Știri
Știri din categoria Externe

Interesul investitorilor din tehnologie pentru mineritul de pământuri rare din Groenlanda a crescut semnificativ, pe fondul intensificării declarațiilor administrației Trump privind o posibilă preluare a teritoriului arctic de la Danemarca, relatează CNBC. Această evoluție geopolitică, care aduce Groenlanda în centrul unei controverse internaționale, are ramificații economice și strategice importante.
Companii precum Critical Metals Corp și Amaroq, cu proiecte miniere în dezvoltare pe teritoriul insulei, au început să primească întrebări din partea investitorilor americani despre modul în care o eventuală anexare de către SUA ar putea influența perspectivele comerciale ale resurselor minerale. CEO-ul Critical Metals, Tony Sage, a declarat că proiectul său - axat pe extracția de elemente grele de pământuri rare (HREE) - a atras interesul unor investitori conectați la giganții tehnologici din grupul „Magnificii Șapte”.

Printre metalele strategice care atrag interesul se numără yttriu, gadoliniu, terbiu, disprosiu, holmiu, erbiu, thuliu, ytterbiu, lutețiu și galiu - toate esențiale în fabricarea de echipamente avansate din domenii precum inteligența artificială, apărare, robotică și aerospațial. Importanța acestor resurse a fost evidențiată și de restricțiile de export impuse de China în 2025, care a întrerupt livrările de galiu și germaniu, în urma tarifelor americane.
În paralel, compania Amaroq a anunțat recent că a identificat niveluri comerciale de galiu și germaniu într-unul din proiectele sale din Groenlanda, metale esențiale pentru cipurile AI. CEO-ul Eldur Ólafsson a confirmat că poartă discuții cu agenții guvernamentale din SUA privind investiții potențiale.
Casa Albă a confirmat că analizează activ o ofertă pentru achiziția Groenlandei, dar nu a exclus nici scenariul unei intervenții militare, în contextul în care secretarul de stat Marco Rubio urmează să se întâlnească cu oficiali danezi. Aceste declarații au alimentat speculații și au dus la creșteri bursiere spectaculoase: acțiunile Critical Metals Corp au urcat cu 116% de la începutul anului 2026.
Cu toate acestea, unii experți rămân sceptici. Tracy Hughes, directoarea Institutului pentru Minerale Critice, atrage atenția că procesul de la explorare la producție industrială este complex și îndelungat, Groenlanda fiind abia în faza de început. „Pământurile rare din Groenlanda nu vor influența semnificativ piețele în următorul deceniu”, a subliniat ea.
Cu toate că perspectivele imediate sunt incerte, creșterea interesului american pentru Groenlanda reflectă schimbările rapide în lanțurile globale de aprovizionare cu minerale critice, într-o lume în care tehnologia, apărarea și geopolitica devin tot mai strâns interconectate.
Recomandate

Redeschiderea Strâmtorii Ormuz devine miza economică imediată după ce SUA și Iranul au semnat un memorandum de înțelegere pentru încheierea conflictului, iar traficul maritim ar urma să fie reluat treptat, potrivit HotNews . Donald Trump a spus că vineri va avea loc o ceremonie oficială de semnare la Geneva și că strâmtoarea va fi „complet deschisă”. Președintele SUA a declarat, înaintea reuniunii G7, că acordul este „semnat în întregime” și că textul memorandumului ar urma să fie făcut public la scurt timp după semnarea oficială. Trump a precizat că nu știe dacă va participa la ceremonia de vineri, dar că vicepreședintele JD Vance va fi prezent. JD Vance a afirmat că documentul a fost semnat digital duminică și că, „deocamdată”, nu au fost eliberate fonduri pentru Iran. În privința sancțiunilor, Trump a condiționat orice ridicare de „comportamentul” Teheranului. Ce se schimbă pentru transportul maritim și energie Un oficial american, citat de Reuters, a spus că redeschiderea Strâmtorii Ormuz ar contribui la soluționarea crizei energetice globale provocate de război, care a lovit economia globală. Acesta a anticipat o creștere „semnificativă” a traficului, deja începută, dar a avertizat că revenirea la normal nu va fi rapidă. Potrivit aceluiași oficial, strâmtoarea va fi deschisă fără taxe timp de 60 de zile, conform acordului dintre SUA și Iran. Ce nu este încă limpede: termenii și condițiile politice Termenii memorandumului nu sunt cunoscuți în întregime și nu au fost publicați. Un oficial american a declarat pentru Reuters că se așteaptă ca aceștia să fie făcuți publici în următoarele 24–48 de ore, însă Trump a indicat că publicarea ar putea avea loc după vineri. Deși Trump a spus că navele au început deja