Știri
Știri din categoria Apărare
Bugetul de apărare al SUA urcă la 1,5 trilioane de dolari (aprox. 6,9 trilioane lei) în anul fiscal 2027, iar structura propusă indică o accelerare a achizițiilor și a investițiilor în tehnologii militare, cu efect direct asupra marilor contractori și a lanțului de furnizori din industria de apărare, potrivit Agerpres, care citează Reuters.
Pentagonul a prezentat detalii despre bugetul solicitat de președintele Donald Trump pentru 2027, descris ca fiind „de departe cea mai mare creștere anuală” a cheltuielilor de apărare din perioada de după al Doilea Război Mondial.
O noutate este introducerea unei categorii numite „priorități prezidențiale”, care include apărarea antirachetă „Golden Dome”, supremația în domeniul dronelor, inteligența artificială și infrastructura de date, precum și baza industrială de apărare, potrivit oficialilor Pentagonului citați în material.
Pe componente, bugetul include:
Bugetul propune și contracte de achiziții publice plurianuale pentru mai multe programe de muniții, argumentul fiind că termenele mai lungi oferă stabilitate atât marilor companii, cât și furnizorilor mici și mijlocii, pentru a-și extinde producția.
Pe partea de personal, se are în vedere o majorare salarială diferențiată și o extindere a trupelor:
Bugetul nu include fonduri pentru conflictul cu Iranul. Un oficial de rang înalt al Pentagonului a spus că, din cauza calendarului alocărilor, ar putea fi necesară o cerere de buget suplimentară pentru costurile operaționale pe termen scurt și pentru reaprovizionare generate de conflict.
În context, materialul amintește că Trump a cerut anterior Congresului un buget de apărare națională de 892,6 miliarde dolari, la care a adăugat 150 miliarde dolari printr-o solicitare suplimentară, ducând totalul la peste 1 trilion de dolari pentru prima dată în istoria SUA.
Recomandate
Pentagonul a redus de la patru la trei brigăzile de luptă din Europa , o decizie cu impact operațional direct asupra planificării și rotației trupelor americane pe flancul estic al NATO, potrivit Agerpres . Reducerea echivalează cu o brigadă, adică aproximativ 4.000 de militari. Ministerul american al Apărării a precizat că această diminuare „a provocat o întârziere” în desfășurarea de trupe în Polonia și că va decide ulterior „dispunerea finală” a acestor militari în Europa. Ce se schimbă, concret, în teren În ultimele săptămâni, mesajele venite de la Washington au fost neuniforme în privința prezenței militare din Europa, pe fondul presiunii exercitate de președintele Donald Trump asupra aliaților europeni pentru creșterea cheltuielilor de apărare. În cronologia invocată în material: la 1 mai, Pentagonul a anunțat retragerea a aproximativ 5.000 de militari americani din Germania, în termen de un an; a doua zi, Donald Trump a spus că reducerea va fi „mult mai mult de 5.000”, din cei aproximativ 36.000 de soldați staționați în Germania; pe 15 mai, un general american a anunțat anularea desfășurării a 4.000 de militari în Polonia; marți, vicepreședintele JD Vance a afirmat că desfășurarea este, deocamdată, „întârziată”, nu anulată. Polonia rămâne „ancoră”, dar fără decizie finală privind redistribuirea JD Vance a spus că cei 4.000 de militari „ar putea merge în altă parte în Europa” și că nu există încă o decizie finală privind destinația lor. În același timp, comunicatul Pentagonului subliniază că SUA „vor menține o prezență militară puternică în Polonia”, țară pe care Donald Trump o indică drept exemplu, având cheltuieli militare printre cele mai ridicate din Europa ca pondere în PIB. Agerpres notează că aceste mișcări sunt urmărite atent și în contextul în care președintele american a promis că va pune presiune pe aliații europeni care nu au susținut războiul împotriva Iranului. [...]
