Știri
Știri din categoria Apărare
Evaluarea serviciilor americane sugerează că Iranul își păstrează capacitatea de lovire prin infrastructura subterană, ceea ce complică obiectivul Washingtonului de a stabiliza armistițiul și de a securiza Strâmtoarea Ormuz, potrivit Adevărul, care citează o analiză relatată de The Wall Street Journal.
Informațiile provin de la oficiali americani familiarizați cu evaluarea și apar într-un moment în care SUA încearcă să consolideze armistițiul, să asigure redeschiderea completă a Strâmtorii Ormuz și să protejeze forțele americane și statele din regiune de noi atacuri. Pe acest fond, unii oficiali americani se tem că Teheranul ar putea folosi pauza în ostilități pentru a-și reface capacitățile militare, inclusiv arsenalul de rachete.
Potrivit evaluărilor citate, deși mai mult de jumătate dintre lansatoarele iraniene ar fi fost distruse, avariate sau blocate în subteran, o parte dintre cele rămase ar putea fi reparate sau repuse în funcțiune prin scoaterea lor din complexele subterane. În paralel, stocurile de rachete ale Iranului ar fi fost reduse la aproximativ jumătate în timpul conflictului, însă țara ar păstra încă mii de rachete balistice cu rază scurtă și medie, care pot fi desfășurate din adăposturi sau facilități subterane, potrivit unor oficiali americani și israelieni.
Pe lângă rachetele balistice, sursele citate susțin că Iranul ar mai avea:
Analiștii citați arată că limitarea capacităților militare viitoare ale Iranului nu depinde doar de eventuale noi acțiuni militare ale SUA și Israelului, ci și de menținerea sancțiunilor și a regimului de control al exporturilor (măsuri care restricționează accesul la tehnologii și echipamente sensibile). În același timp, printre condițiile Teheranului pentru încheierea conflictului s-ar număra ridicarea tuturor sancțiunilor, inclusiv a celor secundare, care vizează statele ce fac comerț cu Iranul.
Contextul este legat de armistițiul de două săptămâni anunțat pe 8 aprilie de președintele american Donald Trump, mediat de Pakistan, precum și de eșecul negocierilor de duminică din Pakistan, unde părțile nu ar fi ajuns la un acord de pace durabil. Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a avertizat anterior că SUA ar putea relua atacurile dacă Iranul ar încerca să profite de armistițiu pentru a-și regrupa forțele.
Recomandate
Un armistițiu poate opri temporar atacurile, dar nu și ritmul de reînarmare al Iranului , avertizează o analiză din The Jerusalem Post , care susține că procesele tehnologice și rețelele de aprovizionare din spatele programelor iraniene de rachete și drone vor continua să funcționeze chiar și în absența luptelor. Iran tratează rachetele balistice și dronele ca proiecte strategice pe termen lung, dezvoltate de-a lungul a aproape o jumătate de secol, inclusiv în perioade de relativă acalmie. Potrivit analizei, această orientare este legată și de constrângeri structurale: forțele aeriene iraniene sunt îmbătrânite și limitate, iar sancțiunile au restricționat accesul la aeronave moderne și piese; în plus, o parte dintre aparatele existente ar fi fost lovite în primele zile ale războiului. În acest context, Teheranul a investit masiv în capabilități care îi permit să proiecteze forță și să descurajeze adversarii fără a se baza pe aviație. De ce armistițiul nu oprește industria militară Analiza argumentează că, odată ce presiunea operațională imediată scade, resursele pot fi redirecționate către testare, integrare și îmbunătățiri incrementale. În cazul Iranului, programele de rachete și drone ar fi continuat să avanseze „în precizie, supraviețuire și capacitate de reacție” în