Știri
Știri din categoria Externe
Donald Trump a confirmat că ia în calcul o lovitură militară limitată împotriva Iranului, în timp ce Pentagonul a mobilizat forțe semnificative în Orientul Mijlociu, potrivit relatărilor live ale The New York Times. Declarația vine pe fondul negocierilor tensionate privind programul nuclear iranian și al unui amplu dispozitiv militar american desfășurat în regiune.
Președintele american a spus că „ia în considerare” o acțiune militară pentru a forța Teheranul să accepte un acord. În paralel, oficiali iranieni au susținut că Washingtonul nu le-a cerut, în mod direct, oprirea totală a îmbogățirii uraniului, contrazicând poziția publică a Casei Albe.
Potrivit CNN, SUA au poziționat în regiune:
În același timp, Iranul își consolidează instalațiile nucleare, îngropând infrastructura sensibilă sub straturi de beton și pământ, potrivit analizelor citate de presa americană.
Experți și oficiali avertizează că un nou atac ar putea declanșa o escaladare mult mai amplă decât conflictul de 12 zile din 2025. Iranul a transmis la ONU că orice bază americană din regiune ar putea deveni țintă legitimă în cazul unui atac, punând în pericol zeci de mii de militari americani staționați în Orientul Mijlociu.
Pe plan economic, prețul petrolului a crescut cu aproximativ 5% în ultima săptămână, investitorii evaluând riscul unei perturbări a transportului prin Golful Persic.
În timp ce administrația americană susține că diplomația rămâne o opțiune, amploarea mobilizării militare indică pregătiri pentru scenarii mai dure. Următoarele zile ar putea fi decisive pentru direcția pe care o va lua confruntarea dintre Washington și Teheran.
Recomandate
Redeschiderea Strâmtorii Ormuz devine miza economică imediată după ce SUA și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere pentru încheierea conflictului, iar traficul maritim ar urma să fie reluat treptat, potrivit HotNews . Donald Trump a spus că vineri va avea loc o ceremonie oficială de semnare la Geneva și că strâmtoarea va fi „complet deschisă”. Președintele SUA a declarat, înaintea reuniunii G7, că acordul este „semnat în întregime” și că textul memorandumului ar urma să fie făcut public la scurt timp după semnarea oficială. Trump a precizat că nu știe dacă va participa la ceremonia de vineri, dar că vicepreședintele JD Vance va fi prezent. JD Vance a afirmat că documentul a fost semnat digital duminică și că, „deocamdată”, nu au fost eliberate fonduri pentru Iran. În privința sancțiunilor, Trump a condiționat orice ridicare de „comportamentul” Teheranului. Ce se schimbă pentru transportul maritim și energie Un oficial american, citat de Reuters, a spus că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar contribui la soluționarea crizei energetice globale provocate de război, care a lovit economia globală. Acesta a anticipat o creștere „semnificativă” a traficului, deja începută, dar a avertizat că revenirea la normal nu va fi rapidă. Potrivit aceluiași oficial, strâmtoarea va fi deschisă fără taxe timp de 60 de zile, conform acordului dintre SUA și Iran. Ce nu este încă limpede: termenii și condițiile politice Termenii memorandumului nu sunt cunoscuți în întregime și nu au fost publicați. Un oficial american a declarat pentru Reuters că se așteaptă ca aceștia să fie făcuți publici în următoarele 24–48 de ore, însă Trump a indicat că publicarea ar putea avea loc după vineri. Deși Trump a spus că navele au început deja să traverseze strâmtoarea, armata americană le-a transmis transportatorilor că nu a ridicat încă blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce sugerează că reluarea fluxurilor ar putea rămâne graduală și dependentă de măsuri operaționale. Armistițiu de 60 de zile și dosarele rămase deschise Conform declarațiilor ambelor părți, acordul ar urma să prelungească armistițiul pe o perioadă de negociere de 60 de zile, în care negociatorii ar urma să decidă asupra unor chestiuni controversate, inclusiv viitorul programului nuclear al Iranului. Vance a spus că acordul ar putea permite, în cele din urmă, accesul Iranului la un fond de reconstrucție de până la 300 de miliarde de dolari, cu condiția renunțării la material nuclear, fond care ar urma să fie finanțat de vecinii arabi din Golf. Riscul major: condiționarea de evoluțiile din Liban Soarta imediată a pactului ar putea depinde de Liban, unde Israelul luptă cu Hezbollah. Iranul a susținut că acordul preliminar impune încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, în timp ce Israelul a transmis că își rezervă dreptul de a acționa împotriva amenințărilor Hezbollah. Surse din domeniul securității au spus că luptele din sudul Libanului s-au atenuat, dar nu au încetat complet. În acest context, un oficial israelian a descris acordul, în discuții private cu Reuters, drept „oribil pentru Israel”, iar ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că Israelul va rămâne „pe termen nelimitat” în zonele ocupate din sudul Libanului. [...]
