Știri
Știri din categoria Externe
Economistul Paul Krugman avertizează că războiul din Iran poate împinge economia SUA în recesiune, potrivit Fortune, pe fondul unei acumulări de riscuri interne care deja fragilizează perspectivele de creștere. Conflictul nu are nici măcar o săptămână, însă efectele asupra energiei, costurile bugetare și șocul de încredere ar putea amplifica tensiunile existente în economia americană.
Într-o postare pe Substack, Krugman descrie intrarea SUA într-un război fără un obiectiv final bine conturat și cu o „notă de plată” zilnică în creștere, într-un moment în care economia se află „pe un teren instabil”. Ideea centrală este că șocul extern ar putea fi gestionabil de unul singur, dar devine periculos când se suprapune peste alte vulnerabilități.
„Nu se întâmplă în izolare. Există multe tensiuni asupra economiei noastre, iar acesta ar putea fi paiul care rupe spinarea cămilei — un pai care devine mai greu cu cât războiul durează mai mult.”
Principalul canal de transmitere este energia, în special petrolul și gazele. Strâmtoarea Hormuz, rută esențială între Golful Persic și piețele globale, este descrisă ca fiind „efectiv închisă” de la începutul războiului, blocând aproximativ 20% din tranzitul obișnuit atât al gazului natural lichefiat, cât și al produselor petroliere. Krugman notează că SUA resimt deja scumpiri: cotația Brent a urcat cu peste 10% de la debutul conflictului, iar prețul mediu al benzinei a crescut cu circa 0,20 dolari pe galon.
Riscul nu se oprește la restricționarea fluxurilor, ci include și posibilitatea deteriorării infrastructurii de producție și rafinare, ceea ce ar prelungi și adânci presiunile asupra prețurilor. În text este menționat că unele facilități-cheie au fost deja vizate de atacuri cu rachete, inclusiv un atac iranian raportat, joi, asupra unei rafinării din Bahrain. Într-un astfel de scenariu, șocul energetic ar deveni mai persistent, cu efecte directe asupra inflației și costurilor de operare pentru companii.
Pe lângă energie, conflictul adaugă o componentă fiscală semnificativă. Publicația arată că reprezentantul Joe Morelle (democrat, New York) a estimat la CNN un cost de aproximativ 1 miliard de dolari pe zi, susținând că Pentagonul a fost „nereceptiv” în privința costurilor de până acum. Tot în această săptămână, oficiali ai administrației ar fi pregătit o cerere de 50 de miliarde de dolari către Congres pentru finanțarea campaniei din Orientul Mijlociu. Separat, Kent Smetters, director al Penn Wharton Budget Model, a declarat pentru Fortune că nota totală pentru contribuabili ar putea ajunge până la 210 miliarde de dolari, incluzând perturbări ale comerțului și energiei, precum și consecințele financiare ale unui război de durată.
Deși unii comentatori compară situația cu embargoul petrolier din anii 1970, Krugman argumentează că economia globală este mai puțin dependentă de petrol decât era atunci, astfel încât efectul ar fi inflaționist, dar probabil nu „paralizant” la scara de acum 50 de ani. Miza, în lectura sa, este combinația de șocuri: tarifele reintroduse de Donald Trump după o decizie a Curții Supreme care a anulat majoritatea lor, incertitudinea pentru mediul de afaceri și lovitura anticipată din politicile de imigrație. Krugman invocă și o estimare a Congressional Budget Office potrivit căreia politicile de imigrație ar scoate peste 2 milioane de persoane din forța de muncă în următorul deceniu.
În acest tablou, războiul funcționează ca un multiplicator al riscurilor: scumpiri la energie care pot reaprinde inflația, cheltuieli bugetare care apasă pe finanțele publice și un nou val de incertitudine care poate frâna investițiile. Krugman adaugă și riscuri mai imediate legate de piața muncii și de încredere, de la temerile privind pierderea locurilor de muncă din cauza inteligenței artificiale până la posibilitatea unei corecții pe piețe care să tragă în jos prețurile activelor și sentimentul din business. În concluzia sa, problema nu este un singur șoc, ci suprapunerea lor într-un moment în care economia SUA nu mai are aceeași marjă de siguranță.
