Știri
Știri din categoria Știință
Japonia a testat la limită manevrele de „apărare planetară”, după ce sonda Hayabusa2 a trecut la doar 400 de metri de suprafața asteroidului Torifune, un record pentru acest tip de misiune, relatează HotNews, citând AFP și Agerpres. Survolul este relevant operațional: demonstrează controlul fin al traiectoriei necesar pentru eventuale intervenții de deviere a unor obiecte potențial periculoase.
Pe 5 iulie, Hayabusa2 (o sondă „de mărimea unui frigider”) a trecut pe lângă Torifune cu o viteză de peste 18.000 km/h. Potrivit Agenției Japoneze de Explorare Aerospațială (JAXA), sonda s-a apropiat la 400 de metri de suprafața asteroidului și la 744 de metri de centrul acestuia, depășind estimarea inițială a agenției, care viza o apropiere de 800 de metri față de centru.
„Rezultatele arată că, în comparație cu toate sondele spațiale din lume care au efectuat misiuni de survol, aceasta a trecut cel mai aproape de un asteroid”, a declarat Yuya Mimasu, cercetător JAXA.
Recordul anterior ar fi aparținut unei sonde chineze, care a zburat la 770 de metri de suprafața unui asteroid, potrivit cotidianului economic Nikkei, menționat în material.
După manevră, JAXA a publicat imagini alb-negru realizate cu o cameră telescopică, în care Torifune apare cu o formă ce amintește de „un om de zăpadă” — două corpuri rotunjite care par conectate. Publicația notează că se știa că asteroidul are o formă alungită, însă aceste detalii nu erau cunoscute până acum.
Misiunea japoneză vine după testul reușit al NASA din 2022, când agenția americană a modificat orbita asteroidului Dimorphos printr-un impact intenționat cu un dispozitiv spațial.
În paralel, JAXA și Agenția Spațială Europeană (ESA) au o asociere pentru o misiune de „apărare planetară” care vizează explorarea asteroidului Apophis, ce va trece în apropiere de Terra în aprilie 2029.
Hayabusa2 a fost lansată în 2014 și a devenit cunoscută pentru misiunea la asteroidul Ryugu, de unde a colectat materie la circa 300 de milioane de kilometri de Pământ. Șase ani mai târziu, sonda a adus pe Terra eșantioanele, care au oferit indicii despre Sistemul Solar timpuriu (aprox. 4,6 miliarde de ani în urmă), potrivit materialului.
După survolul Torifune, sonda ar urma să încerce în 2031 o „întâlnire” cu asteroidul 1998KY26 — o manevră ce presupune zborul alături de obiect sau plasarea pe acesta pentru a colecta date detaliate.
Recomandate
China pregătește o misiune de „apărare planetară” care ar testa, în condiții reale, distrugerea controlată a unui asteroid , un scenariu cu implicații directe pentru viitoarele programe spațiale și pentru modul în care statele își calibrează capabilitățile tehnologice în domeniul securității spațiale, potrivit PiataAuto . Planul, prezentat de o echipă de ingineri condusă de Li Mingtao , vizează nu doar devierea traiectoriei unui corp ceresc (cum s-a întâmplat în cazul unei misiuni NASA), ci „spulberarea” asteroidului în particule mici, printr-un impact la viteză mai mare, cu obiectivul declarat de a testa un scenariu aplicabil unui pericol real pentru Pământ. Ce anume vor să facă inginerii chinezi Misiunea ar urma să aibă loc în 2029 sau 2030, în fereastra în care asteroidul vizat se va apropia la mai puțin de 7 milioane de kilometri de Pământ. Conform planului descris, o navă ar urma să lovească asteroidul, iar o a doua navă ar însoți misiunea pentru a monitoriza traiectoriile și a filma procesul. Diferența-cheie față de abordările anterioare, așa cum este prezentată în articol, este intenția de a produce o fragmentare a asteroidului, nu doar o modificare a orbitei lui. Viteza de impact și miza tehnică: fragmentarea fără risc Dacă misiunea DART a NASA a lovit asteroidul-țintă cu 6,15 km/s (aprox. 22.122 km/h), echipa chineză ar urmări o viteză de 9 km/s, echivalentul a aproape Mach 26, notează publicația. O componentă critică a proiectului este calculul precis al forței și al unghiului de impact, astfel încât fragmentele rezultate să rămână inofensive pentru Pământ. În lipsa acestor calcule, fragmentarea ar putea crea riscuri suplimentare, nu să le reducă. Ce asteroid este vizat și de ce contează alegerea lui Ținta este asteroidul 2015 XF261, descoperit în 2015, cu un diametru de 30 de metri. În comparație, asteroidul lovit în misiunea DART avea 160 de metri, conform datelor din articol. O dificultate importantă este detectarea și țintirea: asteroidul este „foarte slab vizibil” și a fost observat de doar 74 de ori de la descoperire până în prezent. În acest context, misiunea ar funcționa și ca demonstrație de capabilitate tehnologică, nu doar ca exercițiu de „bine general”, mai ales că, potrivit sursei, asteroidul nu este considerat periculos pentru planetă prin traiectoria sa, dar dimensiunea îl face potrivit ca obiect de test. Context: ce s-a făcut deja și ce ar fi nou aici Articolul amintește misiunea DART (2022), care a demonstrat efectul cinetic al unui impact controlat de oameni și a produs schimbări mici, dar măsurabile, în dinamica sistemului de asteroizi țintit. În interpretarea prezentată de inginerii chinezi, acel test nu ar fi schimbat orbita corpului „în raport cu Pământul”, ceea ce ar limita aplicabilitatea într-un scenariu de pericol direct. Prin urmare, dacă misiunea chineză va fi realizată, ea ar muta accentul de la „deviație demonstrativă” la un test de distrugere controlată, cu o complexitate și o forță de impact mai mari, dar și cu cerințe mai stricte de control al consecințelor. [...]