să traverseze strâmtoarea, armata americană le-a transmis transportatorilor că nu a ridicat încă blocada asupra porturilor iraniene, ceea ce sugerează că reluarea fluxurilor ar putea rămâne graduală și dependentă de măsuri operaționale. Armistițiu de 60 de zile și dosarele rămase deschise Conform declarațiilor ambelor părți, acordul ar urma să prelungească armistițiul pe o perioadă de negociere de 60 de zile, în care negociatorii ar urma să decidă asupra unor chestiuni controversate, inclusiv viitorul programului nuclear al Iranului. Vance a spus că acordul ar putea permite, în cele din urmă, accesul Iranului la un fond de reconstrucție de până la 300 de miliarde de dolari, cu condiția renunțării la material nuclear, fond care ar urma să fie finanțat de vecinii arabi din Golf. Riscul major: condiționarea de evoluțiile din Liban Soarta imediată a pactului ar putea depinde de Liban, unde Israelul luptă cu Hezbollah. Iranul a susținut că acordul preliminar impune încetarea ostilităților pe toate fronturile, inclusiv în Liban, în timp ce Israelul a transmis că își rezervă dreptul de a acționa împotriva amenințărilor Hezbollah. Surse din domeniul securității au spus că luptele din sudul Libanului s-au atenuat, dar nu au încetat complet. În acest context, un oficial israelian a descris acordul, în discuții private cu Reuters, drept „oribil pentru Israel”, iar ministrul apărării, Israel Katz, a declarat că Israelul va rămâne „pe termen nelimitat” în zonele ocupate din sudul Libanului. [...]

Donald Trump amenință cu taxe vamale de 100% pe vinurile franceze , condiționând renunțarea Parisului la taxa digitală de 3% aplicată marilor companii tehnologice americane, potrivit Digi24 . Miza economică este directă: o astfel de măsură ar lovi un sector puternic orientat spre export și ar adăuga un nou front într-o dispută comercială transatlantică. Trump a spus că i-a transmis avertismentul președintelui francez Emmanuel Macron și a legat explicit tarifele de eliminarea taxei franceze pe servicii digitale. Într-un interviu acordat New York Post, el a afirmat: „I-am cerut să nu impoziteze companiile americane, iar dacă o vor face, nu am altă opțiune decât să impun o taxă vamală de 100% asupra tuturor șampaniilor și vinurilor provenite din Franța.” Totodată, Trump a indicat că soluția ar fi simplă, în logica sa: „Este suficient să elimine această taxă pe vânzări și nu ar mai avea acest tip de presiune.” Impactul pentru exportatori: un sector „prins” într-o dispută pe care nu o controlează Federația Exportatorilor Francezi de Vinuri și Băuturi Spirtoase (FEVS) a reacționat, prin Reuters, spunând că amenințarea este „o veste proastă” pentru o industrie „puternic dependentă de exporturi”, care ajunge să fie afectată de o confruntare ce nu ține de ea. Nu este prima dată când Trump folosește tarifele pe alcool ca instrument de presiune: Digi24 notează că el a mai amenințat anterior cu o taxă vamală de 200% pentru vin și alte băuturi alcoolice importate din Franța și din Uniunea Europeană, inclusiv în ianuarie (anul acesta) și în martie (anul trecut), pe fondul tensiunilor comerciale. Context comercial: alcoolul, export major al UE către SUA Alcoolul se numără printre principalele exporturi ale Uniunii Europene către SUA, în valoare de aproximativ 9 miliarde de euro în 2024 (aprox. 45 miliarde lei), potrivit datelor Eurostat citate în articol. În plus, unele produse au constrângeri geografice de producție (de exemplu, șampania), ceea ce limitează capacitatea companiilor de a „reloca” rapid lanțul de aprovizionare pentru a evita tarifele. În prezent, vinurile și băuturile spirtoase exportate din UE către SUA sunt supuse unei taxe vamale de 15%, iar Franța ar fi încercat să o reducă la zero după un acord comercial SUA–UE convenit vara trecută în Scoția între Trump și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen . Ce taxă cere Trump să fie eliminată Franța aplică din 2019 o taxă de 3% asupra veniturilor din servicii digitale obținute în Franța de companii care depășesc praguri de venituri de peste 25 de milioane de euro în Franța și 750 de milioane de euro la nivel mondial, conform informațiilor din articol. Trump urmează să ajungă la Evian-les-Bains, în Franța, pentru reuniunea G7, unde este așteptat să se întâlnească cu Macron. În acest context, amenințarea cu tarife ridicate pe vinuri devine un instrument de negociere cu efect imediat asupra exportatorilor și importatorilor, dar și un semnal de potențială escaladare în relația comercială SUA–UE. [...]

