Știri
Știri din categoria Apărare
Pierderile zilnice raportate pentru armata rusă au depășit 1.700 de oameni în ultimele 72 de ore, potrivit Kyiv Independent și datele Statului Major al Ucrainei. Publicația notează că ar fi vorba despre cele mai mari pierderi de personal de la începutul anului, la un nivel aproximativ dublu față de media lunilor de iarnă.
Creșterea bruscă a numărului de morți și răniți este pusă în legătură cu schimbarea condițiilor meteo. În intervalul 17-18 martie, profitând de ceața densă, comandamentul rus ar fi lansat asalturi coordonate pe o lungime de peste 100 de kilometri, între localitățile Rodynske și Huliaipole, în mai multe sectoare simultan.
Robert Brovdi („Madyar”), comandantul Forțelor de Sisteme de Drone ale Ucrainei, a descris atacurile ca valuri succesive de infanterie sprijinite de vehicule blindate și motociclete, susținând că unitățile ucrainene de drone ar fi lovit semnificativ forțele ruse înainte ca acestea să ajungă la pozițiile ucrainene.
Bilanțul prezentat de oficialii ucraineni pentru 17-19 martie indică următoarele niveluri ale victimelor zilnice în rândul armatei ruse:
Pe partea de echipamente, doar pe 17 martie, Rusia ar fi pierdut 29 de sisteme de artilerie și 230 de vehicule și cisterne de combustibil. În paralel, pe fondul intensificării luptelor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că discuțiile de pace dintre Washington, Moscova și Kiev se află într-o „pauză situațională”, în timp ce hărțile din surse deschise nu ar indica, deocamdată, câștiguri teritoriale majore pentru Rusia în direcțiile Pokrovsk sau Huliaipole.
Recomandate
Producătorii ucraineni de drone își caută parteneri industriali în Japonia pentru a intra pe piețele asiatice , pe fondul creșterii bugetelor de apărare din regiune și al relaxării recente a restricțiilor japoneze privind exporturile de arme, potrivit Economica . Miza este una operațional-economică: companiile ucrainene încearcă să transforme experiența acumulată în războiul cu Rusia într-un avantaj comercial în Asia, dar și să-și securizeze lanțurile de aprovizionare cu componente, reducând dependența de China, care produce multe piese pentru drone și a introdus unele restricții la export. Japonia, „poarta” către Asia pentru producătorii ucraineni Întâlnirile conducerii UFORCE în Japonia sunt parte dintr-un efort mai amplu al industriei ucrainene de drone de a profita de creșterea cheltuielilor militare în Asia, pe fondul tensiunilor regionale. În acest context, companii precum UFORCE, Skyeton și General Cherry caută parteneri de producție în Japonia, descrisă drept o putere industrială majoră care, în acest an, a renunțat la restricțiile de lungă durată privind exporturile de arme. Stanislav Gryshyn, cofondatorul General Cherry, a sintetizat strategia într-o declarație pentru Reuters : „Japonia este cea mai bună cale către piaţa asiatică.” Totuși, o parte dintre discuțiile dintre firme ucrainene și oficiali japonezi sunt încă la nivel exploratoriu, potrivit a trei persoane implicate în aceste contacte. Semnale de interes: teste, demonstrații și „noul mod de război” Armata japoneză a asistat la cel puțin o demonstrație a dronelor firmei Swarmer. Separat, președintele Swarmer, Alex Fink, a declarat pentru Reuters că la finalul lunii aprilie a avut loc un test în Japonia care a folosit software de inteligență artificială pentru coordonarea unui „roi” de drone într-o misiune de căutare și lovire. Ministerul japonez al Apărării nu a comentat o eventuală colaborare cu producători ucraineni, dar a transmis că Tokyo „examinează toate opțiunile posibile” pentru a asigura achiziția echipamentelor necesare pentru „noul mod de război” al Japoniei. Extindere prudentă către Taiwan și discuții cu Filipine În paralel, directori din trei firme ucrainene și dintr-o asociație a producătorilor de drone spun că explorează oportunități și în Taiwan, dar cu prudență, deoarece Kievul nu are relații diplomatice oficiale cu insula revendicată de China. Pe filiera Asia de Sud-Est, ambasadorul Ucrainei în Filipine, Yuliia Fediv, a declarat pentru Reuters că au existat discuții cu oficiali de la Manila privind cooperarea în tehnologia dronelor. Potrivit a doi directori ucraineni citați de Reuters, orice drone vândute Filipinelor ar fi probabil fabricate în Japonia, invocând expertiza superioară a acesteia în producție. Manila este deja unul dintre principalii clienți ai Japoniei în domeniul apărării și se confruntă cu tensiuni maritime tot mai ridicate cu China. Lanțul de aprovizionare: reducerea dependenței de China Pe lângă vânzări și parteneriate de producție, companiile ucrainene fac demersuri pentru a obține componente din piețe „prietenoase” din Asia de Est, pentru a-și diminua expunerea la China. În acest sens, asociația ucraineană IRON a dus în mai o delegație de aproximativ 12 membri la Taichung (Taiwan), pentru întâlniri cu firme locale, cu obiectivul principal de a identifica furnizori de piese. Directorul IRON, Volodymyr Cherniuk, a spus că intenționează să ducă membri ai asociației la Tokyo la finalul acestui an, pentru a găsi parteneri japonezi de producție, adăugând: „Am fi bucuroşi ca dronele noastre să protejeze orice ţară de invazie. Ştim cel mai bine cum este să fii invadat.” [...]
