Știri
Știri din categoria Externe
Luni, 19 ianuarie 2026, Sanae Takaichi a anunțat dizolvarea Camerei inferioare a Parlamentului și organizarea de alegeri legislative anticipate la data de 8 februarie. Decizia vine la doar câteva luni de la preluarea funcției de premier, în octombrie, după ce fostul lider al Partidului Liberal Democrat (PLD), Shigeru Ishiba, a pierdut majoritatea în Parlament. Takaichi – prima femeie care ocupă această funcție în Japonia – mizează pe popularitatea sa personală, care atinge cote între 60 și 70%, pentru a obține o majoritate clară care să-i permită implementarea agendei politice fără compromisuri.
PLD guvernează Japonia aproape neîntrerupt de zeci de ani, dar în ultimii ani imaginea sa a fost serios afectată de scandaluri de finanțare și lipsa unor soluții eficiente împotriva inflației. În prezent, coaliția PLD – Partidul Inovației (JIP) deține o majoritate restrânsă în Camera inferioară, obținută în noiembrie 2025 cu sprijinul câtorva parlamentari independenți. Această fragilitate parlamentară amenință realizarea unor obiective ambițioase, precum creșterea bugetului apărării și un program de relansare economică major.
Planul economic al guvernului Takaichi include:
Cu toate acestea, opoziția consideră că dizolvarea Parlamentului va întârzia adoptarea bugetului și va afecta gospodăriile. Jun Azumi, liderul Partidului Democrat Constituțional (PDC), a avertizat că interesul cetățenilor este sacrificat pentru calcul politic.
Pe plan internațional, alegerile sunt convocate într-un climat tensionat între Japonia și China. Takaichi a sugerat posibilitatea unei intervenții militare în cazul unui atac chinez asupra Taiwanului, iar Beijingul a reacționat dur, anunțând restricții la exporturile către Japonia de materiale cu dublu uz (civil și militar), precum pământuri rare, esențiale în industria tehnologică.
Riscuri externe majore:
Tensiunile geopolitice sunt dublate de ascensiunea naționalismului intern. Partidul Sanseito, cu discurs anti-imigrație, a câștigat teren în alegerile precedente, influențând temele de campanie. Se așteaptă ca Takaichi să propună o înăsprire a legislației privind imigrația, un subiect sensibil în contextul demografic al Japoniei.
Între timp, PDC și fostul partener de coaliție al PLD, micul Partid Komeito, au decis să își unească forțele pentru a contrabalansa dominația PLD în alegerile anticipate, sperând să atragă alegătorii indeciși.
Alegerea din 8 februarie va fi, așadar, mai mult decât un simplu vot parlamentar – ea va reflecta încrederea japonezilor în conducerea unei femei considerate „hawk”, dar și orientarea Japoniei în fața unei inflații persistente, a tensiunilor internaționale și a unei clase politice în criză de legitimitate.
Recomandate
Summitul Trump–Xi din 23 septembrie are șanse limitate să reducă presiunea economică și riscurile din lanțurile de aprovizionare , pentru că rivalitatea SUA–China a devenit structurală, iar diplomația „de lider la lider” nu mai poate produce o schimbare de fond, potrivit Digi24 , care citează o analiză Foreign Affairs . Miza pentru companii și piețe este că Washingtonul și Beijingul rămân blocate într-o competiție strategică în care „presiunea economică” și folosirea lanțurilor de aprovizionare ca instrument geopolitic au devenit elemente permanente. În acest cadru, chiar și întâlnirile la cel mai înalt nivel pot, în cel mai bun caz, să gestioneze tensiunile pe termen scurt, nu să reseteze relația . De ce nu mai funcționează „marea înțelegere” Analiza pleacă de la ideea că succesul unor momente diplomatice din secolul XX a creat așteptarea că lideri puternici pot rezolva rivalități majore prin negocieri directe. În cazul SUA–China, însă, summitul din mai de la Beijing nu a produs „nicio descoperire diplomatică decisivă”, deși ar fi putut contribui la o stabilitate fragilă și la reducerea riscului unei escaladări imediate. Publicația notează că limitările sunt duble: diferențe structurale între cele două state (interese, ideologii, sisteme politice); limite personale și politice ale celor doi lideri: Xi ar vedea compromisurile ca potențiale semne de slăbiciune, iar Trump ar avea un stil imprevizibil, oscilând între apropiere personală și retorică agresivă. În aceste condiții, reapariția speranțelor înaintea summitului de la Washington, programat să înceapă pe 23 septembrie, ar trebui temperată, pentru că aceleași constrângeri care au limitat rezultatele întâlnirii din mai rămân valabile. Lanțurile de aprovizionare, instrument de presiune între superputeri Un punct central al analizei este că rivalitatea a intrat într-o fază în care ambiguitatea, presiunea economică și controlul asupra sectoarelor și resurselor critice sunt folosite pentru a obține avantaj. Fiecare parte încearcă să exploateze pârghiile pe care le are în economie și în lanțurile de aprovizionare pentru a exercita presiune asupra celeilalte, ceea ce menține incertitudinea pentru mediul de afaceri. „Factorul încrederii” și limitele diplomației personale Textul compară contextul actual cu episoade istorice în care dialogul SUA–China a avansat atunci când a existat suficientă convergență strategică și când liderii au reușit să construiască încredere. În prezent, chiar dacă există uneori o aparență de camaraderie, Trump și Xi nu par să aibă baza comună necesară pentru o relație personală de încredere care să ajute la rezolvarea problemelor de fond. În plus, analiza susține că, înaintea summitului din mai, ar fi existat puține pregătiri diplomatice capabile să fixeze o agendă coerentă, iar Beijingul ar avea motive să creadă că poziția americană poate fluctua în funcție de instinctele lui Trump și de dinamica întâlnirii. Ce se poate obține realist din summitul din 23 septembrie Concluzia prezentată este că, atâta timp cât Trump și Xi conduc cele două țări, summiturile lor pot livra cel mult managementul rivalității . În scenariul negativ, dezamăgirile și neînțelegerile de după astfel de întâlniri pot amplifica tensiunile, într-o relație în care instrumentele economice și lanțurile de aprovizionare rămân parte din confruntarea strategică. [...]
Serviciile germane de informații spun că s-a intensificat o campanie de dezinformare atribuită Rusiei, cu potențial de a afecta încrederea în procesele democratice , potrivit G4Media , care citează presa germană și declarații ale Oficiului Federal pentru Protecția Constituției (BfV) . BfV, agenția germană de informații interne, a declarat pentru ziarul economic Handelsblatt că „de la sfârșitul lunii iunie 2026, frecvența acestor activități a crescut și mai mult”. Ținta menționată este cancelarul Friedrich Merz, iar autoritățile germane atribuie răspândirea dezinformărilor Rusiei. Cum arată campaniile și unde circulă Potrivit informațiilor citate, campaniile includ frecvent videoclipuri realizate astfel încât să pară publicate de instituții media cunoscute. Distribuția are loc în principal pe X și pe alte platforme de socializare. BfV indică drept actori implicați în diseminarea conținutului două entități menționate în mod explicit: așa-numita campanie „Matrioșka ”; grupul propagandist Storm-1516. Context: legătura Storm-1516 – Rusia, stabilită oficial în 2025 Guvernul german a stabilit oficial o legătură între Storm-1516 și Rusia în decembrie 2025, după ce ar fi constatat că grupul a răspândit dezinformări în contextul alegerilor naționale din Germania din februarie 2025. De ce contează: ținta declarată este influențarea deciziei publice BfV a descris pentru Handelsblatt obiectivul acestor campanii ca fiind: „escaladarea tensiunilor sociale, subminarea încrederii în procesele democratice și influențarea formării opiniei publice și a procesului decizional”. Informațiile din material nu includ măsuri concrete anunțate de autorități sau o evaluare cantitativă a amplorii fenomenului; concluzia principală rămâne creșterea frecvenței activităților de dezinformare după finalul lunii iunie 2026 și atribuirea lor Rusiei. [...]