pofida sancțiunilor și a conflictelor intermitente, iar un armistițiu poate crea condiții care accelerează această dinamică. Înaintea celui mai recent război, publicația notează că existau estimări potrivit cărora Teheranul ar fi putut produce 10.000 de drone pe lună, alături de „mii” de rachete balistice. În război, aceste platforme relativ ieftine au lovit mii de ținte, iar o parte au fost interceptate cu sisteme costisitoare (THAAD, Patriot, Arrow, David’s Sling, Iron Dome). Analiza mai susține că munițiile cu submuniții (cluster) montate pe rachete balistice iraniene au produs pagube pe o arie mai largă, iar sistemele israeliene – în special David’s Sling – „nu au putut gestiona” acest tip de amenințare. Cât a fost distrus și cât poate fi refăcut În paralel cu intrarea în armistițiu, SUA și Israel au afirmat că au lovit „mii de ținte” în Iran, în special baza industrială de apărare. Șeful Statului Major al IDF, lt.-gen. Eyal Zamir, a descris rezultatele ca fiind „fără precedent și istorice”, susținând că Iranul este „mult mai slab” decât înainte de război. La rândul său, președintele Statului Major Întrunit al SUA, gen. Dan Caine, a declarat: „Atacurile SUA au distrus baza industrială de apărare a Iranului și capacitatea lor de a reconstitui aceste capabilități pentru anii care vin. Am atacat, împreună cu partenerii noștri, aproximativ 90% din fabricile lor de armament. Fiecare fabrică ce produce drone Shahed de atac unidirecțional a fost lovită. Fiecare fabrică ce produce sistemele de ghidaj care intră în aceste drone a fost lovită.” Totuși, analiza pune sub semnul întrebării cât de definitiv este acest efect, amintind că declarații similare au fost făcute după „Războiul de 12 zile” din iunie anul trecut, iar nouă luni mai târziu ar fi existat încă „mii de ținte” în Iran pentru ambele armate. Concluzia este că, în lipsa unei evaluări complete și verificabile, rămân deschise întrebările despre cât a fost cu adevărat distrus, cât a rămas și cât de ușor se poate reînarma Iranul. Lanțuri de aprovizionare și sprijin extern: fereastra de refacere Un punct central al analizei este că armistițiile influențează direct lanțurile de aprovizionare și rețelele de achiziții. Programele iraniene ar combina producția internă cu componente importate (electronice și materiale) care pot fi obținute și prin canale comerciale. În acest cadru, publicația afirmă că state precum China continuă livrările către Iran și ar putea ajuta la refacerea industriei militare, inclusiv prin furnizarea de unelte de precizie și componente pentru ghidaj (de tip giroscoape și accelerometre), precum și substanțe chimice precursoare pentru rachete. Implicația operațională pentru Israel și SUA Analiza susține că armistițiul oferă timp și Israelului și SUA să își ajusteze postura tehnologică: investiții în apărare antidrone și antirachetă, actualizări software, integrare de date și adaptări doctrinare. După războiul din iunie, Israel ar fi făcut actualizări la Iron Dome și David’s Sling și „probabil” va repeta procesul, pentru a integra lecțiile recente. În același timp, textul notează că sistemele statice de apărare aeriană devin ținte importante și ar necesita măsuri suplimentare de protecție sau camuflare. În final, mesajul analizei este unul de risc operațional: armistițiul reduce pericolul imediat pentru civili, dar deschide o etapă de adaptare tehnologică de ambele părți. Iar în cazul Iranului, „laboratoarele, atelierele, facilitățile de instruire și rețelele de achiziții” ar continua să funcționeze, cu efecte care s-ar vedea abia la reluarea ostilităților – „peste două săptămâni, două luni sau doi ani”. [...]
