Știri
Știri din categoria Apărare
Ministerul Apărării mizează pe condiționarea achizițiilor de producție locală prin SAFE pentru a reporni capacități industriale „uitate” și a accelera retehnologizarea, potrivit news.ro. Ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, susține că industria românească de apărare „se poate redresa într-un timp relativ scurt”, dacă există o strategie națională susținută politic și management profesionist în companiile de stat.
Miruță a făcut declarațiile după o vizită în Turcia, la Turkish Aerospace Industries, o platformă industrială unde se produce tehnică aeronautică militară „sub coordonarea statului și în parteneriat cu sectorul privat”. Vizita a avut loc în marja summitului NATO de la Ankara.
Ministrul spune că măsura introdusă prin SAFE ar fi trebuit adoptată mai devreme și o descrie ca „condiționarea achizițiilor de realizarea producției în România”. În logica prezentată, această condiționare ar fi repus în mișcare fabrici lăsate în uitare și ar crea premisele pentru retehnologizare (modernizarea echipamentelor și a liniilor de producție).
În același mesaj, Miruță leagă posibilitatea redresării industriei de apărare de două condiții:
Miruță afirmă că România are deja „câteva proiecte comune” cu Turcia în industria de apărare și că această colaborare poate fi extinsă. El spune că a convenit cu Haluk Görgün, coordonatorul industriei de apărare din Turcia, organizarea în septembrie a unei întâlniri în România între companii și oficiali români și turci din domeniile militar și al industriei de apărare.
Potrivit ministrului, Turcia ar fi tratat dependența de importuri ca pe un „risc strategic” și ar fi investit consecvent în construirea unei industrii naționale de apărare, cu o strategie începută în 2004 și accelerată după 2016, care a făcut industria competitivă internațional.
Miruță mai afirmă că, „după 35 de ani”, s-au făcut „primii pași” și că miza este ca procesul să continue, susținând că România „are capacitatea de a produce din nou”.
Recomandate
Transformarea NATO spre un model în care europenii preiau apărarea convențională a continentului riscă să împingă România și Polonia într-o zonă de costuri și decizii strategice mai greu de controlat, pe fondul incertitudinii privind angajamentul SUA și al presiunii de a crește rapid cheltuielile militare, potrivit unei analize publicate de HotNews . Miza imediată este summitul NATO din 7-8 iulie, la Ankara , unde secretarul general Mark Rutte cere trecerea „de la promisiuni la fapte” după angajamentul de 5% din PIB pentru apărare asumat anul trecut la Haga. Analiza descrie această reconfigurare drept „ NATO 3.0 ”, un concept atribuit Pentagonului: europenii ar urma să conducă apărarea convențională, în timp ce SUA ar păstra, „deocamdată”, umbrela nucleară. „NATO 3.0”: mai mulți bani europeni, mai mult risc pentru flancul estic Pentru statele de pe flancul estic, NATO nu este o relație „negociabilă”, ci garanția de ultimă instanță împotriva Rusiei, iar orice semnal de diminuare a rolului american amplifică anxietatea strategică la București și Varșovia, susține autorul. În acest context, sunt puse în discuție două planuri cu impact direct asupra bugetelor și achizițiilor militare: creșterea cheltuielilor (în logica țintei de 5% din PIB) și accelerarea producției/industriei de apărare în Europa. Trei viziuni despre „europenizarea” NATO și ce înseamnă pentru România Textul identifică trei direcții care s-ar fi cristalizat în Europa după revenirea lui Donald Trump la putere, în ianuarie 2025: Consolidare : preferată de statele din Formatul București 9, urmărește menținerea SUA cât mai „ancorate” în regiune, inclusiv prin interoperabilitate și achiziții de echipamente americane, găzduire de trupe și evitarea unor inițiative care ar putea „decupla” Europa de umbrela nucleară americană. În această logică, duplicarea structurilor