Summitul G7 de la Evian pornește sub presiunea riscului de fragmentare a răspunsului economic la războiul cu Iran , pe fondul volatilității din energie, al dobânzilor în creștere și al unei revizuiri în jos a prognozei de creștere globală, potrivit Antena 3 . Reuniunea are loc la Evian-les-Bains între 15 și 17 iunie, iar gazda Emmanuel Macron încearcă să evite un nou episod în care Donald Trump ar pleca înainte de final. Macron a construit o agendă „cât mai pe placul” președintelui SUA și, potrivit materialului, a amânat inclusiv startul reuniunii pentru a-i permite lui Trump să-și marcheze aniversarea printr-un eveniment UFC la Casa Albă. În paralel, Parisul ar fi pregătit și o cină la Versailles, prezentată ca un stimulent dacă liderul american rămâne pe toată durata summitului. Contextul imediat este războiul cu Iran, care „a dat peste cap economia mondială”, iar liderii G7 trebuie să decidă dacă se concentrează pe următorii pași sau formulează o poziție comună asupra conflictului. Antena 3 notează că Trump ar putea cere, „în cel mai bun caz”, o forță operativă navală franco-britanică pentru a impune restabilirea libertății de navigație, în condițiile în care Strâmtoarea Ormuz este un punct critic pentru transporturile de petrol. Semnalele economice: creștere mai slabă, dobânzi mai mari, presiuni pe prețuri În plan macroeconomic, materialul citează un raport al Băncii Mondiale publicat joi, care reduce prognoza de creștere economică globală pentru acest an de la 2,9% la 2,5%, „cel mai scăzut nivel global de la pandemia de Covid”. Tot Banca Mondială estimează că prețurile la mărfuri ar urma să crească cu 22%, față de o scădere de 7% așteptată la începutul anului, pe fondul scumpirilor la îngrășăminte și alimente, cu impact disproporționat asupra celor mai săraci. Pe partea de politică monetară, articolul menționează: așteptarea ca Banca Japoniei să majoreze dobânzile la un maxim al ultimilor 31 de ani, în contextul accelerării prețurilor angro; decizia Băncii Centrale Europene de a majora miercuri dobânzile pentru prima dată din 2023, din temeri că inflația va depăși 3% în acest an; avertismentul guvernatorului Băncii Centrale Franceze, Emmanuel Moulin, privind o inflație „persistentă”. În același timp, Trump este prezentat ca minimizând efectele economice ale conflictului, după ce ar fi spus la Fox News că prețurile petrolului nu au crescut atât de mult pe cât se anticipa și că „îi place inflația”. Ce mai intră pe agenda G7: lanțuri de aprovizionare, inteligență artificială și China Potrivit articolului, Macron vrea comunicate scurte după fiecare sesiune și caută puncte comune pe teme precum lanțurile critice de aprovizionare cu minerale, inteligența artificială și „limitarea daunelor” produse de conflictele geopolitice. La reuniunea de miercuri sunt așteptați și lideri din tehnologie, inclusiv Sam Altman (OpenAI) și Arthur Mensch (Mistral AI), ceea ce îi oferă lui Macron ocazia de a-și promova inițiativele de reglementare, inclusiv ideea interzicerii rețelelor sociale pentru persoanele sub 15 sau 16 ani. Criza climatică, de regulă un subiect central la G7, nu ar fi fost inclusă pe agendă pentru a evita dispute. În schimb, „dezechilibrele economice globale” sunt prezentate ca temă-cheie, cu China indicată drept „vinovat comun” de Europa și SUA, pe fondul avansului chinez în produse cu valoare ridicată, precum vehiculele electrice, și al presiunilor asupra locurilor de muncă din industria prelucrătoare în unele state UE. În acest cadru, miza imediată pentru piețe și companii este dacă G7 reușește să păstreze o linie coerentă pe energie, inflație și lanțuri de aprovizionare, sau dacă divergențele politice — inclusiv riscul ca Trump să plece mai devreme — vor reduce summitul la mesaje fragmentate, cu efect limitat asupra așteptărilor economice. [...]

