Știri
Știri din categoria Apărare
SUA va disloca în România un detașament cu tancuri Abrams, în cadrul prezenței rotaționale pe flancul estic al NATO, potrivit HotNews.ro, care citează declarațiile șefului Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, făcute pentru TVR. Mesajul central al anunțului este legat de angajamentul aliat pentru apărarea României: Washingtonul ar urma să păstreze nivelul contribuției cu forțe și să crească „calitatea și letalitatea” forțelor dislocate, adică puterea de luptă efectivă a unităților prezente.
„Statele Unite a convenit să își mențină același nivel de contribuție cu forțe, ba mai mult să îmbunătățim calitatea si letalitatea forțelor dislocate în Romania și cel mai bun exemplu este și cel pe care l-a dat și SACEUR în vizita din România: în perioada următoare urmează să fie dislocat în România un detașament de soldați americani dotați cu tancurile Abrahms”, a adăugat generalul Gheorghiță Vlad.
Generalul a legat această evoluție de discuțiile cu comandantul suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR), în timpul vizitei acestuia în România, și de faptul că NATO își menține angajamentul de a contribui cu forțe la apărarea țării „în conformitate cu planurile regionale”. În termeni practici, mesajul este că postura de descurajare și apărare a Alianței rămâne activă pe teritoriul României, iar accentul se mută pe capabilități mai robuste, nu neapărat pe creșteri de efective.
HotNews.ro notează că detașamentul american cu tancuri Abrams este prezentat ca parte a prezenței „normale” a SUA în România, în regim rotațional, și nu ca o majorare a numărului de militari. Contextul este important: în octombrie, SUA au anunțat reducerea prezenței de trupe în România prin retragerea unui batalion din brigada rotațională alocată flancului sud-estic al NATO, menținând în continuare circa 1.000 de militari în țară, potrivit aceleiași surse.
Dislocarea de tancuri Abrams are și o dimensiune de interoperabilitate și semnal strategic în cadrul NATO, în condițiile în care România se află, la rândul ei, în proces de achiziționare a 54 de tancuri Abrams. În paralel, România continuă să găzduiască și forțe europene, iar totalul militarilor americani și europeni rămași staționați după decizia Washingtonului este de aproape 3.500, conform surselor citate de HotNews.ro.
Recomandate
Guvernul susține că achizițiile din SAFE urmează planuri aprobate în CSAT, iar cel puțin 50% din producție ar trebui localizată în România , potrivit News . Mesajul premierului Ilie Bolojan vine pe fondul unei dispute publice privind direcționarea unor sume către furnizori externi și are miză directă pentru industria de apărare locală: cât din banii programului se întorc efectiv în capacități de producție din țară. Cine gestionează programul SAFE și când s-a decis Întrebat la Suceava cine a decis ca „cinci miliarde de euro” din proiectele SAFE să meargă către o firmă din Germania și „doar 800 de milioane” către o firmă din România, Bolojan a respins premisa întrebării, pe care a numit-o „tendențioasă și eronată”. Premierul a afirmat că, în mandatul fostului prim-ministru Marcel Ciolacu, „s-a stabilit și s-a votat schema de gestionare a programului SAFE”, iar Cancelaria prim-ministrului a fost desemnată „integrator” al gestionării programului. „În mandatul premierului Marcel Ciolacu s-a stabilit şi s-a votat schema de gestionare a programului SAFE.” Cum sunt stabilite achizițiile: planuri multianuale ale Armatei, validate în CSAT Bolojan a susținut că achizițiile finanțate prin SAFE nu sunt decise de „o persoană sau alta”, ci derivă din planuri de înzestrare