Știri
Știri din categoria Știință
China se pregătește pentru un test crucial al navei Mengzhou, care va simula o avortare a lansării în faza Max-Q, cea mai riscantă parte a zborului, pentru a verifica sistemele de salvare ale echipajului. Potrivit China in Space, testul este programat pentru săptămâna viitoare la Centrul de Lansare Spațială Wenchang și marchează o etapă tehnologică vitală în planul Chinei de a trimite oameni pe Lună până în 2030.
Faza Max-Q reprezintă momentul în care racheta este supusă la presiunea aerodinamică maximă, un interval critic în care orice eroare poate deveni catastrofală. În acest context, un test de avort în zbor are rolul de a simula un scenariu de urgență, în care nava trebuie să se desprindă rapid de rachetă și să se întoarcă în siguranță pe Pământ.
Acesta este al doilea test major al sistemelor de salvare ale navei Mengzhou, după testul „pad-abort” efectuat cu succes pe 17 iunie 2025 la Jiuquan. Atunci, sistemul de evadare a fost activat la sol, capsula a fost propulsată la distanță și a aterizat în siguranță cu parașute și airbaguri, confirmând separarea eficientă și controlul balistic.
Mengzhou („Vasul Viselor”), construită de China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC), este o navă spațială reutilizabilă de ultimă generație. Are două module:
Aceasta măsoară 8,8 metri lungime, cântărește 21.600 kg în configurație completă și poate transporta:
Mengzhou va înlocui modelul Shenzhou și va fi folosită atât pentru aprovizionarea Stației Spațiale Tiangong, cât și pentru misiuni lunare, împreună cu landerul Lanyue. În comparație cu generațiile anterioare, permite avorturi târzii de misiune, grație noilor sisteme de propulsie integrate. Detalii despre specificațiile tehnice și capacitățile navei sunt oferite de Copernical.
După acest test Max-Q, planurile includ:
Toate aceste etape pregătesc programul spațial chinez pentru un obiectiv major: trimiterea primilor taikonați chinezi pe Lună până în 2030. Informațiile privind calendarul și planurile viitoare ale programului spațial chinez au fost confirmate prin intermediul comunităților pasionate de explorarea spațială.
Testul de săptămâna viitoare va simula următoarele:
Este prima dată când China realizează un astfel de test în timpul zborului efectiv al unei rachete reale, folosind un stadiu de test al Long March 10, fără echipaj, dar cu toată configurația de salvare activă.
Această demonstrație va valida sistemul de salvare pentru viitoare misiuni cu oameni la bord, un pas absolut esențial în orice program spațial cu echipaj.
Recomandate
China a testat cu succes racheta Long March-10, pregătind reutilizarea lansatoarelor, potrivit Xinhua , un pas important pentru viitoarele misiuni cu echipaj uman spre Lună. Testele au avut loc pe 11 februarie 2026, la centrul spațial Wenchang din provincia Hainan, iar ora anunțată local – 20:08 (14:08 în România). În cadrul exercițiului, autoritățile chineze au efectuat: un zbor demonstrativ la altitudine joasă al rachetei Long March-10; un test de abort la presiune dinamică maximă pentru noua navă spațială cu echipaj, Mengzhou. Racheta, aflată încă în fază de prototip, are aproximativ 55 de metri lungime și este echipată cu șapte motoare cu oxigen lichid și kerosen, dezvoltând o tracțiune de aproape 1.000 de tone – cea mai mare pentru un modul unic construit până acum în China. Seria Long March-10 va avea două versiuni: una cu trei trepte și propulsoare auxiliare și varianta Long March-10A, cu două trepte, fără propulsoare laterale. Testul a verificat trei elemente esențiale: condițiile de evacuare în timpul urcării navei Mengzhou, funcționarea simultană a mai multor etaje și tehnologiile de revenire controlată. După separarea capsulei, prima treaptă a continuat zborul până la altitudinea stabilită, a oprit motoarele și a intrat într-o fază de planare, ajustându-și poziția pentru reintrare. La circa 110 kilometri altitudine, au fost desfășurate patru aripioare de ghidaj pentru stabilizare. Secvența de revenire a inclus reaprinderea motoarelor pentru frânare, corecții aerodinamice și o coborâre controlată în mare, în zona prestabilită. La aproximativ 120 de metri deasupra apei a fost activat un sistem care simulează capturarea cu o plasă montată la sol, parte a viitoarei soluții de recuperare coordonată rachetă-sol. Potrivit experților companiei China Aerospace Science and Technology Corporation, reutilizarea rachetelor ar putea reduce costurile de lansare și crește frecvența misiunilor. În 2025, aceeași rachetă a trecut prin două teste statice ale motoarelor, iar folosirea repetată a aceluiași prototip a permis acumularea de date și reducerea cheltuielilor de dezvoltare. Programul Long March-10 este esențial pentru ambițiile Chinei de a trimite echipaje umane pe Lună în următorii ani. [...]