Trei cutremure mici, în mai puțin de șase ore, au fost înregistrate în zona Vrancea , un tipar care menține presiunea pe monitorizarea seismică și pe evaluarea riscurilor pentru localitățile din proximitate, potrivit Mediafax , pe baza datelor Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) . Cel mai puternic seism a avut magnitudinea 3,5 pe scara Richter și s-a produs duminică, 26 iulie, la ora 02:35, în zona seismică Vrancea , județul Buzău, la o adâncime de 147,7 kilometri, specifică seismelor intermediare din regiune. Cutremurul a fost localizat la aproximativ 56 km est de Brașov, 57 km sud-est de Sfântu Gheorghe, 57 km sud de Buzău, 64 km nord de Ploiești, 73 km sud de Focșani și 91 km nord-est de Târgoviște. Cronologia seismelor din noaptea de sâmbătă spre duminică Pe lângă seismul de 3,5, INCDFP a raportat încă două cutremure: sâmbătă, 25 iulie, ora 23:20: magnitudine 3,2, în zona seismică Vrancea (județul Buzău), la adâncimea de 89 km; duminică, 26 iulie, ora 04:52: magnitudine 2,4, în zona seismică Vrancea (județul Vrancea), la adâncimea de 18,8 km. De ce contează: Vrancea rămâne principalul „motor” seismic al României Seria de cutremure nu este considerată neobișnuită pentru Vrancea, descrisă drept cea mai activă zonă seismică din România și una dintre cele mai importante din Europa din punct de vedere tectonic. Majoritatea seismelor de aici sunt de intensitate redusă și nu produc pagube, însă sunt urmărite îndeaproape deoarece regiunea generează și cele mai puternice cutremure resimțite pe teritoriul țării. [...]
SpaceX a executat a 13-a testare a sistemului Starship , iar boosterul „Super Heavy” a avut o „amerizare dură” în Golful Mexic după o anomalie la aprinderea motoarelor , potrivit IT之家 . Zborul a decolat pe 24 iulie (ora centrală a SUA) de la baza din sudul Texasului, iar miza operațională a fost validarea performanțelor noii generații Starship și, în premieră, desfășurarea a 20 de sateliți Starlink de nouă generație. Conform planului de misiune descris de SpaceX, treapta întâi „Super Heavy” urma să nu se întoarcă la rampa de lansare pentru recuperare, ci să execute o „amerizare controlată” (splashdown) în apropiere de Golful Mexic. Treapta a doua, nava Starship, urma să amerizeze ulterior în zona prestabilită din Oceanul Indian, după încheierea testului. În timpul zborului, boosterul „Super Heavy” (B20) s-a separat de Starship (S40) și a ajuns în zona vizată pentru amerizare în Golful Mexic, însă înainte de contactul cu apa a apărut o problemă la aprinderea motoarelor: o parte dintre motoare nu au pornit, viteza de coborâre a depășit așteptările, iar rezultatul a fost o „amerizare dură” („hard splashdown”), notează publicația. Într-o actualizare inclusă în material, IT之家 precizează că Starship a ajuns în spațiu și a început să elibereze, pe rând, sateliți Starlink de generația a treia, iar misiunea era în desfășurare la momentul publicării. [...]
