Știri
Știri din categoria Știință
SpaceX a executat a 13-a testare a sistemului Starship, iar boosterul „Super Heavy” a avut o „amerizare dură” în Golful Mexic după o anomalie la aprinderea motoarelor, potrivit IT之家. Zborul a decolat pe 24 iulie (ora centrală a SUA) de la baza din sudul Texasului, iar miza operațională a fost validarea performanțelor noii generații Starship și, în premieră, desfășurarea a 20 de sateliți Starlink de nouă generație.
Conform planului de misiune descris de SpaceX, treapta întâi „Super Heavy” urma să nu se întoarcă la rampa de lansare pentru recuperare, ci să execute o „amerizare controlată” (splashdown) în apropiere de Golful Mexic. Treapta a doua, nava Starship, urma să amerizeze ulterior în zona prestabilită din Oceanul Indian, după încheierea testului.
În timpul zborului, boosterul „Super Heavy” (B20) s-a separat de Starship (S40) și a ajuns în zona vizată pentru amerizare în Golful Mexic, însă înainte de contactul cu apa a apărut o problemă la aprinderea motoarelor: o parte dintre motoare nu au pornit, viteza de coborâre a depășit așteptările, iar rezultatul a fost o „amerizare dură” („hard splashdown”), notează publicația.
Într-o actualizare inclusă în material, IT之家 precizează că Starship a ajuns în spațiu și a început să elibereze, pe rând, sateliți Starlink de generația a treia, iar misiunea era în desfășurare la momentul publicării.
Recomandate
Lovitura de fulger asupra unei rachete chineze nu a compromis misiunea , un detaliu care arată cât de mult contează criteriile meteo și robustețea sistemelor de lansare pentru continuitatea operațiunilor spațiale, potrivit Space . O rachetă Long March-3B a decolat de la Centrul de Lansare Satelitară Xichang (China) joi, 23 iulie 2026, transportând satelitul-releu de comunicații Tianlian II-06 către orbită geostaționară. La aproximativ 30 de secunde după lansare, un fulger a lovit racheta, moment surprins în imagini și video, în timp ce persoane aflate în apropiere urmăreau decolarea. În pofida incidentului, vehiculul a livrat satelitul pe orbita planificată, conform China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC). Satelitul urmează să sprijine retransmisia comunicațiilor pentru stația spațială Tiangong și alte misiuni cu echipaj. De ce contează: riscul operațional și regulile meteo Cazul subliniază că loviturile de fulger pot fi gestionabile, dar nu sunt un risc „cosmetic”. Space amintește că racheta Saturn V care a lansat misiunea NASA Apollo 12 a fost lovită de două ori; un raport NASA a consemnat „efecte permanente” asupra unor instrumente și senzori neesențiali, însă misiunea a continuat și și-a atins obiectivele. Un episod similar a avut loc în 2019, când un fulger a lovit o rachetă rusească Soyuz la scurt timp după lansare; vehiculul a reușit totuși să plaseze pe orbită un satelit de comunicații Glasnost. Când fulgerul devine critic: lecția Atlas/Centaur-67 și criteriile NASA Nu toate lansările au același deznodământ. Space citează un incident din 1987, când un fulger a lovit racheta Atlas/Centaur-67 (United Launch Alliance), provocând o defecțiune la unul dintre computerele de ghidaj și, în final, dezintegrarea vehiculului, potrivit unui raport NASA. În urma acelui eveniment, NASA a dezvoltat criterii stricte de tip Lightning Launch Commit Criteria (LLCC) — reguli care definesc mai precis condițiile meteo ce impun amânarea lansărilor pentru a reduce riscul de lovituri de fulger. Într-o lucrare tehnică citată de publicație, NASA notează că, după Atlas/Centaur-67 și aplicarea riguroasă a LLCC, niciun alt vehicul de lansare din SUA nu a mai „interceptat sau declanșat” fulgerul la lansare. [...]
