Știri
Știri din categoria Apărare
Turcia își extinde ambițiile de descurajare militară prin prezentarea rachetei balistice intercontinentale Yıldırımhan, cu o rază declarată de 6.000 km, însă programul este încă în fază de testare și fără producție la scară largă, potrivit Mediafax.
Racheta a fost prezentată săptămâna aceasta la o expoziție de apărare din Istanbul. Conform informațiilor transmise, Yıldırımhan ar putea transporta o încărcătură explozivă de 3.000 kg și ar atinge o viteză de până la 25 de ori mai mare decât cea a sunetului.
Potrivit Financial Times, un videoclip generat cu ajutorul inteligenței artificiale a inclus secvențe cu racheta lovind instalații nucleare și alte ținte care păreau să se afle în SUA. Publicația notează însă că SUA ar fi „cu mult” dincolo de raza oficială de acțiune, iar oficiali turci au recunoscut ulterior că nu fusese construit un prototip funcțional care să fie testat pe deplin.
Ministrul turc al apărării, Yaşar Güler, a declarat la evenimentul de lansare, potrivit FT:
„Intenționăm să o folosim exclusiv în scopuri de descurajare. Cu toate acestea, dacă va fi nevoie, nimeni să nu se îndoiască că o vom folosi fără ezitare și în cel mai eficient mod posibil.”
Ministerul turc al Apărării a precizat că sistemul se află încă în faza de testare, ceea ce înseamnă că producția la scară largă nu a început.
Prezentarea rachetei vine pe fondul intenției Turciei de a-și etala capabilitățile militare înaintea summitului NATO programat la Ankara în luna iulie.
Ca reper, cea mai mare rază de acțiune a unei rachete turcești menționate în material este Tayfun, care a atins 600 km în lansările de test, adică 10% din raza declarată pentru Yıldırımhan.
În același timp, Turcia este descrisă ca al 11-lea cel mai mare exportator de arme din lume și un partener important în contextul reînarmării Europei.
Recomandate
Turcia își extinde ambițiile de descurajare strategică după ce a prezentat racheta balistică cu rază lungă Yıldırımhan, un sistem despre care autoritățile de la Ankara susțin că poate transporta un focos de 3 tone pe o distanță de până la 6.000 km, potrivit Libertatea . Racheta a fost dezvăluită la SAHA Expo 2026 , organizată săptămâna aceasta, iar informațiile sunt atribuite de publicație unei relatări Defense News . Ministerul Apărării Naționale (MND) din Turcia o descrie drept o „premieră tehnologică” pentru țară: primul sistem cu combustibil lichid capabil să atingă viteze hipersonice și să ducă o încărcătură de 3.000 kg pe distanțe intercontinentale. Ministrul turc al apărării, Yașar Güler, a legat programul de investițiile începute în urmă cu aproape zece ani în propulsie cu combustibil lichid și tehnologii hipersonice, pe fondul obiectivului de a dezvolta capabilități autohtone. În același context, el a indicat că baza tehnologică a fost consolidată în ultimii doi ani în cadrul Centrului de Cercetare și Dezvoltare al ministerului. „Racheta noastră cu rază lungă de acțiune Yıldırımhan reprezintă o piatră de hotar tehnologică semnificativă”. Ce știm despre tehnologie și stadiul testelor Potrivit datelor prezentate, Yıldırımhan folosește dimetilhidrazină asimetrică drept combustibil și tetroxid de dinazot ca oxidant. Nilüfer Kuzulu, director general al Centrului de Cercetare și Dezvoltare al MND, a declarat pentru postul NTV Türkiye că dezvoltarea combustibilului a fost dificilă și că Turcia nu îl fabrica anterior, iar ceea ce a început ca activitate de laborator a ajuns la „producție de serie”. În privința maturității programului, oficialii MND susțin că racheta a trecut testele de laborator și urmează să fie evaluată în teste pe teren, aflate „conform programului planificat”. Publicația nu oferă un calendar sau o dată pentru aceste teste. De ce contează: implicații pentru postura de descurajare Ankara plasează această realizare în „Inițiativa Tehnologică Națională”, prin care urmărește să dezvolte sisteme de apărare autohtone și să își consolideze capacitatea de descurajare strategică. Mesajul public al ministerului este că sprijinul pentru industria de apărare va continua, însă articolul nu include detalii despre costuri, ritm de producție sau o eventuală intrare în dotare. [...]
