Știri
Știri din categoria Economie
Ofertele de muncă din Olanda și Germania urcă la 3.100–3.200 euro pe lună (aprox. 15.500–16.000 lei), dar vin cu condiții de efort fizic sau permis auto, potrivit Newsweek. În contextul în care, conform articolului, între 50.000 și 100.000 de români pleacă anual la muncă în străinătate, diferența de venit rămâne principalul motor al migrației de muncă.
Pentru cei fără o meserie, articolul indică joburi în agricultură, în Olanda, cu salarii „între 2.650 și 3.100 euro” (aprox. 13.250–15.500 lei). Munca este descrisă ca fiind în seră, cu activități precum recoltarea și procesarea legumelor (exemplele date: bok choy și salată), curățare și ambalare.
Un element operațional important este cerința fizică: se menționează explicit că „lucrezi la genunchi”, deci e nevoie de o condiție fizică bună.
Programul de lucru prezentat:
În Germania, oferta prezentată este pentru livrator (menționat ca livrator pentru Amazon), cu salariu „între 2.800 și 3.200 euro” (aprox. 14.000–16.000 lei). Condiția-cheie este permisul de conducere categoria B, alături de cerințe precum flexibilitate, punctualitate, fiabilitate, orientare către clienți, spirit de echipă și rezistență fizică.
Și aici programul este similar:
Articolul mai notează două elemente cu impact direct în venitul net și costuri:
Newsweek mai indică faptul că, pentru un job similar de livrator în Elveția, salariul ar fi de 3.600 euro (aprox. 18.000 lei), pe fondul costurilor mai ridicate din această țară, cu condiția să existe seriozitate și experiență la volan; permisul categoria B ar fi suficient, conform articolului.
Pentru context suplimentar, publicația trimite și la materiale despre munca sezonieră în Olanda, inclusiv la cules de lalele și la oferte cu plată săptămânală: Newsweek și Newsweek.
Recomandate
Reorientarea investițiilor către infrastructură și „hardware” redeschide o fereastră pentru industria germană , într-un moment în care capitalul nu mai este ieftin, iar economia globală intră într-un „deceniu al realităților”, potrivit unei analize din Focus . Ideea centrală: lipsa unor campioni digitali de tip Google sau Meta nu anulează avantajul competitiv al Germaniei în inginerie industrială, exact acolo unde cererea ar urma să crească. După circa zece ani de „bani ieftini”, când promisiunile și prezentările despre „disrupție” atrăgeau finanțări masive, analiza susține că perioada dobânzilor foarte mici s-a încheiat, iar „capitalul costă din nou bani”. În acest context, se schimbă și criteriile de investiții: nu mai ajunge o aplicație, ci contează capacitatea de a livra produse și infrastructură fizică. De ce contează: infrastructura și reînarmarea împing cererea spre industrie Focus argumentează că mai multe tendințe împing economia către investiții mari în active „tangibile”: infrastructură îmbătrânită și nevoia de modernizare; extinderea rețelelor electrice, inclusiv pentru a susține consumul ridicat al centrelor de date (publicația notează că un centru de date poate consuma cât un oraș mic); relocarea lanțurilor de aprovizionare „înapoi în Vest”, pe fond geopolitic; reechiparea armatelor europene după ani de subfinanțare. Pentru astfel de proiecte, analiza susține că nu sunt decisive „actualizările software”, ci produse precum cabluri de cupru, transformatoare de mare putere, chimie specializată, componente pentru industria de apărare și linii robotizate de producție – domenii în care industria germană are tradiție și bariere ridicate la intrare. „Instalatorul premium” și avantajul greu de copiat Metafora folosită de Focus este că Germania ar fi „instalatorul premium” al economiei mondiale: mai puțin vizibilă și fără „glamour” digital, dar cu un model de business protejat de complexitatea tehnică. Publicația compară viteza cu care poate fi replicată o aplicație cu dificultatea de a reproduce echipamente industriale