Descoperirea unei locuințe gumelnițene nearse, veche de aproximativ 6.500 de ani, conturează un potențial nou reper arheologic în zona Bucureștiului , pe fondul cercetărilor în desfășurare la situl Glina-Bălăceanca, potrivit Antena 3 . Miza practică a descoperirii este că o locuință „nearsă” (adică neafectată de incendiu) poate păstra mai bine urmele de construcție și utilizare, oferind date mai precise despre viața domestică preistorică. Locuința a fost identificată în a treia săptămână de cercetări la situl din sud-estul Bucureștiului, iar informația a fost comunicată de Muzeul Municipiului București . Arheologii descriu o imagine tot mai completă a spațiului domestic: resturi de pereți din lut galben, șanțuri și amprente ale stâlpilor de susținere, podele din lut bătătorit refăcute succesiv și o vatră construită pe un soclu special amenajat. Ce au găsit arheologii în și lângă locuință În nivelul de abandon al locuinței, echipa a raportat mai multe tipuri de artefacte, inclusiv o piesă considerată de ei cea mai importantă a săptămânii: vase sparte pe loc; unelte din os și silex; obiecte din lut; o figurină antropomorfă păstrată intactă. În jurul și în interiorul locuinței continuă să apară șanțuri și gropi de stâlp atribuite unor construcții „sensibil mai noi”, iar în unele zone cercetarea a ajuns deja la niveluri caracteristice culturii Boian , menționează arheologii. Contextul săpăturilor: provizii, epoca bronzului și urme de intervenții neautorizate În secțiunea S1-A, arheologii spun că au finalizat cercetarea mai multor complexe adâncite, dintre care două, datate în perioada Gumelnița, depășesc 2,5 metri adâncime și au o bază cu diametrul de aproximativ 2 metri. Acestea sunt interpretate „cel mai probabil” drept gropi pentru păstrarea proviziilor și ar afecta contexte mai vechi, aparținând culturii Boian, posibil parte dintr-un sistem de șanțuri sau amenajări de delimitare. Separat, în secțiunea S3 continuă cercetarea unei locuințe incendiate din epoca timpurie a bronzului (cultura Glina), acoperită de un nivel bogat de abandon, cu fragmente ceramice, resturi faunistice, piese litice și alte obiecte. Printre descoperiri sunt menționate rotițe miniaturale din lut ars, unele decorate prin incizare, interpretate ca reproduceri ale roților reale. În secțiunea S4, echipa a lucrat și la golirea unui tranșeu alăturat, parțial colmatat, rezultat al unei intervenții neautorizate din trecutul recent. Arheologii notează că nu au găsit morminte, dar au identificat sisteme suprapuse de șanțuri pentru stâlpi, care par să țină de un sistem de delimitare preistoric. Ce urmează Cercetările la Glina-Bălăceanca continuă, iar arheologii indică faptul că, pe măsură ce sunt deschise și documentate noi suprafețe, se conturează mai bine succesiunea de locuire și sistemele de amenajare din diferite perioade. În paralel, echipa a organizat și o ediție a atelierului „Arheolog pentru o zi”, deschizând șantierul pentru vizitatori tineri. [...]