Interceptarea de către Norvegia a două bombardiere rusești înarmate arată o creștere a presiunii operaționale în nordul NATO , după ce două Tu-95MS echipate cu rachete de croazieră au zburat deasupra apelor internaționale din Mările Barents și Norvegiei, iar două avioane norvegiene F-35 au decolat pentru monitorizare, potrivit Mediafax . Agențiile rusești TASS și RIA Novosti au relatat că două bombardiere strategice Tu-95MS, înarmate cu rachete de croazieră Kh-101 , au efectuat marți un zbor de aproximativ cinci ore în spațiul aerian internațional, la nord de Norvegia, informație preluată de Le Figaro. Trimiterea avioanelor F-35 pentru interceptare este atribuită ziarului norvegian Barents Observer. Ministerul rus al Apărării a descris misiunea drept o „patrulă programată” și, citat de TASS, a precizat că bombardierele au fost escortate de avioane de vânătoare Su-33 ale Marinei Ruse. Tot ministerul a susținut că „avioane de vânătoare străine” au urmărit bombardierele în anumite faze ale zborului. În același timp, Moscova afirmă că zborurile respectă reglementările internaționale privind utilizarea „spațiului aerian neutru”. Totuși, potrivit informațiilor din articol, aeronavele erau echipate cu rachete Kh-101, armament folosit în mod regulat de armata rusă împotriva țintelor din războiul din Ucraina, iar imaginile publicate de Ministerul Apărării rus arată rachetele montate sub aripi. Bombardierele ar fi decolat de la baza aeriană Olenya din Peninsula Kola, la sud de Murmansk. Ce a făcut Norvegia și unde s-a desfășurat zborul Norvegia a ridicat de la sol două avioane F-35 de la baza aeriană Evenes pentru a monitoriza formațiunea rusă, potrivit Reuters, citat de Mediafax. Bombardierele au rămas, însă, în spațiul aerian internațional, deasupra apelor Mării Barents și ale Norvegiei. Publicația notează că astfel de patrule rusești deasupra apelor internaționale din Arctica și Atlanticul de Nord sunt efectuate în mod curent de forțele aeriene strategice ale Moscovei. [...]
Escaladarea houthiților în Yemen obligă Arabia Saudită să-și întărească răspunsul militar, pe fondul temerilor că o confruntare directă cu Iranul ar expune infrastructura critică a regatului , potrivit The Jerusalem Post , care citează o sursă apropiată guvernului saudit și diplomați din regiune. Riadul resimte presiune „din sud, din nord și din est”, pe măsură ce houthiții își extind capabilitățile, iar Iranul și grupări susținute de Teheran – inclusiv Hashd al-Shaabi din Irak – rămân preocupări majore de securitate, susține sursa citată de publicație. În paralel, Arabia Saudită se teme că un conflict direct cu Iranul ar putea duce la atacuri cu rachete și drone asupra unor obiective vitale, inclusiv instalații de desalinizare. Două abordări diferite: negociere cu Iranul, forță împotriva houthiților În relația cu Iranul, strategia preferată a Riadului este negocierea și medierea, tocmai din cauza riscului de represalii asupra infrastructurii. În schimb, față de houthiți, Arabia Saudită ar fi trecut la o abordare mai agresivă, cu soluții militare „înainte de toate”, potrivit sursei apropiate guvernului. Regatul sprijină forțe yemenite anti-houthi și oferă și sprijin aerian. Totuși, diplomați citați de publicație susțin că reticența inițială de a folosi mai intens aviația a permis houthiților să obțină câștiguri importante de-a lungul coastei Mării Roșii, într-o zonă (câmpia de coastă Tihamah) descrisă ca fiind vulnerabilă la lovituri aeriene. Costul întârzierii și schimbarea de ritm în loviturile aeriene Un diplomat din regiune afirmă că ezitarea inițială a oferit houthiților „cele 24 de ore” necesare pentru a-și consolida poziția și a prelua controlul asupra coastei, o decizie calificată drept „o greșeală uriașă”. În același timp, sursa citată indică o dezamăgire puternică la Riad față de performanța forțelor conduse de Tariq Saleh , care ar fi eșuat să oprească înaintarea houthită în pofida sprijinului (antrenament, finanțare și armament) din partea statelor din Golf. În prezent, Arabia Saudită ar utiliza mai mult aviația, iar houthiții ar fi revendicat peste 40 de lovituri aeriene în ultimele 24 de ore, potrivit articolului. Publicația notează că această schimbare ar fi contribuit la limitarea extinderii houthiților spre est, către Marib, și la prevenirea capturării de teritorii suplimentare în jurul Taiz și în alte zone. SUA nu lovesc houthiții, iar Riadul caută sprijin prin canale alternative Articolul susține că președintele SUA, Donald Trump, a refuzat să lanseze lovituri aeriene împotriva houthiților. În același timp, comandantul CENTCOM , amiralul Brad Cooper, ar fi vizitat Arabia Saudită în weekend, iar oficiali americani s-ar fi întâlnit în Oman cu reprezentanți houthi, care ar fi promis că nu vor viza nave americane. Sursa apropiată guvernului saudit avertizează că, dacă refuzul SUA ar fi motivat politic, consecințele ar putea depăși disputa imediată. Publicația menționează și posibile explicații, de la neînțelegeri privind inițiative regionale de securitate conduse de SUA până la percepția că prezența militară americană în regiune este suprasolicitată. Cooperare cu Israelul, mediată de CENTCOM, potrivit diplomaților Pe fondul presiunii, Arabia Saudită ar rămâne pragmatică și ar căuta inclusiv mai mult sprijin din partea Israelului, potrivit sursei citate. Diplomați din regiune au declarat pentru publicație că Israelul ar ajuta Arabia Saudită, iar CENTCOM ar media schimbul de informații despre houthiți. În evaluarea sursei, dacă situația „se înrăutățește” și Riadul nu găsește sprijin în altă parte, regatul ar putea să-și reconsidere unele poziții, în funcție de tipul și amploarea ajutorului necesar. Publicația notează că, în această logică, supraviețuirea regimului ar rămâne prioritatea principală. [...]
