Știri
Știri din categoria Apărare
Estonia, Letonia și Lituania au semnat un acord pentru crearea unei zone de mobilitate militară comună, considerat primul pas concret către un „Schengen militar” în interiorul Uniunii Europene, informează Monitorul Apărării și Securității. Documentul a fost semnat la Tallinn de miniștrii apărării Hanno Pevkur (Estonia), Andris Sprūds (Letonia) și Robertas Kaunas (Lituania) și vizează facilitarea circulației trupelor și echipamentelor militare între cele trei state în timp de pace.
Prin acest acord, țările baltice își propun să elimine barierele birocratice care îngreunează în prezent mobilitatea militară. În mod concret, tancurile lituaniene vor putea ajunge fără întârzieri la Riga, artileria estoniană va putea sprijini Vilnius, iar forțele letone vor putea consolida apărarea Tallinnului – fără necesitatea completării unor documente suplimentare sau solicitări prealabile. Acordul se extinde asupra tuturor dimensiunilor operaționale: terestru, aerian, maritim și cibernetic.
Miniștrii semnatari au subliniat faptul că acordul vizează exclusiv perioada de pace, fiind menit să reducă timpul de reacție în caz de criză. În prezent, procedurile de traversare a frontierelor între state NATO pot dura chiar și „luni”, a remarcat ministrul estonian al apărării. În același sens, Comisia Europeană avertiza în 2025 că unele țări solicită un preaviz de până la 45 de zile pentru mișcările de trupe, ceea ce afectează grav capacitatea de reacție a alianței în situații de urgență.
Acest acord vine pe fondul unei preocupări tot mai mari în Europa de Est privind securitatea regională, în special în contextul agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Deși este o inițiativă regională, modelul baltic ar putea reprezenta un precedent important pentru crearea unui cadru european integrat de mobilitate militară, în spiritul interoperabilității și solidarității în cadrul NATO și UE.
Categoria: Externe, etichete:
Recomandate
Italia a permis decolarea a 500 de avioane militare americane de pe baze din țară în timpul loviturilor SUA și Israelului asupra Iranului, potrivit declarațiilor secretarului general al NATO , Mark Rutte , relatate de Politico . Afirmația amplifică presiunea politică internă asupra guvernului Giorgiei Meloni și ridică miza asupra modului în care statele europene își pun infrastructura militară la dispoziția operațiunilor americane. Rutte a spus, într-un interviu la Fox News, că „țară după țară, aliat după aliat” și-au pus bazele la dispoziție, ceea ce ar fi însemnat „mii, între 4.000 și 5.000” de avioane care au decolat de pe baze europene pentru a sprijini „Epic Fury” — denumirea folosită pentru războiul SUA-Israel împotriva Iranului. În același context, el a caracterizat Europa drept „o platformă de proiecție a puterii pentru Statele Unite”. Contradicție cu poziția anterioară a guvernului Meloni Guvernul italian declarase anterior că doar zborurile logistice și tehnice, acoperite de tratatul bilateral care reglementează bazele militare americane din Italia, ar urma să fie permise pentru utilizarea aerodromurilor în direcția Orientului Mijlociu. Comentariile lui Rutte au fost interpretate la Roma ca o contrazicere a acestei linii. Reacția Ministerului italian al Apărării a fost dură. Potrivit unei declarații citate de Il Sole 24 Ore, ministrul Guido Crosetto a respins mesajul lui Rutte: „Doar zborurile conforme cu tratatele; mesajul lui Rutte este complet fals.” Miza operațională: bazele europene, capacitate cheie pentru SUA Dincolo de disputa politică, episodul indică dependența operațională a SUA de infrastructura din Europa pentru desfășurarea rapidă a operațiunilor militare. Rutte a oferit și un exemplu din România, pe care a lăudat-o pentru că aeroportul din București ar fi redus traficul comercial, întrucât operațiunile cu avioane-cisternă militare necesitau capacitate suplimentară. În același interviu, șeful NATO a descris contribuția financiară a statelor europene membre drept „uriașă” și „uimitoare”, fără să ofere cifre. Presiune politică și semnal pentru viitoarea repoziționare a SUA în Europa În Italia, opoziția a cerut explicații. Il Sole 24 Ore îl citează pe deputatul Verzilor Angelo Bonelli, care a acuzat că „Meloni i-a înșelat pe italieni și parlamentul” și a cerut ca premierul să clarifice imediat ce s-a întâmplat și să raporteze în parlament. Contextul mai larg este tensionat: Donald Trump a criticat în repetate rânduri aliații europeni pentru sprijinul considerat insuficient în conflictul cu Iranul. În paralel, administrația SUA este „pregătită să retragă” o parte din trupele din Europa, ca parte a unei mișcări menite să transfere mai multă responsabilitate de securitate către europeni, notează publicația. Rutte a comentat și rezultatul războiului și stadiul negocierilor, afirmând că Trump „a făcut exact ce trebuia” în privința Iranului și că „are dreptate” să meargă către un acord. [...]
