Știri
Știri din categoria Știință

China își extinde capacitatea de cercetare polară după ce a forat până la 3.413 metri în gheața Antarcticii, un prag care îi poate oferi acces controlat la lacuri subglaciare și la probe relevante pentru studiile climatice, potrivit antena3.ro.
Forajul a fost realizat cu un sistem de apă fierbinte (jeturi de apă la presiune și temperatură ridicate, care topesc gheața) și a fost finalizat duminică în zona unui lac subglaciar din apropierea stației Kunlun, în Antarctica de Est. Ministerul Resurselor Naturale din China a prezentat operațiunea drept un record internațional și primul foraj adânc de acest tip efectuat de China pe continent.
Tehnica de foraj cu apă fierbinte este descrisă ca o metodă care reduce riscul de contaminare, deoarece permite deschiderea canalelor de acces fără introducerea de substanțe externe. Miza științifică este majoră: ecosistemele subglaciare au rămas izolate timp de milioane de ani, iar accesul la apă și sedimente poate susține cercetări despre:
Echipa a trecut printr-un strat de gheață de peste trei kilometri și a creat un canal stabil pentru observații „in situ” (la fața locului), într-o operațiune care a implicat și progrese tehnice legate de controlul poluării, manipularea echipamentelor la adâncimi mari și lucru la temperaturi extreme.
Potrivit agenției chineze Xinhua, adâncimea atinsă depășește recordul internațional anterior pentru forajul cu apă fierbinte, de aproximativ 2.540 de metri, stabilit între 2004 și 2011 de proiectul internațional IceCube la Polul Sud.
În același timp, sursa notează că metoda, deși mai rapidă și mai „curată” decât forajul mecanic tradițional, devine mai dificil de controlat pe măsură ce crește adâncimea.
Forajul face parte din a 42-a Expediție chineză în Antarctica, lansată în noiembrie 2025 și estimată să dureze câteva luni. În acest cadru, China urmărește să își extindă capacitățile de cercetare polară și să avanseze studiile despre schimbările climatice și ecosistemele continentului.
Recomandate

Topirea gheții ar putea expune terenuri vaste în Antarctica până în 2300 , cu implicații potențiale pentru accesul la resurse minerale, potrivit Antena 3 CNN , care citează un studiu publicat în Nature Climate Change și relatat de Live Science, via Agerpres. Studiul analizează cum încălzirea climatică ar putea duce la apariția unor suprafețe fără gheață, luând în calcul un factor folosit mai rar în astfel de proiecții: ajustarea izostatică glaciară, adică ridicarea treptată a terenului după retragerea calotelor glaciare. Autorii susțin că, pe lângă schimbările de la marginea gheții, contează și modul în care terenul se „reconfigurează” când presiunea gheții dispare, precum și efectele nivelului mării. În funcție de scenariul de topire (ridicat, mediu sau scăzut), estimările indică faptul că până în anul 2300 ar putea apărea de sub gheață suprafețe de 120.610 km pătrați, 36.381 km pătrați sau 149 km pătrați. În zona proiectată să devină accesibilă se află zăcăminte cunoscute sau presupuse de cupru, aur, argint, fier și platină, metale considerate relevante atât economic, cât și pentru lanțuri industriale. „Continentul va rămâne în continuare un mediu foarte dificil pentru extracţia resurselor minerale”, a scris într-un e-mail Tim Stephens, profesor de drept internaţional la Facultatea de Drept a Universităţii din Sydney, care nu a fost implicat în noul studiu. Autorii notează că cea mai mare emergență terestră este probabil să aibă loc în teritorii revendicate de Argentina, Chile și Regatul Unit și că această dinamică ar putea alimenta interesul statelor pentru resurse. În prezent, însă, extracția comercială de minerale nu este permisă în Antarctica; Tratatul Antarctic permite activități legate de resurse minerale doar dacă sunt desfășurate strict în scopuri științifice. O posibilă consecință discutată în material este presiunea asupra cadrului juridic internațional. Prima fereastră formală pentru o eventuală renegociere este în 2048, când părțile semnatare pot solicita revizuirea protocolului de mediu al Tratatului Antarctic, deși Stephens apreciază că apariția terenurilor fără gheață, de una singură, este puțin probabil să declanșeze o schimbare majoră de guvernanță. Principalele elemente reținute din studiu și din implicațiile menționate în articol sunt: includerea ajustării izostatice glaciare în proiecțiile privind terenurile fără gheață din Antarctica; trei scenarii de emergență până în 2300: 120.610 km pătrați (topire ridicată), 36.381 km pătrați (medie) și 149 km pătrați (scăzută); existența unor zăcăminte cunoscute sau bănuite de cupru, aur, argint, fier și platină în zonele care ar putea deveni accesibile; interdicția actuală a exploatării comerciale și posibilitatea unei revizuiri a protocolului de mediu în 2048. [...]

