Știri
Știri din categoria Externe
Summitul NATO de la Ankara va evita tema drepturilor omului, pe fondul unei relații tot mai „tranzacționale” cu Turcia, într-un moment în care aliații pun accentul pe securitate și cooperare în apărare cu un stat considerat tot mai indispensabil pe flancul sud-estic al Europei, potrivit Reuters.
Reuniunea liderilor celor 32 de state membre NATO este programată la Ankara în 7-8 iulie și, conform unor diplomați occidentali și turci implicați în pregătiri, nu este de așteptat să includă critici publice la adresa represiunii juridice împotriva principalului partid de opoziție, Partidul Republican al Poporului (CHP). Reuters notează că această schimbare de ton s-a accentuat mai ales după invazia Rusiei în Ucraina, când Europa s-a simțit mai expusă și a prioritizat consolidarea legăturilor de securitate cu Turcia.
În logica actuală a alianței, Turcia este văzută tot mai mult ca un actor-cheie: are a doua cea mai mare armată din NATO și este un exportator important de armament, inclusiv drone. Ankara vrea ca summitul să evidențieze unitatea alianței și să ajute la extinderea parteneriatelor din industria de apărare.
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că urmează să fie anunțate acorduri în valoare de „zeci de miliarde de dolari”, fără ca Reuters să detalieze ce tranzacții sau companii ar fi vizate.
Reuters amintește un episod din 2021, când 10 ambasadori au cerut eliberarea filantropului Osman Kavala, pe care îl considerau deținut politic, iar președintele Tayyip Erdogan a reacționat ordonând expulzarea lor. Criza diplomatică a fost evitată după două zile, în urma unor declarații conciliatoare ale diplomaților, iar Erdogan a spus atunci că vor fi „mai atenți” pe viitor. „Și au fost”, notează Reuters, descriind o evitare sistematică a criticilor publice privind drepturile și libertățile.
Criticii acestei abordări susțin că tăcerea relativă încurajează deriva autoritară și izolează opoziția. Fostul ambasador american la Ankara David Satterfield a spus că este important ca Occidentul să continue să vorbească despre degradarea instituțiilor democratice din Turcia și ca publicul turc să audă astfel de evaluări.
Pe fondul pregătirilor pentru summit, zeci de jurnaliști turci din instituții media independente ar fi fost refuzați la acreditare pentru a acoperi evenimentul, iar autoritățile au reținut peste 200 de persoane invocând motive de securitate, potrivit Reuters. Biroul lui Erdogan nu a comentat aceste aspecte, iar NATO a transmis că se bazează pe țara gazdă pentru îndrumare în chestiuni de acreditare.
Între timp, puține capitale străine au comentat public represiunea împotriva CHP. Unii diplomați occidentali citați de Reuters spun că preferă să ridice îngrijorările în discuții private, considerând că criticile deschise au eficiență limitată.
Summitul de la Ankara marchează prima vizită a lui Donald Trump în Turcia în calitate de președinte în actualul mandat, iar acesta ar urma să aibă și o întâlnire bilaterală cu Erdogan, pe care îl numește în mod regulat „prieten”, potrivit Reuters. Publicația descrie momentul ca pe un semnal al celor mai bune relații SUA–Turcia din ultimii ani.
În ansamblu, mesajul transmis de aliați este că relația cu Ankara devine tot mai pragmatică, centrată pe securitate și apărare, în timp ce presiunea publică pe tema statului de drept și a drepturilor omului este, cel puțin pe termen scurt, împinsă în plan secund.
Recomandate
Turcia încearcă să deblocheze reluarea negocierilor SUA–Iran, pe fondul riscului de escaladare militară , după o discuție telefonică între președintele turc Recep Tayyip Erdogan și fostul președinte american Donald Trump, potrivit Economica . Erdogan a insistat asupra „utilizării la maximum a diplomației” și și-a exprimat speranța că negocierile cu Iranul se vor relua „în curând”, conform unui comunicat al biroului său de comunicare publicat pe X. În același mesaj, Ankara afirmă că va sprijini eforturile de promovare a păcii. Contextul imediat este expirarea, luni, a unui acord-cadru încheiat între Iran și Statele Unite la mijlocul lunii iunie. Documentul urmărea să pregătească un armistițiu, redeschiderea Strâmtorii Ormuz și o soluție de pace pe termen lung, însă până acum nu s-au înregistrat „progrese diplomatice semnificative”, iar relansarea negocierilor rămâne blocată. De ce contează: presiune pe rutele energetice și pe securitatea regională Discuția Erdogan–Trump are loc după ce un înalt oficial iranian a declarat luni pentru Reuters că Iranul va adopta o postură militară „complet ofensivă”, pe fondul stagnării eforturilor de negociere a unui sfârșit permanent al războiului. În același timp, Washingtonul ar fi exclus prelungirea unui acord temporar de încetare a focului, potrivit aceleiași relatări. Pentru Turcia, miza este directă: țara se învecinează cu Iranul și are a doua cea mai mare armată din NATO, iar Ankara a cerut în repetate rânduri încetarea războiului. În paralel, Turcia a menținut contacte strânse cu Statele Unite, Iranul și mediatori precum Pakistanul și Qatarul și a acționat ca intermediar între părți. [...]