Creșterea rapidă a preciziei rachetelor iraniene sugerează un salt operațional, nu doar unul tehnologic , iar miza este extinderea în Orientul Mijlociu a unui model rusesc de „lanț” recunoaștere–decizie–lovire, potrivit unei analize citate de Adevărul . Comunitatea de informații voluntare InformNapalm susține că transferul de doctrină și implicarea forțelor speciale ruse ar fi „veriga lipsă” care explică saltul de eficiență în doar câteva săptămâni. În termeni concreți, analiza indică o creștere a ratei de lovire a rachetelor iraniene de la aproximativ 3% la circa 27% într-un interval scurt, pe fondul conflictului dintre SUA, Israel și Iran. InformNapalm afirmă că transferul de date a existat, dar că simpla partajare de imagini satelitare nu ar putea produce, de una singură, o asemenea îmbunătățire accelerată. De ce nu ar fi suficienți sateliții InformNapalm notează că sateliți ruși ar fi monitorizat cel puțin 46 de locații din 11 țări din Orientul Mijlociu între 21 și 31 martie, inclusiv baze militare americane și infrastructură critică. În paralel, „alte relatări” menționate în analiză indică faptul că Rusia ar fi furnizat Iranului date despre pozițiile și deplasările trupelor, navelor și aeronavelor americane, precum și o listă de 55 de obiective energetice israeliene considerate critice. Totuși, analiza argumentează că imaginile și coordonatele sunt doar „materie primă”: selecția țintelor, sincronizarea atacurilor și capacitatea de a depăși apărarea antiaeriană ar necesita un sistem complex de comandă și control. În același registru, InformNapalm susține că munițiile de tip cluster pot crește aria de impact, dar nu explică îmbunătățirea procesului de țintire și execuție. „Veriga lipsă”: doctrina și forțele speciale ruse Punctul central al analizei este că Rusia ar fi transferat către Iran o doctrină operațională testată anterior, în care recunoașterea este legată direct de executarea focului. Sunt menționate două sisteme interconectate: complexul de recunoaștere–lovire , asociat armelor de mare precizie cu rază lungă; complexul de recunoaștere–foc , care integrează informațiile tactice cu artileria și sprijinul aerian apropiat. În acest model, forțele pentru operațiuni speciale ar avea rolul de a confirma țintele, actualiza coordonatele, transmite datele către comandă, ajusta loviturile și evalua rezultatele. Fără această componentă, susține InformNapalm, chiar și informațiile precise nu se traduc automat în lovituri eficiente. Analiza mai invocă o ofertă atribuită Moscovei în negocieri de încetare a focului: Rusia ar fi propus oprirea transferului de informații către Iran în schimbul limitării sprijinului de informații oferit Ucrainei de către SUA, ca indiciu că astfel de transferuri există. Context: cooperarea Rusia–Iran și exportul „modelului ucrainean” Potrivit textului, cooperarea militară dintre Rusia și Iran s-a intensificat după invazia rusă în Ucraina din 2022. Adevărul relatează, pe baza analizei, că Moscova ar fi furnizat Iranului informații despre pozițiile navelor și bazelor americane și ar fi livrat drone modernizate de tip Shahed (cunoscute ca Geran-2) în martie 2026, în timp ce Iranul ar continua să sprijine Rusia cu tehnologie de drone testată în Ucraina. InformNapalm plasează această doctrină în continuitate cu experiența Rusiei din Siria (din 2015) și cu aplicarea pe scară largă în Ucraina, inclusiv în atacuri asupra infrastructurii energetice. Lista presupusă de 55 de obiective energetice israeliene este interpretată în aceeași logică: loviturile asupra rețelelor electrice ar putea produce efecte în lanț, iar atacurile asupra apărării aeriene ar reduce capacitatea de protecție și ar crește eficiența loviturilor ulterioare. „Asistăm la o integrare reciprocă, în timp real, a capacităților de luptă ale regimurilor autoritare. Nu este vorba doar despre schimb de date, ci despre transferul unei logici complete de război.” Ce contează și ce urmează Dacă evaluarea InformNapalm este corectă, implicația principală este operațională: Iranul ar fi trecut rapid de la acces la informații la un mecanism mai complet de „închidere a buclei” (de la identificarea țintei la lovire și evaluare), ceea ce poate crește presiunea asupra apărării antiaeriene și asupra infrastructurii critice vizate. Textul mai notează că modelul de război pe care Rusia l-ar împărtăși cu Iranul ar fi fost construit în patru ani de conflict în Ucraina, iar în paralel experiența Ucrainei de contracarare (de la drone interceptoare la sisteme stratificate de apărare aeriană) ar fi transformat Kievul într-un partener tot mai căutat de state interesate de tehnologii moderne de apărare. [...]