ale Armatei Române aprobate în urmă cu mai mulți ani și trecute prin CSAT (Consiliul Suprem de Apărare a Țării). Potrivit declarațiilor sale, Ministerul Apărării și Ministerul de Interne au formulat propunerile de achiziții, care au fost apoi depuse la Comisia Europeană, iar propunerile și sumele aferente au fost acceptate. Condiția de localizare: „cel puțin 50%” produs în România până în 2030 Premierul a mai spus că una dintre bazele negocierii a fost ca „cel puțin jumătate” din ceea ce va achiziționa România să fie produs în România, în perioada următoare, „până în 2030”. În această logică, companiile internaționale ar urma să localizeze producție în România prin compania de stat (acolo unde există capacitate) și prin companii private. Bolojan a indicat ca obiective transferul de tehnologie, atragerea unor linii de producție către zona de apărare și „ridicarea” companiei de stat Romarm acolo unde există capacități și spații de producție. „Cel puţin 50% din ceea ce va achiziţiona România în următorii ani, până în 2030, vor fi bunuri produse în România.” De ce contează În termeni economici și industriali, declarațiile premierului mută discuția de la „cine a decis” către două puncte cu impact direct: guvernanța programului (cine coordonează și pe ce mandat) și condiționarea localizării producției (câtă valoare adăugată rămâne în România, prin transfer de tehnologie și utilizarea capacităților existente, inclusiv la Romarm). În acest stadiu, din informațiile din sursă nu rezultă detalii despre contracte concrete sau despre companiile vizate, ci doar cadrul de decizie invocat de Guvern. [...]
Forțele Aeriene ale SUA reiau programul E-7A „Wedgetail” cu încă cinci aparate, într-o mișcare cu impact direct asupra planificării operaționale și a industriei de apărare , potrivit HotNews . Achiziția ar duce totalul la șapte aeronave (cinci noi, plus două prototipuri deja contractate), după ce anul trecut viitorul programului devenise incert. Informația a fost prezentată de Troy Meink , secretarul Forțelor Aeriene, în timpul unei audieri în fața unei subcomisii a Camerei Reprezentanților, conform Reuters (link în sursă). Ce se schimbă: de la „îngheț” la o achiziție pentru dezvoltare și producție Forțele Aeriene americane intenționează să cumpere cinci aeronave E-7A destinate fazei de „dezvoltare inginerească și producție”, pe lângă cele două prototipuri deja contractate. Mișcarea vine după ce Pentagonul renunțase anul trecut la planurile de a achiziționa 26 de aparate E-7A, care ar fi urmat să înlocuiască flota de AWACS din perioada Războiului Rece. Decizia de atunci a avut efecte în lanț: NATO a abandonat, la rândul său, planurile de a cumpăra șase aeronave E-7A, potrivit informațiilor din articol. De ce contează operațional: capabilități de avertizare timpurie și control aerian E-7 „Wedgetail” (comercializat și ca Boeing 737 AEW&C) este o aeronavă de avertizare timpurie și control aerian (AWACS), cu două motoare, bazată pe avionul de linie Boeing 737. Modelul a fost conceput inițial pentru Forțele Aeriene Regale Australiene. Diferența tehnică evidențiată în material este radarul: aeronava folosește o antenă fixă cu rețea activă scanată electronic (AESA), în locul uneia rotative, ca la Boeing E-3 „Sentry” (bazat pe Boeing 707). Potrivit site-ului Forțelor Aeriene (link în sursă), antena are o rază de 850 km la altitudinea de 9.000 m, iar într-o misiune standard poate acoperi o suprafață de peste 4 milioane km². Cine mai operează E-7A În prezent, țările care au în dotare astfel de aeronave sunt: Australia Turcia Coreea de Sud Marea Britanie Statele Unite ale Americii [...]