Planul Pentagonului de a extinde rapid flota de drone riscă să fie frânat de dependența de magneți pe bază de pământuri rare controlați de China , arată WinFuture , într-o analiză despre vulnerabilitățile lanțurilor de aprovizionare din industria de apărare. Departamentul Apărării al SUA a anunțat achiziția a 30.000 de „drone kamikaze”, iar ținta ar urma să depășească 300.000 până în 2028. Pe fondul acestei creșteri, la Washington se intensifică îngrijorările privind accesul la magneții speciali indispensabili aproape oricărei drone moderne, potrivit unor relatări citate de publicație. De ce contează: magneții „cu pământuri rare” sunt un blocaj industrial Conform datelor Goldman Sachs citate în material, aproximativ 98% din magneții produși la nivel global pe bază de metale din categoria pământurilor rare provin din China. Acești magneți nu sunt folosiți doar în motoarele dronelor, ci și în: sisteme de ghidaj pentru rachete; senzori; avioane de luptă. În cazul dronelor de unică folosință, necesarul crește semnificativ, ceea ce amplifică presiunea pe aprovizionare. Lecția din Ucraina: cererea poate exploda mai repede decât oferta Războiul din Ucraina a ridicat miza strategică a dronelor, iar WinFuture notează că, doar în 2024, Ucraina ar fi construit peste 1,2 milioane de drone, multe cu componente de origine chineză. Pentru SUA, o extindere accelerată a producției interne se lovește astfel de o realitate industrială: componentele-cheie rămân concentrate într-o singură țară. Răspunsul SUA: bani, reguli mai dure și o cursă contra-cronometru Administrația americană a început să reacționeze prin investiții de ordinul miliardelor de dolari. Materialul menționează: un ordin semnat de președintele Donald Trump, anul trecut, pentru stimularea industriei americane de drone; un program de achiziții pentru producători interni anunțat ulterior de secretarul apărării Pete Hegseth; alocarea a 13,6 miliarde de dolari (aprox. 62 miliarde lei) pentru sisteme autonome în bugetul apărării pe 2026. Miza centrală rămâne securizarea lanțurilor de aprovizionare, în special pentru „pământurile rare grele” precum disprosiul și terbiul, elemente care ajută magneții să rămână stabili la temperaturi ridicate. În timp ce unele pământuri rare „ușoare” sunt deja procesate parțial în America de Nord, varianta „grea” este descrisă ca o vulnerabilitate persistentă pentru statele occidentale. Interdicția din 2027 și efectul asupra contractorilor din apărare Un element cu impact operațional direct este schimbarea regulilor de achiziții: din 2027, pământurile rare chinezești ar urma să fie eliminate din întreaga producție americană de apărare. Asta ar obliga marii contractori, precum Lockheed Martin și Northrop Grumman, să își poată demonstra integral lanțurile de aprovizionare. În paralel, WinFuture arată că experții din industrie se așteaptă ca dezvoltarea unor capacități alternative să dureze ani, în timp ce cererea pentru tehnologie militară bazată pe drone continuă să crească rapid. Cine poate câștiga: furnizori „non-China” de pământuri rare grele În acest context, publicația indică drept beneficiar potențial compania americană REalloys, care susține că a construit singurul lanț de aprovizionare complet nechinez pentru pământuri rare grele în America de Nord, de la procesare până la producția de aliaje utilizabile pentru magneți. Materiile prime ar proveni, potrivit companiei, inclusiv din America de Nord, Brazilia, Kazahstan și Groenlanda. Pentru industria de apărare, combinația dintre ținte de producție foarte ambițioase și restricții de aprovizionare tot mai stricte sugerează că următorii ani vor fi definiți nu doar de bugete, ci și de capacitatea reală de a înlocui rapid componentele critice dominate de China. [...]