SUA au început o operațiune de deminare în Strâmtoarea Ormuz, un pas-cheie pentru reluarea traficului de energie din Golf , după ce Iranul a blocat de facto coridorul maritim în contextul conflictului recent, potrivit Agerpres . Două distrugătoare americane, USS Frank E. Peterson și USS Michael Murphy, au traversat strâmtoarea și au intrat în Golful Persic, într-o misiune descrisă de Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM) drept una de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor navale amplasate de Iran. Obiectivul declarat este ca strâmtoarea să fie „complet lipsită de mine navale” plasate de Corpul Gardienilor Revoluției. Ce se schimbă operațional pentru navigație Comandantul CENTCOM, amiralul Brad Cooper, spune că a fost inițiat procesul de stabilire a unui nou coridor maritim, iar ruta „sigură” ar urma să fie comunicată industriei maritime „în curând”, pentru a încuraja circulația liberă a comerțului. Reacția Iranului și contextul armistițiului După apariția primelor informații despre intrarea celor două nave americane în Golf, Iranul a amenințat cu atacuri și a cerut retragerea acestora, solicitare transmisă prin Pakistan, care găzduiește și mediază negocieri americano-iraniene, potrivit informațiilor din material. Președintele SUA, Donald Trump, a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a criticat țările care i-ar fi respins solicitarea ca acestea să desfășoare singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea coridorului esențial exporturilor de petrol și gaze din Golful Persic. „Începem acum procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz, ca o favoare pentru țările din întreaga lume, inclusiv China, Japonia, Coreea de Sud, Franța, Germania și multe altele.” În același mesaj, Trump a susținut că Iranul nu mai poate plasa mine, afirmând că „toate cele 28 de nave” plasatoare de mine „zac pe fundul mării” în urma campaniei de bombardamente americano-israeliene lansată pe 28 februarie. Iranul a blocat de facto strâmtoarea ca represalii după războiul pornit împotriva sa de SUA și Israel și a amenințat că va ataca orice navă cu legături cu SUA, Israel și aliații acestora. Deși, odată cu armistițiul convenit în noaptea de marți spre miercuri între Iran și SUA (pentru oprirea ostilităților timp de două săptămâni și negocieri), Teheranul s-a angajat să deblocheze Strâmtoarea Ormuz, coridorul a rămas blocat, iar puținele nave care au tranzitat-o au făcut-o doar cu aprobare iraniană. Prime semne de reluare a fluxurilor Sâmbătă, trei tancuri petroliere au trecut prin strâmtoare, potrivit datelor de monitorizare a traficului maritim citate în material, acestea fiind prezentate ca primele petroliere care au ieșit din Golful Persic după intrarea în vigoare a armistițiului. [...]
Trei teatre de conflict împing armatele spre un model de război centrat pe date, software și producție , iar consecința directă este o presiune mai mare pe capacitatea industrială și pe lanțurile de aprovizionare, nu doar pe „vârfuri” tehnologice, potrivit adevarul.ro . Analiza trece prin Orientul Mijlociu, Europa de Est și Asia-Pacific și susține că schimbarea este una dintre cele mai importante de la finalul Războiului Rece. Elementul comun identificat de experți este dependența tot mai mare de informație în timp real și de adaptare rapidă pe câmpul de luptă. În acest cadru, avantajul nu mai vine exclusiv din platforme scumpe, ci din integrarea datelor (inclusiv satelitare), automatizare și ritmul cu care o armată își poate actualiza țintele, tacticile și logistica. Orientul Mijlociu: lovituri rapide, ținte actualizate în ore În conflictul cu Iranul, operațiunea militară comună SUA–Israel, lansată la finalul lunii februarie, este prezentată ca exemplu de campanie construită pe coordonare și informații în timp real. Primele lovituri au vizat infrastructuri strategice și lideri politici, într-o acțiune descrisă ca extrem de rapidă. Campania s-a bazat pe integrarea imaginilor satelitare, a sistemelor autonome și a mecanismelor de lovire de precizie, cu ținte actualizate în timp real, uneori în câteva ore. Experții citați consideră că este o continuare a unor tactici văzute și în alte conflicte, dar la un nivel tehnologic mai avansat. Ucraina: tehnologie comercială și război de uzură în același timp Războiul Rusia–Ucraina este descris drept „laborator” pentru inovația militară, tocmai prin combinația dintre metode tradiționale (artilerie, trupe terestre) și utilizarea extinsă a dronelor. Ucraina a folosit sisteme fără pilot de la drone ieftine la platforme autonome complexe, în aer, pe apă și la sol, iar Rusia și-a dezvoltat la rândul ei