Știri
Știri din categoria Apărare
China încearcă să găsească cumpărători pentru avionul de luptă J-35, dar competiția este puternică în fața modelului american F-35 și a alternativelor mai ieftine. Potrivit South China Morning Post, analiștii militari sunt rezervați în privința cererii pentru noul aparat chinez, în contextul în care deciziile de achiziție sunt influențate nu doar de performanță, ci și de considerente politice și economice.
La Salonul Aeronautic din Singapore, desfășurat în februarie 2026, compania China National Aero-Technology Import & Export Corporation, care reprezintă gigantul de stat Aviation Industry Corporation of China, a expus un model la jumătate din dimensiunea reală al versiunii J-35A, destinată forțelor aeriene. Aparatul este dezvoltat de Shenyang Aircraft Corporation, subsidiară a AVIC, după mai bine de un deceniu de teste și perfecționări.
J-35 a fost livrat oficial Armatei Populare de Eliberare în 2025, după ce a fost prezentat public la parada militară organizată la marcarea a 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Este al doilea avion chinez de generația a cincea, după J-20, model care nu este disponibil pentru export.
Specialiștii citați de publicația din Hong Kong atrag atenția că piața este deja dominată de F-35, produs de Lockheed Martin, care beneficiază de o rețea extinsă de aliați și de interoperabilitate în cadrul alianțelor occidentale. În plus, unele state ar putea opta pentru avioane mai ieftine, chiar dacă nu sunt din aceeași generație tehnologică, din rațiuni bugetare.
Principalele obstacole pentru exportul J-35 sunt:
Deși Beijingul promovează activ J-35 la expoziții internaționale, inclusiv la Paris și Dubai în 2025, rămâne incert câte țări vor fi dispuse să achiziționeze un avion militar chinez într-un context global tot mai polarizat.
Recomandate
Planul de achiziții militare invocat de presa maghiară ridică miza bugetară a apărării și pune în prim-plan o țintă de cheltuieli de 5% din PIB până în 2035, mult peste așteptarea NATO de 2%, potrivit Mediafax , care citează o analiză a cotidianului ungar Magyar Hirlap despre „cursa înarmărilor” de la București. Publicația maghiară susține că România derulează o „modernizare masivă” a armatei și că ar urmări înlocuirea „întregului arsenal” într-un interval de un deceniu, pe fondul războiului din Ucraina și al percepției unei amenințări din partea Rusiei. În același context, este invocat un incident cu drone în Galați, despre care cotidianul afirmă că ar fi creat „o mică panică” în România. Ce achiziții sunt menționate pentru 2026 Magyar Hirlap își bazează o parte din argumentație pe o „listă oficială” publicată de guvernul român în 2026, prezentată ca plan principal de achiziții de arme. Lista redată include: 200 de tancuri 300 de vehicule blindate 48 de avioane de luptă F-35 „sute” de sisteme de apărare aeriană 1.000 de vehicule logistice 200.000 de pistoale În text, programul SAFE este descris drept „Acțiune de Securitate pentru Europa”, finanțat de Uniunea Europeană, și este prezentat ca element central în combinația de planuri NATO, UE și naționale. Implicația bugetară: 5% din PIB până în 2035 Cotidianul ungar notează că președintele României, Nicușor Dan , ar fi declarat „vara trecută” că România va cheltui 5% din PIB pentru implementarea programului de armament până în 2035, în timp ce „așteptarea NATO este de 2%”. În termeni de politică publică, o astfel de țintă ar însemna o presiune bugetară semnificativă pe termen lung, prin creșterea cheltuielilor de capital (echipamente) și a costurilor recurente (operare, mentenanță, instruire), deși articolul nu oferă estimări de cost sau un calendar detaliat al achizițiilor. Contextul de securitate invocat: Rusia, Moldova și flancul estic Magyar Hirlap afirmă că România „vede o amenințare în Rusia” și plasează această poziționare într-un cadru istoric mai amplu, inclusiv după anexarea Crimeii din 2014 și după invazia Rusiei în Ucraina din 2022. Publicația mai susține că România este „o țară cheie în flancul estic al NATO” și menționează extinderea bazei aeriene Mihail Kogălniceanu, care „odată finalizată, va găzdui zece mii de soldați NATO”. În același pasaj, este menționată și ediția românească a Deutsche Welle, fără a fi indicat un link sau un material specific. În plus, analiza aduce în discuție tensiunile legate de Republica Moldova și Transnistria și citează o poziție atribuită purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit căreia România ar manifesta „ambiții de anexare” a Republicii Moldova, descrise ca „o evoluție geopolitică periculoasă”. Ce rămâne neclar Materialul redă în principal interpretarea și selecția de informații a unui cotidian maghiar. Mediafax nu include, în textul prezentat, reacții ale autorităților române la afirmațiile Magyar Hirlap și nici detalii suplimentare despre stadiul concret al programelor de achiziții menționate. [...]
