Știri
Știri din categoria Știință
Un studiu publicat în 2026 aduce primele dovezi directe că reintrarea unei rachete poate polua atmosfera superioară, după ce o reintrare necontrolată a unui Falcon 9 a generat un nor de litiu detectabil deasupra Europei, potrivit BGR. Rezultatul ridică o problemă de reglementare și monitorizare pentru industria spațială comercială, pe fondul creșterii frecvenței lansărilor și reintrărilor.
În februarie 2025, un Falcon 9 a suferit o defecțiune de motor și a reintrat necontrolat în atmosferă. Deși trebuia să ajungă în Oceanul Pacific, fragmente au căzut în Europa, inclusiv în interiorul limitelor unei localități din Polonia, ceea ce a amplificat controversa publică și a creat, în același timp, un „caz” rar pentru cercetare.
Pe măsură ce racheta s-a dezintegrat, a eliberat un nor de vapori de litiu care ar fi traversat peste 1.000 de mile (aprox. 1.600 km) deasupra continentului european. Echipa de cercetare a urmărit efectul în atmosfera superioară și a raportat că nivelurile de litiu au fost de circa 10 ori peste normal timp de aproximativ 20 de ore după reintrarea deasupra Europei.
Autorii spun că, prin modelarea vânturilor atmosferice, au putut corela norul de litiu cu traiectoria de zbor, ceea ce ar constitui prima dovadă directă a poluării atmosferei superioare cauzate de reintrarea deșeurilor spațiale. Studiul a fost publicat în Nature în 2026: Nature.
Cercetătorii s-au concentrat pe litiu deoarece funcționează ca un „indicator” pentru deșeuri spațiale: multe metale pot proveni și din surse naturale (de exemplu meteori), însă litiul este descris ca fiind extrem de rar în atmosfera Pământului și asociat, de regulă, cu nave spațiale moderne.
Pentru investigație, echipa a combinat date din instrumente științifice și modele pe calculator. Observația-cheie a venit de la un sistem lidar din Germania (tehnologie cu laser folosită pentru a detecta cantități foarte mici de substanțe la altitudine), care a înregistrat în noaptea reintrării creșterea masivă a nivelului de litiu. Ulterior, cercetătorii au verificat datele pentru a exclude cauze naturale, astfel încât să izoleze componenta atribuită reintrării Falcon 9.
După analiză, echipa a transmis concluziile către SpaceX pentru comentarii sau explicații, însă, potrivit sursei, nu a primit răspuns înainte de publicarea studiului.
Deși analiza se referă la un singur eveniment, autorii avertizează că numărul în creștere de nave care revin pe Pământ ar putea duce la acumularea treptată de metale și oxizi metalici (compuși formați când metalele reacționează cu oxigenul) în atmosferă. În timp, aceste materiale ar putea influența chimia ozonului și clima, prin modificarea modului în care atmosfera absoarbe și reflectă energia.
În același timp, cercetătorii subliniază limita majoră: fiind primul studiu de acest tip, este nevoie de cercetări suplimentare pentru a vedea dacă un vârf de litiu de această magnitudine apare și la alte reintrări și cum se deplasează realist litiul în atmosferă. Concluzia practică este un apel la monitorizarea mai atentă a lansărilor și reintrărilor, pentru a înțelege efectele pe termen scurt și lung asupra mediului.