Războiul din Orientul Mijlociu a expus vulnerabilități care pot împinge NATO spre costuri mai mari și achiziții accelerate de armament , în condițiile în care stocurile de muniție, apărarea aeriană și disponibilitatea forțelor navale sunt descrise ca insuficiente pentru un conflict de durată cu Rusia, potrivit unei analize Digi24 , care citează experți intervievați de Politico . Oficiali militari europeni avertizează că Moscova ar putea fi în măsură să atace un stat membru al Alianței până în 2029, ceea ce ridică presiunea pentru pregătire de luptă și coeziune politică. În acest context, Politico a discutat cu diplomați, oficiali actuali și foști ai NATO și experți în apărare, care indică cinci „lacune” scoase în evidență de războiul din Orientul Mijlociu. Muniția și apărarea aeriană: risc de epuizare rapidă Prima problemă indicată este epuizarea muniției. În războiul cu Iranul, SUA ar fi consumat aproximativ jumătate din stocul total de rachete critice de apărare aeriană Patriot, iar oficiali francezi au avertizat că stocurile de rachete Aster și Mica se epuizau încă din primele două săptămâni de conflict. În paralel, companii din industria de apărare precum Rheinmetall și MBDA au semnalat creșterea cererii și riscul unei penurii. Un diplomat NATO avertizează că, dacă SUA își mută atenția spre Indo-Pacific, „vor fi retrase resurse substanțiale” din Europa, iar un alt semnal de alarmă este legat de ritmul producției rusești de drone: Justin Bronk (Royal United Services Institute) spune că Moscova produce „6.000 până la 7.000” de drone de atac cu sens unic pe lună, ceea ce ar putea lăsa aliații fără rachete de apărare aeriană de mare valoare în „câteva săptămâni”. În consecință, apare o presiune pentru soluții mai ieftine și mai scalabile: Bronk invocă „nevoia urgentă de interceptori aer-aer mai accesibili”, alternative la Patriot (exemplu: racheta ghidată cu laser AGR-20) și măsuri de apărare pasivă, precum adăposturi fortificate din beton pentru avioane. Potrivit unei persoane familiarizate cu subiectul, deficitul de muniție ar urma să fie o temă majoră la summitul NATO din iulie . Superioritatea aeriană și lovirea „în adâncime” A doua vulnerabilitate ține de inferioritatea aeriană și de limitele unei strategii bazate pe bombardament convențional. Pieter Wezeman (Institutul Internațional de Cercetare pentru Pace din Stockholm) afirmă că abilitatea Iranului de a continua atacuri cu rachete și drone, în pofida campaniei aeriene americane, arată „limitele clare” ale ideii că poți forța capitularea unei țări doar prin lovituri aeriene. În acest cadru, experții citați susțin că NATO ar trebui să-și regândească strategia de supremație aeriană și să accelereze investițiile în arme de precizie cu rază lungă, capabile să lovească inclusiv producția de drone a Rusiei și ținte militare din interiorul teritoriului. Bronk menționează intensificarea achizițiilor de rachete AGM-88G fabricate în SUA, cu o rază de acțiune de până la 300 km. Forțele navale: disponibilitate scăzută și întreținere insuficientă A treia problemă este subfinanțarea și dotarea insuficientă a forțelor navale. Ca exemplu, analiza indică situația Regatului Unit: după trei săptămâni necesare pentru desfășurarea distrugătorului HMS Dragon în Marea Mediterană, nava a fost trimisă înapoi în port din cauza unei probleme tehnice. Șeful forțelor maritime britanice, generalul Gwyn Jenkins, a recunoscut că Marina Regală nu era pregătită pentru război, iar premierul canadian Mark Carney a declarat anterior că mai puțin de jumătate din flota Canadei este operațională. Ed Arnold, fost oficial NATO, spune că după 2022 accentul a fost pus mai mult pe forțele terestre, iar acum se vede că disponibilitatea flotei în NATO este „destul de slabă”. Într-un conflict cu Moscova, forțele navale sunt prezentate ca esențiale pentru vânătoarea submarinelor din apropierea peninsulei Kola și pentru neutralizarea navelor rusești echipate cu rachete de croazieră Kalibr. Coeziunea politică: riscul unei implicări americane limitate A patra