Operațiunea ucraineană „Vivaldi ” a produs câștiguri locale, dar nu schimbă presiunea rusă pe logistică , într-un moment în care Moscova își adaptează ofensiva din Donbas către infiltrări cu grupuri mici de infanterie, susținute masiv de aviație, potrivit Adevărul . Corpul 3 de Armată al Ucrainei afirmă că, în prima etapă a operațiunii, a „curățat” aproximativ 75 km² de grupuri rusești și a recucerit peste 10 km², inclusiv eliberarea completă a satului Serednie. Au fost vizate și zonele Novoselivka, Iarova, Korove Iaru și Oleksandrivka. Un obiectiv declarat a fost lovirea sistemului de aprovizionare al forțelor ruse: unitățile fără pilot ar fi atacat logistica, iar rușii ar fi fost nevoiți să mute o parte din depozitele de combustibil în afara Ucrainei, în regiunea Voronej. Comandantul Corpului 3, Andrii Bileţki , a indicat că operațiunea continuă și că obiectivul final nu este făcut public. Tactica rusă: „zona gri” și presiunea pe rutele de aprovizionare Expertul militar Dmitro Snieghiriov, citat de publicația Focus, avertizează că succesul de pe direcția Liman este mai degrabă tactic și nu elimină amenințarea. În evaluarea sa, Rusia renunță tot mai mult la asalturi mecanizate ample și mizează pe infiltrarea unor grupuri de doi-trei militari prin vegetație, ruine și pliuri ale terenului, pentru a extinde treptat „zona gri”, urmând ca abia apoi să aducă forțe și logistică. În zona Sviatohirsk, Snieghiriov susține că Rusia evită atacul frontal și încearcă, similar cu modelul din Bahmut, să preia mai întâi controlul asupra rutelor de aprovizionare, pentru a crea o amenințare de încercuire operațională. El mai indică drept problemă separată zona Oleksandrivka, unde forțele ruse ar controla înălțimi dominante, ceea ce le-ar extinde raza de acțiune radio și ar facilita utilizarea dronelor FPV, inclusiv a celor pe fibră optică. Miza strategică: Sloviansk și Kramatorsk, nu Liman Potrivit expertului, direcția Liman contează pentru Moscova mai ales ca rută către Sloviansk și Kramatorsk. Pe direcția Sloviansk, trupele ruse ar încerca să avanseze pe mai multe rute (inclusiv prin zona Kriva Luka și pe direcția Mikolaivka), pentru a crea presiune pe flancuri și o încercuire treptată, nu o străpungere într-un singur punct. O țintă separată ar fi termocentrala din Sloviansk, importantă și prin rolul de furnizare a energiei pentru o parte relevantă a teritoriului controlat de Ucraina în regiunea Donețk. Snieghiriov mai menționează șoseaua Bahmut–Sloviansk și zona canalului Doneț–Donbas ca puncte sensibile, în contextul încercărilor ruse de a pregăti o înaintare ulterioară spre râul Doneț. În acest moment, el spune că nu există lupte directe pentru Sloviansk, iar distanța până la oraș ar fi de aproximativ 12–15 kilometri, potrivit estimărilor sale. Kupiansk: simbol, dar nodul feroviar ar fi ținta reală Pe direcția Kupiansk, expertul descrie o combinație între infiltrări și un posibil joc de diversiune informațională. El consideră că orașul Kupiansk are mai ales valoare politică și de imagine, în timp ce obiectivul militar major ar fi nodul feroviar Kupiansk-Vuzlovi, a cărui controlare ar putea facilita formarea unei grupări pentru acțiuni ulterioare de-a lungul râului Oskil și, potențial, o nouă presiune către aglomerarea Sloviansk-Kramatorsk. În același timp, Snieghiriov remarcă faptul că în mesajele rusești se vorbește mai mult despre Kupiansk decât despre Kupiansk-Vuzlovi, ceea ce ar putea indica o încercare de a nu expune direcția reală de efort. Aviația și costul în oameni: vulnerabilitatea modelului rus Un element care amplifică eficiența infiltrărilor, potrivit expertului, este folosirea intensă a bombelor aeriene ghidate înaintea înaintării, pentru a distruge poziții și clădiri, după care