România este invocată la NATO ca exemplu de sprijin operațional pentru SUA , într-un moment în care Washingtonul reia presiunea asupra aliaților europeni să contribuie mai mult la apărarea colectivă, potrivit G4Media . Secretarul general al NATO, Mark Rutte , a spus că înțelege criticile președintelui american Donald Trump la adresa Alianței, dar a insistat că statele europene au sprijinit operațiunile militare conduse de SUA, inclusiv prin utilizarea bazelor de pe continent pentru misiuni legate de acțiunile militare împotriva Iranului. Declarațiile au fost făcute la Fox News, informație preluată de Agerpres . Ce înseamnă „sprijin” în termeni operaționali Rutte a indicat că sprijinul european s-a tradus în volume mari de misiuni aeriene și în utilizarea infrastructurii militare din Europa. El a dat exemplul Italiei, de unde „500 de avioane americane au decolat de pe bazele americane din Italia” pentru a susține operațiunea. Tot el a afirmat că, la nivelul întregii Europe, ar fi fost „între 4.000 și 5.000 de misiuni”. De ce apare România în acest context În același cadru, șeful NATO a menționat România ca exemplu de țară care ar fi fost nevoită să reducă traficul aerian comercial în București, deoarece aeroportul era folosit pentru instalații destinate avioanelor-cisternă (aeronave de realimentare în aer). Context: presiunea SUA pentru creșterea contribuțiilor la apărare Remarcile vin după ce Trump a reînnoit presiunea asupra aliaților NATO pentru a crește contribuțiile la apărarea colectivă și pentru a sprijini misiunile Alianței. Rutte a spus că îl susține pe Trump „în această privință când vine vorba de NATO”, adăugând că, deși există „dezamăgire”, ar fi vorba de „cazuri izolate”. [...]