China vizează trimiterea de astronauți pe Lună până în 2030 , într-un program care poate eroda avantajul Statelor Unite în zborurile spațiale cu echipaj uman, potrivit AGERPRES , care preia o analiză AFP publicată pe 26 martie 2026. În timp ce NASA pregătește pentru începutul lunii aprilie misiunea Artemis 2, primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii după o pauză de peste 50 de ani, analiza notează că Beijingul mizează pe o strategie pe termen lung, construită în ultimele trei decenii, pentru a ajunge la aselenizare și, ulterior, la o prezență permanentă. Programul chinez cu echipaj uman și rolul stației Tiangong Programul chinez pentru zboruri cu echipaj uman a fost lansat în 1992, după ce China a fost exclusă treptat din cooperarea internațională de către Statele Unite. De atunci, și-a dezvoltat în mare parte singură capacitățile, realizând aproximativ 15 misiuni cu echipaj uman după primul zbor al astronautului Yang Liwei, în 2003. Un punct de sprijin este stația spațială Tiangong („Palatul celest”), construită după ce SUA au interzis participarea Chinei la proiectul Stației Spațiale Internaționale (ISS). Tiangong și-a primit primii rezidenți în 2021 și este ocupată în prezent de trei astronauți, oferind experiență pentru ieșiri în spațiu, andocări, mentenanță și studii privind efectele asupra corpului uman. „Această eficacitate se explică printr-o fermă voință politică la vârful statului, finanțări stabile, ingineri spațiali de prim rang la nivel internațional, prioritate acordată mai degrabă progreselor tehnice decât presiunilor exercitate de calendarul misiunilor și prin integrarea întregului lanț industrial în proces”, a subliniat Richard de Grijs, profesor la Universitatea Macquarie din Australia. Calendarul pentru Lună: vehicule noi, rachetă dedicată și modul de aselenizare Agenția spațială chineză CNSA indică drept țintă anul 2030 pentru momentul în care astronauții chinezi ar urma să pășească pe Lună. China a trimis deja roboți pe Lună și a adus pe Terra eșantioane lunare, însă o misiune cu echipaj uman presupune sisteme diferite, aflate acum în testare. Elementele-cheie menționate în analiză sunt: zborul de testare pe orbită, în 2026, pentru noul vehicul spațial Mengzhou („Nava viselor”), care ar urma să înlocuiască Shenzhou și să transporte astronauți spre orbita lunară; dezvoltarea rachetei ultra-puternice Long March 10 (aproximativ 90 de metri), descrisă ca indispensabilă pentru misiunile lunare; aceasta a realizat deja un prim zbor la altitudine suborbitală pe 11 februarie; modulul de aselenizare Lanyue („Îmbrățișarea Lunii”), care ar putea avea zborul inaugural în 2028-2029. Baza lunară și miza polului sudic: resurse, infrastructură și competiție implicită China afirmă că vrea o bază pe Lună și urmărește ca până în 2035 să construiască o versiune „de bază” a unei stații științifice locuibile, Stația Internațională de Cercetare Lunară (ILRS), în apropierea polului sudic lunar, unde este prezumată existența apei sub formă de gheață. Proiectul este derulat împreună cu Rusia și include și alte țări asociate, precum Thailanda, Pakistan și Belarus. Construcția ar urma să folosească „cărămizi” realizate la fața