China a ajuns la paritate militară cu SUA, iar asta mută presiunea pe capacitatea industrială și pe protecția bazelor , avertizează The War Zone , citând declarațiile lt. gen. Stephen Sklenka , generalul care coordonează zona de instalații și logistică în cadrul United States Marine Corps . Sklenka respinge ideea că Beijingul ar fi doar un „aproape egal” („near peer”) și susține că este un „egal” („peer”), pentru că „rivalizează cu noi în aproape fiecare măsură a influenței naționale”. Mesajul central: într-un conflict viitor, diferența nu va fi dată doar de platforme și tehnologii, ci de capacitatea de a proiecta și susține forțe – iar aici China ar avea avantaje structurale. De ce contează: industria și logistica devin factorul decisiv Generalul leagă direct riscul militar de baza economică și industrială a Chinei, pe care o descrie ca fiind pe „picior de război”. În evaluarea sa, în ultimii 10–15 ani, capacitatea de producție a Chinei a depășit-o pe cea a SUA, inclusiv pe segmente critice pentru un război de durată: nave, oțel, minerale, sateliți și muniții. Un exemplu invocat de Sklenka este construcția navală: capacitatea de șantier a Chinei ar fi „raportată” ca fiind de 230 de ori mai mare decât cea a Statelor Unite. El mai afirmă că Beijingul și-a „mai mult decât dublat” construcția de submarine cu propulsie nucleară și își extinde rapid arsenalul de rachete balistice și de croazieră, în timp ce stocul nuclear ar fi „cel mai rapid în creștere din lume”. Lecțiile din conflictul cu Iran: bazele nu mai sunt „sanctuare” Sklenka folosește drept referință operațiunile militare americane din cadrul „Epic Fury”, arătând că, deși SUA au putut introduce forțe într-un teatru de operații cu cer și mare în mare parte necontestate, Iranul a reușit totuși să provoace pierderi și să lovească bazele cu „sute” de drone și rachete balistice, afectând și aliați din regiune. El adaugă că impactul nu este doar militar, ci și economic, prin „închiderea în curs” a Strâmtorii Hormuz , un punct-cheie pentru transportul global de energie. În acest context, generalul avertizează că o confruntare cu China „ar fi mult mai rea”, inclusiv pentru că Beijingul are o putere economică net superioară și o traiectorie de modernizare militară mai accelerată. Următoarea lovitură ar putea fi non-cinetică: rețele, energie, dezinformare O parte importantă a avertismentului vizează vulnerabilitatea instalațiilor militare americane, inclusiv pe teritoriul SUA (CONUS). Sklenka susține că primele acțiuni într-un conflict major ar putea să nu fie lansate cu rachete sau bombardiere și nici să nu înceapă în Marea Chinei de Sud sau în Strâmtoarea Taiwan, ci prin: atacuri cibernetice asupra rețelelor electrice ale bazelor; campanii de dezinformare care vizează familiile militarilor; atacuri cu roiuri de drone lansate din proximitatea instalațiilor. În acest cadru, el cere tratarea bazelor ca „platforme de luptă”, cu accent pe soluții anti-dronă (contra UAS – sisteme împotriva aeronavelor fără pilot), energie rezilientă, infrastructură întărită și rețele „dure” (mai greu de perturbat). Ce urmează: investiții și implicarea industriei Sklenka spune explicit că este nevoie de „ajutorul industriei” pentru apărarea integrată a bazelor și sugerează o schimbare de doctrină: în unele cazuri, forțele americane nu vor lupta doar „din” baze, ci „pentru” baze. În logica sa, fără mobilizare și desfășurare funcționale – adică fără instalații capabile să reziste atacurilor și să mențină operațiunile – nici creșterea stocurilor de muniții, nici introducerea de noi sisteme de armament sau progresele în inteligență artificială nu ar conta decisiv. [...]