Recomandate
NASA mută Artemis III în orbita Pământului pentru a testa două landere lunare, o schimbare operațională menită să reducă riscul înaintea unei noi aselenizări. Potrivit Jalopnik , misiunea programată pentru 2027 nu va zbura către Lună și nu va include un echipaj „revenit” din Artemis II, ci va funcționa ca o demonstrație complexă de integrare între mai multe vehicule și companii. Planul inițial era ca Artemis III să fie prima misiune de aselenizare cu echipaj uman după 1972, însă NASA a redesenat programul în februarie, tocmai pentru a evita trimiterea astronauților la o aselenizare fără testarea prealabilă a vehiculelor de coborâre. În noua arhitectură, Artemis III rămâne pe orbită terestră și încearcă, într-o singură misiune, să valideze două sisteme diferite de aselenizare. Cum ar urma să decurgă misiunea Artemis III Secvența descrisă include trei lansări separate și mai multe andocări: o rachetă SLS lansează patru astronauți pe orbită, într-o capsulă Orion, într-un profil similar cu Artemis II; Blue Origin trimite pe orbită landerul lunar Blue Moon, lansat cu o rachetă New Glenn ; Orion andochează cu Blue Moon pentru două zile, timp în care astronauții fac teste și exersează trecerea în cealaltă navă; SpaceX lansează Starship pe orbită, care andochează cu Orion pentru o zi; astronauții fac teste, dar, conform articolului, nu ar urma să intre efectiv în Starship; Orion revine pe Pământ și amerizează pentru recuperare, durata totală fiind estimată la aproximativ două săptămâni. De ce crește complexitatea (și riscul) operațional Miza nu este doar numărul de manevre, ci dependența de maturitatea tehnică a mai multor sisteme în paralel. Jalopnik notează că misiunea ar implica trei lansări cu trei rachete diferite, plus două secvențe de andocare/dezandocare. În plus, publicația citează o analiză Space.com potrivit căreia niciunul dintre cele două landere nu există în acest moment, iar Starship nu a zburat încă pe orbită. În același timp, New Glenn a suferit recent o explozie pe rampa de lansare, ceea ce ar putea împinge calendarul, întrucât Blue Origin nu ar putea relua lansările decât după câteva luni, cel puțin. Ce urmează: Artemis IV și obiectivul unei baze lunare Dacă Artemis III își atinge obiectivele de testare, ideea este ca Artemis IV să încerce să ducă astronauți pe suprafața Lunii în 2028. Dacă apar întârzieri sau eșecuri, calendarul ar urma să fie împins. În logica programului, aceste demonstrații sunt pași necesari pentru planurile mai ample ale NASA de a construi o bază lunară, însă, înainte de orice aselenizare, agenția trebuie să dovedească faptul că poate integra și opera în siguranță vehiculele de coborâre în regim real de misiune. [...]
Proiectul „ America250 ” testează, pe termen foarte lung, o soluție de conservare a artefactelor și datelor : o capsulă a timpului de circa 400 kg, proiectată să păstreze o umiditate internă de 35% și să stea îngropată 250 de ani, până la 4 iulie 2276, potrivit HotNews . Miza practică nu e doar simbolică, ci și operațională: organizatorii încearcă să controleze temperatură, umiditate și riscul de inundare pentru a crește șansele ca obiectele să supraviețuiască intacte. Capsula urmează să fie îngropată la Philadelphia , în cadrul festivităților care marchează 250 de ani de la semnarea Declarației de Independență. Construcția este gândită să fie sigilată etanș împotriva apei și să beneficieze de o temperatură relativ stabilă datorită solului, la o adâncime de trei metri. Unul dintre riscurile-cheie luate în calcul este inundarea. Michael Berilla, coordonatorul echipei care a creat capsula, a declarat pentru Associated Press: „Philadelphia ar trebui să fie acoperită de aproape doi metri de apă pentru ca această capsulă a timpului să poată să fie inundată, în teorie. Iar dacă Philadelphia este sub aproape doi metri de apă, atunci lumea are probleme mult mai mari.” Ce intră în capsulă: de la obiecte „clasice” la predicții generate de un chatbot Comisia proiectului a invitat fiecare stat american să trimită obiecte, ceea ce a dus la o colecție eterogenă. Aproape 30 de state au ales să includă scrisori ale guvernatorilor. Între exemplele menționate: California: un supraconductor pentru fuziune nucleară, o imagine topologică realizată de NASA și o predicție generată de chatbotul Claude despre cum ar arăta statul peste 250 de ani (inclusiv scenariul unei „Federații a Pacificului”). Michigan: pietre Petoskey (corali fosilizați) și o bucată mare de minereu de cupru, cu trimitere la istoria extracției de cupru în regiune. Nevada: jetoane și fise de jocuri de noroc și o monedă comemorativă. În paralel, organizatorii au solicitat contribuții și de la companii și instituții. Un element cu miză tehnologică este dispozitivul de stocare moleculară a datelor al Bibliotecii Congresului: un recipient metalic mic ce conține ADN sintetic în care au fost codificate copii digitale ale unor materiale selectate (documente și înregistrări istorice, între altele), potrivit descrierii de pe site-ul America250. La polul opus, apar și contribuții cu valoare culturală discutabilă pe termen atât de lung: Coca-Cola a donat o sticlă goală și versurile sloganului „I’d Like to Buy the World a Coke” dintr-o reclamă din 1971, iar PGA of America a trimis o unealtă folosită pe terenul de golf și o fotografie a campionului PGA din 2026. Context: încrederea în continuitatea SUA, pusă sub semnul întrebării În aceeași perioadă, un sondaj Reuters/Ipsos citat în material arată că 2 din 5 americani nu cred că SUA vor mai exista peste 250 de ani — un contrast care face proiectul relevant nu doar ca exercițiu de memorie, ci și ca indicator al anxietăților contemporane legate de viitorul instituțional al țării. Capsula, care include și „o cantitate impresionantă de poezie” trimisă de state, urmează să fie îngropată pe 4 iulie, de Ziua Independenței, și deschisă în 2276, la 500 de ani de la declararea independenței SUA. [...]