vulnerabilitate este dezbinarea internă. Războiul ar fi adâncit prăpastia din interiorul NATO, pe fondul respingerii de către Europa a cererilor președintelui american Donald Trump privind sprijinul militar, ceea ce ar fi determinat Washingtonul să elaboreze opțiuni de represalii, potrivit diplomaților citați. Arnold avertizează asupra riscului ca președintele SUA să decidă „De data aceasta nu ne implicăm” sau să accepte doar o desfășurare limitată dacă Moscova ar invada. Fostul secretar general al NATO Anders Fogh Rasmussen susține că statele europene ar trebui să adopte o abordare „tranzacțională” similară și să condiționeze sprijinul pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz de angajamentul Washingtonului față de NATO. „Timpul lingușelilor a trecut”, a spus Rasmussen. Ucraina, tot mai mult ca furnizor de capabilități Al cincilea punct este rolul Ucrainei. La câteva zile după începutul războiului din Iran, Ucraina și-ar fi trimis experți în drone pentru a ajuta țări din Orientul Mijlociu, iar ulterior ar fi semnat parteneriate de apărare pe zece ani cu state din Golf. În paralel, NATO și-a extins legăturile instituționale cu Ucraina, inclusiv printr-un centru comun de instruire și cercetare în Polonia, vizite militare la Kiev și un program industrial pentru achiziția de tehnologii inovatoare, denumit UNITE-Brave NATO . Diplomați NATO citați spun că Alianța ar putea aloca fonduri suplimentare pentru acest program și ar putea construi o „centură” de mijloace anti-drone mai aproape de granița cu Rusia, ca primă linie de apărare. Ce urmează: presiune pe bugete și pe lanțurile de producție Din perspectiva impactului operațional, concluzia analizei este că lecțiile din Orientul Mijlociu împing NATO spre decizii rapide privind: refacerea stocurilor de muniție și a interceptoarelor de apărare aeriană; investiții în capabilități de lovire la distanță mare; creșterea disponibilității flotelor și a infrastructurii comune de întreținere; consolidarea cooperării industriale cu Ucraina. În lipsa unor detalii bugetare în material, amploarea costurilor nu poate fi cuantificată, însă direcția este una de accelerare a achizițiilor și de reconfigurare a priorităților de apărare, cu deficitul de muniție anunțat deja ca temă centrală la summitul NATO din iulie. [...]
Europa este împinsă să-și crească autonomia de apărare în NATO , pe fondul tensiunilor și incertitudinilor generate de revenirea administrației Trump, fără ca asta să însemne o ruptură de SUA, potrivit Agerpres . Javier Colomina , reprezentant special al NATO pentru vecinătatea sudică, a susținut la Forumul La Toja de la Lisabona ideea unei Alianțe „diferite”, cu „un pilon european mai puternic”, dar „întotdeauna în interiorul unei legături transatlantice”. Oficialul a descris perioada actuală drept una „complicată” pentru NATO, din mai multe motive, nu doar din cauza comportamentului președintelui american. De ce contează: presiune pentru o „singură voce” europeană, dar fără alternativă la NATO În evaluarea lui Colomina, Europa ar trebui să fie „capabilă să aibă o singură voce și o voce mai puternică”, în condițiile în care, în prezent, vocea europeană este „divizată”. Mesajul are o miză operațională și de politici publice: o coordonare mai strânsă între statele europene în interiorul NATO, nu construirea unei structuri paralele. Oficialul NATO a insistat că întărirea pilonului european nu trebuie tratată ca „o alternativă la ceea ce există acum”, ci ca o evoluție a Alianței în cadrul relației transatlantice. Argumentul bugetar: SUA rămân principalul contributor la investițiile de apărare Colomina a motivat necesitatea menținerii legăturii transatlantice și prin realitatea financiară: SUA „reprezintă în continuare mai mult de jumătate din bugetul de investiții în apărare al NATO ”, chiar dacă europenii și canadienii și-au majorat cheltuielile de înarmare. În acest context, întărirea componentei europene este prezentată ca o recalibrare internă a NATO, nu ca o schimbare de alianțe sau o decuplare de Washington. [...]