avansate, precum turbine industriale compatibile cu hidrogenul sau lasere de înaltă performanță pentru fabricarea cipurilor. În același timp, analiza susține că eticheta „economia veche” este înșelătoare: nu e vorba de „cărbune și oțel”, ci de o industrie modernă care are nevoie de hardware, inclusiv pentru a face posibilă extinderea inteligenței artificiale (prin centre de date, rețele și echipamente). Limitele ferestrei de oportunitate: costuri mari și presiune din China Focus avertizează însă că avantajul industrial nu vine fără vulnerabilități. Publicația notează că industria germană a redus locuri de muncă în ultimii ani, iar costurile cu energia , taxele și contribuțiile sunt considerate ridicate în comparație internațională. Pe piețele din afara Europei, concurența chineză apasă asupra constructorilor de mașini, iar semnalele sunt mixte: comenzile rămân ridicate în special în zona de apărare, în timp ce în alte segmente apar dificultăți, inclusiv la producătorii auto, unde portofoliul de comenzi se reduce, potrivit analizei. În plus, creșterea economică așteptată de economiști pentru 2026 ar fi susținută mai ales de cheltuieli publice pentru apărare și infrastructură – o oportunitate, dar „nu un lucru garantat”, în formularea publicației. Ce se schimbă la nivel de capital: mai mult interes pentru „substanță” Analiza mai arată că, deși cea mai mare parte a capitalului de risc continuă să meargă către software de inteligență artificială, o parte în creștere caută domenii „pe care le poți atinge”: cipuri, robotică, rețele energetice și apărare. În acest cadru, Focus susține că investitorii revin la criterii precum fluxurile de numerar, activele și puterea de piață. Concluzia editorială este că Germania nu trebuie să concureze pentru „următorul iPhone”, ci să capitalizeze pe cererea pentru echipamentele și infrastructura fără de care transformările tehnologice și geopolitice nu pot fi implementate – cu condiția ca „atelierul” industrial să rămână funcțional în pofida costurilor și presiunilor competitive. [...]
Economia Germaniei ar urma să accelereze peste așteptări în 2026 , potrivit unei prognoze a institutului ifo citate de Politico , un semnal important pentru companiile europene care depind de cererea din cea mai mare economie a UE după ani de stagnare. Institutul ifo estimează că PIB-ul Germaniei va crește cu 1,4% în acest an , în urcare cu 0,6 puncte procentuale față de prognoza anterioară. Pentru anii următori, ifo vede o creștere de 1,2% în 2027 și de 0,8% în 2028 . În spatele revizuirii stau, potrivit ifo, cererea externă mai puternică și cheltuielile mai mari ale guvernului german pentru infrastructură, măsuri climatice și apărare. Acestea ar urma să compenseze efectele unui șoc al prețurilor la energie și impactul nivelurilor scăzute ale apelor din râuri, pe fondul vremii caniculare din acest an. „Redresarea economiei germane continuă”, a declarat Timo Wollmershäuser, șeful departamentului de prognoze economice al ifo, indicând semne de îmbunătățire mai ales în sectorul industrial, puternic afectat de crize. Diferențe față de Bundesbank și ce a schimbat ifo în calcule Prognoza ifo este mai optimistă decât evaluarea președintelui Bundesbank, Joachim Nagel, care a spus într-un interviu publicat de Le Monde că Germania este pe cale să crească cu aproximativ 1% în acest an — dublu față de prognoza Bundesbank din iunie, de 0,5% . Ifo a revizuit în sus și estimarea pentru 2027, cu 0,4 puncte procentuale , invocând date istorice actualizate de la Oficiul Federal de Statistică al Germaniei și o evaluare mai bună a „dinamicii de bază” a economiei. Inflația: peste țintă pe termen scurt, mai aproape de 2% în 2028 Pe partea de prețuri, ifo anticipează o inflație de 2,8% în acest an și de 3% anul viitor, urmată de o temperare la 2,3% în 2028 , ceea ce ar aduce-o mai aproape de ținta Băncii Centrale Europene. [...]