Lansarea Shenzhou-23 ridică miza programului lunar al Chinei , printr-o misiune care testează rezistența umană la zboruri foarte lungi și validează tehnologii ce pot susține o aselenizare în 2030, potrivit BGR . Pe 24 mai, China a lansat misiunea Shenzhou-23 către stația spațială Tiangong cu o rachetă Long March 2F. Elementul operațional-cheie este că unul dintre membrii echipajului va rămâne în spațiu timp de un an, într-un demers descris ca „piatră de temelie” pentru obiectivul Beijingului de a trimite taikonauți (astronauți chinezi) pe Lună în 2030. În paralel, NASA urmărește o aselenizare în 2028, însă întârzierile la modulele lunare furnizate comercial pun sub semnul întrebării calendarul, notează publicația. De ce contează: validarea zborului de un an și a experimentelor cu aplicații directe Misiunea este construită în jurul cercetării biologice și a efectelor zborului de lungă durată asupra corpului uman. Concret, Shenzhou-23 continuă experimentele din Shenzhou-21 și include: cercetări pe embrioni de pește-zebră și șoarece, pentru a înțelege dezvoltarea în microgravitație; studii de materiale, inclusiv producția de magneți din pământuri rare de înaltă performanță; experimente pe aliaje cu entropie ridicată, evaluate pentru utilizare pe nave în orbită joasă, datorită toleranței la deteriorare și potențialei protecții mai bune la micrometeoriți și resturi spațiale. Componenta de un an urmărește realizarea unui „atlas” multisistem al corpului uman în spațiu, adică o cartografiere a reacțiilor fiziologice în condiții de imponderabilitate. BGR compară ambiția științifică cu misiunea de un an a astronautului Scott Kelly pe Stația Spațială Internațională (2015–2016), care a oferit date despre funcțiile cognitive, degradarea vederii și răspunsul la vaccinare în spațiu. Context operațional: lecțiile Shenzhou-21 după problema de siguranță Shenzhou-23 a înlocuit echipajul Shenzhou-21, a cărui ședere a fost prelungită după descoperirea unei mici fisuri într-un geam al navei Shenzhou-20. În consecință, echipajul Shenzhou-20 s-a întors pe Pământ cu nava Shenzhou-21, ceea ce a lăsat echipajul rămas pe Tiangong fără o „barcă de salvare” (o capsulă disponibilă pentru evacuare) în cazul unei avarii a stației. Situația a fost rezolvată abia după sosirea unei nave Shenzhou-22 fără echipaj, care i-a readus pe Pământ în mai 2026, potrivit materialului. Următorii pași spre 2030: racheta Long March 10 și landerul Lanyue Pe partea de hardware, China testează deja elemente pentru aselenizare. Nava care ar urma să ducă taikonauți spre Lună se bazează pe capsula Mengzhou (descrisă ca având capacitate de până la șapte locuri) și ar urma să fie lansată cu noua rachetă Long March 10, care a trecut teste de aprindere statică la Wenchang (Hainan) la finalul lui 2025. Pentru coborârea pe Lună, China dezvoltă landerul Lanyue (în testare din 2024), proiectat să transporte doi taikonauți și un rover. Calendarul menționat include un zbor robotic Mengzhou „mai târziu în acest an”, un test autonom al landerului în 2027 și misiuni comune de test în 2028 și 2029, înaintea unei tentative cu echipaj în 2030. În plan mai lung, aselenizările sunt prezentate ca etapă către o bază lunară: International Lunar Research Station (ILRS) . Conform Consiliului de Stat al Chinei, obiectivul este o stație de bază în zona polului sud lunar până în 2035 și o extindere planificată până în 2045. [...]