locului din regolit lunar (stratul de praf și fragmente de rocă de la suprafață), cu imprimante 3D; tehnica a fost testată pe Terra și pe Tiangong și ar urma să fie testată pe Lună în misiunea robotizată Chang’e-8, programată în 2028. În paralel, China dezvoltă constelația de sateliți „Queqiao”, destinată serviciilor de comunicații, navigație și teledetecție pentru activitățile lunare. Analiza subliniază că Beijingul evită să vorbească despre o „cursă” cu SUA, însă miza practică există: dacă China ar instala prima o bază, ar putea complica planurile americane, în condițiile în care zonele favorabile din apropierea polului sudic sunt limitate. În același timp, un specialist citat, Chen Lan, spune că China rămâne deocamdată în urma SUA la zboruri cu echipaj uman, invocând superioritatea vehiculelor Dragon și Orion față de Shenzhou, dar că o aselenizare în 2030 ar însemna recuperarea decalajului. După 2040, potrivit CNSA, baza lunară ar urma să fie folosită pentru „validarea tehnologiilor și capacităților” necesare unei misiuni cu echipaj uman spre Marte, însă Chen Lan apreciază că proiecte concrete pentru „Planeta Roșie” nu vor apărea înainte de aselenizare și de prima etapă a bazei lunare. [...]
Misiunea Artemis II ratează lansarea din martie din cauza unei probleme la sistemul de heliu , iar NASA anunță că zborul cu echipaj în jurul Lunii va avea loc cel mai devreme în aprilie 2026. Informațiile au fost confirmate de agenția spațială americană și relatate de NPR . Administratorul NASA, Jared Isaacman , a transmis că datele colectate peste noapte au indicat o întrerupere a fluxului de heliu în etajul intermediar de propulsie criogenică al rachetei SLS. Sistemul este esențial pentru purjarea motoarelor și menținerea presiunii în rezervoarele cu hidrogen și oxigen lichid. „Acest lucru va afecta aproape sigur fereastra de lansare din martie”, a precizat oficialul. Problema a apărut în timpul unei operațiuni de represurizare, deși etajul superior funcționase normal la repetițiile anterioare. Potrivit detaliilor tehnice publicate de NASA , remedierea nu poate fi făcută la rampă, astfel că racheta va fi readusă în clădirea de asamblare de la Centrul Spațial Kennedy. Printre cauzele analizate se numără un posibil filtru defect, o problemă la un racord sau o supapă de sens nefuncțională. Este a doua dificultate majoră în ultimele săptămâni. La începutul lunii februarie, o scurgere de hidrogen a dus la anularea unei ferestre anterioare de lansare, după cum a relatat și Space.com . Deși NASA reușise ulterior să finalizeze cu succes o nouă repetiție generală și stabilise data de 6 martie 2026 pentru lansare, noua defecțiune schimbă din nou calendarul. Următoarea oportunitate de lansare se deschide pe 1 aprilie 2026, iar agenția speră că pregătirile accelerate vor permite respectarea acestei ferestre. Misiunea Artemis II, cu durata de aproximativ zece zile, îi va avea la bord pe Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și canadianul Jeremy Hansen. Zborul va marca prima misiune cu echipaj uman care va ocoli Luna după 1972 și un pas esențial în programul american care vizează revenirea astronauților pe suprafața lunară în anii următori. [...]