Detectarea unei atmosfere pe o exoplanetă stâncoasă din „zona locuibilă” deschide o rută nouă pentru a filtra țintele viitoare ale căutării vieții , după ce astronomii au identificat un semnal asociat cu prezența gazelor în jurul planetei LHS 1140 b , aflată la circa 48 de ani-lumină, potrivit Antena 3 . Miza practică: până acum, confirmarea atmosferei la planete de tip terestru (stâncoase) era mult mai dificilă, iar această metodă poate restrânge lista lumilor care merită observații detaliate. Concluziile au fost publicate pe 16 iulie în revista Science și sunt prezentate de Antena 3 ca „cea mai puternică dovadă de până acum” că o planetă stâncoasă din afara Sistemului Solar și-a păstrat atmosfera. Este prima dată când oamenii de știință detectează o atmosferă în jurul unei planete de tip terestru care orbitează în „zona locuibilă” a altei stele – regiunea unde temperaturile ar permite existența apei lichide la suprafață. Ce au observat, concret, astronomii Planeta analizată, LHS 1140 b, orbitează o stea pitică roșie (mică și rece) și are o masă de circa 5,6 ori mai mare decât Pământul, fiind încadrată la „super-Pământ” (planetă stâncoasă mai mare decât Terra, dar mult sub giganții gazoși). Ea primește mai puțin de jumătate din lumina pe care o primește Pământul, iar calcule anterioare – care nu includeau efectul unei atmosfere – indicau o temperatură estimată la suprafață de aproximativ minus 47°C. În loc să caute direct atmosfera, echipa a urmărit un indiciu indirect: heliul care „se scurge” în spațiu. Folosind spectrograful WINERED de pe Telescopul Magellan Clay din Chile, cercetătorii au observat planeta în timpul tranzitului (când trece prin fața stelei), moment în care o parte din lumina stelară traversează stratul superior al atmosferei planetei. Semnalul urmărit a fost o mică scădere a intensității luminii la o lungime de undă în infraroșu asociată heliului. De ce comparația cu o planetă vecină întărește concluzia Antena 3 notează că, în septembrie 2024, echipa a surprins în aceeași noapte două tranzite: LHS 1140 b și o planetă vecină, LHS 1140 c, mai mică și mai fierbinte, la mai puțin de 40 de minute distanță unul de altul. Rezultatul: semnalul de heliu a fost detectat la LHS 1140 b, dar nu și la LHS 1140 c. Acest contrast contează deoarece LHS 1140 c orbitează mai aproape de stea, primește de aproximativ cinci ori mai multă radiație și, fiind mai mică, ar trebui să rețină mai slab gazele – condiții care, teoretic, ar face mai ușor de observat un gaz care se pierde în spațiu. Faptul că nu s-a văzut nimic acolo sugerează, potrivit materialului, că atmosfera lui LHS 1140 c ar fi fost „smulsă” în timp, în timp ce LHS 1140 b ar fi reușit să și-o păstreze. Impactul real: o metodă de triere, nu o dovadă de viață Descoperirea este relevantă și pentru că piticele roșii pot bombarda planetele apropiate cu radiație de energie înaltă, capabilă să erodeze atmosferele. În acest context, cercetătorii consideră că atmosfera lui LHS 1140 b ar fi rezistat, foarte probabil, în ciuda acestui bombardament, având în vedere vârsta estimată a stelei – de cel puțin 3,1 miliarde de ani. Totuși, detectarea heliului nu înseamnă că planeta este locuită sau chiar locuibilă. Observațiile privesc doar stratul superior al atmosferei, nu compoziția completă, iar oamenii de știință nu știu încă dacă există oxigen, dioxid de carbon, vapori de apă sau alte gaze relevante pentru condiții similare Pământului. Ce urmează Următoarele observații vor încerca să stabilească din ce este alcătuit restul atmosferei planetei LHS 1140 b și dacă ar putea exista oceane sau alte caracteristici asociate cu locuibilitatea, potrivit materialului. În paralel, rezultatul oferă astronomilor un instrument mai practic de a selecta planete stâncoase care merită timp de observație pentru caracterizare atmosferică. [...]