Recomandate
Amenințarea lui Donald Trump că SUA „vor prelua” Insula Kharg – nodul prin care trece 90% din exportul de țiței al Iranului – ridică miza conflictului spre o țintire directă a infrastructurii energetice și a rutelor de transport , cu potențial de șoc pe piețele de petrol și pe lanțurile de aprovizionare, potrivit Al Jazeera . Trump a scris pe Truth Social că SUA vor lovi Iranul „foarte dur” „în această seară” și a adăugat că armata americană va „prelua Insula Kharg” și alte „puncte de infrastructură petrolieră” „într-un viitor nu prea îndepărtat”. Declarațiile vin după două zile de lovituri reciproce SUA–Iran, într-un moment în care negocierile pentru un armistițiu durabil riscă să fie deraiate. De ce contează: Kharg este „inima” exporturilor de țiței ale Iranului Insula Kharg, descrisă ca „Insula Interzisă” din cauza controlului militar strict, procesează 90% din exporturile de țiței ale Iranului, notează publicația. O eventuală lovire sau ocupare a punctului ar însemna, practic, o escaladare de la ținte militare la infrastructură critică pentru veniturile Iranului și pentru fluxurile regionale de energie. Într-un interviu ulterior pentru Fox News, Trump a spus că preluarea Insulei Kharg a fost mereu „preferința” sa, dar a adăugat că nu știe dacă „America are stomac” pentru asta și a reiterat reticența față de trimiterea de trupe terestre în Iran. Escaladare militară și presiune în negocieri Iranul a transmis, prin Ministerul de Externe, că ultima rundă de lovituri americane a făcut pauza în lupte „practic lipsită de sens”. În paralel, negociatorul-șef iranian Mohammad Bagher Ghalibaf a avertizat într-o postare pe X că „strategiile greșite și deciziile impulsive” pot „reseta întreaga tablă” și pot „exploda infrastructura energetică și piețele”, creând „o mlaștină fără sfârșit”. Potrivit relatării, presa iraniană a indicat că loviturile SUA au vizat Bandar Abbas, Insula Qeshm și localitățile Sirik, Minab și Karaj (la vest de Teheran). Iranul, la rândul său, a atacat baze americane din Bahrain, Kuweit și Iordania. Trump a acuzat și că Iranul ar fi doborât un elicopter american în Strâmtoarea Hormuz , luni. Strâmtoarea Hormuz, închisă; SUA: presiune inclusiv prin active înghețate După cea mai recentă rundă de lovituri americane, Iranul a anunțat închiderea completă a Strâmtorii Hormuz, descrisă ca o arteră maritimă care a devenit principalul punct de pârghie al Teheranului în conflict. Oficiali americani au semnalat de săptămâni că un acord ar fi aproape, dar au oferit puține detalii despre blocajele legate de viitorul programului nuclear iranian, controlul asupra Strâmtorii Hormuz sau eliberarea fondurilor iraniene înghețate. În acest context, secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a spus că orice pagube pe care Iranul le-ar provoca „aliaților noștri din Golf” vor fi plătite din fonduri „extrase” din activele înghețate ale Iranului, estimate la circa 100 miliarde dolari (aprox. 460 miliarde lei) la nivel global. Separat, US CENTCOM a anunțat că armata americană a dezactivat trei petroliere în Golful Oman, în cadrul blocadei porturilor iraniene. India a cerut SUA să înceteze atacurile, după ce trei membri indieni ai echipajului au fost uciși într-o lovitură americană asupra unei nave, potrivit aceleiași surse. [...]