Turcia a prezentat prototipul primei sale rachete balistice intercontinentale , un proiect care, dacă va intra în producție, ar ridica miza pentru industria de apărare de la Ankara și pentru postura sa în NATO, printr-o capacitate declarată de lovire la distanțe de 6.000 km. Potrivit Antena 3 , racheta se numește „Yildirimhan” („Fulgerul”) și a fost prezentată public la Istanbul. Raza de acțiune anunțată – 6.000 de kilometri – plasează „Fulgerul” în categoria rachetelor intercontinentale, conform standardelor Federației Oamenilor de Știință din SUA , care clasifică drept intercontinentale rachetele cu rază de peste 5.500 km. Lansată de pe teritoriul Turciei, racheta ar putea lovi ținte din Europa, Africa sau Asia. Ce știm despre „Fulgerul”: parametri tehnici și stadiul proiectului Conform informațiilor citate, racheta ar avea următoarele caracteristici: rază de acțiune: 6.000 km; viteză maximă: Mach 25 (de 25 de ori viteza sunetului); încărcătură: până la 3.000 kg (3 tone); propulsie: patru motoare; combustibil: tetraoxid de azot lichid. Prototipul a fost prezentat la o expoziție dedicată sistemelor de armament aerospațiale, organizată la Istanbul. Racheta este produsă de centrul de cercetare și dezvoltare al Ministerului turc al Apărării, iar Turcia „încă nu a început producția în masă”, potrivit materialului. De ce contează: implicații pentru industria de apărare și poziționarea în NATO Prin dezvoltarea unei rachete intercontinentale, Turcia își propune să devină „un jucător-cheie în Orientul Mijlociu și în cadrul NATO”, notează articolul. Mesajul politic este dublat de o componentă economică, prin accentul pus pe tehnologie și pe efectele costurilor în conflictele moderne. Ministrul turc al Apărării, Yasar Guler , a declarat: „Într-o lume în care costurile economice au devenit o armă a războiului asimetric, Turcia oferă aliaților săi nu doar sisteme de armament, ci și tehnologie și o securitate economică sustenabilă”. În lipsa unor detalii despre calendar, buget sau contracte, rămâne de urmărit dacă proiectul va trece de faza de prototip și când ar putea începe producția în masă, aspect pe care sursa precizează că nu a fost demarat până acum. [...]
Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen cere o „coaliție de voință” europeană cu criterii stricte, inclusiv pragul de 5% din PIB pentru apărare , pe fondul îndoielilor legate de garanțiile de securitate ale SUA și al riscului de „dezintegrare” a alianței, potrivit Digi24 , care citează un interviu acordat publicației POLITICO. Rasmussen susține că semnalele venite dinspre președintele american Donald Trump au alimentat incertitudinea privind angajamentul față de Articolul 5 (clauza de apărare colectivă), iar concluzia pentru europeni ar fi nevoia de a-și construi capacitatea de apărare „pe propriile forțe”. În acest context, el propune formalizarea unei alianțe europene capabile să organizeze apărarea continentului independent. Un nou „club” de apărare, cu reguli de acces și excludere Fostul șef al NATO propune o structură separată, descrisă ca o „coaliție de voință” oficializată, argumentând că nici Uniunea Europeană, nici NATO „nu sunt în prezent potrivite” pentru consolidarea unui pilon european în interiorul alianței. În viziunea sa, Europa ar avea nevoie de planuri noi, capacități militare noi și de accelerarea producției de arme și muniție. Condițiile de participare ar urma să fie restrictive, inclusiv: eligibilitate pentru statele NATO care ating obiectivul de 5% din PIB pentru cheltuieli de apărare; angajament la o garanție de securitate „similară Articolului 5”; reguli care să împiedice blocarea operațiunilor militare de către state individuale; un mecanism de excludere pentru membrii care nu respectă condițiile. NATO rămâne „piatra de temelie”, dar europenii ar trebui să acopere apărarea convențională Deși avertizează asupra „dezintegrării” NATO, Rasmussen afirmă că alianța ar continua să joace un rol central, iar „garanția supremă” ar rămâne umbrela nucleară americană. În schimb, apărarea convențională ar trebui, în opinia sa, să fie asigurată de europeni. În același timp, el cere integrarea Ucrainei în viitorul cadru european de securitate, ca membru cu drepturi depline al noii alianțe propuse, invocând ritmul rapid în care Ucraina dezvoltă arme și muniție și rolul ei de „bastion” împotriva Rusiei. Sprijin politic: discuții în curs, fără angajamente ferme Rasmussen spune că a discutat ideea la Berlin cu lideri politici, dar că nu a obținut încă un sprijin ferm. El ar saluta ca inițiativa să fie preluată de cancelarul german Friedrich Merz, împreună cu președintele francez Emmanuel Macron, premierul britanic Keir Starmer și premierul italian Giorgia Meloni. În interviul citat, Rasmussen descrie schimbarea de poziție drept „foarte dureroasă”, având în vedere istoricul său pro-transatlantic, și afirmă că Europa trebuie să-și reducă dependența de „oamenii puternici” ai lumii, menționându-i pe Trump, Vladimir Putin și Xi Jinping. Totodată, el spune că modelul în care europenii s-au bazat pe energie ieftină din Rusia, bunuri ieftine din China și „securitate ieftină” din SUA „nu mai funcționează”. [...]