Un sistem neuroprotetic experimental a reușit să redea atât mișcarea mâinii, cât și senzația de atingere la un pacient cu tetraplegie completă, însă tehnologia rămâne, deocamdată, greu de scalat în afara unor centre specializate, potrivit Stirile Pro TV . Cazul sugerează un potențial pas înainte pentru recuperarea autonomiei la persoane cu leziuni severe ale măduvei spinării, dar și o listă lungă de condiții operaționale înainte de utilizare clinică de rutină. Leziunile complete ale măduvei spinării întrerup semnalele dintre creier și corp, iar când sunt afectate și brațele, pacienții își pierd o mare parte din autonomie. Interfețele creier–computer testate până acum au permis controlul unor dispozitive externe sau mișcarea membrelor prin stimularea mușchilor, însă nu au reușit, în mod obișnuit, să restabilească simultan mișcarea propriei mâini și senzația de atingere, iar efectele au fost adesea limitate la perioada în care dispozitivul era activ. Ce aduce nou „dublul bypass neuronal” Sistemul dezvoltat de cercetători de la Institutele Feinstein pentru Cercetare Medicală din SUA conectează activitatea cerebrală cu măduva spinării, mușchii mâinii și zona cerebrală care procesează atingerea. Tehnologia, prezentată inițial în 2023, a fost descrisă ca o premieră prin restabilirea simultană a mișcării și a senzației tactile în mâna paralizată, iar rezultatele complete ale testării clinice pe trei ani au fost publicate în revista Nature Medicine . Cum a fost testată tehnologia și ce presupune, practic Evaluarea a avut loc într-un studiu clinic de peste trei ani, cu un singur participant: un bărbat de 42 de ani cu tetraplegie completă, după o leziune a măduvei spinării suferită în urma unui salt într-o piscină. La intrarea în studiu, își putea ridica foarte puțin brațele, nu își putea duce mâinile la față, nu putea ține obiecte și nu simțea atingerea la nivelul mâinilor și încheieturilor. După o intervenție neurochirurgicală de 15 ore, medicii au implantat în creier cinci rețele de microelectrozi: două în cortexul motor primar (zona care coordonează mișcarea); trei în cortexul somatosenzorial primar (zona care primește și interpretează informațiile tactile). Sistemul a înregistrat activitatea cerebrală, iar algoritmi de inteligență artificială au identificat intențiile de mișcare cu o acuratețe de până la 84,6%, performanță menținută timp de cinci luni fără recalibrare. Semnalele au fost folosite pentru a stimula electric măduva spinării și mușchii antebrațului, transformând intenția de a deschide/închide mâna în mișcare. Pentru senzația de atingere, cercetătorii au montat senzori de presiune în palmă și într-o orteză realizată special pentru mâna dreaptă; informațiile au fost transmise către cortexul somatosenzorial prin stimulare electrică, astfel încât participantul să perceapă când atinge sau strânge un obiect. Rezultate: autonomie mai mare, dar cu dependență de un sistem complex Într-o primă etapă, stimularea măduvei spinării a crescut forța de flexie a coatelor. După aproximativ 35 de săptămâni, forța brațului drept crescuse cu 86%, iar cea a brațului stâng cu 62% față de valorile inițiale, iar participantul a reușit ulterior să își ducă ambele mâini la față. Totuși, stimularea măduvei spinării, singură, nu a fost suficientă pentru controlul voluntar al degetelor și nici nu a îmbunătățit sensibilitatea mâinii și a încheieturii; pentru aceste funcții a fost necesar întregul sistem neuroprotetic (implanturi, stimulare musculară și orteză). Cu sistemul complet, bărbatul a putut să deschidă și să închidă mâna dreaptă, să ridice o cană și să bea singur, să își ducă mâncarea la gură și să controleze forța de prindere pentru obiecte fragile. Într-un test, a trebuit să prindă și să ridice o coajă goală de ou fără să o vadă, pentru a se verifica dacă poate recunoaște obiectul doar prin senzația transmisă de implant. Un algoritm de inteligență artificială a reglat în timp real forța ortezei: forța de prindere a rămas în limitele stabilite în 87% dintre încercări, față de 27% când algoritmul nu era folosit. De ce nu e, încă, o soluție „de piață” Cercetătorii au observat și o îmbunătățire a sensibilității la nivelul încheieturii, menținută mai mult de două luni după oprirea intervenției, ceea ce autorii pun în legătură cu posibilitatea ca stimularea repetată să favorizeze neuroplasticitatea (capacitatea sistemului nervos de a forma sau consolida conexiuni neuronale). „Nu urmărim doar să ocolim leziunea, ci să ajutăm sistemul nervos să își refacă legăturile”, a explicat Chad Bouton , autorul corespondent al studiului. În același timp, rezultatele trebuie interpretate prudent: sistemul a fost testat la un singur participant, necesită echipamente specializate, implanturi cerebrale și personal instruit și nu este disponibil pentru utilizare medicală curentă. Echipa intenționează să testeze tehnologia pe mai multe persoane, cu leziuni diferite, și să stabilească dacă beneficiile pot fi reproduse și dacă sistemul poate fi simplificat pentru utilizare în afara laboratoarelor. [...]