Lovitura de fulger asupra unei rachete chineze nu a compromis misiunea , un detaliu care arată cât de mult contează criteriile meteo și robustețea sistemelor de lansare pentru continuitatea operațiunilor spațiale, potrivit Space . O rachetă Long March-3B a decolat de la Centrul de Lansare Satelitară Xichang (China) joi, 23 iulie 2026, transportând satelitul-releu de comunicații Tianlian II-06 către orbită geostaționară. La aproximativ 30 de secunde după lansare, un fulger a lovit racheta, moment surprins în imagini și video, în timp ce persoane aflate în apropiere urmăreau decolarea. În pofida incidentului, vehiculul a livrat satelitul pe orbita planificată, conform China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC). Satelitul urmează să sprijine retransmisia comunicațiilor pentru stația spațială Tiangong și alte misiuni cu echipaj. De ce contează: riscul operațional și regulile meteo Cazul subliniază că loviturile de fulger pot fi gestionabile, dar nu sunt un risc „cosmetic”. Space amintește că racheta Saturn V care a lansat misiunea NASA Apollo 12 a fost lovită de două ori; un raport NASA a consemnat „efecte permanente” asupra unor instrumente și senzori neesențiali, însă misiunea a continuat și și-a atins obiectivele. Un episod similar a avut loc în 2019, când un fulger a lovit o rachetă rusească Soyuz la scurt timp după lansare; vehiculul a reușit totuși să plaseze pe orbită un satelit de comunicații Glasnost. Când fulgerul devine critic: lecția Atlas/Centaur-67 și criteriile NASA Nu toate lansările au același deznodământ. Space citează un incident din 1987, când un fulger a lovit racheta Atlas/Centaur-67 (United Launch Alliance), provocând o defecțiune la unul dintre computerele de ghidaj și, în final, dezintegrarea vehiculului, potrivit unui raport NASA. În urma acelui eveniment, NASA a dezvoltat criterii stricte de tip Lightning Launch Commit Criteria (LLCC) — reguli care definesc mai precis condițiile meteo ce impun amânarea lansărilor pentru a reduce riscul de lovituri de fulger. Într-o lucrare tehnică citată de publicație, NASA notează că, după Atlas/Centaur-67 și aplicarea riguroasă a LLCC, niciun alt vehicul de lansare din SUA nu a mai „interceptat sau declanșat” fulgerul la lansare. [...]
Descoperirea unei locuințe gumelnițene nearse, veche de aproximativ 6.500 de ani, conturează un potențial nou reper arheologic în zona Bucureștiului , pe fondul cercetărilor în desfășurare la situl Glina-Bălăceanca, potrivit Antena 3 . Miza practică a descoperirii este că o locuință „nearsă” (adică neafectată de incendiu) poate păstra mai bine urmele de construcție și utilizare, oferind date mai precise despre viața domestică preistorică. Locuința a fost identificată în a treia săptămână de cercetări la situl din sud-estul Bucureștiului, iar informația a fost comunicată de Muzeul Municipiului București . Arheologii descriu o imagine tot mai completă a spațiului domestic: resturi de pereți din lut galben, șanțuri și amprente ale stâlpilor de susținere, podele din lut bătătorit refăcute succesiv și o vatră construită pe un soclu special amenajat. Ce au găsit arheologii în și lângă locuință În nivelul de abandon al locuinței, echipa a raportat mai multe tipuri de artefacte, inclusiv o piesă considerată de ei cea mai importantă a săptămânii: vase sparte pe loc; unelte din os și silex; obiecte din lut; o figurină antropomorfă păstrată intactă. În jurul și în interiorul locuinței continuă să apară șanțuri și gropi de stâlp atribuite unor construcții „sensibil mai noi”, iar în unele zone cercetarea a ajuns deja la niveluri caracteristice culturii Boian , menționează arheologii. Contextul săpăturilor: provizii, epoca bronzului și urme de intervenții neautorizate În secțiunea S1-A, arheologii spun că au finalizat cercetarea mai multor complexe adâncite, dintre care două, datate în perioada Gumelnița, depășesc 2,5 metri adâncime și au o bază cu diametrul de aproximativ 2 metri. Acestea sunt interpretate „cel mai probabil” drept gropi pentru păstrarea proviziilor și ar afecta contexte mai vechi, aparținând culturii Boian, posibil parte dintr-un sistem de șanțuri sau amenajări de delimitare. Separat, în secțiunea S3 continuă cercetarea unei locuințe incendiate din epoca timpurie a bronzului (cultura Glina), acoperită de un nivel bogat de abandon, cu fragmente ceramice, resturi faunistice, piese litice și alte obiecte. Printre descoperiri sunt menționate rotițe miniaturale din lut ars, unele decorate prin incizare, interpretate ca reproduceri ale roților reale. În secțiunea S4, echipa a lucrat și la golirea unui tranșeu alăturat, parțial colmatat, rezultat al unei intervenții neautorizate din trecutul recent. Arheologii notează că nu au găsit morminte, dar au identificat sisteme suprapuse de șanțuri pentru stâlpi, care par să țină de un sistem de delimitare preistoric. Ce urmează Cercetările la Glina-Bălăceanca continuă, iar arheologii indică faptul că, pe măsură ce sunt deschise și documentate noi suprafețe, se conturează mai bine succesiunea de locuire și sistemele de amenajare din diferite perioade. În paralel, echipa a organizat și o ediție a atelierului „Arheolog pentru o zi”, deschizând șantierul pentru vizitatori tineri. [...]