Franța coboară așteptările de la summitul G7 pentru a evita o ruptură cu SUA , într-un moment în care războaiele din Iran și Ucraina riscă să împingă agenda economică în plan secund, potrivit Reuters . Summitul are loc între 15 și 17 iunie, la Evian-les-Bains (pe malul Lacului Geneva), și îi reunește pe liderii Franței, Marii Britanii, Canadei, Germaniei, Italiei, Japoniei și Statelor Unite, alături de Uniunea Europeană. Diplomați citați de Reuters spun că accentul va fi pe „managementul crizelor”, iar decizii majore sunt puțin probabile. De ce contează: riscul ca G7 să livreze puțin pe economie În mod tradițional, G7 a funcționat ca un forum de coordonare pe teme economice și geopolitice, însă coeziunea s-a erodat după revenirea lui Donald Trump la Casa Albă în 2025. Franța, ca gazdă, ar fi setat „ștacheta” jos, sugerând că ar fi un succes dacă Trump rămâne până la finalul reuniunii, după ce în 2025 a plecat mai devreme. În acest context, Reuters notează că nu sunt așteptate „decizii de tip breakthrough” nici pe dosarele economice aflate pe masă, precum: răspunsul la dezechilibrele macroeconomice globale; securitatea economică; asigurarea accesului la minerale critice din afara Chinei. Iranul poate dicta tonul: Strâmtoarea Hormuz și presiunea pe energie Evoluțiile din Orientul Mijlociu pot influența direct dinamica summitului. Un armistițiu fragil între SUA și Iran este „sub presiune”, iar obținerea chiar și a unui acord interimar care să amâne subiecte mai dificile, precum programul nuclear iranian, este descrisă ca fiind anevoioasă. Reuters relatează că Trump vrea redeschiderea Strâmtorii Hormuz , punct-cheie pentru transporturile globale de petrol și gaze, în timp ce Teheranul cere încetarea blocadei asupra porturilor iraniene, deblocarea activelor înghețate și oprirea atacului Israelului asupra Hezbollah în Liban. Diplomați spun că starea de spirit a lui Trump ar putea depinde de posibilitatea unui acord înainte de summit. Franța a invitat la reuniune Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite și Qatar, precum și Egiptul, pe fondul rolului său în eforturile de mediere. Ucraina: europenii caută o „resetare” cu SUA La summit este invitat și președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski . Negocierile pentru încheierea războiului declanșat de Rusia sunt blocate, iar Zelenski vrea un nou impuls și insistă ca Europa să joace un rol mai mare. În același timp, el se teme că războiul din Iran a distras atenția SUA. Diplomați europeni văd reuniunea ca pe o ocazie de a-l convinge pe Trump că propunerile americane pentru un acord ar fi fost prea favorabile Moscovei. Ei vor, totodată, să transmită că sunt dispuși să se angajeze în dialog cu Rusia, în timp ce înăspresc sancțiunile și cresc sprijinul militar pentru Ucraina, susținând că Rusia, nu Kievul, blochează progresul. Mineralele critice și China: declarații mai înguste, nu un comunicat amplu Oficialii francezi au renunțat la ideea unui comunicat final amplu și ar urma să mizeze pe declarații comune mai înguste, inclusiv pe minerale critice, migrație și trafic de droguri. În zona mineralelor critice, o analistă Mizuho Bank citată de Reuters spune că Japonia și marile sale companii au construit de peste un deceniu stocuri și au arătat că pot trece peste șocuri de aprovizionare, sugerând că G7 ar putea discuta inițiative precum prețuri minime, partajarea stocurilor sau proiecte comune de dezvoltare — însă diferențele dintre membri rămân mari. Separat, Franța încearcă să împingă pe agendă tema dezechilibrelor macroeconomice globale, pe care o descrie drept responsabilitate comună: China „supraproduce”, SUA „supraconsumă”, iar Europa „subinvestește”. Pentru această discuție au fost invitate și Brazilia, India, Kenya și Coreea de Sud, iar Emmanuel Macron a cerut Chinei să-și stimuleze consumul intern. [...]
