Știri
Știri din categoria Externe
Comisia Europeană vrea să deschidă pe 16 iunie primul „grup” de capitole de negociere pentru aderarea Ucrainei și a Republicii Moldova la UE, un pas procedural care poate debloca formal discuțiile după luni de blocaj politic, potrivit Digi24.
Propunerea Comisiei ar urma să fie prezentată la Bruxelles, în Consiliul Afaceri Generale, la o reuniune a miniștrilor europeni. Calendarul descris ar permite ca liderii UE să aprobe măsura două zile mai târziu, la Consiliul European, tot la Bruxelles.
Miza imediată este una de reglementare și guvernanță: deschiderea unui „cluster” (grup) înseamnă intrarea într-o etapă structurată a negocierilor, organizată pe pachete tematice de legislație europeană, care necesită acordul unanim al tuturor celor 27 de state membre.
Până acum, progresul Ucrainei a fost blocat în principal de Ungaria, unde Viktor Orbán a împiedicat constant avansarea dosarului. După alegerile parlamentare din martie, Orbán a fost înlăturat, iar noul guvern a transmis semnale de „abordare mai moderată”, notează publicația.
În acest context, Péter Magyar, noul prim-ministru al Ungariei, este așteptat la Bruxelles vineri și ar urma să își condiționeze sprijinul de solicitări legate de deblocarea fondurilor europene înghețate anterior pe fondul încălcărilor legislației UE sub guvernarea Orbán.
Negocierile de aderare sunt împărțite în șase „clustere”, care grupează capitole din legislația UE pe domenii tematice. Deschiderea fiecărui cluster cere unanimitate, iar vetourile pot opri procesul dacă statele membre consideră că țările candidate dau înapoi la reforme.
Primul cluster vizează „pilonii democratici, economici și instituționali” ai UE. Deși este primul care se deschide, este și ultimul care se închide, ceea ce îl transformă într-un filtru de durată pentru restul negocierilor.
Potrivit calendarului menționat, restul clusterelor ar urma să fie deschise pentru Ucraina și Republica Moldova în iulie.
Deși procesul este conturat, „termenii exacți” ai aderării celor două țări sunt încă negociați. În acest context, Digi24 amintește că Friedrich Merz, cancelarul Germaniei, a sugerat recent o formulă de „membru asociat” pentru Ucraina, fără drept de vot deplin, idee respinsă ulterior de Kiev.
Separat, ministrul norvegian de Externe, Espen Barth Eide, a respins sugestiile privind o eventuală aderare a Ucrainei la Spațiul Economic European (SEE) ca etapă intermediară spre UE, descriind aranjamentul drept „foarte ciudat” și exprimând rezerve privind recomandarea unei astfel de soluții.
Recomandate
Ucraina încearcă să taie logistica și veniturile Rusiei prin lovituri tot mai adânci în timp ce Moscova presează pe frontul din Donețk, potrivit Adevărul . În al cincilea an de război, conflictul intră într-o etapă de uzură: lupte urbane în zone devastate și atacuri la distanță asupra infrastructurii militare și energetice. În Donbas, Rusia își concentrează eforturile asupra orașului Kostiantînivka , descris drept una dintre ultimele bariere pentru cucerirea completă a regiunii Donețk. Orașul, care înainte de război avea aproximativ 78.000 de locuitori, este în mare parte distrus, iar analiștii militari citați indică infiltrări rusești în mai multe sectoare încă de la sfârșitul anului trecut. Miza operațională: Kostiantînivka, poarta spre Kramatorsk și Sloviansk Grupul ucrainean DeepState avertizează că tactica de infiltrare, susținută de bombardamente aeriene constante, ar putea permite Rusiei să preia treptat controlul asupra localității, în condițiile în care forțele ucrainene au dificultăți în menținerea liniilor defensive sub presiune continuă. Importanța orașului este legată de efectul de domino: dacă Moscova îl capturează, drumul către Kramatorsk și Sloviansk – ultimele centre urbane importante din Donețk aflate sub control ucrainean – ar deveni mai accesibil. „Centura Fortărețelor” și costul înaintării rusești Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) apreciază că Rusia a obținut progrese tactice în Kostiantînivka, dar fără saltul operațional necesar pentru a sparge lanțul fortificat al apărării ucrainene („Centura Fortărețelor”). În evaluarea citată, Moscova a ratat termenul-limită din mai 2026 