltat în mare parte singură capacitățile, realizând aproximativ 15 misiuni cu echipaj uman după primul zbor al astronautului Yang Liwei, în 2003. Un punct de sprijin este stația spațială Tiangong („Palatul celest”), construită după ce SUA au interzis participarea Chinei la proiectul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Tiangong și-a primit primii rezidenți în 2021 și este ocupată în prezent de trei astronauți, oferind experiență pentru ieșiri în spațiu, andocări, mentenanță și studii privind efectele asupra corpului uman. „Această eficacitate se explică printr-o fermă voință politică la vârful statului, finanțări stabile, ingineri spațiali de prim rang la nivel internațional, prioritate acordată mai degrabă progreselor tehnice decât presiunilor exercitate de calendarul misiunilor și prin integrarea întregului lanț industrial în proces”, a subliniat Richard de Grijs, profesor la Universitatea Macquarie din Australia. Calendarul pentru Lună: vehicule noi, rachetă dedicată și modul de aselenizare Agenția spațială chineză CNSA indică drept țintă anul 2030 pentru momentul în care astronauții chinezi ar urma să pășească pe Lună. China a trimis deja roboți pe Lună și a adus pe Terra eșantioane lunare, însă o misiune cu echipaj uman presupune sisteme diferite, aflate acum în testare. Elementele-cheie menționate în analiză sunt: zborul de testare pe orbită, în 2026, pentru noul vehicul spațial Mengzhou („Nava viselor”), care ar urma să înlocuiască Shenzhou și să transporte astronauți spre orbita lunară; dezvoltarea rachetei ultra-puternice Long March 10 (aproximativ 90 de metri), descrisă ca indispensabilă pentru misiunile lunare; aceasta a realizat deja un prim zbor la altitudine suborbitală pe 11 februarie; modulul de aselenizare Lanyue („Îmbrățișarea Lunii”), care ar putea avea zborul inaugural în 2028-2029. Baza lunară și miza polului sudic: resurse, infrastructură și competiție implicită China afirmă că vrea o bază pe Lună și urmărește ca până în 2035 să construiască o versiune „de bază” a unei stații științifice locuibile, Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), în apropierea polului sudic lunar, unde este prezumată existența apei sub formă de gheață. Proiectul este derulat împreună cu Rusia și include și alte țări asociate, precum Thailanda, Pakistan și Belarus. Construcția ar urma să folosească „cărămizi” realizate la fața locului din regolit lunar (stratul de praf și fragmente de rocă de la suprafață), cu imprimante 3D; tehnica a fost testată pe Terra și pe Tiangong și ar urma să fie testată pe Lună în misiunea robotizată Chang’e-8, programată în 2028. În paralel, China dezvoltă constelația de sateliți „Queqiao”, destinată serviciilor de comunicații, navigație și teledetecție pentru activitățile lunare. Analiza subliniază că Beijingul evită să vorbească despre o „cursă” cu SUA, însă miza practică există: dacă China ar instala prima o bază, ar putea complica planurile americane, în condițiile în care zonele favorabile din apropierea polului sudic sunt limitate. În același timp, un specialist citat, Chen Lan, spune că China rămâne deocamdată în urma SUA la zboruri cu echipaj uman, invocând superioritatea vehiculelor Dragon și Orion față de Shenzhou, dar că o aselenizare în 2030 ar însemna recuperarea decalajului. După 2040, potrivit CNSA, baza lunară ar urma să fie folosită pentru „validarea tehnologiilor și capacităților” necesare unei misiuni cu echipaj uman spre Marte, însă Chen Lan apreciază că proiecte concrete pentru „Planeta Roșie” nu vor apărea înainte de aselenizare și de prima etapă a bazei lunare. [...]
