Știri
Știri din categoria Apărare

Turcia își extinde ambițiile de descurajare strategică după ce a prezentat racheta balistică cu rază lungă Yıldırımhan, un sistem despre care autoritățile de la Ankara susțin că poate transporta un focos de 3 tone pe o distanță de până la 6.000 km, potrivit Libertatea.
Racheta a fost dezvăluită la SAHA Expo 2026, organizată săptămâna aceasta, iar informațiile sunt atribuite de publicație unei relatări Defense News. Ministerul Apărării Naționale (MND) din Turcia o descrie drept o „premieră tehnologică” pentru țară: primul sistem cu combustibil lichid capabil să atingă viteze hipersonice și să ducă o încărcătură de 3.000 kg pe distanțe intercontinentale.
Ministrul turc al apărării, Yașar Güler, a legat programul de investițiile începute în urmă cu aproape zece ani în propulsie cu combustibil lichid și tehnologii hipersonice, pe fondul obiectivului de a dezvolta capabilități autohtone. În același context, el a indicat că baza tehnologică a fost consolidată în ultimii doi ani în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare al ministerului.
„Racheta noastră cu rază lungă de acțiune Yıldırımhan reprezintă o piatră de hotar tehnologică semnificativă”.
Potrivit datelor prezentate, Yıldırımhan folosește dimetilhidrazină asimetrică drept combustibil și tetroxid de dinazot ca oxidant. Nilüfer Kuzulu, director general al Centrului de Cercetare și Dezvoltare al MND, a declarat pentru postul NTV Türkiye că dezvoltarea combustibilului a fost dificilă și că Turcia nu îl fabrica anterior, iar ceea ce a început ca activitate de laborator a ajuns la „producție de serie”.
În privința maturității programului, oficialii MND susțin că racheta a trecut testele de laborator și urmează să fie evaluată în teste pe teren, aflate „conform programului planificat”. Publicația nu oferă un calendar sau o dată pentru aceste teste.
Ankara plasează această realizare în „Inițiativa Tehnologică Națională”, prin care urmărește să dezvolte sisteme de apărare autohtone și să își consolideze capacitatea de descurajare strategică. Mesajul public al ministerului este că sprijinul pentru industria de apărare va continua, însă articolul nu include detalii despre costuri, ritm de producție sau o eventuală intrare în dotare.
Recomandate

Întâlnirea prințului moștenitor saudit cu șeful US CENTCOM indică o intensificare a coordonării militare SUA–Arabia Saudită pe fondul reluării confruntărilor cu rebelii houthi și al riscurilor crescute pentru infrastructura energetică și rutele maritime, potrivit The Jerusalem Post . Prințul moștenitor Mohammed bin Salman s-a întâlnit la Riad cu amiralul Brad Cooper, comandantul Comandamentului Central al SUA (US CENTCOM), într-o vizită care este a treia raportată public a lui Cooper în Arabia Saudită de la reaprinderea ostilităților dintre regat și houthi, în iulie. Cei doi au discutat relațiile bilaterale, în special pe componenta militară, precum și evoluțiile regionale, conform agenției de presă de stat SPA, citată de Reuters. Cooper a avut și o întrevedere separată cu ministrul saudit al apărării, prințul Khalid bin Salman . Discuțiile au vizat cooperarea în domeniul apărării și „modalități de a obține securitate, stabilitate și pace în regiune”, potrivit SPA. De ce contează: presiune pe exporturile de petrol și pe o rută maritimă-cheie Arabia Saudită, partener de securitate de lungă durată al SUA, se confruntă cu tensiuni în creștere cu houthi din iulie, când conflictul mai larg din Orientul Mijlociu s-a extins în Yemen, determinând Riadul să caute sprijin defensiv și ofensiv de la aliați. În acest context, houthi și-au intensificat atacurile asupra orașelor saudite și asupra infrastructurii energetice și au avansat de-a lungul coastei yemenite la Marea Roșie către strâmtoarea Bab el-Mandeb , ceea ce, potrivit sursei, amenință: o rută maritimă importantă pentru transportul global; exporturile de petrol ale Arabiei Saudite. Ce sprijin a cerut Riadul și ce a acceptat Washingtonul În septembrie, trei surse familiarizate cu subiectul au declarat pentru Reuters că prințul moștenitor a cerut asistență militară de la președintele SUA, Donald Trump, pentru a ajuta la combaterea houthi. Trump nu a fost de acord cu lovituri americane împotriva grupării, însă Washingtonul ar fi transmis că va oferi sprijin prin schimb de informații și asistență pentru stabilirea țintelor, potrivit acelorași surse. În lipsa unor detalii suplimentare despre decizii concrete rezultate din întâlnirile de la Riad, rămâne de urmărit dacă dialogul se va traduce într-o extindere a cooperării operaționale SUA–Arabia Saudită, în special pe protecția infrastructurii energetice și pe securizarea zonei Bab el-Mandeb. [...]

