Știri
Știri din categoria Externe
Participarea Iranului la Cupa Mondială 2026 depinde de garanții de intrare și securitate, iar Teheranul pune pe masă un set de condiții pentru SUA, Canada și Mexic, pe fondul războiului declanșat în februarie și al tensiunilor legate de vize, potrivit Al Jazeera.
Federația iraniană de fotbal a transmis că echipa națională masculină „va participa cu siguranță” la turneul care începe în iunie, dar cere ca gazdele să îi „ia în considerare îngrijorările”. Mesajul vine după ce Canada a refuzat luna trecută intrarea șefului federației, înaintea Congresului FIFA, invocând presupuse legături cu Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), pe care Ottawa l-a desemnat „grup terorist” în 2024.
Președintele federației iraniene (FFIRI), Mehdi Taj, a declarat la televiziunea de stat că Teheranul are 10 condiții pentru a participa, solicitând asigurări privind tratamentul delegației. Printre cereri se numără:
Într-o declarație publicată pe site-ul oficial, federația a mai precizat că va participa „fără niciun recul” față de „credințe, cultură și convingeri”.
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a spus că fotbaliștii iranieni ar fi bineveniți la turneu, însă a avertizat că Statele Unite ar putea totuși să refuze intrarea unor membri ai delegației cu legături cu IRGC, organizație pe care Washingtonul o desemnează drept teroristă.
Mehdi Taj a cerut explicit ca „toți jucătorii și stafful tehnic”, inclusiv cei care și-au efectuat serviciul militar în IRGC, să primească vize „fără probleme”, menționându-i pe Mehdi Taremi și Ehsan Hajsafi.
La rândul său, președintele FIFA, Gianni Infantino, a reiterat că Iranul își va disputa meciurile din Cupa Mondială în SUA, conform programului.
Turneul are loc între 11 iunie și 19 iulie. Iranul ar urma să fie cantonat la Tucson, Arizona, și să joace în Grupa G cu Noua Zeelandă, Belgia și Egipt, debutul fiind programat pe 15 iunie, la Los Angeles, contra Noii Zeelande.
În acest context, disputa se mută din zona sportivă în cea operațională și de reglementare: accesul pe teritoriul țărilor-gazdă, regimul vizelor și criteriile de securitate pot influența direct logistica unei delegații naționale, chiar și după calificarea sportivă. Federația iraniană susține că „nicio putere externă” nu poate priva Iranul de participarea la un turneu la care „s-a calificat pe merit”.
Recomandate
JD Vance susține că SUA au „distrus” programul nuclear al Iranului , o afirmație care ridică miza negocierilor privind redeschiderea Strâmtorii Hormuz , un punct-cheie pentru fluxurile globale de petrol. Informația apare într-un material Al Jazeera , publicat pe 8 august 2026. Vicepreședintele american JD Vance a declarat că Washingtonul a „distrus” programul nuclear al Iranului și i-a degradat capacitățile militare. Materialul nu oferă detalii suplimentare despre natura acțiunilor invocate sau despre evaluări independente care să confirme afirmația. În același timp, Teheranul cere Statelor Unite compensații și încetarea blocadei navale înainte de a redeschide Strâmtoarea Hormuz. Condiționarea redeschiderii de aceste cerințe indică faptul că disputa are o componentă operațională directă asupra transportului maritim într-una dintre cele mai importante rute energetice ale lumii. Din perspectiva piețelor și a companiilor dependente de transportul maritim, mesajul relevant este că redeschiderea Strâmtorii Hormuz rămâne legată de un pachet politic mai larg, în care Iranul cere concesii concrete, iar SUA își afirmă public poziția de forță. Materialul nu precizează un calendar sau pași agreați pentru reluarea traficului prin strâmtoare. [...]