NATO analizează o posibilă misiune de securizare a Strâmtorii Ormuz, dar fără planificare până la o decizie politică , într-un context în care blocarea rutei de către Iran pune presiune pe libertatea navigației și pe fluxurile energetice globale, potrivit Digi24 . Comandantul suprem al forțelor aliate, generalul american Alexus Grynkewich , a spus că Alianța „ia în considerare” o contribuție la o operațiune care vizează securizarea strâmtorii, însă a insistat că nu există încă planificare formală în lipsa unui mandat politic. „Iau în considerare acest lucru? Absolut. Dar nu există încă nicio planificare până când nu se va lua o decizie politică.” Miza operațională: libertatea navigației într-un punct-cheie pentru petrol Strâmtoarea Ormuz este prezentată drept o rută critică: înainte de blocarea sa de către Teheran, pe aici trecea aproximativ 20% din petrolul mondial. În acest context, Grynkewich a argumentat că există un interes comun al statelor aliate pentru menținerea libertății de navigație în apele internaționale. „Suntem cu toții de acord că este în interesul nostru să garantăm libertatea navigației în apele internaționale.” Cine se mișcă deja în regiune și ce lipsește pentru un rol NATO Generalul a indicat că mai multe state, între care Belgia, Franța, Germania, Italia și Regatul Unit, trimit nave în regiune, în timp ce Franța și Marea Britanie ar fi preluat conducerea într-o coaliție internațională pentru securizarea strâmtorii, dar condiționat de încheierea războiului din Orientul Mijlociu. Pe linie NATO, mesajul rămâne că o eventuală implicare a Alianței depinde de o decizie politică ce nu a fost luată. Grynkewich a rezumat succesiunea pașilor: impulsul politic trebuie să vină înaintea planificării formale. Context politic: presiune din partea SUA asupra europenilor În același tablou, președintele american Donald Trump a criticat țările europene din NATO pentru refuzul de a se implica în războiul lansat împreună cu Israelul împotriva Iranului și le-a cerut să își asume responsabilitatea pentru redeschiderea Strâmtorii Ormuz. Secretarul general al NATO, Mark Rutte , a indicat la începutul lunii mai că statele europene au înțeles mesajul de frustrare al lui Trump, însă până acum a rămas neclar ce rol ar putea avea NATO într-o operațiune de restabilire a securității în zonă. [...]
Marina SUA mizează pe propulsie nucleară pentru viitoarea clasă de cuirasate, o decizie care împinge nota de plată peste 17 miliarde de dolari pe navă și poate schimba semnificativ profilul de costuri și mentenanță al flotei pe termen lung, potrivit Adevărul . Mutarea vine după ce, cu doar o lună în urmă, oficiali ai Marinei americane considerau puțin probabilă utilizarea propulsiei nucleare pentru acest program. Anunțul a fost făcut de amiralul Daryl Caudle , șeful Operațiunilor Navale, în timpul unei audieri în Congresul SUA. El a indicat că alegerea a fost între livrare mai rapidă cu propulsie convențională și varianta nucleară, care a fost preferată în final. „Sunt încântat că în sfârșit am căzut de acord că această propulsie va fi una nucleară. Dezbaterea a fost de genul: ori îl livrăm mai repede, și atunci va avea propulsie convențională, dar în cele din urmă, am zis să fie nucleară”, a declarat oficialul american, potrivit Axios . Ce tehnologie intră pe navă și de ce contează pentru costuri Noul cuirasat ar urma să fie echipat cu reactorul nuclear A1B, același sistem folosit pe portavioanele din clasa Gerald R. Ford. În material se menționează că un portavion Ford are un cost estimat de aproximativ 13 miliarde de dolari (aprox. 59,8 miliarde lei). Potrivit amiralului Caudle, tehnologia de la bordul noii nave se va inspira din cea a portavioanelor moderne americane, de la reactor până la sisteme radar, armament și sisteme de luptă. Dimensiunea programului: 15 nave până în 2056 Planul Marinei SUA prevede construirea a 15 cuirasate din clasa „Trump” până în 2056. Pentru primele trei nave, costurile ar urma să depășească 43 de miliarde de dolari (aprox. 197,8 miliarde lei), conform informațiilor prezentate. Controverse: utilitate operațională vs. „abordare depășită” Proiectul a stârnit critici în rândul experților militari: analiști citați de Axios susțin că revenirea la nave de suprafață foarte mari ar fi o abordare depășită în războiul naval modern, unde accentul se mută pe dispersarea forțelor și flexibilitate operațională. În prezent, singurele nave de suprafață cu propulsie nucleară aflate în serviciul Marinei SUA sunt portavioanele, mai notează materialul. [...]