Comandamentul american pentru operațiuni speciale (SOCOM cere o creștere puternică de buget pentru MQ-9 Reaper ca să-i extindă rolul într-o „navă-mamă” capabilă să coordoneze un roi de drone mai mici, potrivit Interesting Engineering . Schimbarea indică o reorientare operațională către sisteme fără pilot pentru misiuni în medii mai contestate, în paralel cu reducerea planurilor pentru o flotă de avioane ușoare de atac. SOCOM solicită 75,8 milioane de dolari (aprox. 341 milioane lei) pentru programul MQ-9 în bugetul pe 2027, față de 24,9 milioane de dolari (aprox. 112 milioane lei) în acest an, conform documentelor bugetare citate. În același timp, comandamentul își reduce planul pentru OA-1K Skyraider II de la 75 la 53 de aeronave, semnalând o dependență mai mică de platformele clasice de atac ușor. De ce contează: MQ-9, din dronă de lovire în „hub” de comandă Modernizarea MQ-9 este parte din planul SOCOM numit Adaptive Airborne Enterprise, care urmărește transformarea dronei într-o platformă de comandă și control (coordonare în timp real a mai multor sisteme fără pilot). În această configurație, MQ-9 ar urma să gestioneze drone de supraveghere și de țintire în profunzimea unor zone apărate, iar majorarea de circa 50 milioane de dolari (aprox. 225 milioane lei) în bugetul pe 2027 este destinată în principal achiziției sistemelor necesare acestei schimbări. Ce cumpără SOCOM: drone mici, poduri de lansare și interfețe la sol Conform detaliilor din buget, SOCOM vrea să achiziționeze: 93 de UAV-uri (vehicule aeriene fără pilot) din „grupul 2”; 10 UAV-uri din „grupul 3”; 16 „swarm carrier pods” (poduri pentru transport/lansare de roiuri de drone); 5 interfețe de sistem la sol. Achizițiile sunt descrise ca sprijin pentru colaborarea om–mașină, astfel încât operatorii să poată controla mai multe UAV-uri dintr-o singură platformă. Publicația notează că este o creștere semnificativă față de anul fiscal 2026, când au fost cerute doar 29 de drone din grupul 2. Context: de la contrainsurgență la Indo-Pacific Programul OA-1K rămâne activ, însă reducerea flotei sugerează că misiunile pentru care fusese gândit — sprijin aerian apropiat, lovituri ușoare și culegere de informații, în special pentru contrainsurgență — nu mai sunt prioritatea principală. SOCOM selectase în 2022 L3Harris Technologies pentru livrarea OA-1K (derivat din AT-802U Sky Warden), în cadrul unui contract Armed Overwatch de 3 miliarde de dolari (aprox. 13,5 miliarde lei), potrivit sursei. În schimb, planificarea se mută către teatre precum Indo-Pacific, unde apărarea antiaeriană este mai puternică, iar supraviețuirea platformelor devine o constrângere majoră — ceea ce împinge investițiile către sisteme fără pilot și distribuirea capabilităților pe mai multe platforme. Cum ar putea fi folosite roiurile de drone Interesting Engineering menționează că, în noiembrie 2025, Anduril Industries a câștigat un contract de 50 milioane de dolari (aprox. 225 milioane lei) pentru a furniza drone ALTIUS-600 din grupul 2 pentru SOCOM. În descrierea sursei, dronele din grupul 2 operează de regulă până la 3.500 de picioare (aprox. 1.067 metri) și sunt folosite în principal pentru informații, supraveghere și recunoaștere, în timp ce dronele din grupul 3 pot ajunge la 18.000 de picioare (aprox. 