Știri
Știri din categoria Știință
China se pregătește pentru un test crucial al navei Mengzhou, care va simula o avortare a lansării în faza Max-Q, cea mai riscantă parte a zborului, pentru a verifica sistemele de salvare ale echipajului. Potrivit China in Space, testul este programat pentru săptămâna viitoare la Centrul de Lansare Spațială Wenchang și marchează o etapă tehnologică vitală în planul Chinei de a trimite oameni pe Lună până în 2030.
Faza Max-Q reprezintă momentul în care racheta este supusă la presiunea aerodinamică maximă, un interval critic în care orice eroare poate deveni catastrofală. În acest context, un test de avort în zbor are rolul de a simula un scenariu de urgență, în care nava trebuie să se desprindă rapid de rachetă și să se întoarcă în siguranță pe Pământ.
Acesta este al doilea test major al sistemelor de salvare ale navei Mengzhou, după testul „pad-abort” efectuat cu succes pe 17 iunie 2025 la Jiuquan. Atunci, sistemul de evadare a fost activat la sol, capsula a fost propulsată la distanță și a aterizat în siguranță cu parașute și airbaguri, confirmând separarea eficientă și controlul balistic.
Mengzhou („Vasul Viselor”), construită de China Aerospace Science and Technology Corporation (CASC), este o navă spațială reutilizabilă de ultimă generație. Are două module:
Aceasta măsoară 8,8 metri lungime, cântărește 21.600 kg în configurație completă și poate transporta:
Mengzhou va înlocui modelul Shenzhou și va fi folosită atât pentru aprovizionarea Stației Spațiale Tiangong, cât și pentru misiuni lunare, împreună cu landerul Lanyue. În comparație cu generațiile anterioare, permite avorturi târzii de misiune, grație noilor sisteme de propulsie integrate. Detalii despre specificațiile tehnice și capacitățile navei sunt oferite de Copernical.
După acest test Max-Q, planurile includ:
Toate aceste etape pregătesc programul spațial chinez pentru un obiectiv major: trimiterea primilor taikonați chinezi pe Lună până în 2030. Informațiile privind calendarul și planurile viitoare ale programului spațial chinez au fost confirmate prin intermediul comunităților pasionate de explorarea spațială.
Testul de săptămâna viitoare va simula următoarele:
Este prima dată când China realizează un astfel de test în timpul zborului efectiv al unei rachete reale, folosind un stadiu de test al Long March 10, fără echipaj, dar cu toată configurația de salvare activă.
Această demonstrație va valida sistemul de salvare pentru viitoare misiuni cu oameni la bord, un pas absolut esențial în orice program spațial cu echipaj.
Recomandate
Lansarea Shenzhou-23 ridică miza programului lunar al Chinei , printr-o misiune care testează rezistența umană la zboruri foarte lungi și validează tehnologii ce pot susține o aselenizare în 2030, potrivit BGR . Pe 24 mai, China a lansat misiunea Shenzhou-23 către stația spațială Tiangong cu o rachetă Long March 2F. Elementul operațional-cheie este că unul dintre membrii echipajului va rămâne în spațiu timp de un an, într-un demers descris ca „piatră de temelie” pentru obiectivul Beijingului de a trimite taikonauți (astronauți chinezi) pe Lună în 2030. În paralel, NASA urmărește o aselenizare în 2028, însă întârzierile la modulele lunare furnizate comercial pun sub semnul întrebării calendarul, notează publicația. De ce contează: validarea zborului de un an și a experimentelor cu aplicații directe Misiunea este construită în jurul cercetării biologice și a efectelor zborului de lungă durată asupra corpului uman. Concret, Shenzhou-23 continuă experimentele din Shenzhou-21 și include: cercetări pe embrioni de pește-zebră și șoarece, pentru a înțelege dezvoltarea în microgravitație; studii de materiale, inclusiv producția de magneți din pământuri rare de înaltă performanță; experimente pe aliaje cu entropie ridicată, evaluate pentru utilizare pe nave în orbită joasă, datorită toleranței la deteriorare și potențialei protecții mai bune la micrometeoriți și resturi spațiale. Componenta de un an urmărește realizarea unui „atlas” multisistem al corpului uman în spațiu, adică o cartografiere a reacțiilor fiziologice în condiții de imponderabilitate. BGR