Iranul încearcă să reducă speculațiile despre sănătatea Liderului Suprem Mojtaba Khamenei, promițând publicarea unor imagini cu acesta în spațiul public. Potrivit The Jerusalem Post , un lider al Basij a spus că în viitor vor fi difuzate înregistrări și „alte documente” care să-l arate pe Khamenei „printre oameni” și „pe străzi”, pe fondul absenței sale din aparițiile publice de la preluarea funcției. Informația apare în contextul unor relatări ale presei de stat iraniene despre o întâlnire, la final de iulie, între președintele Masoud Pezeshkian și Liderul Suprem Mojtaba Khamenei, în jurul începutului celui de-al treilea an de mandat al președintelui. Conform aceleiași relatări, discuțiile au vizat atât chestiuni militare, cât și economia – inclusiv asigurarea resurselor, administrarea cursului valutar și utilizarea energiei, precum și legăturile economice cu parteneri externi. Mesaje contradictorii despre accesul președintelui la Liderul Suprem În ultimele săptămâni, Pezeshkian a oferit versiuni diferite despre cât de ușor poate comunica cu Khamenei. Pe 21 iulie, președintele a spus că interacțiunile cu liderul suprem „cresc de la o zi la alta”, însă la început de august a afirmat că este „foarte dificil” să comunice cu acesta. Presa de stat a mai relatat și despre o întâlnire în mai, de câteva ore, prezentată atunci drept prima întâlnire raportată public între cei doi de când Khamenei a devenit lider suprem. Ce a promis Basij și de ce contează Adjunctul Basij, Ghasem Ghoraishi, a declarat că vor fi publicate: imagini și documente care să-l arate pe Khamenei „printre oameni” și „pe străzi”; materiale din întâlniri cu comandanți ai forțelor armate. Ghoraishi a susținut că difuzarea imaginilor ar „aduce din nou rușine” „dușmanilor și detractorilor” poporului iranian, comentarii care, în context, par menite să contracareze speculațiile legate de starea de sănătate a liderului suprem și lipsa aparițiilor publice. Context: absența din spațiul public și informațiile despre o posibilă rănire Mojtaba Khamenei nu a mai fost văzut în public de când i-a succedat tatălui său în martie, potrivit materialului. În același timp, este menționat că ar fi fost „grav rănit” într-un atac din 28 februarie, în care a fost ucis tatăl și predecesorul său, ayatollahul Ali Khamenei, în prima zi a războiului americano-israelian cu Iranul. Materialul notează și că, înainte de a deveni lider suprem, Khamenei a avut, în general, un profil public redus. Deocamdată, sursa nu indică un calendar pentru publicarea înregistrărilor promise, ci doar că acestea vor fi difuzate „în viitor”. [...]
SUA acuză China că folosește pretexte de mediu pentru a restricționa pescuitul filipinez în jurul recifului Scarborough, într-o dispută care riscă să amplifice tensiunile într-un coridor maritim prin care trec anual bunuri de peste 3.000 de miliarde de dolari, potrivit Al Jazeera . Departamentul de Stat al SUA a transmis sâmbătă că Beijingul ar încerca să le refuze pescarilor filipinezi accesul la zona din jurul recifului Scarborough, în apropiere de insula Luzon. Washingtonul respinge, totodată, afirmația Chinei că aria ar constitui o „rezervație naturală”, pe care o descrie drept o încercare de a-și avansa ambițiile teritoriale. În declarația citată, SUA susțin că „rezervația naturală națională” invocată de China ar fi un instrument „destabilizator” folosit pentru a bloca accesul la „terenul tradițional de pescuit” al filipinezilor și pentru a împinge revendicări maritime „extinse”, prin „pretexte de mediu și legale îndoielnice”, sprijinite de coerciție. De ce contează: presiune pe accesul la resurse și pe un culoar comercial major Disputa are o componentă economică directă prin accesul la resursele de pescuit, dar și una sistemică: Marea Chinei de Sud este o rută comercială globală, iar în zonă tranzitează anual bunuri în valoare de peste 3.000 de miliarde de dolari, notează publicația. În acest context, orice escaladare poate crește riscurile operaționale pentru transportul maritim și poate alimenta volatilitatea regională. Context: incidente recente și arbitrajul de la Haga În ultimele săptămâni, tensiunile au crescut după ce nave chineze au folosit tunuri cu apă împotriva unor ambarcațiuni filipineze în apropiere de Scarborough Shoal, potrivit relatării. Zona este revendicată de China și Filipine într-un litigiu vechi de decenii. Filipine a dus cazul la Curtea Permanentă de Arbitraj de la Haga , care a respins în mare parte revendicările ample ale Chinei ca fiind neconforme cu dreptul maritim internațional, însă Beijingul a refuzat să participe la procedură și își susține poziția prin așa-numita „ linie cu nouă liniuțe ”, care acoperă o mare parte din Marea Chinei de Sud. Ce urmează: sprijin american pentru Manila și risc de escaladare Declarația SUA se încheie cu reafirmarea sprijinului pentru Filipine și pentru un „Indo-Pacific liber și deschis”. În paralel, Washingtonul continuă să se implice în regiune alături de aliați, inclusiv prin operațiuni militare comune, pe fondul unei Chine descrise ca tot mai asertive, inclusiv prin construirea de insule artificiale și interceptarea pescarilor filipinezi în apele disputate. [...]