Pensionarea anticipată a comandantului trupelor SUA din Europa și Africa ridică semne de întrebare despre continuitatea comenzii NATO pe flancul estic , într-un moment în care Washingtonul își reevaluează postura militară în Europa, potrivit Mediafax . Secretarul Apărării al SUA, Pete Hegseth , a forțat retragerea anticipată a generalului Christopher Donahue, comandantul US Army Europe and Africa din toamna lui 2024 și, simultan, comandant terestru al NATO. Conform Armatei SUA, Donahue va părăsi funcția la 2 iulie, după 18 luni de mandat, notează TVPWorld. Ce se schimbă, concret, în lanțul de comandă Decizia vine pe fondul unui proces mai amplu de reorganizare a prezenței militare americane în Europa, derulat de administrația președintelui Donald Trump. Surse din Pentagon indică faptul că este analizată inclusiv retrogradarea comenzii pentru Europa și Africa de la nivelul de general cu patru stele la unul cu trei stele, ceea ce ar reduce prestigiul și greutatea instituțională a postului. În același timp, Donahue este prezentat drept unul dintre cei mai importanți ofițeri care au ieșit din sistem de la preluarea mandatului de către Hegseth, fost prezentator Fox News, care a inițiat o reformă controversată la nivelul rangurilor superioare. În această perioadă, „aproape douăzeci și patru” de lideri militari de top s-au pensionat, au fost demiși sau au plecat anticipat din funcții, potrivit informațiilor din articol. De ce contează pentru Europa și pentru NATO Donahue, ofițer de carieră provenit din forțele speciale, a avut un rol în adaptarea strategiei Armatei SUA folosind lecțiile războiului din Ucraina împotriva Rusiei și era considerat un comandant cu experiență în zona forțelor terestre americane. Articolul amintește și că Donahue a fost ultimul soldat american care a părăsit Afganistanul în august 2021, în timpul retragerii SUA – operațiune criticată în mod repetat de Trump și Hegseth și care este, în prezent, reevaluată la nivelul Pentagonului. Ce urmează Până la 2 iulie, Donahue rămâne în funcție, însă materialul nu precizează cine îi va succeda și nici dacă retrogradarea comenzii (de la patru la trei stele) va fi decisă. Informațiile disponibile indică doar că această opțiune este „analizată” în Pentagon. [...]
NATO și Ucraina pun pe masă un premiu de 250.000 de euro pentru tehnologii care pot bloca pe termen lung utilizarea aerodromurilor militare , într-o încercare de a transforma atacurile punctuale asupra infrastructurii aviatice într-o presiune operațională susținută, potrivit TechRadar . Inițiativa, numită „Persistent Airfield Denial”, caută soluții „practice” care să afecteze nu doar aeronavele, ci și elementele-cheie care fac posibilă operarea lor: piste, depozite de combustibil, stocuri de muniție și infrastructura de sprijin la sol. Miza este reducerea capacității adversarului de a genera ieșiri aeriene repetate, nu doar producerea de pagube într-un singur atac. Ce se caută: sisteme rezistente la bruiaj și fără navigație satelitară Competiția este organizată de NATO Allied Command Transformation împreună cu NATO-Ukraine Joint Analysis, Training and Education Centre (JATEC). Potrivit Ministerului Apărării din Ucraina, rațiunea este direct legată de rolul aerodromurilor în operațiunile aeriene rusești. „Fiecare ieșire a aviației ruse pentru a lovi Ucraina începe la un aerodrom.” Regulile permit „aproape orice arhitectură tehnologică”, cu condiția să livreze efectul operațional cerut. Sunt menționate explicit opțiuni precum drone, muniții rătăcitoare (muniții care pot „aștepta” deasupra zonei-țintă înainte de lovire), tehnologii de tip roi (swarm) sau alte metode de livrare a încărcăturilor distructive la distanțe semnificative. O cerință centrală este funcționarea în condiții de război electronic: soluțiile trebuie să rămână eficiente când comunicațiile sunt degradate sau indisponibile și când nu există acces la navigație satelitară. Organizatorii cer și operare pe tot parcursul anului, în condiții meteo variate, fără degradări semnificative de performanță. Calendar, prag de maturitate și presiune pe