Dezechilibrul din comerțul România–Germania s-a adâncit în S1 2026, pe fondul scăderii importurilor Germaniei din România , deși schimburile totale au crescut ușor, potrivit datelor prezentate de Economedia , pe baza statisticilor Destatis citate de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România). În perioada ianuarie–iunie 2026, volumul total al schimburilor comerciale de mărfuri (importuri și exporturi) dintre România și Germania a ajuns la 21,4 miliarde de euro, în creștere cu 1,3% față de aceeași perioadă din 2025. Creșterea a fost susținută de exporturile Germaniei către România, care au urcat la 11,9 miliarde de euro, un plus de 4,6% față de S1 2025. În același timp, Germania a importat mai puțin din România: valoarea mărfurilor importate a scăzut cu 2,5%, până la 9,5 miliarde de euro. Poziționarea României în comerțul Germaniei Datele plasează România: pe locul 17 la exporturile Germaniei; pe locul 19 la importurile Germaniei; pe locul 17 per ansamblu în clasamentul partenerilor comerciali ai Germaniei. Ce așteaptă mediul de afaceri pentru restul anului Directorul general al AHK România, Sebastian Metz , spune că dinamica exporturilor germane către România confirmă rolul țării în economia europeană și gradul de integrare în lanțurile valorice europene, dar avertizează că menținerea trendului depinde de reforme, infrastructură și digitalizare, precum și de comunicarea credibilă a politicilor economice și de capacitatea unui guvern „pe deplin funcțional” de a adopta măsuri de revitalizare economică. „Pentru acest an, ne așteptăm la o ușoară creștere a comerțului bilateral”, spune Sebastian Metz, director general AHK România. [...]
Bugetul pe 2027 trebuie construit pe estimări realiste și disciplină fiscală , în condițiile în care un trimestru bun nu înseamnă că economia a depășit dificultățile, avertizează ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare , potrivit Digi24 . Mesajul vizează direct credibilitatea României în fața investitorilor și a agențiilor de rating, într-un context în care presiunile pe finanțele publice rămân ridicate. Nazare spune că datele publicate vineri de Institutul Național de Statistică (INS) indică o revenire în trimestrul al treilea, după trei trimestre de scădere și stagnare, dar subliniază că industria și consumul nu și-au revenit, iar economia este încă sub nivelul de anul trecut. Semnal pozitiv în PIB, dar cu avertismente privind baza creșterii Potrivit datelor INS citate de ministru, produsul intern brut (PIB) a crescut în trimestrul III cu 2,1% față de trimestrul precedent (serie ajustată sezonier) și cu 0,1% față de aceeași perioadă din 2025 (serie brută). Pe seria ajustată sezonier, avansul anual a fost de 0,3%. Nazare afirmă că este cel mai bun ritm trimestrial de la începutul lui 2022 și îl compară cu estimările preliminare Eurostat: 0,5% în Uniunea Europeană și 0,4% în zona euro. „Este un semnal pozitiv, pe care îl analizăm însă cu precauție. La nivelul primelor nouă luni, economia rămâne cu 0,3% sub nivelul din 2025, pe seria brută, iar industria și consumul nu și-au revenit încă.” Investițiile și deficitul, argumentele pentru „disciplină”, nu pentru relaxare Ministrul leagă o parte din evoluția recentă de investițiile publice și de accelerarea proiectelor finanțate din fonduri europene, în special prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) . El invocă date potrivit cărora volumul lucrărilor de construcții a crescut cu 40,5% în august față de august 2025, după avansuri de două cifre în majoritatea lunilor din acest an. Nazare afirmă că, în primele nouă luni din 2026, au fost finanțate investiții publice de aproape 108 miliarde de lei, cu peste 25 de miliarde de lei mai mult decât în perioada similară din 2025. În trimestrul III, investițiile publice ar fi reprezentat 2,33% din PIB, față de 1,67% în același trimestru din 2025, iar deficitul bugetar la nouă luni ar fi scăzut de la 5,31% la 3,81% din PIB. „Nu am redus deficitul tăind investițiile, ci finanțând mai multe investiții și cheltuind mai disciplinat în rest.” În același timp, ministrul susține că investițiile totale din economie au crescut nominal cu peste 20% în primul semestru față de perioada corespunzătoare din 2025, iar investițiile private au avansat mai rapid decât cele publice. Inflație în scădere, dar presiuni persistente: dobânzi și cont curent Nazare menționează și dinamica exporturilor, despre care spune că au crescut în fiecare lună din februarie, cu 11,7% în august și 6,3% în septembrie. În privința prețurilor, ministrul afirmă că inflația a coborât de la 10,9% în mai la 6,8% în