Știri
Știri din categoria Apărare
Premierul japonez Sanae Takaichi, recent consolidată politic după o victorie istorică în alegeri, pregătește cea mai amplă transformare a politicii de apărare a Japoniei din ultimele decenii, potrivit unei analize publicate de The Conversation, preluată de Digi24.
Partidul Liberal Democrat (PLD), aflat la guvernare, a obținut pentru prima dată de la înființarea sa în 1955 o majoritate de două treimi în camera inferioară a Parlamentului. Acest rezultat îi oferă lui Takaichi un mandat puternic pentru a avansa reforme sensibile, inclusiv creșterea cheltuielilor militare și o posibilă revizuire a constituției pacifiste care limitează rolul Forțelor de Autoapărare.
Takaichi s-a prezentat drept continuatoarea liniei promovate de fostul premier Shinzo Abe, care a introdus conceptul de „pacifism proactiv” și a permis Japoniei să participe la „autoapărare colectivă”, adică să sprijine un aliat atacat.
Noua agendă include:
Japonia a permis deja exportul de sisteme Patriot către SUA și participă la inițiative NATO de sprijin pentru Ucraina, deocamdată cu echipamente neletale.
Direcția este strâns legată de tensiunile cu Beijingul. La scurt timp după preluarea mandatului, Takaichi a afirmat că Japonia ar putea apăra Taiwanul în cazul unui atac chinez, provocând reacții dure din partea Chinei.
Guvernul japonez mizează pe percepția unei amenințări crescute din partea Chinei pentru a obține sprijin intern pentru reformele militare. Un sondaj recent arată că 69% dintre japonezi aprobă performanța cabinetului.
În paralel, Tokyo încearcă să gestioneze relația cu Washingtonul într-un context geopolitic schimbat. Takaichi urmează să meargă la Washington în martie, într-un moment în care administrația Trump își redefinește prioritățile strategice.
Japonia a promis investiții de 550 de miliarde de dolari în SUA, o mișcare menită să consolideze alianța bilaterală și să limiteze eventualele consecințe ale unei apropieri comerciale americano-chineze.
Dacă planurile vor fi implementate integral, Japonia ar putea deveni cel mai militarizat actor din Asia de Est după China, schimbând echilibrul de securitate regional. Revizuirea constituției ar marca o ruptură simbolică majoră față de ordinea postbelică.
Rămâne de văzut dacă majoritatea parlamentară îi va permite lui Takaichi să ducă până la capăt o agendă care ar putea remodela nu doar Japonia, ci și arhitectura de securitate a Indo-Pacificului.
Recomandate
China a ajuns la paritate militară cu SUA, iar asta mută presiunea pe capacitatea industrială și pe protecția bazelor , avertizează The War Zone , citând declarațiile lt. gen. Stephen Sklenka , generalul care coordonează zona de instalații și logistică în cadrul United States Marine Corps . Sklenka respinge ideea că Beijingul ar fi doar un „aproape egal” („near peer”) și susține că este un „egal” („peer”), pentru că „rivalizează cu noi în aproape fiecare măsură a influenței naționale”. Mesajul central: într-un conflict viitor, diferența nu va fi dată doar de platforme și tehnologii, ci de capacitatea de a proiecta și susține forțe – iar aici China ar avea avantaje structurale. De ce contează: industria și logistica devin factorul decisiv Generalul leagă direct riscul militar de baza economică și industrială a Chinei, pe care o descrie ca fiind pe „picior de război”. În evaluarea sa, în ultimii 10–15 ani, capacitatea de producție a Chinei a depășit-o pe cea a SUA, inclusiv pe segmente critice pentru un război de durată: nave, oțel, minerale, sateliți și muniții. Un exemplu invocat de Sklenka este construcția navală: capacitatea de șantier a Chinei ar fi „raportată” ca fiind de 230 de ori mai mare decât cea a Statelor Unite. El mai afirmă că Beijingul și-a „mai mult decât dublat” construcția de submarine cu propulsie nucleară și își extinde rapid arsenalul de rachete balistice și de croazieră, în timp ce stocul nuclear ar fi „cel mai rapid în creștere din lume”. Lecțiile din conflictul cu Iran: bazele nu mai sunt „sanctuare” Sklenka folosește drept referință operațiunile militare americane din cadrul „Epic Fury”, arătând că, deși SUA au putut introduce forțe într-un teatru de operații cu cer și mare în mare parte