Succesul Artemis II validează calendarul NASA pentru Lună și ridică miza competiției cu China , într-un moment în care administrația de la Washington împinge discursul public spre „următorul pas: Marte”, potrivit digi24.ro . Echipajul Artemis II a revenit în siguranță pe Pământ în noaptea de vineri spre sâmbătă, după o misiune de nouă zile, amerizând în Oceanul Pacific la ora 03:07 (ora României). Capsula Orion, denumită „Integrity”, a reintrat în atmosferă și a amerizat în largul coastelor Californiei, la scurt timp după ora 17:07 (ora Pacificului). Misiunea a dus astronauții la o distanță de peste 252.000 de mile (aprox. 406.000 km) de Pământ, iar pe 6 aprilie nava a atins distanța maximă de 406.771 km, un record pentru cea mai mare distanță parcursă vreodată de oameni în spațiu. Ce urmează în programul Artemis: 2027–2028, cu ochii pe 2030 Potrivit calendarului prezentat, NASA prevede o nouă misiune în 2027 care nu se va aventura până la Lună, înainte de a trimite astronauți pe suprafața lunară în 2028, în cadrul celei de-a patra misiuni Artemis. Această țintă este plasată în ultimul an al mandatului lui Donald Trump și „teoretic” înaintea Chinei, care intenționează să-și trimită taikonauții pe Lună în 2030. Artemis II este descrisă drept prima misiune cu echipaj uman în apropierea Lunii din ultimii peste 50 de ani și primul test cu echipaj al programului Artemis, care urmărește revenirea oamenilor pe suprafața lunară începând cu 2028. Dimensiunea operațională: ce a testat Artemis II și de ce contează Zborul a fost lansat pe 1 aprilie de la Cape Canaveral și a inclus două orbite în jurul Pământului și un survol al Lunii. Dincolo de performanța tehnică, misiunea a bifat și premiere de reprezentare în echipaj: Victor Glover a devenit primul astronaut de culoare într-o misiune lunară; Christina Koch – prima femeie; Jeremy Hansen – primul astronaut non-american implicat într-un astfel de zbor. În logica programului, Artemis II este o etapă de validare înaintea unei viitoare misiuni cu aselenizare, planificată pentru finalul deceniului, prima de la Apollo 17 (1972). Programul Artemis vizează și o prezență umană pe termen lung, ca etapă intermediară pentru viitoare misiuni cu echipaj către Marte. Mesaj politic: „următorul pas, Marte”, pe fondul presiunilor interne Donald Trump a reacționat pe rețeaua sa Truth Social, felicitând echipajul și invitându-l la Casa Albă, în timp ce a indicat direcția politică pe termen lung. „Felicitări echipajului extraordinar şi foarte talentat al misiunii Artemis II. Întreaga călătorie a fost spectaculoasă, aterizarea a fost perfectă şi, în calitate de preşedinte al Statelor Unite, nu aş putea fi mai mândru! Aştept cu nerăbdare să vă văd pe toţi în curând la Casa Albă. O vom face din nou şi apoi, următorul pas, Marte!” În același context, articolul notează că succesul Artemis II vine pe fondul tensiunilor geopolitice și al reducerilor de personal în cadrul NASA, dar este tratat ca un moment-cheie pentru relansarea programului spațial american dincolo de orbita joasă a Pământului. Deocamdată, detaliile despre Artemis-3 nu sunt publice; administratorul asociat al NASA, Amit Kshatriya, a spus că anunțul va veni „în curând”. [...]