Sonda chineză Tianwen-2 funcționează normal în drum spre asteroidul Kamoʻoalewa , iar autoritățile de la Beijing confirmă că misiunea de prelevare de probe rămâne în grafic, potrivit SpaceNews . Actualizarea oficială, rară în cazul programului spațial chinez, a fost prezentată pe 9 februarie 2026 de Zhou Jishi, reprezentant al Administrației Naționale Spațiale din China, în cadrul unei reuniuni ONU la Viena. Lansată pe 28 mai 2025, Tianwen-2 se află în prezent pe o traiectorie heliocentrică de transfer către asteroidul apropiat de Pământ 469219 Kamoʻoalewa (2016 HO3). Deși data exactă a sosirii nu a fost anunțată, calendarul indică o posibilă atingere a obiectivului în iulie 2026, urmând ca probele colectate să fie aduse pe Pământ până la sfârșitul lunii noiembrie 2027. Etapele misiunii Apropiere graduală de asteroid, la altitudini de 20 km, 3 km, 600 m și 300 m. Studierea suprafeței cu 11 instrumente științifice, inclusiv camere, spectrometre și radar. Colectarea probelor prin trei metode: prelevare din plutire, atingere rapidă și ancorare. Revenirea pe Pământ cu eșantioane în 2027. Redirecționarea sondei către cometa 311P/PANSTARRS, cu sosire estimată în 2034. Misiunea este considerată complexă deoarece Kamoʻoalewa este un corp mic, cu gravitație foarte redusă, formă și rotație insuficient cunoscute. Se presupune că asteroidul se rotește rapid, ceea ce complică manevrele de apropiere și prelevare. Interesul științific este major. Unele studii sugerează că asteroidul ar putea proveni din material ejectat de pe Lună, posibil dintr-un crater relativ tânăr, în timp ce alte cercetări indică o origine clasică în centura principală de asteroizi, urmată de migrarea spre apropierea Pământului. Probele aduse de Tianwen-2 ar putea clarifica această dispută. Programul face parte din seria Tianwen, care include și Tianwen-3, misiune de aducere de probe de pe Marte programată pentru 2028, și Tianwen-4, dedicată explorării sistemului lui Jupiter în jurul anului 2030. [...]
China a testat cu succes racheta Long March-10, pregătind reutilizarea lansatoarelor, potrivit Xinhua , un pas important pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Lună. Testele au avut loc pe 11 februarie 2026, la centrul spațial Wenchang din provincia Hainan, iar ora anunțată local – 20:08 (14:08 în România). În cadrul exercițiului, autoritățile chineze au efectuat: un zbor demonstrativ la altitudine joasă al rachetei Long March-10; un test de abort la presiune dinamică maximă pentru noua navă spațială cu echipaj, Mengzhou. Racheta, aflată încă în fază de prototip, are aproximativ 55 de metri lungime și este echipată cu șapte motoare cu oxigen lichid și kerosen, dezvoltând o tracțiune de aproape 1.000 de tone – cea mai mare pentru un modul unic construit până acum în China. Seria Long March-10 va avea două versiuni: una cu trei trepte și propulsoare auxiliare și varianta Long March-10A, cu două trepte, fără propulsoare laterale. Testul a verificat trei elemente esențiale: condițiile de evacuare în timpul urcării navei Mengzhou, funcționarea simultană a mai multor etaje și tehnologiile de revenire controlată. După separarea capsulei, prima treaptă a continuat zborul până la altitudinea stabilită, a oprit motoarele și a intrat într-o fază de planare, ajustându-și poziția pentru reintrare. La circa 110 kilometri altitudine, au fost desfășurate patru aripioare de ghidaj pentru stabilizare. Secvența de revenire a inclus reaprinderea motoarelor pentru frânare, corecții aerodinamice și o coborâre controlată în mare, în zona prestabilită. La aproximativ 120 de metri deasupra apei a fost activat un sistem care simulează capturarea cu o plasă montată la sol, parte a viitoarei soluții de recuperare coordonată rachetă-sol. Potrivit experților companiei China Aerospace Science and Technology Corporation, reutilizarea rachetelor ar putea reduce costurile de lansare și crește frecvența misiunilor. În 2025, aceeași rachetă a trecut prin două teste statice ale motoarelor, iar folosirea repetată a aceluiași prototip a permis acumularea de date și reducerea cheltuielilor de dezvoltare. Programul Long March-10 este esențial pentru ambițiile Chinei de a trimite echipaje umane pe Lună în următorii ani. [...]