Institutul de Tehnologie din California începe construcția Deep Synoptic Array (DSA) , o rețea de radiotelescoape care promite să accelereze radical cartografierea cerului și să facă datele disponibile public aproape în timp real , potrivit IT之家 . Proiectul, programat să fie finalizat în 2029, mizează pe o combinație rară: sensibilitate foarte ridicată și viteză mare de „scanare” (observare sistematică a unor zone întinse de cer). DSA ar urma să includă 1.650 de antene radio, fiecare cu diametrul de aproape 6,1 metri, amplasate într-o vale deșertică izolată din Nevada, pe o suprafață de circa 19,3 × 16,1 kilometri. Prin comparație, „Very Large Array” din New Mexico, unul dintre cele mai mari ansambluri de radiotelescoape din lume, are 27 de antene. Ce schimbă DSA în operarea observațiilor radio Un număr mare de antene care lucrează împreună funcționează ca un instrument uriaș, crescând semnificativ rezoluția spațială pentru observații în spațiul îndepărtat. În același timp, materialul notează că, față de o antenă unică foarte mare, o rețea poate fi mai puțin eficientă la recepția celor mai slabe semnale, ceea ce o face mai potrivită pentru surse radio puternice, precum: pulsari (rămășițe puternic magnetizate ale unor stele moarte); explozii radio rapide (evenimente care eliberează unde radio intense într-un timp foarte scurt). Un obstacol major în radioastronomie rămâne interferența radio (zgomotul electromagnetic produs de activitatea umană), motiv pentru care amplasamentul a fost ales în deșert, departe de surse de semnal, nu departe de Great Basin National Park. Miza: de la milioane la miliarde de surse radio și date deschise Gregg Hallinan , profesor de astronomie la Caltech și cercetător principal al DSA, susține că în primii cinci ani de operare rețeaua va scana de mai multe ori întregul cer vizibil, la o viteză fără precedent. El estimează că, dacă până acum radiotelescoapele din lume au identificat cumulat aproximativ 20 de milioane de surse radio, DSA ar putea ajunge la acest ordin de mărime chiar în prima zi, iar după primul tur complet de observații ar putea descoperi circa 1 miliard de noi surse radio. Cercetătorii vor să folosească DSA pentru a studia fenomene precum exploziile radio rapide și pentru a investiga modul în care energia întunecată influențează expansiunea Universului. Vikram Ravi, co-cercetător principal, rezumă schimbarea de scară astfel: „Radioastronomia este pe punctul de a trece de la schiță la fotografie.” Un element operațional cu impact direct pentru comunitatea științifică este politica de acces: proiectul va face datele complet publice încă de la început, iar viteza mare de observație ar permite obținerea și analiza aproape în timp real. Katie Jameson, managerul principal al proiectului, compară DSA cu un „laborator foto” care developă imagini radio în timp real, accesibile tuturor. Controlul costurilor: un partener industrial neașteptat Pentru a limita costurile, echipa Caltech a apelat la Fat Daddio’s, un producător de tăvi pentru copt. Conform articolului, compania va fabrica mii de astfel de „tăvi”, deoarece forma lor este potrivită pentru componente care convertesc undele electromagnetice în semnale electrice. Finalizarea este planificată pentru 2029; până atunci, relevanța proiectului stă în promisiunea unei infrastructuri care poate transforma observația radio din campanii lente în fluxuri rapide de date, cu acces deschis din prima zi. [...]