Acordul-cadru cu Iranul poate reduce presiunea pe prețurile energiei, dar lasă SUA cu riscuri strategice. Potrivit Reuters , președintele american Donald Trump a aprobat un „memorandum de înțelegere” (MOU) care ar prelungi actualul armistițiu pentru 60 de zile și ar deschide calea către un acord de pace, inclusiv prin angajamentul Iranului de a redeschide Strâmtoarea Hormuz – un punct-cheie pentru transportul global de petrol și gaze. În termeni economici, redeschiderea strâmtorii ar putea contribui la temperarea șocului de ofertă care a împins în sus prețurile energiei în timpul crizei și, implicit, la scăderea prețurilor la benzină în SUA. Totuși, textul MOU nu a fost făcut public imediat, iar interpretările celor două părți asupra cadrului convenit sunt, pe alocuri, divergente. De ce contează: Strâmtoarea Hormuz rămâne pârghia Iranului asupra pieței Reuters notează că, deși loviturile SUA și Israelului au degradat semnificativ capacitățile militare ale Iranului, Teheranul a demonstrat că poate „strangula” aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze prin perturbarea traficului în Strâmtoarea Hormuz. Chiar și în scenariul redeschiderii, situația ar reveni, practic, la status quo-ul de dinaintea conflictului, fără a elimina capacitatea Iranului de a închide din nou ruta. În plus, Iranul a indicat că vrea să păstreze un rol în administrarea acestei căi maritime strategice – un element care, dacă se confirmă în acordul final, ar putea schimba echilibrul de putere față de perioada pre-război. „Iranul a demonstrat că, chiar și într-o stare puternic slăbită, poate închide Strâmtoarea Hormuz după bunul plac. Asta nu dispare”, a spus Jon Alterman, de la Center for Strategic and International Studies, citat de Reuters. Concesii și puncte nerezolvate: nuclearele, sancțiunile și uraniul Acordul-cadru pare să lase pentru mai târziu discuțiile despre încheierea programului nuclear iranian – obiectivul principal invocat de Trump pentru intrarea în război, potrivit Reuters. De asemenea, MOU nu clarifică pe deplin soarta stocului de uraniu îmbogățit al Iranului, apropiat de nivelul necesar pentru o armă nucleară. Reuters consemnează și diferențe de poziționare: Trump a afirmat că SUA ar urma să preia materialul și să îl „dilueze și distrugă”, fără un calendar. Un oficial iranian a vorbit despre „diluarea” stocului de către Iran, dar fără un mecanism stabilit. Pe frontul sancțiunilor și al fondurilor iraniene blocate, oficiali americani au spus că orice deblocare de bani și relaxare a sancțiunilor ar fi graduală și condiționată de respectarea cerințelor de către Teheran, în timp ce Iranul ar aștepta beneficii și relaxări „din start”. Această zonă este sensibilă politic în SUA, pentru că poate alimenta acuzații că Washingtonul oferă Iranului o „plasă financiară”. Costuri și constrângeri politice: presiune internă și tensiuni cu aliații Reuters arată că Trump își intensifică eforturile de ieșire din conflict pe fondul presiunii interne: războiul a ucis mii de oameni, a produs costuri economice acasă și i-a afectat cota de aprobare înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din noiembrie. Publicația menționează și costuri militare de ordinul zecilor de miliarde de dolari, precum și diminuarea stocurilor de muniții. Pe plan extern, au apărut tensiuni cu aliații europeni, care nu ar fi fost consultați înainte de declanșarea războiului. Un alt factor de risc este poziția Israelului: premierul Benjamin Netanyahu a spus că țara sa nu va fi parte la MOU, iar cei doi lideri au avut un conflict de poziții privind continuarea campaniei militare israeliene în Liban. Ce urmează Acordul este așteptat să fie semnat vineri, însă Reuters subliniază că multe întrebări critice rămân fără răspuns, iar fereastra de 60 de zile pentru negocieri detaliate poate deveni un punct de blocaj. Pentru piețele energetice, miza imediată este dacă redeschiderea Strâmtorii Hormuz se materializează rapid și dacă aranjamentul reduce riscul unor noi întreruperi – sau doar amână următorul episod de volatilitate. [...]
