Știri
Știri din categoria Externe
Pentagonul ia în calcul măsuri de presiune asupra unor aliați NATO care nu sprijină operațiunile SUA în conflictul cu Iranul, inclusiv idei fără bază juridică în tratatul Alianței, potrivit Biziday, care citează informații Reuters dintr-un email intern al Departamentului Apărării.
Documentul, analizat de Reuters, ar fi fost redactat pe fondul nemulțumirii Administrației Trump față de unele state europene care nu ar fi oferit acces la baze militare, drepturi de survol sau alte facilități logistice considerate necesare pentru operațiunile americane din războiul cu Iranul. Un oficial citat sub protecția anonimatului a indicat că ținta ar fi aliații „mai dificili” sau cei care „nu au intervenit suficient”.
Printre propunerile din email se află „eliminarea din NATO” a Spaniei, după ce Madridul ar fi refuzat solicitarea SUA de a folosi bazele operate în comun pentru atacuri asupra Iranului. În plus, premierul spaniol Pedro Sánchez l-a criticat în repetate rânduri pe Donald Trump pentru atacul asupra Iranului. Deși un astfel de pas ar avea un efect militar limitat, impactul politic și simbolic ar fi major, notează materialul.
Spania este menționată și în contextul criticilor Washingtonului privind nivelul cheltuielilor de apărare, după ce ar fi refuzat să le crească la 5% din PIB.
O altă variantă ar fi reevaluarea poziției SUA privind sprijinul acordat Marii Britanii în disputa cu Argentina pentru Insulele Falkland, într-un demers descris ca represaliu față de premierul Keir Starmer, care ar fi refuzat cererea președintelui american de a trimite nave militare pentru securizarea Strâmtorii Hormuz. Subiectul este sensibil, în condițiile în care Marea Britanie și Argentina au purtat un război în 1982 pentru controlul arhipelagului.
Potrivit oficialului citat, frustrarea Washingtonului ar fi legată de reticența unor aliați de a îndeplini ceea ce SUA consideră „cerințele minime în cadrul NATO” (ABO) – adică acordarea accesului, posibilității de staționare și a drepturilor de survol pentru forțele americane.
În același timp, oficiali NATO contactați de Reuters au subliniat că tratatul Alianței nu prevede suspendarea unui stat membru, ceea ce ridică semne de întrebare asupra aplicabilității reale a unor astfel de măsuri. Chiar și așa, specialiști citați în material avertizează că simpla discutare a unor opțiuni de acest tip poate afecta încrederea dintre Washington și aliații europeni și poate slăbi coeziunea NATO într-un moment tensionat.
Administrația Trump și-a exprimat în ultimele luni frustrarea față de statele europene, acuzate că beneficiază de protecția americană fără a contribui suficient. Donald Trump a criticat în special lipsa de implicare militară a aliaților în zona Strâmtorii Hormuz și a spus recent că ia în calcul inclusiv retragerea SUA din NATO.
Totuși, documentul analizat de Reuters nu include opțiunea retragerii SUA din NATO și nici închiderea bazelor militare din Europa. În privința unei eventuale retrageri masive de trupe din statele europene, oficialul citat a refuzat să precizeze dacă scenariul este luat în calcul.
Recomandate
SUA și Iran spun că un acord de încetare a războiului este „mai aproape ca niciodată”, dar lipsa semnăturii menține riscul de escaladare potrivit Al Jazeera , care relatează declarațiile celor două părți din 13 iunie 2026. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi , a afirmat că un memorandum de înțelegere cu Statele Unite pentru încheierea războiului „nu a fost niciodată mai aproape”, dar a cerut oprirea speculațiilor din presă „până la finalizarea” documentului. Formularea indică faptul că negocierile sunt avansate, însă acordul nu este încă închis procedural. Semnal politic din SUA, dar fără confirmarea unui text final În același timp, președintele SUA, Donald Trump , a redistribuit pe platforma sa Truth Social mesajul ministrului iranian. Gestul sugerează o deschidere publică față de mesajul Teheranului, după ce Trump criticase anterior Iranul pentru presupuse scurgeri către presa de stat privind detalii ale memorandumului, pe care le-a catalogat drept „știri false”. De ce contează: „aproape” nu înseamnă implementabil Pentru mediul economic și pentru piețe, diferența dintre un acord „aproape” și unul semnat rămâne esențială: până la finalizarea și asumarea oficială a unui text, riscul operațional și geopolitic rămâne ridicat, iar predictibilitatea scăzută. În informațiile publicate de Al Jazeera nu apar detalii despre calendarul semnării sau despre clauzele memorandumului. [...]