NASA își schimbă calendarul operațional pentru revenirea pe Lună , după ce Artemis 3 nu va mai încerca o aselenizare, ci va rămâne pe orbită terestră pentru teste de andocare cu viitoarele module de aselenizare comerciale, potrivit space.com . Ajustarea mută accentul pe reducerea riscurilor tehnice și pe integrarea cu furnizori privați, într-un program care vizează o bază lunară permanentă până în 2032. Artemis 2, prima misiune cu echipaj spre Lună de la Apollo 17 (1972), a amerizat în siguranță în largul coastelor din San Diego în seara de 10 aprilie, după o călătorie de 10 zile în jurul Lunii. Echipajul a inclus trei astronauți NASA (Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch) și un astronaut al Agenției Spațiale Canadiene (Jeremy Hansen). Ce se schimbă la Artemis 3: de la aselenizare la test de andocare NASA a modificat arhitectura misiunii Artemis 3, astfel încât aceasta să rămână pe orbită terestră și să testeze capacitatea capsulei Orion de a se andoca cu unul sau ambele sisteme de aselenizare cu echipaj (Human Landing System – HLS) dezvoltate privat: Starship (SpaceX) și Blue Moon (Blue Origin). Ținta de lansare indicată este „mijlocul lui 2027”. Într-o conferință de presă din 7 aprilie, administratorul NASA Jared Isaacman a spus că a avut loc în aceeași zi „prima discuție de proiectare la nivel înalt” pentru Artemis 3, iar una dintre deciziile rămase este alegerea orbitei inițiale (orbită joasă sau orbită înaltă a Pământului), în funcție inclusiv de „cadența de lansare” a celor doi furnizori HLS. Următorul prag: Artemis 4 și obiectivul bazei lunare până în 2032 Dacă Artemis 3 decurge conform planului, Artemis 4 ar urma să ducă astronauți pe suprafața Lunii, în apropierea polului sud, la finalul lui 2028, folosind Orion și unul dintre vehiculele HLS. Pe termen mai lung, NASA își propune o succesiune de misiuni cu echipaj care să susțină înființarea unei baze lunare până în 2032, ca etapă de pregătire pentru misiuni spre Marte. De ce contează: dependența de tehnologie comercială și riscurile tehnice rămase Schimbarea de rol pentru Artemis 3 evidențiază două constrângeri majore ale programului: maturitatea incompletă a landerelor HLS : Blue Moon nu a zburat încă, iar Starship a avut 11 zboruri suborbitale de test, ultimele două fiind complet reușite, dar vehiculul nu a ajuns încă pe orbită și nu a demonstrat realimentarea în spațiu (necesară pentru misiuni lunare sau marțiene) și nici integrarea unui sistem de susținere a vieții; ajustări necesare la Orion după Artemis 2 : modulul de serviciu al capsulei (Integrity) a avut o scurgere de heliu la sistemul de propulsie; rata a fost considerată „încă acceptabilă”, însă NASA anticipează un „redesign extins” al sistemului de valve. Au existat și probleme la toaletă, care ar putea necesita modificări. În paralel, NASA spune că pregătirile hardware pentru Artemis 3 avansează: unele componente ale rachetei Space Launch System (SLS) sunt deja la Kennedy Space Center, iar altele urmează să plece din Michoud Assembly Facility (Louisiana) în cursul lunii. Ce urmează imediat NASA se așteaptă să anunțe „curând” identitatea astronauților pentru Artemis 3, fără a oferi un termen exact. În același timp, deciziile privind orbita misiunii și ritmul de disponibilitate al landerelor comerciale rămân elemente-cheie pentru menținerea țintelor din 2027–2028. [...]