Un studiu arată că undele seismice „întârziate” pot declanșa deplasări ale scoarței la scară națională , după ce cercetători au identificat în datele GPS o mișcare uniformă spre est, de până la 6 milimetri, pe întreg teritoriul Japoniei, la circa 15 minute după cutremurul de magnitudine 9 din Tohoku (2011), potrivit Gizmodo . Cutremurul din martie 2011, produs în largul coastei de nord-est a insulei Honshu, a generat o zguduire violentă de aproximativ șase minute și un tsunami care a ucis peste 18.000 de persoane. Elementul nou, însă, vine din analiza ulterioară a înregistrărilor GPS: la scurt timp după șocul principal, cercetătorii au observat o „treaptă” de deplasare a solului, simultană și relativ uniformă, la nivelul întregii țări. Ce explică deplasarea: o undă care a „făcut turul” până la nucleu Echipa condusă de Sunyoung Park ( Universitatea din Chicago ) susține, într-un studiu publicat în Science , că seismul a generat o undă de tip ScS — o undă care coboară adânc în interiorul Pământului, se reflectă de la limita nucleului și revine la suprafață. Conform analizei, această undă ar fi reapărut la suprafață la 13 minute după șocul principal și ar fi declanșat deplasarea spre est, către fosa Japoniei. Cercetătorii afirmă că ar fi prima observație cunoscută a unui eveniment seismic declanșat de acest tip de undă „reflectată”. Explicația propusă este că, în mod obișnuit, undele ScS își pierd energia înainte de a reveni la suprafață, dar magnitudinea excepțională a cutremurului din Tohoku ar fi permis undei să supraviețuiască traseului dus-întors de circa 3.600 de mile (aprox. 5.800 km). De ce contează: un risc seismic care poate apărea după ce zguduirea s-a oprit Concluzia cu impact pentru evaluarea hazardului seismic este că efectele unui cutremur major nu se termină neapărat odată cu încetarea zguduirii: undele ScS pot reveni la suprafață și pot reactiva limitele dintre plăcile tectonice, ceea ce ar putea însemna: replici mai frecvente decât se anticipa în unele scenarii; rupturi suplimentare în alte zone, nu doar în proximitatea epicentrului. Limitele datelor și ce urmează Studiul este limitat, potrivit autorilor, de lipsa datelor GPS din larg (offshore), ceea ce înseamnă că nu se poate spune cu certitudine cât de departe, dincolo de arhipelag, s-a extins deplasarea spre est. Echipa vrea să verifice dacă fenomene similare au avut loc și în alte zone de subducție, însă disponibilitatea datelor ar putea restrânge astfel de analize. [...]
NASA a cerut oprirea lucrărilor la modulul HALO, de 1,1 miliarde de dolari, ceea ce crește riscul ca investiția să rămână fără utilizare în noua arhitectură a programului lunar, potrivit Ars Technica . Decizia vine la trei luni după ce NASA a anunțat, la Washington, că își mută accentul de la stația orbitală Lunar Gateway la o bază pe suprafața Lunii și că va „pune pe pauză” lucrările la Gateway. În același pachet de schimbări, agenția a indicat că elementul Power and Propulsion Element (PPE) — una dintre cele două componente aflate cel mai avansat — ar urma să fie reutilizat ca modul central pentru o demonstrație de propulsie nuclear-electrică în spațiul îndepărtat. Ce se întâmplă cu HALO și de ce contează financiar HALO (Habitation and Logistics Outpost) este modulul presurizat în care astronauții ar fi petrecut cea mai mare parte a timpului în timpul vizitelor la Lunar Gateway. NASA a acordat către Northrop Grumman contracte în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari pentru proiectarea, construcția și integrarea modulului de locuire cu PPE. După anunțurile NASA din martie, Northrop Grumman a făcut demersuri pentru ca HALO să fie inclus în planurile pentru baza lunară. Informațiile obținute de publicație indică însă că acest scenariu este acum puțin probabil, ceea ce pune sub semnul întrebării valorificarea unei investiții deja contractate. Semnal operațional: oprirea lucrărilor la un subcontractor-cheie Săptămâna trecută, Paragon Space Development Corp., un contractor important pentru HALO, a fost informat să oprească lucrul la vehiculul spațial, au declarat două surse pentru Ars Technica . Paragon primise în 2022 un contract de peste 100 de milioane de dolari pentru dezvoltarea sistemului de susținere a vieții (life-support) al modulului HALO. În lipsa unor detalii suplimentare în material despre pașii următori, rămâne neclar dacă oprirea este o măsură temporară sau preludiul unei anulări mai ample a activităților legate de HALO. [...]