compară ambiția științifică cu misiunea de un an a astronautului Scott Kelly pe Stația Spațială Internațională (2015–2016), care a oferit date despre funcțiile cognitive, degradarea vederii și răspunsul la vaccinare în spațiu. Context operațional: lecțiile Shenzhou-21 după problema de siguranță Shenzhou-23 a înlocuit echipajul Shenzhou-21, a cărui ședere a fost prelungită după descoperirea unei mici fisuri într-un geam al navei Shenzhou-20. În consecință, echipajul Shenzhou-20 s-a întors pe Pământ cu nava Shenzhou-21, ceea ce a lăsat echipajul rămas pe Tiangong fără o „barcă de salvare” (o capsulă disponibilă pentru evacuare) în cazul unei avarii a stației. Situația a fost rezolvată abia după sosirea unei nave Shenzhou-22 fără echipaj, care i-a readus pe Pământ în mai 2026, potrivit materialului. Următorii pași spre 2030: racheta Long March 10 și landerul Lanyue Pe partea de hardware, China testează deja elemente pentru aselenizare. Nava care ar urma să ducă taikonauți spre Lună se bazează pe capsula Mengzhou (descrisă ca având capacitate de până la șapte locuri) și ar urma să fie lansată cu noua rachetă Long March 10, care a trecut teste de aprindere statică la Wenchang (Hainan) la finalul lui 2025. Pentru coborârea pe Lună, China dezvoltă landerul Lanyue (în testare din 2024), proiectat să transporte doi taikonauți și un rover. Calendarul menționat include un zbor robotic Mengzhou „mai târziu în acest an”, un test autonom al landerului în 2027 și misiuni comune de test în 2028 și 2029, înaintea unei tentative cu echipaj în 2030. În plan mai lung, aselenizările sunt prezentate ca etapă către o bază lunară: International Lunar Research Station (ILRS) . Conform Consiliului de Stat al Chinei, obiectivul este o stație de bază în zona polului sud lunar până în 2035 și o extindere planificată până în 2045. [...]
O lucrare academică readuce în discuție riscul de a reglementa AI pe o definiție prea îngustă a conștiinței , după ce doi cercetători argumentează că „minți” ar putea apărea în univers în forme și „materiale” radical diferite de cele biologice, potrivit Futurism . Autorii sunt Eric Schwitzgebel , profesor de filosofie la University of California, și Jeremy Pober, cercetător postdoctoral la University of Antwerp . Într-un „working paper” (o lucrare în circulație, nefinalizată în mod necesar printr-un proces editorial complet), ei susțin că, având în vedere dimensiunea universului, e plauzibil să existe entități conștiente foarte diferite de viața de pe Pământ. Un punct central al argumentului este „flexibilitatea substratului” (substrate flexibility) – ideea că aceeași funcție poate fi realizată de materiale diferite. Așa cum un pahar poate fi făcut din mai multe materiale și tot să-și îndeplinească rolul, conștiința ar putea, în această logică, să nu depindă strict de „carne și sânge” pe bază de carbon. De ce contează pentru discuția despre AI Miza practică, în lectura autorilor, este că o presupunere „terrocentrică” – că doar arhitectura biologică familiară nouă poate produce conștiință – poate distorsiona modul în care evaluăm posibilitatea ca sisteme artificiale să devină conștiente. Ei notează că modelele de inteligență artificială nu au un corp fizic, ceea ce ar face ca o eventuală „conștiință” a acestora să fie, prin definiție, diferită de cea umană sau animală. În același timp, materialul descrie o divergență între cei doi cercetători: Pober ar fi de părere că, „până avem motive să credem altfel”, ar trebui să presupunem că cipurile actuale nu pot realiza conștiința, în timp ce Schwitzgebel spune că „ar trebui să fim deschiși” la această posibilitate. Argumentul „statistic” și principiul mediocrității copernicane Lucrarea pornește și de la un raționament probabilistic: dacă pe Pământ conștiința ar exista la vertebrate, cefalopode și unele insecte, iar în medie fiecare galaxie ar avea un milion de planete pe care evoluează specii cu un nivel comparabil de sofisticare comportamentală, atunci universul observabil ar găzdui, pe durata sa de viață, „un quintilion” de planete „calificate”, scriu autorii. Cu „atâtea extrageri la loterie”, unele forme