Știri
Știri din categoria Apărare
Portavionul USS Gerald R. Ford se îndreaptă spre Orientul Mijlociu, pe fondul escaladării tensiunilor dintre SUA și Iran, relatează Fox News. Un oficial al Marinei SUA a confirmat pentru USNI News că portavionul și grupul său de luptă traversează Atlanticul spre Strâmtoarea Gibraltar, o mișcare care ar consolida prezența navală americană într-o zonă-cheie pentru securitatea energetică și pentru libertatea de navigație.
Deplasarea ar duce la prezența a două portavioane americane în regiune, după ce USS Abraham Lincoln și trei distrugătoare cu rachete ghidate au ajuns în Orientul Mijlociu cu peste două săptămâni în urmă. Din perspectivă militară, o astfel de concentrare de forțe crește capacitatea SUA de a desfășura rapid operațiuni aeriene și de a descuraja acțiuni ostile, într-un moment în care dosarul nuclear iranian revine în prim-planul agendei de securitate.
Contextul imediat este reluarea negocierilor indirecte SUA-Iran privind programul nuclear al Teheranului, aflate într-o a doua rundă la Geneva. Potrivit sursei, administrația Trump cere mai mult decât o înghețare a activităților, insistând pe demontarea completă a infrastructurii nucleare, ceea ce ridică miza politică și reduce spațiul de compromis.
„Dacă Iranul decide să nu facă un acord, poate fi necesar ca Statele Unite să folosească Diego Garcia și aerodromul din Fairford, pentru a eradica un potențial atac al unui regim extrem de instabil și periculos.”
În paralel, președintele Donald Trump a avertizat public că lipsa unui acord ar fi „foarte traumatică” și a cerut ca înțelegerea „să se întâmple repede”. Totodată, el a intervenit și pe tema bazei Diego Garcia din Oceanul Indian, considerată relevantă pentru orice opțiune militară în regiune, semnalând că tensiunile crescânde dintre SUA și Iran sunt tratate nu doar diplomatic, ci și prin repoziționări și mesaje strategice menite să întărească postura de descurajare.
Recomandate
Marina SUA mizează pe lasere ca să nu-și consume rachetele pe drone ieftine , iar nouă distrugătoare au fost deja echipate cu astfel de sisteme, arată o trecere în revistă publicată de Interesting Engineering . Miza este una operațională: păstrarea rachetelor pentru ținte cu valoare mare și evitarea epuizării rapide a „magaziei” de la bord în fața atacurilor cu drone și muniții rătăcitoare. Laserele sunt prezentate ca un strat complementar de apărare, nu ca înlocuitor al armelor existente. Contextul care a accelerat interesul este dat de operațiunile susținute ale SUA în Marea Roșie și Orientul Mijlociu, unde distrugătoarele s-au confruntat repetat cu amenințări din partea dronelor și rachetelor. „Fiecare celulă VLS folosită pentru o rachetă defensivă este o oportunitate pierdută pentru o lovitură ofensivă cu rază lungă.” Ce sisteme laser sunt folosite și de ce contează Potrivit materialului, Marina SUA folosește două tipuri de sisteme: HELIOS (High Energy Laser with Integrated Optical-dazzler and Surveillance) – un sistem Lockheed Martin evaluat la peste 60 kilowați , integrat în arhitectura de luptă Aegis și conceput atât pentru „orbirea” senzorilor, cât și pentru angajarea fizică a țintelor (de tip drone și ambarcațiuni mici). ODIN (Optical Dazzling Interdictor Navy) – un sistem orientat spre perturbarea sau orbirea senzorilor optici ai dronelor și platformelor de supraveghere, nu un laser „distructiv” de mare energie. Rațiunea este în primul rând de „anduranță” în luptă: interceptoarele pot costa sute de mii sau milioane de dolari, în timp ce multe drone de atac costă mult mai puțin. În plus, distrugătoarele din clasa Arleigh Burke au 90–96 celule VLS (Vertical Launch System – lansator vertical de rachete), iar după consumarea lor nu pot fi realimentate simplu pe mare în condiții de luptă , notează publicația. Cele nouă distrugătoare identificate cu arme laser Materialul enumeră nouă nave echipate, în baza informațiilor publice: USS Preble (DDG-88) – singurul distrugător menționat ca fiind echipat cu HELIOS . USS Kidd (DDG-100) – ODIN . USS Sterett (DDG-104) – ODIN . USS Dewey (DDG-105) – ODIN ; nava este descrisă ca un „pod” între programele experimentale și implementarea operațională. USS Stockdale (DDG-106) – ODIN . USS Spruance (DDG-111) – ODIN ; publicația menționează că The War Zone a notat nava în legătură cu desfășurări în zona CENTCOM. USS John Finn (DDG-113) – ODIN . USS Gridley (DDG-101) – ODIN . USS Halsey (DDG-97) – ODIN ; homeport în Yokosuka, Japonia, cu operare în Indo-Pacific. Ce urmează, din perspectiva capacității de luptă Concluzia operațională a materialului este că Marina SUA vede laserele ca pe o metodă de a gestiona mai eficient ținte „ieftine” (drone, ambarcațiuni rapide), pentru a conserva interceptoarele destinate amenințărilor cu valoare ridicată și pentru a reduce presiunea asupra numărului limitat de rachete disponibile în celulele VLS. În cazul HELIOS, publicația indică și o direcție de evoluție: trecerea de la perturbarea senzorilor la capabilități de „hard-kill” și, pe termen mai lung, către sisteme cu putere mai mare, inclusiv pentru roluri de apărare antirachetă. [...]
Marina SUA testează drona subacvatică „Orca”, iar miza este extinderea operațiunilor pe distanțe mari în Indo-Pacific , într-un context în care astfel de sisteme pot schimba atât modul de desfășurare a misiunilor, cât și costurile și riscurile pentru flotele cu echipaj, potrivit Focus . Vehiculul, denumit „Orca”, este un submarin fără echipaj de 25 de metri, dezvoltat împreună cu Boeing , care ar putea parcurge până la 6.500 de mile marine (12.000 de kilometri), conform datelor producătorului. În termeni operaționali, autonomia mare îl face potrivit pentru misiuni în zone unde SUA își propune să-și consolideze prezența navală. Ce poate face „Orca” și cum ar urma să fie folosită „Orca” este încadrată ca „Extra Large Uncrewed Undersea Vehicle” (vehicul subacvatic fără echipaj, de dimensiuni foarte mari) și are un spațiu interior „flexibil”, care poate fi configurat cu încărcături diferite în funcție de misiune. Conform National Security Journal, sistemul este gândit să opereze împreună cu submarine cu echipaj și nave de suprafață, cu roluri precum: supravegherea mișcărilor navelor și colectare suplimentară de date, inclusiv alături de submarine din clasa Virginia; recunoaștere subacvatică mai detaliată, inclusiv pentru navigație și cartografierea fundului mării; sprijin pentru grupările navale din jurul portavioanelor, prin avertizare timpurie privind nave sau submarine adverse; posibilă utilizare pentru plasarea de mine marine, inclusiv în strâmtori cu importanță strategică, ceea ce ar extinde opțiunile tactice ale Marinei SUA. Întârzieri, costuri mai mari și o problemă-cheie: comunicarea sub apă Proiectul nu este încă „matur”, iar materialul notează întârzieri și costuri mai ridicate în dezvoltare și achiziție. Cauzele invocate țin de complexitatea conducerii autonome și de sistemul de propulsie necesar pentru un vehicul de asemenea dimensiuni. O dificultate separată este integrarea în formații navale existente, unde comunicarea subacvatică este mai complicată decât la suprafață. Captain Matt Lewis, responsabil de programul pentru sisteme maritime fără echipaj, a explicat pentru The War Zone că interfața dintre aer și apă generează întârzieri în control și în transferul de date: „De îndată ce intri sub apă, trebuie să stăpânești interfața dintre aer și apă.” De ce contează: competiția cu China și riscul de perturbare a comerțului În fundal, Focus plasează programul și în competiția strategică cu China, care lucrează la propriile vehicule subacvatice fără echipaj. Publicația menționează că Beijingul ar pregăti aparent drone de tip AJX002, care ar putea plasa mine de-a lungul așa-numitului „Prim lanț de insule” (Japonia–Taiwan–Filipine). Impactul nu ar fi doar militar: sisteme greu de detectat și suspiciunea existenței unor câmpuri de mine ar putea perturba semnificativ comerțul în regiune, chiar și fără atacuri directe, prin creșterea riscului perceput și complicarea rutelor maritime. [...]