5.486 metri) și pot transporta încărcături mai mari pe distanțe mai lungi. Ambele tipuri au viteze maxime sub 288 mile pe oră (aprox. 463 km/h), fiind mai potrivite pentru misiuni coordonate decât pentru atacuri rapide. Publicația mai notează, citând Defense Post, că introducerea podurilor pentru roiuri indică intenția de a lansa simultan multe drone, fie pentru a satura apărarea adversă, fie pentru „senzorizare” pe arii largi. SOCOM nu a precizat câte drone va controla fiecare MQ-9, însă volumul achizițiilor sugerează o creștere importantă a ambițiilor operaționale pentru aceste sisteme. [...]
Un test de foc real al Armatei SUA arată cum o „dronă‑mamă” poate lansa în aer FPV-uri înarmate, mărind raza de lovire și reducând expunerea operatorilor din prima linie , potrivit Interesting Engineering . Startup-ul american Petrel Technologies a demonstrat platforma AERO Sky, o dronă hibridă cu decolare și aterizare verticală (VTOL), în cadrul unui exercițiu al Diviziei 101 Aeropurtate, la Joint Readiness Training Center , Fort Polk. În test au fost desfășurate mai multe drone FPV (first-person view – drone pilotate prin imagine video în timp real) înarmate, lansate direct din aer de pe AERO Sky. De ce contează: extinderea razei FPV fără a împinge operatorii spre front Miza operațională a conceptului este schimbarea modului în care sunt folosite FPV-urile de atac: în loc să fie lansate de la sol, din poziții apropiate de țintă, acestea sunt transportate mai aproape de zona de angajare și eliberate în aer. Publicația notează că, astfel, forțele pot lovi de la distanțe mai mari, fără ca operatorii să fie nevoiți să se apropie de linia frontului. În acest context, Interesting Engineering citează Defense Blog, care descrie sistemul ca o platformă „mothership” („navă‑mamă”) pentru drone mici, menită să crească distanța de la care pot fi executate lovituri. Ce este AERO Sky și ce roluri vizează AERO Sky este încadrată la categoria Group 3 de vehicule aeriene fără pilot, concepută să ducă încărcături mai grele și să opereze pe distanțe mai mari decât quadcopterele mici. Platforma combină decolarea verticală cu zborul de tip aripă fixă, pentru autonomie mai bună după intrarea în regim de croazieră. Potrivit materialului, drona este gândită pentru mai multe tipuri de misiuni: informații, supraveghere și recunoaștere (ISR); livrări logistice; misiuni de lovire, prin transportul FPV-urilor până într-o zonă desemnată și lansarea lor pentru atacul final. Context: Armata SUA testează „straturi” de sisteme fără pilot Exercițiul de la Fort Polk este prezentat ca parte dintr-un efort mai amplu al Armatei SUA de a evalua cum pot opera sistemele fără pilot alături de formațiunile clasice de infanterie. Integrarea unei platforme aeriene de lansare cu FPV-uri de atac urmărește, conform sursei, să îmbunătățească viteza, flexibilitatea și supraviețuirea în medii contestate. Petrel Technologies își poziționează AERO Sky ca un sistem „scalabil”, destinat desfășurării în masă, cu ambiția de a oferi o alternativă cu cost mai redus față de sistemele fără pilot mai mari, fără a detalia însă prețuri sau volume. [...]