de viață ar urma să fie „cu adevărat stranii”. În concluzie, ei leagă ideea de principiul mediocrității copernicane din cosmologie (că oamenii nu ocupă o poziție privilegiată în univers) și susțin că ar fi o încălcare a acestui principiu să credem că, dintre entități complexe apărute în „substraturi” diverse, doar noi – sau doar cele foarte asemănătoare nouă – ar fi conștiente. Materialul nu oferă dovezi empirice că astfel de „conștiințe” există, ci prezintă un argument filosofic despre plauzibilitatea lor și despre consecințele pe care le-ar putea avea asupra felului în care definim și evaluăm conștiința, inclusiv în contextul inteligenței artificiale. [...]
O echipă de cercetători a reușit să citească integral un sul carbonizat de la Herculaneum fără să-l deschidă , folosind scanări cu raze X și algoritmi care fac textul lizibil pe baza urmelor de cerneală, potrivit Gizmodo . Reușita e relevantă operațional: validează un flux de lucru „non-invaziv” care poate fi replicat pentru alte suluri extrem de fragile, unde deschiderea fizică ar distruge materialul. Sulul descifrat, „PHerc. 1667”, are aproximativ 4,6 feet (circa 1,4 metri) și conține 22 de coloane de text în greacă. Rezultatele au fost publicate într-un preprint (lucrare științifică înainte de evaluarea formală) și sunt prezentate ca un prag important pentru Vesuvius Challenge , o competiție globală care mobilizează echipe să folosească învățarea automată (machine learning), viziunea computerizată și geometria pentru a recupera informații din sulurile carbonizate de la Herculaneum. De ce contează: o metodă repetabilă pentru „cărți” care nu pot fi atinse Miza nu este doar un text antic în plus, ci demonstrația că un sul poate fi „desfășurat” virtual complet, fără intervenție fizică. În trecut, încercările de deschidere mecanică au putut deteriora iremediabil sulurile, iar fragilitatea lor a limitat accesul la conținut. Brent Seales, cofondator al proiectului și informatician la University of Kentucky, a descris saltul tehnic într-o conferință de presă: „Acum doar un an ar fi fost nebunesc pentru oricare dintre noi să creadă că va exista un sul complet citit complet non-invaziv, cu sute de coloane de text. Iar astăzi v-am arătat că asta s-a întâmplat.” Cum a fost „desfășurat” sulul fără deschidere Procesul descris în preprint are trei pași principali: sulul a fost scanat cu raze X de înaltă rezoluție la European Synchrotron Radiation Facility ; datele au fost folosite pentru a reconstrui virtual sulul într-o suprafață „plată”, lizibilă; un program de învățare automată a ajutat la rafinarea urmelor vizibile de cerneală. Autorii subliniază însă o limitare importantă: modelele nu „citesc” singure textul, ci amplifică vizibilitatea pentru verificare de către experți. Transcrierea și descifrarea finală au fost făcute de papyrologi (specialiști în manuscrise pe papirus). Ce se știe despre conținut: un text stoic despre etică Potrivit echipei, textul pare a fi un tratat filozofic despre etică, cu tematică stoică. Este menționat Aristocreon, un savant antic și nepot al lui Chrysippus, filozof stoic. Alte pasaje discută, conform anunțului, teme stoice despre natura umană, impuls și progresul moral al oamenilor. Federica Nicolardi, papyrolog la University of Naples Federico II, implicată în proiect, a rezumat semnificația pentru The Guardian: „Aceste suluri de la Herculaneum, nedeschise, arată ca niște cărți moarte, dar nu sunt. Încep să vorbească din nou.” Context: de la demonstrația din 2015 la competiția lansată în 2023 Villa of the Papyri din Herculaneum a fost descoperită în secolul al XVIII-lea, dar abia în 2015 Seales și colegii săi au arătat, cu tomografie cu raze X și viziune computerizată, că se pot recupera informații fără deschiderea sulurilor. Acea demonstrație a dus la lansarea Vesuvius Challenge în 2023, competiție care, potrivit organizatorilor, a generat un flux constant de descoperiri și metode noi. Ce urmează, în logica proiectului, este extinderea aceleiași metode către alte suluri carbonizate, cu aceeași constrângere operațională: recuperarea textului fără a atinge fizic materialul fragil. [...]