Succesul misiunii „Artemis 2” scoate în evidență decalajul tot mai mare al Rusiei în cursa spațială , într-un moment în care SUA și China își accelerează programele lunare, iar Moscova se luptă cu stagnare, datorii și subfinanțare, potrivit focus.de . Contextul este cu atât mai sensibil cu cât Rusia marchează 65 de ani de la zborul lui Iuri Gagarin, simbol al supremației sovietice de altădată. Articolul notează că recordul stabilit de cei patru astronauți NASA, care au ajuns „mai departe în spațiu decât orice om până acum”, a venit în preajma Zilei Internaționale a Zborului Spațial Uman (12 aprilie), legată istoric de misiunea lui Gagarin din 12 aprilie 1961, când acesta a petrecut 108 minute în spațiu la bordul navei „Vostok”. De ce contează: Rusia rămâne în urmă la Lună, iar problemele sunt structurale Miza principală, în lectura publicației, este „cursa spre Lună”, unde SUA și China sunt în față, iar Rusia „a fost lăsată pe margine”. Un expert rus în domeniu, Georgi Trișkin, susține că Rusia nu reușește nici măcar să-și respecte propriile planuri privind sondele lunare și se teme că diferența față de lideri se va adânci. În plan operațional, Roskosmos a amânat în mod repetat expediții, după eșecul primei misiuni lunare fără echipaj din 1976 încoace: sonda „Luna-25” s-a prăbușit pe suprafața Lunii în august 2023, un eșec costisitor, cu atât mai vizibil cu cât India reușise anterior o misiune similară. Presiune bugetară și sancțiuni, dar și datorii și subfinanțare Textul leagă dificultățile actuale și de faptul că Rusia direcționează „multă” finanțare către războiul de agresiune împotriva Ucrainei, în timp ce sancțiunile occidentale apasă suplimentar. Totuși, aceeași sursă amintește că, în perioada Războiului Rece, URSS a reușit performanțe majore în pofida presiunilor geopolitice, de la „șocul Sputnik” (1957) până la competiția care a culminat cu aselenizarea americană din 1969. Trișkin descrie probleme „profunde” în industrie, pe care le caracterizează drept o fază de stagnare, asociată cu surplus de personal, datorii „insuportabile” la companiile cheie și subfinanțare „în toate domeniile”, într-o analiză publicată pentru think tank-ul Carnegie. Ce urmează: Rusia caută roluri de nișă și se uită tot mai mult spre China Deși Moscova își menține planurile lunare, inclusiv la nivel declarativ, Trișkin consideră că Rusia a ratat momentul și ar putea cel mult contribui cu soluții tehnice pentru o viitoare stație lunară, de exemplu în zona utilizării energiei nucleare. În acest sens, în cadrul primei „Săptămâni a Spațiului” de la Moscova (menționată ca fiind în desfășurare până pe 12 aprilie), compania de stat Rosatom a anunțat intenția de a construi reactoare nucleare mici pentru un avanpost pe Lună, capabile să funcționeze autonom cel puțin zece ani; este menționată și posibilitatea unui propulsor nuclear pentru rachete. Pe linia cooperării, un cosmonaut rus, Alexei Subrițki, spune că realizările partenerilor ar trebui să fie un stimulent pentru o misiune cu echipaj, „posibil” în cooperare cu alții, sugerând o accelerare a pașilor. Cea mai plauzibilă direcție de colaborare este China: cele două țări au semnat în 2025 o declarație de intenție pentru construirea unei centrale electrice lunare comune până în 2036. În paralel, China își împinge înainte programul lunar: după ce misiunea „Chang’e 6” a adus în 2024 probe de pe fața îndepărtată a Lunii, „Chang’e 7” ar urma să ajungă în acest an la polul sud pentru a căuta gheață de apă, ca etapă de pregătire pentru o bază de cercetare pe care „Chang’e 8” ar urma să o dezvolte. Publicația mai notează că avantajul Chinei ar fi organizarea centralizată a programului, care permite accelerarea deciziilor și a dezvoltării, inclusiv pe zona rachetelor reutilizabile, unde mai multe companii lucrează la modele similare celor promovate de SpaceX. [...]