China cere oprirea imediată a operațiunilor militare și o încetare a focului „completă și durabilă” , după reluarea atacurilor reciproce dintre SUA și Iran și după confirmarea închiderii totale a Strâmtorii Ormuz , potrivit Digi24 . Mesajul Beijingului are relevanță economică directă prin riscul de blocaj pe o rută strategică pentru transportul de hidrocarburi. Într-o conferință de presă, Lin Jian , purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, a spus că Beijingul este „grav preocupat” de evoluții și a cerut părților să revină la dialog și negocieri. Declarațiile sunt atribuite de Digi24 agențiilor France Presse și Agerpres. „China îndeamnă cu fermitate părţile implicate să înceteze imediat operaţiunile militare şi să revină la dialog şi negocieri.” Strâmtoarea Ormuz, închisă „până la noi ordine” Autoritatea maritimă iraniană a confirmat „închiderea totală” a Strâmtorii Ormuz, descrisă ca rută strategică pentru transportul de hidrocarburi. Potrivit Autorității Strâmtorii din Golful Persic (PGSA), decizia este justificată de „tensiunile provocate de agresiunea forțelor americane în regiune”, iar măsura rămâne în vigoare „până la noi ordine”. Digi24 notează că Iranul blochează strâmtoarea de la începutul conflictului, pe 28 februarie, însă până acum forțele armate iraniene permiteau zilnic trecerea a aproximativ 20 de nave. Contextul escaladării și poziționarea Beijingului Reacția Chinei vine după ce SUA și Iran s-au atacat reciproc în noaptea de marți spre miercuri, în pofida unui armistițiu intrat în vigoare pe 8 aprilie, după mai bine de cinci săptămâni de bombardamente. Ca represalii la ultimele lovituri americane, Gărzile Revoluției au anunțat lansarea de drone asupra unor baze militare din Kuweit și Bahrain; mass-media iraniene au relatat anterior despre un atac asupra cartierului general al Flotei a 5-a americane din Bahrain. Beijingul afirmă că menține „o comunicare strânsă” cu părțile implicate, inclusiv cu Iranul, și că intenționează să continue să joace „un rol activ” în restabilirea păcii. China este descrisă drept un partener economic și diplomatic important pentru Iran. [...]
Administrația Trump spune că negocierile cu Iranul rămân „aproape”, deși SUA a lovit militar ținte iraniene , într-un context în care Strâmtoarea Hormuz este „efectiv închisă”, iar asta împinge în sus prețurile globale la energie și perturbă transportul altor mărfuri, potrivit Politico . Loviturile americane au venit după ce Iranul a doborât, în weekend, un elicopter militar al SUA în apropierea Strâmtorii Hormuz. Un oficial de rang înalt de la Casa Albă, citat sub protecția anonimatului, a susținut că „nimic nu se schimbă” în privința stadiului acordului și că o înțelegere cu Teheranul este „încă aproape”. De ce contează: Hormuz rămâne blocată, iar costul economic crește Chiar dacă Washingtonul descrie răspunsul militar drept „proporțional”, miza imediată pentru piețe este funcționarea Strâmtorii Hormuz, un punct critic pentru fluxurile energetice. În material se arată că, pe fondul închiderii de facto a strâmtorii, cresc prețurile globale la energie și apar disfuncționalități în transportul altor bunuri. În acest cadru, Casa Albă încearcă să mențină simultan două piste: represalii militare limitate și un acord care ar putea duce la redeschiderea rutei maritime. Două „găleți” în paralel: operațiuni militare și negociere Oficialul de la Casa Albă a descris abordarea drept o separare între componenta militară și cea diplomatică: „Există o găleată militară și apoi există o găleată de negociere. Un elicopter a fost doborât ieri. Trebuie să răspundem în mod similar, dar în același timp încă se încearcă negocierea unui acord. Deci, două lucruri se pot întâmpla în același timp.” Același oficial a mai afirmat că SUA și-ar fi atins „obiectivele-cheie” în raport cu Iranul și că „partea militară” a operațiunii „s-a încheiat”, administrația intrând într-o a doua fază, de „acord negociat și înțelegere”, cu mențiunea că președintele „păstrează toate opțiunile”. Calendar incert și mesaje divergente Donald Trump a spus în repetate rânduri că un acord este aproape. Marți dimineață, el le-a declarat reporterilor că SUA sunt „aproape de un acord puternic” și că Strâmtoarea Hormuz s-ar putea deschide după semnare „în două sau trei zile”. Vicepreședintele JD Vance a nuanțat, într-un interviu pentru CBS publicat marți, spunând că SUA sunt „foarte aproape” de un acord, dar acesta ar putea veni „săptămâna viitoare” sau „peste luni”. De partea cealaltă, lideri iranieni au avut un ton mai dur în public. Președintele Parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a avertizat pe X că Iranul preferă „limbajul diplomației”, dar poate trece la alte „limbi” dacă angajamentele sunt încălcate. Factorul Israel și presiunea internă asupra strategiei Politico notează că Israelul complică negocierile, după ce luni a avut schimburi de atacuri cu Iranul. Trump l-a sunat pe premierul Benjamin Netanyahu și i-a cerut să se abțină de la lovituri care depășesc „represaliile directe”. În paralel, unii aliați ai Casei Albe pun sub semnul întrebării strategia de a continua diplomația în timp ce Hormuz rămâne închisă, cu efecte economice vizibile. O persoană apropiată administrației, citată anonim, spune că este surprinsă că Trump nu a mers către un nou atac de amploare și ridică inclusiv ipoteza unor constrângeri legate de capabilități și muniții, sau a dorinței de a nu escalada. Ce urmează Din informațiile disponibile, administrația mizează pe un acord care să permită redeschiderea Strâmtorii Hormuz, în timp ce păstrează opțiunea unor acțiuni militare suplimentare. Însă intervalul de timp rămâne neclar, iar escaladarea din teren – inclusiv dinamica SUA-Iran-Israel – poate amâna sau deraia o înțelegere. [...]
Închiderea Strâmtorii Hormuz „până la noi ordine” ridică riscul unui șoc pe piața petrolului și al unor blocaje logistice , după ce Iranul a anunțat că oprește tot traficul prin acest culoar maritim esențial, pe fondul unor noi lovituri americane și al represaliilor iraniene, potrivit Al Jazeera . Statele Unite au lansat miercuri seară atacuri asupra „mai multor ținte” din Iran, la ordinul președintelui Donald Trump, iar armata americană a justificat operațiunea ca răspuns la „agresiunea neprovocată și continuă” a Iranului. Teheranul a reacționat prin atacuri asupra unor baze americane din Bahrain și Kuweit și asupra a două nave aflate în Strâmtoarea Hormuz. Ce înseamnă operațional închiderea Hormuz Corpul Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC) a acuzat SUA de „încălcări repetate” ale armistițiului din aprilie și a transmis că Strâmtoarea Hormuz este „închisă până la noi ordine”. Potrivit aceleiași declarații, măsura afectează „tot traficul” din zonă, inclusiv petrolierele și navele comerciale. IRGC a mai susținut că „două petroliere care încercau să treacă ilegal prin strâmtoare au fost lovite” și a respins afirmațiile anterioare ale lui Trump potrivit cărora armata SUA ar fi ajutat navele să tranziteze strâmtoarea. Lovituri și ținte raportate în Golf Presa de stat iraniană a relatat explozii pe insula Qeshm și în orașele Bandar Abbas și Sirik, de-a lungul Strâmtorii Hormuz. Alte explozii au lovit orașul sudic Kargan, unde au fost rănite cel puțin două persoane. În paralel, IRGC a revendicat atacuri cu drone asupra unor baze din regiune: baza aeriană Sheikh Isa din Bahrain; baza Ali Al Salem și baza Ahmad Al-Jaber din Kuweit. Escaladarea vine după un schimb de lovituri „ochi pentru ochi” între cele două părți, pe fondul doborârii unui elicopter american Apache în Strâmtoarea Hormuz. În acest context, Iranul a spus că a vizat Flota a Cincea a SUA în Bahrain, baza Ali Al Salem din Kuweit și o bază aeriană din Azraq, Iordania, în timp ce SUA au bombardat insula Qeshm și porturile Sirik, Jask și Bandar Abbas. Teheranul a mai afirmat că atacurile americane au distrus două rezervoare de apă și au avariat un turn de telecomunicații. Negocieri blocate și riscul extinderii conflictului La Casa Albă, Trump a acuzat Iranul că tergiversează negocierile pentru un acord de pace și a amenințat că va lovi țara „foarte dur”. Ulterior, într-un interviu pentru Fox News, a spus că ar putea viza centrale electrice și poduri dacă Iranul nu semnează un acord. Președintele iranian Masoud Pezeshkian a răspuns pe X, avertizând că infrastructurile critice sunt „sângele vital al oamenilor” și că amenințările de a le ataca „nu sunt o demonstrație de forță”, ci „un semn de disperare”. Potrivit Al Jazeera, discuțiile rămân indirecte și urmăresc un acord interimar care să oprească ostilitățile, lăsând programul nuclear pentru negocieri ulterioare. Printre punctele de blocaj menționate se află cererea Iranului privind eliberarea activelor înghețate și relaxarea sancțiunilor, pe fondul complicării dosarului de campania Israelului în Liban împotriva Hezbollah, aliat al Teheranului. [...]