livrare rapidă NATO indică un nivel de maturitate tehnologică (Technology Readiness Level) între 5 și 7, adică prototipuri funcționale, nu concepte teoretice. În plus, participanții trebuie să livreze o versiune minim funcțională în șase săptămâni, ceea ce împinge competiția spre soluții care pot fi testate și apoi trecute relativ repede în utilizare operațională, dacă validarea reușește. Termenele din competiție: depunerea propunerilor: până la 20 iulie 2026 ; anunțarea finaliștilor: 11 august 2026 . Sunt încurajate să participe companii ucrainene din zona miltech, startup-uri, echipe de inginerie și dezvoltatori din apărare. Contextul „Spiderweb” și disputa pe evaluarea pagubelor Articolul leagă competiția de „ Operation Spiderweb ”, un atac coordonat cu drone asupra a cinci aerodromuri rusești, desfășurat anul trecut de Serviciul de Securitate al Ucrainei. Kievul a susținut că operațiunea a distrus sau avariat 41 de aeronave și a produs pagube de circa 7 miliarde de dolari (aprox. 32 miliarde lei), în timp ce Rusia a afirmat că a pierdut 11 avioane și aproximativ 26 milioane de dolari (aprox. 120 milioane lei). TechRadar notează aceste cifre ca afirmații ale părților, fără o verificare independentă în text. În acest context, Ucraina caută tehnologii „de tip Spiderweb” care să poată produce efecte similare sau mai mari, inclusiv în condițiile în care pe câmpul de luptă comunicațiile pot fi întrerupte, iar bruiajul poate afecta navigația și controlul la distanță. Informația este atribuită și publicației Defense Express, menționată în material ca sursă secundară. Pentru industrie, competiția semnalează o cerere tot mai explicită pentru sisteme autonome sau semi-autonome, capabile să opereze „degradat” (fără legături stabile și fără GPS), cu accent pe prototipuri care pot fi puse rapid în testare și, dacă trec evaluarea, în teren. [...]
Revenirea lui Trump readuce în prim-plan riscul unei „recalibrări” a angajamentului SUA în NATO , iar miza pentru Europa este una operațională: cât de mult se poate baza pe capabilitățile americane dacă Washingtonul condiționează tot mai dur sprijinul de cheltuielile de apărare și de cooperarea în dosare precum Iranul. O analiză preluată de Digi24 din Foreign Affairs susține că tensiunile actuale nu sunt fără precedent și că alianța a supraviețuit tocmai pentru că, în crize repetate, costul ruperii a rămas mai mare decât costul compromisului. În acest tablou, semnalul politic venit de la Casa Albă contează nu doar ca retorică, ci ca posibilă schimbare de postură militară. Potrivit textului, Trump și-a început al doilea mandat criticând cheltuielile europene „derizorii” și punând sub semnul întrebării angajamentul SUA față de Articolul 5 (clauza apărării colective). Totodată, el a deplâns refuzul unor state membre de a se alătura eforturilor SUA în Iran sau de a oferi acces la survol și baze, iar administrația sa ar fi luat măsuri pentru a reduce capabilități militare de lovire în adâncime pe continent, inclusiv bombardiere cu rază lungă de acțiune. Două surse recurente de fricțiune, cu efect direct asupra planificării militare Analiza identifică două tipare care reapar în aproape toate „crizele NATO” și care, în practică, influențează felul în care se împart sarcinile și riscurile în alianță: împărțirea sarcinilor : nemulțumirea constantă a SUA că aliații europeni cheltuiesc prea puțin pentru propria apărare și „profită” de puterea americană; operațiunile în afara zonei : dezacordurile despre ce ar trebui să facă NATO dincolo de aria tratatului și dacă interesele de securitate ale unui aliat devin automat obligația tuturor. Foreign Affairs argumentează că NATO a găsit soluții de fiecare dată nu pentru că divergențele au dispărut, ci pentru că interesele comune de securitate și costul unei despărțiri au împins părțile spre compromis. Cheltuielile de apărare: tensiune „înscrisă” în tratat, nu o excepție a erei Trump Textul insistă că disputa privind banii este la fel de veche ca alianța. Articolul 5 lasă statelor libertatea de a acorda asistență „prin acțiunile pe care le consideră