România riscă să rămână fără „pârghii” militare în relația cu Berlinul , deși Germania își extinde implicarea pe flancul estic al NATO printr-o baterie Patriot în Turcia și o misiune de circa 150 de militari, potrivit Adevărul . În analiza citată, experți români indică atât motivele invocate de Germania pentru refuzul de a disloca trupe în România, cât și opțiunile Bucureștiului pentru a-și crește relevanța în arhitectura de apărare aliată. De ce contează: prezența militară se negociază și prin costuri și contracte Berlinul a refuzat anterior solicitarea Bucureștiului privind o prezență militară germană în România, invocând „situația economică grea” și costurile detașării de trupe, în contextul în care Germania are deja angajamente în alte zone (țările baltice) și își pregătește o contribuție în Turcia. În acest tablou, România ar putea încerca să lege mai strâns discuția despre prezență militară de cooperarea industrială și de achizițiile de apărare: generalul (r) Virgil Bălăceanu afirmă că noile contracte de „miliarde de euro” semnate de România cu Germania în cadrul SAFE, inclusiv cu Rheinmetall , ar putea deveni un argument într-un demers viitor pentru atragerea de trupe germane. De ce trimite Germania Patriot în Turcia, dar nu trupe în România Potrivit materialului, Turcia a devenit un punct-cheie pentru apărarea flancului sud-estic al NATO, inclusiv după ce a fost vizată de rachete și drone iraniene în lunile trecute. Germania urmează să trimită în „următoarele săptămâni” o unitate Patriot și, suplimentar, să constituie o forță operativă de apărare aeriană și antirachetă care va opera în coordonare cu forțele turce. Misiunea menționată ar avea aproximativ 150 de militari și rolul de a înlocui o unitate americană desfășurată în prezent în Turcia, în perioada iunie–septembrie 2026. În paralel, SUA își păstrează o prezență importantă în Turcia, inclusiv prin baza de la Incirlik, unde sunt găzduite rachete nucleare americane, notează publicația. Pentru contextul regional, Adevărul indică și planurile Berlinului privind o forță operativă de apărare aeriană și antirachetă, într-un material separat despre rolul Turciei în strategia NATO: Adevărul . „Apărarea României începe din Turcia”: argumentul operațional Generalul (r) Virgil Bălăceanu susține că, în cazul unui atac dinspre Iran sau Orientul Mijlociu, apărarea României și a flancului estic începe din Turcia, unde se află componente esențiale ale arhitecturii NATO. Un exemplu este stația radar Kürecik (operațională din 2012), administrată de Armata SUA, care detectează amenințări cu rachete balistice și transmite date către baze NATO, inclusiv Deveselu, Kogălniceanu și Câmpia Turzii, dar și către navele Aegis din Marea Mediterană. „Apărarea României și a flancului Estic al NATO începe din Turcia, în cazul unui atac dinspre Iran sau Orientul Mijlociu.” În același registru, Bălăceanu descrie apărarea ca fiind „pe mai multe aliniamente”, cu capabilități navale în Mediterana de Est și cu participarea unor state europene. Ce opțiuni are Bucureștiul: Franța, apoi Germania „pe filieră” economică În analiza citată, Bălăceanu indică drept miză principală pentru România convingerea Franței să disloce permanent o brigadă în România, după modelul brigăzii blindate pe care Germania o va disloca în Lituania anul viitor. Abia apoi, spune el, Bucureștiul ar putea încerca să obțină și o participare germană la Grupul de Luptă din România, folosind inclusiv argumentul contractelor de înzestrare. „În momentul în care vom semna contractele — și asta va înseamna că mulți bani din România vor merge către economia germană — putem să cerem Germaniei să aibă o participare și la Grupul de Luptă din România.” Separat, analistul politic internațional Ștefan Popescu apreciază că România nu reușește să strângă relațiile cu Turcia pentru a întări sudul flancului estic și compară situația cu Polonia, care ar fi construit, prin acțiuni coerente, un sistem defensiv la Marea Baltică împreună cu țările nordice. În acest context, el sugerează că o abordare mai realistă ar fi fost propunerea unui „hub” Uniunea Europeană–Turcia, în care România să ceară leadership și să găzduiască elemente în domenii unde are „o excelență incontestabilă”, precum securitatea cibernetică. Materialul mai notează, prin vocea turcologului Tasin Gemil, importanța relației bilaterale româno-turce și faptul că, deși există un parteneriat strategic, rămân dosare unde pozițiile nu sunt încă armonizate. Textul este trunchiat în sursa furnizată, astfel că detaliile finale despre implicațiile la Marea Neagră nu pot fi redate integral. [...]