Retragerea portavionului USS George Washington din Orientul Mijlociu reduce concentrarea rară de putere navală americană din regiune , după o desfășurare de trei luni, potrivit The Jerusalem Post , care citează US Naval Institute News (USNI). Portavionul, cu baza în Japonia, operează acum în aria de responsabilitate a Flotei a 7-a a SUA și va desfășura „operațiuni de rutină”, a declarat comandorul Katie Koenig, purtător de cuvânt al Flotei Pacificului, declarație preluată de ABC News. USNI notează că nu este clar dacă nava se întoarce direct în portul de bază din Japonia sau va face o escală pe traseu, în timp ce se deplasează spre est. Ce se schimbă în dispozitivul naval al SUA din regiune Plecarea USS George Washington vine la câteva zile după ce USS Theodore Roosevelt a intrat în aria de responsabilitate a Comandamentului Central al SUA (CENTCOM) , alăturându-se portavioanelor USS George Washington și USS George H.W. Bush, care operau deja în zonă. Prezența simultană a trei portavioane americane în Orientul Mijlociu a fost descrisă ca o concentrare rară de forță, întâlnită anterior în aprilie și, înainte de asta, în timpul celui de-al Doilea Război din Golf, în 2003. Contextul misiunii USS George Washington USS George Washington a ajuns în Orientul Mijlociu în august, în aceeași săptămână în care USS Abraham Lincoln a început revenirea către SUA după o misiune de luptă de 10 luni, pentru a intra într-o perioadă de mentenanță planificată, potrivit Marinei SUA. Separat, USS George H.W. Bush a fost desfășurat în Orientul Mijlociu în aprilie, după plecarea din baza Naval Station Norfolk, Virginia. În lipsa unor detalii oficiale despre următoarea escală sau destinația imediată, rămâne de urmărit dacă repoziționarea USS George Washington va fi compensată prin menținerea altor capabilități navale în zona CENTCOM sau dacă prezența portavioanelor va reveni la un nivel mai apropiat de normalul operațional. [...]

Marea Britanie își extinde sprijinul militar pentru Ucraina cu peste 1.000 de rachete de apărare aeriană, livrări așteptate din mijlocul lui decembrie , într-un pachet care include și lansatoare și care va fi produs în Regatul Unit, potrivit Kyiv Post . Miza imediată este acoperirea deficitului de interceptoare înainte de iarnă, pe fondul intensificării atacurilor rusești cu drone și rachete asupra infrastructurii critice. Decizia a fost anunțată de secretarul britanic al apărării, Wes Streeting, în marja celei de-a 37-a reuniuni a Ukraine Defense Contact Group (UDCG) , găzduită la sediul NATO și co-prezidată împreună cu ministrul german al apărării, Boris Pistorius. La reuniune erau așteptate circa 50 de țări să își asume noi angajamente de sprijin militar pentru Kiev. „În Ucraina, președintele [rus Vladimir] Putin folosește iarna ca armă”, a declarat Streeting, potrivit Ministerului britanic al Apărării. Ce include pachetul și când ar urma să ajungă Conform Ministerului britanic al Apărării, primele livrări către Forțele Armate ale Ucrainei sunt așteptate să înceapă la mijlocul lunii decembrie. Noul lot se adaugă celor 400 de rachete sol-aer pe care Regatul Unit le-a trimis deja Ucrainei. Pachetul include: peste 1.000 de rachete de apărare aeriană cu rază scurtă și lansatoarele aferente; „peste o duzină” de radare de apărare aeriană, provenite de la furnizori britanici și alți furnizori europeni, pentru detectarea mai timpurie a atacurilor. Producție în Belfast și rolul industriei de apărare Intercepatoarele vor fi fabricate de Thales la uzina sa din Belfast, Irlanda de Nord, potrivit aceleiași surse. Ministerul britanic al Apărării susține că sistemele au avut rezultate bune împotriva dronelor Shahed, proiectate în Iran, folosite de Rusia pentru lovirea orașelor și a infrastructurii, inclusiv a rețelelor de energie, încălzire și apă. În context, materialul notează că Rusia și-a crescut în ultimele luni dependența de drone cu propulsie cu reacție, mai greu de interceptat din cauza vitezei, indicată la 400–600 km/h. Context financiar: angajamente mai largi și fondul de iarnă Pachetul este prezentat ca răspuns la solicitări directe ale conducerii Ucrainei și se înscrie în angajamentul mai amplu al Regatului Unit, de 10 miliarde lire sterline (aprox. 