Valul de căldură din iunie împinge Europa spre costuri umane și operaționale tot mai mari , iar o analiză științifică indică faptul că astfel de episoade ar fi fost „practic imposibile” în urmă cu 50 de ani, potrivit Axios . Avertizări de caniculă au fost emise în această săptămână în multe zone ale continentului, de la Irlanda la Slovenia, iar Organizația Meteorologică Mondială a ONU a transmis că valul de căldură se va extinde în următoarele două săptămâni în părți mari din Europa de Vest, Centrală și de Sud. În Spania, autoritățile au raportat cel puțin 212 decese asociate căldurii, iar în Italia au fost înregistrate cinci decese legate de caniculă. În Franța, autoritățile au raportat 40 de decese prin înec asociate înotului nesupravegheat, pe fondul temperaturilor record, și au avertizat asupra unui risc ridicat de incendii de vegetație, în contextul unei secete în agravare. Recorduri de temperatură în Franța și Marea Britanie În Franța, date provizorii ale agenției meteo Météo-France arată că miercuri noaptea a fost cea mai caldă noapte înregistrată, cu o temperatură medie la nivel național de 38,5°C. Tot miercuri, Franța a avut și cea mai caldă zi din istoric, cu o temperatură medie națională de 30°C, depășind recorduri anterioare stabilite în iulie 2019 și august 2003. Météo-France a mai raportat că localitatea Palluau (vestul Franței) ar fi atins „cea mai caldă zi înregistrată vreodată” în țară, cu 43,8°C (date provizorii). În Regatul Unit, Met Office a anunțat un nou record provizoriu al temperaturii maxime pentru luna iunie, pentru a doua zi consecutiv, cu 36,7°C măsurate la Merryfield, în comitatul Somerset. Agenția a precizat că mai multe stații meteo au depășit recordul anterior de 35,6°C, atins în 1976 și 1957. Ce spune analiza: rolul schimbărilor climatice și probabilitatea extremelor O analiză World Weather Attribution, citată de Axios, a concluzionat că schimbările climatice cauzate de om au făcut ca episodul de căldură extremă din această săptămână să fie „practic imposibil” în urmă cu 50 de ani. Potrivit cercetării, dacă valul de căldură din iunie ar fi avut loc în clima din 1976, temperaturile din timpul zilei ar fi fost cu aproximativ 3,5°C mai scăzute. În plus, analiza arată că 45% dintre orașele evaluate din 30 de țări europene „deja au atins sau sunt prognozate să depășească” cele mai ridicate niveluri istorice de stres termic. Cercetătorii mai susțin că nopțile foarte calde care au afectat somnul în această săptămână sunt de circa 100 de ori mai probabile astăzi decât acum 23 de ani (în perioada caniculei europene din 2003), iar vârfurile de temperatură din timpul zilei sunt de aproximativ 10 ori mai probabile. Conform aceleiași analize, faza El Niño–Oscilația Sudică nu a avut un rol în declanșarea acestui episod. De ce contează: presiune pe sănătate publică și pe activitățile economice Dincolo de recordurile meteo, bilanțurile raportate (decese asociate căldurii, înecuri, risc de incendii și secetă) indică o creștere a vulnerabilității operaționale în perioadele de caniculă: de la siguranța populației și funcționarea școlilor și a locurilor de muncă, până la gestionarea riscului de incendii și a efectelor secetei. Într-o declarație care însoțește raportul, Theodore Keeping, cercetător la Imperial College London, a spus: „Știința despre cum schimbările climatice agravează valurile de căldură este stabilită. Emisiile continue din combustibili fosili sunt direct responsabile pentru perturbările pe care oamenii le trăiesc săptămâna aceasta în casele, școlile și locurile lor de muncă. Viteza schimbării este uluitoare. La fiecare câțiva ani vedem recorduri de căldură spulberate în Europa.” [...]