necontestate, Iranul a reușit totuși să provoace pierderi și să lovească bazele cu „sute” de drone și rachete balistice, afectând și aliați din regiune. El adaugă că impactul nu este doar militar, ci și economic, prin „închiderea în curs” a Strâmtorii Hormuz , un punct-cheie pentru transportul global de energie. În acest context, generalul avertizează că o confruntare cu China „ar fi mult mai rea”, inclusiv pentru că Beijingul are o putere economică net superioară și o traiectorie de modernizare militară mai accelerată. Următoarea lovitură ar putea fi non-cinetică: rețele, energie, dezinformare O parte importantă a avertismentului vizează vulnerabilitatea instalațiilor militare americane, inclusiv pe teritoriul SUA (CONUS). Sklenka susține că primele acțiuni într-un conflict major ar putea să nu fie lansate cu rachete sau bombardiere și nici să nu înceapă în Marea Chinei de Sud sau în Strâmtoarea Taiwan, ci prin: atacuri cibernetice asupra rețelelor electrice ale bazelor; campanii de dezinformare care vizează familiile militarilor; atacuri cu roiuri de drone lansate din proximitatea instalațiilor. În acest cadru, el cere tratarea bazelor ca „platforme de luptă”, cu accent pe soluții anti-dronă (contra UAS – sisteme împotriva aeronavelor fără pilot), energie rezilientă, infrastructură întărită și rețele „dure” (mai greu de perturbat). Ce urmează: investiții și implicarea industriei Sklenka spune explicit că este nevoie de „ajutorul industriei” pentru apărarea integrată a bazelor și sugerează o schimbare de doctrină: în unele cazuri, forțele americane nu vor lupta doar „din” baze, ci „pentru” baze. În logica sa, fără mobilizare și desfășurare funcționale – adică fără instalații capabile să reziste atacurilor și să mențină operațiunile – nici creșterea stocurilor de muniții, nici introducerea de noi sisteme de armament sau progresele în inteligență artificială nu ar conta decisiv. [...]
NATO riscă să transforme creșterea bugetelor de apărare într-un blocaj industrial , pentru că industria nu poate livra suficient de repede echipamentele comandate, iar lanțurile de aprovizionare rămân vulnerabile, potrivit Digi24 . Fostul șef militar al Alianței, amiralul Rob Bauer , spune că statele membre se lovesc de „rafturi goale” după trei decenii de subinvestiții. Bauer a declarat pentru The Times , după Forumul de Securitate de la Kiev de săptămâna trecută, că armatele se confruntă cu termene de livrare „inacceptabile”, de până la șapte ani, pentru tancuri, avioane de vânătoare și sisteme de apărare aeriană Patriot . Bani există, dar capacitatea de producție nu ține pasul În evaluarea fostului președinte al Comitetului Militar al NATO, presiunea politică din ultimii ani a accelerat alocările bugetare: el afirmă că Donald Trump a fost o „binecuvântare” pentru relansarea investițiilor, împingând statele să atingă ținta de 2% din PIB pentru apărare și să convină asupra unei creșteri la 3,5% până în 2035. Problema, spune Bauer, este că finanțarea suplimentară nu se traduce automat în livrări, deoarece producția nu poate fi extinsă rapid. „Capacitatea de producție în domeniul apărării reprezintă în prezent cea mai mare provocare în cadrul alianței. De fapt, avem banii, știm ce trebuie să cumpărăm, dar nu putem face achizițiile pentru că rafturile sunt goale. În Europa există în prezent peste 800 de miliarde de euro care așteaptă să fie cheltuiți”. Dependența de materii prime și riscul de șocuri în lanțurile de aprovizionare Bauer leagă blocajul industrial și de dependența de materii prime și componente din zone care pot deveni ostile. El afirmă că firmele din apărare nu și-au securizat lanțuri de aprovizionare „la scară largă” care să nu depindă de potențiali adversari. În acest context, el indică rolul Chinei pe piața metalelor rare: potrivit declarațiilor sale, China extrage cel puțin 60% din metalele pământurilor rare la nivel mondial și procesează peste 90% dintre acestea, resurse esențiale inclusiv pentru industria de apărare. Ca exemplu de pârghie economică, Bauer menționează blocarea exportului de magneți după tarifele impuse de Trump, cu efecte rapide în industrie. „Piața nu va rezolva”: apel la intervenția statului și prioritizare Pe