NASA vizează 19 februarie pentru o nouă repetiție de alimentare a rachetei Artemis II , după ce scurgeri de hidrogen și probleme tehnice au întrerupt testele anterioare, potrivit NASA . Eșecurile au împins cea mai devreme dată posibilă de lansare către 6 martie 2026, în timp ce îngrijorările legate de scutul termic al capsulei Orion continuă să fie analizate. Probleme repetate la alimentare La repetiția generală din 2 februarie, inginerii au reușit să încarce aproximativ 700.000 de galoane de combustibil criogenic în racheta Space Launch System, însă o scurgere de hidrogen a oprit numărătoarea inversă la T-5 minute și 15 secunde. Defecțiunea a fost identificată la structura Tail Service Mast Umbilical, care transferă hidrogen lichid către treapta principală. Ulterior: au fost înlocuite două garnituri în zona afectată; pe 12 februarie a fost efectuat un test parțial de alimentare; o altă problemă la echipamentele de la sol a redus fluxul de hidrogen; în weekend a fost schimbat un filtru suspectat că ar fi cauzat restricția. Directorul de lansare, Charlie Blackwell-Thompson, a declarat pentru National Geographic că testul a fost „foarte reușit în multe privințe”, dar necesită ajustări suplimentare. Pentru noua repetiție, controlorii de lansare vor începe secvența de numărătoare inversă la Centrul Spațial Kennedy pe 17 februarie, la ora 18:40 EST (18 februarie, ora 01:40, ora României), într-un proces care durează aproape 50 de ore. Controverse privind scutul termic În paralel, persistă dezbaterea privind scutul termic al capsulei Orion. În timpul misiunii Artemis I din 2022, fragmente din materialul Avcoat s-au desprins la reintrarea în atmosferă, lăsând aproximativ 100 de cavități la suprafață. Investigația NASA a indicat acumularea de gaze în interiorul materialului. Pentru Artemis II, agenția nu a reproiectat scutul, ci a modificat traiectoria de reintrare pentru a reduce riscul. Totuși, fostul astronaut John Olivas a declarat pentru CNN că fisurarea este inevitabilă, în timp ce oficialii NASA susțin că noul profil de zbor va proteja echipajul. Pașii următori Echipajul Artemis II - Reid Wiseman, Victor Glover, Christina Koch și astronautul canadian Jeremy Hansen - nu participă la această repetiție și va reveni în carantină cu aproximativ două săptămâni înaintea unei noi tentative de lansare. Misiunea Artemis II va fi primul zbor cu echipaj uman în jurul Lunii din programul Artemis și un test esențial pentru planurile NASA de revenire a oamenilor pe suprafața lunară în următorii ani. De succesul repetiției din 19 februarie depinde menținerea calendarului ambițios stabilit pentru 2026. [...]
Patru astronauți din SUA și Canada se pregătesc să zboare în jurul Lunii în misiunea Artemis 2 , potrivit TVR Info , care preia un material AFP de prezentare a echipajului. Lansarea este indicată pentru 1 aprilie, iar călătoria ar urma să dureze aproximativ zece zile, fără aselenizare. Misiunea îi are în echipaj pe americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, alături de canadianul Jeremy Hansen. Ei ar urma să fie primii oameni care ajung la Lună în peste o jumătate de secol, devenind o nouă generație de reprezentanți ai programului spațial american. Ce presupune Artemis 2 și de ce contează Artemis 2 este prezentată ca o misiune de zbor în jurul Lunii, fără coborâre pe suprafață. Dincolo de componenta tehnică, miza este reluarea zborurilor cu echipaj uman către Lună după epoca Apollo (1968–1972), când au avut loc primele și, până acum, singurele aselenizări. Echipajul diferă de pionierii Apollo și prin profil: include trei foști militari și un astronaut canadian, ceea ce adaugă o dimensiune de cooperare internațională într-un program condus de SUA. Cine sunt cei patru astronauți Reid Wiseman (50 de ani) este comandantul misiunii. Născut la Baltimore, s-a alăturat NASA în 2009, după o carieră de 27 de ani în Marina SUA, iar în 2014 a participat la o misiune de 165 de zile la Stația Spațială Internațională (ISS). Victor Glover (49 de ani), tot veteran al Marinei, este desemnat pilot al navei Orion. Recrutat de NASA în 2013, el era la acel moment consilier în Senatul SUA; este tată a patru fiice și povestește