Israel ar trebui să-și mute o parte din efort de la lovituri militare la o strategie politică și financiară de erodare a rețelei Iran–Hezbollah , pentru că forța, singură, nu livrează o „victorie finală” împotriva actorilor motivați ideologic și dispuși să susțină costuri mari, argumentează o analiză de opinie din The Jerusalem Post . Autorul pornește de la ideea că ultima rundă de confruntare cu Iranul arată determinarea regimului de a continua lupta și de a-și coordona proxy-urile rămase – Hezbollah în Liban, houthi în Yemen și miliții șiite în Irak – pentru a semnaliza că „Axa Rezistenței” rămâne relevantă. În acest context, răspunsul Israelului ar fi fost, în esență, escaladarea forței („mai multă forță”), cu mențiunea că o eventuală intervenție a președintelui SUA, Donald Trump, ar putea opri o astfel de direcție, potrivit textului. De ce „mai multă forță” nu închide conflictul Analiza susține că, în conflicte cu state sau organizații animate de ideologii religioase ori naționaliste și hotărâte să nu capituleze, loviturile decisive rapide sunt improbabile. În astfel de cazuri, războaiele tind să se prelungească sau să continue la intensități variabile, iar „victoria finală” rămâne greu de atins, cu exemple istorice invocate (Vietnam, Afganistan, Irak, Ucraina). Ca alternativă, textul propune o „a treia cale”: o abordare indirectă și discretă, bazată pe subversiune și manevrare, pentru a destabiliza adversarul din interior, a-l slăbi și, eventual, a-i schimba regimul pe termen lung. Autorul notează că o astfel de metodă a fost folosită în special împotriva Iranului, inclusiv prin acțiuni atribuite Mossad pentru sabotarea programului nuclear și asasinate ale unor oameni de știință, însă obiectivele finale (oprirea unui Iran nuclear sau răsturnarea regimului) nu au fost atinse până acum. Pivotul propus: slăbirea proxy-urilor prin instrumente politice și economice În locul unei concentrări exclusive pe „inima” (Iran), analiza recomandă slăbirea „membrelor” (proxy-urile), prin mijloace adaptate fiecărui teatru. Siria este prezentată ca studiu de caz: ieșirea ei din cercul proxy-urilor ar fi fost, în principal, rezultatul unui proces intern început cu revolta din 2011, la care Israelul ar fi contribuit prin slăbirea regimului. Libanul și Hezbollah: miza este statul, nu doar arsenalul „Provocarea principală” este Hezbollah, iar argumentul central este că, atât timp cât Israelul ocupă teritoriu libanez, organizația își poate întări narațiunea de „protector al Libanului”. În consecință, Israelul ar trebui să sprijine un proces intern libanez de limitare a puterii Hezbollah, într-un moment în care discursul din Liban despre o înțelegere cu Israelul s-ar fi schimbat semnificativ, inclusiv la nivelul președintelui și guvernului, potrivit opiniei. Elementele-cheie ale strategiei descrise în text includ: mobilizarea statelor din regiune și a comunității internaționale (SUA, Uniunea Europeană, Banca Mondială) într-un efort coordonat; o strategie politică și diplomatică pe termen lung, nu doar dezarmare și livrări suplimentare de arme către armata libaneză; încercări persistente de acord cu statul libanez, pentru a crea o separare între instituțiile oficiale și Hezbollah; o retragere israeliană din sudul Libanului, prezentată discret ca fiind condiționată de dezarmarea Hezbollah, pentru a crea un „orizont politic” și presiune internă (inclusiv din partea șiiților strămutați din satele din sud); întărirea armatei libaneze cu personal și echipamente avansate, inclusiv printr-o combinație de armament occidental finanțat de state din Golf și instruire în Iordania sau Egipt (scenariu prezentat ca posibilă soluție). Un punct cu