pentru cucerirea orașului, deși a continuat să investească forțe în direcția respectivă. În același context, sunt menționate mișcări ale unor grupuri tactice rusești („Bahmut” și „Dzerjinsk”), precum și faptul că forțele ruse nu ar fi reușit până acum să cucerească gara orașului. ISW estimează că infiltrările vor continua, cu consolidări punctuale, dar și cu pierderi ridicate. Lovituri în adâncime: rafinării, uzine militare și rute către Crimeea În paralel cu presiunea din Donețk, Ucraina își amplifică loviturile asupra țintelor din interiorul Federației Ruse, inclusiv asupra infrastructurii energetice (rafinării, terminale petroliere), cu obiectivul de a reduce veniturile folosite de Moscova pentru finanțarea războiului. În ultimele săptămâni, atacurile au vizat: două rafinării din Tatarstan, la peste 1.000 km de linia frontului; o uzină militară la est de Moscova, despre care armata ucraineană a spus că a fost lovită cu rachete de croazieră proprii, „Flamingo”; Sankt Petersburg, lovit de două ori cu drone la începutul lunii, în momente care au coincis cu deschiderea și închiderea principalului forum economic anual al Rusiei. Pe axa sudică, un obiectiv prioritar îl reprezintă rutele de aprovizionare care leagă Crimeea de teritoriile ocupate. Din iunie, Ucraina ar fi atacat cel puțin cinci poduri din apropierea peninsulei, inclusiv pe șoseaua R-280, forțând autoritățile instalate de Rusia să caute rute alternative. ISW consideră că menținerea presiunii asupra liniilor de comunicații și aprovizionare ar putea complica pregătirile Moscovei pentru eventuale noi ofensive. În același timp, Rusia își intensifică bombardamentele asupra Ucrainei, cu „noi recorduri” privind numărul de drone și rachete lansate într-un interval scurt, pe fondul unei confruntări de uzură în care niciuna dintre părți nu pare dispusă să facă un pas înapoi. [...]
Un conflict juridic între Ucraina și instanțele italiene riscă să blocheze repatrierea a sute de copii evacuați din calea războiului , într-un caz care pune în tensiune dreptul de tutelă recunoscut la Kiev și regulile de protecție a minorilor aplicate în Italia, potrivit Kyiv Post , care citează o relatare CNN. Disputa vizează, în prim-plan, un grup de 25 de minori evacuați dintr-un centru de copii din regiunea Sumî (nordul Ucrainei) în primele săptămâni ale invaziei ruse. Liubov Rudyka, directoarea centrului și tutorele legal al copiilor conform legislației ucrainene, i-a dus la Napoli în vara lui 2022, considerând măsura temporară. La sosire, autoritățile italiene au aplicat legislația internă de protecție a copilului, dezvoltată în contextul crizei migranților din Europa. Conform documentelor juridice citate, instanțele italiene nu au recunoscut tutela stabilită în Ucraina, au încadrat copiii drept „minori neînsoțiți”, le-au acordat statut de refugiat și au numit tutori legali italieni și familii-gazdă. Miza: cine decide „interesul superior al copilului” și dacă repatrierea e posibilă În ultimii patru ani, pe măsură ce autoritățile ucrainene au încercat să organizeze întoarcerea copiilor în zone considerate stabilizate, instanțele pentru minori din Italia au blocat repetat repatrierea, arată materialul. Tensiunile au escaladat în aprilie, când Kievul a aflat că un băiat ucrainean de 15 ani, Sasha, a fost adoptat legal de familia italiană care îl găzduia, deși avea mamă biologică în Ucraina care cerea întoarcerea lui. Dmytro Lubineț, ombudsmanul ucrainean pentru drepturile omului, a acuzat Roma că exclude intenționat autoritățile ucrainene din verificările de bunăstare și din procedurile legale. „Atitudinea [Italiei] nu este, de fapt, diferită de poziția părții ruse… ne-au luat copiii și ne refuză accesul la ei.” Argumentele părților: protecție împotriva întoarcerii în zone de război vs. dreptul la repatriere Avocați italieni și familii-gazdă susțin că respectă norme interne și internaționale menite să protejeze copiii de întoarcerea forțată în zone de conflict activ. Rosa Emanuela Lo Faro, avocată care reprezintă o parte dintre minori, a confirmat că în unele cazuri instanțele italiene au impus interdicții totale de comunicare între copii și tutorii lor ucraineni sau prieteni. Ea a spus că a cerut Curții Supreme de Casație din Italia să anuleze unele dintre aceste măsuri, dar a subliniat că fondul juridic rămâne complicat. Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) menține că întoarcerea în Ucraina ar trebui să aibă loc doar voluntar și doar dacă statul-gazdă consideră că este în „interesul superior” al copilului. Familiile italiene invocă, la rândul lor, riscurile de securitate și faptul că unii copii s-au integrat în școli din Italia și și-au pierdut parțial limba maternă. Volodîmîr Ivaniuta, reprezentant numit de guvernul ucrainean pentru a pleda cauza copiilor în Italia, respinge argumentul că blocajul ar fi justificat doar de existența unor familii adoptive și susține că instanțele se opun repatrierii și în situații fără adopție. „Sunt copii aflați în grija noastră care sunt în centre, nu există persoane anume interesate de ei, și totuși nu li se permite să se întoarcă.” Dimensiunea problemei: sute de copii, mai multe sisteme judiciare europene Potrivit autorităților ucrainene, peste 4.800 de copii au fost evacuați în 2022 din școli rezidențiale către state europene. În prezent, peste 300 ar fi împiedicați activ să se întoarcă de către autorități locale, majoritatea cazurilor fiind blocate în sistemele juridice din Italia, Germania și Austria, conform aceleiași surse. În paralel, materialul reamintește amploarea impactului războiului asupra copiilor: Rusia ar fi ucis cel puțin 707 copii ucraineni din 2022, peste 2.500 ar fi fost răniți și peste 2.300 ar fi în continuare dați dispăruți, potrivit datelor citate. [...]
Refuzul Moscovei de a-i include în schimburile de prizonieri îi lasă pe sute de combatanți străini într-o „zonă gri” juridică , cu efecte directe asupra negocierilor și asupra administrării centrelor de detenție din Ucraina, potrivit Adevărul , care citează o investigație Le Monde și declarații ale oficialilor ucraineni implicați în gestionarea prizonierilor de război. Ucraina spune că în centrele sale de detenție se află prizonieri proveniți din 48 de țări, iar o parte dintre ei sunt închiși de ani de zile, în condițiile în care Rusia „nu manifestă niciun interes” pentru recuperarea lor. În practică, această poziție blochează repatrierea și prelungește detenția unor persoane care au luptat în armata rusă, inclusiv migranți atrași de promisiuni de cetățenie și beneficii financiare. Recrutare pe promisiunea cetățeniei, apoi abandon în negocieri Pentru mulți migranți aflați deja în Federația Rusă, războiul a fost prezentat ca o cale rapidă spre cetățenie și venituri mai mari. După capturare, însă, acești combatanți nu ar mai fi tratați ca o prioritate în negocierile pentru schimburi. Potrivit lui Petro Iațenko, purtător de cuvânt al Cartierului General de Coordonare pentru Tratamentul Prizonierilor de Război din Ucraina , peste 28.000 de cetățeni străini ar fi semnat contracte cu armata rusă după declanșarea invaziei pe scară largă, iar aproape 13.000 ar proveni din statele Asiei Centrale. „Am identificat prizonieri de război din 48 de naționalități diferite”, a declarat oficialul ucrainean. Cine sunt prizonierii și de ce nu apar în schimburi Autoritățile ucrainene indică prezența unor cetățeni din Africa, Asia și Orientul Mijlociu, între care Kenya, Mali, Egipt, Turcia, Nepal, Sri Lanka și Republica Congo. Mai rar, ar fi fost capturați și cetățeni ai unor state membre UE care au luptat de partea Rusiei, Ucraina raportând cazuri din Grecia, Slovacia, Italia, Estonia și Bulgaria. Le Monde, care a vizitat un centru de detenție din vestul Ucrainei, ar fi întâlnit prizonieri din Sri Lanka, Nepal, Turcia, Congo, Kenya și Egipt, fără a le publica identitatea sau declarațiile, din motive etice. În ceea ce privește schimburile, Bohdan Ohrimenko, șeful Secretariatului Cartierului General de Coordonare pentru Prizonierii de Război, susține că Rusia nu ar arăta interes pentru acești deținuți în negocieri, cu o excepție notabilă. „Rusia nu manifestă interes pentru ei în timpul negocierilor. Singurele excepții au fost cetățenii nord-coreeni”, a declarat Ohrimenko. O sursă apropiată negocierilor, citată de Le Monde, afirmă că Kremlinul ar prioritiza ofițerii și militarii considerați valoroși strategic, acordând „foarte