Un etaj superior de Falcon 9, rămas pe orbită după o lansare din 2025, este așteptat să lovească Luna pe 5 august 2026 , iar incertitudinea privind locul exact al impactului face dificil de spus dacă evenimentul va putea fi observat de pe Pământ, potrivit space.com . Etajul superior provine din zborul din 15 ianuarie 2025 care a trimis spre Lună landerul privat Blue Ghost-1 al Firefly, în cadrul inițiativei NASA Commercial Lunar Payload Services (CLPS) . Pe aceeași lansare a fost trimis și Hakuto-R Mission 2 („Resilience”), un lander robotic dezvoltat de compania japoneză ispace. De ce contează: un impact posibil observabil, dar cu „fereastră” și coordonate încă neclare Estimările indică un impact în apropiere de craterul Einstein, lângă marginea vestică a discului lunar (zona „limbului” – marginea vizibilă a Lunii), însă există și un scenariu alternativ în care impactul ar avea loc la craterul Bell, pe fața îndepărtată, invizibilă de pe Pământ. Tocmai această geometrie – „lovitură la margine” – alimentează discuția despre ce ar putea fi văzut: un fulger de impact foarte scurt și/sau un nor de material ejectat. Bill Gray, creatorul aplicației de urmărire astronomică Project Pluto, spune că prognoza s-a schimbat în timp de la „probabil” la „probabil nu”, iar mai recent la „poate”. El a estimat că etajul superior (aprox. patru tone metrice) va intersecta Luna cu o viteză de peste doi kilometri pe secundă, dar avertizează că, deși obiectul a fost urmărit de la lansare, momentul și locul impactului sunt încă „neclare cu minute și zeci de kilometri” și urmează să fie rafinate. Ce s-ar putea vedea: fulgerul de impact și o posibilă „pană” de praf William Cooke, managerul programului NASA Meteoroid Environment Office, anticipează că semnalul vizual ar putea fi „foarte subtil” și „foarte, foarte greu de văzut, dacă nu imposibil”. În același timp, el subliniază că impactul ar putea ridica cantități mari de regolit (praful de la suprafața Lunii), ceea ce ar putea genera o „pană” de material iluminată de Soare, dacă impactul se produce suficient de aproape de marginea vizibilă. Rămân însă necunoscute importante: cât material va fi aruncat, la ce înălțime și cât timp va rămâne vizibil înainte să cadă înapoi, în condițiile gravitației lunare (aprox. o șesime din cea terestră). Concluzia lui Cooke este pragmatică: pentru cei care au timp și interes, „ar putea merita o încercare”. Observațiile „din teren”: Lunar Reconnaissance Orbiter poate documenta urmele Un avantaj operațional este că NASA are deja un „martor” pe orbită. Brent Garry, om de știință al misiunii Lunar Reconnaissance Orbiter (LRO) , spune că sonda va trece peste zona estimată a impactului cu circa șapte zile înainte și circa șapte zile după eveniment. După impact, odată ce poziția se va restrânge, echipa ar putea face țintiri suplimentare pentru a fotografia locul. Rolul comunității: cât mai mulți observatori, în locuri diferite Într-o discuție găzduită de NASA Solar System Exploration Research Virtual Institute (SSERVI), Brian Day (responsabil SSERVI pentru știință cetățenească și dezvoltare comunitară) a insistat că astfel de evenimente sunt utile și ca exercițiu de monitorizare: fulgerele de impact sunt extrem de scurte și pot fi confundate cu „zgomot” pe detector, cum ar fi un impact de raze cosmice. De aceea, observațiile simultane din locații diferite ajută la confirmarea unui eveniment real. Day indică și programul Impact Flash! ca modalitate prin care publicul poate contribui la înțelegerea acestor fenomene, fie cu instrumente proprii, fie folosind instrumente aflate pe orbită în jurul Lunii. În acest moment, miza practică pentru observatori rămâne aceeași: dacă predicțiile de orbită vor restrânge suficient „fereastra” de timp și zona de impact, șansele de a surprinde un semnal (fulger sau pană de praf) cresc; dacă nu, evenimentul ar putea trece neobservat de pe Pământ, dar să fie documentat ulterior de instrumente precum LRO. [...]