relevanță economică și operațională este că autorul descrie Hezbollah ca o infrastructură complexă, nu doar o forță militară: „bănci, clinici, supermarketuri subvenționate, școli” și alte servicii. În această logică, cheia ar fi ca statul libanez să ocupe acest „vid”, împreună cu actori șiiți din afara Hezbollah, inclusiv prin sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția sudului – în contrast cu reconstrucția finanțată anterior din bani iranieni după 2006, potrivit textului. Ce ar urma să câștige Israelul, în această logică Analiza susține că o politică „sub radar” în Liban și Yemen ar reduce antagonismul generat de utilizarea deschisă a forței și ar avea șanse mai mari să producă rezultate pe termen lung, inclusiv o reintegrare diplomatică regională a Israelului după deteriorarea imaginii sale internaționale. Concluzia autorului este că „mai puțină forță” ar putea produce „mai multă putere”, de data aceasta prin diplomație. [...]

Acordul-cadru cu Iranul poate reduce presiunea pe prețurile energiei, dar lasă SUA cu riscuri strategice. Potrivit Reuters , președintele american Donald Trump a aprobat un „memorandum de înțelegere” (MOU) care ar prelungi actualul armistițiu pentru 60 de zile și ar deschide calea către un acord de pace, inclusiv prin angajamentul Iranului de a redeschide Strâmtoarea Hormuz – un punct-cheie pentru transportul global de petrol și gaze. În termeni economici, redeschiderea strâmtorii ar putea contribui la temperarea șocului de ofertă care a împins în sus prețurile energiei în timpul crizei și, implicit, la scăderea prețurilor la benzină în SUA. Totuși, textul MOU nu a fost făcut public imediat, iar interpretările celor două părți asupra cadrului convenit sunt, pe alocuri, divergente. De ce contează: Strâmtoarea Hormuz rămâne pârghia Iranului asupra pieței Reuters notează că, deși loviturile SUA și Israelului au degradat semnificativ capacitățile militare ale Iranului, Teheranul a demonstrat că poate „strangula” aproximativ o cincime din aprovizionarea mondială cu petrol și gaze prin perturbarea traficului în Strâmtoarea Hormuz. Chiar și în scenariul redeschiderii, situația ar reveni, practic, la status quo-ul de dinaintea conflictului, fără a elimina capacitatea Iranului de a închide din nou ruta. În plus, Iranul a indicat că vrea să păstreze un rol în administrarea acestei căi maritime strategice – un element care, dacă se confirmă în acordul final, ar putea schimba echilibrul de putere față de perioada pre-război. „Iranul a demonstrat că, chiar și într-o stare puternic slăbită, poate închide Strâmtoarea Hormuz după bunul plac. Asta nu dispare”, a spus Jon Alterman, de la Center for Strategic and International Studies, citat de Reuters. Concesii și puncte nerezolvate: nuclearele, sancțiunile și uraniul Acordul-cadru pare să lase pentru mai târziu discuțiile despre încheierea programului nuclear iranian – obiectivul principal invocat de Trump pentru intrarea în război, potrivit Reuters. De asemenea, MOU nu clarifică pe deplin soarta stocului de uraniu îmbogățit al Iranului, apropiat de nivelul necesar pentru o armă nucleară. Reuters consemnează și diferențe de poziționare: Trump a afirmat că SUA ar urma să preia materialul și să îl „dilueze și distrugă”, fără un calendar. Un oficial iranian a vorbit despre „diluarea” stocului de către Iran, dar fără un mecanism stabilit. Pe frontul sancțiunilor și al fondurilor iraniene blocate, oficiali americani au spus că orice deblocare de bani și relaxare a sancțiunilor ar fi graduală și condiționată de respectarea cerințelor de către Teheran, în timp ce Iranul ar aștepta beneficii și relaxări „din start”. Această zonă este sensibilă politic în