de comandă NATO în UE este văzută ca riscantă, nu doar costisitoare. Complementaritate : asociată cu Berlinul, Comisia Europeană și zona „pragmatică” de la Bruxelles, propune construirea unui „pilon european” în interiorul alianței, astfel încât UE să poată acționa mai autonom în vecinătatea apropiată, fără a rupe dependența de SUA ca asigurator de ultimă instanță. Sunt menționate inițiative precum Fondul European de Apărare (EDF) , PESCO și programul SAFE, ca instrumente pentru reducerea fragmentării industriei europene de apărare. Substituție : viziunea care, potrivit analizei, provoacă „cea mai mare anxietate” la București și Varșovia. Câștigă teren la Paris și pleacă de la ideea că era atlantică s-a încheiat, iar Europa trebuie să se pregătească să înlocuiască SUA inclusiv prin capabilități suverane de comandă și control, informații satelitare și o descurajare nucleară „europenizată” sub comandă franceză. Pariul francez: umbrela nucleară și problema încrederii Elementul central al „pariului francez” este oferta președintelui Emmanuel Macron de a deschide un dialog despre rolul descurajării nucleare franceze în securitatea europeană, descrisă drept una dintre cele mai semnificative evoluții strategice din ultimele decenii. Din perspectiva est-europeană, analiza indică două limite majore: Încrederea : trecerea de la umbrela nucleară americană la una franceză ar cere un „salt de încredere” pe care Europa de Est nu este pregătită să îl facă, având în vedere istoricul diferit al angajamentului SUA față de securitatea europeană. Calendarul și costurile : construirea capabilităților necesare unei substituții reale ar dura „două decenii” și ar costa „trilioane de euro”, ceea ce nu răspunde nevoilor urgente de securitate ale flancului estic, potrivit autorului (textul furnizat este trunchiat după acest punct). În esență, discuția despre „NATO 3.0” mută presiunea de pe promisiuni politice pe implementare: bani, producție militară și arhitectură de comandă. Pentru România, riscul este să intre într-o tranziție în care costurile cresc rapid, iar garanțiile rămân, cel puțin pe termen scurt, mai greu de cuantificat. [...]
România și Ucraina pregătesc un protocol de alertare și prevenție pentru drone scăpate de sub control , după incidentul din Portul Constanța, potrivit HotNews . Miza este una operațională: reducerea riscului ca drone maritime sau aeriene implicate în război să ajungă în apele teritoriale românești și să producă pagube sau blocaje în infrastructură critică. Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu , a spus la TVR Info că discuțiile vizează evitarea unor situații precum explozia unei drone în Portul Constanța. Ea a precizat că dialogul a fost început de Ministerul Apărării, încă din momentul în care a fost sesizată prezența dronei în port, iar în zilele următoare s-a lucrat la măsuri care „să scadă riscurile pe cât posibil”. Ce ar urma să includă protocolul Din declarațiile Oanei Țoiu, elementele discutate cu partea ucraineană includ: un mecanism de alertare reciprocă privind riscurile posibile, în special atunci când Ucraina identifică faptul că a pierdut legătura sau controlul asupra unor drone; programarea autodetonării (opțiunea de explozie pre-programată) astfel încât aceasta să nu se producă în apele teritoriale românești , dacă există risc de securitate; schimb de informații „la timp” și mecanisme comune pentru prevenirea incidentelor de acest tip, plus „pașii următori” pentru implementare. Contextul: incidentul din Portul Constanța Discuțiile au fost accelerate după explozia unei drone maritime în Portul Constanța , eveniment relatat anterior de HotNews în materialul despre incidentul din port . În acest moment, din informațiile prezentate, protocolul este în faza de discuție, iar detalii precum calendarul, forma juridică și modul concret de aplicare nu sunt precizate. [...]