Un „ciment” din praf lunar a trecut testul de spațiu, un pas care poate reduce costurile logistice ale viitoarelor baze lunare , după ce mostrele au stat șase luni în exteriorul Stației Spațiale Internaționale (ISS) și, în unele cazuri, s-au întors pe Pământ mai rezistente, potrivit Antena 3 . Materialul este un geopolimer – o alternativă la cimentul tradițional – dezvoltat de o echipă de la Universitatea din Delaware și publicat în revista Advances in Space Research. Ideea centrală este folosirea „regolitului”, stratul de praf și rocă de la suprafața Lunii, pentru a produce materiale de construcție la fața locului, fără transport de pe Pământ, care este descris ca fiind „extrem de costisitor”. „Regolitul este, în esență, un material silicat asemănător argilei. Este unul dintre cele mai abundente materiale atât pe Pământ, cât și pe Lună, ceea ce îl face foarte interesant pentru construcții”, a explicat Norman Wagner, profesor de inginerie chimică la Universitatea din Delaware. Testul operațional: șase luni pe exteriorul ISS Pentru a verifica rezistența în condiții reale de spațiu, cercetătorii au trimis pe ISS plăci subțiri realizate din simulatoare comerciale de regolit lunar și marțian, în cadrul misiunii NASA MISSE-20 . Mostrele au fost expuse radiațiilor, vidului și variațiilor extreme de temperatură. După cele șase luni, analizele au indicat că materialele nu s-au degradat, iar unele probe au avut o rezistență mecanică mai mare decât mostrele identice păstrate pe Pământ. De ce contează: producție cu energie mai mică și potențial și pentru Terra Geopolimerii diferă de cimentul obișnuit prin modul de producție: în loc de temperaturi foarte ridicate, argila este transformată într-un material solid prin reacții chimice, cu un consum de energie mai redus, potrivit articolului. În plus, tehnologia ar putea avea aplicații și pe Pământ, prin reducerea amprentei de carbon asociate industriei cimentului. Următorul obstacol: regolitul nu e „standard” pe toată Luna O problemă practică pentru construcții este că regolitul nu are aceeași compoziție peste tot pe Lună. Într-un al doilea studiu, publicat în Acta Astronautica, echipa a folosit inteligența artificială pentru a construi un model care estimează rezistența unui geopolimer în funcție de caracteristicile regolitului și de modul de prelucrare. Separat, o serie de experimente a urmărit comportamentul materialului în etapele de amestecare, pompare și turnare, înainte de întărire. Cercetătorii au identificat un „punct critic de gelificare”, momentul în care materialul trece din fluid în solid; manipularea înainte de acest prag nu ar influența nici timpul de întărire, nici rezistența finală, ceea ce ar putea oferi mai multă flexibilitate operațională pe Lună. Concluziile au fost publicate într-o ediție specială a Journal of Rheology, dedicată comportamentului materialelor utilizate în afara Pământului. [...]