Patru astronauți din SUA și Canada se pregătesc să zboare în jurul Lunii în misiunea Artemis 2 , potrivit TVR Info , care preia un material AFP de prezentare a echipajului. Lansarea este indicată pentru 1 aprilie, iar călătoria ar urma să dureze aproximativ zece zile, fără aselenizare. Misiunea îi are în echipaj pe americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de canadianul Jeremy Hansen. Ei ar urma să fie primii oameni care ajung la Lună în peste o jumătate de secol, devenind o nouă generație de reprezentanți ai programului spațial american. Ce presupune Artemis 2 și de ce contează Artemis 2 este prezentată ca o misiune de zbor în jurul Lunii, fără coborâre pe suprafață. Dincolo de componenta tehnică, miza este reluarea zborurilor cu echipaj uman către Lună după epoca Apollo (1968–1972), când au avut loc primele și, până acum, singurele aselenizări. Echipajul diferă de pionierii Apollo și prin profil: include trei foști militari și un astronaut canadian, ceea ce adaugă o dimensiune de cooperare internațională într-un program condus de SUA. Cine sunt cei patru astronauți Reid Wiseman (50 de ani) este comandantul misiunii. Născut la Baltimore, s-a alăturat NASA în 2009, după o carieră de 27 de ani în Marina SUA, iar în 2014 a participat la o misiune de 165 de zile la Stația Spațială Internațională (ISS). Victor Glover (49 de ani), tot veteran al Marinei, este desemnat pilot al navei Orion. Recrutat de NASA în 2013, el era la acel moment consilier în Senatul SUA; este tată a patru fiice și povestește că interesul pentru zborul spațial i-a fost declanșat de o lansare văzută la televizor. Reid Wiseman : comandantul misiunii, fost astronaut-șef al NASA, zbor anterior pe ISS (165 de zile). Victor Glover : pilotul navei Orion, recrutat NASA în 2013, veteran al Marinei SUA. Christina Koch : specialist de misiune, inginer, record de 328 de zile în spațiu pentru un zbor continuu al unei femei. Jeremy Hansen : specialist de misiune, selectat de Agenția Spațială Canadiană în 2009, primul non-american care va zbura în jurul Lunii. Repere personale și premiere anunțate Christina Koch (47 de ani) este prezentată drept prima femeie care va participa la o misiune selenară. Ea deține recordul pentru cel mai lung zbor spațial continuu al unei femei (328 de zile) și a participat la prima ieșire în spațiu exclusiv feminină, alături de Jessica Meir; a lucrat și în medii extreme, inclusiv în Antarctica. Jeremy Hansen (50 de ani), fost pilot de vânătoare, completează echipajul și ar urma să fie primul non-american care zboară în jurul Lunii. Selectat în 2009 de Agenția Spațială Canadiană, Artemis 2 ar urma să fie primul său zbor în spațiu, după ani în care a avut roluri de legătură cu ISS și de instruire a altor astronauți. Riscuri asumate și ce urmează Materialul notează și dimensiunea personală a misiunii, inclusiv discuțiile despre riscuri. Wiseman, care și-a crescut singur cele două fiice după ce și-a pierdut soția în 2020, spune că a ales să fie transparent cu ele înaintea zborului. „Le-am spus: ‘aici este testamentul… în caz că mi se întâmplă ceva’.” Dacă lansarea de la 1 aprilie are loc conform planului menționat, Artemis 2 va marca revenirea zborurilor cu echipaj uman în proximitatea Lunii, într-o misiune de aproximativ zece zile, fără aselenizare, cu un echipaj care include pentru prima dată un canadian într-un astfel de zbor. [...]