Un plan de reducere masivă a trupelor SUA din Europa a fost oprit în ultimul moment , după intervenția Casei Albe, iar măsura ar fi vizat inclusiv România, potrivit Adevărul . Informația, relatată inițial de Wall Street Journal , indică tensiuni interne la Washington și un risc de instabilitate operațională pentru flancul estic al NATO, într-un moment în care Alianța discută atât nivelul forțelor americane, cât și bugetele de apărare ale statelor membre. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, ar fi intenționat să anunțe la Bruxelles, luna trecută, „tăieri masive” ale efectivelor americane dislocate în Europa, potrivit The Wall Street Journal . Conform sursei, reducerile ar fi depășit ca amploare atât anularea trimiterii unei brigăzi blindate în Polonia, cât și retragerea anterioară a brigăzii de infanterie din România . Casa Albă a blocat planul, dar reevaluarea rămâne pe masă Planul ar fi fost blocat după ce a ajuns la Marco Rubio, consilier pe securitate națională al lui Donald Trump, și la alți oficiali-cheie de la Casa Albă. În locul anunțului privind tăieri, Hegseth s-a limitat la a comunica lansarea unei „reevaluări” a prezenței militare americane în Europa, proces care ar putea dura până la jumătate de an. Casa Albă a refuzat să comenteze subiectul și a redirecționat întrebările către Pentagon. Purtătorul de cuvânt al Departamentului Apărării, Sean Parnell, a declarat: „Secretarul Hegseth s-a asigurat doar că mesajul său respectă linia și agenda președintelui, fără a-i îngrădi acestuia opțiunile strategice.” Efecte în NATO: presiune pe aliați și fricțiuni diplomatice Nivelul trupelor americane din Europa și bugetele de apărare ale aliaților sunt prezentate drept teme centrale pentru discuțiile de săptămâna viitoare, când Trump urmează să se întâlnească cu liderii NATO la Ankara, în Turcia. În același timp, în interiorul Alianței există temeri că tensiunile cu Trump vor domina agenda, iar pe fondul acestor neînțelegeri aliații „ar urma” să anuleze summitul NATO din 2027, programat inițial în Albania, potrivit materialului citat. Trump a reacționat într-o postare pe rețelele sociale, susținând că SUA suportă disproporționat costurile apărării colective: „Statele Unite cheltuiesc de departe cei mai mulți bani din NATO ca să îi protejeze pe ceilalți, fără să aleagă cu niciun beneficiu din treaba asta”. Contextul strategic: pivot spre Pacific și incertitudine pentru flancul estic Potrivit articolului, strategia de apărare a Pentagonului indică o schimbare de direcție: Washingtonul ar urmări să își reducă prezența militară din Europa pentru a-și concentra resursele în Pacificul de Vest și în Emisfera Vestică, în ideea ca statele europene să își asume „direct și integral” apărarea convențională a continentului. Materialul notează și primele „fracturi diplomatice” generate de decizii recente: anularea rotației unei brigăzi blindate în Polonia a atras critici în Congresul SUA și a nemulțumit Varșovia, inclusiv pentru că oficialii polonezi ar fi aflat din presă. Decizia l-ar fi surprins și pe Trump, care l-a sunat pe șeful Pentagonului pentru explicații. Ulterior, Trump a promis trimiterea a 5.000 de soldați în Polonia, însă, potrivit oficialilor americani citați, până în prezent nu a fost dislocată nicio trupă suplimentară. [...]