Iran folosește încetarea focului pentru a recupera rachete și lansatoare ascunse sau îngropate , într-o mișcare pe care SUA o interpretează ca parte a unui efort de refacere a capabilităților de lovire înaintea unei posibile reluări a conflictului, potrivit The Jerusalem Post , care citează un material NBC News bazat pe declarațiile unui oficial american și ale altor două persoane familiarizate cu situația. Informația are relevanță operațională: în loc ca pauza de foc să reducă riscul imediat, Washingtonul suspectează că Teheranul o folosește pentru a-și reconstitui stocurile și infrastructura de lansare, inclusiv prin dezgroparea munițiilor și a lansatoarelor fie ascunse intenționat sub pământ, fie acoperite de dărâmături în urma loviturilor aeriene americane și israeliene. Ce crede SUA că urmărește Iranul Potrivit sursei citate, evaluarea americană este că Iranul intenționează să-și refacă capacitățile de rachete „în pregătirea reluării războiului”, în scenariul în care negocierile eșuează. În acest context, NBC News notează că Iranul ar fi reușit să păstreze o parte importantă a arsenalului prin: folosirea de momele (ținte false) și dispersare; îngroparea rachetelor și a lansatoarelor. Mesaje publice contradictorii în administrația SUA În aprilie, secretarul american al apărării, Pete Hegseth , a declarat că SUA au informații potrivit cărora Iranul încearcă să-și reconstituie capabilitățile militare, dar a susținut totodată că Teheranul nu ar avea capacitatea de a le reface. „Vă dezgropați lansatoarele și rachetele rămase fără nicio capacitate de a le înlocui.” „Puteți muta lucruri, dar nu puteți, de fapt, să reconstruiți.” În același timp, NBC News a relatat săptămâna trecută că informațiile SUA ar indica faptul că Iranul ar menține nu doar multe dintre rachetele balistice, ci și peste jumătate din aeronavele forțelor aeriene iraniene, precum și peste jumătate din flota de active navale a IRGC (Corpul Gardienilor Revoluției Islamice). Următoarele decizii la Washington: Hormuz și material nuclear Pe fondul acestor evaluări, un oficial american a declarat pentru NBC că președintele Donald Trump urma să se întâlnească joi cu echipa sa de securitate națională pentru a analiza opțiuni privind deschiderea Strâmtorii Hormuz și îndepărtarea materialului nuclear. Comandantul US CENTCOM, amiralul Brad Cooper, era programat să prezinte opțiunile, iar o decizie este așteptată „în zilele următoare”. Un oficial de la Casa Albă a mai spus că viitoarea deplasare a lui Trump în China și întâlnirea planificată cu președintele Xi Jinping, amânată pentru mijlocul lunii mai, ar putea influența calendarul deciziei, administrația dorind să evite o nouă amânare a vizitei. Cât din arsenal ar mai avea Iranul, potrivit declarațiilor publice În plan public, cifrele avansate de oficiali americani diferă. The Jerusalem Post notează că Trump a afirmat miercuri că aproximativ 82% din rachetele iraniene și „majoritatea” dronelor iraniene „au dispărut”. Separat, secretarul de stat Marco Rubio a spus într-un interviu la Fox News că ar mai rămâne „aproximativ jumătate” din rachetele Iranului. [...]