Donald Trump i-a transmis lui Benjamin Netanyahu că „e timpul să se termine războiul” și a descris viitorul acord SUA–Iran drept „un acord grozav”, într-o convorbire care, potrivit The Jerusalem Post , l-a luat prin surprindere pe premierul israelian și sugerează că Washingtonul este aproape de finalizarea înțelegerii. Informațiile provin dintr-un material Axios , citat de publicație, care indică faptul că Netanyahu nu este implicat direct în discuțiile SUA–Iran și ar fi încercat să obțină detalii prin aliații săi de la Washington, pe fondul unei înțelegeri „în așteptare”. Un oficial american de rang înalt a declarat pentru Axios că Trump l-a sunat pe Netanyahu joi seară și i-a prezentat acordul potențial ca fiind „un acord grozav”, insistând asupra încheierii conflictului. Potrivit aceleiași relatări, Netanyahu și-a exprimat îngrijorarea că înțelegerea trebuie să abordeze programul nuclear al Iranului, însă a evitat o confruntare majoră cu președintele SUA. „Acesta este acordul. Este un acord grozav și e timpul să se termine acest război.” Israelul, între rezerve și evitarea criticilor publice Axios mai notează că oficialii israelieni sunt preocupați de conținutul acordului, dar au evitat să îl critice public. Un oficial american a spus vineri, în discuții cu reporterii, că Washingtonul „înțelege scepticismul israelian”, invocând victimele provocate de Hezbollah, însă a adăugat că SUA se așteaptă ca toate părțile să participe la un proces de pace și că administrația americană este încrezătoare că Israelul va „intra în joc” în privința acordului. Miza operațională: libertatea de acțiune a Israelului Ministrul israelian al Apărării, Israel Katz , a declarat vineri că acordul aflat în pregătire se bazează pe „evaluarea intereselor americane” făcută de Trump și a subliniat că Israelul își rezervă dreptul de a acționa independent împotriva programului nuclear iranian. Potrivit raportului, o altă îngrijorare a Israelului este că acordul ar putea limita operațiunile Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) împotriva Hezbollah în Liban. În același timp, oficialul american citat de Axios a susținut că sprijinul iranian suplimentar pentru Hezbollah ar încălca acordul, la fel ca orice atac cu rachete al Hezbollah asupra Israelului, și că beneficiile pentru Iran ar urma să fie condiționate de „livrarea” prealabilă a obligațiilor de către Teheran. [...]
Disputa SUA–Iran asupra unui „acord” pune sub semnul întrebării ridicarea sancțiunilor și fluxurile de petrol prin Ormuz , după ce Donald Trump a respins ca „fals” proiectul de înțelegere prezentat de presa iraniană, relatează Digi24 . Trump a susținut că declarațiile unor oficiali iranieni despre existența unui acord „nu au nicio legătură cu adevărul” și a acuzat Teheranul de lipsă de bună-credință, într-un mesaj publicat pe rețeaua sa, Truth Social . Ce ar fi conținut proiectul prezentat de presa iraniană Potrivit agenției iraniene Mehr, citată în material, proiectul de acord-cadru ar include: „încetare permanentă și imediată a ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban”; 60 de zile de negocieri pentru un acord privind dosarul nuclear și „ridicarea totală” a sancțiunilor americane; eliberarea a 24 miliarde de dolari din fonduri iraniene blocate, în perioada finală a negocierilor de 60 de zile. Separat, o sursă iraniană de rang înalt a declarat pentru Reuters că proiectul ar prevedea ridicarea sancțiunilor asupra petrolului iranian, deblocarea unor fonduri înghețate și încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, fără a preciza ce ar oferi Iranul în schimb. De ce contează: sancțiuni, petrol și Strâmtoarea Ormuz Miza imediată ține de sancțiunile americane și de exporturile de petrol ale Iranului, dar și de accesul prin Strâmtoarea Ormuz, un punct critic pentru transporturile energetice. În relatarea citată, termenii descriși de oficiali iranieni ar lăsa impresia că Teheranul ar obține o parte importantă din cererile sale, în timp ce Trump ar obține puțin, cu excepția redeschiderii Strâmtorii Ormuz, pe care Iranul ar fi închis-o după lansarea unei campanii de bombardamente americano-israeliene în februarie. Ce urmează: dosarul nuclear rămâne punctul central În același context, se arată că discuțiile despre dosarul nuclear ar urma să fie împinse în negocieri ulterioare, deși acesta este principala preocupare a SUA și Israelului. Potrivit materialului, Trump vrea un acord care să garanteze că Iranul nu va dezvolta niciodată o armă nucleară, inclusiv prin neutralizarea stocului iranian de uraniu îmbogățit, pe care ar dori să-l vadă predat Washingtonului. [...]