Descoperirea granatului într-o probă de pe Marte poate rescrie „termometrul” geologic al planetei , pentru că mineralul funcționează ca un „arhivator” al presiunii, temperaturii și proceselor chimice din trecutul îndepărtat, potrivit Focus . Rezultatul vine din analiza unui meteorit marțian și ar putea oferi indicii noi despre evoluția geologică a planetei pe parcursul a miliarde de ani. Cercetătorii au identificat, într-o probă de pe Marte, atât un tip de rocă necunoscut până acum, cât și mineralul granat, detectat pentru prima dată într-un astfel de material. Conform unei comunicări a University of Portsmouth, concluziile au fost publicate în revista științifică „ Geochemical Perspectives Letters ”. Cum a fost găsit granatul și de ce contează Descoperirea a pornit de la investigarea unui fragment din meteoritul NWA 8171, aflat în colecția Royal Ontario Museum din Canada. Inițial, materialul neobișnuit a fost considerat un mineral comun, însă o analiză ulterioară a arătat că este, de fapt, granat. Echipa a folosit microscopie electronică și o tehnică specială cu laser. Importanța granatului, în geologie, este că permite inferențe despre condițiile în care s-a format roca: presiune și temperatură; procese chimice; „semnături” ale unor etape foarte timpurii din istoria planetei. În context marțian, mineralul ar putea funcționa ca un „registru” al condițiilor dintr-o fază veche a evoluției planetei. Întrebarea rămasă: e granatul „de pe Marte” sau adus din altă parte? Un punct esențial rămâne neclar: nu este stabilit dacă roca ce conține granat s-a format efectiv pe Marte. University of Portsmouth indică și o alternativă: materialul ar putea proveni de pe un alt corp ceresc și să fi ajuns pe Marte în urma unui impact. Pentru a lămuri originea, ar fi necesare măsurători izotopice. Problema este una operațională: astfel de teste ar presupune distrugerea unei părți din probă. Cum fragmentul analizat ar putea fi singurul material marțian cunoscut până acum care conține granat, cercetătorii sunt, deocamdată, prudenți. Context: de ce e Marte roșu și ce sugerează asta despre apă Separat, publicația amintește că există indicii noi despre originea culorii roșii a planetei. O lucrare publicată în „Nature Communications” sugerează că nu hematitul „uscat” ar fi principalul responsabil, ci ferrihidritul, un mineral de fier care conține apă, ce ar colora praful marțian. Autorii au recreat praf marțian în laborator și l-au comparat cu date de la sonde, iar combinația ferrihidrit + bazalt a corespuns cel mai bine. Unul dintre autorii studiului, Adomas Valantinas, este citat cu concluzia că ferrihidritul s-ar fi putut forma doar când exista apă la suprafață, ceea ce susține ipoteza unui Marte timpuriu cu apă și, posibil, condiții favorabile vieții. [...]