că interesul pentru zborul spațial i-a fost declanșat de o lansare văzută la televizor. Reid Wiseman : comandantul misiunii, fost astronaut-șef al NASA, zbor anterior pe ISS (165 de zile). Victor Glover : pilotul navei Orion, recrutat NASA în 2013, veteran al Marinei SUA. Christina Koch : specialist de misiune, inginer, record de 328 de zile în spațiu pentru un zbor continuu al unei femei. Jeremy Hansen : specialist de misiune, selectat de Agenția Spațială Canadiană în 2009, primul non-american care va zbura în jurul Lunii. Repere personale și premiere anunțate Christina Koch (47 de ani) este prezentată drept prima femeie care va participa la o misiune selenară. Ea deține recordul pentru cel mai lung zbor spațial continuu al unei femei (328 de zile) și a participat la prima ieșire în spațiu exclusiv feminină, alături de Jessica Meir; a lucrat și în medii extreme, inclusiv în Antarctica. Jeremy Hansen (50 de ani), fost pilot de vânătoare, completează echipajul și ar urma să fie primul non-american care zboară în jurul Lunii. Selectat în 2009 de Agenția Spațială Canadiană, Artemis 2 ar urma să fie primul său zbor în spațiu, după ani în care a avut roluri de legătură cu ISS și de instruire a altor astronauți. Riscuri asumate și ce urmează Materialul notează și dimensiunea personală a misiunii, inclusiv discuțiile despre riscuri. Wiseman, care și-a crescut singur cele două fiice după ce și-a pierdut soția în 2020, spune că a ales să fie transparent cu ele înaintea zborului. „Le-am spus: ‘aici este testamentul… în caz că mi se întâmplă ceva’.” Dacă lansarea de la 1 aprilie are loc conform planului menționat, Artemis 2 va marca revenirea zborurilor cu echipaj uman în proximitatea Lunii, într-o misiune de aproximativ zece zile, fără aselenizare, cu un echipaj care include pentru prima dată un canadian într-un astfel de zbor. [...]
NASA renunță la stația orbitală Gateway și se concentrează pe baze pe Lună , potrivit Space.com , într-o schimbare majoră de strategie în programul Artemis, menită să accelereze revenirea oamenilor pe satelitul natural și să susțină o prezență permanentă acolo. Decizia a fost anunțată pe 24 martie 2026 și vine în contextul competiției crescute cu China și al dorinței de simplificare a arhitecturii misiunilor. Inițial, stația Gateway trebuia să orbiteze Luna și să servească drept punct intermediar pentru astronauți. Planul este acum abandonat temporar, iar resursele și echipamentele deja dezvoltate vor fi redirecționate către infrastructura de la sol. De ce renunță NASA la Gateway: dificultăți tehnice și logistice în utilizarea stației pentru coborâri pe Lună; consum mare de combustibil pentru transportul dintre orbită și suprafață; nevoia de a accelera misiunile și de a reduce complexitatea programului. În locul stației orbitale, NASA va dezvolta direct infrastructură pe Lună, bazată pe landere, roverele și module locuibile. Noua strategie Artemis se bazează pe trei etape: Faza inițială misiuni robotice și livrări de echipamente; testarea sistemelor de energie, comunicații și navigație. Faza intermediară introducerea modulelor semi-locuibile; misiuni mai lungi și colaborări internaționale (inclusiv cu agenția japoneză JAXA). Faza finală construirea unei baze permanente; prezență umană de lungă durată pe Lună. Costul estimat al dezvoltării bazei lunare este de aproximativ 20 de miliarde de dolari până la finalul deceniului. În paralel, programul Artemis continuă cu pași concreți: Artemis 2 este programată pentru 1 aprilie 2026 și va trimite astronauți în jurul Lunii; Artemis 3 este vizată pentru 2027, cu teste complexe în orbită; Artemis 4 ar putea marca prima aselenizare după această schimbare de strategie, fără implicarea Gateway. Administratorul NASA, Jared Isaacman, a precizat că renunțarea la stația orbitală nu exclude revenirea la acest concept în viitor, însă prioritatea actuală este dezvoltarea rapidă a infrastructurii de suprafață. Schimbarea marchează o repoziționare strategică: în locul unui „punct de tranzit” pe orbită, NASA vizează direct colonizarea Lunii, cu implicații majore pentru viitoarele misiuni spațiale și pentru cursa globală în explorarea spațiului. [...]