fondul acestor constrângeri, Bauer susține că guvernele vor trebui să intervină pentru a redirecționa materiale și capacități dinspre producția civilă către cea militară, argumentând că mecanismele de piață nu sunt suficiente pentru a rezolva problema. „Sunt convins că avem nevoie de intervenția statului. Piața nu va rezolva această problemă”. El mai spune că reticența de a investi în industria de apărare, inclusiv din partea instituțiilor financiare europene, a contribuit la subdezvoltarea sectorului în ultimii 30 de ani, iar războiul din Ucraina a schimbat percepția, fiind tratat ca o investiție în securitatea europeană, nu ca „caritate”. Ce urmează: presiune pe achiziții, producție și resurse Mesajul central al lui Bauer este că reînarmarea nu mai este doar o chestiune de bugete, ci de capacitate industrială, acces la materii prime și decizii politice privind prioritizarea producției. În lipsa unor măsuri care să crească livrările și să reducă dependențele, creșterea cheltuielilor riscă să rămână blocată în comenzi care nu pot fi onorate în termene utile. [...]
Marea Britanie își consolidează postura navală în nordul Europei printr-o forță comună cu nouă state europene, gândită să funcționeze ca „un complement al NATO”, într-un context în care Londra indică Rusia drept principala amenințare de securitate și vorbește despre o „frontieră maritimă deschisă” în nord, potrivit Stirile Pro TV . Inițiativa este legată de Forța Expediționară Comună (JEF) , un format de cooperare militară care reunește 10 membri. Șeful Marinei Regale, generalul Sir Gwyn Jenkins, a spus că statele participante au semnat săptămâna trecută o declarație de intenție pentru crearea unei „forțe maritime multinaționale”, menită să crească nivelul de pregătire și capacitatea de reacție. Ce se schimbă operațional: o structură de pregătire și luptă „imediată” Noua forță ar urma să se antreneze și să se pregătească împreună, iar, „dacă este necesar”, să fie comandată de la cartierul general militar al Regatului Unit din Northwood (nord-vestul Londrei). Jenkins a descris conceptul ca fiind orientat către disponibilitate rapidă, cu „capacități reale” și „planuri de război reale”. În același timp, generalul a recunoscut implicit presiunea asupra resurselor Marinei Regale, menționând că, în debutul conflictului cu Iran, marina a avut dificultăți în a pune la dispoziție o navă de război. Fără SUA în structură, pe fondul tensiunilor legate de Ormuz Potrivit informațiilor prezentate, forța nu ar include Statele Unite. Contextul este o relație bilaterală tensionată pe tema strâmtorii Ormuz , în condițiile în care SUA ar fi cerut sprijin pentru a forța trecerea, iar Washingtonul ar fi criticat discuțiile britanice și franceze privind patrule defensive după încheierea războiului. Jenkins a afirmat că, deși criza din Orientul Mijlociu rămâne în prim-plan, „Rusia rămâne cea mai gravă amenințare la adresa securității noastre”. Cine sunt partenerii și ce justificare invocă Londra JEF include Țările de Jos, cele cinci state nordice și cele trei state baltice, iar Marea Britanie este cel mai mare membru militar al grupului. Canada ia în considerare aderarea, potrivit aceleiași surse. În planul justificării, Londra indică o intensificare a activităților rusești în proximitatea apelor britanice. La începutul lunii, Marea Britanie a anunțat că a urmărit submarine spion rusești care ar fi desfășurat ceea ce părea a fi supraveghere secretă a infrastructurii submarine din jurul țării. Jenkins a spus că „incursiunile rusești în apele noastre au crescut cu aproape o treime în ultimii doi ani”. Modernizare: drone maritime lângă navele de război Separat de noua forță, Jenkins a mai declarat că „navele de escortă fără echipaj” (drone maritime de mari dimensiuni) ar urma să navigheze alături de navele de război britanice în următorii doi ani, ca parte a unui efort de creștere a capacității militare la costuri mai mici decât în trecut. Un alt element menționat este aplicarea sancțiunilor: deși Marea Britanie a amenințat că va confisca petroliere din „flota fantomă” a Rusiei (care exportă petrol supus sancțiunilor), nu a făcut acest lucru, în timp ce alte țări europene ar fi reușit. [...]