Un acord anunțat între SUA și Iran ar putea debloca Strâmtoarea Ormuz și reduce presiunea pe piața petrolului , însă conținutul înțelegerii rămâne neclar, potrivit HotNews , care citează informații publicate de BBC. Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat că s-a ajuns la un „acord de pace” între SUA și Iran, care ar urma să pună capăt „operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, conform BBC . Acordul ar urma să fie semnat oficial vineri, în Elveția, însă detaliile despre ce include – sau ce exclude – sunt încă în curs de publicare. În acest context, Donald Trump a afirmat că „petrolul va curge” după semnarea acordului, deși, la acest moment, nu există suficiente informații publice pentru a evalua concret ce se schimbă în teren și în ce calendar. De ce contează: Strâmtoarea Ormuz, rută-cheie pentru petrol și gaze Războiul ar fi început pe 28 februarie, după atacuri americane și israeliene în Iran, ceea ce a determinat Iranul să atace Israelul și state aliate cu SUA din Golf și să închidă „efectiv” Strâmtoarea Ormuz, descrisă drept o rută-cheie pentru transportul petrolului și gazelor. Un analist citat de BBC notează că orice evoluție care duce la eliberarea Strâmtorii Ormuz ar fi „binevenită” pentru industria maritimă globală și economia mondială, dar și pentru Iran. În același timp, aceeași analiză susține că pagubele economice pentru Iran, ca urmare a blocadei navale asupra porturilor din Golf, au fost „uriașe”, chiar dacă Teheranul ar fi încercat să minimizeze public efectele. Ce rămâne neclar: efectul în Liban și componenta nucleară Ministrul adjunct de externe al Iranului a confirmat la televiziunea de stat că a fost finalizat un acord, iar comandamentul militar superior al țării l-a prezentat ca pe o victorie pentru Teheran. Totuși, nu este clar dacă înțelegerea va aduce un răgaz Libanului, în condițiile în care „două armistiții anterioare nu au produs efecte”. Pe termen mai lung, testul major invocat în analiză este dacă acordul reduce, așa cum susține președintele SUA, riscul ca Iranul să dezvolte o armă nucleară. În oglindă, este menționată și temerea că membri ai liniei dure din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) ar putea încerca să accelereze în secret obținerea unei bombe, ca măsură de descurajare față de un nou atac. [...]
Israel ar trebui să-și mute o parte din efort de la lovituri militare la o strategie politică și financiară de erodare a rețelei Iran–Hezbollah , pentru că forța, singură, nu livrează o „victorie finală” împotriva actorilor motivați ideologic și dispuși să susțină costuri mari, argumentează o analiză de opinie din The Jerusalem Post . Autorul pornește de la ideea că ultima rundă de confruntare cu Iranul arată determinarea regimului de a continua lupta și de a-și coordona proxy-urile rămase – Hezbollah în Liban, houthi în Yemen și miliții șiite în Irak – pentru a semnaliza că „Axa Rezistenței” rămâne relevantă. În acest context, răspunsul Israelului ar fi fost, în esență, escaladarea forței („mai multă forță”), cu mențiunea că o eventuală intervenție a președintelui SUA, Donald Trump, ar putea opri o astfel de direcție, potrivit textului. De ce „mai multă forță” nu închide conflictul Analiza susține că, în conflicte cu state sau organizații animate de ideologii religioase ori naționaliste și hotărâte să nu capituleze, loviturile decisive rapide sunt improbabile. În astfel de cazuri, războaiele tind să se prelungească sau să continue la intensități variabile, iar „victoria finală” rămâne greu de atins, cu exemple istorice invocate (Vietnam, Afganistan, Irak, Ucraina). Ca alternativă, textul propune o „a treia cale”: o abordare indirectă și discretă, bazată pe subversiune și manevrare, pentru a destabiliza adversarul din interior, a-l slăbi și, eventual, a-i schimba regimul pe termen lung. Autorul notează că o astfel de metodă a fost folosită în special împotriva Iranului, inclusiv prin acțiuni atribuite Mossad pentru sabotarea programului nuclear și asasinate ale unor oameni de știință, însă obiectivele finale (oprirea unui Iran nuclear sau răsturnarea