NASA renunță la stația orbitală Gateway și se concentrează pe baze pe Lună , potrivit Space.com , într-o schimbare majoră de strategie în programul Artemis, menită să accelereze revenirea oamenilor pe satelitul natural și să susțină o prezență permanentă acolo. Decizia a fost anunțată pe 24 martie 2026 și vine în contextul competiției crescute cu China și al dorinței de simplificare a arhitecturii misiunilor. Inițial, stația Gateway trebuia să orbiteze Luna și să servească drept punct intermediar pentru astronauți. Planul este acum abandonat temporar, iar resursele și echipamentele deja dezvoltate vor fi redirecționate către infrastructura de la sol. De ce renunță NASA la Gateway: dificultăți tehnice și logistice în utilizarea stației pentru coborâri pe Lună; consum mare de combustibil pentru transportul dintre orbită și suprafață; nevoia de a accelera misiunile și de a reduce complexitatea programului. În locul stației orbitale, NASA va dezvolta direct infrastructură pe Lună, bazată pe landere, roverele și module locuibile. Noua strategie Artemis se bazează pe trei etape: Faza inițială misiuni robotice și livrări de echipamente; testarea sistemelor de energie, comunicații și navigație. Faza intermediară introducerea modulelor semi-locuibile; misiuni mai lungi și colaborări internaționale (inclusiv cu agenția japoneză JAXA). Faza finală construirea unei baze permanente; prezență umană de lungă durată pe Lună. Costul estimat al dezvoltării bazei lunare este de aproximativ 20 de miliarde de dolari până la finalul deceniului. În paralel, programul Artemis continuă cu pași concreți: Artemis 2 este programată pentru 1 aprilie 2026 și va trimite astronauți în jurul Lunii; Artemis 3 este vizată pentru 2027, cu teste complexe în orbită; Artemis 4 ar putea marca prima aselenizare după această schimbare de strategie, fără implicarea Gateway. Administratorul NASA, Jared Isaacman, a precizat că renunțarea la stația orbitală nu exclude revenirea la acest concept în viitor, însă prioritatea actuală este dezvoltarea rapidă a infrastructurii de suprafață. Schimbarea marchează o repoziționare strategică: în locul unui „punct de tranzit” pe orbită, NASA vizează direct colonizarea Lunii, cu implicații majore pentru viitoarele misiuni spațiale și pentru cursa globală în explorarea spațiului. [...]
NASA își actualizează pe 24 martie planurile pentru revenirea pe Lună până în 2028 , potrivit Space.com , într-o serie de paneluri, sesiuni de informare și o conferință de presă organizate la sediul agenției din Washington, D.C. Evenimentele sunt prezentate de NASA ca parte a implementării „National Space Policy” a administrației Trump și a accelerării pregătirilor pentru întoarcerea americanilor pe suprafața Lunii până în 2028. Trei dintre sesiuni vor fi transmise în direct, conform programului NASA+. Programul transmisiunilor (ora României) este următorul: „Ignition: NASA's Plan for the Moon” – 16:00 „Ignition: NASA's Plan for Science and Discovery” – 20:00 Conferință de presă – 23:45 „Să prezinte cum agenția pune în aplicare National Space Policy a președintelui Donald J. Trump și accelerează pregătirile pentru revenirea Americii pe suprafața Lunii până în 2028.” Conferința de presă de la finalul zilei ar urma să includă o actualizare privind stadiul implementării politicii spațiale și o recapitulare a anunțurilor făcute pe parcursul zilei. Printre participanții anunțați se numără administratorul NASA Jared Isaacman, asociatul administratorului Amit Kshatriya, Dana Weigel (International Space Station Program), Carlos Garcia-Galan (Moon Base), Steve Sinacore (Fission Surface Power), Dr. Nicola Fox (Science Mission Directorate) și Dr. Lori Glaze (Moon to Mars Program). Contextul este dat de schimbări recente în programul Artemis. La finalul lunii februarie, NASA a anunțat că prima aselenizare cu echipaj va avea loc în misiunea Artemis 4, nu în Artemis 3, cum era planificat inițial. Artemis 3 ar urma să rămână pe orbită terestră pentru exerciții de întâlnire și cuplare între capsula Orion și unul sau ambele landere private, Starship (SpaceX) și Blue Moon (Blue Origin). În paralel, NASA pregătește lansarea Artemis 2, o misiune cu patru astronauți care va ocoli Luna și se va întoarce pe Pământ, cu o fereastră de lansare „cât mai devreme de 1 aprilie”. Țintele de calendar menționate în material sunt Artemis 3 în 2027 și Artemis 4 în 2028, ceea ce face ca anunțurile din 24 martie să fie relevante pentru ritmul și arhitectura programului lunar american din următorii ani. [...]