puțină importanță” soldaților de rând și cu atât mai puțin străinilor, a căror loialitate ar fi pusă sub semnul întrebării. Cazurile nord-coreenilor și chinezilor: detenție prelungită și riscuri la întoarcere Situația este descrisă ca deosebit de complicată pentru doi militari nord-coreeni capturați de Ucraina în noiembrie 2025. Potrivit agenției Ukrinform, ambii ar fi cerut transferul în Coreea de Sud, însă Convențiile de la Geneva interzic returnarea forțată într-un stat unde persoana ar putea fi persecutată sau expusă unor riscuri grave. „Dacă un prizonier de război nu dorește să se întoarcă în țara sa și nu există altă soluție, îl vom menține în detenție până când situația va putea fi rezolvată”, a explicat Ohrimenko. Într-o situație similară ar fi și doi cetățeni chinezi capturați în primăvara lui 2025, față de care Rusia nu ar fi manifestat interes, potrivit autorităților ucrainene. Textul notează și un risc suplimentar: în unele state, inclusiv China, participarea la conflicte armate ca mercenar este infracțiune și poate atrage răspundere penală la întoarcere. Contextul schimburilor și miza politică De la 24 februarie 2022, Ucraina și Rusia au făcut zeci de schimburi, iar peste 10.000 de militari s-au întors acasă, potrivit datelor prezentate. În același timp, aproximativ 10.000 de persoane ar rămâne în detenție de ambele părți. Eliberarea tuturor prizonierilor de război este menționată ca una dintre condițiile formulate de președintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru eventuale negocieri de încheiere a conflictului. Pentru sutele de combatanți străini capturați în timp ce luptau pentru Rusia, perspectiva rămâne însă incertă, în condițiile în care Moscova nu îi include în schimburi. [...]
Germania vrea să repună pe agenda UE un „statut de aderare asociată” pentru Ucraina , o formulă intermediară care ar putea accelera integrarea fără a oferi, cel puțin inițial, toate drepturile unui stat membru, potrivit Adevărul . Tema extinderii va fi un punct central la summitul european de la Bruxelles din 18–19 iunie, iar cancelarul Friedrich Merz ar urma să promoveze din nou această idee în Consiliul European. Inițiativa este prezentată ca parte a unui plan mai amplu susținut de Berlin și Paris, care urmărește accelerarea integrării europene a Ucrainei, Republicii Moldova și a statelor din Balcanii de Vest, pe fondul unei „noi dinamici” în procesul de extindere, după reacțiile pozitive la inițiativa franco-germană menționate de surse guvernamentale germane citate de publicație. Ce urmează: posibilă dezbatere „mai aprofundată” în octombrie Potrivit aceleiași surse, liderii statelor membre ar urma să decidă organizarea unei dezbateri mai aprofundate la reuniunea Consiliului European din octombrie. Publicația notează că nu este exclus ca atunci să fie adoptate și decizii concrete privind viitorul conceptului de „aderare asociată”. Miza de reglementare: statut nou, cu dificultăți juridice și efecte instituționale Propunerea nu este privită unanim favorabil la Bruxelles. Mai mulți oficiali europeni invocă dificultăți juridice legate de crearea unui astfel de statut, dar și implicații politice și instituționale pe termen lung. În esență, discuția atinge o problemă sensibilă pentru UE: cum poate grăbi integrarea statelor candidate fără să schimbe radical mecanismele de funcționare ale Uniunii. Reacția Ucrainei: deschidere la formule intermediare, dar nu ca substitut Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbiha, a salutat faptul că în UE există discuții despre formule intermediare de integrare, însă a subliniat că un statut de „aderare asociată” nu poate înlocui obiectivul strategic al Kievului: calitatea de membru cu drepturi depline. În același timp, președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat rezervele față de model, argumentând într-o scrisoare către liderii UE că ar putea crea o categorie inferioară de integrare, fără garanția participării depline la decizia europeană. Potrivit relatării, Zelenski consideră nedreaptă o formulă în care Ucraina ar putea fi lipsită de drept de vot în instituțiile UE, deși ar fi obligată să respecte o parte semnificativă a normelor și politicilor comunitare. [...]