regimului) nu au fost atinse până acum. Pivotul propus: slăbirea proxy-urilor prin instrumente politice și economice În locul unei concentrări exclusive pe „inima” (Iran), analiza recomandă slăbirea „membrelor” (proxy-urile), prin mijloace adaptate fiecărui teatru. Siria este prezentată ca studiu de caz: ieșirea ei din cercul proxy-urilor ar fi fost, în principal, rezultatul unui proces intern început cu revolta din 2011, la care Israelul ar fi contribuit prin slăbirea regimului. Libanul și Hezbollah: miza este statul, nu doar arsenalul „Provocarea principală” este Hezbollah, iar argumentul central este că, atât timp cât Israelul ocupă teritoriu libanez, organizația își poate întări narațiunea de „protector al Libanului”. În consecință, Israelul ar trebui să sprijine un proces intern libanez de limitare a puterii Hezbollah, într-un moment în care discursul din Liban despre o înțelegere cu Israelul s-ar fi schimbat semnificativ, inclusiv la nivelul președintelui și guvernului, potrivit opiniei. Elementele-cheie ale strategiei descrise în text includ: mobilizarea statelor din regiune și a comunității internaționale (SUA, Uniunea Europeană, Banca Mondială) într-un efort coordonat; o strategie politică și diplomatică pe termen lung, nu doar dezarmare și livrări suplimentare de arme către armata libaneză; încercări persistente de acord cu statul libanez, pentru a crea o separare între instituțiile oficiale și Hezbollah; o retragere israeliană din sudul Libanului, prezentată discret ca fiind condiționată de dezarmarea Hezbollah, pentru a crea un „orizont politic” și presiune internă (inclusiv din partea șiiților strămutați din satele din sud); întărirea armatei libaneze cu personal și echipamente avansate, inclusiv printr-o combinație de armament occidental finanțat de state din Golf și instruire în Iordania sau Egipt (scenariu prezentat ca posibilă soluție). Un punct cu relevanță economică și operațională este că autorul descrie Hezbollah ca o infrastructură complexă, nu doar o forță militară: „bănci, clinici, supermarketuri subvenționate, școli” și alte servicii. În această logică, cheia ar fi ca statul libanez să ocupe acest „vid”, împreună cu actori șiiți din afara Hezbollah, inclusiv prin sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția sudului – în contrast cu reconstrucția finanțată anterior din bani iranieni după 2006, potrivit textului. Ce ar urma să câștige Israelul, în această logică Analiza susține că o politică „sub radar” în Liban și Yemen ar reduce antagonismul generat de utilizarea deschisă a forței și ar avea șanse mai mari să producă rezultate pe termen lung, inclusiv o reintegrare diplomatică regională a Israelului după deteriorarea imaginii sale internaționale. Concluzia autorului este că „mai puțină forță” ar putea produce „mai multă putere”, de data aceasta prin diplomație. [...]
Donald Trump a susținut că Benjamin Netanyahu „aproape a deraiat” înțelegerea SUA–Iran , într-un moment în care acordul ar urma să deschidă o nouă rundă de negocieri pe dosarul nuclear iranian, potrivit The Jerusalem Post . Declarațiile au fost făcute de Trump într-un interviu acordat The New York Times, la scurt timp după anunțul că Washingtonul și Teheranul au ajuns la un memorandum de înțelegere. Trump l-a descris pe premierul israelian drept „un tip foarte dificil” și a spus că Netanyahu „ar trebui să fie foarte recunoscător” SUA pentru negocierea acordului, argumentând că, „dacă Iranul ar avea o armă nucleară, Israelul nu ar mai exista nici două ore”. Memorandumul de înțelegere dintre Teheran și Washington a fost anunțat duminică și urmează să fie semnat vineri, în Elveția . Ce urmează după semnare Potrivit vice-ministrului iranian de Externe, Kazem Gharibabadi, semnarea acordului va declanșa 60 de zile de negocieri suplimentare privind programul nuclear al Iranului și „alte chestiuni”. Trump a mai spus că, dacă nu se ajunge la un acord nuclear final cu Teheranul, SUA ar relua atacurile asupra Iranului și ar deveni „gardianul Orientului Mijlociu”. Publicația notează că informațiile sunt în curs de actualizare. [...]