Departamentul Energiei din SUA cere aproape 100 milioane de dolari pentru a porni dezvoltarea unei noi arme nucleare „bunker buster”, un semnal că modernizarea arsenalului intră într-o etapă cu implicații bugetare și operaționale. Potrivit TWZ , solicitarea vizează un program numit Nuclear Deterrent System–Air-delivered (NDS-A), destinat lovirii țintelor „dure și adânc îngropate” (Hard and Deeply Buried Targets). În cererea de buget pe anul fiscal 2027, Departamentul Energiei include o linie nouă la „Weapons Activities for Future Programs” și solicită 99,794 milioane de dolari pentru următorul ciclu fiscal, conform unui rezumat public citat de publicație. În prezent, singura armă nucleară aeropurtată specializată pentru penetrare adâncă despre care se știe că se află în stocul SUA este bomba gravitațională B61-11. Ce finanțează, concret, cererea de buget Documentele bugetare indică faptul că banii ar urma să acopere începutul unui nou program din seria „Phase 6.X”, menționat ca „Phase 1” pentru NDS-A, plus evaluări de producție pentru două proiecte ale unor „Rapid Capability Team” (echipe pentru dezvoltare accelerată), potrivit rezumatului public invocat în articol. Publicația explică faptul că NNSA (National Nuclear Security Administration) , structură din Departamentul Energiei responsabilă de activitățile legate de arme nucleare, folosește un cadru pe faze (6.X) pentru ciclul de viață al armelor, de la definirea conceptului și cerințelor până la producție la scară. Nu este clar public în ce stadiu exact se află NDS-A. TWZ notează că mențiunea „Phase 1” ar putea indica faza 6.1, adică etapa de evaluare a conceptului de bază. Ce se știe și ce nu se știe despre NDS-A Din informațiile disponibile public, sunt puține detalii tehnice: se știe doar că va fi o armă aeropurtată. Nu este public dacă va fi: o bombă nepropulsată (de tip „gravity bomb”), sau o armă propulsată (rachetă/misilă) care să permită lansarea de la distanță (standoff), adică fără apropierea platformei de țintă. Un purtător de cuvânt al NNSA a declarat pentru TWZ că NDS-A ar urma să ofere „opțiuni nucleare suplimentare” pentru a învinge ținte adânc îngropate, iar „programul avansează agresiv”, cu informații suplimentare care vor deveni publice „când va fi benefic strategic” pentru SUA. Context operațional: de ce revine tema „bunker buster” nuclear Articolul leagă nevoia pentru un astfel de sistem de extinderea și diversificarea infrastructurilor subterane în state considerate adversare sau potențiali adversari ai SUA. Sunt menționate: Rusia și China, care și-ar fi extins rețelele de facilități subterane; în cazul Chinei, inclusiv câmpuri noi de silozuri pentru rachete balistice intercontinentale și lucrări la un centru de comandă subteran în apropierea Beijingului; Coreea de Nord și Iran, care ar investi în facilități subterane și întărite. În paralel, TWZ subliniază o constrângere operațională: bombele nepropulsate de tip „bunker buster” trebuie lansate relativ aproape de țintă, iar țintele vizate sunt, de regulă, în interiorul teritoriului advers, protejate de sisteme integrate de apărare antiaeriană. În acest context, publicația notează că B-2 este în prezent singura platformă certificată pentru B61-11 și pentru bomba convențională GBU-57/B (MOP), iar integrarea pe viitorul B-21 este considerată probabilă. Miza bugetară: încă un program într-o modernizare de „sute de miliarde” TWZ punctează și riscul de finanțare: SUA derulează deja o modernizare amplă a „triadei” nucleare (forțe terestre, aeriene și navale), estimată la „sute de miliarde de dolari” în următoarele decenii, ceea ce poate afecta sprijinul pentru o armă nucleară nouă, chiar dacă ar deriva dintr-un design existent. Publicația amintește și precedentul programului Robust Nuclear Earth Penetrator (RNEP), oprit de Congres în 2005, care a generat critici inclusiv pe fondul temerilor privind reacțiile altor state. În acest moment, concluzia fermă din documentele citate este una singură: Departamentul Energiei cere finanțare pentru a porni cel puțin dezvoltarea inițială a unui nou „bunker buster” nuclear aeropurtat, care ar putea succeda B61-11, însă designul și configurația rămân nepublice. [...]