Europa este împinsă să-și crească autonomia de apărare în NATO , pe fondul tensiunilor și incertitudinilor generate de revenirea administrației Trump, fără ca asta să însemne o ruptură de SUA, potrivit Agerpres . Javier Colomina , reprezentant special al NATO pentru vecinătatea sudică, a susținut la Forumul La Toja de la Lisabona ideea unei Alianțe „diferite”, cu „un pilon european mai puternic”, dar „întotdeauna în interiorul unei legături transatlantice”. Oficialul a descris perioada actuală drept una „complicată” pentru NATO, din mai multe motive, nu doar din cauza comportamentului președintelui american. De ce contează: presiune pentru o „singură voce” europeană, dar fără alternativă la NATO În evaluarea lui Colomina, Europa ar trebui să fie „capabilă să aibă o singură voce și o voce mai puternică”, în condițiile în care, în prezent, vocea europeană este „divizată”. Mesajul are o miză operațională și de politici publice: o coordonare mai strânsă între statele europene în interiorul NATO, nu construirea unei structuri paralele. Oficialul NATO a insistat că întărirea pilonului european nu trebuie tratată ca „o alternativă la ceea ce există acum”, ci ca o evoluție a Alianței în cadrul relației transatlantice. Argumentul bugetar: SUA rămân principalul contributor la investițiile de apărare Colomina a motivat necesitatea menținerii legăturii transatlantice și prin realitatea financiară: SUA „reprezintă în continuare mai mult de jumătate din bugetul de investiții în apărare al NATO ”, chiar dacă europenii și canadienii și-au majorat cheltuielile de înarmare. În acest context, întărirea componentei europene este prezentată ca o recalibrare internă a NATO, nu ca o schimbare de alianțe sau o decuplare de Washington. [...]
Germania pregătește un buget al apărării de 779 mld. euro (aprox. 3.973 mld. lei) în 2026–2030 , un salt care ar putea duce cheltuielile anuale spre aproape 190 mld. euro și ar repoziționa Berlinul ca principal pol de cerere pentru industria de apărare din Europa, potrivit Ziarul Financiar . Planul vine după relaxarea regulilor constituționale privind datoria publică, iar miza depășește strict dimensiunea militară: un program de această amploare poate redesena fluxurile de contracte, lanțurile de furnizori și prioritățile industriale în UE, într-un moment în care statele europene își cresc bugetele de apărare. Dimensiunea programului și ținta NATO Berlinul intenționează să aloce aproximativ 779 mld. euro pentru apărare în perioada 2026–2030, „mai mult decât dublu” față de cheltuielile din ultimii cinci ani, conform materialului citat. Până în 2030, Germania ar urma să depășească pragul de 3,5% din PIB stabilit de NATO pentru cheltuielile militare, cu cinci ani înainte de termenul-limită din 2035. Bugetul anual ar putea ajunge la aproape 190 mld. euro (aprox. 969 mld. lei). Cancelarul Friedrich Merz a justificat creșterea prin amenințările generate de Rusia, retragerea parțială a angajamentului american și războiul din Ucraina, promițând că Bundeswehr va redeveni „cea mai mare armată convențională din Europa”. Ce înseamnă pentru piața europeană a apărării: câștigători și riscuri Din perspectivă economică, programul este prezentat ca un reper pentru industria europeană de apărare, cu beneficii imediate pentru companiile consacrate. În material sunt menționate ca potențiali beneficiari pe termen scurt Rheinmetall, Hensoldt și KNDS. În același timp, analiza Kiel Institute citată indică o structură de cheltuieli orientată preponderent spre capabilități tradiționale: aproximativ 80% din bugetul planificat ar merge către capacități militare „tradiționale”; tehnologiile de nouă generație ar reprezenta doar 5% din investiții. Această alocare poate influența tipul de comenzi (platforme și echipamente clasice versus soluții emergente), cu efect direct asupra companiilor care concurează pentru contracte în următorii ani. Tensiuni cu Franța și competiție pe proiecte strategice Strategia Germaniei generează tensiuni între Berlin și Paris, pe fondul temerilor Franței că Germania va favoriza achiziții din SUA (în material sunt date ca exemple avioanele F-35 și sistemele Patriot) și va susține companii naționale, în detrimentul industriei europene. În acest context, programul franco-german pentru avionul de luptă de nouă generație FCAS este descris ca fiind în dificultate, pe fondul disputelor cu Dassault Aviation. Separat, Germania intenționează să investească aproximativ 35 mld. euro (aprox. 