Apărare20 mar. 2026
Pierderile zilnice raportate pentru armata rusă au depășit 1.700 de oameni în ultimele 72 de ore
Pierderile zilnice raportate pentru armata rusă au depășit 1.700 de oameni în ultimele 72 de ore, potrivit Kyiv Independent și datele Statului Major al Ucrainei. Publicația notează că ar fi vorba despre cele mai mari pierderi de personal de la începutul anului, la un nivel aproximativ dublu față de media lunilor de iarnă. Creșterea bruscă a numărului de morți și răniți este pusă în legătură cu schimbarea condițiilor meteo. În intervalul 17-18 martie, profitând de ceața densă, comandamentul rus ar fi lansat asalturi coordonate pe o lungime de peste 100 de kilometri, între localitățile Rodynske și Huliaipole, în mai multe sectoare simultan. Robert Brovdi („Madyar”), comandantul Forțelor de Sisteme de Drone ale Ucrainei, a descris atacurile ca valuri succesive de infanterie sprijinite de vehicule blindate și motociclete, susținând că unitățile ucrainene de drone ar fi lovit semnificativ forțele ruse înainte ca acestea să ajungă la pozițiile ucrainene. Bilanțul prezentat de oficialii ucraineni pentru 17-19 martie indică următoarele niveluri ale victimelor zilnice în rândul armatei ruse: 17 martie: 810 victime 18 martie: 1.710 victime 19 martie: 1.520 victime Pe partea de echipamente, doar pe 17 martie, Rusia ar fi pierdut 29 de sisteme de artilerie și 230 de vehicule și cisterne de combustibil. În paralel, pe fondul intensificării luptelor, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a confirmat că discuțiile de pace dintre Washington, Moscova și Kiev se află într-o „pauză situațională”, în timp ce hărțile din surse deschise nu ar indica, deocamdată, câștiguri teritoriale majore pentru Rusia în direcțiile Pokrovsk sau Huliaipole. [...]