Ucraina își extinde apărarea la Marea Neagră prin camuflaj și drone autonome , după ce o filmare din Odesa a scos la iveală, pentru prima dată, configurația lansatoarelor antinavă Harpoon și apariția unui lansator NSM, iar președintele Volodimir Zelenski a anunțat un plan de „scut maritim” bazat pe drone, potrivit Adevărul . Vizita de lucru a lui Zelenski în regiunea Odesa a inclus o ședință de coordonare cu Comandamentul Marinei Ucrainene pe tema amenințărilor cu rachete și drone, securității la Marea Neagră și atacurilor ucrainene la mare distanță. Dincolo de agenda oficială, imaginile difuzate au oferit indicii despre logistica defensivă păstrată clasificată de la începutul invaziei ruse. Lansatoare ascunse în containere comerciale și un NSM cu origine neclară Sistemul american antinavă Harpoon este în dotarea Marinei Ucrainene din 2022 și ar fi fost folosit pentru neutralizarea mai multor nave rusești, însă configurația lansatoarelor nu fusese prezentată public până acum. Experții militari de la Defense Express, citați de publicație, spun că rachetele Harpoon sunt operate de pe platforme integrate în containere maritime comerciale, cu câte patru tuburi de lansare, o soluție de camuflaj care permite transportul și utilizarea fără a atrage atenția. În același material video apare și un lansator pentru NSM (Naval Strike Missile), rachetă antinavă de producție norvegiană, dezvoltată de Kongsberg și Raytheon. Deși transferul către Ucraina a fost vehiculat anterior în presă, livrarea nu a fost confirmată oficial de aliații occidentali, iar schema de camuflaj și vopseaua de pe lansatorul prezentat la Odesa nu ar corespunde unei țări donatoare documentate, ceea ce lasă neclară originea echipamentului. Publicația plasează aceste elemente într-o evoluție mai largă a capabilităților antinavă ale Ucrainei: aprilie 2022: scufundarea crucișătorului rusesc „Moskva” cu rachete ucrainene Neptun; mai 2022: SUA și aliații încep evaluarea transferurilor de sisteme Harpoon și NSM; aprilie 2026: Marina Ucraineană confirmă debutul în luptă al rachetelor suedeze RBS 15. „Scut maritim” cu drone interceptoare lansate de pe platforme mobile Zelenski a spus, în fața absolvenților și cadeților Institutului Forțelor Navale din Odesa, că războiul de uzură a mutat accentul de la navele mari către tehnologii autonome. Potrivit lui, Ucraina are capacitatea operațională de a lansa între 100 și 200 de drone maritime de suprafață într-o singură misiune. Obiectivul strategic anunțat este crearea unei linii de apărare aeriană deasupra mării, pentru protejarea portului Odesa de atacuri rusești cu rachete și drone kamikaze Shahed. Planul ar presupune lansarea de drone interceptoare direct de pe platforme maritime mobile, o manevră pe care liderul ucrainean o descrie ca fiind dificilă tehnic, dar necesară. Extinderea componentei submarine: „Sea Trident”, vehicul autonom cu rază lungă Noua strategie este completată de tehnologii submarine. La expoziția internațională de apărare Eurosatory de la Paris, compania ucraineană Global Mark a prezentat vehiculul submarin autonom „Sea Trident”, conceput pentru misiuni de lungă durată în ape puternic contestate, cu semnătură radar și vizuală minimă. Datele tehnice prezentate pentru „Sea Trident” includ: lungime: 10 metri; capacitate de încărcare: până la 1.000 de kilograme; autonomie maximă: 3.218 kilometri; viteză maximă: 10 noduri (aprox. 18,5 km/h); adâncime maximă: până la 60 de metri. Potrivit constructorului, submersibilul folosește navigație adaptivă și control autonom, pentru a reduce intervenția umană, și poate fi utilizat în misiuni de atac, logistică, transport de încărcătură sau neutralizarea vehiculelor submarine inamice. [...]