Plecarea lui Donald Trump de la summitul NATO din Ankara a fost gestionată ca o operațiune de securitate, cu un avion „momeală”, pe fondul unei amenințări iraniene , potrivit Digi24 , care citează o investigație The Washington Post. Miza nu ține doar de episodul în sine, ci de semnalul operațional: administrația americană ar fi ascuns, pentru câteva ore, locația reală a președintelui inclusiv față de o parte din aparatul de la Casa Albă și față de presa acreditată, într-un context de escaladare militară cu Iranul. Cum a funcționat „diversiunea” de la Ankara Conform informațiilor obținute de The Washington Post , Trump a fost văzut urcând în vechiul Air Force One în fața camerelor, însă ar fi părăsit ulterior aeronava și ar fi fost transportat discret către un avion mai mic, un C-32A al Forțelor Aeriene (un Boeing 757 modificat folosit pentru transportul oficialilor americani). Transferul s-ar fi făcut cu ajutorul unui camion de catering al aeroportului, utilizat de regulă pentru încărcarea proviziilor. În acest timp, vechiul Air Force One ar fi decolat cu reprezentanți ai presei și cu o parte din personalul Casei Albe, devenind practic „momeala”, potrivit unui oficial american citat de publicația americană. De ce contează: un nivel neobișnuit de secretizare Operațiunea ar fi fost declanșată de o amenințare considerată credibilă, legată de Iran, iar detaliile ar fi fost ținute departe inclusiv de jurnaliști și de unii angajați ai Casei Albe. În material se arată că, istoric, este rar ca președinții SUA să călătorească fără corpul de presă, tocmai pentru rolul acestuia de „martor” public al activității prezidențiale. În paralel, episodul indică o preocupare ridicată a aparatului de securitate american în momentul plecării din Turcia, aliat NATO aflat la granița cu Iranul, pe fondul ostilităților dintre Washington și Teheran. Context: disputa privind noul „Air Force One ” și reacția Casei Albe În același tablou intră și controversa legată de aeronava Boeing 747-8 mai nouă, oferită Statelor Unite de Qatar, pe care Trump o folosise pentru a ajunge în Turcia. Securitatea acesteia a fost pusă sub semnul întrebării, iar președintele a spus ulterior că avionul va trece prin modernizări suplimentare. Directorul de comunicare al Casei Albe, Steven Cheung, a apărat public aeronava, susținând că are protocoale de securitate de nivel înalt. „Noul Air Force One este o aeronavă de ultimă generație, dotată cu protocoale de securitate de nivel înalt care asigură siguranța președintelui și a personalului său.” Un purtător de cuvânt al Pentagonului a redirecționat întrebările către Casa Albă, iar Secret Service nu a răspuns solicitărilor de comentarii, potrivit relatării. Ce rămâne neclar La câteva săptămâni de la incident, nu este clar în ce măsură administrația a făcut publică operațiunea și nici cum s-a realizat exact transferul lui Trump între aeronave după aterizarea în Marea Britanie, potrivit informațiilor citate. [...]
Parlamentul Turciei a votat o lege care creează un cadru de reintegrare pentru combatanții PKK ce depun armele, fără amnistie generală , un pas cu implicații directe de reglementare asupra modului în care statul gestionează ieșirea dintr-un conflict intern de decenii, potrivit news.ro . Legea a fost adoptată luni seara cu o majoritate largă: 468 de voturi pentru, 88 împotrivă și șase abțineri. Textul stabilește condițiile pentru „întoarcerea la viața civilă” a membrilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) care renunță la arme, după peste 40 de ani de confruntări armate, fără să includă însă o amnistiere generală. Un punct rămas deschis este soarta lui Abdullah Öcalan , fondatorul PKK, care „rămâne să fie stabilită”, notează publicația, citând AFP. Öcalan, în vârstă de 77 de ani, condamnat la închisoare pe viață și deținut în izolare din 1999 pe o insulă-închisoare în largul Istanbulului, le-a cerut anul trecut combatanților PKK să depună armele, în contextul unui demers inițiat de un aliat apropiat al președintelui Recep Tayyip Erdogan. În plan practic, adoptarea legii mută procesul de pace într-o etapă de implementare, în care criteriile de eligibilitate și mecanismele de reintegrare vor conta mai mult decât mesajele politice: fără o amnistie generală, reintrarea în societate rămâne condiționată de renunțarea la arme și de cadrul juridic stabilit de noul act normativ. [...]