Detectarea unei atmosfere pe o exoplanetă stâncoasă din „zona locuibilă” deschide o rută nouă pentru a filtra țintele viitoare ale căutării vieții , după ce astronomii au identificat un semnal asociat cu prezența gazelor în jurul planetei LHS 1140 b , aflată la circa 48 de ani-lumină, potrivit Antena 3 . Miza practică: până acum, confirmarea atmosferei la planete de tip terestru (stâncoase) era mult mai dificilă, iar această metodă poate restrânge lista lumilor care merită observații detaliate. Concluziile au fost publicate pe 16 iulie în revista Science și sunt prezentate de Antena 3 ca „cea mai puternică dovadă de până acum” că o planetă stâncoasă din afara Sistemului Solar și-a păstrat atmosfera. Este prima dată când oamenii de știință detectează o atmosferă în jurul unei planete de tip terestru care orbitează în „zona locuibilă” a altei stele – regiunea unde temperaturile ar permite existența apei lichide la suprafață. Ce au observat, concret, astronomii Planeta analizată, LHS 1140 b, orbitează o stea pitică roșie (mică și rece) și are o masă de circa 5,6 ori mai mare decât Pământul, fiind încadrată la „super-Pământ” (planetă stâncoasă mai mare decât Terra, dar mult sub giganții gazoși). Ea primește mai puțin de jumătate din lumina pe care o primește Pământul, iar calcule anterioare – care nu includeau efectul unei atmosfere – indicau o temperatură estimată la suprafață de aproximativ minus 47°C. În loc să caute direct atmosfera, echipa a urmărit un indiciu indirect: heliul care „se scurge” în spațiu. Folosind spectrograful WINERED de pe Telescopul Magellan Clay din Chile, cercetătorii au observat planeta în timpul tranzitului (când trece prin fața stelei), moment în care o parte din lumina stelară traversează stratul superior al atmosferei planetei. Semnalul urmărit a fost o mică scădere a intensității luminii la o lungime de undă în infraroșu asociată heliului. De ce comparația cu o planetă vecină întărește concluzia Antena 3 notează că, în septembrie 2024, echipa a surprins în aceeași noapte două tranzite: LHS 1140 b și o planetă vecină, LHS 1140 c, mai mică și mai fierbinte, la mai puțin de 40 de minute distanță unul de altul. Rezultatul: semnalul de heliu a fost detectat la LHS 1140 b, dar nu și la LHS 1140 c. Acest contrast contează deoarece LHS 1140 c orbitează mai aproape de stea, primește de aproximativ cinci ori mai multă radiație și, fiind mai mică, ar trebui să rețină mai slab gazele – condiții care, teoretic, ar face mai ușor de observat un gaz care se pierde în spațiu. Faptul că nu s-a văzut nimic acolo sugerează, potrivit materialului, că atmosfera lui LHS 1140 c ar fi fost „smulsă” în timp, în timp ce LHS 1140 b ar fi reușit să și-o păstreze. Impactul real: o metodă de triere, nu o dovadă de viață Descoperirea este relevantă și pentru că piticele roșii pot bombarda planetele apropiate cu radiație de energie înaltă, capabilă să erodeze atmosferele. În acest context, cercetătorii consideră că atmosfera lui LHS 1140 b ar fi rezistat, foarte probabil, în ciuda acestui bombardament, având în vedere vârsta estimată a stelei – de cel puțin 3,1 miliarde de ani. Totuși, detectarea heliului nu înseamnă că planeta este locuită sau chiar locuibilă. Observațiile privesc doar stratul superior al atmosferei, nu compoziția completă, iar oamenii de știință nu știu încă dacă există oxigen, dioxid de carbon, vapori de apă sau alte gaze relevante pentru condiții similare Pământului. Ce urmează Următoarele observații vor încerca să stabilească din ce este alcătuit restul atmosferei planetei LHS 1140 b și dacă ar putea exista oceane sau alte caracteristici asociate cu locuibilitatea, potrivit materialului. În paralel, rezultatul oferă astronomilor un instrument mai practic de a selecta planete stâncoase care merită timp de observație pentru caracterizare atmosferică. [...]