Israel ar trebui să-și mute o parte din efort de la lovituri militare la o strategie politică și financiară de erodare a rețelei Iran–Hezbollah , pentru că forța, singură, nu livrează o „victorie finală” împotriva actorilor motivați ideologic și dispuși să susțină costuri mari, argumentează o analiză de opinie din The Jerusalem Post . Autorul pornește de la ideea că ultima rundă de confruntare cu Iranul arată determinarea regimului de a continua lupta și de a-și coordona proxy-urile rămase – Hezbollah în Liban, houthi în Yemen și miliții șiite în Irak – pentru a semnaliza că „Axa Rezistenței” rămâne relevantă. În acest context, răspunsul Israelului ar fi fost, în esență, escaladarea forței („mai multă forță”), cu mențiunea că o eventuală intervenție a președintelui SUA, Donald Trump, ar putea opri o astfel de direcție, potrivit textului. De ce „mai multă forță” nu închide conflictul Analiza susține că, în conflicte cu state sau organizații animate de ideologii religioase ori naționaliste și hotărâte să nu capituleze, loviturile decisive rapide sunt improbabile. În astfel de cazuri, războaiele tind să se prelungească sau să continue la intensități variabile, iar „victoria finală” rămâne greu de atins, cu exemple istorice invocate (Vietnam, Afganistan, Irak, Ucraina). Ca alternativă, textul propune o „a treia cale”: o abordare indirectă și discretă, bazată pe subversiune și manevrare, pentru a destabiliza adversarul din interior, a-l slăbi și, eventual, a-i schimba regimul pe termen lung. Autorul notează că o astfel de metodă a fost folosită în special împotriva Iranului, inclusiv prin acțiuni atribuite Mossad pentru sabotarea programului nuclear și asasinate ale unor oameni de știință, însă obiectivele finale (oprirea unui Iran nuclear sau răsturnarea regimului) nu au fost atinse până acum. Pivotul propus: slăbirea proxy-urilor prin instrumente politice și economice În locul unei concentrări exclusive pe „inima” (Iran), analiza recomandă slăbirea „membrelor” (proxy-urile), prin mijloace adaptate fiecărui teatru. Siria este prezentată ca studiu de caz: ieșirea ei din cercul proxy-urilor ar fi fost, în principal, rezultatul unui proces intern început cu revolta din 2011, la care Israelul ar fi contribuit prin slăbirea regimului. Libanul și Hezbollah: miza este statul, nu doar arsenalul „Provocarea principală” este Hezbollah, iar argumentul central este că, atât timp cât Israelul ocupă teritoriu libanez, organizația își poate întări narațiunea de „protector al Libanului”. În consecință, Israelul ar trebui să sprijine un proces intern libanez de limitare a puterii Hezbollah, într-un moment în care discursul din Liban despre o înțelegere cu Israelul s-ar fi schimbat semnificativ, inclusiv la nivelul președintelui și guvernului, potrivit opiniei. Elementele-cheie ale strategiei descrise în text includ: mobilizarea statelor din regiune și a comunității internaționale (SUA, Uniunea Europeană, Banca Mondială) într-un efort coordonat; o strategie politică și diplomatică pe termen lung, nu doar dezarmare și livrări suplimentare de arme către armata libaneză; încercări persistente de acord cu statul libanez, pentru a crea o separare între instituțiile oficiale și Hezbollah; o retragere israeliană din sudul Libanului, prezentată discret ca fiind condiționată de dezarmarea Hezbollah, pentru a crea un „orizont politic” și presiune internă (inclusiv din partea șiiților strămutați din satele din sud); întărirea armatei libaneze cu personal și echipamente avansate, inclusiv printr-o combinație de armament occidental finanțat de state din Golf și instruire în Iordania sau Egipt (scenariu prezentat ca posibilă soluție). Un punct cu relevanță economică și operațională este că autorul descrie Hezbollah ca o infrastructură complexă, nu doar o forță militară: „bănci, clinici, supermarketuri subvenționate, școli” și alte servicii. În această logică, cheia ar fi ca statul libanez să ocupe acest „vid”, împreună cu actori șiiți din afara Hezbollah, inclusiv prin sprijin financiar și logistic pentru reconstrucția sudului – în contrast cu reconstrucția finanțată anterior din bani iranieni după 2006, potrivit textului. Ce ar urma să câștige Israelul, în această logică Analiza susține că o politică „sub radar” în Liban și Yemen ar reduce antagonismul generat de utilizarea deschisă a forței și ar avea șanse mai mari să producă rezultate pe termen lung, inclusiv o reintegrare diplomatică regională a Israelului după deteriorarea imaginii sale internaționale. Concluzia autorului este că „mai puțină forță” ar putea produce „mai multă putere”, de data aceasta prin diplomație. [...]