octombrie, iar scăderea salariului real s-a temperat de la 6,9% în mai la 1,5% în septembrie. Totuși, avertizează că presiunile asupra finanțelor publice rămân ridicate: cheltuielile cu dobânzile au depășit 50 de miliarde de lei în primele nouă luni, cu aproape 11 miliarde de lei peste nivelul din aceeași perioadă a anului trecut. În plus, deficitul de cont curent se menține în jurul a 5% din PIB, iar importurile cresc mai rapid decât exporturile, ceea ce, în opinia sa, susține nevoia de disciplină bugetară. Ce înseamnă, în viziunea ministrului, „miza” bugetului pe 2027 Pentru 2027, Nazare spune că adoptarea rapidă a bugetului ar transmite investitorilor, finanțatorilor și agențiilor de rating un semnal de continuitate a consolidării fiscale. El insistă că bugetul trebuie să pornească de la venituri estimate realist și de la obligațiile deja asumate, iar investițiile să fie selectate în funcție de posibilitățile efective de finanțare și de impactul economic. „Bugetul se construiește pornind de la ceea ce putem finanța, nu de la ceea ce ne-am dori să cheltuim.” Ministrul indică drept priorități eficientizarea cheltuielilor, reducerea risipei și finanțarea investițiilor cu efecte în economie, avertizând că evoluția favorabilă din trimestrul III nu elimină riscurile interne și externe, inclusiv tensiunile geopolitice, instabilitatea prețurilor la energie și incertitudinile din comerțul internațional. [...]
România rămâne în coada UE la salariul minim în euro, iar decalajul se vede direct în costurile angajatorilor și în presiunea pe consum , arată o analiză din Adevărul , pe baza datelor Eurostat la 1 iulie 2026. La nivelul Uniunii Europene, salariile minime brute lunare variau, la 1 iulie 2026, de la 620 de euro în Bulgaria la 2.771 de euro în Luxemburg. România apare în jumătatea inferioară a clasamentului exprimat în euro și ocupă locul 20 din 22 de state membre care au un salariu minim național, cu 825 de euro brut pe lună. Unde se rupe clasamentul: Vestul domină, Estul recuperează lent În fruntea clasamentului sunt economiile vestice, cu salarii minime de peste 2.200 de euro pe lună: Luxemburg (2.771 euro), Irlanda (2.391 euro), Germania (2.343 euro), Țările de Jos (2.338 euro) și Belgia (2.234 euro). Franța este la 1.867 euro, urmată de Slovenia și Spania. În partea de jos se regăsesc, în general, statele din Europa Centrală și de Est, unde veniturile nominale sunt mai mici, chiar dacă au existat majorări în ultimii ani. Analiza notează că diferențele sunt influențate de productivitatea muncii, structura economiei, investiții, legislație și mecanismele de negociere, astfel că nivelul salariului minim nu poate fi explicat printr-un singur indicator. Puterea de cumpărare schimbă comparația, dar nu anulează diferențele Compararea strict în euro surprinde venitul nominal, însă nu reflectă complet ce își pot permite angajații, deoarece prețurile diferă semnificativ între state. Eurostat folosește standardul puterii de cumpărare (PPS), un indicator care ajustează valorile în funcție de nivelul prețurilor. În această abordare, ordinea se modifică: Germania urcă pe primul loc înaintea Luxemburgului, iar România are o poziție mai bună decât în clasamentul exprimat în euro. Totuși, PPS rămâne un instrument comparativ, nu o măsură perfectă a nivelului de trai, pentru că bugetul unei gospodării depinde și de cheltuieli individuale, situația locativă, taxe și accesul la servicii publice. Ce înseamnă pentru economie: consum, inflație și presiune pe firme Creșterea salariului minim poate susține veniturile gospodăriilor și consumul, însă efectul asupra nivelului de trai depinde și de inflație, costurile locuirii și evoluția celorlalte cheltuieli, potrivit analizei. Pentru angajatori, majorarea salariului minim se traduce prin costuri salariale mai mari, cu impact mai puternic în sectoarele cu marje reduse și productivitate scăzută. Pe termen lung, textul indică drept factori-cheie pentru salarii mai mari investițiile, modernizarea tehnologică, educația și creșterea valorii adăugate în economie. De ce lipsesc cinci state din clasament La 1 iulie 2026, doar 22 din cele 27 de state membre aveau un salariu minim național unic. Danemarca, Italia, Austria, Finlanda și Suedia nu sunt incluse, deoarece nivelurile minime sunt stabilite în principal prin contracte și acorduri colective, pe sectoare. Analiza amintește că directiva europeană privind salariile minime adecvate urmărește întărirea protecției lucrătorilor și încurajarea negocierilor colective, fără să impună un salariu minim unic la nivelul UE, tocmai pentru că sistemele naționale diferă. [...]