Donald Trump a deschis ușa unei repoziționări a trupelor SUA din Germania spre Polonia , o mișcare care ar schimba echilibrul operațional al prezenței americane în Europa și ar întări flancul estic al NATO , potrivit G4Media . Președintele SUA a spus, într-un schimb de replici cu reporterii, că mutarea unor trupe retrase din Germania în Polonia „este posibilă” și că „ar putea să o facă”, invocând inclusiv relația sa bună cu președintele polonez Karol Nawrocki, pe care afirmă că l-a susținut la alegerile de anul trecut. Trump a adăugat că Varșoviei „i-ar plăcea” o astfel de decizie. Ce declanșează discuția: retragerea anunțată din Germania Contextul imediat este decizia Pentagonului, anunțată săptămâna trecută, de a retrage 5.000 de soldați din Germania. Trump a afirmat ulterior că reducerea va fi „mult mai mare”, fără să ofere în materialul citat un nou ordin de mărime. Retragerea este programată să aibă loc anul viitor și, potrivit informațiilor preluate de G4Media , a surprins Berlinul, aliații NATO și Kievul, în condițiile în care Ucraina se apără de invazia Rusiei începută în 2022, cu sprijin european și al Alianței. De ce contează: întărirea flancului estic și presiune pe arhitectura de securitate O eventuală repoziționare din Germania în Polonia ar consolida o țară aflată la granița cu Ucraina și Belarus și în vecinătatea enclavei ruse Kaliningrad, notează agenția spaniolă de presă EFE, citată în material. În acest stadiu, informația rămâne la nivel de posibilitate exprimată de președintele SUA, fără un calendar sau detalii despre amploarea și structura forțelor care ar putea fi mutate. [...]
Războiul SUA–Iran consumă resurse și atenție, iar Beijingul vede o fereastră de oportunitate în Indo-Pacific , pe fondul dificultăților Washingtonului de a gestiona simultan un conflict prelungit în Orientul Mijlociu și descurajarea Chinei, potrivit unei analize din Politico . Miza imediată este una de capacitate operațională și credibilitate strategică: oficiali americani actuali și foști din domeniul apărării avertizează că blocajele din conflictul cu Teheranul — de la eforturile de a redeschide Strâmtoarea Hormuz până la consumul de muniții de înaltă tehnologie — îi oferă Chinei argumente și informații utile înaintea unei întâlniri Trump–Xi programate pentru săptămâna viitoare. SUA se află, între timp, într-un armistițiu incert, cu aliați frustrați și cu presiune politică internă asupra președintelui Donald Trump, notează publicația. Ce „învață” China din operațiunile americane Un oficial din domeniul apărării, citat sub protecția anonimatului din motive de informații sensibile, spune că armata chineză studiază îndeaproape modul în care SUA își planifică și execută operațiunile, inclusiv ritmul loviturilor cu rachete și felul în care este colectată informația. În același timp, Beijingul ar fi observat dificultățile Washingtonului de a contracara atacurile iraniene asupra navelor americane și a aliaților din regiune, precum și problemele legate de reluarea traficului prin strâmtoare. Analiza indică și un semnal cu greutate pentru Beijing: redistribuirea de nave, sisteme de apărare antiaeriană și trupe dinspre Pacific către Orientul Mijlociu sugerează că arsenalul american nu este „nelimitat”. Presiune pe stocuri și pe priorități În plan strategic, conflictul ar fi început să împingă în plan secund obiectivul de „descurajare a Beijingului”, potrivit articolului, inclusiv prin semnale din documentele strategice ale Pentagonului. În plan strict militar, China ar urmări cât de repede „arde” SUA muniții scumpe și rare, de la rachete Tomahawk la interceptori pentru sistemele Patriot. Un fost oficial american rezumă implicația pentru Indo-Pacific: fiecare rachetă folosită în Iran este o rachetă care nu mai poate fi folosită pentru descurajare în Asia. Dispută în interiorul Pentagonului: costuri reale sau experiență utilă? Oficiali americani au susținut public că mutarea unor capabilități — inclusiv un grup de lovire cu portavion și mai multe nave care transportă 2.500 de pușcași marini — nu a redus nivelul de pregătire în Pacific. Amiralul Samuel Paparo, comandantul responsabil de zona Pacificului, le-a spus luna trecută parlamentarilor că nu vede „costuri reale” pentru capacitatea de descurajare a Chinei și că experiența operațională acumulată de echipaje ar putea conta, mai ales în comparație cu forțele chineze, considerate mai puțin testate în luptă. Pe de altă parte, un oficial din apărare