Un atac rapid asupra statelor baltice ar putea bloca reacția NATO prin întârzierea deciziei politice și a întăririlor , într-un scenariu discutat de Știrile Pro TV , pe baza unei analize din Foreign Policy despre vulnerabilitățile alianței în fața unei Rusii care ar ieși din războiul din Ucraina cu o armată mai mare și mai experimentată. Miza, potrivit analizei citate, este că o eventuală încetare a focului în Ucraina nu ar reduce automat riscurile de securitate pentru Europa. Din contră, odată oprite luptele, raportul de forțe ar putea deveni mai nefavorabil pentru europeni, iar capacitatea de descurajare (abilitatea de a preveni un atac prin riscul de represalii) ar ajunge la un minim relativ față de puterea Rusiei. De ce contează: „fereastra” de vulnerabilitate după un armistițiu Foreign Policy argumentează că, într-un orizont în care războiul s-ar apropia de un armistițiu spre finalul acestui an sau în 2027, Europa ar putea intra „în cea mai periculoasă perioadă” în raport cu Rusia. Rațiunea ține de ritmul diferit de acumulare a capacităților: Rusia ar avea o armată crescută numeric, cu aproape cinci ani de experiență de luptă, în timp ce statele europene încă încearcă să recupereze întârzieri, inclusiv în „războiul la distanță” și lovirea țintelor din spatele frontului. În același cadru, analiza susține că pentru Vladimir Putin armata rămâne instrumentul principal de impunere a obiectivelor legate de refacerea unei sfere de influență, ceea ce ar face ca riscurile să fie mai ușor de anticipat: presiunea militară ar deveni opțiunea recurentă. Mecanismul „paralizării”: viteză, fapt împlinit și descurajare nucleară Scenariul descris pornește dintr-un joc de război desfășurat în decembrie 2025 la Universitatea Helmut Schmidt a Bundeswehr-ului german din Hamburg, axat pe decizia politică, nu pe testarea unui plan operațional. Autorul citat spune că, jucând rolul șefului Statului Major rus într-o „Echipă Roșie”, a creat o criză pe flancul estic și a atacat Lituania „din prima mișcare”, ceea ce ar fi copleșit procesul decizional politic și militar german, iar Germania „nu a făcut nimic”. În logica acestui scenariu, trei elemente ar putea bloca reacția alianței: Viteza : Rusia ar avea deja trupe în zonă într-o criză, în timp ce NATO „are nevoie de timp” pentru întăriri – „zile în cel mai bun caz”, dar „săptămâni sau chiar mai mult” în cel mai rău caz. Ocuparea rapidă a unui teritoriu într-o ofensivă limitată, înainte ca un contraatac să se materializeze. Menținerea teritoriului și amenințarea cu escaladarea nucleară , pentru a descuraja un contraatac al NATO. Analiza pune accent și pe o întrebare politică sensibilă, atribuită în special liderilor germani: dacă ar accepta riscul unui război direct, „posibil nuclear”, cu Rusia pentru apărarea unui stat baltic. Ce urmează, în termenii discuției din analiză Textul nu avansează un calendar sau măsuri concrete ale NATO, dar sugerează că punctul critic este timpul de reacție – atât militar (mobilizarea și deplasarea întăririlor), cât și politic (decizia de a răspunde). În această cheie, vulnerabilitatea majoră nu este doar geografică, ci și de guvernanță: capacitatea de a lua rapid decizii într-o criză care evoluează în ore și zile. [...]