Analiza MIT sugerează că racheta rusească Skyfall ar „scuipa” izotopi radioactivi în zbor , ceea ce ridică un risc operațional și de mediu care depășește miza strict militară a proiectului, potrivit unei sinteze publicate de TWZ pe baza unui studiu semnat de doi cercetători de la Massachusetts Institute of Technology (MIT) . Cei doi autori, Jake Hecla și R. Scott Kemp, susțin că Burevestnik (denumirea NATO: SSC-X-9 Skyfall) este „aproape sigur” propulsată de un sistem nuclear cu „ciclu direct” (direct-cycle), adică aerul din atmosferă trece prin miezul reactorului pentru a fi încălzit și apoi este evacuat pentru a genera tracțiune, probabil printr-un turbojet. Consecința majoră: o parte din materialul radioactiv ar ajunge în gazele de eșapament, lăsând o urmă contaminată de-a lungul traiectoriei. Cum ar funcționa propulsia „cu ciclu direct” și de ce contează În modelul descris în analiză, aerul este comprimat și împins prin mii de canale înguste din jurul combustibilului nuclear, unde este încălzit de fisiune; aerul fierbinte se dilată și iese prin duză, producând împingere. Spre deosebire de reactoarele clasice cu circuit închis (indirect), unde un agent de răcire sigilat transportă căldura fără a elibera materiale radioactive în exterior, „ciclul direct” implică un contact mult mai apropiat între fluxul de aer și zona activă. Hecla avertizează că această arhitectură este „foarte probabil” să ducă la „o cantitate mare de material radioactiv în eșapament”. În text sunt menționați izotopi radioactivi ai argonului, kriptonului și carbonului, care ar putea fi dispersați în urma rachetei. Cu cât zborul este mai lung, cu atât crește cantitatea de reziduuri radioactive eliberate în atmosferă și depuse la sol. Autorii mai indică un al doilea efect: coroziunea miezului reactorului, pe fondul temperaturilor ridicate și al aerului comprimat, ceea ce ar genera suplimentar particule radioactive. Dimensiuni, profil de zbor și implicații operaționale Pe baza imaginilor din surse deschise, cercetătorii estimează că racheta are aproximativ 31 de picioare (circa 9,5 metri) lungime și o anvergură de aproximativ 18 picioare (circa 5,6 metri). Viteza probabilă ar fi în jur de Mach 0,75, iar Hecla o descrie ca fiind „foarte evident un sistem subsonic”. Acest profil o diferențiază de concepte istorice precum Project Pluto (SUA), care viza un ramjet nuclear pentru zbor supersonic. În schimb, pentru Burevestnik, concluzia MIT este că un sistem indirect (cu circuit închis) ar fi improbabil din motive de volum, masă și complexitate, greu de integrat într-o rachetă de aceste dimensiuni. Accidentele invocate și testul de 15 ore Materialul trece în revistă o serie de episoade asociate programului, inclusiv: o sugestie a organizației de mediu Bellona că un vârf de radiații în Arctica (în iarna de după anunțul din 2018) ar fi putut fi legat de un test; un raport de informații american care ar fi descris pierderea în mare a unei rachete cu propulsie nucleară în timpul unui test din 2017 și așteptarea unei misiuni de recuperare; explozia din 2019 de pe o barjă în Marea Albă, în apropiere de Nenoksa, care a ucis cinci specialiști Rosatom și a fost urmată de un vârf de radiații la Severodvinsk; în interpretarea cercetătorilor MIT, incidentul ar fi putut implica o încercare eșuată de recuperare a unui reactor prototip, care ar fi repornit în timpul ridicării de pe fundul mării. În octombrie (anul trecut, în raportarea citată), șeful Statului Major General rus, Valeri Gherasimov, a anunțat un test reușit „mult deasupra Cercului Arctic”, afirmând că zborul de 15 ore „nu este limita maximă”. Hecla și Kemp sunt de acord că testul din