capabilități, inclusiv război electronic și drone produse în masă. Un punct cu impact operațional și economic este rolul tehnologiei comerciale: imagini satelitare de la companii private, sisteme bazate pe cloud (infrastructură de calcul și stocare la distanță) și instrumente de inteligență artificială pentru coordonare. În același timp, analiza notează limita: conflictul rămâne unul de uzură, în care producția de muniție și echipamente la scară largă poate fi decisivă. China–Taiwan: investiții masive și adaptarea apărării În Asia-Pacific, tensiunile China–Taiwan sunt prezentate în cheia pregătirilor pentru un posibil conflict. China își extinde capacitățile prin investiții în modernizarea armatei, inclusiv în drone, sisteme autonome și arme hipersonice. Taiwan își ajustează strategia inspirându-se din lecțiile Ucrainei, cu investiții în sisteme mobile de apărare, infrastructură cibernetică și programe autonome. Rămâne deschisă întrebarea privind rolul Statelor Unite într-un scenariu de conflict, deși Washingtonul este menționat ca partener cheie pentru Taipei. De ce contează: industria și aprovizionarea devin „arme” în sine Concluzia comună a experților este că războiul devine tot mai dependent de tehnologie, date și inovare rapidă, iar domeniile cibernetic și spațial ajung comparabile ca importanță cu cele tradiționale (terestru, aerian, naval). În paralel, lanțurile de aprovizionare și capacitatea de producție capătă statut strategic: nu contează doar performanța tehnologiei, ci și disponibilitatea și costul echipamentelor. Ce urmează, potrivit analizei, este accelerarea unui ciclu în care tehnologia militară nu mai este dezvoltată doar în timp de pace, ci este testată și ajustată direct pe câmpul de luptă, pe fondul unor crize care nu mai sunt tratate ca episoade izolate, ci ca parte a unei transformări globale a conflictelor. [...]
Zece state din Nordul și Estul Europei pregătesc un cadru comun pentru evacuări transfrontaliere în criză , cu planificare din timp pentru transport, controale la frontieră și capacități de primire, potrivit Focus . Miza este una operațională: stabilirea unor proceduri care să permită mutarea rapidă a populației „peste granițe” în cazul unei crize majore sau al unui război. Memorandumul invocat într-un comunicat al guvernului suedez ar urma să reglementeze „deplasarea persoanelor peste granițe în caz de criză”. Documentul a fost semnat la o întâlnire digitală în februarie, pe fondul lecțiilor desprinse din războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, când milioane de oameni au fost relocați temporar în alte regiuni sau țări. Cine participă și ce se pregătește concret În acord sunt implicate: Suedia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Germania, Islanda, Letonia, Lituania, Norvegia și Polonia. Conform comunicării citate, planurile vizează, în avans, elemente de execuție care devin critice într-o evacuare de amploare: organizarea transporturilor; modul de derulare a controalelor la frontieră; construirea/activarea structurilor de primire; stabilirea unor coridoare speciale de evacuare; proceduri de înregistrare a persoanelor după sosire. Prioritate pentru grupurile vulnerabile O atenție separată este acordată persoanelor care se pot descurca greu singure într-un dezastru: copii, vârstnici și persoane cu dizabilități, potrivit publicației poloneze Forsal , citată de Focus . În planificare intră și pacienții din spitale și rezidenții din centre de îngrijire, pentru care sunt prevăzute vehicule speciale, personal medical și sprijinul organizațiilor umanitare. Polonia, plan național separat: rute, capacități și comunicare publică Pe lângă cadrul regional, Polonia lucrează la un concept detaliat de evacuare în masă pe teritoriul propriu, relatează Forsal. Autoritățile regionale ar urma să stabilească din timp ce spații pot fi folosite ca adăpost (inclusiv spitale și cămine), precum și ce autobuze sau trenuri pot fi mobilizate, iar rutele rutiere și feroviare utilizabile ar fi predefinite în funcție de starea infrastructurii și de posibile avarii. În paralel, planul include măsuri de informare rapidă a populației din zonele expuse – prin sirene, mesaje în media, pliante și notificări electronice – cu obiectivul de a limita răspândirea zvonurilor și a dezinformării. Familiile ar urma să fie relocate, pe cât posibil, împreună, iar pentru fiecare persoană sunt menționate necesități de bază (hrană, apă potabilă, îmbrăcăminte, produse de igienă și medicamente esențiale). Totodată, autoritățile poloneze recomandă, potrivit Forsal, ca bagajul personal să fie redus la strictul necesar pentru aproximativ 72 de ore. [...]