SUA, pentru că poate alimenta acuzații că Washingtonul oferă Iranului o „plasă financiară”. Costuri și constrângeri politice: presiune internă și tensiuni cu aliații Reuters arată că Trump își intensifică eforturile de ieșire din conflict pe fondul presiunii interne: războiul a ucis mii de oameni, a produs costuri economice acasă și i-a afectat cota de aprobare înaintea alegerilor de la mijloc de mandat din noiembrie. Publicația menționează și costuri militare de ordinul zecilor de miliarde de dolari, precum și diminuarea stocurilor de muniții. Pe plan extern, au apărut tensiuni cu aliații europeni, care nu ar fi fost consultați înainte de declanșarea războiului. Un alt factor de risc este poziția Israelului: premierul Benjamin Netanyahu a spus că țara sa nu va fi parte la MOU, iar cei doi lideri au avut un conflict de poziții privind continuarea campaniei militare israeliene în Liban. Ce urmează Acordul este așteptat să fie semnat vineri, însă Reuters subliniază că multe întrebări critice rămân fără răspuns, iar fereastra de 60 de zile pentru negocieri detaliate poate deveni un punct de blocaj. Pentru piețele energetice, miza imediată este dacă redeschiderea Strâmtorii Hormuz se materializează rapid și dacă aranjamentul reduce riscul unor noi întreruperi – sau doar amână următorul episod de volatilitate. [...]

Un acord anunțat între SUA și Iran ar putea debloca Strâmtoarea Ormuz și reduce presiunea pe piața petrolului , însă conținutul înțelegerii rămâne neclar, potrivit HotNews , care citează informații publicate de BBC. Prim-ministrul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a declarat că s-a ajuns la un „acord de pace” între SUA și Iran, care ar urma să pună capăt „operațiunilor militare pe toate fronturile, inclusiv în Liban”, conform BBC . Acordul ar urma să fie semnat oficial vineri, în Elveția, însă detaliile despre ce include – sau ce exclude – sunt încă în curs de publicare. În acest context, Donald Trump a afirmat că „petrolul va curge” după semnarea acordului, deși, la acest moment, nu există suficiente informații publice pentru a evalua concret ce se schimbă în teren și în ce calendar. De ce contează: Strâmtoarea Ormuz, rută-cheie pentru petrol și gaze Războiul ar fi început pe 28 februarie, după atacuri americane și israeliene în Iran, ceea ce a determinat Iranul să atace Israelul și state aliate cu SUA din Golf și să închidă „efectiv” Strâmtoarea Ormuz, descrisă drept o rută-cheie pentru transportul petrolului și gazelor. Un analist citat de BBC notează că orice evoluție care duce la eliberarea Strâmtorii Ormuz ar fi „binevenită” pentru industria maritimă globală și economia mondială, dar și pentru Iran. În același timp, aceeași analiză susține că pagubele economice pentru Iran, ca urmare a blocadei navale asupra porturilor din Golf, au fost „uriașe”, chiar dacă Teheranul ar fi încercat să minimizeze public efectele. Ce rămâne neclar: efectul în Liban și componenta nucleară Ministrul adjunct de externe al Iranului a confirmat la televiziunea de stat că a fost finalizat un acord, iar comandamentul militar superior al țării l-a prezentat ca pe o victorie pentru Teheran. Totuși, nu este clar dacă înțelegerea va aduce un răgaz Libanului, în condițiile în care „două armistiții anterioare nu au produs efecte”. Pe termen mai lung, testul major invocat în analiză este dacă acordul reduce, așa cum susține președintele SUA, riscul ca Iranul să dezvolte o armă nucleară. În oglindă, este menționată și temerea că membri ai liniei dure din Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC) ar putea încerca să accelereze în secret obținerea unei bombe, ca măsură de descurajare față de un nou atac. [...]