octombrie 2025 a fost un succes și, mai mult, că ar marca prima dată când o aeronavă cu propulsie nucleară a zburat susținut. „Aproape nelimitat” ca rază, dar cu utilitate militară discutabilă Avantajul major atribuit Burevestnik este raza foarte mare, care ar permite rute imprevizibile și abordarea țintelor din direcții neobișnuite, complicând avertizarea timpurie și planificarea apărării antirachetă. În același timp, analiza notează că racheta nu pare rapidă și, odată detectată, nu ar fi neapărat greu de interceptat. William Alberque, fost director pentru strategie, tehnologie și controlul armamentelor la International Institute for Strategic Studies (IISS) , a rezumat pentru TWZ o parte din criticile legate de concept: „Scapă radiații, ceea ce o face ușor de urmărit; e lentă și fără caracteristici de invizibilitate, ceea ce o face ușor de doborât; iar interiorul rachetei se degradează în timpul funcționării reactorului, punând sub semnul întrebării raza ei «nelimitată».” Tot Alberque apreciază, în concluziile citate, că sistemul ar putea fi „costisitor și periculos” și ar avea potențialul de a declanșa o cursă mai largă pentru propulsie nucleară. Ce ar putea urmări Rusia, dincolo de această rachetă Hecla și Kemp consideră că motivația ar putea fi mai degrabă demonstrarea unor tehnologii pentru programe viitoare cu valoare militară mai mare, precum drone de supraveghere cu propulsie nucleară sau sisteme nucleare bazate în spațiu. Articolul mai menționează și ipoteza că proiectul ar putea fi, cel puțin parțial, un demers susținut politic la vârf, atras de ideea unei rachete cu rază aproape nelimitată, indiferent de utilitatea practică. În ansamblu, concluzia care se desprinde din analiza prezentată este că „landmark-ul” tehnologic al unui zbor susținut cu propulsie nucleară vine la pachet cu întrebări grele despre siguranță, contaminare și costuri, într-un program a cărui valoare militară rămâne, cel puțin pe baza informațiilor publice, limitată. [...]
România își întărește apărarea aeriană cu sprijin aliat suplimentar , după incidentul de la Galați în care o dronă rusească a lovit un bloc de locuințe, potrivit Știrile Pro TV . Președintele Nicușor Dan a anunțat că Slovacia și Portugalia vor trimite capabilități militare în România. Sprijinul vizează componenta de supraveghere și reacție la amenințări aeriene: elicoptere și radare pentru depistarea dronelor. Cele două state se alătură altor patru țări menționate ca furnizori de sprijin pentru România: Italia, Spania, Franța și SUA. Decizia, anunțată la Bruxelles, pe fondul discuțiilor despre flancul estic Anunțul a fost făcut în contextul reuniunii miniștrilor Apărării din NATO , desfășurată la Bruxelles, unde România a fost reprezentată de ambasadorul său la NATO. Tot la Bruxelles, liderii europeni s-au reunit în Consiliul European, unde apărarea, Ucraina și viitorul buget al Uniunii Europene sunt pe agenda discuțiilor. În concluziile premergătoare summitului, România este menționată în legătură cu incidentul de la Galați, în cadrul temei privind consolidarea apărării pe flancul estic. De ce contează: SUA își revizuiesc postura militară în Europa Miza operațională este amplificată de un alt mesaj transmis la aceeași reuniune: secretarul american al Apărării, Pete Hegseth , a spus că, în următoarele șase luni, Statele Unite vor analiza și vor revizui prezența militară în Europa. În acest context, rămâne relevant faptul că România găzduiește trupe și echipamente militare americane. Articolul nu precizează calendarul livrărilor, numărul de echipamente sau modul concret de integrare a acestor capabilități în dispozitivul de apărare al României. [...]