Departamentul Energiei din SUA cere aproape 100 milioane de dolari pentru a porni dezvoltarea unei noi arme nucleare „bunker buster”, un semnal că modernizarea arsenalului intră într-o etapă cu implicații bugetare și operaționale. Potrivit TWZ , solicitarea vizează un program numit Nuclear Deterrent System–Air-delivered (NDS-A), destinat lovirii țintelor „dure și adânc îngropate” (Hard and Deeply Buried Targets). În cererea de buget pe anul fiscal 2027, Departamentul Energiei include o linie nouă la „Weapons Activities for Future Programs” și solicită 99,794 milioane de dolari pentru următorul ciclu fiscal, conform unui rezumat public citat de publicație. În prezent, singura armă nucleară aeropurtată specializată pentru penetrare adâncă despre care se știe că se află în stocul SUA este bomba gravitațională B61-11. Ce finanțează, concret, cererea de buget Documentele bugetare indică faptul că banii ar urma să acopere începutul unui nou program din seria „Phase 6.X”, menționat ca „Phase 1” pentru NDS-A, plus evaluări de producție pentru două proiecte ale unor „Rapid Capability Team” (echipe pentru dezvoltare accelerată), potrivit rezumatului public invocat în articol. Publicația explică faptul că NNSA (National Nuclear Security Administration) , structură din Departamentul Energiei responsabilă de activitățile legate de arme nucleare, folosește un cadru pe faze (6.X) pentru ciclul de viață al armelor, de la definirea conceptului și cerințelor până la producție la scară. Nu este clar public în ce stadiu exact se află NDS-A. TWZ notează că mențiunea „Phase 1” ar putea indica faza 6.1, adică etapa de evaluare a conceptului de bază. Ce se știe și ce nu se știe despre NDS-A Din informațiile disponibile public, sunt puține detalii tehnice: se știe doar că va fi o armă aeropurtată. Nu este public dacă va fi: o bombă nepropulsată (de tip „gravity bomb”), sau o armă propulsată (rachetă/misilă) care să permită lansarea de la distanță (standoff), adică fără apropierea platformei de țintă. Un purtător de cuvânt al NNSA a declarat pentru TWZ că NDS-A ar urma să ofere „opțiuni nucleare suplimentare” pentru a învinge ținte adânc îngropate, iar „programul avansează agresiv”, cu informații suplimentare care vor deveni publice „când va fi benefic strategic” pentru SUA. Context operațional: de ce revine tema „bunker buster” nuclear Articolul leagă nevoia pentru un astfel de sistem de extinderea și diversificarea infrastructurilor subterane în state considerate adversare sau potențiali adversari ai SUA. Sunt menționate: Rusia și China, care și-ar fi extins rețelele de facilități subterane; în cazul Chinei, inclusiv câmpuri noi de silozuri pentru rachete balistice intercontinentale și lucrări la un centru de comandă subteran în apropierea Beijingului; Coreea de Nord și Iran, care ar investi în facilități subterane și întărite. În paralel, TWZ subliniază o constrângere operațională: bombele nepropulsate de tip „bunker buster” trebuie lansate relativ aproape de țintă, iar țintele vizate sunt, de regulă, în interiorul teritoriului advers, protejate de sisteme integrate de apărare antiaeriană. În acest context, publicația notează că B-2 este în prezent singura platformă certificată pentru B61-11 și pentru bomba convențională GBU-57/B (MOP), iar integrarea pe viitorul B-21 este considerată probabilă. Miza bugetară: încă un program într-o modernizare de „sute de miliarde” TWZ punctează și riscul de finanțare: SUA derulează deja o modernizare amplă a „triadei” nucleare (forțe terestre, aeriene și navale), estimată la „sute de miliarde de dolari” în următoarele decenii, ceea ce poate afecta sprijinul pentru o armă nucleară nouă, chiar dacă ar deriva dintr-un design existent. Publicația amintește și precedentul programului Robust Nuclear Earth Penetrator (RNEP), oprit de Congres în 2005, care a generat critici inclusiv pe fondul temerilor privind reacțiile altor state. În acest moment, concluzia fermă din documentele citate este una singură: Departamentul Energiei cere finanțare pentru a porni cel puțin dezvoltarea inițială a unui nou „bunker buster” nuclear aeropurtat, care ar putea succeda B61-11, însă designul și configurația rămân nepublice. [...]
