Administrația Trump a venit la Geneva cu cereri dure pentru Iran iar Teheranul susține că negocierile au înregistrat „progrese semnificative”, relatează The Independent. Discuțiile de joi, 26 februarie 2026, au lăsat însă multe semne de întrebare privind continuarea dialogului, în condițiile în care echipele au evitat să ofere detalii despre cât de mult s-au apropiat pozițiile.

Potrivit informațiilor citate de publicație, Washingtonul ar fi pus pe masă o listă amplă de condiții pentru o înțelegere diplomatică legată de programul nuclear iranian. Un oficial american a descris rezultatul rundei drept „pozitiv”, în timp ce Ministerul de Externe iranian a vorbit despre „progrese semnificative”, fără a clarifica în ce puncte concrete s-au făcut pași înainte.

Cererile atribuite SUA și miza principală

În centrul discuțiilor se află, potrivit articolului, cerințe care ar viza reducerea rapidă și verificabilă a capacităților nucleare ale Iranului. Printre solicitările atribuite administrației americane se numără:

• predarea către SUA a uraniului îmbogățit aflat în posesia Iranului;
• „zero îmbogățire” pentru o perioadă îndelungată;
• distrugerea completă a trei situri nucleare: Natanz, Isfahan și Fordow.

În schimb, SUA ar urma să promită relaxarea sancțiunilor, condiționată de respectarea acordului. Articolul subliniază însă că tocmai nivelul și calendarul relaxării sancțiunilor rămân punctul sensibil, din cauza lipsei de încredere dintre părți.

Unde se rupe firul: sancțiuni, încredere și calendar

Analistul Trita Parsi (Quincy Institute) afirmă, citat de The Independent, că Teheranul ar avea puține motive să accepte concesii majore dacă „nu primește aproape nimic” la schimb pe termen scurt. În logica prezentată în articol, programul nuclear este principalul atu de negociere al Iranului pentru obținerea unei relaxări consistente a sancțiunilor.

Totodată, publicația notează că, deși partea iraniană ar fi indicat că următoarea rundă ar urma să aibă loc la Viena „săptămâna viitoare”, există semnale că negocierile s-ar putea bloca înainte de acel moment, inclusiv prin respingerea unor cereri americane considerate inacceptabile.

Presiunea militară din fundal

The Independent scrie că la Washington se discută și scenarii în cazul eșecului negocierilor, de la lovituri „limitate” până la o operațiune mai amplă. În același timp, în articol se menționează că sprijinul public pentru o intervenție militară este scăzut, chiar dacă o parte importantă a americanilor consideră programul nuclear iranian o amenințare serioasă.

Pe scurt, pozițiile par așa

În ansamblu, articolul descrie un proces în care ambele părți vorbesc despre „progrese”, dar fără a arăta ce compromisuri sunt, de fapt, pe masă. Iar faptul că, în paralel, sunt evocate opțiuni militare menține presiunea maximă asupra negocierilor.