Negocierile pentru un acord SUA–Iran intră în linie dreaptă , după ce Teheranul și Washingtonul au transmis, separat, că documentele finale ar urma să fie gata în zilele următoare, potrivit Mediafax . Pentru piețe, miza imediată este reducerea riscului geopolitic în Orientul Mijlociu, într-un moment în care tensiunile au alimentat volatilitatea, inclusiv pe energia globală. Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi , a afirmat că „memorandumul de înțelegere de la Islamabad” este „aproape” de finalizare și a cerut presei să evite speculațiile până la anunțurile oficiale. Informația inițială este atribuită de Mediafax publicației Clash Report. Confirmare din Pakistan și mesaj de „pace aproape” Într-un update al știrii, premierul pakistanez Shehbaz Sharif a confirmat că negocierile privind acordul dintre Iran și SUA sunt aproape gata și a susținut că există deja „un text final, convenit” al unui „acord de pace”. „Un text final, convenit, al acordului de pace a fost obținut. Pakistanul lucrează acum în strânsă colaborare cu ambele părți pentru a finaliza următoarele etape. Pacea nu a fost niciodată atât de aproape ca acum.” Ce spune Casa Albă și care e calendarul invocat Președintele american Donald Trump a declarat joi că SUA și Iranul ar fi ajuns la un acord, pe care l-a descris drept o „înțelegere excelentă” menită să pună capăt disputelor privind programul nuclear iranian. Trump a spus că documentele finale ar urma să fie gata „în următoarele zile” și a insistat că acordul ar garanta că Iranul „nu va avea niciodată o armă nucleară”. Tot Trump a indicat că ceremonia oficială de semnare ar putea avea loc în Europa, posibil chiar în acest weekend, iar vicepreședintele JD Vance ar putea participa în numele său, dacă agenda nu îi permite prezența. Context: contacte diplomatice și presiune de escaladare Mediafax notează că anunțurile vin după „contacte diplomatice intense” în regiune și menționează informații apărute în presa internațională despre o convorbire telefonică între Trump și premierul israelian Benjamin Netanyahu, fără detalii publice. În paralel, „mai multe publicații iraniene” ar fi relatat că SUA ar fi acceptat proiectul de acord propus de Teheran și că probabilitatea unei aprobări finale în Iran este ridicată. În același timp, Trump a avertizat în ultimele zile că SUA sunt pregătite să recurgă la măsuri militare dacă negocierile eșuează. [...]
Refuzurile de vize pentru oficiali și jurnaliști pun presiune operațională pe organizarea Cupei Mondiale , după ce delegația Iranului acuză FIFA că nu a reușit să asigure accesul în SUA pentru o parte din staff înaintea meciurilor, relatează The Jerusalem Post . Potrivit declarațiilor făcute pentru Reuters de Mahdi Mohammad Nabi, supervizorul echipei Iranului, 15 membri ai federației iraniene au fost refuzați la viză pentru a intra în Statele Unite, deși președintele FIFA, Gianni Infantino , ar fi promis „acces complet” pentru federație la cele trei partide ale Iranului programate în SUA. Nabi a cerut respectarea „regulamentelor și protocoalelor FIFA” atât de către federații, cât și de către țările gazdă. Departamentul de Stat al SUA a justificat respingerile prin faptul că „nu va permite echipei iraniene să abuzeze de acest sistem pentru a introduce teroriști în SUA sub pretexte false”. FIFA nu a răspuns imediat unei solicitări de comentariu, potrivit aceleiași relatări. De ce contează: risc de precedent pentru accesul la competiție Cazul Iranului apare într-un context mai larg de măsuri de intrare în SUA care afectează turneul: articolul menționează refuzuri de vize pentru jurnaliști iranieni și africani, introducerea unor măsuri de tip „bond” (garanții) pentru țări cu rate ridicate de depășire a șederii și interdicții de călătorie pentru cetățeni din patru state calificate la Cupa Mondială. În plus, SUA i-ar fi refuzat intrarea arbitrului somalez Omar Abdulkadir Artan, deși avea viză validă, invocând presupuse legături cu „organizații teroriste”. Totuși, Iranul este prezentat drept singura echipă a cărei federație se confruntă cu un număr mare de refuzuri pentru membri ai delegației. Context: tensiuni geopolitice și un turneu cu miză politică Refuzurile vin „pe fondul” escaladării loviturilor între țările aflate în conflict, care ar putea reaprinde un război de amploare, după un armistițiu fragil convenit în aprilie, notează materialul. Este, potrivit textului, prima Cupă Mondială de la debutul competiției în 1930 în care o țară gazdă urmează să primească o națiune cu care se află în război. Jucătorii Iranului au primit vizele americane cu 10 zile înainte de primul meci, programat luni, în apropiere de Los Angeles, contra Noii Zeelande. Proteste în Canada, pe fondul legăturilor FIFA cu Israel Separat, FIFA se confruntă și cu proteste în Toronto: activiști au afișat un banner cu mesajul „Kick Israel out of FIFA”, înaintea debutului Canadei la turneu, împotriva Bosniei și Herțegovinei. Un purtător de cuvânt al activiștilor, Faisal Ibrahim, a acuzat FIFA de complicitate, invocând meciuri ale Asociației Israeliene de Fotbal disputate pe teritorii considerate ocupate. Materialul amintește că, în martie, FIFA a spus că nu va lua măsuri împotriva cluburilor israeliene acuzate de Federația Palestiniană că ar concura fiind bazate, potrivit acuzațiilor, în teritoriu palestinian, invocând statutul juridic „nerezolvat” al Cisiordaniei în dreptul internațional public. [...]