Schimbarea rapidă a războiului cu drone pune sub presiune programele de înzestrare cu tancuri și blindate , inclusiv cele aflate în derulare în România, în condițiile în care vulnerabilitatea acestor platforme pe frontul din Ucraina obligă armatele să-și regândească doctrina și investițiile, potrivit Antena 3 . Generalul american în rezervă David Petraeus , fost comandant al armatei SUA în Irak și Afganistan și fost director al CIA, a spus într-un interviu acordat Bloomberg că Statele Unite nu au învățat „nimic” din lecțiile conflictului din Ucraina și că este nevoie de o schimbare instituțională profundă pentru adaptarea doctrinei la „noul tip de război cu drone”. În această logică, Petraeus susține că tancurile și vehiculele blindate au devenit, în multe situații, inutilizabile pe câmpul de luptă. „Tancurile nu mai pot manevra și nu mai pot supraviețui pe câmpul de luptă. Mașinile blindate nici măcar nu mai pot fi folosite (...) până în așa-numita zonă a morții, care se întinde pe câte 35 de kilometri, de o parte și alta a liniei frontului ucrainean.” De ce contează: costuri mari, risc de „învechire” accelerată Mesajul lui Petraeus are o miză operațională și bugetară: dacă dronele produc deja cea mai mare parte a pierderilor și pot lovi în profunzime, investițiile în platforme grele trebuie însoțite de capabilități anti-dronă, apărare antiaeriană și adaptări rapide ale echipamentelor (inclusiv software și hardware), altfel eficiența lor scade abrupt. Petraeus afirmă că Ucraina folosește „10.000 de drone pe zi” și că „90% din pierderile armatei ruse sunt acum provocate de drone”. El mai spune că Ucraina ar urma să crească producția de drone de la 3,5 milioane la 7 milioane „în acest an”, ceea ce ar echivala cu „20.000 de drone pe zi”, dacă există suficienți piloți. Următorul pas: autonomie, „roiuri” și contramăsuri cu rază scurtă Fostul director al CIA susține că lipsa de piloți ar putea deveni mai puțin relevantă, pe măsură ce apar sisteme complet autonome, fără operator uman, ceea ce ar duce la „roiuri de drone” – o problemă pentru care, spune el, „nu avem o soluție în prezent”. Ca posibilă contramăsură, Petraeus indică armele cu puls electromagnetic de mare putere, aflate în producție, dar cu limitări: sunt eficiente, însă au „rază scurtă de acțiune”. El vorbește despre necesitatea unui număr foarte mare de astfel de sisteme, în condițiile unei raze de 2–3 kilometri. Context românesc: contracte mari pentru Lynx și Abrams În același context, Antena 3 citează date oficiale ale guvernului român transmise Parlamentului, potrivit cărora România a încheiat un contract de 3,33 miliarde de euro pentru 298 de blindate germane Lynx. Din total: 232 de vehicule Lynx ar urma să fie finanțate prin împrumutul SAFE, cu un cost total de 2,6 miliarde de euro (aprox. 11,19 milioane de euro per unitate); 66 de vehicule Lynx vor fi finanțate din bugetul României, la o valoare totală de 738,6 milioane de euro. Totodată, România va achiziționa de la SUA 54 de tancuri Abrams și 12 derivate ale acestora, pentru 2,5 miliarde de dolari (aprox. 11,5 miliarde de lei). [...]