179 mld. lei) într-un sistem propriu de sateliți militari, intrând în competiție directă cu inițiative la nivelul Uniunii Europene. Sprijin public, dar cu limite politice Pe plan intern, opinia publică este împărțită: aproximativ 75% dintre germani susțin creșterea bugetului apărării, însă 61% se opun ideii ca Germania să își asume un rol militar dominant în Europa, potrivit articolului. Pentru companii și investitori, această nuanță contează: amploarea programului este mare, dar ritmul și direcția cheltuielilor pot rămâne sensibile la constrângeri politice și la modul în care Berlinul va împărți achizițiile între furnizori europeni, naționali și americani. [...]
Războiul din Iran a ajuns la 25 mld. dolari (aprox. 115 mld. lei) pentru Pentagon , primul „preț” oficial comunicat de administrație pentru campania militară americană, potrivit Politico . Suma a fost prezentată într-un moment în care Casa Albă discută un posibil pachet suplimentar de finanțare de până la 200 mld. dolari (aprox. 920 mld. lei), ceea ce mută rapid dezbaterea din zona strategică în cea bugetară. Cifra a fost avansată de Jules Hurst, comptroller interimar al Pentagonului (oficialul responsabil de buget), în timpul unei audieri în Comisia pentru Servicii Armate a Camerei Reprezentanților, la care au participat și secretarul Apărării Pete Hegseth și șeful Statului Major Interarme, gen. Dan Caine. Conflictul durează de două luni și, deși a existat recent un armistițiu, „nu are un final clar”, notează publicația. Hurst a spus că „aproximativ până în această zi” cheltuielile pentru „ Operation Epic Fury ” sunt de circa 25 mld. dolari, „în cea mai mare parte pentru muniții”, dar și pentru „operațiuni și mentenanță” (cheltuieli curente de funcționare) și înlocuirea echipamentelor. Politico precizează că suma este sub multe estimări externe, având în vedere ritmul operațiunilor aeriene și navale și costurile de refacere a stocurilor de apărare antiaeriană. Presiune pentru bani suplimentari și o cerere „în curând” Potrivit articolului, Hurst le-a spus participanților la un summit de apărare din martie, la Washington, că prima săptămână a războiului ar fi costat aproximativ 11 mld. dolari (aprox. 51 mld. lei). Între timp, oficiali ai administrației discută o cerere suplimentară de finanțare de până la 200 mld. dolari pentru conflict și reînnoirea stocurilor de armament, deși au subliniat public că nu au stabilit încă un nivel final. Pentagonul este așteptat să trimită „în curând” solicitarea de fonduri suplimentare, iar Hurst a spus că administrația o va face „odată ce avem o evaluare completă a costului conflictului”. Congresul cere detalii, iar disputa se mută pe rezultate Întrebarea privind costurile a venit de la democratul Adam Smith, membrul de rang al comisiei, care s-a declarat surprins de nivelul de specificitate și a cerut ca detaliile să fie transmise Congresului, după o perioadă lungă în care legislativul a solicitat un număr oficial. Audierea, programată inițial pe bugetul pe 2027, a virat rapid spre Iran și spre întrebarea dacă operațiunea a produs câștiguri strategice. Smith a susținut că programul nuclear al Iranului ar fi „exact” la nivelul de dinaintea războiului și că Teheranul își păstrează capacități precum programul de rachete balistice și posibilitatea de a bloca Strâmtoarea Hormuz . În replică, Hegseth a atacat criticile venite din partea democraților din Congres și „unor republicani”, potrivit Politico. [...]