Progresele în drone și rachete ieftine reduc avantajul militar al marilor puteri , iar asta schimbă calculele de securitate și apărare, inclusiv pentru economiile care depind de rute comerciale și de stabilitatea energetică, potrivit unei analize preluate de Digi24 din The Wall Street Journal . Ideea centrală este că „puterea face dreptate” nu mai funcționează ca în războaiele convenționale: state mai mici sau de rang mediu pot bloca obiective strategice ale unor armate mult mai bine finanțate, folosind tehnologii mai accesibile (drone, rachete de precizie) și mizând pe reziliență internă. În acest context, „tipul de război” bazat pe invazie și ocupație devine tot mai greu de dus până la capăt, chiar și pentru actorii majori. Exemplele care arată limitele „forței brute” În cazul Iranului, textul arată că, deși SUA au consumat o parte importantă din muniția cu rază lungă și au eliminat o parte din conducerea iraniană, nu au obținut o victorie strategică. Teheranul continuă să blocheze Strâmtoarea Ormuz , regimul rămâne la putere și își păstrează capacitatea de a lansa rachete asupra Israelului și statelor din Golf, inclusiv printr-un schimb de salve menționat ca având loc „săptămâna aceasta”. În Ucraina, analiza notează că, deși Donald Trump a întrerupt ajutorul american „în urmă cu mai bine de un an” și a făcut presiuni asupra Kievului să cedeze Donețk, Ucraina nu s-a prăbușit: a menținut linia frontului și a intensificat loviturile asupra teritoriului rus. De ce contează: costuri mai mari, rezultate mai incerte Mesajul comun al acestor conflicte este că superioritatea bugetară și tehnologică nu se mai traduce automat în control rapid al terenului și în schimbări de regim. Ministrul italian al Apărării, Guido Crosetto, sintetizează această schimbare într-o declarație citată de publicație: „Tipul de război cu care eram obișnuiți, tipul de război pe care Rusia îl avea în vedere în Ucraina – acela de a invada și ocupa o națiune – nu mai este de conceput.” Șeful Statului Major al Apărării din Țările de Jos, generalul Onno Eichelsheim, argumentează că, dacă un obiectiv nu este atins foarte rapid, se ajunge la impas, din care ieșirea devine dificilă. În același registru, textul subliniază că SUA nici nu au încercat operațiuni terestre în Iran, tocmai din cauza costurilor umane anticipate. Efecte în lanț: Taiwan și reconfigurarea alianțelor China urmărește aceste tendințe în timp ce cântărește opțiunea Taiwanului, iar analiza include și o observație a colonelului în rezervă Zhou Bo, potrivit căreia China produce multe drone, dar nu are experiență reală de utilizare militară comparabilă cu statele care le-au folosit pe câmpul de luptă. Separat, textul indică faptul că puterile de rang mediu (Canada, state europene și democrații asiatice) au început să-și consolideze legăturile militare, economice și de securitate, inclusiv pentru a compensa dependențele față de SUA și China. În această logică, cooperarea între state „de mijloc” devine un instrument de reducere a vulnerabilităților într-o ordine internațională mai fragmentată și mai greu de controlat prin forță. [...]