Lipsa interceptoarelor Patriot lasă Kievul expus rachetelor balistice , iar episodul pune presiune directă pe capacitatea NATO și a industriei de apărare de a susține un consum ridicat de muniție avansată, potrivit TWZ . În noaptea atacului, Ucraina nu a reușit să doboare niciuna dintre rachetele balistice Iskander și nici rachetele hipersonice Zircon lansate de Rusia, iar loviturile au vizat în principal Kievul. Președintele Volodîmîr Zelenski și oficiali ai forțelor aeriene au pus situația pe seama unui deficit major de interceptoare Patriot. Autoritățile ucrainene au raportat cel puțin 20 de morți și numeroși răniți. Atacul a venit cu o zi înaintea summitului NATO , unde Zelenski este așteptat să ceară aliaților mai multe muniții antirachetă. În paralel, Ucraina încearcă să-și dezvolte propria capacitate de producție de interceptoare, pentru a reduce dependența de donații. Efect operațional imediat: „sisteme sunt, dar nu există muniție” Forțele Aeriene ucrainene au transmis că toate cele 23 de rachete Iskander și cele șase Zircon lansate peste noapte au trecut de apărare. Purtătorul de cuvânt al Forțelor Aeriene, Iurii Ihnat, a rezumat problema astfel: pentru a doborî rachete balistice „ai nevoie de ceva cu care să le dobori”, adăugând că există suficiente sisteme Patriot, dar este necesară o aprovizionare constantă cu rachete interceptoare. În același timp, apărarea antiaeriană a avut rezultate semnificativ mai bune împotriva altor tipuri de ținte: Ucraina a anunțat că a doborât 326 din 351 de drone, 31 din 33 de rachete de croazieră Kh-101 și toate cele șase rachete Kalibr din atacul respectiv. Presiune pe stocuri și producție: deficitul Patriot este „global” Ihnat a recunoscut că deficitul de interceptoare Patriot nu este doar o problemă a Ucrainei, ci una globală. TWZ notează că cererea a crescut puternic pe fondul consumului SUA în conflicte recente din Orientul Mijlociu, al utilizării susținute în Ucraina și al angajamentelor față de aproape 20 de alte state. Publicația citează o analiză legată de stocurile americane de armament avansat, care indică o producție curentă a interceptoarelor PAC-3 MSE de aproximativ 650 pe an, cu jumătate din livrări către SUA și restul către aliați și parteneri. În ianuarie, Lockheed ar fi semnat un contract cu Pentagonul pentru creșterea producției anuale la 2.000. Secretarul general al NATO, Mark Rutte , a declarat la Ankara că SUA livrează activ interceptoare Patriot către Ucraina pentru a-și îndeplini angajamentele, dar a subliniat că există o limită a cantității de interceptoare aflate pe teritoriul NATO. Costuri și finanțare: 200 milioane dolari pentru muniție, dar livrările rămân problema Zelenski a susținut că unele angajamente de livrare nu sunt respectate, inclusiv cazuri în care Ucraina ar fi transferat deja fonduri pentru muniții (menționând NASAMS și altele). El a indicat explicit Norvegia, afirmând că exista un acord pentru plata a 200 de rachete, dar că nu ar fi sosit niciuna. Pe partea de sprijin european, ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a anunțat că Germania va aloca 200 milioane dolari (aprox. 920 milioane lei) pentru achiziția de muniții de apărare aeriană în cadrul mecanismului PURL și că va participa la inițiativa JUMPSTART, axată pe procurarea de interceptoare pentru Patriot. TWZ notează că o donație de 200 milioane dolari ar cumpăra aproximativ 40–50 de interceptoare Patriot PAC-3 MSE. Publicația mai arată că prețul și timpii de livrare determină armata SUA să preseze industria să dezvolte un nou interceptor Patriot cu un cost țintă de circa 1 milion de dolari (aprox. 4,6 milioane lei) pe unitate. Ce urmează: cerere mai mare la NATO și accelerarea alternativelor Pe termen scurt, miza este dacă summitul NATO va produce decizii care să crească fluxul de muniție antirachetă către Ucraina, într-un context în care stocurile sunt limitate și cererea este în creștere. Pe termen mediu, TWZ indică faptul că Ucraina încearcă să dezvolte o alternativă internă, inclusiv prin proiecte ale companiei ucrainene Fire Point pentru un interceptor propriu, însă integrarea completă într-o rețea funcțională de apărare antirachetă rămâne o etapă critică și, din informațiile disponibile, încă nefinalizată. [...]