Franța testează cu succes folosirea rachetelor Hellfire de pe drone pentru a doborî drone, mizând pe costuri mai mici decât în cazul interceptoarelor aer-aer consacrate, potrivit Focus . Miza operațională și bugetară este reducerea prețului pe interceptare într-un context în care țintele (dronele) sunt adesea mult mai ieftine decât muniția folosită pentru a le neutraliza. Testul a fost realizat de Forțele Aeriene Franceze, care au tras dintr-o dronă o rachetă asupra unei alte drone, folosită ca țintă ce simula un adversar. Armata franceză a evaluat exercițiul drept un succes și un pas înainte în „lupta cu drone”, cu potențial de creștere a eficienței costurilor, notează publicația, citând postul francez BFM. Ce s-a testat: Reaper + Hellfire, adaptată pentru ținte aeriene Pentru test, o dronă MQ-9 Reaper a fost echipată cu o rachetă AGM-114 Hellfire . Deși Hellfire a fost concepută inițial pentru lovirea țintelor la sol (fiind folosită în special ca armă antitanc), o adaptare permite acum utilizarea ei și împotriva țintelor aeriene, conform articolului. Publicația trece în revistă câteva caracteristici tehnice ale rachetei: este dezvoltată de Lockheed Martin și se află în serviciu din 1984; poate atinge 1.530 km/h (Mach 1,3) și are o rază de acțiune între 500 de metri și 8 kilometri. Ghidajul se face cu laser sau radar cu unde milimetrice, iar încărcătura de luptă este de 9 kg. De ce contează: ecuația costurilor la interceptarea dronelor Argumentul central invocat este costul. Până acum, pentru a contracara drone mai mari, Franța ar fi folosit inclusiv rachete Mica (aer-aer), cu un cost de aproximativ 600.000 euro (aprox. 3,0 milioane lei) pe unitate. În comparație, o rachetă Hellfire ar costa în jur de 100.000 euro (aprox. 500.000 lei) bucata. Diferența devine relevantă și prin raportarea la prețul țintelor: o dronă iraniană Shahed ar costa între 20.000 și 40.000 euro (aprox. 100.000–200.000 lei), ceea ce face ca o Mica să fie de circa 20 de ori mai scumpă, în timp ce o Hellfire ar ajunge la un multiplu de aproximativ 3–5 ori, potrivit aceleiași surse. Reacția Ministerului Apărării: „o nouă capacitate operațională” Ministerul francez al Apărării a salutat rezultatul testelor și a susținut că integrarea și extinderea utilizării muniției s-au făcut rapid, la trei luni după introducerea Hellfire pe platforma Reaper. „Spiritul de inovație al forțelor aeriene și spațiale a permis, la doar trei luni după intrarea în serviciu a Hellfire pe Reaper, extinderea utilizării acestei muniții, inițial destinată țintelor la sol”, se arată în comunicare, care vorbește despre „o nouă capacitate operațională de apărare împotriva amenințării dronelor”. În context, Focus notează că presiunea pentru soluții mai ieftine de interceptare crește și în alte teatre de operațiuni, inclusiv pentru SUA, care caută modalități de a contracara drone ieftine cu costuri mai bine calibrate. [...]