Loviturile ucrainene în adâncimea Rusiei riscă să declanșeze o escaladare care ar lovi direct economia Ucrainei , prin intensificarea atacurilor rusești asupra logisticii și exporturilor, potrivit Digi24 , care citează o analiză The Times. Ucraina a împins campania de atacuri mai departe ca oricând, inclusiv la Ekaterinburg, la peste 1.900 km de graniță, unde a fost lovit un centru logistic al platformei Wildberries . În paralel, au fost vizate rafinării și nave din Marea Azov, cu efecte economice și operaționale vizibile în Rusia, dar fără garanția că presiunea se va traduce într-o „înghețare” a conflictului. Ținte economice în Rusia: efecte mari, dar limitate ca rezultat strategic Analiza descrie o campanie cu rezultate tehnice notabile: în ultima săptămână au fost lovite două rafinării importante (Bashneft-Novoil și Slavneft-Yanos), iar la apogeu loviturile „în adâncime” ar fi scos din funcțiune peste o treime din capacitatea totală de rafinare a petrolului din Rusia. În Marea Azov, atacurile asupra navelor ar fi restricționat puternic traficul comercial: în iulie au fost vizate 236 de nave, iar traficul ar fi scăzut cu aproximativ trei sferturi. Un capitol separat îl reprezintă atacurile asupra Wildberries, platformă descrisă drept „Amazonul Rusiei”, care ar reprezenta până la 10% din cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul al țării. Peste o duzină de depozite și centre logistice au fost vizate, iar circa 20% din capacitatea totală de depozitare ar fi fost avariată sau distrusă. Conform unei estimări citate, costul total de până acum ar depăși 280 de miliarde de ruble (2,5 miliarde lire sterline). Totuși, materialul notează că speranțele ca astfel de lovituri să „paralizeze” economia rusă par nefondate: veniturile din petrol și gaze ar fi fost susținute de criza din Golf, iar după o scădere de aproximativ o cincime a veniturilor de bază de la începutul campaniei, cifrele „se stabilizează”. În plus, Ucraina ar avea stocuri limitate de drone și rachete și a fost nevoită să mute resurse de la atacarea rafinăriilor către Wildberries, ceea ce ar fi permis rușilor să repare instalațiile; cozile la benzină raportate luna trecută ar fi început să se reducă sau să dispară. Riscul de bumerang: justificarea unei escaladări și costuri directe pentru Kiev Miza campaniei este prezentată ca fiind și politică: aducerea războiului „în conștiința rușilor”. Potrivit institutului Levada, proporția rușilor care consideră că războiul decurge bine a scăzut la 50% (minim istoric), cu 19 puncte procentuale sub nivelul din aceeași perioadă a anului trecut, iar popularitatea lui Vladimir Putin ar fi coborât la 74%, cel mai scăzut nivel de la invazia din februarie 2022. În același timp, analiza avertizează că nemulțumirea publică se poate orienta împotriva Ucrainei, alimentând susținătorii unei linii dure la Moscova, mai ales pe fondul creșterii victimelor civile pe teritoriul rus. Rusia ar fi început să publice mai des cifre privind victimele interne, într-o încercare de a-și consolida narativul de „victimă”, ceea ce ar putea oferi Kremlinului spațiu politic pentru măsuri nepopulare, inclusiv mobilizare. Pe teren, reacția Rusiei este descrisă ca fiind deja vizibilă: lovituri asupra centrelor logistice ucrainene și asupra benzinăriilor de pe drumurile principale, plus atacuri repetate asupra complexului portuar din zona Odesa, care ar fi dus la suspendarea majorității transporturilor maritime. Cum exporturile ucrainene de cereale, oțel și minereu de fier depind de rutele din Marea Neagră, acest blocaj ar costa Kievul peste 50 de milioane de lire sterline pe zi. Un alt risc major indicat este reluarea, odată cu venirea iernii, a campaniei ruse împotriva infrastructurii energetice, în condițiile în care Ucraina și-ar fi epuizat stocurile de rachete Patriot , iar capacitatea de producție energetică ar fi scăzut deja la mai puțin de o treime din nivelul de dinainte de război. Ce ar putea urma: presiune internă în Rusia și „război hibrid” în Europa În plan politic, analiza notează că loviturile în adâncime afectează credibilitatea lui Putin și pot împinge tehnocrații ruși spre apeluri la reținere. Este citată o poziționare a primarului Moscovei, Serghei Sobianin, care ar fi avertizat indirect că o mobilizare totală ar „distruge economia civilă”. Dar concluzia centrală este că tabăra dură ar putea folosi atacurile ca pretext pentru o etapă mai violentă a războiului, inclusiv prin mobilizarea mai multor trupe pentru o campanie de toamnă. În plus, este menționată o evaluare divulgată a serviciilor de informații americane, potrivit căreia Rusia ar putea intensifica „războiul hibrid” pentru a descuraja Europa să sprijine Kievul, pe fondul unor incidente recente invocate în material (inclusiv intrarea unei rachete ruse rătăcite în spațiul aerian polonez și descoperirea unei drone cu explozibili la aeroportul Leipzig/Halle din Germania). În această logică, pariul Ucrainei de a lovi ținte economice cu vizibilitate mare ar putea avea un efect invers: să întărească argumentele interne pentru escaladare și să crească presiunea asupra economiei ucrainene exact prin punctele sale sensibile — logistică, porturi și energie. [...]