O simulare strategică desfășurată în Germania indică faptul că o reacție politică europeană întârziată poate face NATO vulnerabilă pe flancul estic , în special într-o criză rapidă în statele baltice, potrivit Adevărul . Exercițiul a testat în primul rând procesul decizional din interiorul alianței, nu tactici de luptă, iar concluzia centrală a fost una politică: ezitarea și divizarea pot cântări mai mult decât diferențele de capabilități pe termen scurt. Exercițiul a avut loc în decembrie 2025, la Universitatea Helmut Schmidt a Bundeswehrului din Hamburg , și a pornit de la un scenariu în care Rusia și Ucraina ajung la un armistițiu în vara lui 2026. În paralel cu o ofertă către Germania de reluare a relațiilor economice și a cooperării de dinainte de război, Moscova ar intensifica presiunile asupra statelor baltice, invocând o presupusă criză umanitară în Kaliningrad. Scenariul: atac rapid asupra Lituaniei și blocarea deciziei NATO În jocul de război, participantul care a jucat rolul conducerii militare ruse a ales o ofensivă rapidă asupra Lituaniei, cu un obiectiv declarat diferit de o ocupație pe termen lung: paralizarea procesului de decizie al NATO și testarea voinței politice europene. Planul a presupus un atac simultan din Belarus și Kaliningrad pentru controlul coridorului Suwalki, fâșia strategică ce leagă Polonia de statele baltice. Forțele ruse simulate au inclus aproximativ 100.000 de militari în întreg teatrul de operațiuni, dintre care circa 12.000 au reprezentat forța principală de atac din Belarus, sprijinită de unități aeropurtate, artilerie, sisteme antiaeriene și drone. „Fapt împlinit” înainte de răspunsul alianței Potrivit simulării, viteza a fost elementul-cheie: Rusia ar avea deja trupe în regiune, în timp ce NATO ar avea nevoie de timp pentru a aduce întăriri. În scenariu, forțele ruse au reușit să creeze rapid un „fapt împlinit” pe teren înainte ca alianța să poată organiza o contraofensivă coerentă. Analistul care relatează exercițiul susține că liderii europeni, în special cei germani, ar fi fost blocați de perspectiva unui conflict direct cu Rusia și de riscul escaladării nucleare. În joc, SUA nu au intervenit imediat, iar această întârziere a fost suficientă pentru consolidarea pozițiilor ruse și transformarea coridorului Suwalki într-o zonă controlată prin drone, artilerie și lovituri de precizie cu rază lungă. Scenariul a inclus și posibilitatea unei escaladări nucleare tactice, prin activarea armelor nucleare din Belarus și Kaliningrad pentru descurajarea unei contraofensive NATO. De ce contează: vulnerabilitatea e politică, nu doar militară Mesajul principal rezultat din exercițiu este că descurajarea depinde nu doar de capabilități, ci și de percepția adversarului asupra voinței politice a NATO. Analistul avertizează că un eventual sfârșit al războiului din Ucraina ar putea deschide pentru Europa o perioadă de vulnerabilitate strategică, în care Rusia ar ieși cu efective mai numeroase, experiență de luptă și avantaje tehnologice în domenii precum războiul la distanță, dronele și „țintirea dinamică” (identificarea și lovirea rapidă a țintelor pe baza datelor actualizate din teren). În același timp, potrivit aceleiași relatări, statele europene ar avea nevoie de ani pentru a recupera decalaje în apărarea aeriană, muniții de precizie și capacități de neutralizare a sistemelor antiaeriene rusești. „Întrebarea fundamentală este dacă Germania și Europa sunt cu adevărat pregătite să intre într-un război cu Rusia pentru apărarea statelor baltice, chiar și fără sprijin imediat american.” Concluzia autorului exercițiului este că, în simulare, partea care a jucat Rusia a mizat pe ezitarea Germaniei, iar această presupunere a fost suficientă pentru a „câștiga” prin blocarea reacției politice într-o criză rapidă. [...]