Declarația lui Erdogan mută dosarul UE într-un plan secund, cu efect direct asupra predictibilității relației Turcia–UE , într-un moment în care negocierile sunt deja blocate, potrivit Economica . Președintele Turciei a spus duminică, într-un interviu pentru Al Jazeera, că „ Uniunea Europeană nu este o prioritate pentru noi”. În același timp, el a susținut că Ankara „nu a închis ușa” aderării, dar că subiectul nu mai este pe lista scurtă de obiective, relatează Agerpres. Erdogan a mai afirmat că Uniunea Europeană ar fi „perdantul” dacă ar continua să respingă Turcia. Negocierile sunt înghețate de ani, pe fondul criticilor privind statul de drept Turcia este candidată la aderarea la UE din 1999, iar negocierile au fost deschise în 2005. Totuși, acestea au fost înghețate din cauza „regresului continuu” al Turciei în materie de democrație, stat de drept și drepturi fundamentale, notează dpa, citată de Economica. Context intern: cazul Imamoglu, în centrul criticilor recente În plan intern, conducerea Turciei a fost criticată în special pentru acțiunile împotriva opoziției, inclusiv pentru încarcerarea lui Ekrem Imamoglu , fost primar al Istanbulului și rival politic al lui Erdogan. Procesul „de mari proporții” împotriva lui Imamoglu urmează să continue luni, la tribunalul din districtul Silivri (Istanbul). Acesta se confruntă cu acuzații de corupție, spălare de bani și constituirea unei organizații infracționale. Opoziția consideră că procesul este motivat politic și îl acuză pe Erdogan că încearcă să își elimine principalul rival prin intermediul sistemului judiciar, acuzații pe care guvernul le neagă. [...]
Redeschiderea Strâmtorii Hormuz devine o miză economică regională , după ce președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan , a cerut reluarea traficului prin acest coridor maritim esențial pentru transportul global de petrol, potrivit Al Jazeera . Erdogan a spus că „fluxurile globale de petrol trebuie să reînceapă” și a susținut că atât Turcia, cât și Iranul sprijină menținerea transporturilor de petrol prin această rută strategică. Strâmtoarea Hormuz este descrisă ca fiind în centrul tensiunilor dintre SUA și Iran, iar apelul liderului turc vine pe fondul unor perturbări ale livrărilor de petrol. Materialul nu oferă detalii despre natura exactă a perturbărilor sau despre un calendar pentru redeschidere. Pentru piețele energetice și economiile dependente de importuri, mesajul Ankarei indică o presiune politică pentru normalizarea rapidă a tranzitului, într-un punct de blocaj care poate influența direct disponibilitatea petrolului la nivel global. [...]