State precum Qatar pot transforma banii și influența mediatică în pârghii geopolitice , iar asta complică felul în care sunt evaluate riscurile în diplomație și în spațiul informațional, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Textul argumentează că, deși marile puteri domină „realitatea politică”, arhitectura instituțională internațională oferă statelor mici avantaje greu de ignorat. În Adunarea Generală a ONU , fiecare stat are un vot, indiferent de populație sau putere militară, ceea ce poate amplifica rolul unor țări cu resurse limitate atunci când voturile sunt strânse sau când se formează blocuri de vot. De la „hard power” la influență prin capital, tehnologie și media Autorul susține că globalizarea a schimbat instrumentele de influență: puterea nu mai este măsurată doar în tancuri și avioane, ci și în capital, tehnologie, media și rețele sociale, adică în capacitatea de a modela percepții și agende. În acest registru, „soft power” (influență prin cultură, comunicare și reputație) devine un activ strategic comparabil ca importanță cu forța militară. Ca exemple de state mici cu impact economic și tehnologic, analiza menționează Singapore, prezentat drept centru financiar internațional, și Israel, descris ca pol de inovație în domenii precum securitatea cibernetică, medicina și agricultura. Qatar, exemplul central: bogăție energetică și influență politică peste dimensiunea statului Punctul principal al articolului este cazul Qatarului, descris ca stat mic ca teritoriu și populație, dar cu resurse financiare foarte mari din gaze și petrol. În timp, Qatar ar fi construit o poziție internațională peste greutatea sa demografică, inclusiv prin găzduirea de conferințe, relații cu lideri globali și roluri de mediator în conflicte regionale. În paralel, analiza notează criticile legate de sprijinul politic, mediatic și financiar acordat de-a lungul anilor unor grupuri afiliate Frăției Musulmane. În acest context, textul afirmă că lideri ai Hamas au operat ani la rând din Doha și că „miliarde de dolari” au fost transferate către Fâșia Gaza sub eticheta de ajutor civil și umanitar, fonduri care, potrivit autorului, ar fi permis deturnarea resurselor către infrastructură militară (tuneluri, achiziții de arme și pregătiri care au precedat atacul din 7 octombrie). Influență și în mediul academic și în spațiul informațional Analiza mai susține că influența Qatarului nu s-ar limita la Orientul Mijlociu. Sunt invocate „diverse rapoarte” din SUA, potrivit cărora sume mari ar fi ajuns în timp la universități, institute de cercetare și centre academice; o parte ar fi fost filantropie legitimă, iar o parte ar fi urmărit influențarea discursului academic, a numirilor de cercetători și a unor narațiuni anti-Israel și antisemite. Totodată, articolul indică investiții consistente în media internațională și campanii de comunicare, ca exemplu al modului în care influența poate fi exercitată prin „modelarea conștiinței”, nu doar prin forță militară. Ce arată „contraexemplul” statelor din Pacific Pentru a ilustra că statele mici pot folosi pârghiile diplomatice și în sens constructiv, autorul oferă exemplul unor state insulare din Pacific (Nauru, Kiribati, Insulele Marshall, Fiji), care își coordonează pozițiile în forumuri internaționale, inclusiv la ONU. În această logică, un singur vot per stat devine relevant când mai multe țări acționează împreună. Analiza afirmă că aceste state s-au remarcat prin sprijin constant pentru Israel și opoziție față de rezoluții considerate „unilaterale”, menționând și faptul că Nauru s-a numărat printre primele țări care au recunoscut Ierusalimul drept capitală a Israelului. Miza: riscul ca „diplomația tăcută” să fie folosită și constructiv, și distructiv Concluzia articolului este că puterea în secolul XXI include capacitatea de a influența idei, instituții, media și percepții la scară largă. În această cheie, statele mici pot deveni actori importanți ai agendei globale, „în bine sau în rău”, iar relațiile personale și canalele informale pot cântări uneori mai mult decât discursurile oficiale din instituțiile multilaterale. [...]