Acordul de pace SUA–Iran, care ar include redeschiderea Strâmtorii Hormuz și oprirea blocadei americane asupra Iranului, este tratat de liderii internaționali ca un potențial factor de detensionare cu efect direct asupra pieței energiei , potrivit Reuters . Oficialii americani și iranieni au spus duminică că au convenit o înțelegere pentru a pune capăt războiului, ceea ce ar putea duce la scăderea prețurilor la energie odată cu reluarea transporturilor de petrol prin acest culoar maritim critic. Miza economică imediată este Strâmtoarea Hormuz, una dintre cele mai importante rute pentru exporturile de petrol. Reuters notează că acordul ar prevedea redeschiderea strâmtorii și reluarea livrărilor, un element urmărit îndeaproape de piețe. ONU: „pas critic” și cadru pentru negocieri ulterioare Un purtător de cuvânt al secretarului general al ONU, Antonio Guterres, a transmis că acesta „salută anunțul” privind acordul, care ar include „o încetare a focului imediată și permanentă”, redeschiderea Strâmtorii Hormuz și „un cadru pentru negocieri ulterioare”. „Acesta reprezintă un pas critic către soluționarea pașnică a conflictului.” Marile capitale europene: accent pe navigație și dosarul nuclear Într-o declarație comună, liderii E4 (Marea Britanie, Franța, Germania și Italia) au reiterat că „Iranul nu trebuie să dobândească niciodată o armă nucleară” și au spus că sunt pregătiți să lucreze cu SUA, Iran și Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) în acest sens. Premierul britanic Keir Starmer a cerut restabilirea „libertății de navigație” în Strâmtoarea Hormuz și a repetat poziția privind interdicția ca Iranul să obțină armă nucleară. Președintele francez Emmanuel Macron a cerut „implementarea rapidă și deplină” a acordului de către toate părțile și a spus că înțelegerea trebuie să permită „redeschiderea urgentă și necondiționată” a Strâmtorii Hormuz, menționând că o misiune internațională stabilită împreună cu Regatul Unit este pregătită să sprijine acest demers. Cancelarul german Friedrich Merz a calificat acordul drept o „descoperire diplomatică” și a spus că acesta ar putea deschide calea către „o economie globală revigorată” și un Orient Mijlociu mai sigur, subliniind că implementarea trebuie făcută „cu determinare”. Asia-Pacific: stabilitate regională și securitatea rutelor comerciale Premierul australian Anthony Albanese a salutat acordul și a insistat asupra nevoii de „reținere” și „angajament constructiv” pentru a preveni o nouă escaladare, arătând că prelungirea războiului amplifică impactul. Premierul japonez Sanae Takaichi a spus că Japonia „speră puternic” ca navigația „liberă și sigură” prin Strâmtoarea Hormuz să fie asigurată „în practică” și ca un acord final privind dosarul nuclear iranian și alte chestiuni să fie atins cât mai curând. Ministrul de externe al Noii Zeelande, Winston Peters, a descris înțelegerea drept un „acord constructiv” și „un pas” către reducerea tensiunilor într-o regiune „critică pentru securitatea economică globală”, punctând că dialogul și diplomația rămân cele mai eficiente mijloace de rezolvare a problemelor vechi. Ce rămâne de urmărit Din reacțiile citate de Reuters, două condiții apar ca esențiale pentru ca acordul să producă efecte economice: implementarea efectivă a încetării focului și redeschiderea Strâmtorii Hormuz, respectiv continuarea negocierilor pe tema programului nuclear al Iranului, cu implicarea AIEA. Reuters notează că reluarea transporturilor de petrol prin strâmtoare ar putea pune presiune de scădere pe prețurile energiei, însă amploarea efectului depinde de aplicarea acordului în teren. [...]