58 miliarde lei). Separat, Reuters (citat de Kyiv Post) relatează că un pachet britanic de 240 milioane lire sterline (aprox. 1,4 miliarde lei) reprezintă doar o parte dintr-un fond de iarnă de 500 milioane lire sterline (aprox. 2,9 miliarde lei), restul sprijinului urmând să fie anunțat la o reuniune a „Coalition of the Willing” programată pentru joi, 19 noiembrie. Sursa primară pentru detaliile pachetului este comunicatul UK Ministry of Defence . [...]

Patrula record de 217 zile a submarinului britanic HMS „Vengeance ” scoate în evidență presiunea operațională asupra flotei nucleare a Regatului Unit , într-un moment în care Londra se bazează pe doar patru submarine din clasa Vanguard pentru a menține permanent unul la mare. Imaginile publicate de TWZ arată nava acoperită de depuneri marine, cu urme de coroziune și plăci anecoice lipsă, după o misiune de descurajare nucleară prelungită. HMS „Vengeance”, un submarin nuclear purtător de rachete balistice (SSBN), de 15.000 de tone, a revenit la HM Naval Base Clyde (Faslane) , în Scoția, după o misiune descrisă ca fiind parte din „Operation Relentless” – operațiunea prin care Marea Britanie menține „cel puțin un submarin nuclear, înarmat, în mare în orice moment”, potrivit unui comunicat al guvernului britanic. În practică, asta înseamnă rotații strânse și perioade lungi de imersiune pentru platforme vechi. Ce arată imaginile: uzură vizibilă după luni sub apă Fotografiile transmise publicației de fotograful naval Michael Deveney indică o degradare externă severă, asociată unei perioade îndelungate în mediul marin: depuneri masive de alge și alte organisme („biofouling”, depuneri biologice); rugină vizibilă și urme de coroziune; plăci anecoice lipsă (panouri menite să absoarbă undele sonar și să reducă detectabilitatea); semne de uzură pe catarge, după expunere prelungită la apă sărată. TWZ notează că, pentru un submarin conceput să rămână ascuns luni la rând, nu există soluții „din mers” pentru a curăța coca sau a opri acumulările. Sunt menționate vopsele anti-depuneri ca direcție explorată de Royal Navy și Ministerul Apărării din Regatul Unit, dar orice navă scufundată atât de mult timp va acumula depuneri. Recordul de 217 zile și întrebarea-cheie: cât poate duce sistemul Potrivit articolului, HMS „Vengeance” a început patrula la 12 aprilie și a petrecut 217 zile în imersiune, depășind precedentul record de 205 zile stabilit de HMS „Vanguard”. The Guardian a relatat că durata neobișnuită a misiunii a alimentat întrebări privind presiunea asupra echipajelor și fiabilitatea submarinelor îmbătrânite trimise în misiuni extinse. O altă piesă de context vine de la Navy Lookout , care susține că patrula a fost prelungită cu cel puțin o săptămână față de plan, deoarece submarinul care urma să preia misiunea ar fi avut o problemă și a fost nevoit să revină la Faslane pentru asistență. De ce contează: patru submarine vechi țin singure descurajarea nucleară Cele patru submarine din clasa Vanguard reprezintă întregul pilon de descurajare nucleară al Regatului Unit. TWZ amintește că cel mai vechi a fost introdus în serviciu acum 33 de ani, iar cel mai „tânăr” acum 27 de ani – o vechime care, combinată cu cerința de prezență continuă la mare, crește riscul de „întindere” a resurselor. Din punct de vedere al încărcăturii, fiecare navă are 16 tuburi pentru rachete balistice UGM-133 Trident II, însă, „în practică”, doar opt ar fi încărcate. În patrulele Operation Relentless, submarinele Vanguard pot transporta maximum 40 de focoase, iar fiecare rachetă Trident poate avea mai multe focoase cu ținte independente (MIRV). Înlocuirea întârzie, iar costurile sunt mari Înlocuitorul – clasa Dreadnought – nu este programat să intre în serviciu decât la începutul anilor 2030, iar costul total estimat al programului este de circa 43 miliarde de dolari (aprox. 