Israelul riscă o fractură de coordonare cu SUA pe dosarul Iran–Liban , după ce miniștri din coaliția de la Ierusalim au transmis că nu se consideră obligați de acordul anunțat între Washington și Teheran, în timp ce opoziția îl acuză pe Benjamin Netanyahu de „eșec diplomatic” și pierderea influenței asupra deciziilor americane, potrivit Digi24 . Ministrul Apărării, Israel Katz , a promis că armata israeliană va rămâne în sudul Libanului și a avertizat că, dacă Iranul atacă, Israelul va răspunde „cu toată forța”. În același timp, membri ai extremei drepte din coaliția lui Netanyahu au susținut că Israelul nu va fi obligat să respecte termenii acordului, notează The Times of Israel. Acordul SUA–Iran: ce include și ce rămâne neconfirmat Oficiali americani și iranieni au anunțat un cadru pentru un acord de încetare a războiului, care ar urma să ducă la ridicarea blocadei americane asupra porturilor iraniene, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și lansarea unei perioade de 60 de zile de negocieri privind programul nuclear al Teheranului. Donald Trump, ajuns la Evian pentru summitul G7, a afirmat că acordul „a fost semnat în întregime”. Potrivit unor înalți responsabili americani, SUA și Iranul ar fi semnat digital un memorandum de înțelegere, iar o ceremonie oficială de semnare ar urma să aibă loc vineri, în Elveția. Detaliile ar urma să fie publicate în 24–48 de ore, însă, la momentul relatării, nu exista o confirmare din partea Teheranului . Potrivit surselor iraniene și pakistaneze citate în material, acordul ar include și un armistițiu în conflictul dintre Israel și Hezbollah. Mesajul coaliției: „acordul nu ne obligă”, retragerea din Liban este exclusă În interiorul coaliției, ministrul de Finanțe Bezalel Smotrich a calificat acordul drept „dăunător pentru Israel și pentru întreaga lume liberă”. Ministrul Securității Naționale, Itamar Ben Gvir, a susținut că „acordul lui Trump nu ne obligă” și a insistat că Israelul nu trebuie să se retragă din teritoriile din Liban capturate de armata israeliană. Katz a afirmat că Israelul nu se va retrage din sudul Libanului „în ciuda tuturor presiunilor existente și a celor care vor urma” și a descris o politică de menținere a unor „zone de securitate” în Liban, Siria și Gaza, „fără nicio limită de timp”. Opoziția: „eșec strategic” și pierderea libertății de acțiune Opoziția a atacat dur guvernul, susținând că Israelul nu a reușit să transforme câștigurile militare în rezultate politice și de securitate. Yair Lapid a spus că Netanyahu „a pierdut războiul” și a numit situația un „eșec diplomatic” pe frontul iranian, acuzând inclusiv o relație de subordonare față de președintele american. Și alți lideri politici au criticat acordul în termeni similari: Naftali Bennett a vorbit despre incapacitatea guvernului de a obține „realizări durabile în materie de securitate” și a descris războaiele drept unele de „stagnare și uzură”. Avigdor Liberman a avertizat asupra unui „dezastru diplomatic” și a cerut ca Israelul să transmită SUA că nu acceptă o legare a dosarului iranian de cel libanez. Benny Gantz a numit acordul un „eșec strategic” și a respins orice limitare a libertății de acțiune a Israelului în Liban. Gadi Eisenkot a spus că acordul este „departe de interesele Israelului”, iar Yair Golan a susținut că înțelegerea anulează realizările militare. De ce contează: risc de divergență operațională într-un acord negociat fără Israel Elementul cu impact imediat este că Israelul, deși a început războiul alături de SUA, nu a fost implicat în negocierile privind acordul , iar reacțiile din coaliție sugerează că Ierusalimul ar putea încerca să-și păstreze libertatea de acțiune militară în Liban chiar dacă Washingtonul urmărește o încetare mai largă a ostilităților. În perioada următoare, miza se mută pe publicarea detaliilor acordului-cadru și pe semnarea anunțată pentru vineri, în condițiile în care, potrivit materialului, confirmarea oficială a Teheranului lipsea la momentul relatării. [...]