România riscă să rămână necompetitivă din cauza taxelor, birocrației și energiei scumpe , iar chiar și o creștere a producției de gaze din 2027 nu ar rezolva problema de fond, potrivit unei analize publicate de Adevărul , care îl citează pe economistul Bogdan Glăvan . Tabloul descris pentru 2026 este unul de dezechilibre macroeconomice – deficit mare, inflație ridicată și presiune fiscală în creștere – care, în opinia profesorului, împinge economia într-o zonă de fragilitate și reduce capacitatea companiilor de a investi și de a concura, inclusiv din cauza costurilor cu energia. De ce contează: costul energiei și reglementările lovesc direct în competitivitate Un punct central al analizei este paradoxul energetic: România are resurse (gaze, hidro, centrală nucleară), dar ajunge să aibă „printre cele mai ridicate prețuri la energie din Uniunea Europeană” și, în ultimii ani, să recurgă tot mai mult la importuri. În această logică, energia scumpă devine o frână structurală pentru industrie și pentru orice strategie de reindustrializare sau de atragere a producției. Glăvan avertizează că așteptările legate de Neptun Deep pot fi supraevaluate. Deși „începând cu 2027 se preconizează” creșterea exploatărilor, el susține că problemele energetice nu dispar automat, iar ideea că „de la anul dispare problema energiei” este „o naivitate”, în condițiile în care competitivitatea depinde de un set mai larg de politici și instituții. Unghiul fiscal-administrativ: „legi simple și predictibile” versus suprareglementare Economistul pune accent pe calitatea instituțiilor și pe cadrul legislativ, descris drept „stufos, birocratic și sufocant”. În viziunea sa, dezvoltarea depinde de instituții solide și reguli clare, nu de acumularea de reglementări, interdicții și scheme care, spune el, distorsionează comportamentele economice și încurajează „vânătoarea de privilegii”. În același registru, analiza extinde critica și la nivel european, indicând că suprareglementările de la Bruxelles, dublate de cele naționale, afectează competitivitatea. „Soluția este cea a libertății economice, nu a reglementărilor și a suprareglementărilor. Altfel spus, soluția este una singură: lasă-i pe oameni să se descurce, să producă, nu sta în calea lor!” Efectul în economie: presiune pe IMM-uri și blocaje în companiile de stat Un efect operațional menționat este presiunea asupra firmelor mici și mijlocii, descrise drept cele mai expuse la creșterile de taxe și impozite și la accesul dificil la finanțare. În paralel, sunt semnalate disfuncționalități în zona companiilor de stat, inclusiv printr-un exemplu legat de riscul penal perceput de manageri atunci când iau decizii, ceea ce ar descuraja administrarea eficientă. „În România, dacă ești director la o companie de stat, e foarte greu să iei decizii, pentru că trebuie să te gândești de fiecare dată dacă se va încadra la cinci ani cu suspendare sau la șapte ani cu executare.” Context regional: comparația cu Bulgaria și țintele ratate În analiza citată, România este prezentată ca restantă la indicatori economici și ca ratând ținte care ar fi putut aduce stabilitate, inclusiv trecerea la zona euro. În contrapunct, este dat exemplul Bulgariei, despre care se afirmă că și-a stabilizat inflația, și-a ținut deficitele sub control și a aderat la euro și OCDE. Materialul mai indică și o polarizare internă – prosperitatea Bucureștiului versus sărăcia din restul țării – ca simptom al dezvoltării inegale, însă argumentul principal rămâne că blocajele instituționale și costurile (fiscale și energetice) se traduc în competitivitate slabă. Pentru perioada următoare, mesajul-cheie este că eventualele îmbunătățiri pe componenta de producție de gaze nu pot compensa, de unele singure, un cadru fiscal și administrativ perceput ca impredictibil și împovărător, cu efecte directe asupra investițiilor și a capacității economiei de a crește „sănătos”, în termenii analizei. [...]