198 miliarde lei), potrivit articolului. TWZ precizează că această sumă nu include costul înlocuirii focoaselor pentru rachetele Trident. Analistul William Alberque (Pacific Forum) este citat susținând că Marea Britanie ar avea nevoie de mai multe submarine, „cel puțin unul”, argumentând că presiunea asupra sistemului este prea mare și că economiile pe termen scurt ale unei flote mai mici se pot transforma în costuri mai mari pe termen lung, atât pentru forță, cât și pentru platforme. În paralel, TWZ plasează cazul într-un context mai larg: misiunile mai lungi tind să împingă navele spre perioade mai mari în port pentru mentenanță, cu efecte în cascadă asupra ciclurilor de reparații și asupra gestionării personalului. [...]

Forțele Aeriene ale SUA își verifică la limită F-15E după mentenanța majoră , într-o configurație „dezbrăcată” care maximizează performanța și reduce riscul de a trimite înapoi în unități avioane cu probleme ascunse, potrivit The War Zone . Testele au loc la Robins Air Force Base (Georgia) , imediat după ieșirea din programul de mentenanță în depozit (PDM), un ciclu de revizie profundă care, în mod tipic, se repetă la circa șapte ani. La Robins, Warner Robins Air Logistics Complex face PDM pentru F-15 încă din 1975, iar baza asigură mentenanță „de adâncime” și pentru alte flote, precum C-5M Galaxy, C-17 Globemaster și C-130 Hercules. În prezent, accentul a trecut aproape integral pe F-15E Strike Eagle, în condițiile în care mai există doar două escadrile de F-15C/D, iar aceste aparate sunt gestionate astfel încât să rămână în serviciu fără a mai intra în PDM. De ce contează: control operațional înainte de revenirea în linia întâi După revizia în depozit, avioanele sunt predate unei echipe de testare în zbor pentru o serie riguroasă de verificări, inclusiv testare aeriană realizată cu 339th Flight Test Squadron (Air Force Reserve Command), unitate dislocată la Robins. Scopul este validarea lucrărilor și a modernizărilor înainte ca aeronava să fie vopsită și trimisă înapoi la escadrila operațională. În această etapă, F-15E sunt adesea în configurație „bare metal” (fără vopsea) și fără o parte din echipamentele externe, ceea ce le schimbă semnificativ comportamentul la zbor și le împinge performanța la maximum în raport cu un avion complet echipat. Ce sunt „Silver Eagles” și de ce sunt atât de rapide Publicația descrie aceste aparate drept „Silver Eagles” și arată că, în timpul testelor, ele sunt „dezbrăcate” de elemente care, în mod normal, adaugă greutate și rezistență aerodinamică: fără puncte de acroșaj externe și fără rezervoare; în unele cazuri, chiar și fără tun. În această configurație, avioanele devin, „prin definiție”, cele mai performante F-15 din lume, tocmai pentru că sunt mai ușoare și mai „curate” aerodinamic. Unul dintre piloții implicați, maiorul „Rifle” Wicks, descrie aparatul astfel: „Este o rachetă, în lipsa unui cuvânt mai bun.” Ce urmează: intrarea F-15EX în ciclul de mentenanță Pe măsură ce flota evoluează, Robins ar urma să înceapă să primească și F-15EX pentru astfel de cicluri în următorii ani, pe lângă F-15E. În logica operațională prezentată, testarea în zbor imediat după PDM rămâne o verigă critică: confirmă că aeronava iese din mentenanța majoră în parametri și poate reveni în unități fără a transfera probleme tehnice în exploatarea de zi cu zi. [...]