Summitul NATO de la Ankara mută presiunea de pe „cât cheltuim” pe „ce livrăm”, iar credibilitatea Alianței depinde de capacitatea Europei de a transforma rapid bugete mai mari în putere militară , într-un context în care administrația Trump cere rezultate și sugerează un rol american mai redus în securitatea continentului, potrivit Digi24 . Reuniunea, care începe marți în Turcia, vine după angajamentul luat anul trecut la Haga ca aliații să aloce 5% din PIB pentru apărare până în 2035 (3,5% pentru nevoi esențiale de apărare și 1,5% pentru nevoi mai largi de securitate). Miza din acest an este însă implementarea: achiziții, capacitate industrială, sprijin pentru Ucraina și arhitectura politică a ceea ce administrația Trump numește „NATO 3.0”, conform analizei citate de Digi24 din CNBC. De la angajamente la execuție: blocajele care pot întârzia reînarmarea Un punct central este dacă „avântul” bugetar european se va vedea efectiv în producție și livrări de armament, nu doar în linii bugetare mai mari. Ulrike Franke (Consiliul European pentru Relații Externe) avertizează că există bani, dar problema este capacitatea de a-i cheltui eficient și de a produce. În text sunt enumerate limitări structurale ale industriei europene de apărare: fragmentarea producției și a programelor naționale; lanțuri de aprovizionare constrânse; birocrație; deficit de forță de muncă; subinvestiții acumulate în timp. Achizițiile comune ar putea reduce costurile și crește interoperabilitatea (capacitatea armatelor de a opera împreună), dar guvernele rămân motivate să păstreze contracte, locuri de muncă și venituri fiscale în interiorul granițelor, ceea ce încetinește cooperarea, arată analiza. „Transferul sarcinilor” și riscul lipsei unui plan B fără SUA O altă întrebare majoră este dacă NATO poate menține angajamentul SUA în timp ce Europa preia mai multe responsabilități. Max Bergmann (CSIS) notează că Alianța a fost construită timp de 77 de ani în jurul puterii americane, iar o reducere a implicării Washingtonului – chiar fără retragere completă – ar forța Europa să-și reorganizeze apărarea fără SUA în rol central. În același timp, analiza indică faptul că s-a discutat puțin despre un „plan B” dacă Statele Unite nu mai vor să rămână profund implicate. Pentru europeni, o problemă practică este lipsa de claritate privind eventuale retrageri de forțe, resurse sau capabilități și nevoia unui calendar, dificil de obținut într-un climat politic descris ca imprevizibil. Ucraina: de la beneficiar de ajutor la sursă de inovație militară Ucraina este așteptată să fie un subiect central la Ankara, cu accent pe sprijinul militar pe termen lung, industria de apărare a Kievului și lecțiile operaționale după mai bine de patru ani de război pe scară largă. Analiza menționează intensificarea atacurilor ucrainene cu drone și rachete cu rază lungă pe teritoriul Rusiei, vizând infrastructură energetică, militară și logistică , ca semn al dezvoltării unor capabilități proprii. Franke susține că NATO ar trebui să privească Ucraina și ca furnizor de inovație, în special în domeniul dronelor, al combaterii dronelor și al utilizării datelor de pe câmpul de luptă. Turcia, gazdă și beneficiar potențial al noilor bugete europene Găzduirea summitului adaugă o dimensiune politică și economică: Turcia ar urmări să-și promoveze propriile priorități de securitate și industria de apărare, inclusiv accesul la achizițiile generate de creșterea cheltuielilor militare europene. Bergmann sugerează că Ankara se teme să nu fie exclusă pe măsură ce UE direcționează o parte din cheltuieli către producători europeni, în condițiile în care Turcia este în NATO, dar nu și în UE. În ansamblu, summitul este descris ca un test de credibilitate: dacă Europa nu poate converti rapid banii în capabilități, iar NATO nu poate gestiona tranziția către o implicare americană mai redusă fără fracturi politice, presiunea asupra arhitecturii de securitate europene va crește. [...]