Franța spune că programul portavionului „France Libre” nu este afectat de revenirea SUA la catapulte cu abur , iar Parisul mizează în continuare pe catapultele electromagnetice, fără să vadă riscuri tehnice sau industriale pentru producție și mentenanță pe termen lung, potrivit Antena 3 . Miza este una operațională și de lanț de aprovizionare: dacă SUA ar schimba direcția, ar putea apărea întrebări despre cât de sustenabil rămâne, în decenii, suportul pentru tehnologia electromagnetică. Ministerul Apărării de la Paris a transmis agenției AFP că decizia președintelui american de a reveni la catapulte cu abur pentru portavioanele SUA „nu afectează” portavionul francez construit în Statele Unite. Autoritățile franceze au adăugat că nu a fost identificat „niciun risc tehnic sau industrial” pentru producția și mentenanța, în următoarele decenii, a catapultelor electromagnetice. De ce contează: mentenanța pe zeci de ani depinde de comenzi și de industrie AFP notează că, pentru a întreține un produs timp de decenii – durata normală de viață a unui portavion – un producător are nevoie de suficiente comenzi pentru a menține rentabilă „filiera” (lanțul industrial) necesară întreținerii. În acest context, poziția Franței urmărește să reducă riscul ca o eventuală schimbare de politică în SUA să slăbească ecosistemul industrial din jurul catapultelor electromagnetice. Ce a decis Trump și ce se întâmplă în programul american Donald Trump a ordonat ca pe „Doris Miller”, al patrulea portavion american din clasa Ford, aflat în construcție, să fie instalate catapulte cu abur, folosite înainte de implementarea sistemului electromagnetic EMALS (Electromagnetic Aircraft Launch System – sistem electromagnetic de lansare a aeronavelor). Trump a susținut că pentru EMALS „s-au cheltuit miliarde de dolari” și că „nu sunt bune”. Potrivit Reuters, USS „Gerald Ford ”, primul portavion din clasa Ford, realizase până în martie peste 36.000 de lansări cu EMALS, produs de compania General Atomics. Opoziție în Marina SUA și avertismente privind costurile Wall Street Journal scrie că oficiali de rang înalt ai Marinei americane și reprezentanți ai industriei s-au opus măsurii, invocând costurile foarte mari ale demontării unui sistem complex integrat în proiectarea celor mai noi portavioane. General Atomics a transmis că decizia de a reveni la abur „merită să fie reanalizată cu atenție” și a avertizat că, în condițiile în care lucrările la noua navă sunt finalizate în proporție de aproape 50%, o schimbare de direcție ar introduce riscuri semnificative pentru costuri, calendar și integrare. Senatorul democrat Mark Kelly (Arizona) a criticat public intervenția politică în proiectarea sistemelor navale, într-un mesaj pe rețelele sociale, cu o formulare dură la adresa lui Trump. [...]
Acordul SUA–Turcia pentru livrări de armament către Ucraina, în valoare de 283 milioane de dolari (aprox. 1,3 miliarde lei), intră într-o fereastră de 30 de zile în care Congresul american poate formula obiecții , în timp ce Rusia îl contestă public, potrivit Agerpres . Reacția Moscovei a fost transmisă de purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova , care a susținut că înțelegerea „va amâna încheierea regimului de la Kiev” și că SUA și Turcia „au deschis astfel încă o cutie a Pandorei”, conform declarațiilor citate de TASS și preluate de dpa. Ce include acordul și care este valoarea În urmă cu o săptămână, o notificare a Departamentului de Stat al SUA către Congres a menționat o achiziție majoră de arme din Turcia de către Ucraina. Potrivit notificării, Kievul cumpără un pachet de arme de artilerie fabricate în SUA, care include: 70 de rachete ATACMS; 12 lansatoare de rachete M270; peste 2.500 de rachete de artilerie calibru 227 mm, cu muniții cu fragmentație; 47.000 de obuze de artilerie calibru 203 mm, cu muniții cu fragmentație. Acordul se referă exclusiv la modele mai vechi de arme, iar guvernul american îl sprijină, valoarea totală fiind de 283 de milioane de dolari (aprox. 1,3 miliarde lei). Ce urmează: termenul de 30 de zile pentru obiecții în Congres Notificarea declanșează o perioadă de 30 de zile în care Senatul și Camera Reprezentanților pot prezenta obiecții. Materialul nu precizează dacă există deja opoziție formală sau care ar fi calendarul exact al livrărilor după expirarea termenului. Context: acuzații privind rachete balistice nord-coreene folosite de Rusia În același context, Agerpres notează că, potrivit unor informații furnizate recent de Kiev, forțele armate ruse și-ar fi sporit capabilitățile cu rachete balistice din Coreea de Nord , iar cel puțin două dintre acestea ar fi fost deja utilizate împotriva Ucrainei. [...]