Portavionul nuclear USS John F. Kennedy , evaluat la 13,2 miliarde de dolari, intră pe linie dreaptă spre livrare în 2027 , după ani de întârzieri care au împins în sus costurile și au prelungit calendarul de dotare al Marinei SUA, potrivit Digi24 . Nava, de 337 de metri și cu un deplasament de aproximativ 100.000 de tone, este prezentată ca fiind, alături de USS Gerald R. Ford, cel mai mare portavion din lume. Miza operațională este accelerarea intrării în serviciu a unei platforme proiectate din construcție pentru operarea avioanelor F-35C (varianta pentru portavioane a aeronavei de generația a cincea), însă predarea către marină nu echivalează cu obținerea capacității operaționale complete, care presupune teste și pregătiri suplimentare. Teste-cheie deja bifate, dar nava nu e încă „gata de luptă” Publicația germană Focus, citată de Digi24, notează că unul dintre cele mai importante teste a avut loc în octombrie, când un avion de luptă F-35C a aterizat pentru prima dată pe puntea portavionului. Operațiunea s-a desfășurat pe 13 octombrie în vestul Oceanului Atlantic, iar a doua zi a avut loc și prima decolare a aceluiași tip de avion, folosind sistemul de catapultare al navei. Aceste repere confirmă progresul programului, dar testele pentru sistemele de lansare și recuperare a aeronavelor continuă, iar portavionul nu este considerat încă apt pentru misiuni de luptă. Calendarul de livrare și etapele recente din șantier USS John F. Kennedy este a doua navă din clasa Gerald R. Ford, noua generație de portavioane nucleare ale Statelor Unite. Conform articolului, portavionul a încheiat în august 2026 o serie de teste maritime în Oceanul Atlantic: a plecat din șantierul Newport News Shipbuilding (Virginia) pe 12 august și s-a întors după patru zile, după verificarea unor sisteme esențiale. În testele din august au fost evaluate, între altele: capacitatea de manevră la viteze ridicate; precizia ancorării; operațiuni cu ambarcațiuni mai mici. La 29 septembrie, nava a trecut de etapa recepției preliminare, ceea ce confirmă îndeplinirea condițiilor tehnice pentru continuarea verificărilor și pregătirea echipajului. Predarea către Marina SUA este programată pentru primăvara anului 2027. De ce s-a întârziat: certificări și lifturi pentru muniție Construcția a fost marcată de amânări repetate. Nava a fost lansată la apă pe 29 octombrie 2019, iar ceremonia de botez a avut loc la 7 decembrie 2019. Inițial, livrarea era programată pentru iulie 2025, dar termenul a fost împins de mai multe ori. Potrivit documentelor bugetare ale US Navy citate în material, principalele probleme au vizat: certificarea sistemului care frânează avioanele la aterizarea pe punte; finalizarea lifturilor speciale pentru transportul armamentului (ascensoare care mută bombe, rachete și alte muniții din interior către puntea de zbor). Context strategic: competiția navală cu China Finalizarea portavionului american are loc pe fondul dezvoltării accelerate a flotei militare chineze. Focus, citată de Digi24, menționează că imagini din satelit de la începutul lui septembrie 2026 indică progrese la un portavion chinez de mari dimensiuni, despre care există informații că ar urma să folosească propulsie nucleară. Pe termen scurt, intrarea USS John F. Kennedy în serviciu ar urma să consolideze capacitatea Marinei SUA de a desfășura operațiuni aeriene la mare distanță, însă ritmul efectiv depinde de finalizarea testelor și de etapele de pregătire ulterioare predării navei. [...]