necesare”, iar Articolul 3 obligă aliații să-și mențină și dezvolte capacitățile prin „autoajutorare” și ajutor reciproc — o formulă care a alimentat, istoric, percepții diferite despre cât „datorează” fiecare. Sunt invocate episoade timpurii care arată că Washingtonul a încercat încă din anii ’50 să evite o prezență militară permanentă în Europa, în timp ce europenii au căutat garanții cât mai ferme. În anii următori, pe fondul schimbării percepției amenințării sovietice și al scăderii cheltuielilor, au reapărut acuzațiile reciproce. Mai târziu, sunt menționate inițiative politice în SUA pentru reducerea trupelor din Europa și, în 2006, stabilirea țintei de 2% din PIB pentru apărare, pe care până în 2014 o îndeplineau doar puțini membri. „În afara zonei”: când crizele externe devin teste de solidaritate A doua linie majoră de fractură este legată de intervenții și crize din afara ariei formale a tratatului. Articolul 6 delimitează geografic obligațiile, dar, în practică, aliații nu au căzut niciodată complet de acord asupra granițelor și a consecințelor lor. Ca exemplu de ruptură, analiza amintește criza Suezului din 1956 , când Franța și Regatul Unit au acționat împreună cu Israelul fără consultarea Washingtonului, iar SUA au folosit cadrul ONU pentru a forța retragerea. Mai târziu, Franța lui Charles de Gaulle s-a retras din structura de comandă militară integrată, iar NATO a fost nevoită să-și mute sediul de la Paris la Bruxelles, într-o reorganizare logistică amplă. Ce rezultă pentru Europa: presiune pentru capacități, nu doar pentru declarații Concluzia de fond a analizei este că NATO a funcționat, în repetate rânduri, ca un mecanism de gestionare a crizelor interne, nu ca o alianță lipsită de conflicte. În logica acestui argument, dacă Washingtonul își condiționează mai dur implicarea, Europa ar putea fi împinsă să facă mișcări — chiar și modeste sau întârziate — pentru a evita o ruptură . Rămâne însă o limitare importantă: textul discută tendințe și precedente istorice, fără a oferi un calendar sau detalii verificabile public despre amploarea și ritmul reducerilor de capabilități americane în Europa. În lipsa acestor elemente, impactul imediat se vede mai ales în incertitudinea de planificare și în presiunea politică asupra bugetelor de apărare ale statelor europene. [...]
Administrația Trump pregătește o vânzare militară către Turcia de peste 700 de milioane de dolari (aprox. 3,2 miliarde lei), vizând zeci de motoare produse de General Electric pentru programul avionului de luptă Kaan, în pofida rezervelor exprimate de membri ai Congresului, potrivit Adevărul , care citează Reuters. Motoarele ar urma să fie folosite în programul Kaan , descris ca primul avion de luptă dezvoltat integral de Turcia, proiect lansat în 2016 în cadrul eforturilor Ankarei de a-și consolida industria proprie de apărare. Ce urmează procedural și unde apare blocajul politic Reuters notează că tranzacția ar putea fi finalizată în zilele următoare, iar Departamentul de Stat ar urma să trimită ulterior notificarea oficială către Congres. În etapa informală de evaluare, congresmanul democrat Gregory Meeks, membru de rang înalt al Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanților, și-a exprimat rezervele față de vânzare. Departamentul de Stat a refuzat să comenteze informațiile, potrivit aceleiași surse. De ce contează: semnal de recalibrare în relația SUA–Turcia, pe fondul disputelor F-35 și S-400 Posibila aprobare vine într-un moment în care relațiile Washington–Ankara sunt prezentate ca îmbunătățite în timpul administrației Trump, dar rămân marcate de tensiuni legate de excluderea Turciei din programul F-35 și de sancțiunile impuse după achiziția de către Ankara a sistemelor rusești S-400 . Washingtonul susține că S-400 reprezintă un risc pentru securitatea alianței și pentru tehnologia militară occidentală. În același timp, anunțul este plasat cu puțin înaintea summitului NATO găzduit de Turcia pe 7 și 8 iulie, într-un context de dezbateri privind cheltuielile de apărare și rolul aliaților în crizele de securitate. [...]