Portugalia își crește armata cu 5%, cu un cost de peste 150 milioane euro (aprox. 750 milioane lei), într-o decizie care pune presiune directă pe bugetul public și pe planificarea resurselor în următorii ani, potrivit Știrile Pro TV . Guvernul portughez a aprobat măsura joi, vizând o creștere cu 5% a efectivelor forțelor armate, până la aproximativ 31.000 de militari. Costul total este estimat la peste 150 de milioane de euro. Ce presupune decizia, operațional și bugetar Purtătorul de cuvânt al guvernului, Antonio Leitão Amaro , a anunțat decizia după o ședință de cabinet, explicând că obiectivul este consolidarea capacităților de apărare și creșterea numărului de trupe. Măsura include angajări în următorii trei ani, însă fără detalii suplimentare privind calendarul exact, distribuția pe categorii de personal sau sursele de finanțare. Miza: recrutare și cariere, pentru „cerințe operaționale” noi Oficialul a legat creșterea de nevoia de a întări recrutarea și de a susține progresul în carierele militare, astfel încât armata să poată încorpora personal și să răspundă unor cerințe operaționale noi. „În acest fel, consolidăm recrutarea şi, de asemenea, progresul în carierele profesionale pentru a putea încorpora personal şi a răspunde noilor cerinţe operaţionale.” În aceeași ședință, guvernul a aprobat și măsuri privind combaterea schimbărilor climatice, care urmează să fie dezbătute în Parlament la sfârșitul verii, conform aceleiași surse. [...]
Ucraina a comandat zeci de mii de roboți tereștri, dar pe front lipsesc „pachetele complete” – reparații, instruire, comunicații și piese standardizate, potrivit Focus . Mesajul militarilor este unul operațional: diversitatea mare de modele (UGV – vehicule terestre fără pilot) complică mentenanța și utilizarea, iar avantajul numeric se pierde dacă sistemele nu pot fi puse rapid în teren. Pe fondul extinderii accelerate a flotei de UGV-uri, soldații cer mai puține modele noi și mai multă capacitate de susținere: reparații, școlarizare, soluții de comunicații și piese de schimb compatibile între unități. Conform Business Insider (citat de publicație), mai mulți comandanți ucraineni spun că piața a ajuns „supraaglomerată” cu platforme diferite, în timp ce problema reală este lipsa unor „pachete de utilizare” complete. „Avem multe platforme, dar ne trebuie soluții” Andrij Kușniorov , comandant de pluton în Brigada 59 de asalt, spune că unitatea sa are deja numeroase vehicule terestre fără pilot, însă utilitatea lor depinde de integrarea cu restul elementelor: comunicații, instruire, modificări, reparații, mentenanță și evaluarea utilizării. El afirmă că, într-o etapă anterioară a războiului, unitatea a primit „40 sau 50” de modele diferite, din producție ucraineană și străină, iar doar unul ar fi fost imediat utilizabil fără adaptări; restul au necesitat modificări. Potrivit relatării, situația s-a schimbat puțin până astăzi. Producție în creștere, dar costuri ascunse în exploatare Deși la începutul invaziei ruse (acum patru ani, potrivit textului) puține companii ucrainene produceau astfel de sisteme, șeful platformei de inovație susținute de stat Brave1, Andrij Hîțeniuk, indică acum o industrie mult mai largă: aproape 300 de companii ar produce circa 550 de tipuri de UGV-uri. Publicația notează și câteva repere de volum și cost: unele modele ar costa „în jur de 2.000 de dolari” (aprox. 9.200 lei), potrivit soldaților; în prima jumătate a lui 2026, Ucraina a comandat 25.000 de astfel de vehicule, dublu față de 2025; până la finalul anului, industria ar urma să producă 50.000 de unități. UGV-urile sunt folosite pentru transport, evacuarea răniților și deminare, iar miza este reducerea expunerii oamenilor într-un spațiu de luptă tot mai supravegheat de drone, ceea ce face aprovizionarea mult mai riscantă. Standardizarea, cerința care poate decide eficiența în teren Un comandant al unei unități UGV din Regimentul 21 „Kraken ” spune, tot potrivit Business Insider, că modelele noi nu trebuie ignorate, însă prioritatea ar trebui să fie dezvoltarea celor existente și standardizarea pieselor și modulelor. Argumentul este pragmatic: standardizarea ar reduce timpul de achiziție și reparații, ar accelera instruirea și ar permite unităților din același sector de front să se ajute mai rapid, inclusiv prin reparații în teren atunci când există deja piese compatibile la îndemână. În esență, semnalul din linia întâi este că achiziția masivă de platforme nu rezolvă singură problema: fără logistică, mentenanță, instruire și interoperabilitate, „ieftin” la cumpărare poate deveni scump în utilizare – prin timpi morți și capacitate redusă de operare. [...]
