Recalibrarea banilor de la centru spre servicii ar putea reduce risipa din investiții locale – dezbaterea reaprinsă după căderea guvernului Bolojan scoate în prim-plan o problemă structurală: multe primării nu se pot susține din venituri proprii, dar derulează investiții mari, cu randament economic slab, potrivit HotNews.

Florin Bondar, formator la Institutul Național de Administrație, reacționează la declarațiile lui Victor Giosan, consilier al premierului pentru reforma administrației publice, care a criticat felul în care sunt folosite fondurile din programul Anghel Saligny, invocând exemple de investiții discutabile (precum piste de biciclete în zona rurală din Bărăgan). Bondar susține că banii de la Guvern ar trebui să finanțeze în primul rând servicii publice – apă, canalizare, mobilitate – nu „investiții” făcute pentru a bifa proiecte.

De ce contează: primării fără bază de venituri, dar cu proiecte de zeci de milioane

În analiza sa, Bondar avertizează asupra unui „risc subtil”: diagnosticul (ineficiență, investiții fără logică economică, dependență de fonduri centrale) începe să fie discutat deschis, însă direcția de reformă poate fi greșită dacă nu schimbă stimulentele din sistem.

El indică o realitate pe care o numește „structurală”, nu punctuală: potrivit unor estimări recente menționate în contextul interviului cu Victor Giosan, aproximativ 80% dintre primăriile sub 2.000 de locuitori nu își pot acoperi costurile din taxe și impozite locale, iar dintre cele sub 5.000 de locuitori, două treimi sunt în aceeași situație.

În paralel, Bondar descrie un tipar frecvent: primării cu venituri curente reduse (de ordinul a 1–2 milioane) derulează investiții de 10–15 milioane, finanțate din programe centrale sau fonduri europene. Problema, spune el, este că evaluarea rezultatelor arată adesea un efect economic „subunitar”, adică investițiile generează mai puțin decât costă.

Ce propune expertul: schimbarea stimulentelor, nu doar tăieri

Bondar formulează mai multe direcții pentru ca transferurile de la bugetul de stat către primării să nu mai încurajeze cheltuieli ineficiente:

• Recalibrarea transferurilor de la centru, astfel încât primăriile care își cresc veniturile proprii să nu fie „penalizate” prin scăderea alocărilor, ci să păstreze o parte semnificativă din câștig.
• Mutarea finanțării de la „proiecte” la servicii, cu accent pe funcționarea eficientă a serviciilor publice (apă, canalizare, mobilitate, servicii sociale), pentru a lega mai direct resursele de utilitatea publică și de costurile de întreținere.
• Stimularea performanței prin recompense previzibile, nu prin sancțiuni: avantaje precum acces prioritar la finanțare, flexibilitate bugetară mai mare sau posibilitatea de a reinvesti integral surplusul.
• Discuția despre restructurarea administrativ-teritorială, prin comasare decisă „de la caz la caz” sau prin consolidarea cooperării locale, pentru a agrega resurse și a crește eficiența acolo unde unitățile administrative nu au capacitate financiară reală.

Context: randament economic slab și blocaje prin îndatorare

Victor Giosan rezumă problema eficienței investițiilor locale astfel:

„România investește sume mari la nivel local, dar efectul lor de multiplicare economică este limitat. Pentru un leu investit, obținem acum mai puțin de un leu.”

În același interviu citat, el descrie și un mecanism care duce la blocaje: unele primării contractează împrumuturi, apoi ajung să se împrumute la trezorerie când nu mai pot lua credite de la bănci, până când „se blochează”, în timp ce cer bani de la Guvern pentru a continua investiții care nu sunt neapărat utile.

Pentru bugetul public, miza este una de eficiență: dacă finanțarea rămâne orientată predominant spre proiecte fără logică economică și fără capacitate de operare și întreținere, presiunea pe transferurile de la centru și pe îndatorare riscă să se perpetueze, în loc să se reducă.