Roscosmos a primit din 2026 dreptul de a vinde publicitate pe obiecte spațiale , iar o rachetă Soiuz lansată recent către Stația Spațială Internațională a fost inscripționată cu reclame la o băutură energizantă, potrivit Antena 3 . Miza este una economică: Moscova încearcă să atragă investiții private și să reducă presiunea pe bugetul de stat într-un sector afectat de ruperea unor parteneriate internaționale după 2022. Lansarea a avut loc marți, 14 iulie, de la Cosmodromul Baikonur din Kazahstan (administrat de Rusia), pentru misiunea Soiuz MS-29 către ISS. Racheta a fost văzută cu inscripții pentru Lit Energy (menționată și ca „Limonadă”), iar reclamele apar în imagini de la prezentarea rachetei din 11 iulie, notează Space.com, citat de publicație. Ce schimbă noua regulă: publicitatea devine instrument de finanțare Antena 3 arată că Roscosmos își decorează frecvent rachetele cu grafică și logo-uri care nu implică neapărat o plată, însă contextul actual indică o formalizare a publicității ca sursă de venit. Publicația Ars Technica (citată în material) susține că dificultățile economice din Rusia au dus la modificări recente ale legislației privind publicitatea spațială, ceea ce ar putea deschide calea pentru mai multe inițiative de acest tip. Într-un mesaj menționat ca fiind publicat pe contul de Telegram al Roscosmos în octombrie 2025, agenția ar fi explicat că, în urma amendamentelor, Roscosmos a primit dreptul — începând cu 1 ianuarie 2026 — de a plasa reclame pe obiecte spațiale aflate atât în proprietatea corporației de stat, cât și în proprietate federală. Scopul declarat: atragerea investițiilor private și reducerea poverii asupra bugetului de stat. Context: Rusia are precedent, inclusiv contracte plătite Materialul trece în revistă câteva exemple istorice de publicitate în spațiu asociate Rusiei și URSS: În 1990, o misiune Soiuz legată parțial de Tokyo Broadcasting Service (TBS) a transportat un jurnalist japonez și ar fi avut pe fuselaj reclame; sunt menționate și embleme publicitare pentru Sony, Unicharm și Pocari Sweat. După destrămarea URSS, stația Mir a găzduit reclame pentru companii precum RadioShack, Pepsi și producătorul israelian de lactate Tnuva. În 2000, o reclamă Pizza Hut a fost transportată cu o rachetă Proton, pentru aproximativ 1,25 milioane de dolari (aprox. 5,6 milioane lei), sumă pe care articolul o echivalează cu aproape 3 milioane de dolari la valoarea actuală (aprox. 13,5 milioane lei). Cooperarea cu NASA continuă pe ISS, în ciuda sancțiunilor În paralel, Roscosmos și NASA continuă colaborarea în cadrul ISS, deși sancțiunile impuse după invadarea Ucrainei au afectat multe parteneriate internaționale, mai notează Antena 3. Lansarea din 14 iulie a fost prezentată și ca un moment relevant în această relație: administratorul NASA, Jared Isaacman, a asistat la o lansare Soiuz, fiind primul oficial cu acest titlu prezent la un astfel de eveniment în ultimii opt ani. SpaceNews (citat de publicație) consemnează că Isaacman și directorul general al Roscosmos, Dmitri Bakanov, au avut prima întâlnire față în față între șefii celor două agenții de la ultima vizită similară, din octombrie 2018. Ulterior, Rusia a anunțat prelungirea cu doi ani a angajamentului față de ISS, până în 2030, și un acord de principiu pentru continuarea schimbului de locuri între Soiuz și vehicule comerciale americane. În lipsa unor detalii financiare despre cazul Lit Energy, rămâne neclar dacă inscripționarea rachetei a fost o reclamă plătită sau doar o grafică fără contract comercial, practică pe care Roscosmos o folosește uneori, potrivit materialului. [...]