Imagini surprinse de capsula Orion în misiunea Artemis II readuc în atenție vizibilitatea României în programele spațiale , printr-o postare a Ambasadei României în SUA, care a publicat cadre rare cu Marea Neagră văzută din orbită, potrivit digi24.ro . Dincolo de componenta vizuală, mesajul are o miză de comunicare instituțională: conectează un reper geografic românesc la un proiect major al NASA. Postarea ambasadei descrie Marea Neagră, văzută din spațiu, ca fiind „vastă, de un albastru intens şi de o forţă liniştită”, în imagini realizate de nava spațială Orion în timpul misiunii Artemis II. Ce spune Ambasada României și ce elemente punctează despre litoral Reprezentanții ambasadei notează că România, aflată pe țărmul vestic al Mării Negre, are o coastă de „doar 225–245 km”, cea mai scurtă dintre țările riverane. În același mesaj sunt amintite două repere cu încărcătură simbolică și de patrimoniu natural: Delta Dunării , descrisă drept „cel mai nou teritoriu al Europei” și unul dintre cele mai bogate ecosisteme din lume ca biodiversitate, aflat în extindere pe măsură ce fluviul remodelează țărmul; Constanța , menționată ca fiind fondată ca vechea colonie greacă Tomis în jurul anului 600 î.Hr. și prezentată drept unul dintre cele mai vechi orașe locuite neîntrerupt din regiune. Context: de ce contează asocierea cu Artemis II Artemis II este una dintre misiunile-cheie ale programului Artemis, prin care NASA dezvoltă capabilități pentru zboruri cu echipaj dincolo de orbita joasă a Pământului. În acest context, folosirea unor imagini realizate de capsula Orion pentru a evidenția Marea Neagră funcționează ca un instrument de poziționare publică: România este plasată, măcar la nivel de mesaj, în proximitatea unui proiect spațial cu vizibilitate globală. O relatare similară a fost publicată și de hotnews.ro , pe baza aceleiași postări de pe Facebook a ambasadei. [...]

Explozia pseudo-științei online devine un risc operațional pentru comunicarea științei , iar rețelele sociale au ajutat grupurile de negaționiști să se conecteze și să se consolideze, spune fizicianul Cristian Presură într-un interviu publicat de stirileprotv.ro . În viziunea lui, fenomenul nu mai arată ca „insule” separate, ci ca un „continent” în care oamenii migrează ușor de la o teorie conspiraționistă la alta. Presură descrie o dinamică în care comunități care înainte erau izolate (de la „Pământul plat” la negaționism medical sau „inventarea istoriei”) și-au creat „poduri” prin platformele sociale, iar profilurile se suprapun tot mai des — de exemplu, „un platist este, în general, și antivaccinist”. Cum se propagă pseudo-știința și de ce contează Potrivit fizicianului, motorul principal nu este lipsa de informație, ci emoțiile: deziluzii față de societate, față de clasa politică și față de direcția în care merge România. În acest context, știința ajunge să fie folosită ca „debușeu” pentru frustrări care au, de fapt, alte cauze. Soluția pe termen lung, în opinia sa, este educația orientată spre gândire critică, nu memorare: un om care a înțeles de ce Pământul este rotund nu va nega acest lucru doar pentru că este nemulțumit de societate. Costul pentru oamenii de știință: audiență mică și val de ură Presură explică de ce puțini cercetători rămân consecvenți în popularizarea științei online: canalele riguroase tind să aibă audiențe mai mici, iar presiunea din comentarii poate deveni descurajantă. El dă exemplul unei colege care s-a retras după un volum mare de injurii. Și el spune că este afectat de atacurile online și că, deși blochează utilizatorii agresivi, nu a „trecut peste ură”. Menționează inclusiv o încercare de a automatiza blocarea cu ajutorul unui agent de inteligență artificială, dar afirmă că Facebook l-a avertizat că își riscă pagina dacă folosește un astfel de instrument. Context: riscuri pe termen lung și decalajul dintre tehnologie și morală În același interviu, fizicianul face distincția între riscurile pe termen scurt și cele pe termen lung: nu vede „apocalipsa” în durata vieților noastre, dar spune că, pe scări de timp de mii sau milioane de ani, o civilizație se poate autodistruge. El indică drept factori de risc bombele nucleare și, mai ales, super-inteligența artificială, subliniind că problema de fond este decalajul dintre avansul tehnologic și cel moral. Această idee este legată și de Paradoxul Fermi (de ce nu am detectat civilizații extraterestre): o explicație posibilă, în interpretarea lui, este că multe civilizații avansate s-ar fi putut autodistruge înainte să ajungă să comunice. [...]