Bruiajul GPS întâlnit de avionul militar care îl transporta pe ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță, în zbor spre Lituania evidențiază riscuri operaționale tot mai frecvente pe flancul estic al NATO , într-un context în care astfel de perturbări pot afecta navigația și siguranța zborurilor în regiune, potrivit Adevărul . Incidentul a avut loc în timpul unui zbor de lucru către Lituania, unde Miruță a vizitat detașamentul românesc „ Carpathian Vipers ”, dislocat la baza aeriană Šiauliai . Ministrul a spus că a fost vorba despre un „bruiaj foarte puternic” al semnalului GPS. Ce s-a întâmplat în zbor și cum a fost gestionată situația Într-o declarație făcută în emisiunea „Frontul”, difuzată de TVR INFO , Radu Miruță a precizat că bruiajul a afectat o zonă extinsă și nu ar fi vizat în mod direct aeronava în care se afla. Potrivit ministrului, avionul militar era echipat cu sisteme anti-bruiaj, iar piloții au trecut pe proceduri de navigație militară pentru a continua zborul în siguranță. „A fost bruiat semnalul, dar nu neapărat pentru avionul nostru, ci pentru zonă. Avionul fiind militar are dispozitive anti-bruiaj. Am verificat și am avut un bruiaj foarte puternic. Au activat (piloții – n.red.) sistemul militar de navigație, și-au luat măsuri de protecție pentru a face un zbor către destinație în funcție de coordonatele pe care le au ca variantă adițională. Ne-am uitat unde ar putea fi poziționat avionul după informațiile GPS bruiate. A fost o întreagă discuție cu piloții în avion, pe măsură ce ne apropiam de Lituania.” Ministrul a mai afirmat că aeronava și echipajul au gestionat situația fără probleme, iar zborul a continuat în condiții de siguranță, în pofida perturbărilor semnalului de navigație. Context regional: incidente similare raportate în apropierea Rusiei Dezvăluirea vine pe fondul mai multor episoade similare raportate în regiune. Adevărul amintește și cazul unui avion al Royal Air Force care îl transporta pe ministrul britanic al Apărării, John Healey, afectat de bruiaj GPS în apropierea frontierei cu Rusia, potrivit unui material separat al publicației (detalii aici ). Din perspectivă operațională, repetarea acestor incidente întărește importanța redundanțelor de navigație (rute, proceduri și echipamente alternative la GPS) pentru zborurile militare și, în general, pentru activitățile aeriene din proximitatea zonelor cu risc ridicat de război electronic. [...]
Propunerea NATO de a fixa un prag de 0,25% din PIB pentru sprijinul Ucrainei riscă să se blocheze politic , după ce Mark Rutte a admis că unele dintre cele mai mari puteri ale Alianței ar respinge ideea, potrivit Euronews . Miza este una bugetară și de coordonare: un prag comun ar împinge statele europene către un efort anual aproape triplat, dar întâmpină rezistență tocmai în capitale cu greutate în NATO. De ce contează: fără un prag comun, crește riscul de „ajutor în valuri” și negocieri prelungite Rutte a discutat deja propunerea ca țările europene să aloce Ucrainei echivalentul a 0,25% din PIB, argumentând că întărirea militară a Kievului ar contribui implicit la securitatea Europei. Potrivit estimărilor menționate de Rutte, o astfel de decizie ar duce la aproape triplarea ajutorului anual, până la 143 de miliarde de dolari pe an (aprox. 657 miliarde lei). Totuși, șeful NATO a recunoscut că există „multă rezistență” față de ideea unei cifre fixe. „Nu cred că această propunere va fi acceptată, deoarece există multă rezistență față de această cifră fixă de 0,25%. Nu sunt foarte entuziasmați de idee.” Cine ar putea bloca propunerea și care este contextul Potrivit The Guardian , care citează surse apropiate lui Rutte, printre statele care ar refuza se numără Marea Britanie, Franța, Canada, Italia și Spania — adică aliați cu pondere mare, a căror opoziție poate face dificilă transformarea propunerii într-un angajament colectiv. În paralel, articolul notează că există semnale de relaxare a unor sancțiuni: pe 19 mai, Marea Britanie a emis o licență temporară care permite importuri de motorină și kerosen din țiței rusesc, dacă produsele sunt procesate într-o țară terță. Totodată, a fost acordată o licență care permite transportul sau livrarea de gaze naturale lichefiate de la terminalele rusești LNG Sakhalin-2 și Yamal. Ce susținătorii propunerii pot invoca mai departe Euronews arată că propunerea lui Rutte este susținută de cel puțin șapte țări NATO, inclusiv state nordice care ar oferi chiar mai mult de 0,25% din PIB pentru susținerea Ucrainei. În practică, susținerea unui grup de state nu rezolvă însă problema centrală: fără acordul marilor contributori, un prag comun riscă să rămână o țintă politică, nu un mecanism predictibil de finanțare. [...]