citat de Politico spune că, deși Pentagonul arată „performanță tactică” solidă, fără o politică și o strategie clare apar probleme la nivel operațional — iar întrebarea este dacă acestea țin de actuala administrație sau sunt o vulnerabilitate mai largă a modului american de a purta războiul. Context: Hormuz, drone ieftine și lecții pentru un conflict mai mare Conflictul, inițial orientat spre distrugerea programelor nucleare iraniene, ar fi alunecat într-o confruntare mai lungă și mai complicată, centrată pe controlul Strâmtorii Hormuz, pe unde trece aproximativ 20% din oferta mondială de petrol, potrivit articolului. Politico notează și un element tactic relevant pentru China: Iranul a folosit eficient drone ieftine, de unică folosință, pentru atacuri la scară mare și pentru a suprasolicita unele apărări antiaeriene. Becca Wasser, expert în strategie de apărare și fost membru al Comisiei pentru Strategia Națională de Apărare numită de Congres, spune că stocul de rachete al Chinei este probabil mult mai mare decât cel al Iranului, ceea ce i-ar permite să folosească o parte din rachete în mod „consumabil”, similar cu felul în care Teheranul a folosit dronele. Ce limite are Beijingul, dincolo de oportunitate Analiza punctează că și China are vulnerabilități: nu a mai purtat un război din 1979 (invazia Vietnamului) și se află în plină epurare militară. În această săptămână, doi foști miniștri ai apărării, Li Shangfu și Wei Fenghe, au fost condamnați la moarte, iar peste 100 de ofițeri superiori ar fi fost demiși din 2022, potrivit unui bilanț al think tank-ului Center for Strategic and International Studies, citat de Politico. Chiar și așa, concluzia centrală a oficialilor intervievați este că războiul cu Iranul oferă Beijingului o „lecție” în timp real despre dependențele și limitele proiecției de forță americane — de la baze și avioane cisternă până la război electronic și cibernetic — într-un moment în care Washingtonul încearcă să-și păstreze credibilitatea de descurajare în Indo-Pacific. [...]
Loviturile de precizie ale unui F/A-18 american au „scos din joc” două petroliere sub pavilion iranian , într-o escaladare operațională a blocadei impuse de SUA asupra porturilor iraniene, potrivit CNN . Armata americană spune că navele vizate încălcau blocada și încercau să ajungă într-un port iranian din Golful Oman . Comandamentul Central al SUA (CENTCOM), responsabil de operațiunile militare americane în Orientul Mijlociu, a publicat imagini despre care afirmă că arată cum un avion de vânătoare al Marinei SUA, un F/A-18, lovește cu muniții de precizie coșurile (smokestack/funnel) a două petroliere: Sea Star III și Sevda. Înregistrările arată pufuri de fum și apoi fum mai dens după impact, fără să fie vizibile avarii în afara zonei coșului. CENTCOM nu a menționat victime. Ce arată atacul: „dezactivare”, nu scufundare Experți militari citați de CNN spun că precizia loviturilor indică, cel mai probabil, utilizarea unor bombe ghidate cu laser de 500 de livre (aprox. 227 kg). Peter Layton, fost ofițer al Forțelor Aeriene Regale Australiene, a explicat că avionul ar fi putut folosi un sistem de țintire cu imagistică în infraroșu și un fascicul laser fixat pe coșul navei, astfel încât bomba să „vadă” punctul de țintire în ultimele secunde înainte de impact. Un alt scenariu discutat de analiști este folosirea unor muniții inerte (fără încărcătură explozivă) sau cu randament redus, suficiente pentru a „dezactiva” nava, dar nu pentru a o scufunda. Această ipoteză ar explica lipsa unor explozii mari sau a unor detonări secundare în imaginile publicate. Context operațional: a doua și a treia navă lovită în trei zile CENTCOM afirmă că cele două petroliere erau fără încărcătură și se îndreptau spre un port iranian din Golful Oman, încercând să evite blocada americană. Loviturile de vineri sunt, potrivit armatei SUA, a doua și a treia acțiune de acest tip în ultimele trei zile. Pe 6 mai, un avion al Marinei SUA ar fi tras mai multe rafale cu tunul de 20 mm pentru a dezactiva cârma unui petrolier. CENTCOM susține că „toate cele trei nave nu mai tranzitează către Iran”. În plus, comandamentul american spune că: mai multe nave au fost „dezactivate” în timp ce încercau să evite blocada; „peste 50” au fost redirecționate de forțele CENTCOM „pentru a asigura conformarea”. Avionul F/A-18 implicat operează de pe portavioane, iar în acest caz ar fi decolat de pe USS George H. W. Bush , conform CENTCOM. [...]