Marina SUA împinge racheta hipersonică Blackbeard spre producție limitată , după ce a semnat primul contract de producție cu startup-ul de tehnologie de apărare Castelion , potrivit Interesting Engineering . Acordul, în valoare de 23,4 milioane de dolari (aprox. 107 milioane lei), acoperă livrarea a 50 de rachete „pre-producție” și indică trecerea programului dincolo de faza de dezvoltare și testare. Miza operațională este accelerarea disponibilității unei capabilități de lovire la distanță mare, într-un context în care Pentagonul caută arme hipersonice mai rapide și mai accesibile ca preț. Pentru Castelion, contractul este un pas către producția la scară, cu potențial de a susține misiuni viitoare. Ce include contractul și unde se face producția Contractul vizează dezvoltarea în continuare a sistemului de armament Blackbeard și extinderea producției la „Project Ranger”, amplasamentul Castelion din Rio Rancho, New Mexico. Cea mai mare parte a activităților se va desfășura acolo, cu unele lucrări în Torrance, California. Compania estimează finalizarea lucrărilor în 2027, conform aceleiași surse. De ce contează: trecerea de la teste la producție limitată Blackbeard este descrisă ca o rachetă hipersonică „low-cost” (cu cost redus) și ușor de produs, proiectată să depășească Mach 5, adică peste 3.800 mph (aprox. 6.100 km/h). La astfel de viteze, racheta poate acoperi distanțe mari rapid și este mai dificil de interceptat decât armele tradiționale. În articol, Castelion leagă explicit programul de descurajarea convențională și de obiectivul de a avansa rapid o capabilitate de lovire la distanță mare, cu accent pe producție și cost. „Blackbeard a fost proiectată încă de la început pentru a sprijini descurajarea convențională a națiunii noastre”, a declarat Bryon Hargis, cofondator și CEO Castelion, într-un comunicat. „Această atribuire reflectă angajamentul continuu al Marinei de a avansa rapid o capabilitate de lovire la distanță mare, accesibilă ca preț și fabricabilă, și de a duce Blackbeard către utilizare operațională timpurie.” Seria de contracte care accelerează programul Contractul de 23,4 milioane de dolari vine după alte acorduri obținute de Castelion în 2026: în februarie, un contract de aproape 50 milioane de dolari (aprox. 230 milioane lei) pentru accelerarea dezvoltării și producția de prototipuri; în aprilie, un contract de 107 milioane de dolari (aprox. 492 milioane lei) pentru integrarea Blackbeard pe avioanele F/A-18 ale Marinei SUA. Succesiunea acestor contracte sugerează o creștere a încrederii instituționale în program și o extindere a scenariilor de utilizare, de la testare către integrare pe platforme existente. Extinderea opțiunilor de lansare, inclusiv fără echipaj Castelion lucrează și la opțiuni de lansare dincolo de aviație. Compania a anunțat un parteneriat cu firma de tehnologie de apărare Saronic pentru integrarea rachetei pe nava de suprafață fără echipaj „Marauder”, cu o demonstrație planificată în 2027. Dacă testul reușește, ar putea valida lansarea unei arme hipersonice de pe o platformă navală fără echipaj, ceea ce ar crește flexibilitatea operațională fără a implica un echipaj la bord. Investiția industrială din spatele producției Pentru a susține planurile de fabricație, Castelion spune că a investit peste 250 milioane de dolari (aprox. 1,15 miliarde lei) în campusul „Project Ranger” din New Mexico. Facilitatea are circa 1.000 de acri (aprox. 405 hectare) și este prezentată drept nucleul strategiei de a produce arme hipersonice mai ieftin și în volume mai mari decât metodele tradiționale. În acest cadru, contractul Marinei SUA finanțează atât creșterea capacității de producție, cât și livrarea primului lot de 50 de rachete pre-producție. [...]