Posibila desfășurare a sistemului hipersonic terestru „Dark Eagle” în Orientul Mijlociu ar ridica semnificativ costurile și miza operațională a prezenței militare americane în regiune , în condițiile în care o singură muniție este estimată la circa 15 milioane de dolari, iar o baterie completă ar putea ajunge la aproximativ 2,7 miliarde de dolari, potrivit Adevărul . Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) ar fi cerut desfășurarea în regiune a sistemului Long Range Hypersonic Weapon (LRHW) , supranumit „Dark Eagle”, potrivit Bloomberg, citat în material. Un oficial din domeniul apărării a confirmat pentru Fox News Digital că sistemul a atins „capacitatea operațională inițială”, ceea ce ar marca o premieră: armata americană ar avea disponibilă o armă hipersonică terestră pregătită pentru o posibilă utilizare. De ce contează: costuri mari pentru o capabilitate rară și greu de contracarat Dincolo de semnalul strategic, „Dark Eagle” vine cu o notă de plată ridicată. În forma prezentată în articol: un singur proiectil „Dark Eagle” este estimat la aproximativ 15 milioane de dolari (aprox. 69 milioane lei ); o baterie completă (lansatoare și echipamente de suport) ar putea ajunge la circa 2,7 miliarde de dolari (aprox. 12,4 miliarde lei ). Aceste valori sugerează că orice desfășurare ar presupune nu doar decizie militară, ci și un angajament bugetar și logistic consistent, mai ales într-un teatru unde rotațiile de forțe și protecția infrastructurii sunt costisitoare. Motivația operațională invocată: raza de acțiune și ținte „greu accesibile” Solicitarea ar fi fost motivată, „în parte”, de îngrijorări că lansatoarele de rachete balistice iraniene ar fi fost mutate dincolo de raza de acțiune a unor sisteme americane existente, inclusiv Precision Strike Missile (PrSM), menționată ca având capacitatea de a lovi ținte aflate la peste 480 km. În acest context, dacă ar fi desfășurat în Orientul Mijlociu, „Dark Eagle” ar extinde capacitatea SUA de a lovi ținte îndepărtate, cu timp de reacție redus. Sistemul este descris ca fiind proiectat să lovească la distanțe de peste 2.700 km, iar armele hipersonice sunt prezentate ca fiind mai dificil de detectat și interceptat decât rachetele balistice tradiționale, datorită capacității de manevră în zbor. Ce se știe și ce nu se știe, la acest moment Nu a fost anunțată oficial nicio desfășurare în Orientul Mijlociu, iar autoritățile nu au confirmat solicitarea, potrivit articolului. În paralel, materialul notează că SUA și Iranul respectă un armistițiu, în speranța reluării negocierilor privind programul nuclear iranian. Armata americană ar fi început introducerea sistemului într-un grup de forțe multirol în decembrie 2025, după teste și exerciții cu foc real, unități descrise ca fiind proiectate pentru lovituri de precizie la distanțe mari în mai multe domenii operaționale. Context: accelerarea programelor hipersonice și competiția globală Materialul plasează potențiala desfășurare în competiția cu China și Rusia, despre care afirmă că au deja sisteme hipersonice operaționale. Un oficial al Pentagonului a declarat pentru Fox News Digital că desfășurarea și extinderea armelor hipersonice reprezintă o prioritate majoră și că sistemul de achiziții este adaptat la un „ritm de război”, pentru a susține o bază industrială capabilă să livreze rapid astfel de tehnologii. „Desfășurarea și extinderea armelor hipersonice reprezintă o prioritate majoră pentru Departamentul Apărării – iar noi livrăm într-un ritm rapid”, a declarat un oficial al Pentagonului pentru Fox News Digital. [...]