Pactul de apărare semnat la Mecca de Arabia Saudită, Turcia și Pakistan poate accelera reconfigurarea alianțelor din Orientul Mijlociu , cu efecte potențiale asupra echilibrelor de securitate și a cooperării regionale în care Israelul miza, până recent, pe o apropiere de state din Golf, potrivit unei analize din The Jerusalem Post . Acordul, semnat pe 7 august, este prezentat ca prima formalizare a apariției lente a unui bloc sunnit conservator, gândit ca o contrapondere strategică atât față de Israel, cât și față de Iran. Publicația notează că miza nu este doar simbolică: nucleul acestui demers se sprijină pe relații bilaterale în creștere în comerț, economie și cooperare militară. Ce prevede pactul și cât valorează, practic, garanția de apărare Textul comun al acordului promite întărirea „descurajării colective” și introduce o formulare de tip „un atac asupra unuia este un atac asupra tuturor”, evocând Articolul 5 din NATO. Totuși, analiza avertizează că puțini cred că documentul ar obliga automat statele semnatare să intre în război în scenarii concrete (de exemplu, Turcia într-un conflict India–Pakistan sau Pakistan într-o confruntare directă cu Iranul). În plus, pactul ar fi fost deja „testat” indirect: după atacuri ulterioare ale houthiților asupra Arabiei Saudite, nu ar fi existat un răspuns din partea noilor parteneri ai Riadului din pact, ceea ce sugerează limite operaționale ale angajamentului. Motorul real: axa Turcia–Pakistan și cooperarea militară Elementul central al noii arhitecturi este relația bilaterală Turcia–Pakistan, consolidată în ultimul deceniu prin proiecte și achiziții militare. Analiza indică drept reper un contract din 2018, în valoare de 1,5 miliarde de dolari (aprox. 6,9 miliarde lei), prin care marina pakistaneză a cumpărat patru nave MILGEM din Turcia – descris ca cel mai mare export de apărare al Ankarei la acel moment. În același cadru, cele două țări cooperează la dezvoltarea dronelor, iar Turcia a contribuit la modernizarea flotei pakistaneze de avioane F-16. Turcia este, potrivit articolului, al patrulea cel mai mare furnizor de armament al Pakistanului (principalul fiind China). De ce intră Arabia Saudită în ecuație: „hedging” pe fondul retragerii SUA Pentru Arabia Saudită, participarea este descrisă ca mai complicată. Înainte de războiul început în regiune „acum trei ani”, prințul moștenitor Mohammed bin Salman era asociat cu o orientare a unor lideri din Golf (inclusiv Emiratele Arabe Unite și Bahrain) spre dezvoltare economică și tehnologică și spre o apropiere de Israel, în linia Acordurilor Abraham din 2020 . Analiza susține că Riadul nu ar fi abandonat neapărat această direcție, dar că în „noua” ordine regională, apărarea și simbolurile religioase revin în prim-plan. În acest context, Arabia Saudită ar fi luat act de ceea ce percepe drept incapacitatea SUA de a-și atinge obiectivele împotriva Iranului sau de a apăra suficient statele din Golf de atacuri iraniene, pe fondul unei tendințe mai largi a Washingtonului de a reduce angajamentele majore în Orientul Mijlociu. Concluzia: Riadul „se asigură” (hedging) pentru a semnala SUA și aliaților regionali că are alternative și parteneri potențiali, chiar dacă aceștia pot oferi, în practică, garanții limitate în fața Iranului și a rețelei sale de actori afiliați. Extinderea blocului: Qatar și noul regim din Siria, plus dimensiunea anti-Israel Pactul nu include toți actorii pe care analiza îi vede ca parte a axei emergente. Qatar și regimul islamist sunnit aflat în formare în Siria sunt descrise ca „componente” ale blocului, iar Qatar este indicat drept al treilea membru-cheie al grupului alături de Turcia și Pakistan. Din perspectiva Israelului, articolul punctează că această alianță (Turcia–Pakistan–Qatar) este, la nivel retoric, „extrem de anti-Israel”, iar retorica ar fi susținută de acțiuni: Turcia și Qatar sunt menționate drept susținători practici majori ai Hamas, alături de Iran. Analiza adaugă și un element operațional în Siria: Turcia ar fi implicată în construirea unei noi armate siriene de 200.000 de oameni, controlată și încadrată de comandanți islamiști suniți, în timp ce Turcia și Qatar sunt descrise ca principalii aliați ai noului regim de la Damasc. În final, este citat un reportaj al postului israelian Channel 11 (fără a numi țările) despre un sfat transmis între două state din Orientul Mijlociu: încheierea unui acord cu Israel pentru a câștiga timp, a construi forță, apoi a rupe acordul și a porni război. Analiza sugerează că logica strategică regională ar indica Siria drept statul „sfătuit”, iar Turcia sau Qatar drept statul „sfătuitor” – o interpretare care rămâne însă inferență, în lipsa numelor. Pentru mediul de afaceri și investitori, semnalul principal este că regiunea intră într-o fază de aliniamente mai dure, în care cooperarea economică și cea de securitate se amestecă, iar riscul geopolitic poate crește inclusiv în jurul rutelor comerciale, al energiei și al proiectelor transfrontaliere. [...]