grupurile mici de infanterie încearcă să pătrundă prin apărarea slăbită. El susține că reducerea acestei presiuni ar depinde în primul rând de lovirea bazelor aeriene, întrucât contracararea directă a unui număr mare de bombe ghidate prin apărare antiaeriană este „extrem de dificilă”. Punctul slab al modelului ar fi costul ridicat în efective. Snieghiriov afirmă că, doar în luna august, pierderile armatei ruse ar fi ajuns la aproximativ 42.000 de militari, cu circa 6.000 peste capacitatea de compensare prin recrutările curente. Totuși, el consideră că acest ritm nu este, deocamdată, suficient pentru a opri ofensiva, în condițiile în care Rusia ar avea rezerve și capacitatea de a le redistribui între sectoare. În concluzie, operațiunea „Vivaldi” indică faptul că infiltrările pot fi contracarate și terenul poate fi recucerit, dar presiunea rămâne concentrată pe aceleași direcții considerate cele mai periculoase de expert: Liman, Sloviansk și Kupiansk, la care se adaugă agravarea separată a situației în zona Kostiantynivka. [...]
Propunerea Ursulei von der Leyen de a crea pentru Canada un statut de „membru asociat” al UE ar deschide o formulă nouă de integrare economică și industrială, în afara tratatelor actuale , cu potențial de a extinde cooperarea de la comerț liber la apărare, tehnologie și lanțuri de aprovizionare, potrivit Biziday . În discursul despre Starea Uniunii, susținut în Parlamentul European de la Strasbourg, președinta Comisiei Europene a vorbit public despre ideea ca statul nord-american să devină „membru asociat” al Uniunii. Biziday notează că un asemenea statut nu există în tratatele UE, ceea ce ar presupune „crearea unei noi formule de relație” cu țări care nu urmăresc neapărat aderarea deplină. Von der Leyen a legat propunerea de nevoia Europei de a-și „regândi urgent parteneriatele”, pe fondul „fracturii” din sistemul internațional bazat pe reguli, și a indicat direcții concrete de cooperare UE–Canada, dincolo de acordul de liber schimb existent: producție „inteligentă” și o „alianță tehnologică”; integrarea bazelor industriale de apărare; un proiect comun în Arctica, prezentat ca inițiativă „emblematică”. Context: tensiuni comerciale cu SUA și o UE prudentă față de formule „flexibile” În același cadru, von der Leyen a precizat că parteneriatul nu ar fi îndreptat „împotriva altcuiva”, cu referire la Administrația Trump. Biziday arată că, la începutul săptămânii, premierul canadian Mark Carney a spus că guvernul său urmărește o alianță unică cu UE, dar nu și aderarea, iar șefa Comisiei l-a invitat să țină un discurs în Parlamentul European, joi. Potrivit Reuters (citat de Biziday), vizita lui Carney în Europa are loc într-un context internațional complicat, marcat de deteriorarea relațiilor cu SUA, care a atras Canada într-un război comercial, dar și de declarațiile repetate ale lui Donald Trump despre ideea ca țara vecină să devină al 51-lea stat american. Tot Reuters subliniază că UE s-a opus în trecut „categoriilor flexibile”, iar statele membre au reacționat cu rezerve la o propunere a Germaniei din luna mai privind un statut de „membru asociat” pentru Ucraina, ca etapă intermediară către aderarea deplină. Ce urmează și de ce contează pentru economie Miza imediată este dacă propunerea poate fi transformată într-un cadru juridic și politic acceptabil pentru statele membre, în condițiile în care „membrul asociat” nu este prevăzut în tratate. Dacă ideea avansează, ea ar putea deveni un precedent pentru parteneriate economice mai adânci, care să includă nu doar comerț, ci și coordonare industrială, tehnologică și de apărare, într-un moment în care UE caută să-și reducă vulnerabilitățile din lanțurile de aprovizionare și să-și consolideze „securitatea economică”. [...]
